James Joyce ulise

1 eii fac la fel, şi cerbii. In acelaşi timp s-ar putea să prefere o cravată desfăcută sau ceva. Pantalonii? Să zicem că aş atunci când? Nu. Trebuie luate cu binişorul. Nu le place aşa dintr-o dată. Sărută-mă pe-ntuneric şi nu mai spune la nimeni. A văzut ea ceva la mine. Mă întreb ce. Mai bine să mă aibă pe mine decât vreun poet din ăştia uns tot pe faţă, cu părul lins şi cu bucla peste ochiul drept. Să ajute un domn cu preocupări literare. Ar trebui să mă preocup mai mult de cum arăt la vârsta mea. N-am 3ă-sat-o să mă vadă din profil. Totuşi, nu poţi să ştii. S-au văzut fete drăguţe măritându-se cu bărbaţi urâţi. Frumoasa şi monstrul. Pe urmă nu pot să fiu aşa dacă Molly. Şi-a scos pălăria să-şi arate părul. A luat-o cu borul larg să-i ascundă faţa, dacă s-ar întâlni cu cineva care-o cunoaşte, să aplece capul sau să aibă un buchet de flori să-l miroasă. în perioada de rut le miroase părul. Zece şilingi am luat pe periile de păr ale lui Molly când eram pe geantă atunci când şedeam pe strada Holies. De ce nu? Să zicem că-i dă el bani. De ce nu? Toate astea-s prejudecăţi. Ea valorează zece, cincisprezece, mai mult o liră. Şi toate pe gratis. Scris energic. Doamna Marion. N-am uitat să scriu adresa pe scrisoarea aia ca pe ilustrata pe care i-am trimis-o lui Flynn? Şi ziua aia când m-am dus la Drimmie fără cravată. Mă enervase aşa cearta cu Molly. Nu, îmi aduc aminte. Richie Goulding. Ăsta-i altul. îl obsedează. Curios că mi s-a oprit ceasul la patru şi jumătate. Praful trebuie să fie. Cu ulei de untură de peşte îl curăţă şi eu aş putea. Economie. Atunci o fi fost când el, ea?

O, el a. în ea. Ea a. Aşa.

Ah!

Dl. Bloom cu mâna grijulie îşi reaşează cămaşa umezită. O, Doamne, diavolul ăsta mic şi şchiop. începe să fie frig şi lipicios. Efectul de după nu-i plăcut. Totuşi trebuie să te scapi de asta într-un fel. Lor nu le pasă. Poate o iau ca un compliment. Merge acasă la pâinea cu unt cu lăptic îşi spune şi rugăciunea cu cel mic. Mde, ele nu. Dac-o vezi aşa cum e se strică totul. Trebuie un teatru întreg, ruj, costum, situaţie, muzică. Şi numele. Amorurile actriţelor. Nell Gwynn, d-na Bracegirdle, Maud Branscombe. Se ridică cortina. Clar de lună revărsare de argint. Se înfăţişează o fecioară cu fruntea îngândurată. Mica mea iu-

— UHse, vo5.

f bita vino şi sărută-mă. Totuşi simt că. Asta-i dă puteri noi unui bărbat. Aici e secretul. Bună treabă că m-am uşurat acolo în spate tind am ieşit de la Cidrul Dignam. Ala a fost. Altfel n-aş fi putut să. Iţi vine să cânţi după. Lacaus esant tărâţară. Să zicem că i-aş fi spus ceva. Ce adică? Dar nu e o tactică bună dacă nu ştii cum să termini conversaţia. Le întrebi ceva şi ele te-ntreabă altceva. Ar fi o idee bună dacă eşti la ananghie. Minunat sigur dacă-i spui: bună seara şi vezi că ea se pretează şi spune şi ea: bună seara. O dar în noaptea aceea întunecoasă pe calea Appia când aproape că am acostat-o pe doamna Clinch O când am crezut că era. Pfui! Fata de pe strada Meath în noaptea aceea. Toate porcăriile pe care am făcut-o să le spună şi nici nu ştia să le pronunţe bineînţeles. Poponeţele meu zicea. E-aşa greu să găseşti una care. Hoho! Dacă nu răspunzi când te solicită trebuie să fie groaznic pentru ele până când ajung să nu le mai pese. Şi mi-a sărutat mâna când i-am dat ăia doi şilingi în plus. Papagali. Apeşi pe buton şi pasărea scânceşte. Aş fi vrut să nu-mi fi spus domnule. O, gura ei pe întuneric! Şi tu bărbat însurat cu o fată mare! Asta le place. Să-i ia bărbatul alteia. Sau chiar să audă de aşa ceva. Cu mine e altceva. Mie-mi pare bine să scap de nevasta altuia. Să mănânc din farfuria lui. Individul ăla de pe strada Burton astăzi care scuipa ce morfolise în gingii. Chestia franţuzească e încă la mine în portvizit. Asta-i cauza la jumătate din toate necazurile. Sau se poate întâmpla odată, deşi nu cred. Intră. E totul pregătit. Am visat. Ce? Aici începe ce-i mai rău. Cum se mai pricep să schimbe placa atunci când nu le mai place. Te-ntreabă vă plac ciupercile – pentru că odată au cunoscut un domn care. Sau te-ntreabă ce vroia să spună când s-a răzgândit şi n-a mai spus. Totuşi dac-aş merge până la capăt, să-i spun: vreau să, ceva în genul acesta. Pentru că voiam. Şi ea. O jignesc. Pe urmă s-o împac. Să mă prefac că vreau ceva groaznic, pe urmă că renunţ de dragul ei. Asta le măguleşte. Sigur că se gân-dea la altcineva toată vremea. Şi ce e rău în asta? Asta trebuie că face de când s-a făcut mare, el, el tot el. Primul sărut de acolo porneşte. Momentul propice. E ceva care explodează în ele. Odată se-nmoaie, le vezi după ochi, aşa pe furiş. Primul gând e cel bun. Ţin minte până la moarte.

Molly, locotenentul Mulvey care a sărutat-o sub zidul maur lingă grădină. Cincisprezece ani îmi spunea, dar sânii îi erau dezvoltaţi bine. Pe urmă a adormit. După dineul de la Gencrea a fost când veneam acasă cu trăsura muntele de puf. Scrâşnea din dinţi prin somn. Şi lordul primar pusese ochii pe ea. Val Dillon. Un tip apoplectic.

Ş-a dus cu ei dincolo să vadă focurile de artificii. Artificiile mele. în sus ca o rachetă, în jos ca un băţ stins. Şi copiii, trebuie să fie gemeni, aşteptând să se petreacă ceva. Vor şi ei să se facă mari. O iau pe urmele mamei. Nu trece prea multă vreme şi înţeleg şi ei cum stau lucrurile. Şi aia brunetă cu claia de păr în cap şi gura de negresă. Ştiam eu că se pricepe să fluiere. Are gura făcută pentru aşa ceva. Ca şi Molly. Târfa aia de clasă mare de la Jam-met care-şi purta voalul numai până la nas. Dacă nu vă supăraţi, vă rog, îmi spuneţi cât e ora? Ţi-aş spune eu ce oră e pe-o alee mai întunecoasă. Spune prună şi prismă de patruzeci de ori în fiecare dimineaţă, asta e un leac bun pentru buzele prea groase. Şi ce-l mai mângâia pe-ăla mic. Ăia care se uită de pe margine văd cel mai bine. Fireşte, ele le înţeleg mai bine pe păsări, pe animale, pe copiii mici. Asta e specialitatea lor.

Nu s-a mai uitat înapoi când a luat-o în jos pe plajă. N-a vrut să-mi mai dea satisfacţia asta. Fetele acelea, fetele cele, frumoasele de pe plajele mele. Frumoşi ochi avea, limpezi. Albul ochilor îi scoate în evidenţă cu atât mai mult pupila. Ştia ea ce? Sigur. Ca pisica care s-a aşezat mai sus decât poate să sară câinele. Femeile nu se în-tâlnesc cu unul ca Wilkins de la liceu care desena o poză cu Venus cu tot ce-avea el acolo la vedere. Asta să fie nevinovăţie? Un idiot săracul! Nevastă-sa ştiu şi eu că n-are treabă. Pe ele n-ai să le vezi niciodată aşezându-se pe o bancă unde scrie Proaspăt vopsit. Astea au ochi şi-n ceafă. Se uită sub pat să vadă şi ce nu-i acolo. Tare mult ar mai vrea să tragă şi ele o spaimă. Pe-astea nu le pui în cofă. Când i-am spus lui Molly că omul acela de la colţ pe strada Cuffe era un bărbat bine, mă gândeam că l-ar fi plăcut, ea s-a prins de la început că are un braţ artificial. Şi chiar avea. De unde au ele talentul ăsta? Dactilegrafa aia care urca scările la Roger Greene câte două trepte ca să-şi arate desuurile, Asta şi-o moştenesc de la tată la mamă, la fiică vreau să spun. Le e în sânge, Milly de exemplu care-şi usucă batista pe oglindă ca să facă economie de călcat. Locul cel mai bun pentru reclamă ca să prindă privirea femeilor pe oglindă. Şi când am trimis-o după şalul lui Molly la Presscott, î propos reclama aia trebuie să. A adus restul acasă în ciorap. Deşteaptă fetiţa! Eu n-o învăţasem. Şi ce frumos ducea pachetele. Lucrurile astea mărunte la atrag pe bărbaţi. Cum îşi ţine mina în sus, şi-o scutură, ca să lase sângele să se scurgă când s-au înroşit prea tare. De unde-aî învăţat asta? De Ia nimeni. Ceva ce m-a învăţat doica. O, se pricep ele! Trei ani avea când la toaleta lui Molly chiar înainte de a ne muta de pe strada Lombard vest. Eu faţă frumoasă. Mullingar acum. Cine ştie? Lumea evoluează. Tânăr student. Ştie ce vrea oricum, nu ca cealaltă. Se descurcă ea. Doamne, ştiu că sunt ud. Chiar, că eşti. Pulpele ei rotunde. Ciorapi transparenţi întinşi să se rupă. Nu ca şieampăta aia de azi. Ciorapii-în-vine. Sau ailaltă de pe strada Grafton. Picioare de vacă groase până la călcâie. Albă. Uf.

O rachetă cu pocnitoare se sparse, scuipându-şi cu trosnete săgeţi zvâcnitoare. Zrads – zrads – zrads – zrads. Şi Cissy şi Tommy alergau să vadă şi Edy după ei cu căruciorul şi pe urmă Gerty pe după cotitura stâncilor. Are să? Acuma, uite! Uite! Vezi. S-a întors să se uite. I-a mirosit ei a ceapă. Draga mea, ţi-am văzut tot.

Doamne! Dar mi-a făcut bine totuşi. Eram cam demontat după chestiile de la Kiernan, cu Dignam. Pentru această mină de ajutor multe mulţumiri. Din Hamlet e. Doamne! Au fost toate astea combinate. Excitaţie. Când s-a întins aşa pe spate am simţit ca o durere pe vârful limbii. Iţi sucesc capul pur şi simplu. Are dreptate. M-ai ameţit de tot de cap. Are dreptate. Când te gândeşti că aş fi putut să mă dau şi mai rău în spectacol. In loc să stăm aşa şi să vorbim ca să n-adormim. Atunci am să-ţi spun tot. Totuşi a fost un fel de limbaj tainic între noi. N-o fi fost cumva? Nu, Gerty o strigau. S-ar putea să fie un nume fals totuşi ca al meu şi adresa de pe strada Dolp-hin un ascunziş.

Numele ei de fată era Jemina Brown Şi şedea cu mama ei în Irishtown.

Locurile de aici m-au făcut să mă gândesc la asta cred. Toate-s la fel. îşi şterg peniţele pe ciorapi. Dar mingea aia s-a rostogolit până la ea parcă dinadins. Fiecare glonţ îşi are ţinta. Sigur, eu n-am fost nici în şcoală în stare s-arunc ceva drept la ţintă. Mie toate mi se duceau cât colo, strâmbe. Dar e trist când te gândeşti că-s doar câţiva ani şi pe-urmă ia vezi cum spală vasele şi încep să-şi facă socotelile că pantalonii lui tata acuş se potrivesc pentru Willy şi să-l şteargă şi pe-ăla micul când îl ţin să facă treabă mare. Nu-i uşor nici pentru ele. Da-ntr-un fel le apără. Nu le mai dă vreme să se gândească la rele. Legea firii. Să spele copiii, să spele morţii. Dignam. Şi toată vremea cu copiii ţinându-li-se de rochie. Şi-aia mici la-nceput au capetele moi ca nişte nuci de cocos' ca maimuţele, nici nu le sunt închise la naştere, cu lapte acru-n scutece şi cheagul murdar. N-ar fi trebuit să-i dea copilaşului ăla să sugă biberonul gol. îl umple de vânturi. Doamna Beaufoy, Purefoy. Trebuie să trec pe la spital. Mă-ntreb dacă sora Callan mai e acolo. Venea câteodată serile când era Molly la Coffee Palace. Doctorul ăla tânăr O'Hare am văzut-o cum îi peria pardesiul. Şi doamna Breen şi doamna Dignam au fost aşa odată, de-abia aşteptau să se mărite. Cel mai rău e noaptea, cum îmi spunea doamna Duggan acolo la hotel la City Arms. Bărbatu-su beat mort cu mirosul de cârciuma intrat în haine, ca un dihor. Să stai cu duhoarea asta în nas pe întuneric, duhnind a băutură stătută. Şi pe urmă dimineaţa te mai şi-ntreabă: eram beat de tot azi-noapte? Dar nu-i o politică asta să dai toată vina pe bărbat. Găinile tot acasă vin să se cocoaţe pe stinghie. Sunt amândoi în aceeaşi oală. Poate că-i şi vina femeii. Aicea să vede că Molly e cu totul altceva. Sânge de meridional. Maur. Şi e şi forma, silueta. Aproape că-ţi vine să pui mâna să simţi rotunjimile. Compar-o de pildă cu astelalte. Nevasta-n-cuiată-n casă, vorba aia, scheletul din dulap. Permite-mi. să ţi-o recomand pe. Şi-ţi scot în faţă ceva aşa, o arătare că nici nu ştii cum să-i spui. Dintotdeauna punctul slab a fost nevasta. Dar e totuşi un destin să te-ndrăgosteşti. Şi-au secretele lor între ei. Sunt ţipi care s-ar duce de râpă dacă n-ar fi o femeie să ia lucrurile în mână. Şi sunt pe-urmă nişte stârpituri, ca nişte fetiţe, înalte de-o şchioapă, şi cu nişte pitici de bărbaţi. A tunat şi i-a adunat. Uneori copiii ies totuşi destul de bine. De două ori zero fac uneori unu. Sau câte-un babalâc de şaptezeci de ani şi bogat cu o mireasă roşie ca focul. Te-nsori în mai şi te căieşti în decembrie. Ce neplăcută e udeala asta. S-a lipit. Nu s-a aşezat pielea la loc. Mai bine s-o desprind.

Au!

Pe de altă parte unul de doi metri şi cu o nevestică de-abia-i ajunge la buzunarul vestei. Lungul şi cu scurti-cica. El cel mare cu micuţa sa. Ciudat lucru ăsta cu ceasul meu. Dar şi ceasurile de mână niciodată nu merg bine. Să fie vreo influenţă magnetică între persoane pentru că era cam ceasul când el. Mda, cred că imediat. Când pisica nu-i acasă joacă şoarecii. Mi-aduc aminte că m-am uitat la el când eram pe aleea Pili. Adică şi asta o fi magnetism. Magnetismul e în toate. Pământul de exemplu atrage-n-coace şi e atras dincolo. Asta e cauza mişcării. Şi timpul? Păi e timpul în care se face mişcarea. Şi dacă un lucru se opreşte, atunci toată şandramaua se opreşte şi ea, puţin câte puţin. E aranjat dinainte. Acul magnetic îţi arată ce se petrece în soare, pe stele. O bucăţică de fier oţelit. Când întinzi de pildă magnetul. Haide. S-a prins. Ca femeia şi bărbatul. Magnetul şi oţelul. Molly, el. Se gătesc şi se uită la tine şi te fac să înţelegi şi te lasă să vezi şi vezi şi mai mult şi te sfidează dacă eşti bărbat uite vezi asta şi, aşa cum îţi vine să strănuţi, picioarele, şi te uiţi, te uiţi şi dacă ai stofă de bărbat în tine. Hopa. Trebuie să-ţi dai drumul.

Mă întreb ce simt ele în părţile acelea. Ruşinea e când mai e o a treia persoană. Mai mult se ruşinează de o gaură în ciorapi. Molly la expoziţia de cai, cu bărbia împinsă în afară şi capul dat pe spate, cu ochii după fermierul ăla în cizme de călătorie şi cu pinteni. Şi când erau zugravii acolo pe strada Lombard vest. Frumoasă voce avea omul acela. Aşa a început şi Giuglini. Aproape că-i simţeai mireasma, ca la flori. Violete. Probabil că venea de la terebentina din zugrăveală. Unele profită de orice. Şi în timp ce-o fac râcâie cu papucul pe duşumea ca să n-audă ceilalţi. Dar multe din ele nu ajung la marea uşurare, cred. O ţin aşa cu ceasurile. Cum ar veni peste tot peste mine şi în sus pe şira spinării.

Stai niţel. Hm. Hm. Da. Asta-i parfumul ei. Păi da. a făcut semn cu mâna. Iţi las asta să te gândeşti la mine când eu sunt departe aici pe pernă. Ce-o fi? Heliotrop? Nu. Zambile? Hm. Roze, cred. Parfum de-ăsta trebuie că-i place ei. Dulceag şi ieftin; numaidecât se diluează, se trezeşte. Lui Molly îi place opoppnaxul. O prinde, amestecat cu' jesamină. Notele ei acute şi notele ei grave. Atunci în seara aceea la dans l-a întâlnit pe el, dansul orelor. Căldura făcea să se simtă parfumul. Era în rochia ei neagră şi mai ţinea încă parfumul de data dinainte. Bun conducător, nu? Sau rău? Şi pentru lumină. Presupun că e o legătură între ele. De pildă dacă intru într-o pivniţă pe întuneric. Misterioase lucruri. De ce simt abia acum mirosul? I-a trebuit timp ca să ajungă, ca şi ea, adică, încet dar sigur. Să zicem că sunt nu ştiu câte milioane de grăunte mici de tot suflate prin aer. Da, asta e. Pentru că insulele alea cu mirodenii, singaleze, de azi dimineaţă, le miroşi de la multe leghe distanţă. Să-ţi spun cum e. E ca un văl fin sau o pânză de păianjen pe care o au peste tot pe piele, fină de tot cum ar fi păpădia şi o ţes aşa tot timpul din ele, fină de tot, culori de curcubeu şi nici nu-şi dau seama. Se agaţă de orice scoate ea de pe ea. Talpa ciorapului, pantofii. Corsetul. Pantalonaşii: zvâcneşte o dată din picioare când şi-i scoate. Adio până data viitoare. Şi pisicii îi place să miroasă cămaşa ei de noapte pe pat. li cunosc mirosul ei dintr-o mie. Şi-n apa de baie. Mi-aduce aminte de căpşuni cu smântână. Mă întreb eu unde-o fi exact mirosul. Acolo sau la subsuori sau sub ceafă. Pentru că îl simţi din toate gropiţele şi colţurile. Parfumul de zambile făcut din uleiuri sau eter sau mai ştiu eu ce. Şobolanul cu miros de mosc. Au o punguliţă sub coastă şi o părticică de-acolo scoate miros de-l simţi ani de zile. Câinii care se miros unul pe altul sub coadă. Bună seara. Seara. Cum mai miroşi? Hm. Foarte bine, mulţumesc. Animalele după asta se conduc. Da, acuma dacă stăm şi ne gândim. Şi noi suntem la fel. Unele femei de pildă te avertizează când sunt la perioadă. Vino mai aproape. Şi-odată o putoare aşa de densă că poţi să-ţi agăţi pălăria de ea. Cam ca ce? Conserve de heringi stricate sau. Puah! Vă rugăm nu călcaţi pe iarbă.

Poate că şi ele simt un miros de bărbat la noi. Cam ca ce? Mănuşile mirosind a ţigări pe care le lăsase John Lunganul pe biroul lui în ziua. Respiraţia? Asta de la ce mănânci şi bei. Nu. Mirosul de bărbat vreau eu să spun. Trebuie să fie în legătură cu asta pentru că preoţii care ar trebui să nu sunt altfel. Femeile bâzâie în jurul mirosului ăsta ca muştele la melasă. Se îmbulzesc la gratiile altarului ca să ajungă la el cu orice preţ. Arborele preotului oprit. O, părinte, nu vrei să? Lasă-mă pe mine să fiu prima care. Exhală aşa prin tot corpul, permează. Sursa vieţii şi e extrem de curios mirosul ăsta. Sos de ţelină. Să văd şi pe mine.

Domnul Bloom îşi insera nasul. Hm. în. Hm. Deschizătura vestei. Migdale sau. Nu. A lămâie asta e. A, nu, e săpunul ăla.

A propos loţiunea aia. Ştiam eu că e ceva să nu uit. Nu m-am mai întors şi săpunul nu l-am plătit. Nu-mi place să umblu cu sticle ca Vrăjitoarea aia de-azi dimineaţă. Hynes ar fi putut să-mi plătească ăia trei şilingi. Ara să fac o aluzie la Meaghe ca să-i aduc aminte. în fond, dacă bagă paragraful acela. Doi şi nouă pence. Are să-şi facă o părere proastă despre mine. O vizită mâine. Cât îţi datorez? Trei şi nouă pence? Doi şi nouă pence, domnul meu. Aha. S-ar putea să-l fac să nu mai dea credite altă dată. în felul acesta ajungi să-ţi pierzi clienţii. La cârciuma aşa se-ntâmpâă. E câte unul care tot consumă pe tăbliţă pân-o umple şi pe-urmă se strecoară pe străzi dosnice şi se duce să bea-n altă parte.

Uite şi pe nobilul domn care-a mai trecut mai devreme. L-a adus un vânt dinspre golf. S-a dus doar să facă un tur. Totdeauna acasă la ora cinei. Pare cam pilit – a băgat ceva-n el. Acuma a ieşit să ia aer. Rugăciunea de mulţumire după masă. După cină mergi pe jos o milă. Sigur, trebuie să aibă ceva bani puşi deoparte; vreo sinecură guvernamentală. Dacă m-aş lua acuma după el l-aş face poate să se simtă prost cum mi-au făcut mie haimanalele alea cu ziarele azi. Dar aşa mai înveţi ceva. Ne vedem pe noi înşine cum ne văd alţii pe noi. Câtă vreme nu râd femeile de noi ce contează? Ăsta ar fi un mod să-i afli secretul. Să te întrebi de pildă cine e el la urma urmei. Omul misterios de pe plajă, povestire premiată de dl. Leopold Bloom. Onorată cu o guinee de coloană. Şi individul acela azi la înmormântare în macferlanul cafeniu. S-ar zice că i-au ieşit bătături pe soarta lui bună. Dar un organism sănătos le absoarbe. Dacă fluieri vine ploaia cică. Pe undeva tot trebuie să plouă. La Ormond simţeai umezeala din aer, sărată. Corpul simte atmosfera. Pe Baba Betty o dor toate încheieturile. Profeţiile maicii Shipton aia cu corăbiile care zboară-n jurul lumii cât ai clipi. Nu. Oricum semne de ploaie. Cititoarea-n stele a casei regale. Şi dealurile de din depărtare par să se-apropie tot mai tare.

Howth. Farul Bailey. Doi, patru, şase, opt, nouă. Vezi. Trebuie să-şi schimbe intensitatea, altfel ar crede că-i lumina de la vreo casă. Salvatorii naufragiaţilor. Grace Darling draga de ea. Unora le e frică pe întuneric. Şi încă licuricii, bicicliştii; vremea să se-aprindă felinarele. Ju-vaere diamantele ce frumos scânteie. Lumina parcă îţi mai dă curaj. Nu mai e bau-bau să-ţi facă rău. Sigur acuma e mai bine decât altădată demult. Drumuri de ţară. Odată te opreau şi-ţi tăiau gâtul pentru o nimica toată. Şi-acuma mai sunt două tipuri de oameni cu care te-ntâlneşti. Cei care rinj esc sau cei care zâmbesc. Pardon! Nu face nimic. Timpul cel mai bun să stropeşti florile la umbră după ce soarele. Mai e încă puţină lumină. Razele roşii sunt cele mai lungi. Roygbiv Vance ne-a învăţat: roşu, oranj, galben, verde, bleu, indigo, violet. O stea văd eu acolo. Ve-nus? Nu se ştie încă. Două, când sunt trei e noapte. Şi norii aceştia de ploaie or fi fost acolo toată vremea? Parcă ar fi vasul fantomă. Nu. Stai niţel. Copaci sunt. Iluzie optică. Miraj. Ţara soarelui apune e asta. Soarele independenţei noastre apunând înspre sud-est. Ţara mea natala, noapte bună.

Cade rouă. Nu-ţi face bine, draga mea. să stai pe piatra asta. îţi cauzează scurgeri albe. Şi nu mai poţi să ai bebeluşi atunci decât dacă se nimereşte mare tare şi-şi face drum cu forţa. Şi eu chiar aş putea să fac hemoroizi. Şt nu mai scapi de ei, ca guturaiul, şi te doare de te seacă. Când te tai cu iarba sau cu hârtia e mai rău. Se freacă când îţi schimbi poziţia. Mi-ar place să fiu stânca aia pe care a stat ea… O, dulce micuţă, nici nu ştii ce drăguţă erai. încep să-mi placă la vârsta asta. Mere verzi. Apucă tot ce li se oferă. Cred că-i singura vârstă când şedeam aşa, picior peste picior. Şi la bibliotecă astăzi: studentele acelea. Licenţiatele acelea. Fericite scaunele sub ele. Dar acum e influenţa ceasului de seară. Ele simt toate astea. Se deschid ca florile, îşi cunosc vremea, floarea soarelui, anghinare, trufa albă, în sălile de bal, candelabre, altele sub lampioane. Florile de noapte în grădina lui Mat Dillon unde am sărutat-o pe umăr. Aş vrea să am un portret în ulei al ei atunci în mărime naturală. Tot iunie era când i-am făcut curte. Anii se întorc. Istoria se repetă. Voi stânci şi piscuri iată-mă din nou în mijlocul vostru. Viaţa, dragostea, călătorie în jurul micii tale lumi. Şi acum? Sigur e trist că e şchioapă dar trebuie să fim atenţi să nu ne fie prea mare milă. Ele profită atunci.

Totul e liniştit acum pe Howth. Dealurile de din depărtare par. Unde noi. Rododendronii. Sunt un prost poate. El cu prunele şi eu cu sâmburii. Aici îmi fac eu intrarea. Tot ce-a văzut dealul ăsta bătrân. Numele doar se schimbă: asta-i tot. îndrăgostiţii, mniam, mniam.

Obosit mai sunt. Să mă ridic şi eu? E, mai stai niţel. Mi-a stors toată bărbăţia din mine, răutatea asta mică. M-a sărutat. Tinereţea mea. Niciodată de acuma. O singură dată vine. Sau a ei. Să iau trenul mâine într-acolo. Nu. Când te-ntorci odată nu mai e acelaşi lucru. Ca şi cu copiii la a doua vizită într-o casă. Nu-ţi doreşti decât noul. Nimic nou sub soare. Post restant, Dolphin's Barn. Nu eşti fericit cu? Răutăcioasă draga de ea. La Dolphin's Barn şaradele acasă la Luke Doyle. Mat Dillon şi stolul lui de fete: Tiny, Atty, Floey, Maimy, Louy, Hetty, şi şi Molly. în optzeci şi şapte era. Anul dinainte ca noi. Şi bătrânul maior aşa de dornic după picătura lui de băutură. Curios ea singurul copil, el singurul copil. Şi-aşa se repetă totul. Crezi c-ai scăpat şi te-ntâlneşti tot cu tine. Ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă. Şi tocmai când el şi cu ea. Ca şi caii de la circ care se rotesc în cerc. Ne jucam de-a Rip van Winkle. Rip: odată trăgeai de paltonul lui Henry Doyle să-l rupi. Van: căruţa cu pâine aducându-ţi-o acasă. Winkle: scoici şi pervincă. Şi ea, sprijinită acolo de bufet şi uitându-se la noi. Ochii ei de maur. Douăzeci de ani a dormit în Peştera Somnoroasă. Totul schimbat. Uitat. Tinerii-s bătrâni acum. Puşca lui ruginită de rouă.

E. Ce-i asta care zboară pe-acolo? Rândunică? Liliac probabil. Crede că eu sunt copac, aşa-i de orb. Păsările n-au miros? Metempsihoză. îşi închipuiau că te poţi pre-schimba-ntr-un copac de frică. Salcie plângătoare. Bah. Uite-l. Nostim animal. Mă-ntreb unde-şi are cuibul. Clopotniţa de acolo. Se poate. Atârnat de picioare în mirosul de cele sfinte. Clopotele alea l-au speriat, cred. S-ar zice că s-a terminat liturghia. Adineaori îi auzeam toţi laolaltă. Roagă-te pentru noi. Şi roagă-te pentru noi. Bună ideea asta, cu repetiţia. La fel e şi-n reclame. Cumpăraţi de la noi. Şi cumpăraţi de la noi. De, aia-i lumina de la casa preotului. Cina lor frugală. Ţii minte greşeala aia la apreciere când eram la Thom. Douăzeci şi opt era. Au două case. Fratele lui Gabriel Conroy e vicar. Bah. Uite-l iar. De ce-or fi ieşind noaptea, ca şoarecii. Sunt corcituri de fapt. Păsări ca nişte şoareci care ţopăie sus de tot. Ce-i sperie, lumina sau zgomotul? Mai bine să nu mă mişc. Astea-s numai instinct ca pasărea aia care pe vreme de secetă bea apa care ţâşnea din ulcior când arunca ea înăuntru pietricele. E ca un omuleţ înfăşurat într-o mantie şi cu mânuţe numai atâtica. Ce oase micuţe. Aproape că le vezi licărind, un fel de alb albăstrui. Culorile depind de lumina în care le vezi. Te uiţi fix în soare de exemplu ca vulturul, pe urmă te uiţi la pantof şi-l vezi ca o pată, ca o bilă gălbuie. Vrea să-şi pună amprenta pe orişice. De exemplu, pisica aia azi dimineaţă pe scară. Ca turba uscată la culoare. Se zice că nu le vezi niciodată cu trei culori. Nu-i adevărat. Aia tigrată albă şi galbenă şi neagră de la City Arms cu litera pe frunte. Un corp de cincizeci de culori diferite. Howth adineaori era ca ametistul. Sticla fulgerând. Aşa e ăla înţeleptul cum îl cheamă cu oglinda care aprindea din soare. Pe urmă ia foc landa. Nu se poate să fie de la chibriturile turiştilor. Ce-o fi? Poate vreascurile uscate se freacă unele de altele în vânt şi iau foc. Sau sticlele sparte din desişuri fac ca oglinzile care dau foc din soare. Arhi-mede. L-am găsit! Memoria mea nu-i chiar aşa proastă.