James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

r

afectată, servind, buze de coral, pe cel dintâi, pe cel de al doilea. Nu se supăra.

— Şapte zile la gros, spuse Ben Dollard, cu pîine şi apă. Atunci ai să cînţi, Simon, ca un sturz domesticit.

Lionel Simon, solist, rîse. Părintele Bob Cowley placă un acord. Minna Kennedy servi. Al doilea domn plăti. Tom Kernan intră dezinvolt ; Lydia admirată admira, însă Bloom cînta muţeşte. Admirând. .

Riehie, admirînd perora despre vocea glorioasă a omului ăsta. îşi aducea aminte de o noapte de demult de demult. N-avea să uite niciodată noaptea aceea. Şi a cîntat Rangul şi faima te-au ispitit; La Ned Lambert fusese. Doamne Dumnezeule nu mai auzise în viaţa lui note ca acelea niciodată atunci femeie falsă să ne despăr­ţim aşa de limpezi Doamne niciodată nu mai căci dragostea nu mai trăieşte o voce nemaipomenită întreabă-l pe Lambert îţi spune şi el.

ş* Goulding, o roşeaţă luptîndu-i-se în palida sa îi spunea domnului Bloom despre noaptea cînd el, Richie, îl auzise pe el, Si la Ned Lambert, Dedalus, acasă cîntînd Rangul şi faima.

El, domnul Bloom, asculta în timp ce el, Richie Goul­ding, îi povestea lui, domnului Bloom, despre noaptea cînd el, Richie, îl auzise pe el, Si Dedalus, cîntînd Rangul şi faima la el, Ned Lambert, acasă.

Cumnaţi : rude. Nu ne vorbim niciodată cînd ne întîl-nim. Cînd alăuta e crăpată. 11 tratează cu dispreţ. Vezi. îl admiră cu atît mai mult. în nopţile cînd cînta Si. Vocea omenească : două coarde mici mătăsoase. Minunate, mai mult decît orice altceva.

Vocea aceea era o pură lamentaţie. Mai calmă acum. Cînd e tăcere simţi asculţi. Vibraţii. Acum aerul tăcut.

Bloom îşi desfăcu mîinile încrucişate şi cu degete moi trase de cercul subţire de elastic. Trăgea, ciupea. Zumzăia, zbîrnîia. în timp ce Goulding vorbea despre vocea de concert a lui Barraclough, în timp ce Tom Kernan reve­nind la un aranjament retrospectiv vorbea către părin­tele Cowley ascultîndu-l, care improviza ceva şi dădea din cap în timp ce cînta. în timp ce marele Big Ben Dollard

332

vorbea cu Simon Dedalus £prinzîndu-şi acum, care îl aproba din cap fumînd, care fuma.

Tu pierdută. Toate cîn-tecele pe tema asta. Şi mai mult îşi întindea Bloom elasticul său. Pare crud. îi face pe oameni să înceapă să ţină unii la alţii : îi ademeneşte. Pe urmă-i desparte. Moarte. Exploz. Le dă la cap. Duceţivă-ladracudeaici. Viaţa omului. Dignam. Uf, şobolanul ăla cum îşi .mai tremura coada ! Cinci şilingi am dat. Corpus paradisum. A crăpat ca floricelele de porumb copt : burtă ca de cîine otrăvit. S-a dus. Şi ei cîntă. L-au uitat. Şi eu. Şi într-o zi şi ea cu. O lasă : se plictiseşte. Atunci suferă. Se smiorcăie. Ochii ei mari spanioli rotunzi pierduţi în gol. Şi părul ei buclat învolburat ondulat înfoiat ne piepte ; at.

Dar prea mult fericit te şi plictiseşti. întindea elasticul mai mult şi mai mult. Nu eşti fericit în ? Zbang. Plesni. . . Clinchet în strada Dorset.

Domnişoara Douce îşi retrase braţul ei de satin, cu. reproş, încîntată.

— Nu mai fi aşa îndrăzneţ, spuse ea, pînă nu ne cunoaştem mai bine. ;

George Lidwell îi spunea că e sincer, cu adevărat ; însă ea nu credea.

Primul domn îi spuse Minei că aşa era. Ea îl întrebă ce era aşa. Şi al doilea cu halba îi spuse tot aşa. Că aşa ei'a.

Domnişoara Douce, domnişoara Lydia nu credeau : domnişoara Kennedy Mina nu credea ; George Lidwell, nu ; domnişoara Dou nu credea ; primul, primul : domn cu halba : să crezi, nu, nu ; nu credea ; domnişoara Kenn ; Lydlydiawe.il : halba.

Mai bine să-i scriu de aici. Tocurile la oficiul poştal sînt mîncate toate şi îndoite.

Pat cel chel la un semn se trase mai aproape. Un toc şi cerneală. Se duse. O sugătoare. Se duse. O sugătoare să usuce. Auzise, surdul Pat.

— Da, spunea domnul Bloom trăgînd de firul subţire de catgut acum încolăcit. Sigur. Cîteva rînduri ajung, Darul meu. Toată muzica asta italiană cu înfloriturile ei e aşa. Cine-a compus asta ? Cînd ştii numele înţelegi mai

333

bine. îei o hîrtie de scrisori, un plic ; nonşalant. E atîta de caracteristică.

— Cel mai grozav număr din toată opera, spuse Goul-

ding.

— Este într-adevăr, spuse Bloom.

Numere, asta e. Toată muzica dacă stai să te gîndeşti. Doi înmulţit cu doi împărţit la doi face de două ori unu. Vibraţii : astea sînt acordurile. Unu plus doi plus şase fac şapte. Faci tot ce vrei cu cifrele dacă ştii să le jonglezi. Oricînd constaţi că asta e egal cu astalaltă, simetrie sub zidul cimitirului. Nici nu vede că sînt în doliu. Egoist : numai la binele lui. Muzematematică. Şi mai crezi că asculţi ceva eretic. Dar închipuieşte-ţi că ai spune aşa : Martha de şapte ori nouă minus ies face treişeci şi cinci de mii. Ar suna plat. Sunetele fac totul.

De exemplu, ce eîntă el acum la pian. Improvizează.

Ăr putea fi tot ce vrei pînă auzi cuvintele. Trebuie să

asculţi atent. Tare. începe foarte bine : pe urmă auzi

acordurile puţin disonante ; te simţi puţin dezorientat.

Se încurcă prin saci, peste butoaie, trece peste garduri

de sîrmă. ca o cursă de obstacole. Şi ritmul dă tonul. E-n

funcţie şi de dispoziţia în care eşti. Dar e totuşi ceva

frumos de ascultat. Decît cînd fac game în sus şi în jos,

şcolăriţele care exersează. Două laolaltă vecinii de alături.

Ar trebui să se inventeze piane mute pentru aşa ceva.

Blumenlied asta i l-am cumpărat eu. Numele. îl cînta

încet, o fată, în seara cînd m-am întors acasă, fata. Uşa

grajdurilor de lingă strada Cecilia. Milly n-are gust.

Curios pentru că noi amîndoi adică.

Pat cel chel, surd, aduse o foaie de sugătoare, cerneală. Pat puse pe masă odată cu cerneala tocul foaia de sugă­toare. Pat luă tava farfuria cuţitul furculiţa. Pat se duse cu ele.

E singura limbă care spune ceva, îi spunea domnul Dedalus lui Ben. îi auzise cînd era şi el băiat tînăr la Ringabella, Crosshaven, Ringabella, cîntîndu-şi barca­rolele lor. Portul Queenstown plin de vase italiene. Plim-bîndu-se, ştii, Ben, pe clar de lună, cu pălăriile alea ale lor care te dărîmă. Unindu-şi vocile. Doamne, ce muzică,

334

Ben. Am auzit-o de mic copil. Peste golf la Ringabella,' colind de clar de lună.

Cu pipa acră la o parte îşi puse un scut din mină pe lingă buzele lui care unduiau o chemare noptatecă de clar de lună, limpede de aproape, o chemare de departe, răspunzîndu-i.

în jos pe coloana ziarului Freeman împăturit pe lung aluneca ochiul celălalt al lui Bloom, căutînd unde-am văzut eu. Callan, Coleman, Dignam Patrick. Hei-ho ! Hei-ho ! Fawcett. Aha ! Tocmai, mă uitam...

Sper că nu se uită încoa', e viclean ca un şobolan." îşi ţinea în sus Freeman-ul încă nedesfăcut. Nu văd acuma. Să ţin minte să scriu cu s-uri greceşti. Bloom muie în cerneală, Bloom mur : stimate domn. Dragul de Henry scria : Dragă Mady. Am primit scris ta şi fio. La dracu', unde-am pus ? în vreun buz sau altul. Absol impos. Subliniază impos. Să-ţi scriu astăzi.

Ce plictiseală şi asta. Plictisit Bloom bătea uşor dara­bana cu degete de stau şi eu şi mă gîndesc pe sugativa pe care i-o adusese Pat.

Mai departe. Ştii ce vreau să spun. Nu, să schimb aici spui. Primeşte micul meu cad aici alăturat. Nu-i cere răsp. Stai niţel. Cinci la Dig. Vreo doi aici. Un penny pentru pescăruşi. Vine Profetul Ilie. Şapte la Davy Byrne. Face cam opt. Să zicem jumătate de coroană. Modestul meu mic cad : mandat post restant doi şilingi şi şase. Scrie-mi mult de tot. Mă dispreţuieşti. Clinchet, ai ? Aşa de tulburat. De ce spui că sînt rău ? Eşti şi tu rea ? O, Mairy şi-a pierdut acul cu care-şi ţinea. La revedere pe azi. Da, da, îţi spun eu. Vreau. Să ţin lucrurile în mişcare. Să-mi spui şi în celălalt fel. Glumea asta a scris ea. Răbdările mele. Să ţin lucrurile în mişcare. Trebuie să crezi. Cel cu halba. Este. Este. Adevărat.

Fac rău că-i scriu ? Soţii nu. Aşa-i în căsătorie, neves­tele. Pentru că eu sînt departe de. Să zicem. Dai" cum ? Ea trebuie. Rămîi tînăr. Dac-ar afla ea : Cartonaşul din pălărie. Nu, nu-i spun tot. Suferă inutil. Dacă ele nu văd. Femeie. Ce-i bun pentru xma, nu-i bun pentru alta.

335

O birjă, numărul trei sute douăzeci şi patru, vizitiu Barton James, domiciliat bulevardul Armoniei nr. 1, Donnybrook, în care şedea un client, un tînăr domn, elegant îmbrăcat într-un costum albastru de serj execu­tat de George Robert Mesias, croitorie şi lenjerie, cheiul Eden nr. 5, şi purtând o pălărie de paie foarte şic, cumpă­rată de la John Plasto, strada Great Brunswick nr. 1, pălăriei*. Ei, ce ? Acesta-i clinchetul care aluneca clinche-tind. Pe lingă măcelăria Dlugacz lucitoarele antene dinspre Agendath trecea în trap o iapă cu crupa frumoasă.

— Răspunzi la un anunţ ? îl întrebară pe Bloom ochii atenţi ai lui Rkhie.

— Da. spuse domnul Bloom. Un voiajor comercial. Nu iese mare lucru, cred.

Bloom mur : cele mai bune referinţe. Dar Henry scria : are să mă excite. Ştii şi tu acuma. In grabă. Henry. E grecesc. Mai bine să adaug un post scriptum. Ce cîntă oare acuma ? Improvizează un intermezzo. P.S. Ram tam tam. Cum ai să mă cam. Pedepseşti ? Fusta înf oiată legă-nîndu-se, cind bate covorul. Spune-mi vreau să. Ştiu. Cu i la sfîrşit. 'Sigur dacă n-aş fi n-aş întreba. La la la ri. Aici se pierde în minor. De ce e tonul minor trist ? Semn H. Le place o încheiere tristă. P.P.S. la la la ri. Sînt aşa trist azi. La zi. Atît de singur. Di.

Puse repede sugătoarea de la Pat. Plic. Adresa. Că adică o copiez din ziar. Murmurînd : domnilor Callan, Coleman şi Co. Henry scrise :

Domnişoarei Martha Clifford post restant aleea Dolphm's bara Dublin.

Sugativa pe partea cealaltă să nu vadă, Aşa. Ce idee cu nuvelele premiate. Ceva cu un detectiv care citea de pe sugativă. Plata o guinee pe coloană. Matcham adesea se gîndeşte la vrăjitoarea rîzînd în hohote. Sărmana doamnă Purefoy. K.K. : caca.

Prea poetică chestia cu trist la urmă. Muzica e de vină. Muzica face farmece spunea şi Shakespeare. Citate

336

pentru fiecare zi tot anul. A fi sau a nu fi. înţelepciune cît stai şi aştepţi.

în grădina de trandafiri de la Gerard pe aleea Penelor se plimbă el, părul lui roşcat încărunţit. O viaţă are o. Un trup. Fă ceva. Dar fă ceva.

Oricum, eu am făcut. Timbre. Posta e mai jos încolo. Să plec acum. Destul. Le-am promis că la Barney Ker-nan. Nu-mi place treaba asta. Casă a tristeţii. Să plec. Pat ! N-aude. Surd ca o bute.

Trăsura trebuie să fi ajuns aproape. Să spun ceva. Să spun ceva. Pat ! N-aude. Aranjează şervetele alea. Mult drum face şi el aici pe loc într-o zi. Să-i pictezi o faţă pe dos şi atunci el ar fi doi. Dac-ar mai cînta ei ceva. M-ar face'să mă gîndesc la altele.

Chelul Pat acum plictisit aranja şervetele. Pat este un chelner fudul de urechi. Pat este un chelner care aşteaptă în timp ce tu aştepţi. Hi hi hi hi hi. Aşteaptă comanda şi tu stai şi aştepţi. în timp ce-aştepţi dacă aştepţi el stă şi-aşteaptă în timp ce tu stai şi-aştepţi. Hi fii hi hi hi. Ho. Aşteaptă ce-aştepţi.

Douce acuma. Douce Lydia. Bronz şi roz.

A avut o vreme superbă, absolut superbă. Şi uite ce scoică frumoasă şi-a adus.

La capătul barului către el îi duse uşoară scoica ţepoasă unduioasă, ca el, George Lidwell, avocat, să audă şi el acolo.

— Ascultă ! îl îndemnă ea?

Pe sub cuvintele calde de gin ale lui Tom Keman acompaniatorul împletea muzică înceată. Fapt autentic. Cum şi-a pierdut vocea Walter Bapty. Da, domnule, soţul l-a apucat de gît. Tîlharule, zice. N-ai să mai cînţi tu cîntece de dragoste. Da, aşa a făcut, domnu' Tom. Bob Cowley împletea. Tenorii au fem. Cowley se lăsă pe spate în scaunul său.

A, auzea acuma, dacă i-o ţinea ea la ureche. Auzi ! Auzea. Minunat Şi-o ridică la propria ei ureche şi prin

337

_

aurul filtrat blond palid în contrast aluneca sunetul. Să audă.

Tap.

Bloom prin uşa barului vedea o scoică ridicată la urechile lor. Auzea şi el mai slab decît auzeau ei, fiecare pentru ea singură, pe urmă fiecare pentru celălalt, auzind plescăitul valurilor, sonor, un muget tăcut.

Bronz lingă un aur obosit, de aproape, de departe, ele ascultau.

Şi urechea ei e o scoică, lobul care se iscă acolo. A fost la mare. Frumoasele fete de pe plajă. Piela bronzată pe viu. Ar fi trebuit să-şi dea cu cremă întîi şi apoi să se bronzeze. Pîine prăjită cu unt. O şi loţiunea aia, să nu uit. De febră i-a ieşit lingă buze. Te-ai ameţit de cap. Părul strîns în cozi suprapuse ; scoică prinsă în ierburi de mare. De ce-şi ascund urechile în părul de iarbă de mare ? Şi turcoaicele gura, de ce ? Ochii ei pe deasupra vălului, iaşmac. Să-ţi găseşti drumul spre înăuntru. O peşteră. Intrarea interzisă decît cu treburi.

Marea îşi închipuie ei că aud. Cîntînd. Muget. Sîngele e. Beţie a cufundării în ureche uneori. Oricum, e o mare. Corpuscule insulare.

Minunat într-adevăr. Atît de distinct. Iar. George Lidwell îi ţinea murmurul în urechi, auzind ; apoi o lăsa, deoparte, încet.

— Ce spun valurile astea sălbatice ? o întrebă el, zîmbi. '■■■■,

Fermecătoare, surîzînd ca marea şi nerăspunzîndu-i Lydia spre Lidwell surise. \ Tap. ...

,, J Pe lingă Larry O'Rourke, pe lingă Larry, îndrăzneţul Larry O, Boylan se legăna şi Boylan cîrmea.

De la scoica abandonată Mina alunecă spre halba încă în aşteptare. Nu nu era chiar atît de însingurată, cu maliţie capul domnişoarei Douce îi comunică domnului Lidwell. Plimbări pe clar de lună la malul mării. Nu, nu singură. Şi ea răspunse nobilă : cu un domn prieten.

338

Degetele scăpărătoare ale lui Bob Cowley cîntau iarăşi pe clapele de sus. Proprietarul are prioritate. încă puţin timp. John Lunganul, Big Ben. Uşor cînta o măsură de dans uşoară strălucitoare cu clinchet pentru doamne dansînd, maliţioase şi surîzătoare, şi pentru galanţii lor domni prieteni. Unu : unu, unu, unu ; doi, unu, trei, patru.'

Mare, vînt, frunze, tunet, ape, glasuri mugind, tîrgul de vite, cocoşi, găinile nu cîntă ca cocoşul, şerpii şşşşuieră.' E muzică pretutindeni. Uşa la Ruttledge ; ii scîrţîind. Nu,' asta-i zgomot. Menuetul din Don Giovanni, asta cîntă acum. Rochii de curte tot una şi una în camerele castelu­lui dansînd. Mizerie. Ţăranii afară. Feţe verzui înfometate care mestecă paie. Asta este frumosul. Uite : uite uite uite uite ; te uiţi la noi.

Asta este bucuria, într-adevăr, o simt. N-am scris niciodată asta. De ce ? N-aş fi putut s-o scriu niciodată.' De ce ? Bucuria mea e altă bucurie. Dar amîndouă sînt bucurii. Da, bucurie trebuie să fie. Simplul fapt că există muzica îţi arată că eşti. Deseori mă gîndeam că e depri­mată de tot pînă cînd începea să fredoneze. Atunci ştiam.'

Valiza lui M'Coy. Nevasta mea şi nevasta ta. Pisica mieunînd. Ca o mătase sfîşiindu-se. Şi cînd vorbeşte ea ca clămpănitul foalelor. Ele nu reuşesc să ia intervalele ca bărbaţii. Gaură, şi se pierde vocea. Umple-mă. Sînt caldă, întunecoasă, deschisă. Molly în quis est homo : Mercadante. Eu cu urechea lipită de zid să aud. O femeie care poate să-ţi dea ce ţi-a promis.

Birja lejeră în trap lejer se opri. Cochetul pantof galben al cochetului Boylan ciorapii albaştri ca cerul cu ceasuri coborîră uşor pe pămînt.

O, uitaţi-vă, sîntem atît de. Muzică de cameră. S-ar putea face un joc de cuvinte. E un anume fel de muzică mă gîndeam deseori cînd ea. Asta e acustică. Clinchenind. Vasele goale fac cel mai mult zgomot. Pentru că acustica,¹' rezonanţa se schimbă după cum greutatea apei e egală; cu legea apei în cădere. Ca şi rapsodiile acelea de Liszt, ^ungare, cu ochi de ţigancă. Perle. Picături, Ploaie. Plic,

i

339

plone, plane, plane, cuglu, cuglu. Hiss. Acum. Poate acum:

înainte.

Cineva bătea la o uşă, cineva lovea cu o bătaie, el a bătut, toc, Paul de Kock, ,cu un toc sonor superb, cu un toc caracaracara coc. Toctoc.

Tap.

— Qui săegno. Ben, spuse părintele Cowley."

— Nu, Ben, se amestecă Tom Kernan. Băiatul tuns, Vorbirea noastră strămoşească.

— Da, chiar, Ben, spuse domnul Dedalus. Aceia-au fost oamenii cei buni şi adevăraţi.

— Haide, haide, se rugară cu toţii într-un glas.'

Eu mă duc. Hai, Pat, întoarce-te. Vino. El venea, veneai nu mai adăsta. Spre mine. Cit ?

— Ce gamă ? Şase diezi ?

— Fa diez major, spuse Ben Dollard.

Pintenii larg desfăcuţi ai lui Bob Cowiey se agăţ-ară de acordurile negre adînc rezonante.

Trebuie să plece prinţul Bloom îi spunea prinţului Rkhie. Nu, spuse Richie. Da, trebuie. A găsit bani de undeva. E pornit pe-un chef mare cu toată durerea lui de rinichi. Cit ? Aude văzînd spusa buzelor. Un şiling şi nouă. Penny şi pentru tine. Uite. Să-i dau două pence bacşiş. Surd, plictisit. Dar poate nevastă şi familie cai'e-l aşteaptă, aşteptîndu-l pe Pat să se întoai-eă acasă. Hi hi hi hi. Surd aşteptînd în timp ce el aşteaptă.

.Dar aşteaptă. Dar escultă. Lugugugubru. Adînc. într-o peşteră în întunecatul miez al pământului. Comoara impură adînc împlîntată. Muzică densă.

' Vocea vîrstei întunecate, a nerabirii, oboseala pămîn-tului îşi făcea gravă drum apropiindu-se, şi dureroasă, venea de departe, din munţii înceţoşaţi, chemîndu-i pe oamenii buni şi adevăraţi- P^e preot îl căuta, cu el avea de vorbit o vorbă. .. '■ Tap.

Vocea de bas adînc a lui Ben Dollard. îşi strînge toate puterile s-o spună. Croncănit de mlaştină imensă fără

340

oameni, fără lună fără femelună. Altul cară a decăzut. Odată era cu furnizările pentru marină. îmi aduc aminte t odgoane gudronate, lanterne de poziţie pentru nave. Faliment în valoare de zece mii de lire. Acuma la azilul Iveagh. Camera numărul aşa şi aşa. Berea numărul unu i-a făcut-o. _#;-"*■

Părintele-i acasă. Un slujitor al falsului preot îi urează bun sosit. Intră. Sfîntul părinte. Acorduri înlăn­ţuite, ornamentate.

îi duce-n ruină. Le distrug viaţa. Pe urmă le dau nişte cămăruţe în care să-şi termine zilele. Cîntec şoptit. Cînte-cul a murit. Mori, cîine, Mori, căţeluşule, mori. Taci cu mama. Taci şi dormi. Căţeluşu-a murit. Cîntecul s-a isprăvit.

Un glas prevenindu-i, solemn prevenindu-i, le spunea cum tînărul intrase în holul însingurat, le spunea eît de solemn cădea pasul său acolo, le povestea despre iatacul stăpînit de penumbră, şi despre preotul în odăjdii aşezîn-du-se să asculte spovedania.

Om cumsecade. Cam zaharisit acum. Tot crede c-are să cîştige la rebusul cu titluri de poeme din Answers. Va înmînâm cinci bancnote noi de-o liră. Pasăre aşezată şi clocind într-un cuib. Cîntecul celui din urmă menestrel, credea el c-ar fi fost. Ce puncte puncte animal domestic. Te liniuţă re foarte curajos marinar. Are încă voce fru­moasă. Nu-i încă eunuc, tot ce are e încă-al lui.

Ascultă. Bloom asculta. Richie Goulding asculta. Şi lîngă uşă Pat cel surd, Pat cel chel, Pat răsplătit cu bacşiş asculta.

Corzile pianului arpegiau mai lent.

Vocea remuşcării şi a suferinţei venea încet, înfrumuse­ţată, tremurătoare. Barba penitentă a lui Ben se spovedea ; in nomine Domini, în numele Domnului. îngenunchea. Se bătea cu pumnul peste piept, spovedindu-se : mea culpa.

Latină iarăşi. Asta-i ţine prinşi ca laţul de pasare. Preotul cu trupul comuniunii pentru femeile acelea. Tip de la morgă, sicriu sau stridie, corpusnomine. Unde-o mai fi şobolanul ăla acum. Cum mai rîcîia. j.

341
Tap.

Ascultau : halbele şi domnişoara Kennedy, George Lidwell, clipind el expresiv, satin cu bustul plin, Ker-nan, Si.

Vocea suspînătoare a suferinţei îşi susura cântecul. Păcatele lui. De la Paşte înjurase luînd numele Domnului în deşert de trei ori. Tu bastard de căţea. Şi odată la vre­mea liturghiei se dusese să se joace. Odată pe lingă cimitir trecuse el şi pentru odihna mamei lui nu se rugase. Băiat. Băiat răzvrătit.

Bronzul ascultînd lînga caneaua de bere, privea în gol departe. Cu tot sufletul. Ca şi cum n-ar şti că eu. Molly simte întotdeauna foarte bine cînd se uită cineva la ea.

Bronzul privea departe dintr-o parte. Oglindă, acolo. A.sta e profilul ei cel mai avantajos ? Ele ştiu totdeauna. Bătaie la uşă. Ultima clipă să se mai aranjeze la oglindă.

Toc şi caracara.

La ce s-or fi gîndind ele cînd ascultă muzică ? Cum să prinzi şerpi cu clopoţei. Seara cînd ne-a dat Michael Gunn loja. Orchestra acordîndu-şi. Şahul Persiei, lui asta-i plăcea cel mai mult. Ii aducea aminte de-acasă, dulcea lui acasă. Şi^a suflat nasul în cortină. Obicei din ţara lui poate. Şi asta tot muzică e. Nu-i chiar aşa de rea cît ai fi zis la început. Sunet de corn. Alămurile măgari răgind cu trompa ridicată. Contrabaşii, neajutoraţi, cu flancuri spintecate. Suflătorii vaci mugind. Pianul deschis croco­dil muzical cu fălci mari. Suflătorii de vînt ca Goodwin cuvîntînd.

Ce bine arăta ea. Era cu rochia ei şofran cu decolteu adînc, cu tot ce-i al ei la vedere. Respiraţia ei întotdeauna a cuişoare mirosind la teatru cînd se aplecase să întrebe ceva. I-am spus ce spunea Spinoza în cartea aceea a lui tata săracul. Hipnotizată ascultînd. Ochii aşa. Aplecîn-du-se. Tipul de la balcon care i se uita în decolteu cu binoclul de-i ieşeau ochii din cap. Frumuseţea muzicii

342

trebuie s-o asculţi de două ori. Natura femeiâ-ţi ajunge o privire în fugă. Dumnezeu a făcut ţara şi omul muzica. Mă-tu-n-pisoză. Filosofic Ce mai !

Toţi s-au dus. Toţi au căzut. La asediul de la Ross tatăl său, la Gorey toţi fraţii săi au căzut. Spre Wexford, noi sîntem băieţii din Wexford şi el ar vrea. Ultimul din numele şi stirpea sa.

Şi eu, ultimul din stirpea mea. Milly tînărul ei student. Da, poate vina mea. N-am băiat. Rudy. Prea tîrziu acum. Sau dacă nu ? Dacă nu ? Dacă încă ?

Nu purta ură nimănui.

Ura. Iubirea. Astea-s numai cuvinte. Rudy. Curînd '/oi fi bătrîn. **"

Big Ben vocea desfoliindu-i-se. Mare voce, spunea Richie Goulding, o roşeaţă luptîndu-i-se în palida, către Bloom, curînd bătrîn dar cînd fusese tînăr.

Vine acuma cu Irlanda. Ţara mea mai presus de rege: Ea ascultă. Cui i-e frică să vorbească de nouă sute patru ? E timpul s-o iau din loc. Am văzut destul.

— Binecuvîntează-mă, părinte, striga Dollard băiatul cel răzvrătit. Binecuvîntează-mă şi lasă-mă să plec. , -Tap.

Bloom se pregătea nebinecuvîntat de plecare. S-a gătit grozav, cu optsprezece şilingi pe săptămînă. Sînt ţipi gata cu sunătorii. Trebuie să fii totdeauna atentă şi gata. Fetele astea, frumoasele astea. Pe lingă valurile triste ale mării. Romanţa pentru cor de fete. Scrisorile citite în public la tribunal despre nerespectarea promisiunii c-are să o îa de nevastă cînd îi promisese că are s-o ia de nevastă. De la Pipsicum al Pisicuţei. Rxsete în sală. Henry. Dar eu n-am semnat aşa ceva niciodată. Numele ăsta frumos al tău.

Tot mai stins suna muzica : aria şi cuvintele. Pe urmă grăbindu-se iar. Falsul preot foşnind soldatul răsărind din sutană. Un căpitan al plantatorilor. Toţi o ştiau pe dinafară. Fiorul pe care şi-l doresc. Căpetenia plantatorilor.

343

Tap. Tap.

înfiorată, ea îl asculta aplecindu-se toată înfiorată să asculte.

Faţă inexpresivă. încă neatinsă aş zice, sau cel mult doar mîngîiată. Să scrii ceva pe ea : o filă. Dacă nu ce se va alege de ele ? Declin, disperare. Asta le ţine tinere. Chiar se admiră ele singure. Vezi. Să cînţi pe ele. Suflu pe buze. Trupul unei femei alb, un flaut viu. încet să sufli. Mai tare. Trei găuri toate femeile. La zeiţă n-am văzut. Au nevoie de aşa ceva : nici prea discret să nu fii. De asta le au el. Aur în buzunar ; arama pe faţă. Să le priveşti în ochi, cîntece fără cuvinte. Molly şi flaşnetarul acela. Ea a înţeles că el voia să-i spună că e maimuţa bolnavă. Sau pentru că seamănă atîta cu spaniola. în felul acesta pot fi înţelese şi animalele. Solomon le înţelegea. Dar al naturii.

Ca ventrilocii. Buzele mele sînt strînse. Gîndesc în stom. Ce ?

Vrei ? Tu ? Eu. Vreau. Ca. Tu.

Cu furie grea răguşită blestema plantatorul. Umflîn-du-se apoplectic bastard de căţea. Un gînd bun, băiete, să vii încoace. Un ceas e timpul ce-l mai ai de trăit, ultimul.

Tap. Tap;

* Fior acum. Milă simt ei. Să-şi şteargă o lacrimă pentru martiri. Pentru toate cele care mor, vor să, mor să, moară. Pentru toate cele născute. Sărmana doamnă Pure-foy. Sper că e gata. Pentru că pîntecele lor.

Lichidă o pupilă ca un pîntec femeiesc privea de dincolo de o perdea de gene, calmă, ascultînd. îi vezi adevărata frumuseţe a ochiului cînd ea nu vorbeşte. Pe celălalt rîu. La fiecare încet, satinat unduind val al pieptului ei (voluptuoasele ei forme pline) o roză roşie încet înălţîn-du-se, roză roşie se lasă. Bătăile inimii suflarea ei ; suflul care este viaţă. Şi micuţele frunze ca de ferigă îi tremurau ale părului ei feciorelnic.

Dar uite. Stelele strălucitoare pălesc. O, roză ! Castilia: Zorii. Ha. Lidwell. Pentru el deci nu pentru. E-nnamorat.

344

Şi eu tot aşa sînt ? De aici o văd oricum. Dopuri scoase, băltoace de spumă de bere, stive de sticle goale.

Pe maneta de bere netedă lucios ieşind în afară îşi lăsase lejer Lydia mîna ei limpede, grăsulie, las-o în mîinile mele. Cu totul pierdută de milă pentru răzvrătitul. în sus, în jos, în jos, în sus ; pe nodul lustruit (ea ştie ochii lui, ochii mei, ochii ei) degetul mare şi degetul treceau miloase, treceau, treceau iarăşi şi, uşor mîngîindu-l, pe urmă aluneeînd alunecoase, încet în jos, un baton rece ferm alb de email protuberînd printre degetele ei închi­puind un inel lunecător. „

Cu un toc şi o cară. Tap. Tap. Tap.

Eu stăpînesc această casă. Amin. Scrîşnea de furie.

Trădătorii să se legene-n ştreang.

Acordurile consimţeau. Foarte trist lucru. Dar trebuia să fie.

Să plec înainte de sfîrşit. Mulţumesc, a fost divin. Unde mi-e pălăria. Trec pe lingă ea. Ziarul pot să-l las. Scrisoarea am. Ce-ar fi să fie ea ? Să merg înainte, să merg, să merg. Ca şi Cashel Boylo Connoro Coylo Tisdall Maurice Nicinuidall Farrell, să meeeerg.

Ei, trebuie să mă. Pleci ? Dampfdere. Blumstridică. Prin secara whiskyului albastră. Blum se ridică-n picioare. Au. Săpunul ăla-i cam lipicios acolo la spate. Trebuie c-am asudat; muzica. Loţiunea aia, să ţin minte. E, salut. Grozav. Cartonaşul e înăuntru, da.

Pe lingă surdul Pat în prag, îrăgînd cu urechea, Bloom trecu.

La cazarmele Geneva a murit tânărul acela. La Passage i-au îngropat trupul. Dolor ! O, el Dolores ! Vocea întris­tatului cîntăreţ chema la dureroasă rugăciune.

Pe lîngă roză, pe lîngă pieptul de satin, pe lîngă mîna mîngîietoare, pe lingă bălţile de bere, pe lîngă sticlele goale, pe lîngă dopurile scoase, salutînd în trecerea sa, pe lîngă ochii şi părul feciorelnic, bronz şi aur stins în umbreledemareadîneă, mergea Bloom, blîndul Bloom, mă simt atît de singurul Bloom.

345

Tap. Tap. Tap.

Rugaţi-vă pentru el, se ruga basul lui Dollard. Voi cei care ascultaţi în pace. Suflaţi o rugă, picuraţi o lacrimă, voi bărbaţi buni, voi oameni buni. El a fost băiatul răzvrătit.

Speriindu-l pe junele băiat de serviciu atunci tocmai trăgînd cu urechea junele băiat de serviciu răzvrătit Bloom în holul de la Ormond auzea strigăte şi urlete de bravo, mari palme bătînd pe spinare, ghetele lor ale tuturora tropăind, ghetele lor în nu pentru băiatul de serviciu lăsate să le lustruiască nu ale băiatului. Şi un cor general dezlănţuindu-se clamînd o duşcă să spele emoţia, îmi pare bine că am evitat chestia asta.

— Haide, Ben, spuse Simon Dedalus. Pe cinstea mea, niciodată n-ai fost mai bun.

— Tu eşti cel mai bun, spuse Tomgin Kernan. Cea mai grozavă interpretare a acestei balade, pe sufletul şi pe onoarea mea.

— Lablache, spuse părintele Cowley.' .,

. Ben Dollard se îndreptsţ în pas ponderos de dans spre bar, puternic îndopat cu laude şi cu totul mare şi roza-ceu, pe picioarele lui greoaie, cu degetele lui umflate de gută scăpărînd castagnete prin aer.

Big Benaben Dollard. Big Benben. Big Benben.

Rrr.

Şi adîncmişcaţitoţi, Simon, trîmbiţînd compasiune prin nasul său de corn de ceaţă, toţi rîzînd, îl scoaseră în faţă, pe Ben Dollard cu multă voioşie.

— Eşti rubicond şi glorios, spuse George Lidwell. Domnişoara Douce