Meditatii Charles H. Spurgeon meditații pentru fiecare zi a anului dimineața și Seara

SEARA

I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste. Osea 11:4

Tatăl nostru ceresc ne trage adesea cu funii de dragoste, dar o, cât de şovăitori suntem noi când alergăm spre El! Cât de greu răspundem îndemnurilor Sale blânde! El vrea să avem o credinţă simplă în El, dar noi nu am ajuns încă la încrederea lui Avraam. Noi nu ne lăsăm grijile lumeşti în seama lui Dumnezeu ci, ca şi Marta, ne împovărăm cu prea multă servire. Credinţa noastră slabă nu aduce roade sufletului; noi nu ne deschidem gura larg, deşi Dumnezeu a promis să ne-o umple, (vezi Psalmi 81:10). Nu te invită El în seara aceasta să ai încredere în EI? Nu-L auzi cum spune „vino, fiul Meu, şi ai credinţă în mine. Perdeaua s-a sfâşiat. Intră în prezenţa Mea şi apropie-te cu curaj de tronul harului Meu. Sunt demn de toată încrederea ta; lasă-ţi grijile asupra Mea. Scutură praful grijilor, şi pune-ţi veşmintele de sărbătoare"? Dar deşi suntem chemaţi cu iubire să ne încredem în binecuvântările harului, noi nu răspundem. Altădată, El ne cheamă la părtăşie cu El. Noi stăm pe pragul casei lui Dumnezeu; El ne invită să venim în sala de ospăţ şi să cinăm cu el, dar noi refuzăm onoarea. Mai sunt camere secrete nedescoperite încă; Isus ne invită să intrăm în ele, dar noi ne tragem înapoi. Ruşine inimilor noastre reci! Nu suntem demni de Domnul Isus, nu suntem pregătiţi să-I fim slujitori, şi cu atât mai puţin mirese. Totuşi, El ne-a chemat să fim carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, logodiţi cu EI printr-un legământ slăvit. Aceasta este dragostea! Dar dragostea aceasta nu acceptă refuzuri. Dacă nu ascultăm invitaţiile blânde ale iubirii Sale, El ne va trimite pedepse care să ne aducă mai aproape de El. El va face tot ce trebuie ca să te apropie de Sine. Ce copii nebuni suntem, să refuzăm funiile de iubire şi să cerem lovituri de bici, fiindcă Isus ştie să folosească biciul în favoarea noastră!

21 Mai

DIMINEAŢA

Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul. 1 Petru 2:3

Dacă" - atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă" - deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă" - deci nu este o binecuvântare generală, ci Bila specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă" în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul". Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău. Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în tine am crezut, şi sunt încredinţa că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea" (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu" (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă", sau un „poate", sau un „posibil" să-ţi mulţumească sufletul. Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David" (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere" (Levitic 20:24).

SEARA

Este grâu în Egipt. Genesa 42:2

Foametea chinuia toate popoarele, şi era inevitabil ca Iacov şi familia lui să sufere. Dar Dumnezeul providenţei, care nu-i uită niciodată pe cei aleşi, strânsese un grânar pentru poporul Său avertizându-i pe egipteni şi îndemnându-i să strângă grâne în anii de belşug. Iacov nu s-ar fi aşteptat niciodată ca eliberarea să vină din Egipt, dar auzise că acolo era grâu. Credinciosule, atunci când toate lucrurile par a fi împotriva ta, stai liniştit, fiindcă Dumnezeu ţi-a pregătit o rezervă; pe lista durerilor tale se află o clauză salvatoare. Într-un mod anume, El te va elibera, şi într-un mod anume, te va ajuta. Locul de unde îţi va veni scăparea va fi neaşteptat, dar ajutorul va veni în vreme de nevoie, şi tu vei slăvi Numele Domnului, dacă oamenii nu te vor hrăni, o vor face corbii; dacă pământul nu va avea roade, cerul va aşterne mană. De aceea, fii tare şi încrede-te în Domnul. Dumnezeu poate face ca soarele să răsară de la apus dacă vrea, şi El poate schimba izvorul durerilor în izvor de bucurii. Grâul din Egipt era în mâinile iubitului Iosif; el deschidea şi închidea grânarele după bunul său plac. La fel, bogăţiile providenţei sunt în puterea Domnului Isus care le va împărţi liber poporului Său. Iosif avea cu ce să-şi întreţină familia, iar Isus este credincios în împlinirea nevoilor copiilor Săi. Misiunea noastră este să cerem ajutorul care ne-a fost pregătit; nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, ci să ne trezim. Rugăciunea ne va aduce în curând în prezenţa Fratelui nostru împărătesc. Odată ajunşi în faţa tronului Său, trebuie doar să cerem şi vom primi. Proviziile Sale nu se sfârşesc niciodată; mai există destul grâu. Inima Sa nu este împietrită; El este gata să ne împlinească nevoile. Doamne, iartă-ne necredinţa, şi ajută-ne în seara aceasta să ne apropiem de plinătatea Ta şi să primim „har după har" (Ioan 1:16).

22 Mai

DIMINEAŢA

I-a călăuzit pe drumul cel drept. Psalmi 107:7

Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?" Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit" (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin meaturi" (Iacov 1:2).

O, suflete al meu, te linişteşte
Aşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;
Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte
Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

SEARA

Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti. Cântarea Cântărilor 1:16

Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon" (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor" (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât ,frumos de tot" (vers. 7). Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec" (Cânt. 5:16). Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

23 Mai

DIMINEAŢA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti". Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte EL nu va fi niciodată sfârşită. Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în piceaoare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât". Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre. Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început" şi ne va duce la „limanul dorit" (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

SEARA

Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint. Isaia 43:24

Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult" (Luca 12:48). Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune! Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem" (1 Cronici 29:14).

24 Mai

DIMINEAŢA

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns - aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin - departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta" (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea... tot felul de rugăciuni şi cereri" (Efeseni 6:18).

SEARA

Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos. Filipeni 1:27

Cuvântul „purtaţi-vă" nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi" (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul" (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

25 Mai

DIMINEAŢA

Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21

Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă". Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor" (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele" (Psalmi 27:9).

Rămâi cu pace ta cerească
In inimile noastre, Duh prea Sfânt
In suflete un templu să ni se clădească
Ca să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

SEARA

S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim... şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35

După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

26 Mai

DIMINEAŢA

Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalmi 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate" (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii" — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic" (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină". Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior" (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu". Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori" (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare". Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău". De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.