Julio Cortazar

— Asta înseamnă că noi va trebui să legăm scândurile – zise Traveler.

— Cam aşa ceva – admise Oliveira, aprinzând o ţigară marca 43. '„

— îţi dai seama – îi spuse Traveler Talitei —. Are pretenţia să te târăşti pe brânci până în mijlocul punţii şi să legi sfoara.

— Eu? – făcu Talita. 'A itsifao nî &-&t> – -

— Mă rog, l-ai auzit doar. >T

— Oliveira n-a zis că eu trebuie să mă târăsc până la mijlocul punţii. * -*'-*^

— N-a spus chiar aşa, dar se subînţelege. Lăsând la o parte faptul că-i mai elegant să fii tu cea care-i întinzi ceaiul.

— N-am să fiu în stare să leg sfoara – zise Talita – Tu şi Oliveira ştiţi să faceţi noduri, dar mie mi se dezleagă imediat Nici măcar nu reuşesc să leg sfoara.

— 0 să-ţi dăm noi instrucţiuni – binevoi să spună Traveler.

Talita îşi aranja halatul şi-şi dădu la o parte un fir care-i atârna de un deget Simţea nevoia să ofteze, dar ştia că pe Traveler suspinele îl scoteau din sărite.

— Tu chiar vrei să-i duc eu ceaiul lui Oliveira? – întrebă în şoaptă.

— Ce tot vorbiţi acolo, măi? – zise Oliveira, ieşind cu jumătate de corp pe fereastră şi sprijinindu-şi amândouă mâinile pe scândură lui. Fata cu comisioanele scosese un scaun pe trotuar şi se uita la ei. Oliveira o salută cu o mână. „Dublă fractură a timpului şi spaţiului”, îi trecu prin cap. „Biata de ea e convinsă că suntem nebuni, şi se pregăteşte să se întoarcă vertiginos la normalitate. Dacă o să cadă cineva, sângele o va stropi, cu siguranţă. Iar ea nu ştie că o s-o stropească sângele, nu ştie că a pus acolo scaunul ca s-o stropească sângele, şi nu ştie că acum zece minute a apucat-o o criză de tedium vitae în mijlocul bucătăriei, numai la gândul să scoată scaunul pe trotuar. Şi că paharul cu apă pe care l-a băut la două şi douăzeci şi cinci era atât de călduţ şi scârbos încât stomacul, centrul umorii pe vreme de seară, i-a produs un atac de tedium vitae pe care trei pastile de lapte de magneziu Phillips l-ar fi lecuit cu desăvârşire; dar acest ultim amănunt n-avea de ce să-l cunoască, anumite lucruri care eliberează sau suprimă neputând fi cunoscute decât pe un plan astral, ca să folosim terminologia asta răsuflată.

— Să nu mai vorbim – spunea Traveler – Pregăteşte sfoara.

— Gata, e o sfoară pe cinste. Hai, Talita, ţi-o arunc de aici.

Talita se aşeză călare pe scândură şi înainta cam cinci centimetri, sprijinindu-se cu amândouă mâinile şi ridicând fundul ca să-l pună puţin mai înainte.

— Halatul ăsta e tare incomod – zise – Ar fi mai potrivită o pereche de pantaloni de-ai tăi sau ceva de genul ăsta.

— Nu merită osteneala – spuse Traveler —. Să zicem că ai să cazi şi atunci îmi prăpădeşti bunătate de pantaloni.

— Nu te grăbi – zise Oliveira – încă puţin şi-ţi pot arunca sfoara. T „~”

— Ce mare e strada asta – spuse Talita, uitându-se în jos – E mult mai mare decât j atunci când o priveşti de la fereastră.

— Ferestrele sunt ochii oraşului – zise Traveler – şi de bună seamă deformează j tot ce văd. Acum eşti într-un moment de mare puritate, şi poate că vezi lucrurile) precum un porumbel sau un cal care nu ştiu că au ochi.

— Lasă-te de idei pentru N. R. F. şi ţine-i bine scândura – îl sfătui Oliveira.

— Bineînţeles că te înfurie ca cineva să spună ceva ce te-ar fi încântat să fi spus j tu înainte. Pot ţine perfect scândura în timp ce mă gândesc şi vorbesc

— ^.ebuie să fiu aproape de jumătate – zise Talita.

— De jumătate? Abia te-ai dezlipit de fereastră. Mai ai cel puţin doi metri.

— Ceva mai puţin – spuse Oliveira, încurajând-o – Ţi-arunc sfoara imediat i – Mi se pare că scândura se îndoaie – zise Talita.

— Nu se îndoaie nimic – spuse Traveler, care se aşezase călare dar pe partea rămasă în cameră – Abia dacă vibrează puţin.

— Pe deasupra celălalt capăt se sprijină pe scândura mea – zise Oliveira – Ar fi foarte straniu ca amândouă să cedeze în acelaşi timp.

— Da, dar eu am cincizeci şi şase de kilograme – zise Talita – Şi când voi ajunge la jumătate o să cântăresc cel puţin două sute. Sunt că scândura se lasă tot mai jos.

— Dacă s-ar lăsa – spuse Traveler – eu aş sta cu picioarele în cer, ori îmi rămâne loc din belşug să le sprijin pe jos. Tot ce se poate întâmpla e ca scândurile să se rupă, dar ar fi foarte puţin probabil.

— Fibra rezistă mult în sens longitudinal – căzu de acord Oliveira – E ca treaba cu snopul de trestii, şi altele de felul ăsta. Presupun că aduci ceaiul şi cuiele.

— Le am în buzunar – spuse Talita – Aruncă-mi odată sfoara. încep să măj enervez, crede-mă.

— Din pncina frigului – zise Oliveira învârtind funia ca un gaucho – Atenţie, să nu-ţi pierzi echilibrul. Mai bine îţi trec laţu', să fim siguri că poţi apuca funia.

,Ce curios”, se gândi văzând cum funia îi trece peste cap. „Totul se înlănţuie la perfecţie dacă vrei într-adevăr ceva. Singurul lucru fals în chestia asta e analiza.”

— Eşti gata s-ajungi – anunţă Traveler – Aşează-te în aşa fel încât să poţi lega bine scândurile, care sunt cam depărtate

— Fii atent ce bine am prins-o cu laţul – zise Oliveira – Gata, Manti, n-ai să-mi spui că n-aş putea lucra împreună cu voi la circ.

— M-ai zgâriat pe faţă – se plânse Talita – Funia asta-i plină de ţepi.

— îmi pun o pălărie texană, intru în arenă fluierând şi îi prind cu laţul pe toţi -propuse Oliveira plin de entuziasm – Publicul mă ovaţionează, un succes rar întâlnit în analele circului.

— Te-a bătut soarele-n cap – zise Traveler, aprinzând o ţigară – Şi ţi-am mai spus să nu-mi zici Manii.

— Nu mai am putere – zise Talita – Funia-i prea aspră, se tot agaţă ea singură.

— Ambivalenţa funiei – spuse Oliveira – Funcţia ei naturală sabotată de o misterioasă tendinţă spre neutralizare. Cred că asta se cheamă entropie.

— Am legat-o destul de bine – zise Talita – S-o mai trec încă o dată? Tot rămâne 1 o bucată în plus.

— Da, înfăşoar-o bine – răspunse Oliveira – Acum treci pe scândura mea încerci puntea

— Mi-e frică – spuse Talita – Scândura ta pare mai puţin rezistentă decât a noastră.

— Ce? – făcu Oliveira ofensat – Dar nu-ţi dai seama că-i o scândura din lemn de cedru? N-o s-o compari cu porcăria asta de pin. Treci fără grijă pe scândura mea, zău aşa. «*»

— Tu ce părere ai, Manii? – întrebă Talita, întorcându-se.

Traveler, care era pe punctul să răspundă, se uită la partea unde se atingeau cele două scânduri şi la funia prost legată. Călare pe scândura lui, simţea cum îi vibra între picioare într-un fel şi plăcut şi enervant Talita nu mai trebuia decât să se sprijine în mâini, să-şi ia un mic avânt şi să intre în zona scândurii lui Oliveira. Bineînţeles că puntea avea să reziste: era foarte bine făcută.

— Ascultă, aşteaptă o clipă – zise Traveler, cuprins de îndoială – Nu-i poţi întinde pachetul de acolo?

— Sigur că nu poate – răspunse Oliveira, surprins – Ce-ţi mai trece prin cap! Eşti gata să strici totul.

— Să i-l întind nu prea pot – recunoscu Talita – Dar pot să i-l arunc, de aici e cât se poate de uşor.

— Să-l arunci – zise Oliveira, înciudat – Atâta zarvă şi până la urmă îmi veniţi cu chestia cu aruncatul.

— Dacă întinzi braţul eşti la mai puţin de patruzeci de centimetri de pachet -spuse Traveler – Nu-i deloc nevoie ca Talita să vină până la tine. îţi aruncă pachetul şi bună ziua.

— N-o să nimerească, aşa fac toate femeile – zise Oliveira – iar ceaiul o să cadă pe caldarâm, ca să nu mai vorbim de cuie

— Stai liniştit – spuse Talita, scoţând în grabă pachetul – Chiar dacă nu-ţi cade chiar în mână oricum o să intre pe fereastră.

— Da, şi o să se risipească pe podea, care-i tare murdară, iar eu o să beau un mate schbos plin de scame – zise Oliveira.

— Nu-l asculta – spuse Traveler – Aruncă-i pachetul şi vino înapoi.

Talita se întorsese şi-l privi, punând la îndoială dacă vorbea sau nu serios. Traveler se uita la ea într-un fel pe care-l cunoştea foarte bine, şi Talita simţi ca un fel de mângâiere pe spate. Strânse cu putere pachetul, calculă distanţa.

Oliveira coborâse braţele şi părea indiferent la ce avea să facă sau să nu facă Talita. Pe deasupra ei îl privea ţintă pe Traveler, care-l privea şi el ţintă. „Ăştia doi au mai întins o punte între ei”, îi trecu prin cap Talitei. „Dacă aş cădea jos în stradă ei nici nu şi-ar da seama.” Se uită spre cadarâm, o văzu pe fata cu comisioanele care o contempla cu gura căscată; în capul străzii se vedea venind o femeie care trebuia să fie Gekrepten. Talita aşteptă, cu pachetul aşezat pe punte.

— Deci aşa – zise Oliveira – Trebuia să se întâmple aşa, pe tine nu te face nimeni să te schimbi. Ajungi în preajma lucrurilor şi omul crede că în sfârşit ai să înţelegi, dar degeaba, măi, începi să baţi câmpii, să citeşti etichetele. Rămâi la faza cu prospectul, băiete.

— Şi ce-i cu asta? – întrebă Traveler – De ce trebuie să-ţi fac jocul, frate? *#

— Jocurile se fac singure, tu eşti cel care pune beţe-n roate.

— Roţile născocite de tine, dacă-i vorba pe-aşa. 9M6if)2Łt «th

— Nu cred – spuse Oliveira – N-am făcut nimic altceva decât să provoc circumstanţele, cum spun cunoscătorii. Jocul trebuie jucat corect m

Jfţ.

— Cuvinte de om care pierde, bătrâne. ' ' *-rfeift >

— E uşor să pierzi când celălalt trişează.ţ,.

— Eşti mare – zise Traveler – Curat sentiment de gaucho.

Talita înţelegea că era oarecum vorba despre ea, şi se uita mai departe la fata cu comisioanele care stătea nemişcată pe scaun cu gura căscată „Aş da orice să nu-i mai aud discutând”, îşi zise Talita „Despre orice ar vorbi, în fond e vorba totdeauna despre mine, dar nu-i doar asta, şi totuşi e cam aşa ceva” I se năzări că ar fi amuzant să arunce pacheţelul astfel încât să cadă în gura fetei care se uita în sus. Dar n-avea nici un chef, simţea puntea cealaltă pe deasupra ei, cuvintele ducându-se şi venind, râsetele, liniştea fierbinte.;« ei t%, „E ca un proces”, se gândi Talita. „Ca o ceremonie.”

O recunoscu pe Gekrepten care ajunsese la colţ şi începea să se uite în sus. „Cme. te judecă?”, spunea tocmai atunci Oliveira Dar nu pe Traveler ci pe ea o judecau. Un; sentiment, ceva lipicios ca soarele pe ceafă şi pe picioare. Avea să facă o insolaţie, poate că asta o să-i fie sentinţa „Nu cred că ai dreptul să mă judeci”, spuse Mânu Dar nu pe Mânu ci pe ea o judecau. Şi prin ea, naiba ştie ce anume, pe când proasta de Gekrepten flutura braţul stâng şi-i tot făcea semne, de parcă ea ar fi fost gata să facă o insolaţie şi să cadă jos în stradă, condamnată fără drept de apel.

— De ce te tot balansezi aşa? – spuse Traveler, ţinând scândura lui cu amândouă mâinile – Dragă, o faci să vibreze prea tare. Poate ne ducem naibii toţi trei.

— Dar nici nu mă mişc – zise Talita cu umilinţă —. Aş vrea doar să-i arunc odată pachetul şi să mă întorc în casă.

— Te bate soarele în cap din plin, sărăcuţa de tine – zise Traveler – Zău că e o tâmpenie, măi.

— Tu eşti de vină – spuse Oliveira furios – Nu există nimeni în Argentina în stare să facă atâta tărăboi ca tine.

— Ţi-a căşunat pe mine – zise Traveler cu obiectivitate – Dăi zor, Talita Aruncă-i pachetul în faţă şi să ne lase dracului în pace.

— E cam târziu – spuse Talita – Nu mai sunt aşa de sigură că nimeresc să-l arunc pe fereastră.

— Ţi-am spus doar – bombăni Oliveira care bombănea rar şi numai când era gata să facă o prostie – Iat-o pe Gekrepten încărcată de pachete. Asta ne mai lipsea!

— Aruncă-i ceaiul cum poţi – zise Traveler nerăbdător – Iar tu să nu te superi; dacă nu nimereşte.

Talita îşi plecă uşor capul şi părul i se revărsă pe frunte până aproape de gură. Era nevoită să clipească întruna fiindcă sudoarea îi intra în ochi. îşi simţea limba plină de sare şi de ceva care trebuia să fi fost scântei, nişte stele mărunte alergând bezmetic i izbindu-se de gingii şi de cerul gurii.

— Aşteaptă – zise Traveler.

— Mie-mi spui? – întrebă Oliveira

— Nu. Aşteaptă, Talita Ţine-te bine că îţi întind o pălărie.

— Nu pleca de pe scândura – îl rugă Talita – O să cad în stradă

— Enciclopedia şi comoda o ţin perfect Tu nu fă nici o mişcare, că vin imediat Scândurile se îndoiră puţin în jos, şi Talita se prinse cu disperare. Oliveira fluiera din răsputeri parcă pentru a-l opri pe Traveler, dar nu mai era nimeni la fereastră.

— Ce animal! – zise Oliveira – Nu te mişca, nici nu respira măcar. E o problemă de viaţă şi de moarte, crede-mă.

— îmi dau seama – spuse Talita, abia auzit – Totdeauna a fost aşa

— Şi culmea e că Gekrepten tocmai urcă scara. Ce-o să ne mai bată la cap, Dumnezeule mare! Nu te mişca.,-

— Nu mă mişc – zise Talita – Dar mi s-a părut că… ~ – ~* '- – „

— Da, însă abia simţit – spuse Oliveira – Nu te mişca, e tot ce se poate face. „M-au şi judecat”, se gândi Talita. „Acum n-am decât să cad, iar ei vor continua cu circul, cu viaţa.”

— De ce plângi? – o întrebă Oliveira, interesat.

— Nu plâng – zise Talita – Năduşesc, atâta tot

— Măi să fie – spuse Oliveira înciudat – oi fi eu prost din cale-afară dar nu mi s-a întâmplat niciodată să confund lacrimile cu transpiraţia E cu totul altceva.

— Nu plâng – zise Talita – Aproape niciodată, pe cuvânt. Plâng oamenii ca Gekrepten, care urcă scara încărcată de pachete. Eu sunt ca lebăda, care cântă înainte de a muri. Aşa era pe un disc al lui Gardel.

Oliveira aprinse o ţigară. Scândurile îşi restabiliseră echilibrul încă o dată. Trase satisfăcut fumul în piept

— Ascultă, până se întoarce tâmpitul ăsta de Mânu cu pălăria, putem să ne jucăm de-a întrebările-echivalenţă.

— Dă-i drumul – zise Talita – Chiar ieri m-am gândit la câteva, ca să ştii.

— Foarte bine. încep eu şi fiecare pune câte o întrebare-echivalenţă. Operaţia care constă în a turna peste un corp solid o pojghiţă de metal topit într-un lichid, folosind curenţi electrici, nu-i ca treaba cu ambarcaţiunea veche, cu velă latină, cu o capacitate cam de o sută de mii de tone?

— Ba da, aşa-i – zise Talita, aruncându-şi părul pe spate – Să mergi în sus şi-n jos, să hoinăreşti, să faci să devieze bătaia unei anne, să parfumezi cu mosc, şi să stabileşti plata dijmei pentru fructele încă verzi, nu-i cam acelaşi lucru ca orice suc vegetal destinat alimentaţiei, ca vinul, untdelemnul etc?

— Foarte bine – catadixi să spună Oliveira – Sucurile vegetale, ca vinul, untdelemnul… Niciodată nu mi-a dat prin cap să consider vinul un suc vegetal. E minunat. Dar ascultă acum: a se acoperi cu verdeaţă, a înverzi câmpul, a se încâlci părul, lâna, a se încinge o ceartă sau o trântă, a otrăvi apa cu lumânărică sau altă substanţă asemănătoare pentru a ameţi peştii şi a-i prinde, nu-i ca finalul unui poem dramatic, mai ales când e trist?

— Ce frumos! – exclamă Talita entuziasmată – E minunat, Horacio. într-adevăr ştii să exploatezi jocul de-a cimitirul. >,/ -

— Sucul vegetal – spuse Oliveira

Se deschise uşa camerei şi Gekrepten intră suflând din greu. Gekrepten era o blondă vopsită, vorbea cu mare uşurinţă, şi nu se mai mira de un dulap trântit pe pat şi de un bărbat călare pe o scândură.

— Ce căldură! – zise trântind pachetele pe un scaun – E momentul cel mai prost pentru cumpărături, pe cuvânt Ce faci aici, Talita? Nu ştiu de ce ies mereu în oraş când e vremea siestei.

— Mă rog – zise Oliveira, fără s-o privească – Acum e rândul tău, Talita.

— Nu-mi mai amintesc nici o întrebare.

— Gândeşte-te, nu se poate să nu-ţi aduci aminte.

şşş

5W,

— Ah, din cauza dentistului – spuse Gekrepten – Mereu îmi fixează orele cele mai nepotrivite pentru a-mi plomba măselele. Ţi-am spus că azi trebuia să mă duc 1 dentist?

— Acum mi-a venit în minte una – zise Talita.

— Şi să vezi ce-am păţit – spuse Gekrepten – Ajung la cabinet, pe strada War Sun la uşă, iese femeia de serviciu. îi spun: „Bună ziua”…îmi răspunde: „Bună zio Intraţi, vă rog „ Intru şi mă îndrept spre sala de aşteptare

— E în genul ăsta – zise Talita – Cel cu obrajii bucălaţi, sau şirul de buto legate între ele în chip de plută, îndrepfându-se spre un stufăriş: magazinul cu articol de primă necesitate, deschis pentru ca să se poată aproviziona de acolo anun persoane mai ieftin decât de prin prăvălii, şi tot ce ţine sau se referă la eglogă, nu-i < şi cum ai aplica galvanoterapia unui animal viu sau mort?

— Ce frumuseţe! – zise Oliveira uluit – E pur şi simplu colosală.

— îmi spune: „Luaţi loc o clipă, vă rog „ Eu mă aşez şi aştept

— Mai am încă una – spuse Oliveira – Stai puţin, nu mi-o aduc prea bine aminte;

— Mai erau acolo două cucoane şi un domn cu un copil. Se părea că minutele i mai trec odată. Dacă-ţi spun că am citit de la cap la coadă trei numere din Idik Băiatul plângea, bietul copil, iar tatăl era nervos, ceva de groază… N-aş vrea să dar s-au scurs mai bine de două ore, de la două şi jumătate când am sosit. în mi-a venit rândul, şi dentistul îmi spune: „Nu v-a deranjat prea tare ce v-am pus data trecută?' Eu i-am răspuns: „Nu, domnule doctor, nici vorbă. Pe deasupra în te vremea asta am mestecat doar pe o parte.” îmi zice: „Foarte bine Aşa şi trebuie. Lua loc, doamnă.” Eu mă aşez şi-mi spune: „Deschideţi, vă rog, gura.” E foarte amab dentistul ăsta.

— Gata – zise Oliveira – Ascultă-mă bine, Talita. De ce te uiţi în spate? -»« – Să văd dacă nu vine Manii.

— Nici gând. Ascultă-mă bine: acţiunea şi efectul de a trece în tabăra adversă, sau| la întreceri şi concursuri, acţiunea prin care călăreţul îşi obligă calul să se repeadă i pieptul în cel al adversarului, nu seamănă mult cu apogeul, cu momentul cel mai şi de vârf al unei boli?

— E ciudat – zise Talita, pe gânduri —. Se spune aşa, în spaniolă? î-i – Ce anume să se spună aşa?

— Chestia asta cu călăreţul care-şi obligă calul să se repeadă cu pieptul

— La întreceri se spune – răspunse Oliveira – E jocul de-a cimitirul, dragă.

— Apogeul – zise Talita – iată un cuvânt foarte frumos. Păcat că vrea să spun aşa ceva.

— Deh, la fel se întâmplă cu mortadela şi cu multe altele – zise Oliveira – S-i ocupat de treaba asta abatele Bremond, dar nu-i nimic de făcut. Cuvintele sunt ca i noi, se nasc cu un anume chip şi cu asta basta. Gândeşte-te la faţa pe care o avea ce părere ai? Sau Bernardino Rivadavia, ca să rămânem pe meleagurile noastre.

— Mi-a pus o plombă de material plastic – spune Gekrepten.

— E teribil de cald – zise Talita —. Manii a spus că se duce să-ini aducă o pală

— Ce să-ţi aducă, aiurea – spuse Oliveira.

— Dacă vrei, îţi arunc pachetul şi mă întorc acasă.

* Oliveira privi puntea, măsură fereastra desfăcându-şi uşor braţele, şi dădu din cap. 1

ESS

— Cine ştie dacă o să nimereşti – spuse – Pe de altă parte, mă simt tare prost să te ţin acolo pe frigul ăsta glacial. Nu simţi cum ţi se fac ţurţuri în păr şi în fosele nazale?

— Nu – răspunse Talita – Ţurţurii sunt ceva în genul apogeului?

— Oarecum – zise Oliveira —. Sunt două chestii care seamănă prin prisma diferenţelor dintre ele, cam aşa cum suntem Manii şi cu mine, dacă te gândeşti bine. Trebuie să recunoşti că necazul cu Manii e că semănăm prea mult

— Da – spuse Talita – E destul de neplăcut uneori.

— S-a topit untul – zise Gekrepten, ungând o felie de pâine neagră – Untul, pe căldura asta, e ceva teribil.

— Deosebirea cea mai mare dintre noi doi e asta – zise Oliveira – Cea mai îngrozitoare diferenţă. Doi ţipi cu părul negru, cu mutră de localnici cheflii de aici din Buenos Aires, dispreţuind şi unul şi altul aproape aceleaşi lucruri, şi tu…

— Mă rog, eu… – zise Talita.

— N-ai de ce te ascunzi – zise Oliveria. Faptul că tu ni te alături într-un anume fel ca să ne sporeşti asemănarea, şi deci şi diferenţa.

— Mie nu mi se pare că mă alătur vouă – zise Talita. ^ „t o

— Ce ştii tu? Ce poţi şti tu? Stai acolo la tine în cameră, trăind şi gătind şi citind enciclopedia autodidactică, iar seara te duci la circ, şi atunci ţi se pare că eşti doar acolo. N-ai luat niciodată seama la clanţa uşilor, la nasturii de metal, la bucăţelele de sticlă?

— Ba da, uneori le observ cu atenţie – spuse Talita. „- *- * '- ' ' '.^«WA*

— Dacă te-ai uita bine ai vedea că pretudinteni, chiar şi acolo unde te aştepţi mai puţin, există imagini care-ţi copiază toate mişcările. Eu sunt foarte sensibil la prostiile astea, pe cuvânt

— Vino, bea-ţi laptele că s-a făcut deja smântână – zise Gekrepten – De ce vorbiţi mereu de lucruri atât de ciudate?

— îmi dai prea multă importanţă – spuse Talita.

— Oh, lucrurile astea nu le hotărăşte nimeni – zise Oliveira – Există o adevărată ordine a lucrurilor pe care le poţi hotărî, şi totdeauna sunt plicticoase chiar dacă nu-s cele mai importante. Ţi-o spun fiindcă e o mare consolare. Bunăoară eu mă gândeam să beau nişte mate. Acum vine fata asta şi se apucă să facă nişte cafea cu lapte fără s-o fi rugat nimeni. Rezultatul: dacă nu o beau, laptele face deasupra o pojghiţă de smântână. Nu-i important, dar e puţin neplăcut îţi dai seama ce vreau să spun?

— Oh, da – zise Talita, privindu-l drept în ochi – E adevărat că semeni cu Manii. Amândoi ştiţi să vorbiţi grozav de bine despre cafea cu lapte şi despre mate, şi până la urmă ajungi să-ţi dai seama că şi cafeaua cu lapte şi ceaiul, în realitate…

— întocmai – spuse Oliveira – în realitate. Aşadar ne putem întoarce la ce spuneam înainte. Deosebirea între mine şi Manii e că suntem aproape la fel. în această proporţie, diferenţa e un fel de cataclism iminent Suntem prieteni? Da, bineînţeles, dar nu m-ar surprinde deloc ca… Ia seama că, de când ne cunoaştem, pot să ţi-o spun pentru că o ştii deja, nu facem altceva decât să ne rănim. Lui nu-i place că sunt aşa cum sunt, nici nu m-am apucat bine să îndrept nişte cuie şi vezi ce tărăboi a mai stâniit, şi în treacăt te implică şi pe tine. Dar lui nu-i place că sunt aşa cum sunt fiindcă în realitate multe din chestiile care-mi trec mie prin cap, multe din cele pe care le fac, i se pare că i le şterpelesc de sub nas. înainte ca el să se gândească, gata, le-am şi făcut Bang, bang, iese la fereastră şi eu stau şi îndrept cuiele.

„ Talita se uită în spate şi văzu umbra lui Traveler care asculta, ascuns între como şi fereastră.

— Mă rog, nu trebuie să exagerezi – zise Talita – Ţie nu-ţi trec probabil prin cap 1 nişte lucruri care-i trec lui.

jj – De pildă?

— Ţi se răceşte laptele – zise Gekrepten pe un ton plângăcios – Vrei să ţi-l mai! încălzesc puţin, iubitule?

— Fă mai bine nişte flan pentru mâine – o sfătui Oliveira – Tu zii mai departe, j Talita.

— Nu – spuse Talita, oftând – La ce bun? Mi-e atât de cald, şi mi se pare că încep J să ameţesc.

Simţi vibraţia punţii când Taveler încalecă la marginea ferestrei. Târându-se pe brânci dar fără să depăşească nivelul pervazului, Taveler puse pe scândură o pălărie de j paie. Cu ajutorul cozii unui pămătuf de pene începu s-o împingă centimetru de centimetru.

— Dacă o apucă doar puţin într-o parte – zise Taveler – precis cade în stradă şi j o să fie ceva de groază să coborâm s-o căutăm

— Ce-l mai bine ar fi să mă întorc acasă – spuse Talita, privindu-l cu greu pe Taveler.

m – Dar mai întâi trebuie să-i dai ceaiul lui Oliveira

— Nu mai contează acum – zise Oliveira – Oricum, să arunce pachetul, mi-e totuna

Talita se uită când la unul când la altul şi rămase nemişcată.

— E greu să te înţeleagă omul – zise Traveler – Toată tevatura asta şi acum spui că ţi-e totuna, cu mate sau fără mate.

— A trecut timpul, dragul meu – spuse Oliveira – Tu te mişti pe drumul timp-spa-ţiu cu o încetineală de vierme. Gândeşte-te la tot ce s-a întâmplat de când te-ai hotărât să te duci după nenorocita asta de pălărie de pai. Ciclul ceaiului s-a încheiat fără să fie băut, şi în vremea asta şi-a făcut intrarea spectaculoasă Gekrepten, cea veşnic fidelă, înarmată cu veselă de bucătărie. Suntem acum în zona cafelei cu lapte, nu-i nimic de făcut

— Ce mai argumente – făcu Traveler.

— Nu sunt argumente, sunt demonstraţii cu desăvârşire obiective. Tu ai tendinţa să te mişti mereu în timpul continuu, cum ar spune fizicienii, pe când eu sunt extrem de sensibil la discontinuitatea vertiginoasă a existenţei. Chiar în clipa asta cafeaua cu lapte dă năvală, se instalează, domină, se răspândeşte, se repetă în sute de mii de case Ceaiul mate a fost vărsat, spălat, lichidat. O zonă temporară de cafea cu lapte acoperă acest sector de pe continentul american. Gândeşte-te la tot ce presupune şi provoacă treaba asta. Mame sârguincioase care-şi instruiesc progeniturile în legătură cu dietetica laptelui, întruniri de copii în jurul mesei din sufragerie, unde în partea care se vede toţi sunt numai zâmbete şi în cea de jos un potop de lovituri de picior şi ciupituri. A spune cafea cu lapte la ora asta înseamnă mutaţie, convergenţă plăcută spre sfârşitul zilei, trecere în revistă a faptelor bune, a acţiunilor la purtător, situaţii tranzitorii, confuze introduceri la ceea ce ora şase după-amiaza, oră teribilă cu chei vârâte în uşă şi goana la autobuz, avea să prefacă brutal în realitate. La ora asta aproape nimeni nu face dragoste, asta e înainte sau după. La ora asta te gândeşti la un duş (dar îl facem la cinci), şi lumea începe să sondeze ce posibilităţi oferă seara, adică dacă se va duce să-i vadă pe Paulina Singerman sau pe Toco Tarăntola (dar nu suntem chiar siguri, mai e încă timp). Ce legătură au toate astea cu ora când se bea mate? Nu mă refer la acel mate băut în grabă, suprapus cafelei cu lapte, ci la cel veritabil pe care mi-l doream eu, la ceasul potrivit, în momentul când frigul e în toi. Dar mi se pare că nu prea înţelegi bine treburile astea.