Яна добрева

YANA DOBREVA

„CĂLDURĂ ÎN NOIEMBRIE”

TRADUCEREA - ELVIRA RÎMBU


PERSONAJELE:


ELENA
ALEX
TÂNĂRA
TÂNĂRUL

ACTUL I

Un mic restaurant într-un orăşel de pe malul mării.Câteva mese din lemn şi scaune. Interiorul restaurantului poartă o amprentă a trecutului: un radio de demult, diferite obiecte vechi...Pe perete atârnă o poză veche de la o nuntă, în care mirele şi mireasa ţin capetele înclinate unul spre celălalt...Aceste obiecte vechi sunt doar o aluzie că s-au mai păstrat valorile şi tradiţiile.

În rest, totul e contemporan.

În capătul restaurantului e bucătăria. Este important să se vadă măcar o parte din ea. În bucătărie se intră din barul restaurantului. În bucătărie e o scară interioară care duce sus, unde-i camera Tânărului şi a Tinerei.

Geamul de la camera lor, de tip franţuzesc, e imens şi prin el se poate vedea ce se-ntâmplă înăuntru.

Tânăra stă pe pat, în jurul ei sunt multe hârtii.

În depărtare se aude un avion. Apoi sunetul lui dispare...

TÂNĂRA. (scrie) Miu...ti... lei...şăn...

(repetă de câteva ori, încercând să reţină cuvântul).

Sunetul avionului spintecă văzduhul.

(scrie) Bi eibl...tu ...du...(repetă) Bi-eibl-tu-du...O, asta ştiu!

În restaurant intră Tânărul cu o ladă de bere pe care o pune în spatele tejghelei de la bar... Subraţ ţine câteva ziare şi scrisori, pe care le aruncă pe masă. Apoi iese.

(scrie) Iri...iritei...şăn...(repetă).Şi asta ştiu. Iriteişăn înseamnă (se uită în caiet ca să-şi amintească) Iritare!

Se aude iarăşi în depărtare sunetul unui avion care aterizează.

Tânăra aruncă foile într-o parte, se ridică şi se uită prin geam la cer.

Uşa restaurantului se deschide, intră Tânărul care aduce nişte cutii, strigând cuiva:”Gata, mulţumesc!”, apoi trece pe lângă bar şi dispare după uşă. Sus, Tânăra ridică receptorul şi formează un număr de telefon. Într-un colţ al scenei apare Alex, îmbrăcat elegant, cu o geantă de voiaj în mână...Strigă: ”Taxi!”.

În restaurant sună telefonul.

TÂNĂRUL. (apare ţinând în mână un caiet gros şi un calculator.)

(Ridică receptorul) Da!

TÂNĂRA. (din geam) Good morning!

TÂNĂRUL. Şoricel! Te-ai trezit?

TÂNĂRA. Demult. How are you?

TÂNĂRUL. Foarte bine.Tu?

TÂNĂRA. Fine, thank you.Nu găsesc halatul albastru.

TÂNĂRUL. O fi în curte.

TÂNĂRA. Ce face acolo?

TÂNĂRUL. Probabil se usucă.

TÂNĂRA. N-are voie să fie spălat.

TÂNĂRUL. Nu ştiu dacă are voie sau nu, dar ştiu că l-am văzut în curte.

La ce-ţi trebuie?

TÂNĂRA. Merg la plajă.

TÂNĂRUL. În noiembrie?!

TÂNĂRA. E deja noiembrie?

TÂNĂRUL. Şoricel, eşti goală cumva?

TÂNĂRA. Aşa reiese. Şi dacă nu te grăbeşti, o să-mbătrânesc.

TÂNĂRUL. Zbor! (vrea să pună receptorul jos, dar aude un zgomot la una dintre mese) Cine-i aici?

Scena se luminează. Elena stă la una din mesele restaurantului.

E îmbrăcată în impermeabil, are pălărie, iar pe genunchi ţine poşeta.

TÂNĂRUL. Doamnă, nu v-am observat!

ELENA. Era deschis.

TÂNĂRA. (la telefon) Cu cine vorbeşti?

TÂNĂRUL. Cu o nimfă din pădure. Poţi să rămâi aşa?

TÂNĂRA. Cum?

TÂNĂRUL. (încet) Goală.

TÂNĂRA. În esenţă, nu sunt goală.

TÂNĂRUL. Nu te supăra, dar am un client.

TÂNĂRA. Dar azi e sâmbătă!

TÂNĂRUL. Aha...

TÂNĂRA. Aia e nebună!

TÂNĂRUL. Nu. E doar stranie.

TÂNĂRA. Mereu se-ntâmplă aşa. Sâmbăta la prânz partida noastră de sex

e compromisă.

TÂNĂRUL. Trebuie să termin treaba.

TÂNĂRA. De ce această nebună mănâncă în fiecare sâmbătă cârnat

cu fasole?

TÂNĂRUL. Hai, gata!

TÂNĂRA. Cine e mai importantă pentru tine- eu sau ea?

TÂNĂRUL. Ce-i cu tine? (Elenei) Mă scuzaţi.

ELENA. Vorbiţi, vorbiţi, eu nu mă grăbesc.

TÂNĂRA. Doar ai promis că nu mai lucrăm.Toţi ceilalţi au închis deja.

Toţi ceilalţi se odihnesc şi probabil fac dragoste în baie.

Doar tu ai sânge de cârciumar! În oraş nu mai e nici un turist, dar noi lucrăm! Doar mi-ai promis că...

TÂNĂRUL. (cu răbdare) E în curte.

TÂNĂRA. Ce?

TÂNĂRUL.Halatul tău albastru.În ultimul timp speli mereu.

Maşina de spălat merge de dimineaţa pînă seara.

În curând vom rămâne fără maşina de spălat, asta în primul rând, iar în al doilea... M-am săturat!

TÂNĂRA. Cum adică spăl mereu?

TÂNĂRUL. Asta voiam să te întreb şi eu.

TÂNĂRA. Eşti sigur că eu spăl mereu?

TÂNĂRUL. Te iubesc! (pune receptorul) Îmi pare foarte rău, doamnă!

ELENA. Nimeni nu-i poate închide gura, nu-i aşa?

TÂNĂRUL. E foarte nervoasă...zilele astea...

ELENA.Mă consideră nebună?

TÂNĂRUL. Vai, doamnă! Nicidecum.

ELENA.După părerea mea tot oraşul e aşa...

Râde, aranjându-şi eşarfa extravagantă.

TÂNĂRUL. Ca de obicei, doamnă?

ELENA. Da.

TÂNĂRUL. O mastică. Un nes-cafe. Fasole cu cârnat. Şi un vermut.

ELENA. Dar nu deodată.

TÂNĂRUL. (surâzând) Binenţeles.(Toarnă mastica şi o aduce doamnei).

ELENA. Astăzi să puneţi în cafea trei linguriţe de zahăr, nu două.

TÂNĂRUL. Trei linguriţe de zahăr?! Înseamnă că azi e o sâmbătă specială?

Sunetul avionului spintecă văzduhul.

ELENA. Auziţi?

TÂNĂRUL. Ce s-aud, doamnă?

ELENA.Un avion.

TÂNĂRUL. (ascultând) Slavă domnului că aeroportul e departe de aici!

Acum nu se aude decât marea.Mult timp, sunetul mării era acoperit

de zgomotul turiştilor, dar acum oraşul s-a liniştit. A fost o vară lungă.

ELENA. (iritată) Ce vreţi să spuneţi? Că avioanele pe care le aud în fiecare

dimineaţă, nu sunt avioane?

TÂNĂRUL. De ce nu vă scoateţi haina?

ELENA. Deranjează pe cineva?

TÂNĂRUL. Dumneavoastră o să vă fie mai comod.

ELENA. Eşarfa asta am primit-o cadou.(râde) Ca şi...M-am trezit noaptea asta la ora trei. Şi n-am mai putut adormi.

TÂNĂRUL. O să vă fac cafeaua mai tare.

ELENA.(mai mult pentru sine) I-am spuc lui Charlie: ”Aud zgomotul

avioanelor care aterizează”.

TÂNĂRUL. E de la insomnie, doamnă.

ELENA. Insomnie...Crezi?

TÂNĂRUL. Şi de la faptul că se schimbă timpul. În noiembrie toţi sunt un

pic pierduţi. Deşi-i cald, e totuşi noiembrie. E toamnă.

ELENA. Ştiu că-i toamnă. I-am zis ieri lui Charlie: ”Acest noiembrie ne poate

înşela”. Dacă se va răci brusc?(Tânărului, ca pe ceva foarte important) Niciodată să nu ai încredere în căldura din noiembrie! E o căldură înşelătoare!...

TÂNĂRUL. Eu cred în ceea ce văd cu ochii!

ELENA. Cu ochii? Ce prostie!

TÂNĂRUL. (uitându-se la telefon) Nu-nţeleg de ce în ultimul timp e atât de

nemulţumită...A fost o vară lungă, clienţi mulţi. Am câştigat bani buni. Ar trebui să fie mulţumită!

ELENA. Femeile! (râde)

TÂNĂRUL. Încerc s-o înveselesc, îi povestesc tot felul de filme, o duc la

discotecă, i-am propus să ne căsătorim.Ce-aş putea să mai fac?

ELENA. Să pui puţină muzică!

TÂNĂRUL. Nu beţi până nu îi dau drumul! Astăzi sunt cam împrăştiat...

Şansonete franţuzeşti, desigur. Imediat găsesc caseta.

Geamul de sus se luminează. Apare Tânăra cu receptorul la ureche.

TÂNĂRA...Dar mi-aţi zis să vă sun sâmbătă! Ce tot debitaţi acum?

(vorbeşte, plimbându-se înainte şi-napoi.)

Am terminat şefă de promoţie şi cred că interviul l-am susţinut destul de bine! M-am înscris şi la cursuri de perfecţionare a limbii engleze. Am fost sigură că mă veţi lua! Iar acum mă luaţi cu faptul că n-am experienţă! Ca să capeţi experienţă trebuie să lucrezi! Nu, nicidecum!Acum ascultaţi-mă dumneavoastră pe mine! M-am săturat până peste cap de debili încrezuţi. Din pricina celor ca dumneavoastră, de jumătate de an nu-mi găsesc de lucru! Pun pariu că ştiu biologia mai bine ca dumneavoastră, care demult aţi uitat-o. Atâta vă trebuie să trântiţi receptorul, că vin acolo şi vă strâng de gât! Asta va fi ultima dumneavoastră sâmbătă! Am învăţat biologia pentru că mi-a plăcut şi puteam să fiu de folos în institutul vostru de rahat. Dar aşa scuip pe voi! Idiot nenorocit! (închide fereastra).

În restaurant se aude muzica.

ELENA. Mulţumesc.

TÂNĂRUL. Cu plăcere, doamnă!

ELENA. (ascultând muzica, ridică paharul şi bea puţin)

Eh, Charlie...E deja sâmbătă...

Tăcere. Se aude doar muzica.

ELENA. (vorbind de una singură) Iar am avut visul acela prostesc, Charlie.

Ţi-l aminteşti? De fiecare dată când îl am, se întâmplă ceva...Visele nu mă mint niciodată, Charlie...Problema e în oameni, nu în vise. Oamenii care nu visează îi consideră nebuni pe cei care au vise...(ia o înghiţitură mică) Uite aşa, Charlie...

TÂNĂRUL. (sună telefonul) Da!

TÂNĂRA. (de sus) Ce tot îi dai cu „da”, Motănel?

TÂNĂRUL. Fie, diseară nu vom lucra. Mergem la film?

TÂNĂRA. Motănel!

TÂNĂRUL. Ei , ce vrei?

TÂNĂRA. Povesteşte-mi filmul de ieri.

TÂNĂRUL. U-au...

TÂNĂRA. Abia a început să-şi bea mastica?

TÂNĂRUL. Pregătesc eu tot, nu trebuie să-ţi faci griji.

TÂNĂRA. N-ar trebui, dar...Şi-n noiembrie sunt nevoită să gătesc fasole cu cârnat. Iar în noiembrie eu sunt în concediu.Nu pleacă?

TÂNĂRUL. Nu.

Elena scoate din poşetă o oglinjoară şi-şi examinează eşarfa.

TÂNĂRA. În jurul ei sunt doar stafii!

TÂNĂRUL. Asta nu-i treaba noastră!

ELENA. Îi spun lui Charlie: ”Eşarfa asta am primit-o cadou”. Charlie râde.

”Nu mă crezi?” Iar Charlie moare de râs.

TÂNĂRA. Ce se-ntâmplă? Vorbeşte de una singură?

TÂNĂRUL. N-are importanţă.

TÂNĂRA. Motănel!

TÂNĂRUL. Sunt ochi şi urechi!

TÂNĂRA. Vino imediat sus şi îmbrăţişează-mă!

ELENA. (tânărului) Puteţi face un pic mai tare! Ce şansonetă!

E preferata mea!

TÂNĂRUL. Desigur, doamnă! (dă muzica mai tare)

TÂNĂRA. (la telefon) Ce-i cu hărmălaia aia?

TÂNĂRUL. Nu urla, că o să-mi crape timpanele!

ELENA. (se ridică, dansează) Cum cântam, cum cântam...Puteam să cânt ca

Edit Piaf, sau ca şi Maria Callas. Ce-mi cereau, aia şi cântam. (râde)

TÂNĂRA. Pune-i ceva muzică pop, poate că aşa o să ne scutească de prezenţa

ei in fiecare sâmbătă.

ELENA. Iar uneori cântam propriile mele cântece. Cântece de dragoste...

Marea dragoste...Şi de ce nu? Mă ascultau cu gura căscată! Cântau împreună cu mine!Nu mă crezi, Charlie? Tot nu mă crezi...Măcar într-o noapte hai cu mine...Şi atunci o să crezi! (râde)

TÂNĂRA. Cobor de aici şi o omor. În felul ăsta vom fi liberi sâmbăta.

TÂNĂRUL. (fetei) Treptat te transformi într-o teroristă.

ELENA. O! Într-o oarecare măsură şi eu am fost teroristă. Să stăpâneşti

muzica înseamnă să fii stăpân pe lumea-ntreagă!(se apropie de masă, bea un pic).Terorista! (începe să râdă) Dar mi se spunea „Vrăbiuţă”. Arătam atât de fragilă...(râde) Faceţi un pic mai tare, vă rog! Ce şansonetă...

TÂNĂRA. Nu fă asta!

Tânărul dă muzica mai tare.

Nu te aud!

TÂNĂRUL. Pentru că eu tac!

TÂNĂRA. M-au picat la interviu!

TÂNĂRUL. Iar?

TÂNĂRA. Cum adică „iar”?

ELENA. Am păcălit până şi Viaţa, Charlie! (bea un pic).Doamna Viaţă a

crezut că mă va frânge, dat fiind că aveam talia atât de subţire...(râde)

TÂNĂRA. Tu nu crezi că-mi voi găsi de lucru?

TÂNĂRUL. Nu m-am referit la asta. Îmi pare rău!

TÂNĂRA. Nu-i adevărat că-ţi pare rău!

TÂNĂRUL. Gata, Şoricel, ajunge! Nu e momentul potrivit pentru discuţii!

TÂNĂRA. Dar eu am probleme!

TÂNĂRUL. Şi eu la fel! (pune receptorul).Azi e mai gălăgioasă ca niciodată.

ELENA. Dar nu m-a frânt, Charlie! Eu încă ştiu să mă veselesc.

(bea paharul până la fund) Brrr! Nu suport mastica, Charlie! Când Dumnezeu l-a creat pe om şi a suflat în el viaţă...Atunci, Charlie, atunci, Dumnezeu ştia mai bine ca oricine că viaţa asta va fi insuportabilă. De aceea, primul lucru pe care Dumnezeu i l-a dat omului, a fost bucuria.

Tânărul ascultă cu atenţie ce vorbeşte Elena. Dintr-odată muzica se opreşte, lumina se stinge. Când se aprinde lumina, scena e luminată slab. E semiîntuneric. Se deschide uşa restaurantului şi în prag apare Alex cu geanta de voiaj în mână.

ALEX. Bună ziua.

Tânărul nu răspunde, continuă s-o privească pe Elena.

ALEX. (Zâmbind) Ei, e cineva pe-aici?

TÂNĂRUL. Da ...Bună ziua!

ALEX. Asta-i strada „Splaiului” nr.8?

TÂNĂRUL. Exact. Splaiului nr.8, dar n-avem curent.

ALEX. Doamne, Dumnezeule! Aici se mai întâmplă să nu fie curent!

TÂNĂRUL. Rar, dar se-ntâmplă.Avem un generator, numai că lumina-i mult

mai slabă. Intraţi, vă rog!

ALEX. Merge şi aşa...(priveşte în jur) E crâşma lui Nicola?

TÂNĂRUL. Care din ei? Aşa i-a chemat şi pe bunicu- meu şi pe taică-meu.

ALEX. (glumeţ) Semăn eu a bunic?

TÂNĂRUL. Nu, nici vorbă ...Ce bunic...

ALEX. ”La Nicola” –aşa se numea restaurantul ăsta.

Elena stă la masă cu spatele la Alex.

TÂNĂRUL. Nici tata şi nici eu nu i-am schimbat denumirea.

ALEX. Important e că există.

TÂNĂRUL. Ce domnule?

ALEX. Da...Locul ăsta.

TÂNĂRUL. De unde veniţi?

ALEX. De departe, tinere...(se plimbă prin restaurant, se uită, atinge mesele).

E bine aici.

TÂNĂRUL. Mă bucur că vă place. Doriţi ceva de băut?

ALEX. Dar pentru ce crezi că am făcut atâta drum?...O bere , te rog.

Şi am s-o beau direct din sticlă...Foarte demult…

Elena, foarte precaută, îşi ia pălăria de pe masa vecină şi şi-o pune pe cap.

Dansam.Visam. Beam. Demult...Parcă ar fi fost într-o altă viaţă...

TÂNĂRUL. Şi acum se bea, domnule. Doar visele şi dansurile au devenit un

deficit. Mai ales visele.

ALEX. Înseamnă că merge bine afacerea?

TÂNĂRUL. Vara e plin de lume. Oraşul e mare. N-ai timp nici să respiri.

ALEX. La urma urmei, succesul unei afaceri e asigurat de numărul sticlelor

consumate, nu de vise. (râde) Am glumit.

ELENA. (aproape în şoaptă) Am plecat, Charlie.

TÂNĂRUL. (lui Alex) Berea dumneavoastră!

Elena îşi ia impermeabilul de pe scaunul vecin, în aşa fel încât să nu fie observată.

ALEX. Oraşul s-a schimbat. De-abia l-am recunoscut.Credeam că totul e în

paragină, în sărăcie...

TÂNĂRUL. Dimpotrivă, domnule. Se construieşte foarte mult.

ALEX. Cum sunt oamenii pe-aici?

TÂNĂRUL. Oamenii? Oamenii sunt diferiţi. E un oraş ca oricare altul.

Se deosebeşte de altele doar prin faptul că e oraşul meu natal.

ALEX. Şi al meu...

Elena înlemneşte cu haina în mână.

Când eram mic, în oraşul ăsta erau foarte mulţi copaci. Şi izvoare, la tot pasul... Omul nu suferea niciodată de sete (se ridică, se apropie de geam, priveşte afară). Am trecut pe lângă casa în care m-am născut. Acum nu mai locuieşte nimeni acolo... E înfricoşător să treci pe lângă casa părintească, în care nu mai stă nimeni... (râde) Am căutat chiar şi-n buzunar să scot cheia. Glumesc! Eu demult nu mai am cheie de la casa părintească...

ELENA. (foarte încet) Charlie, eu o să mă plimb pe stradă. Face bine la inimă.

ALEX. „La Nicola”...Fugeam de la şcoală şi ne ascundeam aici. Bunicul tău a

fost un om tare bun, tinere. Niciodată nu ne-a turnat. Ne servea cu vin. Zicea că-i place să hrănească şi să cinstească oamenii (râde).Aici ascultam şansonete franţuzeşti. Oare astăzi le mai ascultă cineva? Nu cred...

TÂNĂRUL. (amintindu-şi de Elena) Doamnă! Mai aveţi nevoie de ceva?

ALEX. Nu demult, într- un interviu, am fost întrebat: ”Vă lipseşte

Bulgaria?” „Îmi lipseşte cârciuma „La Nicola” ,- le-am răspuns. ”Vreau să-mi revăd oraşul natal şi să beau o bere la Nicola.”

TÂNĂRUL. Doamnă!

ELENA. (rămânând cu spatele) Cu mine vorbiţi?

ALEX. Iar când ieşeam de aici, ne sărutam pe sub copaci. Făceam dragoste...

Am şi uitat lucrurile astea...

TÂNĂRUL. (Elenei)V-aţi băut mastica? Să v-aduc cafeaua?

ELENA. (întorcându-se cu spatele la el , dă din mâini) Mai încet, mai încet!

TÂNĂRUL. (iese de după bar şi se apropie de Elena) Cum vă simţiţi?

ELENA. (uitându-se cu disperare la el) Aş vrea...

TÂNĂRUL. Ce?

ELENA. (încet) Să plec...