Jurnalul vieţii mele
Yüklə 216,99 Kb.
|
|
¤ 8 iulie, 1973, (duminecă) Zile de somn şi de lenevie. Să recapitulăm din filme: Ceaţa, un film după scenariul lui Al. Şiperco, inspirat din lupta uteciştilor din ilegalitate. O realizare artistică minoră. Acea pisică blestemată, film american, producţie Walt Disney. O comedie cu subiect poliţist cum nu se poate mai savuroasă. Despre un motan dresat care pune pe jar un întreg studio cinematografic. E ceva într-adevăr, rar de văzut. Mama a venit marţea trecută şi va sta acasă două săptămâni. ¤ 13 iulie, 1973, (vineri) Eulomeea, în sfârşit, văd şi eu un film ştiinţifico-fantastic ca lumea. Genul literar mă pasionează, calitatea filmelor, mai puţin. E o combinaţie: D.E.F.A. – Berlin, Mosfilm şi Bulgaria. Acţiunea se va petrece desigur, cândva în viitor. În decoruri mai apar şi influenţe de „realitate”. Rachetele spaţiale semănă cu Skylab-ul de azi, sala de control al zborului e o hală de şedinţe cu mii de butoane multicolore şi cu televizor la fiecare scaun, iar la asteroizi se ajunge cu modul de tip lunar. În fine, se acordă o mai mare atenţie psihologiei zburătorilor. E drept că timpul atât de îndelungat petrecut într-o cabină, din care nu se poate vedea decât cerul negru şi câteva stele, poate să devină insuportabil. Autorii au omis a adăuga ceva deosebit de important: astronauţii nu vor sta degeaba luni şi ani de zile în apartamentele lor metalice. Sunt convins că vor avea, cel puţin 8 ore pe zi, de efectuat experienţe ştiinţifice şi observaţii astronomice, apoi vor mai face şi sport. Aşa că, pe undeva, imaginea unor oameni nevoiţi să-şi înece plictiseala în alcool, mi se pare cam nerealistă. În rest, acţiunea m-a interesat, dar, mai e o problemă: La un moment dat, conducătorul centrului spaţial, plictisit de opoziţiile consiliului ştiinţific, recurge la o stratagemă: convinge un număr de echipe de astronauţi să se pregătească în secret, anunţând în mod oficial, că au pierit cu toţii în spaţiu. Apoi, când pregătirile s-au terminat, îi trimite pe toţi pe steaua Eulomeea, într-o fantastică expediţie, din care cu toţii ştiu că nu se vor mai întoarce. Apar, desigur, probleme de ordin moral, însă eu nu cred că lucrurile se vor petrece aşa vreodată. Drumul spre vest, alt western, o altă imagine a aceleiaşi lumi de basm şi de istorie, care a fost cucerirea pământurilor din vestul Statelor Unite la începutul secolului al XIX-lea. Pe fundalul fascinant al „marelui marş”, ca de obicei, sunt drame personale, surprinse cu binecunoscuta abilitate psihologică a regizorului. Dar, ca de obicei, mai nou, sunt selectate filme în care violenţa şi duritatea vieţii din vest sunt mult estompate, din motive de ordin extraliterar. Elementul senzaţional, care le dă savoarea, de fapt, este şters cu grijă. Ca şi cum am fi supuşi, fără voia noastră, la o dietă aspră, fără sare şi piper. Oricum, nu-i prea uşor... ¤ 15 iulie, 1973, (duminecă) Sălbăticia albă, al treilea film, producţie Walt Disney, din ultimul timp. Dar nu pot să înţeleg de ce nu apare şi marele magistru Mickey Maus, se pare că pretinde prea multă valută pentru a ajunge şi aici. Acum avem numai un documentar, frumos în sine, cu fel de fel de fiare sălbatice. A mai trecut o săptămână memorabilă pentru noi; construcţia clădirii noastre a ajuns la faza finală. Practic, noua baie şi bucătăria fratelui meu, a intrat în funcţiune şi astfel intră în vigoare marea separare dintre cele două familii frăţeşti. Odăile sunt aranjate, curăţite, pregătite ca de o mare sărbătoare. Ne-a promis tuşa Jeny că vine în vizită la noi şi o aşteptăm cu emoţie. Dar nu e nimic sigur, posibil ca şi ea să aibe oaspeţi. E un sentiment plăcut şi straniu, de a sta într-un salon atât de bine pus la punct după ce ani de zile domnise şantierul şi haosul. Acum aştept. Aştept şi citesc. ¤ 16 iulie, 1973, (luni) Fluturii sunt liberi, în sfârşit, văd şi un film hippy. O producţie americană, studio – Columbia. O piesă de teatru tragi-comică, cu o eroină zurlie şi un personaj orb. O poveste ce începe cu mare veselie şi se termină, dacă nu tragic, totuşi, destul de trist. ¤ 17 iulie, 1973, (marţi) Una din cele mai calde zile din an. Mă simt desul de bine, îmi place la căldură, deşi toţi se plâng de năduşeală. Mama a plecat iar la Săbolciu. Părea mulţumită că şi-a lăsat casa în ordine. E drept că numai ea ştie cât a avut de tras. Povestirile Beatricei Potter, film englez cu fiinţe umane costumate în fel de fel de animale domestice: şoricei, veveriţe, porci, o gâscă, o cucuvea, un broscoi, şi altele... Tot filmul e numai balet, bine interpretat şi frumos stilizat. Totuşi... atât de plicticos... ¤ 22 iulie, 1973, (duminecă) A murit bunicul meu, Nicolae Maliţa. A avut o lungă şi grea suferinţă, A trăit peste 87 de ani de viaţă îndelungată plină de zbucium şi de străduinţe. Suferinţa pe care a avut-o în ultimele cinci luni i-a făcut existenţa de nesuportat, atât pentru el cât şi pentru cei din jur. L-au îngrijit cu rândul fiicele sale: mama mea, tuşa Jeny Rocsin şi tuşa Ileana Mangra de la Oradea. Cu regret, nu mă pot duce la înmormântare, trebuie să păzesc casa. ¤ 23 iulie, 1973, (luni) În noaptea asta a fost o furtună de pomină; n-am mai rezistat, am urmărit de la fereastră dezlănţuirea naturii. A fost ceva grandios: trăsnete orbitoare acompaniate de răpăitul grindinei, apoi un şuvoi compact de apă revărsându-se din ceruri. Acum, dimineaţa, e iar senin. Fructele mâniei, la tv. S-au întâlnit doi mari maeştri: John Ford a ecranizat romanul lui John Steinbeck. Artistul Henri Fonda, pe atunci foarte tânăr, a interpretat rolul principal. Film foarte bine făcut. Dar, parcă ar mai lipsi ceva, nu ştiu de ce n-am mai trăit acea emoţie copleşitoare ca la lectura cărţii. Aştept venirea mamei de la Săbolciu. Ştiu că marţi a fost înmormântat bunicul. Mai sunt probleme legate de moştenire, etc. Am citit o interesantă interpretare a fenomenului literar: Introducere în literatura fantastică, de Tzvaetan Todorov. Autorul se declară structuralist. Reţin distincţia pe care o face între straniu şi miraculos. Fantasticul e indecizia provocată de interferenţa celor două planuri. Acum vreau să mă pun la puct cu Renaşterea şi reforma scrisă de Andrei Oţetea, o interpretare a fenomenului, mai ales economică şi socială. Am mult de lucru şi atât de puţin timp... ¤
Ieri seara s-a întors verişorul Mircea Rocsin de la Săbolciu. Din relatările sale am înţeles că bunicului nostru i s-a făcut o înmormântare gandioasă. La cei 87 de ani, a fost părintele spiritual al satului, dar şi a celor din jur. A înălţat, ca preot, trei biserici, a activat pe plan social încă de dinaintea primului război mondial, şi a fost decorat de trei ori pentru merite patriotice. Ultima medalie a primit-o în 1970, la împlinirea a o sută de ani de la Memorandum. (Din spusele mamei am aflat că a fost prezent, ca reprezentant al satului său, la Marea Adunare de la Alba-Iulia, de la Marea Unire din 1918.) Nu este de mirare că la ceremonie au slujit 13 preoţi şi doi protopopi, veniţi din Oradea şi din împrejurimi. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe părintele Nicolae Maliţa din Săbolciu. Pe plan personal, acestea au însemnat o muncă intensă şi extenuantă pentru cei prezenţi. A fost organizată o masă pentru cel puţin o sută de persoane şi cine a trăit la ţară, înţelege mai bine ce înseamnă aceasta. Cel puţin Mircea, mi-a spus că a făcut bătături la mâini tăind sute de felii de pâine. Dar, să nu intrăm în amănunte. Eu, am mai spus, n-am putut participa fiind nevoit să păzesc casa. De altfel, l-am văzut pe bunicul meu la trei înmormântări; a părintelui Baciu de la Bălaia, (cuscrul său, şi bunicul celor trei fraţi muzicanţi de la Oradea: Dorina, Dinu şi Lucian Maliţa); la înmormântarea tatălui meu, şi a bătrânei sale soţii, acum doi ani. Mama va veni acasă, cel târziu luni. Până atunci trebuie rezovate problemele privind moştenirea bătrânului. Casa şi pământul din jur va trebui vândut, mobilele şi cărţile împărţite. A lăsat cinci copii din două căsătorii, din prima face parte mama mea, Florica Maliţa, mătuşa Eugenia Rocsin şi unchiul Nuţu, (Ioan), Maliţa. Dintr-a doua căsătorie: mătuşa Ileana Mangra şi unchiul Nicolae Maliţa de la Sibiu. (La acest moment, toţi aceştia din urmă, au decedat. Dumnezeu să-i odihnească în pace.) Interesele sunt multiple şi divergente. ¤ 28 iulie, 1973, (sâmbătă) Skylab – 2, a fost lansat cu o rachetă Saturn – 1b la ora 13,11, ora Bucureştiului. Comandant: Alan Bean (a mai fost şi pe Lună cu Apollo – 12), apoi dr. în ştiinţe, şi prof. univ. în electrotehnică, Owen Gariott şi Jack Lousma. Programul stabilit de 59 de zile în spaţiu. Sunt 3 obiective principale ale misiunii: adaptarea la imponderabilitate, Studierea activităţii solare şi cercetarea resurselor naturale. ¤ 30 iulie, 1973, (luni) Rondul de noapte, bun film american, de acţiune. O prezentare a riscurilor şi privaţiunilor uneia din cele mai dificile meserii din lume, aceea de poliţist. O viaţă agitată, dezordonată, mereu în conflict cu un mediu ostil, oricând în pericol să i se tragă gloanţe în burtă din colţul străzilor ori să i se înfigă un pumnal în spate. Cu greu poate asigura stabilitatea familiei sale, iar alcoolismul şi moartea îl pândeşte la tot pasul. Frankenstein, am citit acest roman de Mary Schelley, o poveste de groază, tratată în cel mai pur stil romantic. Autoarea este ocupată mai mult de tânguielile personajului principal, acesta fiind obsedat de monstrul pe care l-a creat şi de care se teme, - dar rămâne cam prea puţin loc pentru ce aş numi „elementul dinamic” al acţiunii. Dar se pare că acesta a fost suplinit în numeroasele filme inspirate de roman. Din acestea eu nu am văzut încă nici unul. Doar imagini disparate în câteva producţii de montaj ale istoriei cinematografului. Pe mine, mai mult m-a enervat decât îngrozit. Îl prefer pe Allan Poe. ¤ 31 iulie, 1973, (marţi) Atentatul, un film politic francez, de astă dată. Descrie mecanismul de punere la cale a unui atentat politic în aşa fel încât, până la urmă, totul să fie săvârşit în tăcere şi nimeni să nu afle nimic. Sunt „Principiile” lui Machiavelli aplicate pe viu. O învăţătură bună: pentru omul de rând nu e bine să se afle în contact cu marile taine ale puterii: jertfa lui va fi fără folos iar urmele se şterg repede. Am fost pe la vărul Mircea Rocsin să aflu ce mai e cu mama. A telefonat ieri la Oradea; doamnele sunt tot la Săbolciu, iar operaţiile de lichidare a moştenirii bătrânului se urnesc greu. Mie mi s-a făcut lehamite de atâta aşteptare, aş dori să vină odată acasă. În misiunea Skylab, a avut loc o activitate extravehiculară, (E.V.A.), pentru montarea de filme în telescopul Apollo şi pentru înlocuirea unui panou solar uzat. Spre deosebire de primul echipaj, astronauţii se adaptează mai greu, se plâng de greţuri, ameţeli, dureri de cap şi ceva dificultăţi de respiraţie. ¤ 1 august, 1973, (miecuri) Tot oraşul vorbeşte, la tv. film american mai vechi regizat de John Ford. Un fim poliţist cu accente comice. Un umil slujbaş, – B. Jones, seamănă teribil cu un gangster fioros care terorizează oraşul. E luat drept acesta, e arestat, apoi eliberat şi urmează un lung qui-pro-quo, la finalul căruia eroul nostru îşi găseşte resurse nebănuite şi-l lichidează pe gangster. În ambele roluri, inegalabilul Edward G. Robinson. ¤ 2 august, 1973, (joi) Am calculat că mama a stat la Săbolciu nu mai puţin de 108 zile. Înţeleg, e forţă majoră, sunt dificultăţi, casa trebuie păzită, altfel rămân numai zidurile, dar – eu, – m-am săturat! O vreau acasă, cât de repede!.. de parcă aş fi de cinci ani... Pe de altă parte, conducerea Institutului m-a prevenit, confidenţial dar categoric, că trebuie să-mi caut post! Cel de director de club s-a desfiinţat, iar la bibliotecă, se fac şi acolo reduceri. Urmează inventarul final. În ce mă priveşte, vorba proverbului: „casa arde şi baba se piaptănă”. Mă gândesc tot la ale mele... ¤ 5 august, 1973, (duminecă) Ieri seara a reuşit, după multe greutăţi, să vină şi mama acasă. Nu mai are rost să înşir amănunte, în orice familie se întâmplă situaţii de acest fel. Cupa Davis, finala grupei A – europeană. După retragerea lui Ion Ţiriac, ce a făcut tot posibilul să impulsioneze acest sport la noi, ar fi timpul ca şi cei tineri să se afirme. Dar, la Cupa Davis nici optimismul exagerat nu e o soluţie. Până la cucerirea marelui trofeu e cale lungă.. ¤ 6 august, 1973, (luni) Clasa muncitoare merge în paradis, film italian de Elio Petri care, pur si simplu, m-a năucit. N-am mai văzut de multă vreme un film atât de virulent. E drept, filme politice, mai bine zis poliţist-politice am văzut destule, dar nu mi-a fost dat încă să urmăresc ceva atât de dur şi de incisiv. Am rămas impresionat, de altfel finalul e destul de pesimist. ¤
Printre alte experimente de pe Skylab, am aflat că păianjenul Arabella a început să-şi construiască prima plasă în spaţiu. Este drept, care o formă cam ciudată... Desigur, e vorba de un experiment biologic. ¤ 9 august, 1973, /joi) Drumul tutunului, iată un film cu adevărat mare. Regizorul, John Ford se pare că s-a întrecut pe sine însuşi. Personajul principal, un bătrân teribil de simpatic, are un fiu complet idiot care conduce o maşină cu viteza fulgerului prin toate hârtoapele din preerie. Şi mai este o atmosferă muzicală excelentă. ¤ 16 august, 1973, (joi) Lumea se distrează, film românesc, regia Alecu Croitoru, un documentar în care a ales cele mai trăznite secvenţe din istoria cinematografiei. O jumătate de secol într-o ureche... Dar, curios, o oră şi un sfert de trăznăi au reuşit să mă obosească. Monte Carlo, film american de această dată, despre un raliu automobilistic de pe la începutul secolului XX. Comedia de gaguri renaşte. Călăuza caravanei, un bun film de John Ford pe veşnica temă a drumului spre vest. O frescă istorică şi de moravuri. Cronică spaţială: pentru prima dată în istorie se întreaptă acum spre planeta roşie patru sonde spaţiale sovietice: Marte nr. 4, 5, 6 şi 7. Nu se spune ce vor face acolo. (Toate vor eşua. Au fost prea multe... Ce-i drept, şi ce-i prea mult strică...) Am primit din partea rectoratului Decizia prin care sunt anunţat oficial că mi se reduce postul. Se afirmă că voi fi transferat în interesul serviciului în altă unitate. (Vorbe goale, nu mi s-a oferit nimic, toată lumea a ridicat din umeri. Dar, aşa e viaţa!) Ordinul intră în vigoare începând cu 1 septembrie a.c. ¤ 25 august, 1973, (sâmbătă) Paraşutiştii, un film de Dinu Cocea. După serialul de filme cu haiduci urmează un film pe o temă contemporană. Bine-nţeles, elementul spectaculos nu lipseşte. Despre o meserie grea şi periculoasă. Interpretează bine Florin Piersic, acum mai maturizat. Îmblânzirea focului, film sovietic narând biografia savantului Andrei Korovliov, părintele sputnikului sovietic. În tinereţe a fost pasionat de planoare, apoi devine elev al celebrului învăţat Konstantin Ţiolkovski. Pe timp de război perfecţionează celebrele arme-rchetă Katiuşa, proiectile teleghidate lansate din camion. După război, proiectează rachete balistice, apoi sateliţi artificiali şi nave cosmice cu om la bord. A avut o viaţă închinată unei singure idei, pe care a urmat-o în singurătate şi secret deplin. A trebuit să lupte, nu o dată, cu obişnuinţele, cu rutina, cu concepţiile refractare noului. Multe biruinţe şi multe sacrificii personale. Dar, în culmea gloriei, moare din cauza unui atac de cord. A avut o inimă prea solicitată ca să reziste. Băiatul de mingi, un film la tv. O mai veche comedie cu Jerry Lewis şi Dean Martin, cu golf, step şi multe gaguri. Amuzant şi relaxant. Atât. ¤
Astăzi, astronauţii de pe Skylab împlinesc cele 28 de zile de zbor cosmic parcurse de echipajul anterior. De mâine cu fiecare zi, se va intra în necunoscut. Nu se ştie cum vor reacţiona astronauţii, dar se speră că va fi bine. ¤ 28 august, 1973, (marţi) Din ce în ce mai mult începe să mă preocupe situaţia mea de „şomer”. Desigur, legal, şomajul este interzis în România însă nu găsesc alt termen potivit, – să-i zicem: „temporar fără ocupaţie în aşteptarea transferării”. Dar unde ? Asta e problema. Deocamdată caut. Mai menţionez că sâmbătă au revenit de la mare, şi de la munţii Făgăraş şi Retezat, fratele meu Lelu cu familia. Sunt cam osteniţi dar bine dispuşi. Au şi de ce. ¤ 29 august, 1973, (miercuri) Trec printr-o stare de spirit care numai plăcută nu poate fi. De la Inspectoratul şcolar nu am ce aştepta. Am ieşit din învăţământ şi oricum termenul de depunere a dosarelor a trecut. În alte părţi, nu văd ce aş mai putea căuta. Sper să se rezolve odată şi cu treaba asta, dar nu văd cum. Dar, să nu-mi pun încă cenuşă-n cap! ¤ 30 august, 1973 (joi) Alfred ce Mare, film englez istoric. Nu-i lipsesc nici scenele spectaculoase, nici costumele de epocă. O realizare medie. M-am întîlnit cu foşti colegi de facultate veniţi şă-şi susţină examenul de definitivat. Lucrează prin mai multe părţi ale ţării ca profesori de limba română. E vorba de Ghiţă Lungu, Costică Azamfirei şi C-tin. Păiuşan. ¤ 3 septembrie, 1973, (luni) De sâmbătă mama a plecat iar la Săbolciu, de data asta numai pentru câteva zile, pentru parastasul bunicului. În ce mă priveşte, acum am de lucru cu orătăniile din curte. M-au procopsit, de la Săbolciu, cu o cloşcă cu pui, în nici un caz de aur, de la bunul meu. Vrând, nevrând, trebuie să mă ocup serios şi de gospodărie. ¤ 4 septembrie, 1973, (marţi) Cartea junglei, film de „casa Disney” – desen animat. Apreciez mult afirmaţiile lui I.D. Suchianu despre acest film. (Care-or fi acelea? Nu le mai ştiu, zic acum.) E o ecranizare, dar originală, după cunoscutul roman al lui R. Kiplig. Zilele se scurg cu repeziciune şi nu văd nici o posibilă ameleorare a situaţiei mele în viitorul apropiat. Mă simt de parcă aş fi căzut în apă neştiind să înot. Mi-e de-a dreptul penibil! ¤ 10 septmbrie, 1973, (luni) Dragostea începe vineri, film românesc de Virgil Calotescu. O povestire contemporană, e drept, cam artificioasă. Nu zic că cele petrecuet în scenariu nu s-ar putea petrece şi în viaţa reală, totuşi, e acolo ceva care face ca totul să pară abstract, lipsit de viaţă. Cu toată strădania unor buni actori. Plugul şi stelele, la tv., în cadrul ciclului închinat lui John Ford, încetat de curând din viaţă. Se bazează pe o piesă de Sean O’Casey îmbinată cu imagini din filmele de actualităţi din vremea unei răscoale irlandeze de prin 1916. Fantoma lui Barbă-Neagră, cu actori, realizat de studiourile Walt Disney. O comedie trăznită cu fantoma unui vestit pirat care descinde în zilele noastre pentru a apăra interesele bătrânei sale... strănepoate. Pentru mine, probabil că mai e o rezolvare, dar incertă încă. La Institutul Politehnic din Timişoara studiază tot mai mulţi studenţi străini, pentru care mai e nevoie de profesori de limba română. Am depus actele, dar vom vedea... ¤ 11 septembrie, 1973, (marţi) A murit uica Gheorghe Contrea (fratele tatălui meu). Am aflat seara trecută această tristă veste. Mâine va fi înmormântarea, se va duce mama cu Lelu, acolo la Comloşu Mare, unde are să fie ceremonia. Eu sunt prins cu multe treburi aici. A trăit 83 de ani, cu zece ani mai mult ca tatăl meu. Printr-o ciudată coincidenţă, s-a născut în 1890, cu cinci ani înaintea lui, şi tot cu cinci ani mai târziu, a murit după el, acum în 1973. L-am cunoscut destul de puţin, întrucât venea destul de rar pe la noi. Ginerele său, prof. Firu Dumitru, şi cu fiul acestuia, deci nepot bătrânului, Virgil Firu, au suferit cu câţiva ani înainte un groaznic accident de maşină. Dar între timp şi-au mai revenit şi s-au stabilit la Timişoara, venind de la Arad, unde locuiau înainte. Oricum, îl regret foarte mult. Am fost între timp, la profesorul meu, conducător de doctorat, dl. prof. dr. Victor Iancu. Am un greu examen parţial luna viitoare. Am discutat în special despre bibliografie. Pentru angajarea mea la Politehnică e nevoie de aprobarea Senatului de acolo, care încă nu a luat o hotărâre. Sunt sincer îngrijorat. ¤ 15 septembrie, 1973, (sâmbătă) Am avut serioase probleme cu inventarul instrumentelor muzicale. Am tot cărat instrumente de la Institut la Casa de Cultură, de acolo la Club, cu un camion, etc. Din păcate o mare parte din ele au dispărut fără urme, aşa că trebuie să suport eu paguba din buzunar. Bine că mai am cu ce. Dar, într-un fel, mă bucur c-am scăpat de năpasta asta. Angajarea mea la Institutul Politehnic va fi discutată marţea viitore. Mi-e frică să nu apară complicaţii, nu sunt deloc sigur pe mine. ¤ 17 septembrie, 1973, (luni) Distratul, o excelentă comedie cinematografică franceză cu gaguri în stil Pierre Etaix. Regret c-am uitat să notez numele protagonistului care mi se pare foarte inteligent. O dovadă că şi eu sunt... distrat. Urmăritorii, un film mai vechi cu Samy Davis jr., un western, ca de obicei, despre mentalitatea rasistă. Un ajutor de şerif negru salvează victima deşi este privit cu neîncredere, puţin spus, de albii care-l angajează... fără voia lor, desigur. Cam atât. Concurs George Enescu, la tv. Un concert folcloric cu George Zamfir şi taraful său. Am apreciat şi prezenţa bănăţeanului nostru Dorin Cuibaru, la taragot. Festivitate de deschidere a anului universitar. Ca de obicei, s-au rostit discursuri înflăcărate cu multe generalităţi, şi mai multe... vorbe. Dar, de pare că şi vorbele sunt realizări şi... realităţi. ¤ 20 septembrie, 1973, (joi) Cocoşatul de la Notre Dame, o bună ecranizare a romanului lui Victor Hugo. O regie de excepţie, Fr. Dieterle. Personajul principal Quasimodo, este interpretat magistral de Ch. Laughton, cu o siluetă impresionantă, dar, mai ales, cu o mască îngrozitor de asimetrică. Scene impresionante de mulţimi medievale, ignorante şi agresive în centrul Parisului istoric. Vremea s-a răcit brusc, mai ieri aveam de gând să notez aici o căldură înăbuşitoare. Ce-i drept, am mai încasat şi o răceală serioasă, mă doare capul, gâtul, mi-e nasul înfundat etc. Ieri ne-a vizitat mătuşa Ileana Mangra de la Oradea. Sincer m-am bucurat să o văd. Lelu, Ileana şi Marius s-au stabilit în apartamentul nostru pentru vreo zece zile, - e văruială mare la ei acum. La ora 10,30 încă nu ştiu nimic despre noul meu post. Îl voi primi oare? Aflu că fostul meu coleg, dar de la limba engleză, Duţu Pepelea, a obţinut un post de asistent univ. la catedra de profil a Universităţii. Mă bucur pentru el. Yüklə 216,99 Kb. Dostları ilə paylaş:
|