James Joyce ulise



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə66/73
tarix17.01.2019
ölçüsü3,4 Mb.
#99768
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   73

De două ori, pe strada Holles şi pe terasa Ontario, fiica sa Milllcent, (Milly), la etăţile de 6 şi 8 ani scosese în somn o exclamaţie de spaimă şi răspunsese la întrebările ce-i erau adresate de două siluete în cămaşă de noapte cu o expresie mută, goală de înţelegere.

Ce alte amintiri infantile mai avea despre ea?

Ziua de 15 iunie 1889. Un copil nou născut de sex feminin de temperament nervos congestionându-se de plâns şi plângând ca să se descongestioneze. Un copilaş, redenu-mit Ciorăpei de lână care-şi scutură cu cutremurături puşculiţa; numărându-i cei trei nasturi descheiaţi ca nişte părăluţe ale lui, unu, doi, tlei; o păpuşică, un băieţaş, un marinar pe care l-a aruncat cât-colo: blondă, născută din doi bruneţi, avea strămoşi blonzi, depărtaţi, un viol, Herr Hauptmann Hainau, din armata austriacă, mai recent, o halucinaţie, locotenentul Mulvey, marina britanică.

Ce caracteristici endemice erau prezente în cazul acesta?

Invers, conformaţia sa nazală şi frontală deriva în linie directă dintr-o stirpe care, deşi întreruptă, ar fi avut să continue la intervale distante până la cele mai distante intervale.

Ce amintiri păstra el despre adolescenţa ei?

Îşi părăsise într-un colţ cercul şi coarda de sărit. în parc, solicitată de un turist englez a refuzat să-i permită să execute şi să ducă cu sine imaginea ei fotografică (motivul obiecţiei nefiind specificat). Pe bulevardul South Circular, aflându-se în tovărăşia Elsei Potter, şi urmărită de un individ cu aspect sinistru, a purces până la jumătatea străzii Stamer şi apoi a revenit brusc (motivul acestei întoarceri nefiind specificat). în ajunul celei de a 15-a aniversări a naşterii sale a scris din Mullingar, comitatul Westmeath, o scrisoare făcând o aluzie succintă la un student din localitate (facultatea şi anul de studii nefiind specificate).

Această primă despărţire dintre ei, lăsând să se presupună o a doua despărţire l-a afectat;pe el?

Mai puţin decât îşi închipuise, mai mult decât sperase.

Care a fost a doua despărţire percepută de el la aceeaşi epocă de o manieră similară chiar dacă în alt fel? Dispariţia temporară a pisicii sale.

De ce de o manieră similară, de ce în alt fel?

De o manieră similară pentru că fiind determinată de un motiv tainic, căutarea unui nou mascul (studentul din Mullingar) sau a unei ierbi curative (valeriană). în alt mod, din cauza reîntoarcerilor posibile diferite către locuitorii casei sau către locuinţă, în ce altă privinţă erau aceste diferenţe similare? în ce priveşte pasivitatea, economia, instinctul tradiţiei, caracterul lor neaşteptat.

Adică?

Întrucât aplecându-se ea îşi ridica părul ei blond pentru ca el să i-l poată prinde cu o panglică (vezi aici pisica arcuindu-şi gâtul). Pe lângă aceasta, pe suprafaţa larg deschisă a lacului din parcul Stephen's Green printre răsfrân-gerile inversate ale copacilor, jetul ei de salivă lansat fără comentarii, descriind cercuri concentrice pe apă, indica prin constanţa permanenţei sale curba descrisă de un peşte somnolent şi apatic (vezi aici pisica pândind şoarecele). De asemenea, pentru a-şi aminti data, combatanţii, rezultatul şi consecinţele unui faimos angajament militar ea se trăgea de o buclă a părului ei (vezi aici pisica spălându-se după urechi). Mai departe, Milly prostuţa, visa că ar fi avut o conversaţie tăcută neamintită cu un cal al cărui nume fusese Joseph pentru care (căruia) îi oferise un pahar cu limonada pe care el (calul) păruse să-l fi acceptat (vezi aici pisica visând în faţa căminului). De aici, în ce priveşte pasivitatea, economia, instinctul tradiţiei,” caracterul lor neaşteptat, diferenţele lor erau asemănătoare.



În ce fel utilizase el daruri 1) o bufniţă 2) o pendulă oferite ca augurii matrimoniale, pentru a-i stârni interesul şi a o instrui?

Ca lecţii concrete pentru a-i explica: 1) natura şi obiceiurile animalelor ovipare. posibilitatea zborului aerian, anumite anomalii de vedere, procesul secular al îmbălsămării; 2) principiul pendulului, ilustrat de discul legănător, sistemul de roţi dinţate şi regulator, transpunerea în termenii reglementărilor umane sau sociale a diferitelor poziţii orometrice a indicatorilor mobili pe un cadran imobil, exactitatea revenirii periodice orare a unui moment în fiecare oră, când arătătorul mai lung şi cel mai scurt se aflau la acelaşi unghi al înclinaţiei, adică 5 şi 5/11 minute după fiecare oră pe oră în progresie aritmetică.

În ce moduri reciproca ea?

Ea îşi amintea: că la a 27-a aniversare a naşterii lui îi dăruise o cupă de mic dejun „pentru mustaţă” din porţelan imitaţie Crown Derby. îşi manifesta simţul practic: în zilele de plată trimestriale sau în jurul acestor date, dacă şi când cumpărăturile fuseseră făcute de el nu pentru ea ea se arăta atentă faţă de necesităţile lui, anticipându-i dorinţele. îl admira: odată ce un fenomen natural îi fusese explicat de el nu pentru ea, ea îşi exprima dorinţa imediată de a stăpâni fără dobândire treptată o fracţiune din cunoştinţele sale, jumătate, un sfert, a mia parte.

Ce propunere i-a făcut Bloom, diambul, tatăl lui Milly, somnambulă, lui Stephen, noctambul?

Să petreacă odihnindu-se ceasurile intervenind între ziua de joi (propriu-zisă) şi cea de vineri (normală) într-un cubiculum alcătuit pentru folosinţă temporară în încăperea situată imediat deasupra bucătăriei şi imediat adiacentă apartamentului de dormit al gazdei sale şi al soţiei sale.

Ce avantaje diferite ar fi rezultat sau ar fi putut rezulta dintr-o prelungire a unor asemenea aranjamente temporare?

Pentru oaspete: securitatea unui domiciliu şi izolarea necesară studiului. Pentru gazdă: reîntinerirea inteligenţei, satisfacţii prin procură. Pentru soţia gazdei: dezintegrarea unor obsesii, câştigarea unei pronunţii corecte limbii italiene.

a limbii italiene.

De ce aceste mai multe contingenţe provizorii între un oaspete şi soţia gazdei sale n-ar fi exclus sau n-ar fi fost excluse în mod necesar de eventualitatea permanentă a unei uniuni conciliatorii între un discipol de studii şi fiica unui evreu?

Pentru că drumul spre fiică trecea prin mamă, drumul spre mamă prin fiică.

Cărei întrebări polisilabice inconsecvente a gazdei sale i-a răspuns oaspetele cu o replică monosilabică negativă?

Dacă o cunoscuse pe defuncta doamnă Emily Sinico, ucisă accidental la gara feroviară Sydney Parade la 14 octombrie 1903.

Ce remarcă incoativă corolară a fost în consecinţă suprimată de către gazdă?

O declaraţie explicativă privind absenţa sa cu prilejul înmormântării doamnei May Dedalus, născută Goulding, la 26 iunie 1903, ajunul comemorării decesului lui Rudolph Bloom (născut Virag).

A fost acceptată oferta de azil?

Cu promptitudine, fără explicaţii, cu prietenie, cu recunoştinţă a fost declinată.

Ce schimb financiar a avut loc între gazdă şi oaspete?

Primul i-a restituit celui de al doilea, fără dobândă, o sumă de bani (o liră, şapte şilingi, zero pence) de o liră şapte şilingi avansată de cel de al doilea primului.

Ce alte contrapropuneri au fost alternativ avansate, acceptate, modificate, declinate, reformulate în alţi termeni, reacceptate, ratificate, reconfirmate?

Inagurarea unui curs prealabil de predarea limbii italiene, la locul de rezidenţă al elevului. Inaugurarea unui curs de instruire vocală, la locul de rezidenţă al elevei. Inagurarea unei serii de dialoguri intelectuale statice, se-mistatice şi peripatetice la locurile de rezidenţă ale ambilor vorbitori (dacă ambii vorbitori ar fi avut un acelaşi loc de rezidenţă), la hotelul şi taverna Vaporul, nr. 6, strada Lower Abbey (proprietari W. şi E, Connery), la Biblioteca Naţională a Irlandei, nr. 10, strada Kildare, la Maternitatea Naţională, nr. 29, 30 şi 31, strada Holles, într-o grădină publică, în vecinătatea unui loc de cult, la conjuncţia a două sau mai multe artere publice, la punctul de bisecţie al unei linii drepte trasă între rezidenţele lor (dacă ambii vorbitori ar fi rezidat în locuri diferite).

Ce anume făcea problematică pentru Bloom realizarea acestor propuneri mutual autoexcluzându-se?

Irepetabilitatea trecutului; o dată, la un spectacol al circului Albert Hengler la Rotunda, piaţa Rutland, Dublin, un clovn intuitiv, particolorat în căutare de paternitate pătrunsese din arenă spre un loc în auditoriu unde Bloom, solitar, era aşezat şi declarase în faţa unui public manifestându-şi zgomotos amuzamentul că el (Bloom) era tatăl lui (al clovnului). Imprevizibilitatea viitorului; odată în vara anului 1898 el (Bloom) însemnase o monedă de un florin (2 şilingi) cu trei crestături pe marginea sa zim-ţuită şi îl oferise ca plată într-un cont datorat lui şi primit de J şi T. Davy, băcani pentru familii, nr. 1, Charlemont Mall, Grand Canal, pentru circulaţia pe fluxul finanţelor civice, în vederea unei posibile reîntoarceri, oblice sau directe până la el.

Era clovnul fiul lui Bloom? Nu.

Se reîntorsese moneda lui Bloom? Niciodată.

De ce o asemenea zădărnicire recurentă l-a fi deprimat şi mai mult?

Pentru că la acest punct turnant critic al existenţei omeneşti el dorea să amelioreze un mare număr de condiţii sociale produse ale inegalităţii şi avariţiei şi animozităţii internaţionale.

Credea el deci că viaţa omenească ar fi fost infinit perfectibilă eliminându-se aceste condiţii?

Rămâneau condiţiile generice impuse de legea naturală, distinctă de legea umană, ca părţi integrale ale universului uman; necesitatea distrugerii pentru a procura subsistenţă alimentară; caracterul dureros al funcţiilor extreme ale existenţelor individuale, agoniile naşterii şi morţii; menstruaţia monotonă a femelelor simiene şi (mai ales) umane extinzându-se de la vârsta pubertăţii până la menopauză; accidentele inevitabile pe mare, în mine şi uzine; anumite maladii foarte dureroase şi operaţiile chirurgicale rezultante, demenţa înnăscută şi criminalitatea congenitală, epidemiile decimante; cataclismele catastrofice care fac din spaimă baza mentalităţii umane; zdruncinările seismice ale căror epicentre sunt situate în regiuni dens populate; faptul dezvoltării vitale, prin convulsiile metamorfozelor de la copilărie prin maturitate spre declin.

De ce a renunţat la asemenea speculaţii?

Pentru că este o sarcină a unei inteligenţe superioare să substituie ~âlte fenomene mai acceptabile în locul fenomenelor mai puţin acceptabile care trebuie suprimate.

Stephen a participat la această deprimare a lui?

El a afirmat semnificaţia sa de animal raţional conştient procedând silogistic de la cunoscut spre necunoscut şi de reactiv raţional conştient între un microşi un macro-organism în mod ineluctabil construite de incertitudinea vidului.

Afirmaţia aceasta a fost înţeleasă de Bloom? Nu în termeni verbali. în substanţa ei.

Ce-l liniştea pe el în neliniştile sale?

Faptul că în calitatea sa de cetăţean lipsit de cheie dar competent procedase energic de la necunoscut spre cunoscut prin incertitudinea vidului.

În ce ordine de precedenţă şi cu ce ceremonii corespuns zătoare s-a efectuat exodul din cămările servituţii către pustietatea nelocuitului?

Luminarea aprinsă în sfeşnic purtată de

BLOOM.

Pălăria eclesiastică în vârful toiagului de frasin purtată STEPHEN.



de

Cu ce intonaţie secretă a cărui psalm comemorativ? Cel de al 113-lea, modus peregrinus: In exitu Israel de Egypto; domus Jacob de populo barbaro.

Ce a făcut fiecare din ei la poarta de ieşire? Bloom şi-a aşezat sfeşnicul pe duşumea. Stephen şi-a pus pălăria pe cap.

Pentru ce creatură a fost poarta de ieşire o poartă de intrare?

Pentru o pisică.

Ce spectacol i-a confruntat când ei, întâi gazda, apoi oaspetele, au ieşit tăcuţi, de două ori întunecoşi, din obscuritate printr-un gang din spatele casei în penumbra grădinii?

Copacul ceresc al stelelor încărcat cu roade umede noptatec albăstrii.

Cu ce meditaţii şi-a însoţit Bloom demonstraţiile către tovarăşul său a diferitelor constelaţii?

Meditaţii despre evoluţii din ce în ce mai vaste; despre luna invizibilă în procesul lunaţiei incipiente, apropiin-du-se de perigeu; despre infinita lactaginoasa scânteie-toarea necondensată calea lactee, discernibilă la lumina zilei de către un observator plasat la capătul cel mai de jos al unui puţ cilindric vertical adânc de 5000 de picioare cu-fundându-se de la suprafaţă către centrul pământului; despre Sirius (alpha în Caniş Major) la 10 ani lumină (57.000.000.000.000 mile) depărtare şi în volum de 900 de ori dimensiunea planetei noastre; despre Arcturus; despre precesiunea echinoxurilor; despre Orion, cu centura sa şi soarele sextuplu teta şi nebula în care s-ar putea cuprinde 100 de sisteme solare ale noastre; despre stelele noi în stare nascentă sau muribundă cum ar fi Nova din 1901; despre sistemul nostru deplasându-se către constelaţia lui Hercules; despre paralaxa sau rotirea parai ac-tică a aşa-numitelor stele fixe, în realitate veşnic mişcătoare de la eoni nemăsurat de depărtaţi spre viitoruri infinit de depărtate în comparaţie cu acestea anii, de trei ori douăzeci şi încă zece, dăruiţi vieţii omeneşti, formau o paranteză de infinitezimală scurtime.

Care anume erau meditaţiile inverse despre regresiunea crescândă tot mai puţin vastă?

Despre eonii perioadelor geologice imprimate în stratificările pământului; despre nenumăratele existenţe ento-mologice minuscule ascunse în cavităţile pământului, dedesubtul unor pietre urnite din loc, în alveole şi monti-cule, despre microbi, germeni, bacterii, bacili, spermatozoizi; despre incalculabilele trilioane de bilioane de milioane de molecule imperceptibile conţinute prin coeziunea afinităţii moleculare într-un singur vârf de ac; despre universul seruluiomenesc constelat cu alte corpuri, ele însele universuri de spaţii vide constelate cu alte corpuri, fiecare, în continuitate, cu universul său de corpuri componente divizibile din care fiecare era iarăşi divizibil în diviziuni de corpuri componente redivizibile, dividenţii şi divizorii mereu descrescând fără diviziune reală până când, dacă progresiunea aceasta ar fi dusă îndeajuns de departe, nimic nicăieri nu ar mai fi niciodată ajuns.

De ce nu a elaborat el aceste calcule spre un rezultat mai precis?

Pentru că, mai înainte cu câţiva ani, în 1886, pe când fusese preocupat de problema cvadraturii cercului aflase despre existenţa unui număr calculat până la un grad de exactitate relativă încât să fie de o astfel de mărime şi cu atât de multe cifre, de pildă de puterea a 9-a a puterii a 9-a a puterii a 9-a, încât, rezultatul fiind obţinut, 33 de volume tipărite cu litere mici de 1000 de pagini fiecare din nenumăratele teste de câte 24 sau 25 de coli sau de topuri de hârtie de mătase ar fi trebuit să fie strânse pentru a cuprinde întreaga expresie a numerelor sale integrale, de unităţi, zeci, sute mii, zeci de mii, sute de mii, milioane, zeci de milioane, sute de milioane, miliarde, nucleul nebuloasei din fiecare din cifrele simple ale fiecărei serii cuprinzând în volum succint potenţa de a fi ridicat la cea mai ridicată expresie cinetică a oricărei puteri a oricăreia dintre puterile ei.

Găsea el că problema posibilităţii ca planetele şi sateliţii lor să fie locuite de o rasă, comportând specii, şi a posibilei mântuiri sociale şi morale a sus-zisei rase de către un mântuitor, ar fi fost mai uşor de soluţionat?

De o ordine diferită a dificultăţii. Conştient de faptul că organismul uman, în condiţii normale capabil să susţină o presiune atmosferică de 19 tone, ar suferi, ridicat la o altitudine considerabilă în atmosfera terestră, cu o intensitate care creşte în proporţie aritmetică, potrivit cu apropierea de linia de demarcaţie dintre troposferă şi stratosfera, de emoragii nazale, greutate în respiraţie şi vertij, propunându-şi această problema spre soluţionare, pre-supusese, ca o ipoteză de lucru care n-ar fi putut fi dovedită imposibilă, că o rasă de fiinţe mai adaptabilă şi construită altminteri din punct de vedere anatomic ar fi putut subzista în medii altminteri echivalente şi suficiente, marţiene, mercuriene, venusiene, jupiteriene, saturniene, neptuniene sau uraniene, deşi o umanitate la apogeul său de fiinţe create în forme variabile şi cu diferenţe determinate rezultând la o similaritate în ansamblu şi de la un individ la altul, ar rămâne probabil, acolo ca şi aici, în mod inalterabil şi inalienabil legată de deşertăciuni, de deşertăciunea deşertăciunilor şi de tot ceea ce este deşertăciune.

Şi problema posibilei mântuiri?

Concluzia minoră era dovedită de cea majoră.

Care diferite particularităţi ale constelaţiilor au fost pe rând luate în considerare?

Culorile variate semnificând grade diferite de vitalitate (alb, galben, roşu, roşu aprins, cinabru); gradul lor de strălucire; mărimile lor revelate până la şi inclusiv a şaptea; poziţiile lor; osia carului, calea lui Walsingham; căruţul lui David; centurile inelare ale lui Saturn; condensarea nebuloaselor spirale în sori; giraţiunile interdependente ale sorilor dubli; descoperirile sincrone şi independente ale lui Galileu, Simon Marius, Piazzi, Le Verrier, Herschel, Galle; sistematizaţiunile încercate de Bode şi Kepler ale cuburilor distanţelor şi pătratelor timpilor de revoluţie; compresibilitatea aproape infinită a cometelor hirsute şi uriaşele lor orbite eliptice egresive şi reintrânde de la perihelion la aphelion; originea siderală a pietrelor meteoritice; inundaţiile libiene pe Marte din perioada aproximativă a naşterii celui mai tânăr dintre cei doi astroscopişti; revenirea anuală a ploilor de meteori în perioada sărbătorii Sfântului Laurenţiu (martir, 10 august); revenirea lunară cunoscută sub numele de crai nou cu luna veche în braţe; influenţa atribuită corpurilor cereşti asupra celor umane; apariţia unei stele (de prima mărime) de strălucire excesivă iluroinind ziua şi noaptea (un nou soare luminos generat de coliziunea şi amalgamarea în incandescenţă a doi foşti sori neluminoşi) aproximativ în perioada naşterii lui William Shakespeare deasupra deltei în Casiopeea, constelaţie culcată dar -care nu apune niciodată şi a unei stele (de a doua mărime) de origină similară dar de strălucire mai mică şi care a apărut în şi a dispărut din constelaţia Corona Septentrionalis aproximativ în perioada naşterii lui Leopokl Bloom. şi a altor stele de (presupusă) origine similară care apăruseră (efectiv sau după câte se presupune) în şi dispăruseră din constelaţia Andromedei aproximativ în perioada naşterii lui Slephen Dedalus, şi în şi din constelaţia Auriga câţiva ani după naşterea şi moartea lui Rudolph Bloom junior, şi în şi din alte constelaţii câţiva ani înainte sau după naşterea sau moartea altor persoane; fenomenele aferente ale eclipselor, solare şi lunare, de la interpoziţie până la reapariţie, căderea vântului, alunecarea tranzitorie a umbrei, taciturnitatea creaturilor înaripate, ieşirea ra iveală a animalelor nocturne sau crepusculare, persistenţa luminii spectrale, infernale, obscuritatea apelor terestre, paloarea fiinţelor omeneşti.

Concluziile sale (ale lui Bloom) logice, după cântărirea problemei şi lăsând deschisă posibilitatea erorilor posibile?

Că nu era vorba de un copac ceresc, nici de o grotă cerească, nici de un animal ceresc, riici de un om ceresc. Că era vorba de o Utopie, neexistând nici o metodă cunoscută de la cunoscut spre necunoscut; o infinitate, transpo-zibilă deopotrivă ca finită presupunând apoziţia presupus probabilă a unuia sau mai multor corpuri deopotrivă de o aceeaşi mărime sau de mărimi diferite; o mobilitate a unor forme iluzorii imobilizate în spaţiu, remobilitată în aer; un trecut care, posibil, ar fi încetat să existe ca un prezent înainte ca viitorii săi spectatori să fi intrat în existenţa prezentă reală.

Era el mai convins de valoarea estetică a spectacolului?

Indubitabil, ca urmare a exemplelor repetate ale poeţilor care în delirul extazului de se vedea legaţi sau în depresiunea de a se simţi respinşi invocau constelaţiile arzătoare lor favorabile sau răceala satelitului propriei lor planete.

Accepta el ca un articol al credinţei teoria influenţelor astrologice asupra dezastrelor sublunare?

I se părea deopotrivă posibil de dovedit ca şi de respins iar nomenclatura folosită în cartele selenografice ca fiind deopotrivă atribuibilă intuiţiei verificabile cât şi analogiei eronate; lacul viselor, marea ploilor, golful rouăi, oceanul fecundităţii.

Ce afinităţi speciale i se păreau că există între lună şi femeie?

Antichitatea ei în a preceda şi a supravieţui genei'aţiilor telurice succesive; predominanţa ei nocturnă; dependenţa ei satelitică; reflecţia ei luminară; constanţa ei sub toate fazele proprii, răsărind şi apunând la timpurile ei fixe, crescând şi descrescând; invariabilitatea forţată a aspectului ei; răspunsul ei nedeterminat la interogaţiile neafir-tnative; puterea ei asupra apelor efluente şi refluente; puterea ei de a insufla dragostea, de a mortifica, de a investi cu frumuseţe, de a provoca nebunia, de a incita şi aiuta delicventa; inscrutabilitatea liniştită a chipului său; teribila ei apropiere, singuratică, dominantă, implacabilă, răspânditoare de splendoare; calitatea ei de a prevesti furtună şi linişte; stimulul reprezentat de lumina, mişcarea, prezenţa ei; dojana pe care o reprezintă craterele, mările ei aride, tăcerea ei; splendoarea ei, când e vizibilă; atracţia pe care o exercită, când e invizibilă.

Ce semn luminos vizibil a atras privirea lui Bloom, care i-a atras apoi privirea lui Stephen?

La catul al doilea, (în spate) al casei sale (a lui Bloom) lumina unei lămpi cu parafină cu abajur oblic proiectată pe ecranul unui stor cu rulou furnizat de Frank O'Hara. manufacturier de storuri, galerii de perdele şi rulouri, nr. 16, strada Aungier.

Cum a explicat el taina unei făpturi nevăzute, soţia sa, Marion (Molly) Bloom, denotată de un semn luminos vizibil, o lampă?

Prin aluzii sau afirmaţii verbale directe şi indirecte; prin afecţiune şi admiraţie reţinute; prin descrieri; prin sugestii.

Au rămas amândoi tăcuţi apoi?

Tăcuţi, fiecare contemplându-l pe celălalt în ambele oglinzi întrupare reciprocă a chipurilor de semeni ale lor nu a lui nici a lui.

Au rămas ambii un timp nedefinit inactivi?

La sugestia lui Stephen, la instigaţia lui Bloom, amândoi, întâi Stephen, apoi Bloom, în penumbră au urinat, unul alături de altul, organele lor de micţiune făcute reciproc invizibile prin circumpoziţii manuale, privirile lor, întâi a lui Bloom, apoi a lui Stephen, înălţate spre umbra luminoasă şi semiluminoasă proiectată în noapte.

În mod similar?

Traiectoriile urinării lor, întâi succesive, apoi simultane, erau neasemănătoare: a lui Bloom mai lungă, mai puţin sacadată, în forma incompletă a penultimei litere albateice bifurcate, el care în ultimul an de liceu (1880) fusese capabil să atingă punctul de cea mai mare altitudine în raport cu întreaga forţă concurentă a instituţiei şcolare, 210 elevi; a lui Stephen, mai înaltă, mai sibilantă, el care în ultimele ceasuri ale zilei precedente îşi sporise prin consumuri diuretice o presiune vezicală insistentă.

Ce probleme diferite li s-au înfăţişat fiecăruia din cei doi privind organul colateral invizibil dar audibil al celuilalt?

Lui Bloom: problemele iritabilităţii, tumescenţei, rigidităţii, reactivităţii, dimensiunii, asepsiei, pilozităţii; Lui Stephen: problema integrităţii sacerdotale a lui Isus circumcis (1 ianuarie, sărbătoarea obligaţiei de a asculta liturghia şi de a se abţine de munca servilă nenecesară) şi problema ridicată de întrebarea dacă prepuţul divin, inelul nupţial carnal al sfintei Biserici romane catolice şi apostolice, păstrat la Calcuta, trebuia să fie obiectul simplei hi-perludii sau al latriei de gradul al patrulea acordate după alcizia acelor excrescenţe divine cum ar fi părul şi unghiile de la picioare.

Ce semn ceresc a fost observat simultan de amândoi?

O stea precipitată cu mare velocitate aparentă pe firmament dinspre Vega în Constelaţia Lirei deasupra zenitului şi dincolo de grupul stelar al Părului Berenicei spre semnul zodiacal al Leului.

Cum a oferit ieşirea remanentul centripet purcezătoru-lui centrifug?


Yüklə 3,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   73




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin