Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

2. Raportul dintre ritualul pascal iudaic, Cina cea de Taina si Liturghia crestina

Asa cum reiese din datele Sf. Evanghelii, Cina cea de Taina, in cadrul careia Mantuitorul a instituit Sf. Liturghie, a fost, de fapt, ori o serbare anticipata a Pastelui iudaic din acel an, ori o masa speciala, anume pregatita de Mantuitorul la sfarsitul activitatii Sale mesianice, masa careia El i-a dat un caracter religios (insa si in acest ultim caz nu este exclusa o legatura a Cinei cu masa rituala de Pasti).

Si alte mese evreiesti (precum cele de sabat, care aveau loc vineri seara) se desfasurau dupa un ritual asemanator mesei rituale de Pasti, ecoul lor resimtindu-se in ritualul Euharistiei crestine.

Unui astfel de ritual s-a conformat si Mantuitorul la Cina cea de Taina. Dupa unii cercetatori, painea era una dintre cele 2 paini obisnuite la cina pascala a iudeilor, iar paharul a fost ori cel de-al 3-lea pahar ritual, din care beau comesenii, incepand de la seful familiei, ori al 4-lea si ultimul pahar ritual.

Deosebirea dintre ritualul de la Cina si cel prescris de Vechea Lege si de traditie consta, mai intai, in aceea ca Mantuitorul nu a folosit azima, ci paine obisnuita (dospita), deoarece Cina a avut loc cu o zi mai inainte de inceperea serbarii Pastilor, adica in seara de joi, 13 Nisan, cand azimele nu se pusesera in folosinta. Apoi, la formulele rituale pentru binecuvantarea painii si a vinului, El a adaugat propriile Sale cuvinte (“Acesta este trupul Meu …” si “Acesta este sangele Meu…”), prin care se prevesteste sacramental jertfa sangeroasa si mantuitoare care se va consuma peste 1 zi.

In momentul in care Mantuitorul adauga, la rugaciunea solemna si finala de multumire si de lauda, cuvintele “Beti dintru acesta toti …”, ia nastere Liturghia crestina, prin anuntarea Pastelui celui nou, al Noului Legamant vesnic.

Dintre cei 3 sinoptici care descriu Cina, doar Sf. Luca aminteste despre primul (ori al 2-lea) pahar ritual, din timpul mesei.

Laudele cantate de Domnul impreuna cu ucenicii Sai la sfarsitul Cinei ar fi ultima parte al psalmilor hallel.

Legatura dintre Liturghia crestina (Euharistie) si formele vechi ale cultului iudaic este fireasca si de netagaduit. Liturghia crestina nu a luat nastere dintr-o data, ca o creatie spontana, noua in intregime si fara un precedent in trecut. Istoria ei nu incepe odata cu crestinismul, chiar daca, in esenta ei, ea este intemeiata de Mantuitorul la Cina cea de Taina. Ideile principale ce alcatuiesc nucleul originar, precum si formele externe de exprimare, provin din vechime, continuand o traditie si un ritual inspirat din VT, legandu-se astfel de revelatia primordiala si de inceputurile istoriei sfinte a mantuirii noastre.

Insa, Liturghia crestina nu este o continuare sau o copie a unor uzuri rituale iudaice in crestinism, asa cum pretind unii teologi protestanti. La Euharistie s-a utilizat totdeauna paine dospita, iar nu azima, s-a folosit un singur pahar comun etc. Aceste deosebiri arata ca Euharistia nu era o masa comuna, obisnuita si nu avea caracter particular, ca mesele cvasi-rituale din sanul familiilor iudaice, ci era publica, participand la ea toti membrii Bisericii. Ea aminteste de moartea si de jertfa lui Iisus, si, de aceea, participarea la ea si impartasirea cu trupul si sangele Domnului nu era admisa decat celor botezati si vrednici (curati) d.p.d.v. moral.