Jazzul cuvânt de origină engleză, scris uneori jaz

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 36.91 Kb.
tarix30.07.2018
ölçüsü36.91 Kb.

Jazzul (cuvânt de origină engleză, scris uneori jaz, pronunțat în română [gez] sau [ğaz] [1]) este un stil de muzică apărut la începutul secolului al XX-lea în statele sudice ale Statelor Unite, având proveniența în melodiile populației de culoare, urmașă a sclavilor de origine africană. În muzica de jazz se recunosc în special influențe și tonalități de blues și ragtime, la care se adaugă și elemente ale muzicii europene. Mai târziu au fost preluate în jazz și ritmuri ale muzicii latino-americane.

Deși de dată relativ recentă, originea și semnificația inițială a cuvântului "jazz" (la început pronunțat în engleză la fel ca și jass) este controversată. O ipoteză ar fi înrudirea fonetică cu expresia "chasse-beau", o figură de dans din statul american Louisiana, cândva colonie franceză. Alții cred că ar deriva din cuvântul Jézabel, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americană simplificată "Jazz-Bel". În jargonul populației locale cuvintele jasm sau gism înseamnă rapiditate și energie, au însă și o semnificație erotică. În 1917 formația Original Dixieland Jazz Band a avut mult succes la sala "New York Columbus Circle", și cuvântul "jazz" a intrat în vocabularul curent, deși apăruse deja cu referire la muzică în 1913 într-un ziar din San Francisco, fără să fi avut un ecou deosebit.



O definiție care să cuprindă toate elementele caracteristice ale jazzului, de la începuturile lui până în zilele noastre, valabilă pentru toate stilurile și pentru toți muzicienii, nu este posibilă. În istoria sa de peste o sută de ani jazzul a suferit numeroase transformări și s-a divizat în diverse stiluri, cu semnificații diferite, astfel încât este greu de spus ce este "tipic" pentru jazz. Se pot menționa totuși câteva elemente des întâlnite:

  • Tonalitatea în muzica de jazz, spre deosebire de muzica tradițională europeană, pune accentul în primul rând pe expresivitate, și mai puțin pe frumusețea sunetului. Sunetele instrumentelor sunt aspre, nefiltrate și eruptive, vocea omenească este plângătoare sau țipătoare și acuzatoare, exprimând brutal adevărul neprelucrat estetic, într-o frazare caracteristică. Se vorbește de "hot intonation" (intonație fierbinte). Tonalitatea este însă diferită la diverși interpreți: voluminoasă și erotică la saxofonistul Coleman Hawkins, elegantă la clarinetistul Benny Goodman, tristă până la disperare la trompetistul Miles Davis, triumfală la Louis Armstrong, plină de strălucire la Dizzy Gillespie.

  • Improvizația - este poate elementul cel mai tipic în muzica de jazz. La început jazzul se cânta fără note, interpreții improvizau pe diferite teme sau armonii, individual sau alternativ în mici formații (combos), fiecare având propriul său stil de improvizație, ușor de recunoscut. Muzica este dezvoltată și interpretată de diferite personalități, compoziția și execuția se contopesc. Improvizația este în mod normal însoțită de repetarea schemei unui acord.

  • Ritmul - însoțește totdeauna execuția muzicii de jazz, jazzul este o muzică "sincopată". Ritmul conferă muzicii un swing tipic, ocupă uneori primul plan, părăsindu-se tonalitatea melodiei și frazarea. La început ritmul era dat de trombon, apoi acest rol a fost preluat de instrumentele de percuție. Orchestrele sunt împărțite între o "melody section" (trompetă, clarinet, saxofon) și o "rhythm section" (bass, baterie, chitară, pian). Dar și instrumentele din "sectorul melodic" emit sunete sincopate. Între ritm și melodie se creează o stare de tensiune, alteori însă ele se contopesc într-un flux continuu, de nedespărțit, ca de exemplu în stilul "Free jazz".

  • Blues - aparținând folclorului afroamerican, este caracterizat de o formulă armonică constantă și de un ritm în patru timpi, este o componentă esențială a muzicii de jazz, care îi conferă o anumită dispoziție, atât în formele lente, cât și în cele mai rapide.

Origini


Jazzul își are originea în amestecul diverselor tradiții muzicale ale sclavilor negri proveniți din Africa. Din tradiția africană derivă stiluri de interpretare care lasă căntărețului un spațiu larg de execuție și libertate de improvizare, cu o schemă "Întrebare și răspuns" (Call-and-Response) pe un fond ritmic complex, ce duce la sincoparea melodiilor executate de diverse instrumente. Alte surse ale jazzului sunt constituite de cântecele rurale ale culegătorilor de bumbac, în stil blues, cântecele de leagăn și cele religioase (negro spirituals, apoi gospel songs). La acestea s-au adăugat și elemente ale muzicii europene (marșuri, imnuri, muzică populară), mai ales unele armonii și acorduri, ca principii de organizare a unor anumite forme muzicale.

Evoluția stilurilor în muzica de jazz


Istoria jazzului se confundă cu evoluția stilurilor în decursul anilor, care formează un lanț logic continuu, în care fiecare stil constituie o verigă obligatorie, ce nu poate fi înlăturată fără a compromite întreaga înțelegere a jazzului. Se spune în mod curent că jazzul a luat ființă în New Orleans în jurul anului 1900, deși o muzică asemănătoare era executată în acel timp și în Kansas City, St. Louis sau Memphis. Însă înaintea stilului "New Orleans" exista deja "Ragtime"-ul.

Ragtime


Această formă de muzică, Ragtime, a apărut în Sedalia, statul Missouri. Fiind în primul rând o muzică compusă pentru pian, îi lipsește elementul principal al jazzului, și anume improvizația, în schimb este puternic ritmată. Acest tip de muzică era foarte iubit de muncitorii constructori ai căilor ferate și era executată în "saloons" la piane hodorogite de muzicanți profesioniști sau diletanți. A căpătat un impuls din partea unor compozitori și pianiști talentați, cum a fost Scott Joplin. Elemente din ragtime, în special ritmul, au fost preluate mai târziu de reprezentanți ai jazzului

Stilul "New Orleans"


Orașul New Orleans, situat în delta fluviului Mississippi, era la începutul secolului al XX-lea un amestec de diverse populații și rase, spanioli, francezi, englezi, negri urmași ai sclavilor de pe plantațiile de bumbac, creoli. Orașul a devenit centrul în care s-a cristalizat un stil muzical practicat în toate localitățile din bazinul fluviului, constând dintr-un amestec de Worksongs, Spirituals și Blues. Ca instrumente melodice se foloseau trompeta, clarinetul și trombonul, cărora li se opuneau instrumentele ritmice, bassul, bateria, banjo, eventual pianul. Existau grupuri de creoli, mai cultivați, și de afro-americani, mai apropiați de formele primitive ale muzicii. Aici a apărut pentru prima dată forma hot de interpretare, în care instrumentul mai mult vorbește decât sună.

"Modal Jazz" și "Free Jazz"


În 1955, Miles Davis împreună cu saxofonistul John Coltrane și alți instrumentiști formează un quintet, ale cărui performanțe sunt caracterizate printr-un stil colorat, bogat în expresie și sensibilitate, cu tempo variat și diversitate a ideilor melodice. Împreună înregistrează albumul Kind of Blue, o etapă importantă în evoluția jazzului. La acest grup se asociază și pianistul Bill Evans. Împreună compun o serie de bucăți într-o tonalitate unică, cu aceleași acorduri și modalități armonice (de unde denumirea de Modal Jazz), care dau soliștilor un deosebit grad de libertate în improvizație.

Cam în același timp, o dată cu dezvoltarea stilului de "Free Jazz", se rupe complet cu tradiția jazzului clasic. Deși legile armoniei, ale melodiei și ritmului își pierd semnificația inițială și fiecare mod al legăturilor sonore este permis, rezultă o muzică surprinzător de logică și consecventă. Unul din reprezentanții cei mai importanți ai acestui stil este Ornette Coleman, ale cărui improvizații, adesea atonale, fără nicio schemă de acord, șochează la început pe mulți critici, în timp ce alții recunosc în dorința de experimentare, seriozitatea și deosebitul simț al formei. Printre pionerii acestui stil se numără și bassistul Charles Mingus, pianistul Cecil Taylor și saxofonistul Archie Shepp, la care se atașează și John Coltrane, a cărui muzică are trăsături religioase, de o frumusețe unică și o intensă forță de expresie până la orgie.

Jazz este un stil muzical care provine de la începutul secolului 20 în comunităţile de culoare din sudul Statelor Unite.

Acesta a fost născut dintr-un amestec de traditii muzicale africane şi europene. Sa pedigree negru african este evidentă în utilizarea de note albastre, improvizaţie, polyrhythms, Sincopele şi nota pivotat [1], de la dezvoltarea timpurie până în prezent de jazz a fost inclus, de asemenea, muzică de la muzică populară americană. [2].

Aşa cum muzica sa dezvoltat şi sa răspândit în jurul lumii, a atras pe diferite culturi naţionale, regionale şi locale, care dau naştere muzicale, deoarece ei începuturile secolului 20 americani, la mai multe stiluri distincte: New Orleans jazz datând de la începutul anilor 1910, Big Band Swing, Kansas City jazz si jazz de ţigani din anii 1930 şi 1940, bebop din 1940 de la mijlocul şi pe jos, prin Coasta de Vest de jazz, jazz rece, Avant-garde jazz, afro-cubanez jazz, jazz modal, free jazz, jazz latin în sub diverse forme, de jazz, fusion jazz suflet şi rock jazz, jazz netedă, jazz-funk, punk jazz, acid jazz, etno jazz, rap jazz, jazz cibernetice, jazz indo, M-Base, jazz Nu, jazz urban şi alte modalităţi de redarea muzicii.

Într-un interviu 1988, trombonist J.J. Johnson a spus, "Jazz este agitat, nu va rămâne pune şi niciodată nu va.".


Pentru că se întinde pe muzica de la Ragtime la ziua de azi - de peste 100 de ani de acum - de jazz poate fi foarte dificil de definit. Încercările au fost făcute pentru a defini jazz din perspectiva de alte tradiţii muzicale - folosind punctul de vedere al istoriei muzicii europene sau a muzicii africane, de exemplu -, dar criticul de jazz Joachim Berendt susţine că toate aceste încercări sunt nesatisfăcătoare [4] O modalitate de a obţine. în jurul probleme de definiţie este de a defini termenul de "jazz", în sens mai larg. Berendt defineşte jazz ca "o formă de muzică artă care provin din Statele Unite, prin confruntarea de negri cu muzica europeană", susţine el, care diferă de la muzica de jazz europene, în care jazz-ul are o relaţie "specială de timp, definită ca" Swing " "," o spontaneitate şi vitalitate de producţie muzicală, în care improvizaţia joacă un rol ", şi" sonoritatea şi modul de frazare, care reflectă individualitatea muzician de jazz performante "[4].

Reggie Workman dublu basist, saxofon jucător Faraon Sanders, şi bateristul Idris Muhammad desfăşoară în 1978

Travis Jackson a propus, de asemenea, o definiţie mai largă de jazz, care este capabil să cuprindă toate epocile radical diferite: el afirmă că aceasta este muzica care include calităţi, cum ar fi "swinging", improvizand interacţiune de grup, în curs de dezvoltare o "voce individuală", şi fiind "deschisă" de posibilităţile muzicale diferite ". [5] Krin Gabbard prevede că" Jazz este un construct ", sau o categorie care, în timp ce artificial, încă mai este utilă pentru a desemna" o serie de muzici, cu suficient în comun să fie înţelese ca parte a o tradiţie coerentă "[6].

În timp ce de jazz poate fi dificil să se definească, improvizaţia este în mod clar unul dintre elementele sale cheie. Blues anticipate a fost de obicei structurat în jurul valorii de un caracter repetitiv call-şi-răspuns model, un element comun în tradiţia orală afro-americană. O formă de muzică populară, care a crescut în parte, de la piese de lucru şi pe teren hollers de negri din mediul rural, blues-ul de început a fost, de asemenea, extrem de improvizatie. Aceste caracteristici sunt fundamentale pentru natura de jazz. În timp ce în Europa elemente de muzica clasica de interpretare, ornamente şi acompaniament, uneori, sunt lăsate la latitudinea interpretului, scopul interpretului principal este de a juca un compoziţiei, aşa cum a fost scris. Într-un film din 1975, pianistul Earl Hines a spus,



Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə