Lucrări extrase din experienţe cu



Yüklə 494,02 Kb.
səhifə12/23
tarix31.12.2017
ölçüsü494,02 Kb.
#36632
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   23

URIAŞUL


II. La a doua probă Satan nu vine mascat, ci în toată puterea satanică, ca să mişte de pe stâncă pe credincioşi. Mi s-a spus că aşa după cum Domnul Isus a fost ispitit de Diavolul timp de 40 de zile (Luca 4:1-13), tot aşa si noi, credincioşii, vom avea fiecare, diferite probe de încercare. Domnul Isus a postit si s-a rugat, a fost înarmat cu putere de sus si totuşi Satana a îndrăznit să-L ispitească pe El, Fiul lui Dumnezeu. Şi noi vom fi ispitiţi de Diavolul în mai multe feluri: la unii vine cu înălţarea, la alţii vine să-i îmbie cu slava si onoarea lumii, la unii le insuflă neîncrederea că vor fi mântuiţi chiar dacă luptă, iar la alţii vine cu necredinţa, ca să nege că au Duhul Sfânt, deşi L-au primit. Pe alţii îi atacă în cuget si în gând să nu creadă lucrările Duhului Sfânt (proorocii, vedenii, înştiinţări date de sus si alte lucrări). Dar noi îl vom birui numai prin sângele Domnului Isus si prin Cuvântul Său. Când suntem ispitiţi, trebuie să ne rugăm si trebuie să-l mustram pe Satan zicând: "Sângele Domnului Isus Hristos să te mustre Satan! Tu nu ai nici o putere asupra mea. Eu sunt un copil răscumpărat cu sângele Domnului si acoperit cu sângele Lui." Numai aşa vom putea ieşi biruitori.

LUPTA DUHURILOR ÎN FAMILIE


III. Satan vine să atace familiile credincioşilor cu toate duhurile întunericului: va căuta cu orice preţ să dezbine pe soţi, să nu mai fie dragoste si iubire între ei, să nu mai fie una, si astfel să dărâme altarul familial, bărbaţii să nu mai poată ridica mâini curate în sus si astfel problemele si cauzele familiale nu vor avea rezolvare. Dacă pe unii nu-i poate birui în acest fel, atunci Satan cu duhurile lui se luptă prin copii în diferite forme, atacându-i prin neascultare, răutate, încăpăţânare, obrăznicie, neastâmpăr, ceartă etc. Prin toate acestea Satan caută ca pe părinţi să-i scoată din răbdare, făcându-i să murmure, să cârtească înaintea Domnului, spunând că copiii nu sunt o binecuvântare si astfel Satan îi va birui si va avea câştig în multe familii. Dar a spus că problema acestor duhuri, nu se rezolvă prin bătaie, că de fapt copiii nu sunt vinovaţi, ci duhurile care se ocupă de ei îi îndeamnă să facă rele. Domnul a spus că părinţii trebuie să întregească altarul familiei cu post si rugăciune pentru copii, chemând Numele Lui peste ei, ca duhurile vătămătoare să fie îndepărtate de la ei si să fie acoperiţi cu sângele Domnului si să rămână la adăpostul Numelui Său sub binecuvântare, că de fapt copiii sunt o binecuvântare si nicidecum un blestem. Totuşi, când e nevoie, nuiaua nu trebuie cruţată, căci copiii lăsaţi de capul lor fac ruşine părinţilor.

ÎNDREPTAREA VEDERILOR (DRAGOSTEA)


IV. Domnul a spus că la această probă toţi credincioşii cad: Satan le suceşte privirile pentru că nu păstrează legătura directă cu Domnul si nu privesc ţintă la El. De multe ori privim la oameni şi atunci rămânem de ruşine, că orice om e numai om si are fiecare slăbiciuni si greşeli. Când un suflet se predă Domnului si se pocăieşte, pe toţi credincioşii îi vede sfinţi si curaţi: iubirea si dragostea frăţească e la înălţime, e în dragostea dintâi. Dar această dragoste trebuie păstrată în unirea Duhului, prin legătura păcii (Efes. 4:3). însă vrăjmaşul vine si ne arată slăbiciunile fraţilor, ca să nu-i mai preţuim. Greşeli si slăbiciuni vom vedea in fiecare şi alţii în noi, căci cu toţii suntem supuşi greşelilor şi dacă nu ne mai iubim unii pe alţii, vrăjmaşul are câştig de cauză, căci unirea păcii şi legătura Duhului e întreruptă intre credincioşi. De aceea Domnul zice în Apocalipsa 2:4-5 că am părăsit dragostea dintâi. Domnul vrea ca lumea întreagă să cunoască căci suntem ucenicii Lui prin faptul că ne vom iubi unii pe alţii şi vom avea dragoste între noi (loan 13:35).

CAPUL PLECAT


V. A cincea încercare era înfăţişată prin lămpile aprinse ale credincioşilor, în care a suflat uriaşul Satan cu putere Am întrebat de ce pe unele le-a stins de la prima suflare, iar altele se înflăcărau şi ardeau cu lumină şi mai puternică. Domnul a spus că nu a depins de felul în care a suflat Satan: el a suflat în toate la fel, dar faptul că unele au rămas aprinse şi s-au aprins mai puternic, a fost datorită poziţiei credincioşilor. Cei care au stat cu capul ridicat, Satan a suflat pe deasupra şi dintr-o dată a stas lumina. Pe cei care nu rămân în smerenie si sunt cu capul ridicat (mândri), când suflă vrăjmaşul cu încercarea, dintr-o dată 11 stinge. La cei ce stau cu capul plecat şi rămân în smerenie la picioarele Domnului, suflarea vrăjmaşului nu poate merge pe deasupra, ci pe dedesubt. La orice lampă sau felinar când sufli pe deasupra, stingi lumina însă, dacă sufli pe dedesubt, lumina arde mai puternic. Domnul a spus că cei ce stau cu capul plecat, smeriţi, orice încercare vine, nu-şi pierd nădejdea, nu cârtesc, nu murmură, ci primesc cu bucurie când trebuie să treacă prin felurite încercări, fiindcă ei ştiu că prin orice încercare vor trece, ies biruitori cu Domnul.

VEGHEREA ÎN RUGĂCIUNE

VI. A şasea încercare era cu postul de veghere în rugăciune. Domnul a spus că fiecare credincios va avea această luptă in rugăciune. Satan va veni prin diferite gânduri si va încerca să întrerupă sau chiar să taie de tot firul rugăciunii dar noi trebuie să veghem, să stăruim în vederea rugăciunii, ca să nu fim biruiţi. Să nu facem rugăciuni numai de formă, sau de pe buze, să nu o facem ca un obicei, căci atunci firul rugăciunii e întrerupt si degeaba aşteptăm rezultatul rugăciunii si rezolvări în familie si biserică. Domnul vrea ca rugăciunile noastre să fie făcute din inimă, nu de pe buze, si în rugăciune să avem îndrăzneală si credinţă că suntem copiii Domnului si dacă cerem ceva, ne ascultă, aşa cum a fost făgăduit, că tot ce vom cere de la Tatăl, în Numele Domnului Isus, El ne va da (Ioan 16:23). Cei ce nu vor veghea în vederea rugăciunii, vor fi biruiţi prin ispite de Satan. Din pricina ne vegherii în rugăciune, unii ajung pe pământul străinului ca fiul risipitor, si la unii starea de pe urmă e mai rea de şapte ori decât înainte si nu se mai pot întoarce fiindcă vrăjmaşul îi ţine robi păcatului. Deci prin rugăciune vom ieşi biruitori, dar numai cerând sângele Domnului în ajutor.



Yüklə 494,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin