James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

;:

r

acolo spinzurat pe perete. Cam ca ideea cu stafia lui Pepper. însuşi Ne Renaşte Iarăşi.

Cu fosfor cred că-l fac. Dacă laşi afară o bucată de cod, de exemplu. Atunci vezi ca un argint albăstrui deasupra. în noaptea cînd am coborît în cămară, lîngă bucătărie. Nu-mi plac mirosurile alea de acolo dinăuntru care de abia aşteaptă să dea buzna afară cînd deschizi uşa. Ce mă trimisese ea atunci să-i aduc ? Struguri de Malaga. O făceau să-şi aducă aminte de Spania. înainte de a se fi născut Rudy. Fosforescenţa, verde-albăstrui. Foarte bun pentru creier.

De la casa din colţ, a monumentului, la Butler, putea să vadă toată Promenada Burlacilor. Fata lui Dedalus tot acolo e, în faţa sălii de licitaţie de la Dillon. Trebuie eă-şi vînd nişte mobilă veche. Are ochii lui taică-său. Stă acolo şi-l aşteaptă. Totdeauna se destramă casa clnd s-a dus mama. Cincisprezece copii a avut. Cîte unu-n fiecare an, aproape. Asta e în teologia lor, altfel preotul nu vrea să-i acorde sărmanei femei confesiunea, absoluţiunea. Creşteţi şi vă înmulţiţi. Ai mai auzit aşa ceva ? Ăştia te dau afară din casă, îţi mănîncă şi carnea de pe tine. Ei n-au familie de ţinut, cred şi eu. Trăiesc din ce-i mai bun. Numai lapte şi carne la popi acasă. Aş vrea să-i văd şi pe ei ţinînd postul negru de Yom Kippur. La ei, uscăţeleic sînt cu cruce. O mîncare bună o colaţiune, de frică să nu-i vină rău de foame pe treptele altarului. O bucătăreasă de-a unuia ca ăştia, ce-ai mai afla de la ea. Da' nu poţi să scoţi niciodată nimic de la ea. Ca şi cum te-ai apuca să storci bani de la vreunul din ei. Ăştia duc trai bun. N-au musa­firi. Totul pentru ei în primul rînd. îşi păzeşte şi apa de băut. Cînd te duci la el să-ţi aduci cu tine pîinea şi untul tău. Sfinţia sa. Pe tăcute totul.

Doamne Dumnezeule, dar fetiţa asta umblă-n zdrenţe; Şi pare şi nemîncată. Cartofi cu margarina, margarina cu cartofi, tlite unde ajungi. Plăcinta-i făcută s-o mănînci. Altfel îţi slăbeşte organismul.

Cînd păşi pe podul O'Connell un nouraş rotund de fum se ridică dinspre parapet. Şalupa de la fabrica de bere cu marfa de export. Anglia. Am auzit că aerul de mare o acreşte. Ar fi interesant să-mi iau într-o zi un permis pînă

178

îa Hancock să văd şi eu fabriea de bere. E-o adevărată lume. Butoaie de bere, ceva minunat. Intră acolo şi şobo­lanii Beau la bere de se umflă ca nişte cîini înecaţi. Beţi morţi de bere. Beau şi varsă pe de lături, ca tot creştinii}, ca s-o ia iar de la capăt. înebipuie-ţi, sa bei aşa ceva. Şobolani în bere, dîndu-se de-a toboganu-n bere. Ei, dac-am şti noi tot ce se-ntîmplă pe-acolo.

Coborîndu-şi privirea îi văzu fluturînd puternici din aripi, rotindu-se printre zidurile sărăcăcioase, cenuşii ale cheiului, pescăruşii. Vreme rea în larg. Dacă m-aş arunca de-adci. Băiatul lui Reuben J. şi-o fi umflat burta de tot cu zoaiele astea de canal. Cam de un şiling şi opt pence mai mult decît i-ar fi trebuit. Hhhhhm. Ieşirile alea ale lui, aşa deodată. Dar ştie să povestească.

Se roteau mai jos acum. Caută hrană. Stai niţel.

Aruncă printre ei o hîrtie strînsă ghemotoc. Uite profetul Ilie cu treizeci şi două de picioare pe secundă, cum vine. Nu-s ei aşa proşti. Ghemotocul săltă neluat în seamă în voia curentului, pluti pe sub picioarele podului. Nu se lasă ei duşi de nas. Dar în ziua cînd am aruncat prăjitura aia veche de la Erin's King, au ciugulit după ea, vreo cincisprezece metri pe firul apei în jos. Ştiu & descurce. Se roteau bătînd tare din aripi.

Înfometaţii, lihniţii pescăruşi Plutesc peste apele triste acuş.

Aşa scriu poeţii, să sune-n coadă. Dar dacă stai să te gîndeşti, la Shakespeare nu sînt rime : vers alb. Curge limba, adică. Şi gîndtirile. Solemn.

Humlet, eu sînt duhul tatălui tău

Şi-s osîndit o vreme să colind pămîntul.

— Două mere un penny ! Două mere un penny !

Privirea îi alunecă peste merele lucioase strînse pe tejgheaua ei. La vremea asta a anului, trebuie să fie australiene. Coaja lustruită : le dă luciu cu o cîrpă sau o batistă.

Stai niţel. Păsările astea săracele.

179

Se opri iarăşi, cumpără de la bătrîna cu mere două prăjiturele de un penny şi fărîmiţă aluatul întărit aruncîn-du-l apoi în jos, pe Liffey. îi vezi ? Pescăruşii planară tă­cuţi, doi, pe urmă cu toţii, din înălţimile lor, ciugulindu-şi prada. S-a dus. Ultima fărîmiţă.

Simţindu-le lăcomia şi îndemînarea îşi scutură palmele să desprindă firimiturile prăfoase. Nu se aşteptau la asta. O adevărată mană. Trebuie să trăiască doar din peşte, toate păsările astea de mare, pescăruşi, raţe de mare. Sînt lebede dinspre Anna Liffey care mai coboară uneori şi-aici să-şi cureţe penele. Fiecare cu obiceiul ei. Mă întreb ce gust o fi avînd carnea de lebădă. Robinson Crusoe cu ele s-a hrănit.

Se roteau mereu, bătînd acum mai slab din aripi. Nu le mai arunc nimic. Un penny le-ajunge. Şi mi-au şi mulţumit mai mult de-o grămadă. Nici măcar un ţipăt. Şi mai propagă şi boala botului şi a copitelor. Dacă, de pildă, îndopi un curcan, să zicem, cu castane, prinde gust de castane. Dacă mănînci porc ajungi să semeni cu un porc. Şi atunci de ce peştii de apă sărată nu sînt săraţi. Cum se face ?

Ochii lui căutau un răspuns dinspre rîu şi se opriră pe o şalupă cu vîsle legănîndu-se în ancoră pe valurile mici lenşe şi uleioase şi cu carena acoperită cu afişe.