Meditatii Charles H. Spurgeon meditații pentru fiecare zi a anului dimineața și Seara

14 Mai

DIMINEAŢA

Impreună moştenitori cu Christos. Romani 8:17

Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor". (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească" (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi" (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă. El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică - Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voăstră să fie deplină" (Ioan 15:11). Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

SEARA

Va lua mieii în braţe, şi îi va duce la sânul Lui. Isaia 40:11

Cine este cel despre care se vorbeşte atât de frumos? Păstorul cel bun. De ce duce mieii atât de aproape de inimă? Fiindcă are o inimă bună, şi orice slăbiciune îl atinge. Suspinele, neştiinţa şi slăbiciunea mieilor fac apel la compasiunea Lui. Este datoria Lui, ca Mare preot, să aibă grijă de cei slabi. In afară de asta, El i-a răscumpărat cu sângele său, aşa că ei sunt proprietatea Lui. Trebuie să aibă grijă de cei care L-au costat atât de mult. Este responsabil pentru fiecare miel, legat prin legământ să nu piardă nici unul. Mai mult, ei sunt o parte din răsplata Sa slăvită. Dar cum înţelegem expresia „îi va duce"? Uneori El îi duce când nu îngăduie să sufere prea multe încercări. Viaţa este blândă cu ei. Adesea sunt „duşi" atunci când sunt învăluiţi în dragoste, ca să poată îndura totul mai uşor. Deşi nu au prea multe cunoştinţe, ştiu destule despre blândeţea Păstorului. Adesea El îi duce oferindu-le o credinţă foarte simplă, care ia făgăduinţele aşa cum sunt şi, în nădejde, aleargă la Isus cu orice necaz. Simplitatea credinţei lor le oferă o mare încredere, care îi ridică deasupra lumii. El duce mieii la sânul Său. Iată dragostea nemărginită. Iar purta El lângă inimă dacă nu i-ar iubi atât de mult? Apropierea este foarte strânsă; sunt atât de aproape încât nu s-ar putea apropia mai mult. Intre ei există o familiaritate sfântă, fiindcă Christos le oferă nenumărate dovezi de dragoste celor slabi. Ei sunt în perfectă siguranţă; cine i-ar putea lovi lângă inima Lui? Duşmanul ar trebui să-L lovească pe Păstor întâi. Ei au parte de odihnă desăvârşită şi mângâiere blândă. Cu siguranţă, suntem departe de a vedea pe deplin infinita iubire a lui Isus!

15 Mai

DIMINEAŢA

Şi oricine crede, este iertat. Faptele Apostolilor 13:39

Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul" (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus" (Romani 8:1). In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

SEARA

Făcuţi desăvârşiţi. Evrei 12:23

Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană" (Efeseni 5:27). Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?" (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte - oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului. Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat" în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh" (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

16 Mai

DIMINEAŢA

Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. 1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării. Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă" (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei. Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?" (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-1 preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara" (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare" (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi"(Psalmi 108:2).

SEARA

Şi a zis: „aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre". 2 Împăraţi 3:16-17

Oştile celor trei împăraţi piereau de sete. Dumnezeu voia să le trimită apă, şi cuvintele proorocului anunţau binecuvântarea viitoare. Acesta este un caz în care se vede neajutorarea umană. Nici un viteaz nu putea să facă să cadă un strop de apă din cer, sau să găsească un izvor în pământ. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu ajunge adesea la capătul puterilor; ei îşi văd propria neajutorare şi descoperă unde pot cere ajutor. Totuşi, şi poporul s-a pregătit prin credinţă pentru a primi binecuvântarea. Ei au săpat gropi în care să se adune preţiosul lichid. Biserica trebuie să se pregătească pentru a primi binecuvântarea prin lucrare, eforturi şi rugăciuni; ea trebuie să sape gropile, şi Domnul le va umple. Acest lucru trebuie făcut prin credinţă, în deplina asigurare că binecuvântarea este gata să vină. În tabăra lui Israel a urmat curând un potop de binecuvântări. Apa nu a venit din cer, ca în cazul lui Ilie ci, într-un fel tăcut şi misterios, gropile au fost umplute. Domnul are metodele Sale de a acţiona. El nu este legat de timp şi loc ca noi, ci face ce îi place cu fii oamenilor. Datoria noastră este să primim ce ni se dă, şi nu să dictăm. Trebuie să observăm de asemenea abundenţa apei: destulă pentru nevoile tuturor. La fel este şi binecuvântarea Evangheliei. Toate nevoile frăţietăţii şi ale bisericii vor fi împlinite prin putere divină, ca răspuns la rugăciune; mai mult, victoria va fi acordată cu uşurinţă oştirii lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru Isus? Ce gropi sap eu? O Doamne, fă-mă gata să primesc binecuvântările pe care eşti gata să mi le dai.

17 Mai

DIMINEAŢA

Trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus. 1 loan 2:6

De ce trebuie creştinii să-L imite pe Isus? Trebuie să o facă pentru binele lor. Dacă vor ca sufletele lor să fie sănătoase, dacă vor să scape de boala păcatului şi să se bucure de puterea creşterii în har, Isus trebuie să fie modelul lor. De dragul fericirii lor, dacă vor să se bucure de o părtăşie sfântă şi fericită cu Isus, şi dacă vor să fie scăpaţi de grijile şi necazurile lumii, trebuie să trăiască aşa cum a trăit El. Nu este nimic care să te ajute mai mult în mersul spre cer decât imaginea lui Isus în inima ta, ajutându-te în orice mişcare. Atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, eşti gata să păşeşti pe urmele lui Isus, eşti fericit şi recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu. Poziţia lui Petru care ÎI urma „de departe" (Luca 22:54) este nesigură şi grea. De dragul credinţei, luptă-te să fii ca Isus. Ah, sărmană credinţă, ai fost greu încercată de vrăjmaş, dar nu ai fost niciodată atât de rănită ca în momentul în care te-au lovit prietenii. Cine a făcut rănile acestea din mâinile bunătăţii? Cel care s-a dat drept credincios, dar a folosit pumnalul făţărniciei. Omul care intră în mijlocul turmei, ca un lup îmbrăcat în haine de oaie, oboseşte turma mai mult decât leul de afară. Nu este nici o armă mai mortală decât sărutul lui Iuda. Creştinii falşi batjocoresc Evanghelia mai mult decât o pot face criticii sau necredincioşii. Dar, mai ales de dragul lui Isus, să căutăm să-I urmăm exemplul. Creştine, îţi Iubeşti Mântuitorul? Este Numele Său preţios pentru tine? Iţi este dragă cauza Lui? Vrei să-L vezi stăpânind toate împărăţiile lumii? Vrei să fie slăvit? Tânjeşti ca toate sufletele să-I fie supuse? Dacă este aşa, urmează-I exemplul; fii o „epistolă a lui Christos" (2 Corinteni 3:3), „cunoscută şi citită de toţi oamenii" (vers. 2).

SEARA

Tu eşti robul Meu; Eu te aleg. Isaia 41:9

Dacă am primit harul lui Dumnezeu în inimile noastre, efectul său practic este să ne facă slujitori ai lui Dumnezeu. S-ar putea să fim slujitori necredincioşi - cu siguranţă nefolositori - dar, binecuvântat să-I fie numele, suntem slujitorii Lui, purtând însemnul Lui, mâncând la masa Lui, şi ascultând poruncile Lui. Odinioară eram slujitori ai păcatului, dar Cel care ne-a eliberat ne-a luat în familia Lui şi ne-a învăţat să-i ascultăm voia. Noi nu ne slujim perfect Stăpânul, dar am face-o dacă am putea. Atunci când auzim vocea lui Dumnezeu spunându-ne „tu eşti robul Meu" putem să răspundem împreună cu David „sunt robul Tău... şi Tu mi-ai desfăcut legăturile" (Psalmi 116:16). Dar Domnul nu ne cheamă numai ca robi, ci ca aleşi ai Săi: „Eu te aleg". Nu noi L-am ales de la început, El ne-a ales. Dacă suntem slujitorii lui Dumnezeu, nu se întâmplă la fel întotdeauna; schimbarea trebuie împlinită prin harul atotputernic. Ochiul atotputerniciei ne-a căutat, şi vocea harului neschimbat declară „te-am iubit cu o iubire veşnică" (Ieremia 31:3). Cu mult înainte ca timpul sau spaţiul să fie create,Dumnezeu şi-a scris numele pe inimile poporului ales. El i-a predestinat să fie conform imaginii Fiului Său, şi i-a rânduit să fie moştenitori ai bogăţiei dragostei Sale, harului Său şi slavei sale. Ce mângâiere se află aici! Oare ne-a iubit Domnul atât de mult, numai ca să ne lepede? El ştia cât de încăpăţânaţi vom fi. El a înţeles că inimile noastre sunt rele, totuşi a făcut alegerea. O, Mântuitorul nostru nu este un iubit uşuratic! El nu se lasă vrăjit de frumuseţea ochilor bisericii Sale pentru un moment, pentru ca în următorul să o alunge din cauza necredincioşiei. Nu, El s-a logodit cu ea pentru totdeauna, şi este Scris despre Iehova că „urăşte despărţirea în căsătorie" (Maleahi 2:16). Alegerea veşnică este o legătură între recunoştinţa noastră şi credincioşia Lui, care nu se poate rupe niciodată.

18 Mai

DIMINEAŢA

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-1 pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale", spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului". O, ce bine este să-L priveşti pe Isus și să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste și putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

SEARA

Dar mai pe urmă. Evrei 12:11

Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.

După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă". Este pacea — pacea dulce, adâncă - care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă" bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace" (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă", în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă"? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă". Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4).

19 Mai

DIMINEAŢA

Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7

Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

SEARA

Şi Ilie dorea să moară. 1 împăraţi 19:4

Este un lucru remarcabil că Ilie - omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea, se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei" (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău" (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-1 cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante". Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

20 Mai

DIMINEAŢA

Bunătatea Ta cea minunată Psalmi 17:7

Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul și Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de ragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman; El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, și fără mustrare" (Iacov 1:5). Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!