Яна добрева

ELENA. Fii atent, Alex, el poate să muşte!

ALEX. Iar eu am reuşit; eu am realizat tot, totul, totul!

ELENA (strigă) Şi atunci, ce cauţi aici?

ALEX. (categoric) Eu nu sunt vinovat de nimic!

Am făcut ceea ce trebuia să fac!

ELENA. Adică să fugi! Pe vremea când pentru asta erai pedepsit.Ne-au

pedepsit pe noi. Ne-au chemat la miliţie.Ne-au interogat.Ne-au ameninţat. L-au concediat pe tata. I-au distrus cariera.I-au cerut mamei tale să se dezică de tine.”Cel ce nu s-a întors”-a existat acest termen, Alex, şi tu-l ştii foarte bine.

ALEX. Nu sunt vinovat!

ELENA. Tu ştiai care vor fi consecinţele pentru noi! Aşa erau timpurile.Au

fost şi-n Bulgaria evenimente, Alex! Noi, cei de aici, apropiaţii tăi, le-am trăit! Tu te-ai căţărat pe nava nemţească şi ai dispărut, iar noi aici...

ALEX. Era viaţa mea! Nu a părinţilor mei şi nici a ta!

ELENA. Fiu de căţea!

ALEX. Ce viitor aveam eu aici, cu un tată măturător de stradă şi mama –

femeie de serviciu?Trei ani, conform repartiţiei într-un sat uitat de lume? Nu! Eu aveam alte planuri! În nici un caz să tratez ţărani în opinci!

ELENA. Ai plecat fără să-mi spui nimic! Ai dispărut pur şi simplu!

ALEX. Tu aveai o casă frumoasă, bani, maşină, vilă. Iar eu, ce aveam? Da,

aveam talent ca şi tine. Deşi, nu ştiu dacă eu în medicină aş fi putut lua patru octave. Mă-ndoiesc...Chiar şi talentul îl aveai mai mare...Şi ce s-a ales din tine?

ELENA. Fiu de căţea ce eşti! Mincinos nenorocit!

ALEX. De ce ai renunţat la toate?De ce nu mai cânţi?

ELENA. S-a gândit el la mine!Tu nici nu ştiai dacă mai trăiesc sau nu !

(caută în poşetă cu mâinile tremurânde şi scoate un ruj)

ALEX. Toţi ţi-au prezis un viitor stălucitor! Ce-ai făcut cu el, Elena?

ELENA. Tu nu mai ai voie să bei!

ALEX. Ce s-a-ntâmplat cu tine, Elena?

Elena se rujează cu mâinile tremurânde.

Locul ăsta e un cimitir al talentelor! Şi tu aici te-ai înmormântat!

ELENA. Loveşte, Alex, loveşte! Hai, mai dă!

ALEX. Nu mă învinovăţi pe mine , Elena! Dacă îţi spuneam atunci, tatăl tău

m-ar fi silit să rămân.Nu sunt vinovat că mi-am ascultat inima!Nu sunt vinovat că eu aveam calibru! Şi-mi era necesar spaţiul! Îmi era necesară libertatea! Imensa libertate!

ELENA. Vreau să plec!

ALEX. Permanentul simţ al vinovăţiei! Acest sentiment slav de nestârpit!

Acest propulsor al autodistrugerii! Trebuie să te simţi tot timpul vinovat!

ELENA. Slav sau nu, aici e aerul meu. Uneori respirăm greu, dar respirăm

aerul nostru!

ALEX. Aerul sărăciei! Şi al distrugerii!

ELENA. Bine, Alex!

ALEX. Al descompunerii. Al eşecului. Moartea idealurilor.

ELENA. Ai terminat?

ALEX. Aerul crimelor, al banilor murdari şi al corupţiei.

ELENA. E şi aerul prieteniei. Şi încă a multor lucruri.

ALEX. Adevărul e că dacă rămâneam aici, mă transformam într-un doctoraş

de provincie, cu tendinţe spre îngrăşare şi alcoolism...

ELENA. Destul, ajunge, Alex!

ALEX. Îmi cunoşteam capacităţile şi ştiam ce potenţial am!Am plecat şi am

muncit ca un disperat! Nu mi-a fost uşor! N-am primit nimic pe gratis!...Tot ce-am realizat am obţinut prin muncă asiduă...Să fie asta o crimă? Timpul mi-a arătat că n-am greşit. Acum am bani. Slavă. Profesia iubită.O casă frumoasă. Sunt un medic de renume internaţional.Astăzi sunt o somitate!

ELENA. Eu, eu, eu, sunt, sunt, sunt...

ALEX. Ce-am făcut atunci?...Nu ştiu dacă a fost just...Dar a fost corect.

ELENA. Ne-a zăpăcit de tot întâlnirea asta, nu-i aşa Charlie?

Acţiunea se mută în trecut.

ALEX. Familia Gheorghiev?

ELENA. Aţi greşit!

ALEX. N-aţi plătit taxa pentru femeia de serviciu.

ELENA. Vă spun că aţi greşit !

ALEX. De acord. Ştiu că nu sunteţi Gheorghievii.Am greşit intenţionat.V-am

văzut ieri cum intraţi în apartament.

ELENA. Şi ce-i cu asta?

ALEX. Vreau să mă-nsor cu dumneavoastră.

ELENA. Cum? Cu mine?

ALEX. Perfect adevărat! Bi-iiip!

ELENA. Ce faci? Ia-ţi degetul de pe nasul meu!

ALEX. Degetul meu s-a lipit, s-a lipit, s-a lipit! Numai ceva magic poate să-l

dezlipească! Magicile cuvinte: ”Da, Alex, voi bea un ceai cu tine.”

ELENA. Eu nu beau ceai.

ALEX. Şi mai bine. Înseamnă că diseară vom bea vin.Te aştept pe strada

Splaiului nr.8. E un loc extraordinar, unde se adună pictori, muzicieni...E foarte vesel! Spune: ”Voi veni”.

ELENA. Eşti nebun!

ALEX. Hai spune...

ELENA. (râzând) Voi veni.

Acţiunea se mută în prezent.Tânăra coboară încet scara...Tânărul şterge tejgheaua barului...Elena stă la masă şi se joacă cu nişte firimituri...Alex umblă înainte şi înapoi...Tăcere.Tânăra ridică capacul unei oale, bagă degetul în ea, apoi îl linge.

ALEX. (mai mult pentru sine) Nu, noi nu mâncăm fasole cu cârnat...

TÂNĂRA. (intră din bucătărie în restaurant, lingându-şi degetul)

Pentru cine-i pregătită fasolea asta? (îşi toarnă vodcă)

ALEX. (sieşi) Noi n-o mâncăm.

TÂNĂRUL. Nu mănâncă! Ei au problemele lor.

TÂNĂRA. Şi eu am o problemă: jumătate de oală cu fasole cu cârnat!

TÂNĂRUL. (O priveşte, apoi îi smulge paharul din mână, îl varsă în chiuvetă.

I se adresează tinerei pe un ton răutăcois.) S-au instalat aici!

Mi-am închis restaurantul pentru ei! Nu comandă nimic! Sau comandă prostii! Vor primi o notă consistentă!

ELENA. Aş putea cere o bucăţică de pâine?

TÂNĂRUL. Asta în loc de cină?

ELENA. Nu, nicidecum! Doar că stomacul meu...(se apropie de bar, unde i se dă o felie de pâine) Mulţumesc. Când începe să mă doară stomacul...Trebuie să mănânc o bucăţică de pâine. Aşa îmi trece...

TÂNĂRA. Am auzit undeva că, atunci când ai ulcer, trebuie să mănânci

melci vii.Vii şi proaspeţi. Nu trebuie fierţi, pentru că atunci nu mai sunt chiar atât de vii.

TÂNĂRUL. Ssst!
TÂNĂRA. (explodează) Nu mă mai întrerupe atâta, Motănel! De ce nu pot

să-i spun femeii despre melci? Nu vezi că are ulcer? (Elenei)

Mătuşa mamei mele aşa şi-a tratat ulcerul. Mânca câte doi melci, de trei ori pe zi. Nu era mătuşa ei dreaptă, pentru că bunicul n-a avut nici o soră.

Dar mama o considera mătuşa ei. După cura cu melci a murit, dar nu de ulcer. Melcii îi vindecaseră ulcerul. A murit de altceva, nu-mi mai amintesc acum pricina. Şi mama a rămas fără mătuşă.Îngrozitor!

(Tânărului, aruncându-i scrisoarea pe tejgheaua barului)

Stau şi mă-ntreb şi nu ştiu cum să-ţi spun.Cum să-ţi spun...Îmi imaginez reacţia ta când îţi voi spune! Scrisoarea asta e pentru tine!

TÂNĂRUL. Nu aştept scrisori.

TÂNĂRA. Ştiu că nu aştepţi. Dar...Ai câştigat la loteria vizelor!

TÂNĂRUL. Cu-u-m?

TÂNĂRA. (speriată) Ce-i, Motănel? Dacă vrei, o foloseşti, dacă nu-nu!

TÂNĂRUL. N-am făcut niciodată nicio cerere pentru loteria vizelor!

TÂNĂRA. Am făcut-o eu pentru tine.

TÂNĂRUL. Mai repetă o dată! Bag seamă n-am auzit bine!

TÂNĂRA. Poftim, te-ai şi enervat!

TÂNĂRUL. Vreau să aud ce-ai făcut!

TÂNĂRA. Am completat actele şi pentru mine şi pentru tine!Tu ai câştigat!

Dat fiind că la interviu am fost eu, reiese că ambii avem actele în regulă. Putem pleca! În sfârşit! Eu am aranjat totul!

TÂNĂRUL. (după o pauză) Câte treburi ai învârtit tu... pe la spatele meu.

TÂNĂRA. Păi, Motănel!

ELENA. Aveţi în meniu melci vii?

TÂNĂRUL. (strigă) Nu! (urcă nervos sus şi închide fereastra).

TÂNĂRA. (Elenei şi lui Alex) Aţi văzut ce s-a întâmplat...Îngrozitor...Am ştiut că se va enerva...Dar totuşi am sperat...Acum ce-i de făcut?...

(merge sus după Tânăr)
ELENA. E uimitor...În sfârşit îmi voi putea trata vechiul meu ulcer.Foarte

simplu. Cu melci vii şi foarte proaspeţi...Nicidecum fierţi...

Tânărul iese din cameră şi se întâlneşte pe scară cu Tânăra.

TÂNĂRUL. M-ai minţit!

TÂNĂRA. Nu e chiar aşa...

TÂNĂRUL. Eu nu plec în America!

TÂNĂRA. Hai să discutăm, să analizăm...

TÂNĂRUL. Pentru a câta oară? De o mie de ori am discutat asta! Ţi-am spus

că eu nu plec nici în America, nici în Canada, nici în Australia, nu plec nicăieri!

TÂNĂRA. De ce strigi? Avem musafiri!

TÂNĂRUL. Mincinoaso!

TÂNĂRA. Taci!

TÂNĂRUL. Eşti anormală, eşti o alcoolică anormală, o mincinoasă ticăloasă!

TÂNĂRA. (strigă) Nu sunt alcoolică!

Elena se apropie de combina muzicală şi pune o şansonetă...Tânărul merge iar în cameră, tânăra -după el...Sus continuă scandalul, se aud vocile lor.

TÂNĂRUL. N-am să fac asta!

TÂNĂRA. De ce?

TÂNĂRUL. Nu vreau! Ţi-am spus de o mie de ori că nu vreau!

TÂNĂRA. Da? O să stăm să-mbătrânim şi să ne uscăm în cârciuma asta,

până ne vor dispărea toate visele! Nu-i aşa?

TÂNĂRUL. Şi acolo?Stau câinii cu colacii în coadă...

Plâng ăia de nu mai pot că au nevoie de biologi!

TÂNĂRA. (strigă) Nu judeca după tine!

TÂNĂRUL. Nu te apropia de mine!

TÂNĂRA. Nici gând!

Elena dă muzica mai tare,acoperind astfel vocile tinerilor...Elena dansează.Lumina se schimbă şi acţiunea se mută în trecut.

ELENA. Nu fac avort!

ALEX. E cam devreme pentru copii. Nu e momentul!

ELENA. Fir-ai să fii, Alex! De ce nu te bucuri?

ALEX. Lasă-mă-n pace, peste două zile am licenţa.

ELENA. Ţi-am spus că sunt gravidă şi nu te bucuri de loc.

ALEX. Mă bucur.

ELENA. Nu te bucuri.

ALEX. Vorbim despre asta după examene.

ELENA. Prostuţule, sunt gravidă! O să am un copil! Copilul tău!

Ce-o să-i spun lui tata?

ALEX. Că ne însurăm.

ELENA. Când?

ALEX. Duminică.

ELENA. Şi dacă-s gemeni?

ALEX. Atunci, luni.

ELENA. De ce m-am îndrăgostit de tine, de ce?

Acţiunea se mută în prezent.Elena întrerupe muzica.

ALEX. Te-am iubit foarte mult, Elena.

Tăcere.

Foarte mult. Dar nu puteam să rămân aici.

Tăcere.

Acolo la început...mi-a fost tare greu, era îngrozitor.Dorul de tine mă rupea în bucăţi.

Elena tace.

Îţi scriam tot timpul scrisori ....La început...Ştiam că ele nu ajung.Eram ca o fiară rănită...Scriam şi câteva pe zi.

Elena tace.

Îţi scriam cât de mult te iubesc şi cât îmi lipseşti! Niciodată n-am iubit pe nimeni, atât de mult ca pe tine.

Elena de abia respiră.

Cred că trebuie...cred că trebuie să ierţi...

Tăcere.

Trebuie să ierţi. (tăcere) Spune ceva, Elena!

ELENA. Această speranţă idioată...că te vei întoarce...Nu-i aşa Charlie?

ALEX. Elena, te rog, vorbeşte cu mine, nu cu Charlie!

ELENA. Alex mă roagă...E sfârşitul lumii...

ALEX. Am fost...Atât de singur.Toţi anii ăştia...
Elena respiră adânc.

Am fost foarte singur fără tine, Elena...

Tăcere.

ELENA. În acel an, iarna a venit mult mai repede. Atunci când tu te-ai

aruncat în Dunăre, fără să-mi spui nimic.Când tu ai devenit fugar, când tu ai făcut-o lată, iar noi a trebuit s-o dregem cumva...Atunci pentru mine lumea s-a prăbuşit. De parcă cineva ar fi zugrăvit Sofia în negru. Iar eu o vedeam pentru prima oară. Pe atunci, nu era deloc simplu să naşti un copil fără tată. Şi eu n-am avut curajul să mă-ntorc în oraşul meu.Tata m-a găsit când eram în luna a cincea. M-a bătut...Am stat nemişcată în spital până la naştere. Atunci mă rugam ca tu să fi încurcat corabia şi să fii arestat.Chiar dacă te băgau la închisoare, ai fi fost aici. Te iubeam mai mult decât viaţa...Atunci mi-am pierdut vocea...

ALEX. Ce-ai spus?

ELENA. Mi-au făcut patru operaţii , deşi după a doua devenise clar că nu mai

am nici o speranţă.Că n-o să mai cânt niciodată.Profesorul meu de canto plângea. Plângea şi Pavel. Numai eu nu plângeam. Mi se uscaseră până şi lacrimile.

ALEX. Ai spus până la naştere?

ELENA. Căldura din noiembrie e o căldură înşelătoare.Am ştiut asta

dintotdeauna... În noiembrie totdeauna se face frig...

ALEX. Vorbeam atunci despre avort, nu despre naştere!Tu ai născut?
ELENA. Probabil că Dumnezeu a creat lumea într-o dimineaţă ceţoasă de

noiembrie...Probabil că Dumnezeu n-a văzut prea bine când a creat lumea asta...L-a încurcat ceaţa...

ALEX. Îţi lăsasem un bileţel: unde şi la cine să te duci ca să faci avort.

ELENA. De aceea sunt atâtea necazuri...Dumnezeu n-a văzut bine...

Alex, tu vrei ca eu să te iert? Toată viaţa m-am străduit să te iert!

ALEX. (cu suspiciune) Tu ai născut un copil?

ELENA. Da, Alex. Băiatul tău a ţipat pentru prima dată în aprilie.

(respiră greu) La cinci dimineaţa.

ALEX. Eu am un băiat?

ELENA (inspiră)…Respir...

ALEX. Băiatul meu?

ELENA. (Inspirând adânc) Cred că acum pot să respir...

ALEX. Băiat...Sper că nu-i o glumă, Elena?

ELENA. După atâţia ani, în sfârşit, pot să respir...

Sus,Tânărul deschide fereastra şi respiră adânc.Tânăra stă pe pat.Tânărul se aşează lângă ea.Scrisoarea e lângă ei. Tânăra îl îmbrăţişează.

TÂNĂRUL. Aici a trăit bunicul meu.Aici a trăit tatăl meu.Aici sunt şi eu.

Acest loc se deosebeşte de alte locuri din lume, prin faptul că e al meu!

TÂNĂRA. Când vom îmbătrâni, ce le vom povesti strănepoţilor noştri?

TÂNĂRUL. Cum ne-am iubit. Şi cât de sârguincios învăţai tu engleza.

TÂNĂRA. Eu totuşi am terminat o facultate! N-am făcut biologia ca să cânt

în corul bisericesc la cimitir sau să zac la bucătărie! În crâşma bunicului tău!

TÂNĂRUL. Să cânţi în corul bisericesc la cimitir e mai neobişnuit decât să

pleci în America. Încă atunci la cimitir mi-am zis: „E o fată neobişnuită.”

TÂNĂRA. Motănel, când vom îmbătrâni, n-o să mai putem face dragoste.

TÂNĂRUL. Eu şi atunci te voi iubi.

TÂNĂRA. Aici nu există nicio speranţă.

TÂNĂRUL. Nicăieri pe lumea asta nu există speranţă, dacă nu ţi-o inventezi

singur.

TÂNĂRA. Hai să plecăm, să vedem, poate că o să ne placă...

TÂNĂRUL. Mie n-o să-mi placă.

TÂNĂRA. De unde ştii?

TÂNĂRUL. Sunt lucruri despre care eu ştiu totul dinainte.

TÂNĂRA. Reiese că îmi faci în ciudă?Şi asta pentru faptul că eu îmi doresc

foarte tare...

TÂNĂRUL. Eu pot să încerc să-mi fac valiza, dar nu pot să mă duc la

mormântul lui taică-meu şi să-i spun:”Tată, eu plec”.

TÂNĂRA. Acum toţi pleacă.El va înţelege.

TÂNĂRUL. El a crezut în mine.Nimeni n-a crezut în mine aşa ca el.

TÂNĂRA. Şi eu ce să fac acum?...Eu nu pot trăi fără tine...

TÂNĂRUL. Trăieşte cu mine!

TÂNĂRA. Aici, niciodată nu se va întâmpla nimic important.

TÂNĂRUL. Chiar crezi că există ceva mai important decât dragostea?

TÂNĂRA. Iar tu chiar crezi că poţi să trăieşti o viaţă întreagă ca cei doi din

fotografie?

TÂNĂRUL. Da, chiar cred.

Tăcere.

ELENA . Mama ta mi-a zis aşa: ”Elena, tu trebuie să naşti.Copiii coboară din

ceruri ca să fie născuţi...”A venit la mine la Sofia şi am locuit împreună în apartamentul meu studenţesc...Cu ea şi cu copilul. Ea a fost cea mai minunată femeie din viaţa mea...

ALEX. Nu pot să cred...Ai născut...

ELENA. Când mi l-au adus prima dată, semăna cu un bătrânel.Cu tine, peste

trei sute de ani.

ALEX. Tu...Tu ai zis că vei face avort!

ELENA Nu! Tu ai spus asta!

ALEX. În felul ăsta ai vrut să te răzbuni pe mine?

ELENA. La început, semăna cu tine.Şi asta era insuportabil...

Mai târziu trăsăturile lui s-au schimbat.

Au început să se vadăasemănările cu mine.

ALEX. Vreau să-l văd!

ELENA. Mama ta mi-a zis că trebuie să accepţi viaţa aşa cum ţi se dă.

Nu poţi alege.

ALEX. Deci, e băiat.

ELENA. Chiar dacă zilnic alegem. Alegem să mergem cu trenul sau cu

autobuzul.Să citim o carte sau alta.

ALEX. Am un băiat...

ELENA. Dar lucrurile importante ne sunt predestinate...Nu poţi nici să le

alegi, nici să le eviţi...Îmi trebuie şampanie!

ALEX. Nu este şampanie.

ELENA . Chiar acum vom bea şampanie! (bate în uşa de la bucătărie)

Vreau şampanie!

ALEX. Cum arată? Cu ce se ocupă? Trebuie să fie mare. E însurat? Are

copii? E înalt? Ce...

ELENA. (bătând în uşă). Ajuto-o-o-r!

Tânăra vine în fugă de sus.

ELENA. (repede) Şi acum mai visez că sunt în turneu...Se joacă „Turandot”.

Sala e arhiplină. Se apropie intrarea mea. Aud melodia, mă pornesc.Dar nu găsesc scena. Nimeresc într-un labirint, îmi croiesc drum printre culisele albastre imense.Merg. Dar scena nu există. Picioarele încep să-mi tremure, gâtul mi se usucă. Dar merg.Trebuie neapărat să ajung pe scenă! Dar labirintul nu se mai termină! Şi atunci, aud cum altcineva cântă aria mea, acea ...(fredonează puţin) Mă opresc.Ascult...