La răsărit de Eden



Yüklə 4,6 Mb.
səhifə14/34
tarix18.01.2019
ölçüsü4,6 Mb.
#100376
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   34

Capitolul 21
1
În problemele periculoase şi delicate ale omului, graba strică mult din rezultatele bune ce ar putea fi obţinute. Adesea oamenii se împotmolesc tocmai pen­tru că se grăbesc. Dacă cineva trebuie să îndepli­nească o treabă grea şi subtilă, trebuie mai întîi să-şi precizeze scopul pe care vrea să-l atingă şi apoi, odată ce s-a hotărît asupra scopului dorit, trebuie să-l uite cu totul şi să se concentreze doar asupra mijloacelor.

În felul acesta nu-l va pîndi îngrijorarea, nici graba sau teama care să-l împingă la vreo acţiune greşită. Foarte puţin oameni învaţă lucrul acesta.

Kate făcea totul atît de bine, fie pentru că învăţase, fie pentru că ştia aceasta din născare. Kate nu se gră­bea niciodată. Dacă întîmpina stavile în cale, aştepta pînă cînd opreliştea dispărea şi abia după aceea îşi vedea mai departe de treburile ei. Era capabilă de o relaxare totală între momentele de acţiune. De asemenea, stăpînea la perfecţie o tehnică fundamentală de luptă ― să-ţi laşi adversarul să-şi uzeze forţele pînă la înfrîngere, sau să-i îndrepţi forţa împotriva propriilor lui slăbiciuni.

Kate nu se grăbea. Îşi fixa ţelul într-o clipă şi apoi şi-l scotea din minte. Se apuca să-şi elaboreze metoda. Îşi schiţa un plan şl apoi îl ataca, iar dacă prezenta cea mai mică slăbiciune îl distrugea şi o lua de la capăt. Toate acestea le făcea doar noaptea tîrziu, sau cînd era absolut singură, aşa fel încît în felul ei de a se purta să nu se observe vreo schimbare sau că o urmăreşte vreun gînd. Planul ei era alcătuit din persoane, obiecte, fapte, cunoştinţe şi timp. Primul şi ultimul element le avea la îndemînă, şi se apucă să caute fapte şi obiecte dar, făcînd acest lucru, punea în mişcare o serie de resorturi şi penduluri, lăsîndu-le să-şi găsească singure momentul prielnic.

Mai întîi, bucătarul povesti despre testament. Bucătarul trebuie să fi fost. Kate auzi despre aceasta de la Ethel şi îl luă la întrebări la bucătărie, unde el frămînta pîine, cu braţele mari, păroase, pline de făină pînă la coate şi cu mîinile albite de drojdie.

― Crezi că ai făcut bine cînd ai spus că ai fost martor? zise ea blînd. Ce crezi că o să gîndească domnişoara Faye despre asta?

El o privi încurcat.

― Dar eu n-am...

― Ce n-ai ― n-ai spus sau nu te-ai gîndit că nu e bine?

― Nu cred că eu...

― Nu crezi că ai spus? Numai trei persoane ştiau. Crezi că eu am spus? Sau domnişoara Faye?

Văzu privirea mirată din ochii lui şi îşi dădu seama că de pe-acum nu mai era atît de sigur că n-a spus-o el. Într-o clipă, va fi convins că el a făcut-o.

Trei dintre fete o întrebară pe Kate de testament, venind împreună la ea, ca să aibă mai mult curaj.

Kate zise:

― Nu cred că lui Faye i-ar face plăcere să mă audă discutînd. Alex ar fi trebuit să-şi ţină gura.

Curajul lor se risipi şi ea le spuse:

― De ce n-o întrebaţi pe Faye?

― A, n-am face una ca asta!

― Dar îndrăzniţi să vorbiţi pe la spate! Acum, hai, să mergem la ea şi puteţi s-o întrebaţi.

― Nu, Kate, nu.

― Atunci va trebui să-i spun că aţi întrebat. Nu v-ar place mai degrabă să fiţi de faţă? Nu credeţi că s-ar simţi mai bine dacă ar şti că nu o vorbiţi pe la spate?

― Păi...


― Eu una aş prefera. Îmi place întotdeauna un om care vorbeşte deschis.

Pe nesimţite le înconjură, le înghesui şi le împinse pînă cînd se treziră în camera lui Faye.

Kate începu:

― M-au întrebat despre un lucru anume, ştii cu ce. Alex recunoaşte că l-a luat gura pe dinainte.

Faye fu uşor mirată.

― Bine, draga mea, dar nu văd să fie chiar aşa un secret.

Kate spuse:

― Îmi pare bine că priveşti astfel lucrurile. Dar îţi dai seama că eu nu puteam vorbi despre asta, înaintea ta.

― Crezi că era rău dacă spuneai, Kate?

― Nu, deloc. Sînt bucuroasă, dar mi s-a părut că n-ar fi cinstit din partea mea să vorbesc eu despre asta înaintea ta.

― Eşti dulce, Kate. Nu văd nici un rău. Fetelor, eu sînt singură pe lume şi am adoptat-o pe Kate ca fiica mea. Are atîta grijă de mine. Adu cutia, Kate.

Fiecare fată luă în mînă testamentul şi-l analiză. Era atît de simplu că putură să-l repete celorlalte fete cuvînt cu cuvînt. O urmăriră pe Kate să vadă dacă nu cumva s-a schimbat, dacă nu cumva a devenit o tirană, dar ea era şi mai drăguţă cu ele.

O săptămînă mai tîrziu, Kate se îmbolnăvi, dar con­tinuă să supravegheze casa şi nimeni n-ar fi aflat de boala ei, dacă n-ar fi fost găsită în hol, înţepenită şi cu durerea întipărită pe faţă. Le rugă pe fete să nu-i spună lui Faye, dar ele se simţiră ofensate şi Faye fu aceea care o obligă să se bage în pat şi îl chemă pe doctorul Wilde. Era un om simpatic şi un doctor bun. Se uită la limbă, îi luă pulsul, îi puse cîteva întrebări intime şi apou se bătu uşurel peste buza de jos.

― Chiar aici? întrebă el şi o apăsă cu grijă pe spate. Nu? Aici? Doare? Da, cred că ai nevoie de un diuretic pentru rinichi.

Lăsă nişte pilule galbene, verzi şi roşii pe care să le ia la anumite intervale. Pilulele îşi făcură efectul.

Avu o uşoară revenire a bolii. Îi spuse lui Faye.

― Mă duc la doctor la cabinet.

― Îl chem aici.

― Să-mi aducă pilule? Fleacuri. Mă duc eu mîine dimineaţă.

2
Doctorul Wilde era bun şi cinstit. Obişnuia să spună despre profesiunea sa că nu era sigur decît că sulful vindecă rîia. Nu era un practician limitat. Ca mulţi doctori de ţară, era, pentru orăşelul lui, şi doctor, şi preot, şi psihiatru. Cunoştea majoritatea secretelor, slăbiciunilor şi faptelor curajoase din Salinas. N-a învăţat niciodată să privească cu uşurinţă moartea, întotdeauna moartea unui pacient îl făcea să simtă eşecul şi ignoranţa crasă. Nu era un om curajos şi folosea chirurgia ca o ultimă soluţie, plină de riscuri. Farmacia începuse să vină în ajutorul medicilor, dar doctorul Wilde era unul din puţinii care îşi menţinea propriul său dispensar şi îşi prepara propriile sale reţete. Numeroşi ani de muncă istovitoare şi de somn pe apucate îl făcuseră puţin cam distrat şi absorbit de propriile sale gînduri.

Într-o miercuri dimineaţă, la ora opt şi jumătate, Kate străbătu Main Street, urcă treptele clădirii băncii provinciale Monterey şi o luă de-a lungul unui coridor, pînă găsi uşa pe care scria: "Dr. Wilde ― ore de con­sultaţie 11 ― 2".

La ora nouă şi jumătate, doctorul Wilde îşi trase trăsura în grajd şi-şi scoase greoi geanta sa neagră. Fusese plecat la Alisal unde asistase la dezintegrarea bătrînei, foarte bătrînei doamne German. Nu fusese în stare să-şi încheie viaţa de-a binelea. Rămăseseră nişte codiţe. Chiar şi acum se întreba dacă viaţa aspră, uscată, fibroasă dispăruse cu totul din ea... Avea nouăzeci şi şapte de ani şi un certificat de deces nu însemna nimic pentru ea. Chiar aşa, îl corectase pe preotul care o spovedea. Era cuprins de misterul morţii. I se întîmpla adesea. Ieri, Allen Day, treizeci şi şapte de ani, şase picioare şi un inci, puternic ca un taur, cu o avere de patru sute de acri şi o familie numeroasă, şi-a dat, blajin, viaţa din cauza unei pneumonii, după trei zile de febră. Doctorul Wilde ştia că e un mister. Îl usturau ochii. Se gîndi că o să-şi facă o baie şi o să bea ceva înainte ca primii săi pacienţi să-şi facă apariţia la cabinet, cu durerile lor de stomac.

Urcă treptele şi băgă cheia veche în broasca uşii cabinetului. Cheia nu se învîrtea. Îşi lăsă geanta jos şi forţă. Cheia refuza să se urnească. Apucă de clanţă, trase în afară şi zgîlţîi cheia. Uşa se deschise dinăuntru, în faţa lui stătea Kate.

― Oh, bună dimineaţa. S-a înţepenit broasca. Cum ai intrat?

― Nu era încuiat. Era devreme şi am intrat să aştept.

― Nu era încuiat?

Răsuci cheia în sens invers şi văzu că, aşa cum era de aşteptat, clanţa se mişcă uşor.

― Cred că îmbătrînesc. Încep să uit. Oftă. Oricum, nu ştiu la ce mai încui. Se poate intra cu o bucată de sîrmă. Şi, la urma urmei, cine să intre?

Păru că o vede pentru prima oară.

― N-am consultaţii pînă la unsprezece.

Kate zise:

― Aveam nevoie de nişte pilule din alea şi nu puteam veni mai tîrziu.

― Pilule? A, da. Eşti fata de la casa lui Faye.

― Da.


― Te simţi mai bine?

― Da, pilulele m-ajută.

― În orice caz, nu pot face rău. Am lăsat deschisă şi uşa de la dispensar?

― Ce-i aia dispensar?

― Acolo, uşa aia.

― Cred că da.

― Îmbătrînesc. Ce mai face Faye?

― Sînt îngrijorată în privinţa ei. Acum cîtva timp a fost cu adevărat bolnavă. Avea spasme şi vorbea aiurea.

― A mai avut ceva cu stomacul şi mai înainte, spuse doctorul Wilde. Nu poţi să trăieşti aşa, să mănînci la orice oră şi să fii sănătos. Eu nu pot. Le numim, pur şi simplu, tulburări stomacale. Vin de la prea multă mîncare şi nopţi nedormite. Acum ― pilulele, îţi aminteşti ce culori aveau?

― Erau de trei feluri, galbene, roşii şi verzi.

― Da, da. Îmi amintesc.

În timp ce el turna pilule într-o cutie rotundă de carton ea rămase la uşă.

― Ce multe medicamente!

Doctorul Wilde spuse:

― Da. Şi cu cît îmbătrînesc, cu atît folosesc mai puţine. Unele le-am luat cînd am început practica. Nu le-am folosit niciodată. Este un stoc de începător. Voiam să fac experienţe ― alchimie.

― Ce-i aia?

― Nimic. Uite. Spune-i lui Faye să doarmă mai mult şi să mănînce nişte legume. N-am închis ochii toată noaptea. Şi acum lasă-mă singur, te rog.

Se întoarse în sala de pansamente.

Kate se uită după el şi apoi îşi lăsă privirea să alunece peste şirurile de sticluţe şi cutiuţe. Închise uşa dispensarului şi cercetă biroul. Una din cărţi ieşea puţin în afară. O împinse îndărăt pînă o alinie cu surorile ei. Îşi luă geanta mare de pe canapeaua de piele şi plecă.

În camera ei, Kate scoase din geantă cinci sticluţe şi o bucăţică de hîrtie scrisă. Puse totul într-un ciorap, împinse ghemotocul într-un galoş şi îl aşeză, împreună cu perechea lui, în fundul dulapului.

3
În lunile ce au urmat, în casa lui Faye s-a petrecut schimbarea treptată. Fetele erau murdare şi nervoase. Dacă li s-ar fi spus să se spele şi să-şi cureţe camerele, observaţia le-ar fi provocat ciudă şi toată casa ar fi fost cuprinsă de furie. Dar nu s-a întîmplat aşa.

Într-o seară, în timpul mesei, Kate spuse că a arun­cat întîmplător o privire prin camera lui Ethel şi era atît de curat şi plăcut încît n-a putut să nu-i cumpere un dar. Cînd Ethe! desfăcu pachetul, chiar acolo la masă, găsi o sticlă de "German Hoyt", suficient ca să se par­fumeze bine timp îndelungat. Ethel era încîntată şi spera că lucrurile murdare de sub pat nu fuseseră văzute de Kate. După masă, nu numai că-şi scoase lucrurile afară, dar frecă podelele şi şterse pînzele de păianjen de prin colţuri.

Apoi, într-o după-masă, Grace era atît de drăguţ aranjată încît Kate nu se putu împiedica să nu-i dea broşa ei din piatră de Rin, în formă de fluture. Iar Grace trebui să dea o fugă sus să-şi pună o bluză curată ca să o scoată în evidenţă.

La bucătărie, Alex, care dacă ar fi crezut ce se spunea de obicei despre el s-ar fi considerat el însuşi un criminal, a constatat că avea o mînă minunată la biscuiţi. Descoperi că gătitul nu e un lucru care se învaţă. Trebuie să-l simţi.

Ochi-albi află că nimeni nu-l urăşte. Pe nesimţite începu să cînte altfel la pian.

Îi spuse lui Kate:

― E curios ce-ţi aminteşti cînd te gîndeşti la ce a fost.

― Ce anume? întrebă ea.

― Uite, aşa ceva.

Şi îi cîntă la pian.

― Frumos. Ce este?

― Nu ştiu. Cred că Chopin. Dacă aş putea vedea notele!

Îi povesti cum şi-a pierdut vederea, asta n-o mai spusese nimănui. Era o poveste urîtă. În sîmbătă aceea, scoase lanţul de pe corzile pianului şi cînta ceva de care-şi amintise şi pe care-l exersase în dimineaţa aceea, ceva ce se numea "Clar de lună", o bucată de Beethoven, după cîte presupunea Ochi-albi.

Ethel spuse că suna într-adevăr ca un clar de lună şi-l întrebă dacă ştie cuvintele.

― Nu are cuvinte, spuse Ochi-albi.

Oscar Trip, venit pentru sîmbătă seară din Gonzales, spuse:

― Ar fi trebuit să aibă. E frumos.

Într-o seară primiră daruri, fiecare în parte, deoarece casa lui Faye era cea mai bună, cea mai curată şi mai simpatică din tot comitatul ― şi cine o făcea să fie aşa? Fetele, bineînţeles ― cine altcineva? Şi au mai gustat vreodată o friptură aşa de bine con­dimentată?

Alex se retrase în bucătărie şi, timid, îşi şterse ochii cu dosul palmei. Se jură că poate să facă o prăjitură cu prune de să le lase gura apă.

Georgia se scula în fiecare dimineaţă la zece şi lua lecţii de pian cu Ochi-albi şi avea unghiile curate.

Întorcîndu-se într-o duminică dimineaţă de la slujba de unsprezece, Grace îi zise lui Trixie:

― Cînd te gîndeşti că era cît p-aci să mă mărit şi să mă las de meserie. Îţi dai seama?

― E plăcut, fără îndoială, zise Trixie. Cînd fetele de la Jenny au venit să mănînce tortă de ziua lui Faye, nu le venea să-şi creadă ochilor. Nu mai vorbeau de altceva decît cum e la Faye. Jenny era supărată.

― Ai văzut răbojul pe tablă azi dimineaţă?

― Bineînţeles ― optzeci şi şapte într-o săptămînă. Să le vedem pe Jenny şi pe Negresă dacă pot să ne ajungă cînd nu sînt sărbători!

― Pe naiba, nu sînt sărbători. Ai uitat că-i postul mare? Nu vine un om la Jenny.

După boala ei şi visele acelea urîte, Faye era tăcută şi deprimată. Kate ştia că era urmărită, dar n-avea încotro. Se asigură că sulul de hîrtie mai era în cutie şi că toate fetele l-au văzut sau au auzit de el.

Într-o după-amiază, Faye ridică ochii de la pasienţa ei cînd Kate bătu la uşă şi intră în cameră.

― Cum te simţi, mamă?

― Bine, destul de bine.

Privirea ei dezvăluia ceva. Faye nu era prea deşteaptă.

― Kate, aş vrea să plec în Europa.

― Minunat! O meriţi pe deplin şi îţi poţi permite.

― Nu vreau să mă duc singură. Vreau să mergi cu mine.

Kate o privi mirată.

― Eu? Vrei să mă iei pe mine?

― Sigur, de ce nu?

― Ah, draga mea, ce dulce eşti! Cînd putem pleca?

― Vrei?

― Întotdeauna am visat aşa ceva. Cînd putem pleca? Să mergem cît mai repede.



Faye încetă s-o privească bănuitor şi chipul i se destinse.

― Poate la vară, zise. Putem să ne facem planul pentru la vară, Kate!

― Bine, mamă.

― Tu ― tu nu mai primeşti clienţi, nu-i aşa?

― N-am nevoie. Tu ai atîta grijă de mine.

Faye adună încet cărţile, le aranjă şi le aruncă în sertarul mesei.

Kate îşi trase un scaun mai aproape:

― Vreau să-ţi cer un sfat.

― Despre ce-i vorba?

― Ştii că încerc să te ajut.

Tu faci totul, draga mea.

― Ştii că cea mai mare cheltuială e cu mîncarea, şi iarna se cheltuieşte şi mai mult.

― Aşa-i.

― Acum se pot cumpăra foarte ieftin fructe şi tot felul de legume. Ştii cît plătim iarna piersicile şi fasolea în cutii.

― Nu cumva vrei să începem să facem conserve?

― Şi de ce nu?

― Ce-o să spună Alex de una ca asta?

― Mamă, poţi să mă crezi sau nu, sau poţi să-l întrebi pe el. A fost ideea lui Alex.

― Nu mai spune!

― Da, el. Zău!

― Să mă ia dracu dacă... Oh, iartă-mă, dragă, m-a luat gura pe dinainte.

Bucătăria se transformă într-o fabrică de conserve şi toate fetele dădură o mînă de ajutor. Alex era con­vins că ideea era a lui. La sfîrşitul sezonului, căpătă un ceas de argint cu numele lui gravat pe spate.

De obicei, atît Faye cît şi Kate mîncau la masa lungă din sufragerie, dar duminica seara, cînd Alex era liber şi fetele îşi luau sandviciuri, Kate servea masa pentru amîndouă în camera lui Faye. Era un moment plăcut şi monden. Întotdeauna era şi cîte o mică deli­catesă, ceva deosebit şi foarte bun ― "foie gras", o salată cu maioneză, pateuri cumpărate la Lang, dincolo de Main Street. În locul muşamalei şi al şerveţelelor de hîrtie din sufragerie, masa lui Faye era acoperită cu o faţă de masă albă de Damasc, iar şerveţelele erau din pînză. Avea şi un aer de sărbătoare, cu lumînări şi ― ceva foarte rar la Salinas ― un vas cu flori. Kate ştia să facă aranjamente florale drăguţe, folosind doar florile sălbatice pe care le culegea de pe cîmp.

― Ce fată deşteaptă e, spunea Faye. Ştie să facă orice şi să scoată ceva din nimic. Plecăm în Europa. Kate vorbeşte franţuzeşte, ştiaţi? Vorbeşte. Cînd o vedeţi singură, cereţi-i să vă zică ceva în franţuzeşte. Mă învaţă şi pe mine. Ştiţi cum se spune pîine pe franţuzeşte?

Faye se simţea minunat. Kate o stimula să-şi facă mereu planuri.

4
În ziua de sîmbătă, 14 octombrie, trecură peste Salinas primele raţe sălbatice. Faye le văzu de la fereastră, era un stol mare, îndreptîndu-se spre sud.

Cînd Kate intră înainte de masă, ca de obicei, Faye îi spuse:

― Cred că iarna se apropie. Va trebui să-l punem pe Alex să aprindă focul.

― Eşti gata să-ţi iei tonicul, mamă dragă?

― Da. Mă faci să mă lenevesc tot servindu-mă aşa.

― Îmi place să te servesc, zise Kate.

Luă sticla de "Lydia Pinkham", poţiunea de le­gume, din dulăpior, şi o ţinu în lumină.

― N-a mai rămas mult. Trebuie să mai luăm.

― Cred că mai sînt trei sticle din cele douăsprezece în dulapul meu.

Kate luă paharul.

― E o muscă în pahar. Mă duc să-l spăl.

În bucătărie ea clăti paharul. Scoase pipeta din buzunar. Capătul ei era astupat cu o bucăţică de car­tof, aşa cum astupi un bidon de petrol. Picură cu grijă cîteva picături de lichid incolor în pahar, tinctură de "nux vomica".

Întoarsă în camera lui Faye, turnă în pahar trei linguri din loţiunea de legume şi amestecă.

Faye îşi bău tonicul şi îşi linse buzele.

― E amar, zise ea.

― Zău? Să gust şi eu.

Kate luă o lingură din sticlă şi se schimonosi.

― Aşa-i. Cred că a stat prea mult. O s-o arunc. Ce amar e. Să-ţi aduc un pahar cu apă.

La masă, Faye se făcu roşie la faţă. Se opri din mîncat şi părea că ascultă.

― Ce s-a întîmplat, mamă, ce s-a întîmplat? întrebă Kate.

Kate părea că încearcă să-şi adune gîndurile.

― Nu ştiu. Cred că palpitaţiile mele. Deodată mi s-a făcut frică, şi inima a început să-mi bată.

― Nu vrei să te duc în camera ta?

― Nu, dragă, acum mă simt bine.

Grace puse jos furculiţa.

― Te-ai congestionat tare, Faye.

Kate spuse:

― Nu-mi place asta. Aş vrea să-l consulţi pe doc­torul Wilde.

― Nu, mi-a trecut.

― M-ai speriat. Ai mai avut aşa ceva înainte? întrebă Kate.

― Uneori îmi pierd suflul. Cred că sînt prea grasă.

În acea seară de sîmbătă. Faye se simţi rău şi, pe la zece, Kate o convinse să se culce. Kate se uită de cîteva ori în cameră pînă cînd fu convinsă că Faye a adormit.

În ziua următoare, Faye se simţi bine.

― Cred că n-am decît o simplă gîfîială, zise ea.

― O să-i dau dragei mele mîncare de regim. Am făcut pentru tine nişte supă de pui şi o salată de fasole ― aşa cum îţi place ţie, doar cu oţet şi untdelemn, şi un ceai.

― Zău, Kate, mă simt foarte bine.

― Nici uneia n-o să ne facă rău să mîncăm ceva mai uşor. M-ai speriat aseară. Am avut o mătuşă care a murit de inimă. Asta mi-a lăsat amintiri neplăcute.

― N-am avut niciodată nimic la inimă. Gîfîi niţeluş cînd urc scările şi atîta tot.

La bucătărie, Kate aşeză mîncare în două tăvi. Măsură sosul franţuzesc într-o cană şi îl turnă peste salata de fasole. Pe tava lui Faye puse ceaşca ei preferată şi lăsă supa pe sobă să se încălzească. În cele din urmă, scoase din buzunar pipeta, picură două picături de ulei de croton peste fasole şi amestecă. Se duse în camera ei şi înghiţi conţinutul unei sticluţe de "Cascara sagrada" şi se grăbi din nou spre bucătărie. Turnă supa fierbinte în ceşti, umplu ceainicul cu apă fiartă şi duse tăvile în camera lui Faye.

― Mi se părea că nu mi-e foame. Dar supa asta miroase bine, spuse Faye.

― Am făcut un sos de salată special pentru tine. E o reţetă veche, cu rozmarin şi cimbru. Vezi dacă-ţi place, spuse Kate.

― E delicios. Există ceva să nu ştii tu să faci, draga mea?

Cea dintîi i se făcu rău lui Kate. Fruntea i se acoperi de transpiraţie şi se chirci, ţipînd de durere. Ochii îi erau sticloşi, iar din gură îi curgea salivă. Faye se repezi la uşa dinspre hol, strigînd după ajutor. Fetele şi cîţiva clienţi de duminică se îngrămădiră în odaie. Kate se zvîrcolea pe podea. Doi dintre clienţi o aşezară pe patul lui Faye şi încercară s-o întindă, dar ea urlă şi se chirci din nou. Transpira abundent şi îmbrăcămintea era udă.

Faye tocmai îi ştergea fruntea cu un prosop, cînd o apucară şi pe ea durerile.

Trecu o oră pînă ce-l găsiră pe doctorul Wilde, jucînd cărţi cu un prieten. Fu tras cu sila spre linia ferată de două tîrfe isterice. Faye şi Kate erau slăbite de atîta vomă, iar diareea şi spasmele continuau.

Doctorul Wilde întrebă:

― Ce-aţi mîncat?

Apoi văzu tăvile.

― Fasolea asta a fost conservată în casă? întrebă el.

― Da, răspunse Grace. Chiar aici le-am făcut.

― Aţi mîncat vreuna din voi?

― Nu. Ştiţi...

― Duceţi-vă şi spargeţi toate borcanele. La naiba cu soiul ăsta de fasole.

Şi îşi despachetă pompa stomacală.

Marţea următoare stătea de vorbă cu cele două femei slăbite şi palide. Patul lui Kate fusese mutat în camera lui Faye.

― Acum pot să vă spun, făcut el. N-am crezut că o să scăpaţi. Aveţi noroc. Şi daţi naibii fasolea conser­vată în casă. Cumpăraţi în cutii.

― Dar ce-a fost? întrebă Kate.

― Botulism. Nu ştim prea multe despre asta, dar foarte puţini scapă. Cred că tu ai scăpat fiindcă eşti tînără, iar ea fiindcă e rezistentă.

O întrebă pe Faye:

― Mai ai scaune cu sînge?

― Da, puţin.

― Uite nişte pilule cu morfină. O să te ajute. Probabil că s-a rupt vreun vas. Dar se spune că nu poţi omorî o tîrfă. Şi acum Odihniţi-vă amîndouă.

Asta se întîmpla la 17 octombrie.

Faye nu se mai făcu bine de-adevăratelea. Se îndrepta puţin şi apoi iar îi era rău. La 3 decembrie avu o zi proastă şi trebui să treacă şi mai mult timp să capete puţină putere. La 12 februarie hemoragia deveni puternică şi oboseala părea că-i slăbise inima. Doctorul Wilde o ascultă mult timp cu stetoscopul.

Kate avea ochii ieşiţi din orbite şi trupul ei subţire era numai oase. Fetele încercară să o înlocuiască lîngă Faye, dar Kate nu voia s-o părăsească.

Grace spuse:

― Dumnezeu ştie cît a dormit ultima oară. Dacă moare Faye, asta o s-o ucidă pe biata fată.

― E gata să-şi piardă minţile, completă Ethel.

Doctorul Wilde o luă pe Kate în salonul întunecat şi-şi puse geanta neagră pe un scaun.

― Ţie trebuie să-ţi spun. Mi-e teamă că inima ei nu va suporta un asemenea efort. Are intestinele ciuruite. Afurisitul ăsta de botulism. E mai rău ca un şarpe cu clopoţei.

Îşi întoarse privirea de la chipul răvăşit al lui Kate.

― M-am gîndit că e mai bine să-ţi spun ca să te pregătesc, zise el stînjenit şi îi puse mîna pe umărul osos. Nu sînt mulţi în stare de un asemenea devota­ment. Dă-i puţin lapte cald dacă poate să înghită.

Kate duse un lighean cu apă caldă pe masa de lîngă pat. Cînd Trixie se uită înăuntru, Kate o spăla pe Faye folosind batistele ei fine. Apoi îi perie părul blond spălăcit şi i-l împleti.

Pielea lui Faye se întinsese lipindu-se de maxilare şi craniu, iar ochii îi erau măriţi şi absenţi.

Încercă să vorbească şi Kate zise:

― Sst! Nu te obosi. Nu te obosi.

Se duse la bucătărie după un pahar cu lapte cald şi-l puse pe măsuţa de lîngă pat. Scoase două sticluţe din buzunar şi trase din fiecare în pipetă.

Deschide gura, mamă. E o doctorie nouă. Curaj, draga mea. Are gust rău.

Picură lichidul pe fundul limbii lui Faye şi îi ţinu capul ca să poată bea puţin lapte, să-i piară gustul rău.

― Acum odihneşte-te, eu mă întorc repede.

Kate se strecură în linişte din cameră. În bucătărie era întuneric. Deschise uşa, ieşi afară şi se duse în spatele casei, printre bălării. Pămîntul era umed de ploile de primăvară. În fundul curţii făcu o gaură mică cu un băţ ascuţit. Aruncă o serie de sticluţe mici, subţiri, şi o pipetă. Sparse sticla bucăţele cu băţul şi acoperi totul cu pămînt. Cînd Kate se întoarse în casă, începu să plouă.

În primul moment trebuiră s-o lege pe Kate, ca s-o împiedice să-şi dacă vreun rău. Apoi, de la violenţă, dădu într-o toropeală tristă. Trecu mult timp pînă se înzdrăveni. Şi uită complet de testament. Trixie fu aceea care îi reaminti în cele din urmă.


Yüklə 4,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin