Яна добрева

TÂNĂRUL. Şi fasolea cu cârnat?

ALEX. Fasole cu cârnat?

TÂNĂRUL. O facem după reţeta specială a bunicului. Exclusiv numai aici!

Străinii sunt pur şi simplu îndrăgostiţi de fasolea noastră cu cârnat.

ALEX. Şi eu vreau fasole cu cârnat. Puteţi să mă consideraţi străin (râde).

Fasolea cu cârnat...Şi pe-asta am uitat-o!

ELENA. (încet) Charlie!

TÂNĂRUL. Aţi venit în interes de serviciu?

ALEX. Într-o oarecare măsură, da...(râde) Un serviciu mai deosebit...

TÂNĂRUL. De ce nu luaţi loc, domnule?

ALEX. N-am stare...Am intrat aici şi am senzaţia că totul abia acum începe.

Nu mă plâng. Am colindat toată lumea.Dar să ştii, tinere, că viaţa e o chestie apetisantă.Tot mai vrei şi mai vrei!

Brusc se deschide uşa şi intră Tânăra.

TÂNĂRA. (Tânărului) De ce ai pus receptorul?

TÂNĂRUL. Nu începe acum!

TÂNĂRA. Eşti satisfăcut că nu mai trebuie să cauţi bucătăreasă?!

TÂNĂRUL. (cu reproş) Am oaspeţi! Nu se face aşa ceva! E lipsit de tact.

TÂNĂRA. Motănel, ţi-a zis cumva cineva că eu sunt bine educată?

(ia de pe masă corespondenţa).

ALEX. (zâmbind) Dumneavoastră probabil că sunteţi Şoricelul? Îmi pare bine

să vă cunosc.

TÂNĂRA. Iar dumneavoastră probabil că nu sunteţi de pe aici...

ALEX. Am fost cândva...

TÂNĂRA. Şi acum?

ALEX. Din America.

TÂNĂRA. America? U-au! Cum e pe acolo?

(privirea ei se opreşte pe unul din plicurile de pe masă).

Noi pe-aici învăţăm engleza, ne-am înscris la cursuri de perfecţionare. (răsuceşte scrisoarea de pe o parte pe alta) Mai bine zis, eu m-am înscris. Poate cândva voi pleca în America. (ascunde scrisoarea în buzunar).Dar Motănel zice că e deja noiembrie. Şi totuşi, sunt oameni cărora le place să se plimbe pe plajă în noiembrie. Nu faceţi parte dintre ei?

ALEX. (râde) Niciodată n-am avut timp pentru aşa ceva.

TÂNĂRA. De ce râdeţi? E destul de trist dacă nu aveţi timp pentru plajă!

Dacă nu-mi dispărea halatul albastru, m-aş fi fi dus cu siguranţă pe plajă.

TÂNĂRUL. Sstt!

TÂNĂRA. Mai slăbeşte-mă, motănel!

ELENA. (rămânând cu spatele) O cafea! Cu mult zahăr!

TÂNĂRA. Imediat, doamnă.

ALEX. (uitându-se spre Elena) Ai dreptate, fetiţo! Mâine voi merge la mare...

mă voi plimba pe plajă...Mâine.

TÂNĂRA. Cu ce vă ocupaţi în America?

ALEX. Sunt doctor. Am o clinică privată.

TÂNĂRA. Doctor! Motănel uneori nu prea aude. Şi nu prea vede. Iar ieri

i-a apărut o pată pe un ochi. (pipăie nervos buzunarul cu scrisoarea).Cataractă.

ALEX. Înceţoşarea cristalinului ocular. Neplăcut.

ELENA Nu, n-am să beau cafea. Nu-i aşa, Charlie?

ALEX. (uitându-se spre Elena).Cine-i Charlie?

TÂNĂRA. Pe câinele nostru îl chema Charlie. Motănel, pe câinele nostru îl

chema Charlie? Nu-mi mai amintesc.

TÂNĂRUL. Încetează!

TÂNĂRA. (iritată) Am glumit, Motănel!

TÂNĂRUL. Noi n-avem câine.

TÂNĂRA. Dar dacă vom avea, o să-l botezăm Charlie.

ALEX. (încercând să-i întrerupă) Ce mai face tatăl tău?

TÂNĂRUL. A murit.

TÂNĂRA. Acum cinci ani. Aşa ne-am cunoscut, la inmormântarea lui taică-

său. Eu cântam în corul bisericesc la cimitir. Cinci ani! Cum zboară timpul.

TÂNĂRUL. Ce importanţă are unde ne-am cunoscut?!

TÂNĂRA. Cum să n-aibă, Motănel?! În prima perioadă e mai greu, în a

doua e deja mai uşor. Iar uneori e chiar vesel! Doar asta-i filozofia ta!

(îşi toarnă vodcă) E amuzant, de exemplu, să urmăreşti cum te străduieşti tu să păstrezi tradiţiile tatălui tău, pentru că şi el la rândul lui a păstrat tradiţiile bunicului tău...De aceea, probabil, îţi doreşti ca şi noi să rămânem în orăşelul ăsta mizerabil până vom ieşi la pensie.

TÂNĂRUL.(Tinerei cu regret) Te simţi mai bine dacă ne certăm? Eşti

satisfăcută?

TÂNĂRA. Cât timp să mai umblu pe la interviuri? Poate când voi împlini

cinzeci de ani mă vor angaja undeva la lucru! Dar ce-o să mai văd eu atunci, cu cataractă la ochi. La cinzeci de ani, n-o să mai văd nici măcar poza străbunicului tău (arătând spre poza de pe perete).

Tânărul îi smulge paharul şi-l varsă în chiuvetă.

TÂNĂRA. (cu răutate) Nu te atinge de paharul meu, Motănel!

ALEX. Reiese că nici bunicul, nici tatăl nu mai sunt în viaţă...

TÂNĂRA. Dumnezeu să-i ierte!

ALEX. (tăios) Ştii ceva? N-am venit aici ca să te-ascult pe tine!

Tânăra îl priveşte cu mirare.

Da, dragă! Eu şi cu tatăl lui am fost prieteni!

TÂNĂRA. Chiar aşa să fie! Nu v-am prea văzut la înmormântare.

ALEX. Ţi-am spus să taci! Până la cincizeci de ani, până ţi se pune ceaţa pe

ochi, poţi să săvârşeşti minuni! Dac-aş mai avea şi eu atâta timp...

Toţi tac.

Poza asta era aici şi înainte....Mi-amintesc, mi-amintesc foarte bine...Mă întrebam pe atunci dacă ei într-adevăr şi-au trăit viaţa sprijinindu-se unul pe celălalt?...Şi eu sunt un om fericit...(bea bere) La aniversarea mea, în unul din interviurile alea idioate, am fost întrebat cum mă simt, cu ce mă ocup.Le-am răspuns că eu călătoresc. Iar în ziar a apărut cu litere de-o şchioapă: ”Călătorul Alex Sotirov- la 60 de ani.”

Elena începe brusc să-şi îmbrace haina, făcând destul de mult zgomot, îşi trage pălăria şi mai mult pe frunte.

TÂNĂRUL. Doamnă!

ELENA. Umbrela mea a rămas în taxi. Iar taxiul a dispărut! Ar trebui găsit!

TÂNĂRUL. Care taxi?

ELENA. Nu, nu... nimic...Iar dacă va porni ploaia...

ALEX. (privind-o atent pe Elena) Ploaia nu va porni.

ELENA. Vai , am uitat să plătesc...O mastică!

ALEX. (privind-o atent pe Elena) Afară-i soare, nu e nici un nor, de aceea nu

va ploua. De ce nu vă scoateţi pălăria?

ELENA. Ce-şi poate permite? Charlie, n-o să-ţi vină să crezi!

ALEX. Îmi amintiţi mereu de...

ELENA. (îl întrerupe) A început să mă doară aşa de tare capul, încât voi pleca

fără să plătesc. (caută în poşetă)

TÂNĂRUL. E din partea casei!

ELENA Nu, nicidecum, nu! Voi plăti!

TÂNĂRUL. Lăsaţi asta.Aveţi grijă de dumneavoastră! Vă aştept sâmbăta

viitoare.

ALEX. Sâmbătă?

Lumina pâlpâie, după care se aprinde cu toată puterea.Elena îşi îndeasă pălăria şi mai tare. Alex încearcă să-i vadă faţa.

ELENA. Vă-nşelaţi!

ALEX. Nu se poate!

ELENA. În sfârşit! (scoate din poşetă portmoneul).

ALEX. E o minune! Au trecut atâţia ani!

ELENA. (nervoasă, se adresează tinerilor) El despre ce vorbeşte?

(pune banii pe tejgheua barului) Eşti un tânăr drăguţ!

Dar eu consider...eu sunt sigură că datoriile trebuie achitate...Mai devreme sau mai târziu...Toţi plătim odată şi odată, nu-i aşa, Charlie?

Se îndreaptă spre ieşire, trecând pe lângă Alex, care-i smulge brusc pălăria.

ALEX. (râzând nervos) Asta nu mai e o glumă! (Elenei) Nu mă recunoşti?

Sunt Alex.

Tăcere. Ambii se privesc cu atenţie.

Nu pleca!

Elena începe să-şi dezbrace impermeabilul la fel de zgomotos.

ALEX.Şampanie! Trebuie sărbătorită această întâlnire şocantă şi neaşteptată.
ELENA. (brusc) Cha-a-rli-i-i-i!

Lumina se schimbă. În depărtare se aude muzică.Acţiunea se mută în trecut, în amintirile Elenei şi ale lui Alex....Regizorului îi aparţine rezolvarea scenică. Se aud vocile lui Alex şi a Elenei, tineri.

ALEX. Elena?

ELENA. Alex?

ALEX. Eşti udă toată!

ELENA. Plouă.

ALEX. Înseamnă că o să ne bălăcim prin apă.Vai, semeni cu o Vrăbiuţă!

ELENA. Mă mir niţel cum de ai venit?

ALEX. La prima întâlnire, toţi se miră.

ELENA. Şi tu?

ALEX. Eu îmi ascult inima.Şi nu pun prea multe întrebări.

ELENA.Şi ce-ţi spune inima?

ALEX. ”Sărut-o, sărut-o, sărut-o.”

ELENA. Asta-mi place.

ALEX. Ăsta va fi locul nostru, Vrăbiuţă udă!

ELENA. Locul nostru, Alex!

Acţiunea se mută în prezent.

TÂNĂRA. Nu am obiceiul să mă bag în treburile altora, mi-ajung problemele

mele, dar ...se pare că voi vă ştiţi (bea). Cu toate astea, doamna Elena nu dă semne că vă cunoaşte.

TÂNĂRUL. (o întrerupe). Şoricel, n-ai vrea să mergi sus, ce zici?

ELENA. (se comportă ca şi cum ar vrea să alunge amintirile).

Ce să mai vorbim...În noiembrie poate să plouă...

ALEX. Nu ştiam că eşti aici. Credeam că...

ELENA. (îl întrerupe) Dă-mi pălăria!

(are o criză de râs pe care încearcă să şi-o stăpânească)

ALEX. (foarte emoţionat, se adresează tinerilor, mototolind pălăria Elenei)

Am întrebat dacă ea e în oraşul ăsta? Unde-i ea?

ELENA. Dă-mi pălăria!

Alex îi pune pălăria pe cap, atingând-o uşor cu mâna.

O examinează cu atenţie...

ALEX. Speram să te întâlnesc, Elena.

TÂNĂRA. (se adresează brusc tânărului) Ştii de ce te iubesc eu pe tine?

TÂNĂRUL. De ce?

TÂNĂRA. Pentru că eşti foarte bun.

TÂNĂRUL. După cinci ani - mare descoperire!

TÂNĂRA. Motănel! Am...o scrisoare.

TÂNĂRUL. Ce scrisoare?

TÂNĂRA. O să pregătesc fasolea...Cârnat avem?

(Tânărul se uită la ea, aşteptând un răspuns)

Desigur că avem. Te-ai îngrijit tu de toate. Nu-i aşa?

(deschide uşa din spatele barului şi intră în bucătărie. Se aprinde lumina şi se vede cum Tânăra desface plicul şi citeşte scrisoarea...

Alex se uită la Elena).

ELENA. Nu mă privi aşa, Alex. Aşa te uiţi la mine, de parcă aş fi îmbătrănit!

ALEX. Ce-i cu tine?

ELENA. Să fi îmbătrânit atât de mult?

ALEX. Totu-i în regulă...

ELENA. Fiţi-ar să-ţi fie!

ALEX. Aşa da, asta-i Elena.(îi aranjează pălăria punându-i-o pe-o parte)

Te recunosc oriunde şi oricând!

ELENA. Bla-bla-bla.

ALEX. Am mai crescut un pic, dar năravul ne-a rămas acelaşi.

ELENA. Tu...Ce faci tu aici?

ALEX. Admir frumuseţile oraşului natal (îi pune pălăria pe cealaltă parte)

ELENA. Chiar aşa?

ALEX. Cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla în acest oraş este întâlnirea cu tine! (iar îi îndreaptă pălăria).

ELENA. Alex, lasă-mi pălăria în pace!

ALEX. (se retrage un pic ) Nu te-nţeleg, Elena...

ELENA. (crezând că despre pălărie e vorba). Bine, fie...

ALEX. Elena?

ELENA. Alex!

Se privesc în tăcere.

TÂNĂRUL. De ce nu luaţi loc, domnilor? Alegeţi-vă o masă.

ALEX. Aha, da...Rezervăm toate mesele. În seara asta sper ca eu şi cu Elena

...să avem de achitat o notă mare.(râde) Am prefera să rămânem singuri! Nu-i aşa Elena?

TÂNĂRUL. Pun afară tăbliţa că restaurantul e închis.

TÂNĂRA. (strigă din bucătărie băgând scrisoarea în plic)

Absolut corect, poţi chiar scrie pe un bileţel –„Avem o întrunire”.

TÂNĂRUL. (Elenei şi lui Alex) N-o să fiţi deranjaţi.

ELENA. Alex...Cu faimoşii lui cârlionţi...Unde-ţi sunt cârlionţii, tinere?

ALEX. (glumind) I-a înghiţit timpul.

ELENA. Mniam, mniam! Aşa?

ALEX. (râzând)Timpul...A fost foarte lacom!

ELENA. Alex! Ai îmbătrânit destul de tare!

ALEX. Tinere, ce se-ntâmplă cu şampania?

TÂNĂRUL. Imediat, domnule!

ALEX. Hai să ne aşezăm, Elena!

Se aşează la masă, unul în faţa celuilalt. Tac.

Tânărul deschide şampania.

Elena se ridică brusc, îşi scoate haina,vrând s-o arunce. Alex o prinde.

TÂNĂRUL. Şampania! (aduce şampania şi o toarnă în pahare) La mulţi ani!

ALEX. Mulţumesc. La mulţi ani, Elena!

ELENA. La mulţi ani!

Beau amândoi foarte puţin.

ALEX. Bună şampanie...(examinând sticla) Îţi place?

ELENA. Nu-mi place şampania.

ALEX. Înainte îţi plăcea.

ELENA. Niciodată nu mi-a plăcut.(râde)

ALEX. (râde şi el) Glumeşti?

ELENA. Ai uitat tu...Eu nu beam şampanie.

ALEX. Atunci...Să comandăm altceva. Ce-ţi place acum să bei?

ELENA. Pot să beau un pahar cu şampanie.

ALEX. E mai bine să bei ceva ce-ţi place.

ELENA. Mi-e totuna.

ALEX. Elena, aşa nu merge. Vreau să ne simţim bine.

ELENA. (dezlegându-şi nervos eşarfa) Fie, comandă-mi un pahar mare cu

mastică, dar n-am să-l beau. Nici n-o să mă ating de el.

Eu voi bea şampanie!

ALEX. Ce se-ntâmplă? Nu ne-am văzut de o mie de ani!

ELENA. Eu ştiu mai bine decât tine câţi ani nu ne-am văzut.

ALEX. Dar ce-ţi place cu adevărat? Ce-ţi face plăcere să bei? Spune, ca să

comand.

Elena se gândeşte, după care ridică paharul de şampanie şi-l bea dintr-o

înghiţitură.

Doamne, Dumnezeule!

Tăcere.Elena îşi leagă eşarfa. Din bucătărie apare Tânăra, îşi toarnă o vodcă şi se duce înapoi....Elena şi Alex tac.

TÂNĂRUL. Un pahar mare cu mastică. Am înţeles corect?

ELENA. Absolut corect. Nu-i aşa Charlie?

Toţi tac.Elena scoate din poşetă oglinjoara, îşi examinează eşarfa.

Cum eşti, Alex?

ALEX. Bine, mulţumesc. Eu...da, bine.

Amândoi tac.

TÂNĂRUL. (aduce mastica) Poftim.

ALEX. Într-adevăr sunt bine. Am grijă de mine. Fac sport.

ELENA. Foarte bine! Minunat!

Amândoi tac, neştiind ce să spună. Apoi încep să vorbească amândoi deodată.

ALEX. Fumezi? Demult?

ELENA. Nu fumez.

ALEX. Eu m-am lăsat.

ELENA. Şi eu. O ţin doar aşa...

ALEX. Acum un an m-am lăsat. Ar fi trebuit s-o fac demult. Dar...trebuia să

apară un motiv anume...Ca acum...

ELENA. (aruncă ţigara neaprinsă ) Minunat, minunat...Vara se lungeşte atât

de mult. Ar trebui să vină toamna deja. Dimineaţa e ceaţă, dar se împrăştie repede şi ziua e foarte cald. Este neobişnuit pentru noiembrie!

ALEX. Da. Mi-am luat pardesiul cu mine. Credeam că o să am nevoie, nu m-

am aşteptat să fie atât de cald.

Tac, neştiind ce să spună.

La mulţi ani, Elena!

ELENA. La mulţi ani, Alex! (nu ridică paharul)

ALEX. (bea un pic) Încă puţin?

ELENA. Mai am.

ALEX. Bei mastică?

ELENA. Da.

ALEX. Ce mai face Pavel?

ELENA. O, Pavel!

ALEX. Tot în casa cu ferestre strâmbe stă?

ELENA. Pavel s-a mutat.

ALEX. Probabil că s-au strâmbat de tot, de aceea s-a mutat?

ELENA. Mniam, mniam!

ALEX. Ce-i?

ELENA. (râde) Uite aşa ne înghite timpul- mniam!

ALEX. (râde) Mniam, uite aşa?

ELENA. Mniam! Ne înghite bucăţică cu bucăţică.

ALEX. (râde, plescăind din buze) Vai ce buni am fost!

ELENA. (râde) Ce i-a placut timpului nasul meu!

ALEX. Dar călcâiul meu drept?!

ELENA. Şi obrajii mei rumeni!

ALEX. Şi cârlionţii mei negri!

ELENA. Ham! Mniam...

ALEX. Şi ficatul meu, şi stomacul, şi colecistul!!

ELENA. Cel mai prematur, timpul mi-a înghiţit inima.

Şi-a deschis gura şi, mniam...

Amândoi râd. Brusc Elena ridică paharul cu şampanie şi-l bea tot.

Amândoi tac.

ALEX. M-am gândit la tine Elena...Nu ştiam unde eşti. Mă întrebam... dacă