Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

3. Diferitele numiri ale jertfei liturgice

Sf. slujba a Legii celei Noi nu a fost cunoscuta de la inceput sub denumirea de Liturghie, asa cum este astazi folosita indeobste.

Au fost folositi termeni care indicau fie fiinta sau esenta si scopul sfintei slujbe, fie un rit sau altul:

a) Cele mai vechi numiri, care se intrebuintau in epoca apostolica, pe care le gasim chiar si in cartile VT, sunt: frangerea painii (F.Ap.), Cina Domnului (1 Cor.), binecuvantare sau paharul binecuvantarii (1 Cor), paine si paharul Domnului (1 Cor.).

Prima se refera la esentialul ritualului savarsit de Insusi Mantuitorul, atat in momentul instituirii Jertfei, cat si la Emaus, dupa Inviere.

A 2-a, utilizata astazi mai ales la protestanti si neo-protestanti, sugera stransa legatura cu Cina cea de Taina, in cadrul careia Domnul a intemeiat Jertfa Legii celei Noi, a carei imitare/repetare era ritualul euharistic crestin din acea vreme.

A 3-a, indica un amanunt al acestui ritual, care reprezenta si el tot o imitatie a ceea ce facuse Domnul la Cina.

Celelalte indicau elementele materiale ale Jertfei, adica paine si vinul.

b) Alte numiri, intrebuintate in epoca imediat urmatoare celei apostolice si mai tarziu, indica:

- valoarea de jertfa a Liturghiei sau caracterul ei supranatural si scopul aducerii ei: inaltare, aducere sau ofranda, Euharistie sau multumire, mister sau taina (aceste ultime numiri insotite de atribute, precum: sfant, minunat, dumnezeiesc, infricosator etc), jertfa sau sacrificiu, Masa Domnului sau Masa tainica.

- caracterul de lucrare sfanta si publica, savarsita de sfintii slujitori spre folosul obstii credinciosilor: savarsire sau plinire a unui act sfant; lucrare sau slujba sfanta; slujba tainica, mister, adunare sfanta.

c) Liturghie este cuvantul utilizat astazi in Biserica si teologia ortodoxa, aproape exclusiv pentru denumirea acestei sfinte slujbe. Termenul este destul de vechi, de origine greaca, fiind intrebuintat inca dinainte de era crestina. In intelesul sau actual s-a intrebuintat mult mai tarziu.

La inceput, liturghie insemna orice serviciu sau slujba publica, adica orice activitate depusa de un slujbas al statului spre folosul poporului.

In antichitatea greaca precrestina, cuvantul avea insemnatate si intrebuintare nereligioasa, insa, in scrierile profane se intrebuinta si pentru a desemna activitatea slujitorilor cultului din religiile pagane.

Termenul liturghie a capatat intrebuintare religioasa in crestinism datorita traducerii Septuagintei (traducerea greceasca a VT), care il foloseste pentru traducerea cuvantului evreiesc abodah, indicand functiile preotilor si levitilor Legii Vechi in legatura cu cultul indeplinit la Cortul Marturiei si la Templu.

Apoi, cu acelasi inteles il folosesc autorii cartilor NT.

In acest mod, cuvantul liturghie a intrat in terminologia crestina, fiind utilizat in cartile sfinte ale NT pentru a indica atat oficiul sacramental sau calitatea de slujitori ai celor sfinte, cat si lucrarea, exercitarea actelor de cult de catre slujitorii cultului crestin, incepand cu Sf. Apostoli.

Astfel, Ep. catre Evrei (8, 2 si 6) intrebuinteaza acest termen pentru a exprima chemarea, misiunea sacerdotala a Mantuitorului. In F.Ap. (8, 2) sensul este serviciu divin public oficiat de colaboratorii Sf. Apostoli in primele comunitati crestine. Acest cuvant are si o insemnatate mai larga, indicand toata lucrarea apostolica si misionara in slujba Evangheliei crestine, precum in Ep. catre Romani (15, 16).

Asadar, in antichitatea crestina, cuvantul liturghie avea un inteles mai larg decat astazi. El indica totalitatea actelor de cult sau a serviciilor divine, precum si administrarea lor, adica ceea ce intelegem azi prin cult si prin slujire preoteasca, in general. In acest inteles il folosesc Sf. Clement Romanul, Sf. Irineu, Eusebiu al Cezareei, sinoadele locale din Ancira, Antiohia, Sardica, Laodiceea etc.

Cu timpul, prin sec. V-VI, intelesul lui s-a restrans, ajungand la ceea ce intelegem azi prin Liturghie, adica slujba sfanta a Jertfei Legii celei Noi si a impartasirii credinciosilor cu Sf. Daruri.

d) In Biserica si teologia apuseana, cuvantul liturghie si-a pastrat pana azi sensul vechi, de cult in general sau orice slujba bisericeasca. Pentru slujba pe care noi o numim Liturghie, apusenii intrebuinteaza termenul de missa (la Messe die Messe), provenit din formula finala cu care se incheia altadata Liturghia apuseana: Ite! Missa est! = Mergeti! Slujba sfanta s-a incheiat!