Materiale textile
Yüklə 135,72 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Proprietăți higroscopice
- Argila
|
Scoala Gimnaziala nr. 21 ,,V. Babes” Proiect
Eleva: Ghiorghe Alexandra Clasa: a VI-a A MATERIALE TEXTILE Un material textil, adesea folosit la plural, materiale textile sau doar textile (cuvânt originar din latinescul texere = a țese, a tricota), este un material flexibil, constând dintr-o rețea de fibre naturale, sintetice sau un amestec al acestora, care sunt toarse prin diferite procedee manuale sau mecanice. Textilele pot fi produse prin țesere, împletire, înodare, croșetare si prin presare. Termenul textile se poate referi la
Țesăturile din care se produc îmbrăcămintele trebuie să aibă anumite proprietăți printre care trebuie să fie termoizolatoare, să nu irite pielea etc. În producția pe scară largă a țesăturilor în industria textilă se folosesc mașininile de țesut, care sunt urmașele modernizate ale războiului de țesut și fusului de tors folosit pentru împletirea firului din caier. Țesăturile groase care necesită alte tehnici de producere sunt covoarele, catifeaua, postavul, abaua. Textile sunt compuse după structură din stofe, tricotaje, țesături. Confecționarea hainelor constă din croire după măsură și coaserea împreună a bucăților textile croite anterior. Istoria industriei textile din România începe în anii 1600, odată cu înființarea breslelor țesătorilor în Moldova, Muntenia și Transilvania.[1] Abagiii, postăvarii, pâslarii și mătăsarii își deschid mici ateliere în care fac haine, covoare, pături și ștergare.[1] Bumbac încep să cultive în anii 1700.[1] În anul 2014 textilele erau al patrulea cel mai important produs de export al României după contribuția la total.[2] În urmă cu mai bine de un deceniu acesta era cel mai important produs de export, însă odată cu mi grația mai multor furnizori către piețele din Asia și odată cu atragerea de noi investitori, tex tilele au căzut pe poziția a patra.[2] Criza financiară și economică a eliminat peste 100.000 de locuri de muncă din industria textilă locală.[3] În 2012, cele circa 8.000 de companii care activau în domeniu mai aveau doar 217.000 de salariați, față de 340.000 în 2008, ultimul an de boom economic,[3] și 448.200 în 2004.[4] Cei mai mari 15 producători locali de textile și încățăminte, care angajează aproape 10.000 de oameni ca să croiască și să coasă pentru Calzedonia, Hugo Boss, Debenhams H&M sau Inditex (proprietarul Zara), au obținut în anul 2013 afaceri de peste 3 miliarde de lei.[2] Lucrătorii din producția de textile în România sunt de regulă plătiți cu salarii de sub 1.000 de lei (220 de euro), de multe ori cu salariul minim pe economie, mai ales cei din provincie.[5] Salariile din industrie sunt cu 30% sub me dia pe eco nomie.[6] Potrivit informațiilor deținute de Ziarul financiar, furnizate de jucătorii din piață, prețul produselor poate ajunge în magazine și de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii.[7] Industria textilă contribuie cu 11% la exporturile României și a pierdut în ultimul deceniu primul loc în favoarea industriei auto și a componentelor auto.[8] La un total al exporturilor estimat în anul 2014 la 52 mliarde euro, croitorii români au trimis peste graniță produse în valoare de 5,7 miliarde euro.[8] La începutul anilor 2000 fabricile de confecții erau responsabile de o treime din exporturile țării.[8] România și-a redus în ultimele două decenii producția de încălțăminte și ciorapi cu 60% până la 94%.[9]
În India, statele Maharashtra (26.63%), Gujarat (17.96%) și Andhra Pradesh (13.75%) dar și Madhya Pradesh sunt principalele state producătoare de bumbac,[3] datorită unei clime permanente predominant tropicală caldă și umedă. În Pakistan, bumbacul este crescut predominant în provinciile Punjab și Sindh. În SUA, statul Texas este lider la totalul de producție pentru 2004,[4] în timp ce statul Californiaare cea mai mare recoltă.[5] Proprietățile bumbacului:
 
Femei care „bat” mătase (sec. XVI) Mătasea este o țesătură textilă fină. Mătasea naturală provine din firul produs în faza de cocon, de fluturele de mătase (Bombyx mori). Mătasea provine din Chinaea fiind una dintre principalele mărfuri aduse din Asia Orientală. După ea a fost denumită și calea comercială Drumul Mătăsiicare lega China, Japonia și India .  
DANTELA
Dantelă de Bruges lucrată cu ciocănele Dantela este un produs textil, o țesătură cu goluri, reprezentând ochiuri largi, lucrat cu acul, cu croșeta, cu ciocănelele sau prin folosirea simultană a mai multor tehnici, care se realizează manual sau industrial. Golurile dantelei sînt formate prin scoaterea firelor din țesătura de bază pe care s-a brodat cu fir textil, dar mai adesea sînt realizate ca spații goale în țesutul efectiv al dantelei. Dantelăria este un meșteșug antic. Dantela autentică este formată cînd un fir se împletește cu altele fără o anumită stofă de fundal. Ochiurile care formează ornamentul pot fi obținute prin împletirea și/sau înnodarea unui fir cu alte fire independent de fundal, ce creează dantele străvezii și fine. Materialele care au fost folosite de-a lungul timpului pentru realizarea dantelelor au variat de la in, mătase, aur și argint la mult mai actualul și larg folositul bumbac sau la mult răspânditele fibre sintetice. Unii artiști de astăzi folosesc, precum în epoca de aur a dantelăriei venețiene, fire de aur, argint sau cupru în lucrările lor. Dantelele sunt țesături ajurate (cu goluri) cu caracter ornamental sau decorativ, în care se pot observa cele două elemente formate prin întrețeserea firelor textile: 
Dantelă aplicată
Totuși, la anumite dantele (în special la dantelele manuale cu ochiuri largi) nu există propriu-zis un element rețea: desenele, separate unele de celelalte prin goluri importante, sunt asamblate prin bride care concură la caracterul decorativ al ansamblului. 
Dantelă cu acul, detaliu Realizarea rețelei de ochiuri și de bride ca și desenul ornamental sunt obținute de cele mai multe ori cu aceleași fire. Totuși, uneori desenul ornamental se execută separat și apoi se asamblează. Caracteristica esențială a dantelelor de la această poziție, este că desenul nu este realizat pe o țesătură ca fond preexistent. Deci ele nu trebuie confundate cu produsele cu aspect similar și care sunt uneori denumite dantele, care se obțin prin umplerea sau decorarea ochiurilor unei țesături de fond sau aplicând prin coasere dantela pe o țesătură de fond care poate fi ulterior eliminată, total sau parțial. Astfel de produse (care cuprind în particular, toate broderiile pe tul, plasă sau chiar pe dantelă precum și orice alte broderii pe țesătură de fond ajurată preexistentă, ca și încrustațiile sau alte aplicații prin coaserea dantelelor pe țesături de fond ajurate preexistente) sunt broderii. ATA
LEMNUL
Lemnul este un material natural care provine din plantele lemnoase, arbori, arbuști etc., fiind compus în majoritate din celulozăși lignină și în mică parte din gume, rășini, materii tanante și materii colorante. Lemnul, o materie de origine organică, este produs de plantele lemnoase care fac parte din grupa vegetalelor superioarecormofite - plante vasculare care sunt formate din țesutul lemnos xilen și țesutul liberian - floem. Cuprins [ascunde]
Botanica[modificare | modificare sursă] Structura lemnului[modificare | modificare sursă] 
0 = Măduvă; 1 Inele anuale; 2 Canal de rășină; 3 Raze primare;; 4 Raze secundare; 5 Cambiu; 6 Razele bastului; 7 Felogen; 8 Bast; 9 Scoarță Microscopic lemnul este diferit privit, în funcție de planul în care este secționat. Lemnul este alcătuit din mai multe tipuri de țesuturi vegetale: țesutul vascular, fibre, parenchimul de rezervă.
Lemnul are o structură anatomică specifică fiecărei specii de arbore, astfel încât acestea pot fi recunoscute în funcție de diferențele structurale. Descrierea științifică a structurilor lemnului și de determinarea speciilor de arbori ține de anatomia lemnului. Compoziția chimică[modificare | modificare sursă] Lemnul constă în principal din substanțe organice, precum și din substante anorganice (1 până la 1,5%). De asemenea, poate avea umiditate variabilă. Are în compoziție:
Există trei tipuri de apă în lemn:
Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]
Anizotropie[modificare | modificare sursă] Aproape toate proprietățile structurale ale lemnului sunt diferite în cele trei direcții principale (axială, radială, tangențială). Aceasta cauzează contracții inegale a lemnului în timpul uscării. La unele specii de lemn, contracția axială maximă este de de 0,3%, radială de 5% și tangențială de 10%. Proprietăți higroscopice[modificare | modificare sursă] Proprietățile higroscopice a lemnului cauzeaza o stabilitate dimensională relativ scăzuta în diferite umidități ambientale. Lemnul uscat este mai higroscopic decat cel umed, iar calitatea lemnului depinde de umiditatea climei. Variația concentratiei de apă sub punctul de saturare determină schimbări ale structurii lemnului. Unele tipuri de lemn, precum cel de tec, au o contracție scăzută de umiditate din cauza substanțelor hidrofobe prezente. Pentru a micșora caracterul higroscopic al lemnului, acesta este acoperit cu un strat subtire de vopsea. Proprietăți acustice[modificare | modificare sursă] Viteza sunetului în lemn, de-a lungul fibrelor lemnoase, are o valoare de 4000 până la 6000 m/s, pe când în cereale este de doar 400 – 2000 m/s. Parametrii care influențează viteza sunetului sunt densitatea, elasticitatea, lungimea fibrelor, unghiul, conținutul de umiditate, fisurile. Datorită proprietăților sale acustice excelente, lemnul este utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale. Dar lemnul poate fi utilizat și ca material de izolare fonică. Placa cu o densitate de suprafață de 15 – 20 kg/m2 realizează o izolare fonică de 24 - 26 dB. Proprietăți termice[modificare | modificare sursă] Datorită porozității sale, lemnul este un conductor slab de căldură, prin urmare este foarte potrivit ca izolare termică. Molidul are o conductivitate termică de 0.22 W / mK (pentru comparație betonul are 0,69 W / mK), iar plăcile izolatoare - 0.14 W / mK sau mai mică. Plăcile aglomerate poroase ajung la 0.05 W / mK. Conductibilitate termică crește cu conținutul de umiditate și densitatea materialului. Capacitatea termică la lemn este de aproximativ patru ori mai mare decât la fier. Expansiunea termică poate fi neglijată în practică la lemn, deoarece aceasta va fi compensată de contracția la uscare. Descompunerea termică lemnului începe la temperaturi de peste 105 °C; la 200 °C este foarte mult accelerată și atinge cota maximă la 275 °C. O degradare termică a lemnului poate să apară în timpul expunerii prelungite la temperaturi mai mici de 100 °C. Punctul de aprindere al lemnului este între 200 și 275 °C. În absența oxigenului se poate producepiroliza. Formarea lemnului[modificare | modificare sursă] Lemnul se formează din cambiu, situat între lemn și scoarța copacului (creștere secundară). Alterarea lemnului[modificare | modificare sursă] Utilizări[modificare | modificare sursă] 
Lemnul este utilizat în scopuri multiple și în mai multe forme:
Arderea are loc în trei etape: în prima, lemnul este uscat la temperaturi de până la 150 °C, evaporând apa conținută. Apoi, între 150 °C și 600 °C are loc piroliza. Componentele gazoase din lemn sunt apoi eliberate și este format cărbune. În sfârșit, de la 400 la 1300 °C, are loc oxidarea(arderea).
Produse din lemn[modificare | modificare sursă] 
Arta lemnului PAL (plăci aglomerate din lemn) repezintă panouri obținute din coajă și resturi de lemn, provenite de la procesatorii de lemn, care sunt utilizate în industria mobilei, dar în procent extrem de mic se pot găsi și în formă brută în magazinele de bricolaj[1][2] MDF (medium-density fibreboard) este tot un material folosit în industria mobilei, însă de o calitate mai ridicată față de PAL[1]. MDF-ul se obține din bușteni, dar și din resturi decojite[1]. OSB (Oriented strand board) - plăci din fibre orientate reprezintă plăcile folosite în special în industria construcțiilor pentru pereți, podele, acoperișuri, dar pot fi folosite și pentru cutii de transport sau paleți[1][2] CERAMICA
Ceramica (din greacă κεράμιον Keràmion) este un material obținut prin modelarea și arderea argilelor. Aceeși denumire se dă și artei și tehnicii de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilelor, denumită și arta ceramicii, precum și obiectelor de argilă făcute prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui.[1] Arta prelucrării lutului este foarte veche. De exemplu, într-o peșteră din provincia Hunan, China, au fost descoperite mai multe piese de ceramică cu o vechime estimată la 17.500 - 18.300 de ani.[2] Ceramica a fost folosită prima dată acum 26.000 de ani, de vânătorii-culegători din Moravia.[3] În colecțiile din Muzeul Țăranului Român sunt strânse circa 3000 de piese de ceramică, de o mare diversitate, ca oale folosite la vatră pentru pregătirea alimentelor, chiupuri, ploști și ulcioare, căni, străchini, cancee, cahle și țepe de casă, utilizate în gospodăria țărănească tradițională românească. [4] În prezent, din ceramică se fabrică o varietate de produse, de la obiecte sanitare și veselă, până la faianțe și țigle pentru acoperiș, izolatoare electrice, piese tehnice rezistente la temperaturi înalte. 
Ulcioare ceramice antice din epocacivilizației minoice 
Întrerupător electric din ceramică Ştiaţi că… Singurul loc din Europa unde se mai produce ceramică neagră este în România?December 18, 2012 Curiozităţi, Decoraţiuni interioare  Ştiaţi că… Singurul loc din Europa unde se mai produce ceramică neagră este în România?
Acest tip de ceramică se produce în comuna Marginea din judeţul Suceava şi este cunoscuta drept Ceramică de Marginea. Se caracterizează îndeosebi prin culoarea neagră pe care o dobândesc obiectele după ardere, dar şi prin păstrarea unor forme tradiţionale. Ceramica de la Marginea aparţine culturii Horodiştea – Floreşti, care este perioada cea mai înfloritoare a ceramicii negre geto-dacice. Pământul din care se fabrică oalele este adus de olari de la marginea satului şi ars în cuptoare circa 10 ore pentru ca negrul de fum să pătrundă în vase şi astfel să le dea culoarea neagră tipică acestor vase LUT
Argila (deseori Lut) este o rocă sedimentară cu granulație fină (< 2 µm), alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente decuarț, mică etc. Este întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc. Mineralele din argilă se formează prin acțiunea chimică îndelungată a acidului carbonic și a altor solvenți naturali. Argilele primare, denumite și caoline se găsesc în locul formării lor pe când argilele secundare se găsesc departe de locul formării lor fiind mutate de eroziune și apă. Straturile argiloase fiind impermeabile, joacă un rol în reținerea apei de înfiltrație și în formarea pânzei de apă freatică. Argila împiedică proliferarea micribilor sau a bacteriilor patogene. Egiptenii foloseau argila la mumificare, cunoscând acțiunea sa antiseptică. Argila captează, drenează, apoi elimină impuritațile din țesuturi, sânge sau limfă. Ea constituie un pol de atracție pentru factorii morbizi. Această substanță este dotată cu ceea ce numim ,, inteligența naturii ,, . În cazul unei răni sau leziuni, ea elimină țesuturile bolnave și distruge germenii periculoși, fără să atingă sau să ditrugă celule sănătoase. Are o compoziție asemănătoare corpului nostru, cu un supliment de minerale. Argila are putere antitoxică, bactericidă, antiseptică, fortifică organismul și combate bolile datorită slăbirii și degenerescenței. Anulează efectul nociv al nitriților și nitraților. Argila posedă posibilitatea de a echilibra radioactivitatea corpuluin, stimulând deficiențele radioactive și absorbind poverile excesive. Argila se folosește atât pe cale internă (se bea amestecată cu apă), cât și pe cale externă (sub formă de cataplasme).
Fotografie la microscop electronic de zgura smectite - mărire 23500 Argila se deosebește de alte soluri cu granulație fină prin diferențele de mărime și cele mineralogice. Nămolurile (soluri cu granulație fină) care nu includ minerale argiloase, tind să aibă dimensiuni mai mari decât particulele de argilă. Dar există unele suprapuneri în dimensiunea particulelor, cât și în ceea ce privește alte proprietăți fizice, și există multe depozite apărute în mod natural care includ atât nămoluri cât și zgură. Distincția dintre nămol și argilă variază în funcție de disciplină. Geologii și pedologii consideră că separarea dintre cele două soluri are loc la o dimensiune a particulelor de 2 microni (argilele fiind mult mai fine decât nămolurile), sedimentologiifolosesc adesea dimensiunea de 4-5 μm pentru a face diferența între soluri, iar chimiștii pot folosi dimensiunea de 1μm.[2] Inginerii geotehnici fac distincția între nămoluri și argile pe baza proprietăților de plasticitate ale solului, măsurat prin Limite ale solurilor Atterberg. ISO 14688 clasele particulelor de argilă, ca fiind mai mici de 2 microni și nămoluri mai mari. Minerale argiloase sunt de obicei formate pe perioade lungi de timp prin dezagregarea chimică treptată a rocilor, de obicei, de silicat de rulment, prin concentrații mici de acid carbonic și alți solvenți diluați. În urma intemperiilor acești solvenți, de obicei acizi, migrează prin stâncă după scurgerea prin straturile superioare erodate. În plus față de procesul de dezagregare chimica cauzat de intemperii, unele minerale argiloase sunt formate prin activitatea hidrotermal. Depozitele de argilă se poate constitui în loc ca depozite reziduale în sol, dar depozitele groase, de obicei, sunt formate ca urmare a unui proces de sedimentare secundar prin depunere, după ce au fost erodate și transportate de la locul lor de origine de formare. Depozitele argiloase sunt de obicei în marile lacuri și bazinele marine. Argile primare, de asemenea, cunoscut sub numele de Caoline, se află la locul de formare. Depozite secundare de lut au fost mutate de eroziune și de apă din locul lor primar. Bibliografia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Matase https://.ro.wikipedia.org/Argila https://.ro.wikipedia.org/Ceramica https://.ro.wikipedia.org/Lut https://.ro.wikipedia.org/Bumbac https://.ro.wikipedia.org/Dantela https://.ro.wikipedia.org/Ata https://.ro.wikipedia.org/Lemn Yüklə 135,72 Kb. Dostları ilə paylaş:
|
