James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

" '. ehe parlar ti piace mentreche ii vento, come fa, si tace.^13S

163
Le vedea, trei cîte trei, fete tinere, apropiindu-se în verde, în roz, în paloarea frunzei moarte, îmbrăţişîndu-se per Vair perso în liliachiu. în purpuriu, quella pacifica ori-fiamma, în aur de flamură, de rimirar fe piu ardenţi. însă eu — bătrâni, penitenţi, cu pasul de plumb, sub apăntune-catasare a nopţii : gură, sură ; descîntec de mormînt, pîntec de vînt. ^m

— Vorbeşte pentru dumneata, spuse domnul O'Madden Burke.

AJUNGE ZILEI¹³⁷

J.J. O'Molloy, surîzînd palid, ridică mănuşa.

— Dragul meu Myles, spuse aruncînd-şi ţigara, inter­pretezi greşit vorbele mele. Nu vreau să apar, aşa cum îmi cunosc acuma puterile, cea de a treia profesiune qua pro­fesiune, însă picioarele tale de fiu al Corkului te fac să alergi prea repede. ^la8 De ce să nu-i invoci şi pe Henry Grattan şi pe Flood şi pe Demosthene şi pe Edmound Burke. Pe Ignatius Gallaher şi pe patronul lui din Chapelizocl, Harmsworth, regele presei de-o para, şi pe văru-su, ame­ricanul cu foaia lui de zoaie din Bowery ^1?'⁹ şi ca să nu mai punem la socoteală şi Paddy Kelly's Budget, Pue's Occu-rences şi pe prietenul nostru cu ochii mereu la pîndă Vulturul din Skibereen. De ce să aducem un maestru al elocvenţei judiciare ca Whiteside ? Ajungă zilei ziarul care de ea ţine.

SE LEAGĂ DE ZILELE CARE S-AU DUS, DE ODINIOARĂ

— Grattan şi Flood au scris chiar la ziarul ăsta în care te afli tu acuma, îi ţipă redactorul şef în faţă. Voluntari irlandezi. Şi voi, unde sînteţi acuma ? Fondat în 1763. Doctor Lucas. Ce-aveţi voi acuma să se compare cu John Philpot Curran ? Pha !

— De, spuse J.J. O'Molloy. Consilierul regal Bushe, de exemplu.

— Bushe ? spuse redactorul şef. Mda, da. Bushe, da. Are ceva din focul lor în sînge. Kendal Bushe, adică vreau să spun Seymour Bushe.

164

— Ar fi ajuns la Curtea supremă de mult, spuse profe­sorul, dacă n-ar fi fost... Dar n-are a face. ^m

J.J. O'Molioy se întoarse spre Stephen şi spuse, vorbind rar şi calm :

— Una din frazele cele mai splendide pe care cred că le-am ascultat în viaţa mea a ieşit de pe buzele lui Seymour Bushe. Era în procesul de fratricid, asasinatul Childs. Bushe 1-a apărat.

Şi în portalul ascultării mele-a revărsat. A propos el cum de-a aflat ? A murit în somn doar. Sau poate chestia cealaltă, animalul cu două spinări. ^1U

— Ce-a spus ? întrebă profesorul.

ITALIA, MAGISTRA ARTIUM

— Vorbea despre procedura în problema probelor, spuse J.J. O'Molloy, despre dreptul şi justiţia romană, în contrast cu codul mozaic dinainte, lex talionis. Şi 1-a pomenit pe Moise de Michelangelo, de la Vatican.

— Ha.

— Cîteva cuvinte bine alese, spuse ca o prefaţă Le-nehan. Tăcere !

— Pauză. J.J. O'Molloy îşi scoase tabachera. Acalmie falsă. E ceva cu totul neobişnuit. Mesagerul îşi scoase distrat cutia de chibrituri şi îşi

aprinse ţigara.

M-am gîndit adesea de atunci¹⁴², întorcîndu-mă cu gîndul spre vremurile acelea ciudate, că gestul mărunt, atît de banal în sine, clipa cînd şi-a scăpărat chibritul, a fost ceea ce a hotărît întregul curs de mai apoi al vieţilor noastre, pentru noi amîndoi.

O FRAZA SPLENDIDA

J.J. O'Molloy, reluă, plămădindu-şi bine cuvintele :

— A spus despre ea : acea efigie marmoree, dăltuită în muzică îngheţată, încununată cu coarne şi înfricoşetoare a divinei forme omeneşti, acel simbol veşnic al înţelepciunii şi profeţiei, cu adevărat dacă ceva din ceea ce închipuirea sau mina sculptorului a lucrat în marmura sufletului trans-

165

figurat şi a puterii de a transfigura sufletul merită să tră­iască, merită să trăiască.

Mîna sa subţire dintr-o fluturare învestmîntă în graţie ecoul şi cadenţa.

— Splendid ! spuse îndată Myles Crawford.

— Suflul divin, spuse domnul O'Madden Burke.

— îţi place ? îl întrebă J.J. O'Molloy pe Stephen. Stephen, cîştigat în fiinţa lui de graţia limbii şi a

gestului, roşi. Scoase o ţigară din tabacheră. J.J. O'Molloy îi oferi tabachera lui Myles Crawford. Lenehan le aprinse ţigările ca şi mai înainte, şi îşi luă răsplata spunînd :

— Multibus mersibus.

UN OM DE O ÎNALTA MORALITATE

— Profesorul Magennis îmi vorbea despre dumneata," îi spuse J. J. O'Molloy lui Stephen. Ce crezi dumneata cu adevărat de grupul acela ermetic, poeţii tăcerii din opal : A.E., maestrul mistic ¹⁴³ ? Femeia Blavatsky a început totul Aia se pricepea să le pună pe toate la cale. A.E. îi povestise tocmai unui ziarist yankeu care-i lua un interviu că dumneata te-ai dus la el acasă o dată cînd încă nici nu se crăpase bine de ziuă să-1 întrebi despre planurile de conştiinţă. Magennis zicea că ai vrut pur şi simplu să-ţi baţi joc de A.E., săracul. El e un om de o înaltă moralitate, Magennis.

Vorbeau despre mine. Ce-a spus ? El ce-a spus ? Ce-a spus despre mine ? Nu întreba,

— Nu, mersi, spuse profesorul MacHugh respingînd în lături tabachera. Staţi niţel. Să vă spun eu ceva. Cel mai frumos exemplu de artă oratorică pe care l-am auzit eu vreodată a fost o cuvîntare ţinută de John F. Taylor la asociaţia de istorie a colegiului. Domnul judecător Fitzgibbon, actualul lord preşedinte al Curţii de Apel, luase tocmai cuvîntul şi în tema discuţiei era un eseu (noutate pe vremea aceea) cerînd renaşterea limbii irlandeze.

Se întoarse spre Myles Crawford spunînd :

— îl ştii pe Gerald Fitzgibbon. Aşa că poţi să-ţi închipui în ce stil a fost discursul lui.

166

— Umblă zvonul, spuse J. J. O'Molloy, că s-a dat cu Tim Healy în comitetul de administraţie la TriViity College. ***s

— S-a dat c-o dulee făptură în şorţuleţ copilăresc, spuse Myles Crawford. Spune mai departe. E ?

— Era, băgaţi de seamă, spuse profesorul, cuvîntarea unui orator desăvîrşit, întotdeauna de o morgă curteni­toare şi revărsînd în valuri de vorbe din cele mai alese, n-aş spune, potirele mîniei sale, ci doar dispreţul unui om mîndru faţă de mişcările cele noi. Pe vremea aceea, eram o mişcare noiiă. Eram slabi, deci fără valoare.

îşi închise buzele prelungi o clipă, dornic să continue, îşi ridică mîna cu degetele desfăcute spre ochelari, şi, cu degetul mare şi inelarul, tremurătoare, presînd uşor ramele negre, şi-i potrivi să vadă mai bine.

IMPROMPTU

I se adresă pe ton sărbătoresc lui J. J. O'Molloy :

— Taylor venise acolo, trebuie să ştiţi, de pe patul de boală. Că şi-ar fi pregătit cuvîntarea dinainte, nu cred, căci nu era măcar un singur stenograf în sală. Faţa lui brună, slăbită, era înconjurată de barba neîngrijită care-i crescuse în timpul bolii. Avea o legătură nu prea bine strînsă la gît şi în totul arăta (deşi nu era cazul) ca un om pe moarte.

Privirea i se întoarse de îndată, însă lent, de la J. J. O'Molloy spre faţa lui Stephen şi apoi se aplecă îndată spre duşumea, căutînd. Gulerul de pînză fără luciu se ivi la vedere în spatele capului plecat, pătat de părul încărun­ţit Căutînd mai departe cu privirile, spuse :

— Cînd s-a terminat cuvîntarea lui Fitzgibbon, John F. Taylor s-a rdicat să-i dea răspunsul. Pe scurt, aşa cum pot să mi le aduc aminte acuma, cuvintele sale au fost acestea :

îşi înălţă ferm capul. Ochii 1 se îngîndurară iarăşi. Moluşte nătîngi înotau greoaie încoace şi încolo, -prin lentilele imense căutînd o ieşire.

începu i

'— Domnule preşedinte, doamneloi şi domnilor. Mare a fost admiraţia cu care am ascultat observaţiile adresate tineretului Irlandei, acum o clipă de către eruditul meu prieten. Mi se părea că am fost transpus într-o ţară foarte departe de a noastră, într-o epocă îndepărtată de epoca noastră, că mă aflam în Egiptul antic şi că ascultam cuvîntul vreunui mare preot al acelei ţări îndreptîndu-se către tînărul Moise.

Ascultătorii se opriseră cu ţigările suspendate în aer, stînd să-l.,audă, şi fumul se urca în vrejuri firave care înfloreau deodată cu vorbele sale. Şă fumurile şerpuite ale jertfei noastre ^u5. Nobile vorbe vin acum. Fii atent. N-ai putea să te încerci şi tu în aşa ceva ?

— Şi mi s-a părut că am auzit glasul acelui mare preot al Egiptului ridicîndu-se în tonuri de o egală măreţie şi de o egală mîndrie. Am auzit cuvintele sale şi înţelesul lor mi s-a dezvăluit şi mie.

DE LA SFINŢII PÂRINŢI

— Mi s-a dezvăluit şi mie că toate cîte se strică bune sînt ; ele nu s-ar strica dacă ar fi suveran de bune, nici dacă n-ar fi bune cîtuşi de puţin, căci cele suveran de bune sînt nestricăcioase iar cele ce n-ar fi bune de fel n-ar

A, dracu' să te ia ! Asta-i sfîntul Augustin.ⁱ⁴⁶ avea de unde să se strice.

— De ce nu vreţi voi evreii să acceptaţi cultura noastră, religia noastră şi limba noastră ? Voi sînteţi un trib de păstori nomazi, noi sîntem un popor puternic. Voi nu aveţi nici oraşe şi nici averi, oraşele noastre sînt stupuri ale umanităţii şi galerele, triremele şi cvadriremele noastre, încărcate cu tot soiul de mărfuri, brăzdează apele pămîntului cunoscut. Voi de abia aţi ieşit din starea unei stirpe "primitive; noi avem o literatură, o castă preoţească, o istorie care se întinde pe veacuri şi o artă de a guverna.