Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

II. ISTORIA LITURGHIEI CRESTINE

A. LITURGHIA CRESTINA IN PRIMELE 3 VEACURI
1. Liturghia in epoca Sf. Apostoli

Cea dintai Liturghie a fost savarsita de Mantuitorul insusi, la Cina cea de Taina, cand, in cadrul ritualului mesei pascale iudaice, El a infiintat Sf. Euharistie. Ceea ce a facut El atunci a constituit temelia pe baza careia s-a dezvoltat treptat toata randuiala de mai tarziu a Sf. Liturghii.

Mantuitorul a lasat Apostolilor porunca sa faca si ei ceea ce facuse El la Cina. Acestia s-au conformat poruncii, iar mai traziu ucenicii lor innoiau in fiecare duminica jertfa Mantuitorului, intru continua aducere aminte de El. Practic, ei il imitau pe Manuitorul insusi. Cand se adunau pentru rugaciune, Sf. Apostoli multumeau si apoi se rugau indelung ca Domnul sa prefaca painea si vinul de pe masa lor in insusi Sf. Sau Trup si Sange, cu care apoi se impartaseau. Acest ritual sumar (imitat dupa modelul Cinei) constituie nucleul esential al Sf. Liturghii, in toate riturile liturgice crestine.

Pe baza mentiunilor si aluziilor incidentale din scrierile NT referitoare la savarsirea Sf. Euharistii si, mai ales, din instructiunile date de Sf. Ap. Pavel corintenilor cu privire la aceasta (1 Cor. 11, 23-26), se poate presupune ca ritualul euharistic consta in urmatoarele: se aduceau paine si vin, liturghisitorul facea rugaciuni de lauda si multumire, apoi, amintind de patimile si moartea lui Hristos, pronunta cuvintele rostite de Mantuitorul la Cina si binecuvanta painea si vinul, dupa care urmau frangerea painii si impartasirea. Se faceau si rugaciuni pentru diferite categorii de credinciosi. La rugaciunile de lauda si multumire, poporul se asocia, raspunzand la sfarsit cu Amin.

Ulterior, la aceste elemente principale ale Liturghiei din prima perioada a Bisericii, se vor adauga si altele, secundare, amintite sporadic prin unele din cartile sfinte ale NT (care sunt singurele izvoare despre cultul crestin din acea epoca). Astfel, nu e prea sigur ca “sarutarea pacii”, de care se vorbeste in unele locuri din NT, s-a practicat inca de pe atunci in adunarile liturgice, si nici nu e sigur ca a fost intrebuintata in cult o marturisire publica de credinta, la care face aluzie Sf. Ap. Pavel.

Tot in legatura cu Euharistia aveau loc si harismele, adica acea revarsare abundenta de diverse si multiple daruri spirituale, caracteristica Bisericii primare (revelatii, prorociri, glosolalii, exorcisme, talmaciri, darul facerii de minuni etc). Ele au disparut in chip firesc, atunci cand ardoarea initiala a crestinismului s-a diminuat, iar entuziasmul spontan a fost inlocuit de reguli si oranduiri institutionale.

In cadrul adunarilor de cult din aceasta epoca intrau si urmatoarele elemente componente (care se pot deduce din aluziile cartilor NT):