William Humble, lord de Dudley şi lady Dudley, însoţiţi de locotenent colonelul Hesseltine, ieşiră după dejun în caleaşca pornind de la reşedinţa viceregelui. în caleaşca de după ei se aflau onorabilele doamna Paget, domnişoara de Courcy şi onorabilul Gerald Ward, aghiotantul de serviciu.
Cavalcada trecu prin poarta cea mică a Parcului Phoe-nix salutată de poliţişti respectuoşi şi înainta mai departe pe lîngă podul regal în sus pe cheiurile de nord. Viceregele era cît se poate de cordial salutat în drumul său prin metropolă. La podul Bloody domnul Thomas Kernan de partea cealaltă a rîului îl salută zadarnic de departe. între
301
podurile Reginei şi Whitworth caleştile viceregale ale lordului Dudley trecori mai departe fără să fie salutate de domnul Dudley White, licenţiat în drept şi licenţiat în litere, care se oprise pe cheiul Arran în faţa prăvăliei cu amaneturi a doamnei M. E. White, la colţul străzii Arran pipăindu-şi nasul cu degetul arătător, neputîndu-se lămuri dacă ar fi ajuns mai repede la Philsborough schimbînd de trei ori tramvaiul sau oprind o trăsură sau pe jos prin Smithfield, dealul Constituţiei şi gara Broadstone. Sub portalul Palatului de Justiţie Richie Goulding, cu servieta sa purtînd marca Collis şi Ward îl văzu cu surprindere. Dincolo de podul Richmond în pragul biroului lui Ileuben J. Dodd, avocat, agent pentru Asociaţia de asigurări patriotice, o femeie mai în vîrstă care era gata să intre se răzgîndi şi întorcîndu-se pe lîngă vitrina de la King surise credulă reprezentantului Majestăţii Sale. Din ecluza sa din zidul cheiului Wood sub birourile lui Tom Devan rîul Poddle scotea în semn de credinţă o limbă de scursoare lichidă de canal. Deasupra perdeluţelor de la ferestrele barului hotelului Ormond, aur alături de bronz, capul domnişoarei Kennedy alături de capul domnişoarei Douce priveau şi admirau. Pe cheiul Ormond domnul Si-mon Dedalus, urmîndu-şi drumul său de la vespasiană spre biroul ajutorului de şerif, se opri în mijlocul străzii şi salută adînc cu pălăria. Excelenţa Sa binevoi să-i întoarcă salutul domnului Dedalus. De la colţul străzii Cahiii reverendul Hugh C. Love, licenţiat în litere, îşi aduse neobservat omagiul, cu gîndul la lorzii deputaţi ale căror mîini binevoitoare împărţiseră odinioară parohii bogate. Pe podul Grattan, Lenehan şi M'Coy care-şi luau tocmai rămas bun unul de la altul, priviră caleştile trecînd. Tre-cînd pe lîngă biroul lui Roger Greene şi pe lîngă tipografia mare roşie a lui Dollard, Gerty MacDowell, aducînd scrisorile cu prospectele de linoleum Catesby pentru tatăl său imobilizat în pat, îşi dădea seama după pompa afişată că era vorba de lordul şi doamna locotenent dar nu putu să vadă ce toaletă avea Excelenţa sa doamna pentru că tramvaiul şi camionul cel mare galben de mobile de la Spring trebuiseră să se oprească tocmai în faţa ei pentru că trecea lordul locotenent. Dincolo de manufacturile da
30:
tutun ale lui Lundy şi Foot, din portalul umbrit al vinăriei lui Kavanagh, John Wyse Noian surise cu răceală neobservată către lordul locotenent general şi guvernator general al Irlandei. Prea onorabilul William Humble, lord de Dudley. Marea Cruce a Ordinului Victoria, trecu prin faţa ceasurilor mereu ticăitoare ale lui Micky Anderson şi a manechinelor de ceară în costume şic şi cu obraji proaspeţi de la gentilomul Henry dernier cri James. Dincolo, în faţa porţii de pe strada Doamnei Tom Rochford şi Flynn Năsosul priveau cavalcada apropiindu-se. Tom Rochford observînd că ochii lady-ei Dudley se opriseră asupra lui îşi scoase repede degetele mari din buzunarele vestei sale de culoarea claretului şi îşi scoase şapca în faţa ei. O încîntătoare soubrette, Mărie Kendall, cu obrajii ţipători şi fustele sumese, surise ţipător din afişul ei de sus spre William Humble, lord de Dudley şi locotenent colonelul H. G. Hesseltine şi de asemenea spre onorabilul Gerald Ward, aghiotant. De la fereastra P.D.P.-ului Buck Mulligan, vesel, şi Haines, grav, priveau de sus echipajul viceregal peste umerii unor clienţi curioşi, ale căror siluete masate întunecau tabla de şah pe care John Howard Parnell o privea cu intensitate. Pe strada Downes, Dilly Dedalus, ridicîndu-şi privirea mioapă din franceza elementară a lui Chardenal, văzu umbrele de soare deschise şi spiţe de roată rotindu-se în văpaia soarelui. John Henry' Menton, umplînd cadrul uşii de la Commercial Buildings, privea fix cu ochii lui de moluscă apoşi de vin, ţinînd un ceas de aur mare gros vînătoresc la care nu se uita în mîna lui stingă care nu-l simţea într-însa. Cînd copita din faţă a calului lui King Billy se săltă în aer, doamna Breen îl trase pe grăbitul ei soţ de sub copitele călăreţilor de pe flancul cavalcadei. Ii strigă la ureche vestea. Inţelegînd, el îşi trecu volumele peste piept la stînga şi salută cea de a doua caleaşca. Onorabilul Gerald Ward, aghiotant, surprins agreabil, se grăbi să răspundă. La colţul Ponsonby o siluetă înaltă, slabă, obosită, asemănătoare unei sticle, purtînd litera H se opri şi alte patru sticle albe cu joben se opriră în spatele lui ELYS, în timp ce călăreţii de pe flancuri tropăiau prin faţa lor împreună cu caleştile. Peste drum de magazinul de mu-
303
zică Pigot, domnul Denia J. Maginni, profesor de dans etc, în costum de culoare deschisă, păşea cu gravitate, ajuns şi depăşit de un vicerege şi neobservat de acesta. Pe lîngă zidul de la locuinţa rectorului venea bine dispus Blazes Boylan păşind cu pantofii lui galbeni şi cu ciorapii albaştri ca cerul cu model cu ceasuri, păşind în ritmul refrenului de la Fata mea-i o fată din Yorkshire.
Blazes Boylan înfăţişa pieptarelor albastre ca cerul ale călăreţilor din frunte şi desfăşurării lor de paradă o cravată albastră ca cerul, o pălărie de paie cu boruri largi aşezată in unghi cochet şi un costum de serj indigo. Manile sale înfundate în buzunarele jachetei uitară să salute dar el oferi celor trei doamne admiraţia îndrăzneaţă a ochilor săi şi floarea roşie dintre buzele sale. Pe cînd treceau pe strada Nassau, Excelenţa Sa atrase atenţia consoartei sale care se înclina răspunzînd la saluturi, asupra programului muzical în curs de desfăşurare în Parcul Colegiului. Nevăzuţi, în armuri de sunete de aramă, tineri highlandezi suflau din trompete şi băteau în tobe după cortegiul în trecere.
Dar chiar dacă ea-i doar o muncitoare Şi nu poartă straie bogate
Barabum
Totuşi eu sînt un fel
De voinic din Yorkshire în ochii ei
Mica mea roză din Yorkshire
Barabum.
De cealaltă parte a zidului, participanţii la cursa de un sfert de milă handicap. M. C. Green, H. Thrift, T. M. Patey, C. Scaife, J. B. Jeffs, G. N. Morphy, F. Stevenson, C. Ad-derly, şi W. C. Huggard îşi luară plecarea pe rînd. Tre-cînd pe lîngă hotelul lui Finn, Cashel Boyle Fitzmaurice Tisdall Farrell privea printr-un monoclu furios printre căleşti la capul domnului E. M. Solomons la fereastra vice-consulatului austro-ungar. Mai departe, pe strada Leinster, lîngă poarta Colegiului Trinity, un soldat credincios al regelui, trompet de elită, îşi atinse şapca de vînător. Pe cînd caii lucioşi treceau majestuoşi prin piaţa Merrion,
304
domnişorul Patrick Aloysius Dignam aşteptînd, văzu saluturi adresîndu-i-se domnului cu pălărie înaltă şi-şi ridică şi el şapca lui nouă neagră cu degete unsuroase de la htrtia cu cotlete de porc. Gulerul i se ridică şi el. Viceregele în drum spre inaugurarea bazarului Mirus pentru a contribui la fondurile spitalului Mercer trecea cu suita sa către strada Lower Mount. Trecu pe lîngă un tînăr orb în faţă la Broadbent. Pe strada Lower Mount un pieton într-un macferlan cafeniu, mîncînd o bucată de pîine uscată, trecu repede şi scăpînd neatins prin calea viceregelui. La podul Royal Canal de pe afişele de pe palisadă domnul Eugene Stratton, cu buzele sale groase rînjitoare ura tuturor oaspeţilor bun venit în oraşul Pembroke. La colţul bulevardului Haddington două femei cu rochiile murdare de nisip se opriră şi ele împreună cu o umbrelă şi o bocceluţă în care se rostogoleau ciocnindu-se unsprezece scoici, să privească cu admiraţie pe lordul primar şi doamna primăreasă fără lanţul Iui de aur. Pe bulevardele Northumberland şi Landsdowne, Excelenţa Sa acuză punctual primirea saluturilor din partea a patru pietoni răzleţi bărbaţi, salutul a doi mici elevi din poarta grădinii casei despre care se spunea că fusese admirată de răposata regină cînd vizitase capitala irlandeză împreună cu soţul ei, prinţul consort, în 1849 şi salutul vajnicilor pantaloni ai lui Almidano Artifoni înghiţiţi de o uşă tocmai închizîndu-se.
lîngă aur ascultînd potcoavele, oţelclinche-
Bronz nind.277
Sonsolenscse impersinense.
Pieliţe, sugînd pieliţe de pe o unghie butucănoasă, pieliţe.
Oribil ! Şi aur fulgerând mai tare.
O notă-n cvintă răguşită sunînd.
Plaf. Bum albastru-nflorind în.
Păr de aur strîns în coc înalt.
Roză tresăltînd pe sîni mătăsoşi în satin, roză de Castilia.
Triluri, triluri : Idolores.
305
Ia ocheşte ! cine-i în... ochiada de aur ?
Cline chinchenind în bronz milos.
Şi o chemare pură, prelungă, zvîcnind. Chemare jin-duind stins murind.
Ademenitoare. Dulci cuvinte. Dar iată ! Stelele luminoase se sting. O roză ! Note limpezi ciripind răspunsuri. Castilia. Se-arată zorile.
Clinchet de birjă lejer clinchenind.
Monedă sunînd, ceas bătînd.
Mărturisire. Semnez. Dac-aş. Pocnet de jartieră. Să nu te părăsesc. Plici La cloche ! Plici pe coapsă. Mărturisire. Caldă. Iubita mea, adio.
Birje. Bloo.
Bum pe coarde disonante. Cînd iubirea soarbe. Război ! Război ! Timpane.
O pînză ! Un voal vălurind pe valuri.
Pierdut. Sturzul fluid fluierînd. Totul e pierdut acum.
Corn. Cocoarne.
Cînd a văzut întîi. Vai. mie !
Clipocire vîseoasă. Zvîcnire mustoasă.
Ciripitoare. O, ademenire. Ispititoare.
Martha ! Vino !
Clapclop. Clipclap. Clapiclap.
Doamnena maia uzitaş aceva.
Surdul cu chelie Pat a adus hîrtie şi cuţit şi-a luat.
O chemare-n miez de noapte, clar de lună, şoapte : departe, departe.
Mă simt atît de trist. P.S. Atît de singuratec înflorind. ■ Ascultă !
Cornul de mare rece ţepos şerpuit. Ai tu ? Fiecare şi pentru celălalt, plescăit şi muget tăcut.
Perle ; unde ea. Rapsodiile lui Liszt. Hissss.
Nu crezi ?
Nu am ; nu, nu ; cred ; Lidlyd. Cu un coc cu un caro. Negru.
Cuecouadîncă Haide, Ben, hai.
Aşteaptă tu-n timp ce-aşteaptă. Hi hi. Aşteaptă tu-ri timp ce hi.
Dar stai şi-aşteaptă !
306
Adine în întunecosul miez al pămîntului. Comoara impură adînc împlîntată.
Naminedamine. Toţi s-au dus. Toţi au căzut.
Micuţă, cu tremurătoarele foi de ferigă ale părului ei feciorelnic.
Amin ! Scrîşnea de furie.
în sus. în jos şi-n sus. Un rece baton iscîndu-se.
Bronzalydia lîngă minaurita.
Cu bronz, cu aur, în verdeoceanic de umbră. Bloom. Bătrînul Bloom înfloritul.
Se-alintă, se zbate cu cară cu co.
Rugaţi-vă pentru el ! Rugaţi-vă oameni buni ! r Degetele lui gutoase bătînd darabana-n ritm.
Bigbenaben. Big Benben.
Ultima roză castiliană a verii rămasă în bum floare mă simt atît de trist singur.
Pihi. Un vînt mic vîntind pihi.
Oameni adevăraţi. Lid Ker Cow De şi Doll. Ba, da. Oameni ca voi. Ridicaţi-vă cu cline şi clunc.
Fff ! Ou !
Unde-i bronzul de-aproape ? Unde-i aur de departe ? Unde-s copitele-n trap ?
Rrrpr. Kraaa. Kraandl.
Atunci, nu pînă-atunci. Si eppripfftappful. Fi-va pfrvrîtt. Gata. începem !
Bronz lîngă aur, capul domnişoarei Douce aiături de capul domnişoarei Kennedy, peste perdeluţele ferestrei de la barul Ormond auzeau copitele viceregale trecind, sunîndu-şi oţelul.
— Ea e ? întrebă domnişoara Kennedy. Domnişoara Douce spuse da, aşezată acolo cu exa sa,
cenuşiu de perlă şi eau de Nil.
— Delicios contrast, spuse domnişoara Kennedy. Cînd cu totul înfrigurată domnişoara Douce spuse
excitată :
— Uită-te la ăla cu jobenu' de mătase.
■— Cine ? Unde ? întrebă auria şi mai excitată.
307
— în caleaşca a doua, spuseră buzele umede ale domnişoarei Douce, rîzînd în soare. Se uită. Stai să văd.
Săgeta, toată în bronz, în colţul celălalt al sălii, tur-tindu-şi faţa de geam într-un halo de suflare precipitată. Buzele umede-i tremurau :
— Moare să se uite-ndărăt. Rîse :
— Ho ! Nu-s idioţi bărbaţii ? Cu tristeţe.
Domnişoara Kennedy păşi agale, tristă, din lumina strălucitoare, petrecîndu-şi o buclă desprinsă pe după ureche. Păşind încet, tristă, acum nemaifiind de aur, îşi răsucea împletind-o o buclă. Tristă îşi împletea înaintînd agale păr de aur pe după o ureche adine arcuită.
— Da' tot ei au partea a bună, tristă spuse ea apoi. Un bărbat.
Bîocine trecea pe la pipele lui Moulang, purtînd la pieptul său plăcerile păcatului, pe lingă antichităţile lui V/ine în memorie purtînd dulci cuvinte ale păcatului, pe lingă tăvile întunecate filigranate de la Carrol, pentru Raoul.
Picoloul spre ele, ele în bar. sirenele barului, veni. Pentru ele pe el neluîndu-l în seamă îşi băngăni pe tejghea tava cu porţelanuri sunătoare. Şi
— Uite-vă ceaiurile, spuse.
Domnişoara Kennedy cu maniere graţioase transpuse tava de ceai mai jos pe o ladă de apă minerală, întoarsă, ascunzînd-o vederii, mai jos.
— Ce-i acolo ? picoloul sonor întrebă fără maniere. •— Ghici, replică domnişoara Douce, părăsindu-şi
punctul de observaţie.
— E drăguţul tău, nu ?
Un bronz mîndru-i răspunse cu superbie :
— Am să mă plîng de tine doamnei de Massey dacă mai aud vreuna din insolenţele tale impertinente.
— Sonsolensese impersinense, pufni grosolan pico-lorîtul ; retrăgîndu-se la ameninţările ei aşa cum venise.
Bloom. înflorire tristă.
Spre floarea ei înfloritor încruntîndu-se domnişoara Douce spuse :
308
— Teribil de enervant mai e şi mucosul ăsta. Dacă nu-Şi bagă minţile în cap am să-i lungesc urechile de-o poştă.
Cu maniere de doamnă în contrast delicios.
— Nu-l lua-n seamă, replică domnişoara Kennedy. Turnă într-o ceaşcă de ceai ceai, pe urmă îndărăt în
ceainic ceai. Se ghemuiră sub reciful tejghelei, aşteptînd pe taburete, pe lăzi întoarse, aşteptînd ceaiurile să se infuzeze, îşi netezeau cu palma bluzele, amîndouă de satin negru, doi şilingi şi nouă pence yardul, aşteptînd ceaiurile lor să infuzeze, şi doi şilingi şi şapte.
Da, bronz de aproape, cu aur de departe, auzind oţel de aproape, copite auzind de departe, şi auzind oţel de copite copite sunîndînoţel.
— Sînt foarte foarte arsă de soare ? Domnişoara Bronz îşi debluză gîtul.
— Nu, spuse domnişoara Kennedy. Se face cafeniu după aia. Ai încercat cu borax în apă de laur vişiniu ?
Domnişoara Douce se ridică pe jumătate să-şi vadă pielea dintr-o parte în oglinda barului cu litere aurite acolo unde pahare cu hock şi claret licăreau şi în mijlocul lor o scoică.
— Şi să-mi stric mîinile cu aşa ceva, spuse.
— încearcă cu glicerina, o sfătui domnişoara Kennedy-. Luîndu-şi adio de la gîtul şi mîinile ei domnişoara
Douce.
— Chestiile astea-ţi fac urticare, răspunse, aşezîndu-se. I-am cerut ramolitului ăla de la Boyd ceva pentru pielea mea.
Domnişoara Kennedy, turnîndu-şi ceaiul acum infuzat, făcu o grimasă rostind o rugăciune :
— O, nu-mi mai aduce aminte de ăla, pentru numele
lui Dumnezeu !
— Da' stai să-ţi spun, o imploră domnişoara Douce.' Ceai dulce domnişoara Kennedy terminîndu-şi de turnat cu lapte îşi astupă ambele urechi două cu degete micuţe.
— Nu, te rog nu, strigă ea.
— Nu ascult, strigă. Şi Bloom ?
Domnişoara Douce grohăi pe tonul unui ramolit înceţoşat :
— Pentru ce a dumitale ? zice.
Domnişoara Kennedy îşi destupă urechile să audă, să vorbească, dar spuse, dar se rugă din nou :
— Nu mâ face să mă mai gîndesc la ăla că mor. Ce zdreanţă de babalîc hidos ! în seara aia la concert la Antient Rooms.
Sorbi cu aversiune din infuzia ei, ceai cald, o sorbitură, sorbi subţirel ceai dulce.
— Nu l-ai văzut, spuse domnişoara Douce aplecînd pe trei sferturi într-o parte capul de bronz, încreţindu-şi şaua nasului. Hufa ! Hufa !
Ţipăt ascuţit de rîs izvorî din gîtul domnişoarei Kennedy. Domnişoara Douce hufâia şi sforăia prin nările care-i tremurau impersinens ca un ţipăt în căutare de ţîşnire.
— O, să ţipi îţi vine, strigă domnişoara Kennedy. Ţii minte ochiul Iui bulbucat ?
Domnişoara Douce îi ţinu isonul cu rîs adînc de bronz, ţipînd grav :
— Pe ochii mei !
Blualcui ochi negru citea numele lui Aaron Figatner. De ce-i spun totdeauna în gînd Figather ? Smoculs — cules de smochine, adică. Şi numele ăsta de hughenot al lui Prosper Lore. Prin faţa fecioarelor fericite în vitrină la Bassi alunecau lucioşi ochii negri ai lui Bloom. în rochie bleu cu alb dedesubt, vino la mine. Ei cred că e Dumnezeu, sau zeiţă. Astea de astăzi. N-am putut să văd. Vorbea acela. Un student. După aceea cu băiatul lui Dedalus. Mulligan s-ar putea să fie. Toate nişte fecioare pe cinste. Asta-i atrage pe tinerii ăştia de viaţă : albul ei.
Peste acestea toate alunecau ochii lui. Plăcerile păcatului. Plăcute sînt plăcerile.
Păcatului.
în clinchet limpede chicotitor se împleteau glasurile bronzaurii. Douce cu Kennedy pe ochii lor. îşi zvîcneau pe spate capetele tinere, bronzchicotauriu, să-şi lase să 2 boare liber rîsul lor, ţipînd, ochii, făcîndu-şi cu ochiul una alteia, note ascuţite pătrunzătoare.
Î10
Ah, ginind, suspinind. Suspinînd, ah, încet încheiată veselia lor se stinse înceată.
Domnişoara Kennedy spre buze îşi ridică iarăşi ceaşca, bău o sorbitură şi chicoti chicotit. Domnişoara Douce, aple-cîndu-se iarăşi peste tava de ceai, îşi încreţi iarăşi nasul şi-şi roti în orbite ochi rotitori îngroşaţi nostim. Şi iarăşi Kennychicot aplecîndu-şi turnurile luminoase ale părului, aplecîndu-se pieptenele ei de baga pe ceafă arătîn-du-i-se, împroşcă din gura ei ceai, îneeîndu-se în ceai şi în rîs, tuşind îneeîndu-se, strigînd piîngînd :
— O, ochii ăia-ai lui urduro.şi ! hichipuie-ţi să fii măritată cu unul ca ăsta, strigă ea. Cu ciocul ăla de bărbiţâ !
Douce dădu glas deplin unui ţipăt superb, ţipăt deplin de femeie deplină, îneîntare, bucurie, indignare.
■— Măritată cu nasul lui unsuros ! ţipă ea.
Strident, cu rîs adînc, după bronz în aur, se îmboldeau una pe alta în hohot după hohot, sunîndu-şi clopoţeii continui, bronzînaur, aurdebronz, stridentenadînc, cu rîs după rîs. Şi apoi rîzînd şi mai tare. Unsuros o. Istovite, fără suflare capetele tremurate şi le lăsară in cozi şi în coc înalt strîns cu pieptene lucitor, pe luciul tejghelei. Şi roşii la faţă (O !), gîfiind, asudind (O !) cu suflul tăiat.
Măritata cu Bioom cu unsui-oasademareînflorire. "
— O, pe toţi sfinţii ! spuse domnişoara Doua;, oftînd prin nasul încă zvîcnindu-i. N-ar trebui să rid aşa tare. M-am umezit toată.
— O, domnişoară Douce ! protestă domnişoara Kennedy. Ce oribil vorbeşti !
Şi toată roşie şi încă mai mult (ce oribilă !) mai aurie încă.
Prin faţa biroului lui Cantwell rătăcea Bloomunsurosul, pe lîngă fecioarele de la Ceppi lucitoare în ale lor uleiuri. Tatăl lui Nannetti umbla cu lucruri de-astea de vînzare momindu-i din uşă în uşă ca şi mine. Religia rentează. Trebuie să vorbesc cu el pentru reclama aceea cu K Să mănînc întîi. Mi-e foame. Nu încă. La patru, â zis ea. Timpul veşnic treeînd. Acele ceasului rotindu-se. Mai departe. Unde să mănînc ? Clarence, Doîphin. Mai departe. Pentru Raoul. Mîncare. Dsc-aş putea să iau cinci
311
guinee pe reclamele alea. Jupoanele acelea de mătase violete. Nu încă. Plăcerile păcatului.
Mai puţin roşii, şi mai puţin, în auriu pălind.
în barul lor intră dezinvolt domnul Dedalus. Pieliţe, rupîndu-şi pieliţe de pe unghia butucănoasă a degetului mare, Pieliţe. Cu dezinvoltură intrînd.
— O. bine-ai venit îndărăt, domnişoară Douce. îi reţinu mîna-ntr-a lui. Frumos în concediu ?
— Grozav.
Spera el că ea a avut vreme frumoasă la Rostrevor.
— Superbă, spuse ea. Uită-te ce nemaipomenit arat. Am făcut plajă toată ziulica.
Albeaţă de bronz.
— Asta a fost extrem de răutăcios din partea matale, îi spuse domnul Dedalus şi-i strînse cu indulgenţă mina. Să-i duci aşa în ispită pe săracii bărbaţi naivi.
Domnişoara Douce de satin îşi trase dulce braţul deoparte.
— O, du-te, spuse. Dumneata şi naiv, nu prea cred. Dar el chiar era.
— La drept vorbind, sînt naiv, spuse el gînditor. Păream aşa de naiv în leagăn că mi-au şi spus Simon prostul.
— Trebuie că ai fost o scumpete, dădu răspuns domnişoara Douce. Şi ce ţi-a prescris nenea doctorul pentru azi ?
— Păi. spuse el gînditor, exact ce spui matale. Cred că am să te deranjez pentru nişte apă rece şi o jumătate de pahar de whisky.
Clinchet.
— Cu cea mai mare repeziciune, conveni domnişoara Douce.
Cu graţia repeziciunii către oglinda cu rama aurită de la Cantrell şi Cochrane se întoarse ea acum. Cu graţie revărsă o măsură de whisky de aur din butoiaşttl ei' de cristal. Şi afară din poalele jiletcii sale domnul Qpdalus îşi trase punguţa şi pipa. Repeziciunea însăşi, îl servi ea. El suflă prin ţeava două note de fluier răguşite.
— Pe legea .mea, spuse, gînditor, adesea mi-am dorit să văd şi eu munţii Mourne. Trebuie să fie foarte tonic
312
aerul pe acolo. Dar dorinţa pp rarp-n Virănr^ti mult pînfr la urmă tot ţi se-mplineşţg^ aşa se zice. Da, da.
~Da. Cu degetele îndesa şuviţe, şuviţe de păr, părul ei de fecioară, părul ei de sirenă în cupa pipei sale. Pieliţe. Şuviţe. Gînditor. Amuţit.
Nimeni nu spuse nimic. Da.
Veselă domnişoara Douce lustruia un pahar, intonînd triluri :
— O, Idolorcs, regină a mărilor din Orient !
— A fost domnul Lidwell pe aici astăzi ?
Intră Lenehan. în jurul lui privi cercetător Lenehan. Domnul Bloom ajunsese la podul Essex. Da, domnul Bioom traversă podul Essex. Marthei să-i scriu. Să cumpăr hîrtie. La Daly. Fata de acolo-i politicoasă. Bloom. Bătrînul Bloom. Albastrul Bloom Bum a înflorit în secară.
•— A fost la ora prînzului, spuse domnişoara Douce.
Lenehan înainta.
— N-a-ntrebat de mine domnul Boylan ? ! întrebă el. Răspunse ea :
— Domnişoară Kennedy, a fost pe aici domnul Boylan cînd eram eu sus ?
întrebă ea. Domnişoara voce a lui Kennedy răspunse, cu o a doua ceaşcă de ceai înălţată, privirea ei pe o filă.
— Nu. N-a fost.
Domnişoara privire a lui Kennedy, auzită dar nu văzută, citea mai departe. Lenehan pe lîngă rotundul clopot cu sandviciuri îşi rotunji rotundul său trup în rotund.
— Ia te uită-acolo ! Cine-i la colţ ?
Nici o privire dinspre Kennedy răsplătindu-l şi totuşi el făcea avansuri. Să fie atentă la puncte. Să le citească numai pe cele negre — o-uri rotunde şi es-uri cocoşate. ' Clinchet de birje lejeră.
Faţădeaur citea ea şi nu privea în lături. Nu-l lua în seamă. Nu-l luă în seamă în timp ce el recita lăliu un solfegiu de fabulă pentru ea anume, pronunţînd plat, incolor :
— Uă vulpe s-a-ntîlnit cu uă barză. Zice vulpea că-tră barză : n-ai vrea să-ţi vîri ciocu-ăsta-al tău în gîtleju' meu şi să tragi de-acolo osu-ăla ?
7
313
îşi bătea gura în zadar. Domnişoara Douce se întoarse într-o parte la ceaiul ei. El oftă, într-o parte.
— O, Doamne ! O, Domnule !
îl salută pe domnul Dedalus şi primi în schimb un semn din cap.
— Salutări de la fiul faimos al unui tată faimos.
— Cine să fie ăsta ? întrebă domnul Dedalus. Lenehan îşi desfăcu cele mai primitoare braţe. Cine >
— Cine poate să fie ? întrebă el. Mai întrebi ? Stephen, tînărul bard.
Uscată.
Domnu Dedalus, faimos luptător, îşi lăsă deoparte pipa umplută uscată.
— Aha, spuse. Nu mi-am dat seama pentru moment. O clipă nu l-am recunoscut. Aud că se-nvîrteşte într-o societate foarte selectă. L-ai văzut acuma de curînd ?
îl văzuse.
— Am sorbit cupa de nectar împreună cu el chiar în ziua asta de astăzi, spuse Lenehan. La Mooney en viile şi la Mooney sur mer. Primise tocmai sunătorii pentru truda întru muzele sale.
Surise spre buze de bronz scăldate în ceai, spre buze şi ochi stînd în ascultare.
— întreaga elită a Erinului era suspendată de buzele sale.
Ponderosul pandit, mult învăţatul Hugh MacHugh, cel mai strălucit scrib al Dublinului, şi menestrelul din umedul, sălbaticul vest care e cunoscut sub apelaţiunea sonoră şi eufonică de O'Madden Burke.
După o pauză domnul Dedalus îşi ridică grogul şi
— Trebuie să fi fost din cale afară de amuzant, spuse. Văd.
Vedea. Bău. Cu ochi de munte îndepărtat întristat, îşi lăsă jos paharul.
Privi către uşa salonului.
— Văd că aţi mutat pianul.
— A fost azi acordorul, replică domnişoara Douce, să-l acordeze pentru concert şi n-am mai auzit un pianist aşa grozav.
314
— Aşa să fie ?
— Nu-i aşa, domnişoară Kennedy ? Muzică clasică, adevărată. Şi era şi orb, săracul. Nici nu cred c-avea mai mult de douăzeci de ani.
— Aşa să fie ? spuse domnul Dedalus. Bău şi se îndepărtă.
— Aşa te-ntrista să te uiţi la faţa lui, spuse miloasă domnişoara Douce.
Blestemul lui Dumnezeu peste bastardul de căţea.
Cu clinchet pentru mila ei clincheti clopoţel. Din uşa sufrageriei veni Pat cel care-a chelit, Pat-cel-plictisit, veni Pat, chelnerul de la Ormond. Bere pentru masă. Bere fără repeziciune îl servi ea.
Cu răbdare Lenehan îl aştepta pe Boylan cu nerăbdare, pe clinchetitorul, strălucitorul în vîlvătăi sclipitorul fecior.
Ridicînd capacul el (cine ?) privi în cosciug (cosciug ?) îa corzile oblice triple (pian !). Apăsă el (acelaşi care-i apăsase cu indulgenţă mîna ei), încet apăsînd pedala o triplă însumare de clapă să vadă fetru dens înaintînd, să audă amuţită cădere a ciocănelelor puse în mişcare.
Două coli de hîrtie velină de culoare crem una de rezervă două plicuri cînd eram la Wisdom Hely înleleptul Bloom de la Daly Henry Flower îşi cumpără. Ce nu eşti fericit acasă la tine ? Florile să te consilieze şi un ac să le prindă şi să te-nţepe. înseamnă ceva, limbajul florilor. Margaretă era ? Inocenţă înseamnă. Fată respectabilă în-tîlnire după liturghie. Mulţam grozav de tare. înţeleptul Bloom ochi pe uşă un afiş, o nimfă legănătoare aburind printre valuri frumoase. Nimfe aburite, briza cea mai răcoroasă. Fumaţi nimfele, cele mai răcoritoare. Părul şiroind ; farmec de iubire. Pentru unii bărbaţi. Pentru Raoul. Ochi şi văzu departe pe podul Essex o veselă pălărie trecînd într-o birjă lejeră. Este. A treia oară. Coincidenţă.
Alunecînd pe caticiucuri suple luneca lunecos dinspre pod pe cheiul Ormond. Să-l urmăresc. Să risc. Repede acum. La patru. Acuma aproape. Haide.
— Două pence, domniile, îndrăzni să spună vînză-toarea.
315
— Aha... Uitasem... Scuzaţi..." Şi patru.
La patru ea. Atrăgătoare ea spre Bloomcinecui surîdea. Bloom care repede trece. 'Pămasa. Crezi că tu eşti singura pietricică pe plajă ? Pentru toţi e aşa. Pentru bărbaţi.
In somnoroasă tăcere aurul se apleca peste fila ei.
Dinspre salon veni o chemare, prelungit stingîndu-se. Era un diapazon pe care acordorul îl uitase şi pe care el acum îl vibra. Iar o chemare. Pe care ei acum îl ridica pe care el acum îl zvîcnea. Auzi ? Zvîcnea, pur, mai pur, blînd şi mai blînd, furca lui zumzuitoare. Lung prelung stingîndu-se chemare.
Pat plăti pe sticla cu dop adăugat pentru sufragerie ; şi peste tava cu pahar.ul înalt şi sticla cu dop adăugat înainte de apleca mai şopti, chel şi plictisit, laolaltă cu domnişoara Douce.
— Stelele strălucitoare se sting...
Cîntec fără de voce cînta dinăuntru, cîntînd :
— ...de ziuă se crapă.
Sub degete pline de sensibilitate o duzină de -note limpezi de pasăre ciripiră răspuns în terţe luminoase. Luminoase clapele, clinchetind înlănţuite, în arpegii de clavecin, chemară o voce să cînte accente ale dimineţii înrourate, ale tinereţii, ale iubirii care-şi lua rămas bun, ale vieţii, ale dimineţii iubirii.
— Picături de rouă perlate...
Peste tejghea buzele lui Lenehan sîsîiau şuier adînc de ademenire.
— Dar mai uită-te şi-ncoace, spuse, tu, roză de Castilia.
Birjă lejeră trasă la colţ, se opri.
Ea se ridică, roză, şi-şi închise cartea din care citea, roză a Castiliei. Tulburată abandonată visătoare şi roză.
— Adică ea a căzut de la sine sau fost-a împinsă ? o întrebă el.
Ea îi răspunse, cu dispreţ :
------=iJNI'u_p_urie-ntrebări. şi n-ai s-aii7i minciuni.
Cu nobleţe de doamnă, nobilă doamnă. Pantofii cocheţi, galbeni, ai lui Blazes Boylan scîr-ţîiră pe duşumeaua barului pe care păşea dezinvolt. Da,
316
aur dinspre aproape şi bronz dinspre departe. Lenehan îl auzi, îl cunoscu, îl salută.
— Uite-l cum vine, eroul cuceritor.
între birjă şi vitrină, păşind precaut, înainta Bloom, eroul necucerit. Să mă vadă-ar putea. Bancheta pe care a stat el : caldă. Negru prudent motan înaintând spre servieta de avocat a lui Richie Gouding, înălţată în văzduh în semn de salut :
— Şi eu da la tine...
■— Am auzit că erai pe-aici, spuse Blazes Boylan.
îşi atinse, în atenţia frumoasei domnişoare Kennedy, un bor al pălăriei sale de paie înclinate. Ea îi surise. însă surioara bronz îi surise mai tare, dichisindu-şi pentru el părul mai bogat, un sîn şi o roză.
Boylan porunci poţiuni.
— Ce-ţi doreşte inima ? Pahar de bere neagră ? Pahar de bere neagră, vă rog şi un gin cu lămîie pentru mine ? N-au venit rezultatele încă ?
Nu încă. La patru el. Toţi ziceau că la patru.
Urechile roşii şi mărul lui Adam ale lui Cowley în uşa biroului şerifului. Să-l evit. Goulding ar fi o şansă. Ce-o fi făcînd el la Ormond ? Trăsura aşteaptă. S-aştept.
Salut. încotro ? Ceva de mîncare ? Şi eu tocmai. Aici înăuntru. Ce, Ormond. Cel mai convenabil din tot Dublinul. Chiar ? Sufragerie. Să m-aţin aici, e-aproape. Văd, nu sînt văzut. Mă gîndesc să vin şi eu cu dumneata. Haide. Richie în frunte. Bloom urmînd geanta. Un dejun princiar.
Domnişoara Douce se întinse să ia o sticlă, întinzîn-du-şi braţul de satin, bustul, care sta să plesnească, atîta de sus.
— O ! O ! icnea Lenehan la fiecare încercare a ei. O ! însă lejeră ea îşi apucă prada şi o coborî triumfătoare.
— De ce nu creşti mai mare ? întrebă Blazes Boylan. De bronz ea, împărţind din urciorul ei licoarea densă
siropoasă pentru buzele sale, privea cum curgea fluidă (floare la butonieră ; cine i-o fi dat-o ?) şi siropoasă cu vocea ea :
— Lucrul fin în pacheţele mici.
317.
Adică vrînd să spună ea. Cu îndemînare îndemna să curgă încet siropoasa licoare.
— Noroc şi voie bună, spuse Blazes.
Aruncă o monedă mare pe tejghea. Moneda sună.
— Stai niţel, spuse Lenehan, că şi eu...
' — Noroc ! urlă el ridicîndu-şi berea spumoasă. ! — Sceptru cîştigă jucîndu-se, spuse.
— Am riscat şi eu ceva, spuse Boylan făcând cu ochiul şi bînd.
Lenehan mai bea încă rînjind spre berea sa înclinată şi spre buzele domnişoarei Douce care aproape că fredonau, întredeschise, cîntecul oceanic pe care buzele ei îl intonaseră în triluri. Idolores. Mările Orientului.
Ceasul hîrîi. Domnişoara Kennedy trecu în drumul ei (floare, mă întreb cine i-o fi dat-o), ducînd cu ea tava tîe ceai. Ceasul bătu.
Domnişoara Douce luă moneda lui Boylan şi trase tare de sertarul de la casă. Clămpăni acela. Ceasul bătu. Frumoasa Egipetului scotocea şi sorta în sertar şi fredonînd îi înmînă monedele restului. Priveşte spre soare apune. Bătaie a ceasului. Pentru mine.
— Ce ceas să fie ? întrebă Boylan. Patru ? Ceasuri.
Lenehan, ochii lui mici înfometaţi pe cîntecul ei fredonat, bustul ei fremătat, trase de mîneca lui Blazes Boylan.
— Să ascultăm bătaia ceasului, spuse el.
Geanta lui Goulding, Collis şi Ward îl conducea pe Bloom printre mesele înflorate înflorind cu bum în secară. Absent, alese cu aplicaţie agitată, chelul Pat aştep-tînd, o masă lîngă uşă. Să fiu aproape. La patru. O fi uitat ? Poate-i un truc. Nu vine : îi aţîţă pofta. Eu n-aş putea. Aşteaptă, aşteaptă. Pat atent aştepta.
Bronzul sclipitor privea azuriu lavaliera albastră ca cerul şi Blazazur.
Sclipitoare în bronz ea privea azurie lavaliera albastră ca cerul şi ochii lui Blazazuriu.
— Haide, insistă Lenehan. Nu-i nimeni. El n-a auzit niciodată.
— :..spre buzele Florei el se grăbeşte.
313
Ascuţită, o notă acută răsună ca un clopoţel în cheia de sol, limpede.
Bronzadouce, comuniind cu roza ei care se ridica, cobora, căuta floarea şi ochii lui Blazes Boylan.
— Te rog, te rog.
Piugămintea lui peste frazele mereu revenind ale mărturisirii.
— Să nu te părăsesc...
— Mai încoloşa, promise ruşinoasă domnişoara Douce.
— Nu, acum, insistă Lenehan. Sonnezlacloche ! O hai ! Nu-i nimeni.
Ea aruncă o privire rapidă. Domnişoara Kenn n-auzea. Brusc apleeîndu-se. Două feţe înroşite privind-o cum se apleacă.
Vibrînd acordurile se rătăciră de la tema melodiei, o regăsiră iarăşi, acord pierdut şi pierdută, o regăsi din nou tremurînd.
— Haide ! Acum ! Sonnez !
Aplecîndu-se, ea apucă cu două degete o bucăţică de rochie peste genunchi. întîrzie o clipă, li mai chinuia, aplecîndu-se, suspendînd mişcarea, cu ochii capricioşi.
— Sonnez !
Plici. Lăsă deodată să cadă elastică jartiera ei elastică ridicată între două degete plici cald pe coapsa ei de femeie caldă în ciorap primind plesnetul cald.
— La cloche ! strigă plin de bucurie Lenehan. Performanţă de clasă. De aici nu cade rumeguş.
Ea surise cu nasul încreţit, superbă (o, Doamne ! bărbaţii ăştia !) însă, înspre lumină, alunecînd, blînd îi su-rîdea lui Boylan.
— Voi bărbaţii sînteţi de-o vulgaritate, spuse alunecoasă.
Boylan cu ochii mari o ochea. înălţat spre buze groase caliciul său, bînd din caliciul minuscul, sorbind ultimele picături dense grase violete şi siropoase. Ochii săi fascinaţi îi urmăreau capul alunecos pe cînd se îndepărta în oglinda barului, aurită arc pentru berea caramel paharele de hock şi claret licărind, o scoică ţepoasă, pînă acolo unde se contopi, oglindită bronz cu bronz mai însorit.
Da, bronz dinspre aproape.
319
■— ... Iubita mea, adio !
— Am plecat, spuse Boylan nerăbdător.
îşi împinse alunecos la o parte caliciul, îşi culese restul.
— Stai niţel, se rugă Lenehan, bînd grăbit. Voiam să-ţi spun. Tom Rochford...
— Las-o încurcată, spuse Blazes Boylan plecînd. Lenehan se înecă a plecare.
— Ce, te-mpunge cornul spre femeie, sau ce ? spuse. Aşteaptă. Vin.
Urmă pantofii grăbit scîrţîind însă se trase zvelt la o parte în prag, salutînd silueta, una îndesată împreună cu una zveltă.
— Ce mai faci, domnule Dollard ?
— E ? Ce faci ? Ce faci ? răspunse basul vag al lui Ben Dollard, întorcîndu-se o clipă de la îngrijorarea părintelui Cowley. N-are să-ţi mai dea nici o bătaie de cap, Bob. Alf Bergan vorbeşte el cu Lunganul. îi băgăm un pai în urechea lui Iuda ăsta.
Oftînd, domnul Dedalus intră dinspre salon mmgîin-du-şi pleoapa cu un deget.
•— Hoho, ce mai, chiui Ben Dollard cu bună dispoziţie. Hai încoace, Simon, trage-ne-o cîntare. Am auzit pianul.
Chelul Pat, chelner plictisit, aştepta comanda pentru dejun, apă tare pentru Richie. Şi Bloom ? Să văd. Să nu-l fac să facă două drumuri. Bătăturile lui. Patru acum. Ce cald ţine negrul ăsta. Sigur, şi nervii. Refractă (asta o fi ?) căldura. Să văd. Cidru. Da, o sticlă de cidru.
— Ce, adică ? spuse domnul Dedalus. Mă jucam şi eu aşa, omule.
— Haide, haide, strigă Ben Dollard. Adio, griji. Haide, Bob.
Se legăna Dollard pe pantofii diformi, în faţa lor (după omul acela eu ; după el acuma) intrînd în salon. Se iţi pe sine Dollard pe scaunul rotitor. Labele lui gutoase plescăind pe clape. Plescăi acord abrupt.
Pat cel chel în prag întîlni aurul reîntorcîndu-se fără ceai acum. Plictisit dorea whisky şi cidru. Bronz lîngă fereastră privea, bronz de departe.
Clinchet o birjă lejeră.
320
Bloom auzi clinchet, sunet mic. A plecat. Suspin mic expirînd suspină Bloom asupra florilor în nuanţă tăcută albastră. Clinchenind. A plecat. Clinchet. Auzi.
— Dragostea şi războiul, Ben, spuse domnul Dedalus. Dumnezeu şi vremurile frumoase de altădată.
Ochii bravi ai domnişoarei Douce neluaţi în seamă se întoarseră de la perdeluţele ferestrei, orbiţi de lumina soarelui, S-a dus. Gînditoare (cine ştie ?) orbită (lumina orbitoare), coborî storul cu o coardă lunecătoare. îl trase în jos gînditoare (de ce-a plecat aşa repede cînd eu ?) peste bronzul ei peste bar unde chelul aştepta în picioare alături de surioara de aur, nedelicios contrast, contrast nedelicios nondelicios, verde marin încet răcoros pen-umbros întretăind adîneime de umbră eau de Nil.
— Bătrînul Goodwin săracul era la pian în noaptea aceea, le aminti părintele Cowley. A fost atunci o mică divergenţă de vederi între el şi marele pian.
Fusese.
— Numai gura lui se-auzea, spuse domnul Dedalus. Nici dracul nu-l mai putea opri. Era un tip cu toane în prima fază cînd începea să bea.
— Doamne, mai ţineţi minte, spuse Ben grăsanul Dollard, întorcîndu-se de la clapele de abia atinse. Şi, la dracu', n-aveam nici eu haine de gală.
începură toţi trei să rîdă. N-avea haine de ga. Trioul întreg rîdea. Haine de gală.
— Prietenul nostru Bloom s-a dovedit om de nădejde în noaptea aia spuse domnul Dedalus. Unde mi-e pipa, a propos ?
Rătăci îndărăt în bar după pierdutul acord al pipei. Pat cel chel aduce două băuturi pentru clienţi de la dejun, Richie şi Poldy. Şi părintele Cowley rîse iarăşi.
— Eu am salvat situaţia, Ben, cred.
— Da, tu, recunoscu Ben Dollard. îmi aduc aminte şi de pantalonii ăia, strimţi ai dracului. A fost o idee strălucită. Bob.
Părintele Cowley se înroşi pînă la lobii strălucitori purpurii ai urechilor. El salvase situa. Pantaloni str. Strălucită idee.
321
21 — Ulise, voi. I
— Ştiam că era pe drojdie, spuse. Nevastă-sa cînta la pian la societatea de temperanţă sîmbetele pe o nimica toată şi nu mai ştiu cine-mi vînduse pontul că mai face şi cealaltă meserie. Mai ţineţi minte ? A trebuit să luăm toată strada Holles la rînd să-i găsim pînă ne-a dat tipul de la Keogh numărul. Ţineţi minte ?
Ben ţinea, faţa lui roşie uimită.
— Doamne, da' ştiu şi eu c-avea rochii de seară şi chestii acolo.
Domnul Dedalus veni rătăcitor îndărăt cu pipa în mînă.
— Stilul cel mai şic, Rochii de bal, Doamne şi ţinute de gală. Şi el nici n-a vrut să primească bani. Mai ştiţi. Pălării fistichii şi bolerouri şi ciorapi lungi, cîte vrei. Mai ştiţi ?
— Mda, aprobă din cap domnul Dedalus. Doamna Ma-rion Bloom leapădă rochii de toate sorturile şi modelele.
Clinchetul bîntuie în jos pe chei. Blazes sta tolănit pe arcurile legănătoare.
Ficat şi slănină. Cotlet şi pa.teu de rinichi. Bun, domnii mei. Bun, Pat.
Doamna Marion mă-tu-n-pisoză. Miros de ars de Paul de Kock. Are nume frumos.
— Cum îi zicea ca fată ? Fusese o frumuseţe în tinereţe. Marion... . — —*"*"*■'---'-
— Tweedy.
— Da. mai trăieşte el ?
— Şi chiar şi mai dă din picioare.
— Era fata lui...
— Fata regimentului...
— Da, bine zici. Mi-aduc aminte de babalîcul ăla de tambur major.
Domnul Dedalus frecă un chibrit, pufni, aprinse, pufni un pf înmirezmat după.
— Irlandeză ? Nu ştiu, pe cuvîntul meu. E irlandeză, Simon ?
Un bufeu mai tare, un pufăit puternic, înmirezmat, ţrosnitor.
— Muşchiul meu bucinator... Ce spui ?... cam anchilozat... O, da, este... Molly irlandeza, frumoasa mea. O.
Pufăi o zvîcnire densă şi acră. • — De pe stînca Gibraltarului... tot drumul.
322
Pline de dor în adlncul umbrei oceanice, aur lîngă maneta de bere bronz lîngă sticla de marasehino, îngîndu-rate amîndouă, Mina Kennedy, Terasa Lismore nr. 4, Drumcondra cu Idolores, o regină, Dolores, tăcută.
Pat servi platouri descoperite. Leopold tăie ficatul în felioare. După cum s-a spus mai înainte mînca mai cu plăcere organele şi măruntaiele, pipota pietroasă, icre de morun aurii, în vreme ce Richie, de la Collis şi Ward, mînca friptură şi rinichi, friptură apoi rinichi, bucăţică cu bucăţică din pateu de rinichi mînca Bloom mînca ei mîncau.
Bloom împreună cu Goulding, nuntiţi întru tăcere; mîncau. Dejunuri princiare.
Pe Calea Burlacilor birja lejer legănîndu-se clinche-tea Blazes Boylan, burlac, în soare, în căldură, crupa lucioasă a iepei în trap, cu şfichiul biciuştei, pe cauciucuri legănătoare ; tolănit, pe bancheta încălzită. Boylan, cu nerăbdare, arzătorîndrăzneţ. Cornul, Te-mpunge ? Cornul. Te-mpunge ? Hu hu hornul.
Peste glasurile lor Dollard atacă clapele de bas, bubuind cu glasul peste coardele tunătoare.
— Cînd dragostea-mi soarbe sufletul arzător... Uruitul ca de tunet al lui Bensufletbenjamin urui spre
geamurile de sus tremurătoare de dragoste înfiorate.
— Războiul ! Războiul ! strigă părintele Cowley. Tu eşti războinicul.
— Eu sînt, rîse Ben războinicul. Mă gîndeam la proprietarul tău. Dragostea sau banii.
Se opri. îşi legăna barba uriaşă, faţa uriaşă peste masa stîngaci neajutorată a trupului.
— Pe cinste, poţi să-i spargi timpanul din urechea ei, băiete, spuse domnul Dedalus prin aroma de fum, cu un organ ca al tău. j
în rîs bărbos abundent Dollard se clătina asupra clapelor. Sigur că putea. j
— Ca să nu mai vorbim de alte membrane, adăugă părintele Cowley. Aici mai lent, Ben. Amoroso via non troppo. Aici intru eu.
1 Domnişoara Kennedy servi doi domni cu halbe de bere rece. Riscă o remarcă. Era într-adevăr, spuse primul domn,
323
o vreme foarte frumoasă. Băură bere rece. Ştia ea încotro se îndrepta lordul locotenent ? Şi auzeau copitele de oţel, copitele sunînd, sunînd. Nu, n-ar fi putut să spună. Dar trebuie să scrie în ziar. O, nu trebuie să se deranjeze. Nici un deranj. Flutură deschis în jurul ei ziarul Independent, căutînd, lordul locotenent. Ce se deranja, spuse primul domn. O, nu, de loc. Felul în care se uita la ea. Lordul locotenent. Aurul alături de bronz auzeau fier oţelit.
' :::::::".: .sufletul meu arzător N.u-mi mai pasă de ziua de mîine or.
în sosul de ficat Bloom strivea piure de cartofi. Dragoste şi război cineva cine. Specialitatea lui Ben Dollard. în noaptea cînd a venit la noi să împrumute haine de seară pentru concertul acela. Pantalonii strimţi ca pielea de tobă pe el. Jamboane muzicale. Ce-a mai rîs. Molly cînd a plecat el. Se zvîrcolea în pat, ţipa, dădea din picioare. Cu tot ce-avca el bine, mulat, la vedere. O, Doamne. M-am udat toată ! O, cînd te gândeşti, femeile din raidurile din faţă ! O, n-am rîs aşa în viaţa mea ! E adevărat, dar asta, sigur, îi dă vocea asta adîncă de bas. De pildă, eunucii. Mă-ntreb cine cîntă. Are tuşeu. Trebuie să fie Cowley. Simţ muzical. îţi spune cu ochii închişi ce notă ai bătut. Ii miroase gura, săracul. S-a oprit.
Domnişoara Douce, amabilă, Lydia Douce, se înclină în faţa suavului avocat, George Lidwell un gentleman, tocmai intrînd. Bună după masa îi dărui umeda ei, de mare doamnă, mînă, în strînsoarea lui fermă, bărbătească. După masa. Da, se întorsese şi ea. La dingdongul de la casă iarăşi.
— Prietenii dumneavoastră sânt înăuntru, domrmlg Lidwell.
George Lidwell, suav, solicitat, ţinea într-a lui o mînă de doamnă o mînă de Lydia.
Bloom mînca fie cum s-a spus mai înainte. Curat aici cel puţin. Individul acela de la Burton cu eartilagiile de la gingii la vedere. Aici nu-i nimeni ; Goulding şi cu mine. Mese curate, flori, şervetele frumos strinse. Pat doar
324
încoace şi-ncolo şi el. Pat cel chel. Nu prea are nimic de făcut. Cel mai convenabil în to Du.
Pianul iarăşi. Cowley e. Cum -stă la pian, face trup cu el, se-nţeleg de minune. Nu ca ăştia care scîrţîie pe coarde, cu ochii tot pe arcuş, parcă taie violoncelul cu fierăstrăul, te dor dinţii cînd te uiţi la ei. Cum sforăi* sa prelung, ascuţit. în noaptea cînd eram în lojă. Trombonul jos sub noi suflînd ca într-o scoică, în antracte, un alt tip, de-ală-turi, care-şi deşuruba tubul să scurgă scuipatul. Şi picioarele dirijorului, pantalonii căzuţi în vine, diformi, şi cum mai zvîcneau şi tremurau. Bine fac că le ascund.
Clinchet de birje lejeră lejer clinchetind.
Numai harpa. Lumina frumoasă în aur licărind mocnit. O fată cînta. O păpuşă. Sosul e într-adevăr bun, princiar. Corabia ta de aur. Erin. Harpa care-o dată sau de două ori. Mîini reci. Ben Howth rododendronii. Noi sîntem harpe pentru ele. Eu. El. Bătrîni. Tineri.
— O, eu nu mai pot, măi omule, spuse domnul Deda-lus, timid, neînlargul lui.
Energic.
— Haide, ce dracu', mirii Ben Dollard. Dă-i drumul pe bucăţele.
— M'appari Simon, spuse părintele Cowley.
Păşi pe scenă, cîţiva paşi, grav, înalt în deznădejdea lui, cu braţele-i lungi desfăcute. Răguşit mărul din gîtle-jul său tremura hîrîind încet. încet cînta către un loc întunecos pe malul mării acolo : Un ultim. adio. Un promontoriu, o corabie, o-pînză pe valuri. Adio. O fată frumoasă voalul ei fluturînd în vînt peste limba aceea de pămînt, vîntul dîndu-i ocol.
Cowley cînta :
— M'appari tutt'amor : 11 mio sguardo Vincontr...
Ea flutura, neauzindu-l pe Cowley, vălul ei către unul acuma plecînd, unul scump inimii ei, către vînt şi iubire, către pînză grăbindu-se tot mai departe, întoarce-te.
— Dă-i-nainte, Simon.
— Ei, zilele cînd dănţuiam eu s-au dus, Ben... Bine... Domnul Dedalus îşi lăsă pipa să se odihnească alături
de diapazon, şi, aşezîndu-se, mîngîie clapele ascultătoare.
325
— Nu, Simon, se întoarse spre el părintele Cowley. Cîntă-l în gama originală. Un singur bemol.
Ascultătoare, clapele urcară mai sus, mărturisiră, se stinseră, se confesară, confuze. Părintele Cowley păşi pe scenă.
— Haide, Simon, te acompaniez eu, spuse. Scoală-ter Pe lîngă bomboanele de ananas la Graham Lemon, pe
lîngă Elefant, firma Elvery, birja trecea lejeră. Friptura, rinichii, ficatul, pureul la masa princiară şedeau acum prinţii Bloom şi Goulding. Prinţi la masa lor înălţară şi închinară whisky Power şi cidru.
Cea mai frumoasă arie pentru tenor care s-a compus' vreodată, spuse Richie ; Sonnambula. îl auzise pe Joe Maas cîntînd-o într-o seară O, şi M'Guckin. Da. în felul său. Stil băiat de cor. Dar Maas era asul. Asulmaas. Mă rog, chiar şi tenor liric dacă vrei. N-am să-l uit niciodată. Niciodată.
Cu tandreţe aplecîndu-se peste slănina fără ficat Bloom văzu trăsăturile încruntate încordîndu-se. DurSrea de şale. Ochi lucios ca la boala lui Bright. E şi el pe program. Trebuie, să plătească dacă a jucat pînă acuma. Pilulele astea, pîine pisată, şi mai şi costă o guinee cutia. Cel mult o mai pune la loc niţel. Şi mai şi cîntă Jos printre cei morţi. Se potriveşte. Pateu de rinichi. Ofrande dulci pentru cea dulce. Nu prea are ce profita. Cel mai convenabil din. Exact aşa cum îl ştiu. Whisky Power. Pretenţios la băutură. Dacă i se pare ceva în pahar, pe loc îl schimbă — pe cel de apă. Şi mai şi ciupeşte chibriturile de pe tejghea, să facă economie. Şi pe urmă aruncă o liră pe fleacuri. Şi cînd îi ceri n-are o para. Cînd e băut refuză să-şi plătească partea. Curioşi oamenii ăştia.
Niciodată n-avea să uite Richie seara aceea. Cît o trăi; niciodată. La galerie, la Teatrul Regal, ăl vechi cu micul Peake. Şi cînd răsună prima notă.
Vorbele muriră pe buzele lui Richie.
Acuma scoate una gogonată. Asta poate să-ţi cînte o rapsodie despre orice, dracului. Crede singur în minciunile lui. Chiar. Un mincinos de clasă. Dar îţi trebuie o memorie grozavă pentru aşa ceva.
326
— Ce arie e asta ? întrebă Leopold Bloom:
— Totu-i pierdut acum.
Richie îşi rotunji buzele. O notă gravă, de început, murmur de fee irlandeză — totul. Un sturz. Mierlă. Suflarea lui, dulce ca de pasăre, dinţi frumoşi — e şi mîndru de ei, fluidă, pe ton plîngăreţ. — I Pierdut. Sunet amplu. Două note-ntr-una singură aici. Mierla pe care-am auzit-o în valea măceşilor. Mi-a preluat temele, le întoarce, le preschimbă. O nouă chemare se pierde în toate cele vechi» Focul. Ce dulce răspunsul. Cum se face asta ? Totu-i pierdut acum. Fluiera apăsat de tristeţe. Prăbuşit, pre-dîndu-se, pierdut.
— Frumoasă arie, spuse Bloom pierdutul Leopold. O ştiu bine.
Niciodată în viaţa lui Richie Goulding nu.'
Şi el o ştie bine. Sau simte. Tot cu gîndul la fiică-sa: înţelept copilul care-şi ştie tatăl, cum spunea Dedalus. Eu ?
Bloom vedea privind dintr-o parte peste farfuria sa fără ficat. Faţa a tot ceea ce e pierdut. Petrecăreţul Richie de odinioară. I s-au învechit glumele acum. Mai mişcă din urechi. Cu inelul de la şervete prins la ochi. Acuma-l trimite pe fiu-său cu scrisorile cu care cerşeşte pomane.' Walter încrucişatul cu da domnule, aşa am făcut domnule. Nu te-aş deranja dar vezi că aşteptam nişte bani. Scuze.
Pianul iarăşi. Suna mai bine acum decît ultima dată cînd l-am mai auzit. L-au acordat probabil. Iar s-a oprit.
Dollard şi Cowley încă-l mai presau pe ezitantul eîntă-reţ să-i dea drumul.
— Hai, Simon.
:— Aceea, Simon.
— Doamnelor şi domnilor sînt profund emoţionat de amabilele dumneavoastră solicitări.
— Cu aceea, Simon.
— Bani n-am, dar dacă aţi vrea să-mi acordaţi atenţia dumneavoastră am să mă străduiesc să vă cînt despre o inimă apăsată de jale.
Lîngă clopotul cu sandviciuri, la adăpostul umbrei, Lydia cu bronzul şi roza ei, cu graţia unei doamne mari,
327
acorda şt refuza ; ca într-o răcoroasă glaucă eau de NU Mina spre halbe două cocul ei înalt de aur.
Arpegiile ca de harpă ale preludiului se încheiară. Un acord susţinut, în aşteptare născu înspre înalt vocea :
— Cînd am văzut întîi acel chip adorat. Richie se întoarse cu tot trupul într-acolo.
— Vocea lui Si Dedalus, spuse el.
înfioraţi pînă-n creştet, cu obrajii aprinşi de văpaie,' ascultau simţind fluidul acela adorat fluent peste pielea mădularele inima omenească sufletul. înfiorîndu-le şira spinării. Bloom îi făcu semn lui Pat, Pat cel chel este un chelner tare de urechi, să întredeschidă uşa barului. Uşa hainului. Aşa. Ajunge. Pat chelner chel aşteptînd lîngă mese, aştepta, aşteptînd să audă, căci era tare de auz lîngă uşa.
— Durerea de la mine părea să se îndepărteze.
Prin aerul tăcut o voce cînta pentru ei, reţinută, nici ca ploaia, nici ca frunzele în murmur, asemenea nici cu vocea coardelor a trestiilor sau a cum-le-zice duleimer, eimbal, mîngîindu-le urechile tăcute cu cuvinte, inhnile tăcute ale lor fiecăruia cu vieţile lor amintite. Le făcea bine, bine să audă ; durerea de la fiecare din ei părea de la amîndoi să se îndepărteze cînd întîi o auziră. Cînd întîi văzură, pierdutul Richie, Poldy, îndurarea frumuseţii, axizind-o de la o făptură la care n-ar fi aşteptat-o cîtuşi de puţin, de la cel dintîi cuvînt de îndurare blînd în iubire adesea în iubire cuvînt.
Iubirea e cea care cîntă acum ; vechiul cîntec dulce al iubirii. Bloom trăgea încet laoparte elasticul care înconjura pachetul. Vechiul cîntec dulce al iubirii sonnez întru aur. Bloom îşi petrecu elasticul pe după patru degete, îl întinse, îl destinse şi şi-l înfăşură pe după degetele sale tulburate de două ori, de patru ori, în octavă, strîngîndu-le la re. _
— Plin de speranţă şi cuprins de încîntare...
Tenorii au la femei cu grămada. Le face vocea mai
amplă. Le-aruncă flori la picioare, cînd ne-ntîlnim ? Am
ameţit de cap. Clinchete încîntate. El nu cîntă pentru
nea husă. Te ameţeşte pur şi simplu. Parfumată pentru
el. Soţia ta ce parfum ? Vreau şi eu să ştiu, ClincBet.
328
Stop. Bate. încă o privire în oglindă înainte de a răspunde la uşă. Holul. Ia te uită ! Ce mai faci ? Eu fac bine. Acolo ? Ce ? Sau ? Bomboane aromate, dragele pentru sărut, în poşeta ei. Da ? Manile întinse ca să-i simtă opulentele ei.
Vai ! Vocea ca, suspinînd, se schimbă : puternică, plină, scînteietoare, mîndră.
— Dar vai, n-a fost decît un vis..".
Mai are încă o voce splendidă. Aerul de Cork e mai blînd şi pe urmă şi accentul ăsta al lor. Prostul ! Ar fi putut să facă la bani cu grămada. Dar nu cîntă cuvintele cum trebuie. A omorît-o pe nevastă-sa ; acuma cîntă. Dar greu de spus. Numai ei doi ar putea. Dacă nu clachează acum. Mai poate încă s-o ia la trap de ochii lumii. Cîntă şi cu mîinile şi cu picioarele. Băutura. Nervii încordaţi la culme. Trebuie să te abţii de la băutură ca să poţi să cînţi. Supa lui Jenny. Kind : bulion, ceapă, ouă crude, o litră de frişca. Pentru zeiţele frumoase şi melodioase.
Izvora tandreţe : lent izvorind, umflîndu-se. Acum vibra deplină. Aşa e bine. Ha, dăruie ! Cuprinde ! Vibrînd, încă vibrînd, un tremur pulsînd superb deodată ca o coloană dreaptă.
Cuvintele ? Muzica ? Nu ; ceea ce e dincolo de ele.
Bloom înlănţuia, descătuşa, inoda, deznoda.
Bloom. Un flux de caldă revărsată tăinuire învolbu-rîndu-se mustind umflîndu-se, fluentă în fluxul muzicii, în muzică, în dorinţă, întunecos lipicioasă fluiditate, invadînd. Cuprinzînd-o copleşind-o strivind-o suind-o. Peste. Pori dilataţi dilatîndu-se. Sus. Bucurie simţind caldă sim. Pe. Revărsînd vîscoase clipocind mustoase. Revărsare, izbucnire, fluiditate, mustire a bucuriei, covîrşind-o acoperind-o. Acuma ! Limbajul iubirii. — ...rază de speranţă...
Iradiind Lydia pentru Lidwell chicotit ascuţit abia auzit ca o doamnă muza descătuşînd chicotind o rază de speranţă.
Martha e. Coincidenţă. Tocmai voiam să-i scriu. Aria lui Lionel. Ce nume frumos ai. Nu pot să-ţi scriu acum. Primeşte micul meu cad. S-o iau pe coarda ei sensibilă şi pe coarda ei sunătoare. Ea e o. Am spus eu că eşti un rău. Şi totuşi, numele : Martha. Ce ciudat. Asta-i.
""329
Vocea lui Lionel reveni, mai slabă dar neslăbindu-şi chemarea. Cînta iarăşi pentru Richie Poldy Lydia Lidwell cînta de asemenea pentru Pat cu gura căscată urechea aşteptînd, să servească. Cum a văzut întîi acel chip adorat, cum durerea părea de la el să se îndepărteze, cum privirea trupul cuvîntul îl încîntau pe el Gould Lidwell îi cîştigau inima şi a lui Pat Bloom.
Aş fi vrut să-l văd la faţă, totuşi. Ar explica mai bine. De ce frizerul de la Drago se uita totdeauna la faţa mea cînd eu vorbeam cu faţa lui în oglindă. Dar îl aud mai bine aici decît în bar chiar dacă mai departe.
— Şi fiecare privire de graţie plină..:
Seara dintîi cînd am văzut-o întîi la Mat Dillon în Terenure. Galben, cu dantelă neagră purta. Jocul cu scaunele după ce am făcut muzică. Noi doi ultimii. Soarta. După ea. Soarta. în roată, în roată, încet. O roată mai repede. Noi doi. Toţi se uitau. Stop. Ea s-a aşezat. Toţi cei eliminaţi se uitau. Cu buzele rîzînd. Genunchii galbeni.
— îmi incinta ochii...
Ea cîntînd. Aşteptînd cînta. Ii întorceam foile. Vocea ei plină şi parfumul ce parfum soţia ta tufele de liliac. Sînii i-i vedeam, amîndoi, plini, gîtul vibrmd. Cînd am văzut-o întîi. Mi-a mulţumit. De ce ea pe mine ? Soarta. Ochi spanioli. Sub un păr singuri în patio la ceasul acesta în vechiul Madrid o parte în umbră Dolorosa, ca doamnă §, durerilor. Spre mine. Ispititoarei Oh, ademenitoare.
— Marlha ! Ah, Martha !
Lăsîndu-şi la o parte cu totul langoarea romantica, Lionel îşi striga acum suferinţa, în strigăt de pasiune dominantă către iubire, să se înoarcă şi cu tot mai adînci, şi cu încă mai ample acorduri de armonie. în strigăt, dinspre Lionel despre îndepărtată singurătate ca ea să afle, ca Martha să trebuiască să simtă. Căci numai pe ea o aştepta el. Unde ? Aici acolo caută acolo aici toţi să caute să încerce. Unde, Oriunde.
— Vi-ino o, tu pierdută !' , Vi-ino o, tu scumpa mea !
330
Singuri. O singură iubire. O singură speranţă, O singură mîngîiere mie. Martha, notă admcă din piept, reîn-toarce-te.
— Vino !
Se avîntă, o pasăre, îşi suspendă zborul, un strigăt grăbit, pur, avîntîndu-se glob de argint ţîşnind senin, suplu prinzînd avînt, susţinînd, să vină să nu-l ţii prea mult o lungă suflare el suflînd viaţă lungă, avîntîndu-se în înalt în splendoare strălucitoare, înflăcărat, încoronat înalt în scînteierea simbolică, înaltă a sinului eteric, înalt, din înalta ampla iradiere de pretutindeni întru totul avîntîndu-se, de jur împrejurul în jurul totului, întru nesfîr-şitanesfîrşireafărăsfîrşitului...
— La mine... Siopold !
S-a .consumat.
Vino. Frumos cîntat. Toţi bătură din palme. Ar trebui şi ea. Să vină. La mine, la el, la ea, şi tu, la mine, la noi.
— Bravo ! Clapclap. Mare om, Simon. Clappyclapelap. Bis ! Clapclipclap. Ca un clopot. Bravo, Simon ! Claclop^ clap. Bis biclap, spuneau, strigau, clapclapau toţi, Ben Dolliard, Lydia Douce, George Lidwell, Pat, Mina. doi domni cu două halbe. Cowley, primul domn cu hal şi bronzul domnişoarei Douce şi aurul domnişoarei Mina.
Pantofii cocheţi galbeni ai lui Blazes Boylan scîrţîiseră pe duşumeaua barului, s-a spus înainte. Clinchet pe lingă monumentele lui John Gray, Horatio cu-o-o-singură-toartă Nelson, reverendul părinte Theobald Matttiew, legănîn-du-se lejer cum s-a spus chiar puţin mai înainte. în trap, în căldură, cald aşezat, Cloche. Sonnez la. Cloche. Sorniez la. Iapa urca mai încet dealul de la Rotunda, piaţa Rutland. Prea încet pentru Boylan, înflăcăratul Boylan, nerăbdă-, torul Boylan, tropăia iapa.
Un ultim ecou al acordurilor lui Cowley se închise în sine, muri în aerul acum mai bogat.
Şi Richie Goulding îşi bău whiskyul Power şi Bloom cidrul său şi-l bău, Lidwell berea sa Guinness, al doilea domn spuse că aveau sa se mai împărtăşească din două halbe dacă ea nu se supăra. Domnişoara Kennedy surise
331
Dostları ilə paylaş: |