Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

5. Împărtășirea și riturile finale

Partea a 3a din Lit. credincioșilor, alcătuită din rugăciunile și riturile în legătură cu împărtășirea, a suferit f puține modificări în structura și rânduiala ei.

Rugăciunea amvonului, singura rugăciune din rânduiala Lit. pe care preotul o rostește pe toate cu voce tare și în afara altarului, este de origine veche. Ea corespunde ca funcție și curpins rugăciunii pentru plecarea capetelor, cu care se încheia odinioară Lit. creștină, și prin care arhiereul îi binecuvânta pe credincioși, în timp ce ei își plecau capele și treceau pe sub mâna lui.

Pentru că pe atunci arhiereul rostea rugăciunea stând înapoia amvonului, ea se numește și Rugăciunea de după amvon. Toate rugăciunile care urmează în rânduiala Lit. de azi după Rugăciunea amvonului (încheierea Lit.) reprezintă adaose posterioare, din sec. 7-8 înainte.

Miruitul credincioșilor, adică ungerea frunților lor cu untdelemnul binecuvântat din candela de la iconostas, este o practică mai nouă. Reprezintă o imitație a ungerii similare care se face, din vechime, la sfârșitul Litiei și este specifice unei regiuni din BOR (nu se practica în Trans. și Moldova). A fost menționată prima dată în Liturghierul de București 1937.

Împărțirea anafurei este o practică destul de veche și generală în toată lumea ortodoxă. Despre originea anafurei, sunt 2 păreri: după unii, anafura a apărut atunci când credincioșii au înecput să nu se mai împărtășească la fiecare Liturghie. Fiind făcută din prescurile întrebuințate la Proscomidie pentru materia Sf. Jertfe, ea este un fel de locțiitor al SF. Împărășanii, care se dădea la început ca semn al comuniunii celor care nu se putea împărtăși, și care se mângâiau cu fimitiruile căzute de la masa euharistică. De aceea, anafura se ia pe nemâncate.

Anafura poate fi și o reminiscență din vechile agape / mese frățești, care aveau loc după Sf. Liturghie.