Lucrări extrase din experienţe cu

ACŢIUNEA DUHURILOR

Legiunile de duhuri au intrat în acţiune; parcă erau un roi de albine: unele zburau pe sus, altele pe jos si făceau tot felul de lucruri care cu greu le puteau suferi părinţii. Duhurile care erau în formă de câini s-au dus la copii şi au început să se hârâie cu ei. Atunci copiii au început să se bată, să se muşte, să se hârâie exact ca si câinii. La alţii s-au dus pisicile: copii se certau, se zgâriau si se căţărau pe sus, vărsând vasele cu mâncare. Liliecii s-au aşezat pe capul unora si copiii au început să se tragă de păr unii pe alţii, pentru că liliecii şi-au băgat ghearele încâlcindu-le părul. Pe alţi copii s-au aşezat fluturi, şi dintr-o dată, părinţii nu se mai puteau înţelege cu ei; nu voiau să mai asculte, se luau de capul lor si plecau de acasă. La alţi copii s-au dus vulpile, cuprinzându-i un duh de minciună si viclenie. Pe capul unora s-au pus păuni, cuprinzându-i mândria. Cel pe care s-a aşezat broasca s-a făcut egoist, zgârcit, nevrând să dea nimic la fraţii lui, iar dacă părinţii nu-i împlineau voia, plângea si se mârâia. Peste copiii la care venea şarpele, se punea duhul de şiretenie si scandal. Fiecare duh căuta să-şi facă cât mai bine slujba. Copiii plângeau, se băteau, spărgeau vase, tăiau hârtii si chiar lucruri bune cu foarfecele. Mamele au început să plângă că nu se mai puteau înţelege cu copiii, murmurând si zicând că nu sunt binecuvântare, ci blestem pentru familie. Alţi părinţi se enervau si ziceau că vor scoate aceste duhuri cu bâta din copii. Deodată s-a auzit un glas care striga: "Mamelor nu vă pierdeţi nădejdea si răbdarea că altfel veţi fi biruite. Rugaţi-vă să vă dea Domnul putere si răbdare si veţi vedea că nu sunt copiii aşa de răi, ci duhurile vătămătoare îi provoacă pentru ca să vă pierdeţi nădejdea, să murmuraţi si să cârtiţi. Copiii voştri sunt binecuvântaţi." Duhurile insistau asupra copilului până o scoteau pe mamă din răbdare si zicea un cuvânt nepotrivit, apoi plecau la alţi copii, iar copilul respectiv rămânea liniştit de parcă era cel mai cuminte. A trecut cu greu timpul hotărât acestei încercări, iar legiunea de duhuri trebuia să se retragă.

SUCIREA VEDERILOR

Uriaşul Satan a rămas doar el singur, rezemat de uşă si se uita la noi. Noi stăteam pe genunchi să ne rugăm Domnului să ne păzească, să ne acopere cu sângele Lui împotriva vrăjmaşului care nu zicea nimic, nu se lupta cu noi, ci doar privea cum ne rugam. Din când în când deschideam ochii să vedem dacă nu cumva Satan vrea să ne atace în vreun fel.

Odată însă, când am deschis ochii, am văzut pe o soră (prietena intimă a mea) că era schimonosită la faţă, cu gura strâmbă, cu ochii mari, bulbucaţi, şi am zis către ea: "Sora M., eu te-am ştiut cu o faţă frumoasă până acum. Ce s-a întâmplat de te-ai schimbat aşa?" Ea mi-a răspuns: "Nu ştiu nimic să mi se fi întâmplat, dar ceva este totuşi: si eu pe tine te văd că ai un chip sluţit şi atâta apari de urâtă , că măcar că ţi-am fost prietenă, nu mă mai pot uita la tine." Atunci am început să ne uităm la fraţii si surorile din jur, să vedem cum sunt ei. Am rămas uimiţi uitându-ne unii la alţii, că toţi erau schimonosiţi, toţi aveau defecte, în timpul acesta, în loc să ne rugăm, noi ne miram unii de alţii, fără să ştim ce s-a întâmplat si nu ne mai puteam iubi. Uriaşul Satan a început să râdă cu un rânjet drăcesc: "Ha, ha, ha, v-am biruit! Asta-i opera mea. V-am sucit vederile ca să vă vedeţi cu defecte, schimonosiţi, si să nu vă mai iubiţi unii pe alţii ca la început!" Când am auzit că aceasta era lucrarea lui Satan, că a reuşit să ne schimbe vederile pentru că nu am vegheat îndeajuns în vederea rugăciunii, si ne-a biruit fără să lupte cu noi, am început să plângem, rugând pe Domnul să ne ierte pentru nevegherea noastră, luminându-ne din nou vederile, ca să vedem clar si să ne iubim ca la început. După ce ne-am rugat, am deschis ochii să vedem dacă tot aşa sunt cei din jur: ceva s-a mai schimbat, dar totuşi, nu ni se păreau atât de frumoşi ca la început. Iarăşi am început a plânge în rugăciune: "Doamne Isuse, Te rugăm să ne dai vederile clare ca la început." Si atât am plâns si ne-am rugat până am început să vedem bine pe cei din jurul nostru. Atunci am mulţumit Domnului că ne-a ascultat: simţeam iarăşi iubirea vie ca la început. Satan a plecat si a spus: "Mă duc si iarăşi vin." Noi toţi stăteam pe genunchi şi ne rugam.

LUMINA (LAMPA)

Faza aceasta s-a schimbat, si acum fiecare credincios avea în faţa lui ceva ca o lampă aprinsă. Ni s-a spus să veghem să nu ni se stingă lumina si fiecare se ruga veghind să nu i se stingă lumina. Atunci a venit din nou uriaşul Satan. A trecut pe la fiecare credincios şi a suflat puternic peste lampa fiecăruia ca să-i stingă lumina. Am văzut cum a trecut pe la fiecare credincios: la unii li s-a stins lumina la prima suflare, la alţii a trebuit să insiste cu suflarea lui puternică ca să le stingă lampa. Noi ne miram tare că la unii le stingea lumina atât de repede, iar la alţii din ce sufla, mai puternic le ardea lumina. Ne întrebam care este secretul, căci tot Satan sufla la toţi, şi totuşi la unii în loc să li se stingă lumina, li se aprindea si mai tare.

POSTUL DE VEGHERE – RUGĂCIUNEA

S-a schimbat si această fază si credincioşii au apărut într-un loc deschis, unde era o platformă în forma unei mese de piaţă, dar nu era fixată, ci ca o bandă cu lungimea de 50 cm si cam la un metru de la pământ. Capetele ei se sprijineau pe ceva, dar pentru că era tare lungă, nu am văzut pe ce. Pe platformă stăteau toţi credincioşii în genunchi, cu faţa spre răsărit, aşezaţi unul după altul aşa încât niciunul nu vedea faţa celuilalt. Am auzit o voce care a spus că acela este numit "Postul de veghere al rugăciunii" si a zis să veghem în vederea rugăciunii să nu ni se întrerupă legătura cu Domnul. Am început să ne rugăm cu mult zel la început, dar după o vreme a venit peste mine aşa o moleşeală, că nici nu mai găseam cuvinte să mă rog. Aducându-mi aminte că suntem la postul de veghe, mi-am dat toate silinţele să ies din starea de moleşeală, si am simţit din nou duh de rugăciune si prezenţa Duhului Sfânt. Nu după mult timp însă, a venit peste mine o împietrire si mi-am dat seama că am aţipit la rugăciune. Am început a plânge si a mă căi, până am simţit din nou harul Domnului revărsat în rugăciune. Totuşi, după un timp, m-am pomenit căci cu gura mea mă rugam, dar gândul îmi era în altă parte: m-am trezit spunând cuvinte fără să mă gândesc la rugăciune. Este adevărat că, cu toate aceste stări neplăcute din timpul rugăciunii, am avut si momente de părtăşie cu Domnul, simţind că sunt desprinsă de tot ce-i pământesc, iar rugăciunea a ajuns sus; firul rugăciunii era bine cuplat cu cerul, gândurile si simţurile erau concentrate sus si pe Domnul îl simţeam foarte aproape. Eram întristată că nu am putut veghea să nu existe acele stări neplăcute când am fost biruită în rugăciune.

Am stat să ascult dacă ceilalţi fraţi si surori se roagă, dar după cum auzeam rugăciunile. lor, mi-am dat seama că toţi aveau aceleaşi lupte în rugăciune. Am deschis ochii şi m-am întors spre persoanele din spatele meu (eram aşezaţi ca într-un şir) şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că la fiecare credincios pe umăr stătea un mic duh de-al Satanei. Nu era mai mare decât o şchioapă, parcă ar fi fost o miniatură. Şoptea întruna la urechile credincioşilor si în mână avea o foarfecă cu care vroia să taie firul de rugăciune. M-am uitat la mine la spate şi am văzut că si la mine era un duh de soiul acela si căuta să-mi taie firul de legătură.