Mihaela Doina Boboş Mariana Drăgotoiu Paula Filip [ ] referat
Yüklə 0,61 Mb.
|
|
I. Întocmirea referatului de evaluare Mihaela Doina Boboş Mariana Drăgotoiu Paula Filip [………] 2. Referatul de evaluare 2.1. Procesul de evaluare A. Noţiuni generale Evaluarea este un proces dinamic de colectare, analiză şi interpretare a datelor. Pentru ca evaluarea să fie eficientă, ea trebuie atent planificată, stabilindu-se atât scopul general al acesteia, cât şi obiectivele operaţionale şi paşii prin care scopul propus poate fi atins. Evaluarea este o parte esenţială a procesului de ajutor, ce acţionează ca o etapă pregătitoare, stabilind o bază fermă pe care se vor clădi celelalte etape ale procesului de ajutor. Ea precede orice demers de intervenţie psiho-socială şi trebuie reţinut că este un proces ciclic, desfăşurându-se pe toată perioada lucrului cu clientul, indiferent de forma pe care o va lua intervenţia, pentru că este necesară o permanentă re-evaluare a clienţilor, în funcţie de schimbarea circumstanţelor. În practică, atunci când ne gândim la procesul de evaluare trebuie să avem în vedere câteva aspecte cheie: 1. Adunarea de informaţii despre client ; 2. Explorarea faptelor, sentimentelor, gândurilor şi conduitelor clientului ; 3. Clarificarea şi identificarea nevoilor şi/sau problemelor clientului (insistându-se asupra celor criminogene), a motivaţiei pentru schimbare ; 4. Înţelegerea în context (social, familial) a situaţiei clientului ; 5. Dezvoltarea unei imagini de ansamblu asupra situaţiei clientului pentru planificarea acţiunilor necesare rezolvării problemelor identificate sau satisfacerii nevoilor clientului şi reducerii riscului identificat. * * *In literatura de specialitate întâlnim trei tipuri de evaluare, definite în funcţie de momentul în care aceasta are loc, utilizate în activitatea de reintegrare socială şi supraveghere: iniţiala, continuă şi finală. Evaluarea iniţiala se realizează cu două finalităţi distincte, care însă uneori se întrepătrund. Una dintre finalităţi este întocmirea referatului de evaluare şi aceasta este obiectul analizei pe care o vom realiza în cadrul acestui ghid. Cea de a doua finalitate este schiţarea unui plan de intervenţie, sub forma planului de supraveghere sau sub cea a planului de reintegrare socială. Spuneam că se întrepătrund deoarece, în cazul în care instanţa a solicitat întocmirea unui referat de evaluare, anterior pronunţării unei sentinţe, care prevede suspendarea pedepsei sub supraveghere, pentru un inculpat, referatul de evaluare întocmit anterior poate servi drept bază pentru o evaluare în vederea realizării planului de intervenţie, însă nu o poate substitui pe aceasta, care este mai amplă, în special în cazul în care se realizează în scopul întocmirii planului de reintegrare. Evaluarea continuă este folosită pe perioada intervenţiei, în scopul revizuirii planului de supraveghere şi adaptării acestuia la dinamica nevoilor persoanei condamnate şi în scopul măsurării progreselor obţinute în activitatea de reintegrare socială. În cazul în care instanţa solicită acest lucru, evaluarea continuă se poate concretiza într-un referat de evaluare a persoanei condamnate. În cazurile în care instanţa nu solicită un referat de evaluare a persoanei condamnate, această evaluare se regăseşte într-un raport de evaluare, întocmit cu o periodicitate de 6 luni şi ataşat dosarului persoanei condamnate. Acest tip de evaluare se mai foloseşte pentru măsurarea progreselor şi revizuirea programelor în activitatea de asistenţă şi consiliere oferită persoanelor aflate în penitenciar sau minorilor aflaţi într-un centru de reeducare precum şi persoanelor liberate din aceste forme de detenţie. Evaluarea finală se realizează la încheierea supravegherii şi se referă la modul în care condamnatul a îndeplinit obligaţiile impuse în sarcina sa de către instanţa de judecată şi la eficienţa metodelor şi tehnicilor utilizate de către consilierul de reintegrare pentru atingerea acestui obiectiv. În cazul în care persoana aflată în supraveghere a solicitat asistenţă şi consiliere, evaluarea finală se realizează la încheierea acestei activităţi şi urmăreşte măsura în care au fost atinse obiectivele planului de reintegrare socială şi eficienţa programelor şi metodelor utilizate pentru satisfacerea nevoilor criminogene ale persoanei supravegheate. În acelaşi scop se foloseşte evaluarea finală şi în intervenţia în cazul persoanelor aflate în detenţie sau/şi după liberarea acestora.
- Este necesar să ţinem seama şi de impactul posibil al evaluării asupra persoanei (şi să respectăm acel principiu care spune că vom aduna minimum necesar de date, nu maximum posibil); scopul evaluării este acela de a cunoaşte şi înţelege clientul dintr-o anume perspectivă şi nu de a afla detalii despre întreaga viaţă a acestuia; - Este importantă implicarea cât mai activă a clientului în procesul evaluării – avantajele unei relaţii de parteneriat fiind încrederea mai mare în persoana consilierului şi implicit o relaţie de lucru pozitivă, mai multe oportunităţi pentru o colaborare şi cooperare eficientă, atmosferă care permite clientului să fie mai relaxat Cum implicăm clientul activ în procesul evaluării? Fiind onest cu el şi explicându-i scopul evaluării, a importanţei colaborării sale în obţinerea unei imagini cât mai complete despre persoana sa, precum şi aducându-i la cunoştinţă paşii care vor fi urmaţi pe parcursul acestui proces şi persoanele/instituţiile la care vom apela pentru a obţine date suplimentare. De asemenea, respectând toate principiile lucrului cu clientul, având o atitudine deschisă, onestă, de acceptanţă, nediscriminare. Nu trebuie să uităm că, întotdeauna, prin tot ceea ce facem ca şi consilieri oferim un model clienţilor noştri, iar acest model trebuie să fie unul pozitiv. - O evaluare echilibrată trebuie să acopere atât punctele slabe ale clientului, cât şi resursele acestuia. Există pericolul ca profesioniştii care lucrează cu oamenii să se centreze exclusiv asupra aspectelor negative/dificile ale situaţiei, ceea ce conduce la neglijarea aspectelor pozitive. De ce este important să identificăm aceste aspecte pozitive? Pentru că acestea reprezintă punctul de plecare pentru intervenţia ulterioară, ştiut fiind că intervenţia specialistului este determinată în timp, iar scopul final al acestei intervenţii este acela de a-l ajuta pe client să înveţe să-şi rezolve singur problemele sau să-şi satisfacă nevoile, altfel decât adoptând un comportament infracţional. Referindu-ne la evaluarea iniţiala realizată în scopul întocmirii referatului de evaluare, planificarea evaluării presupune: - stabilirea SCOPULUI evaluării. În acest caz scopul este acela de a oferi judecătorului o analiză a modului de funcţionare a comportamentului infracţional al persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, a modului în care anumite condiţii sociale, psihologice, medicale se transformă în factori criminogeni şi a modului în care se poate acţiona asupra acestor factori pentru scăderea riscului de recidivă şi reintegrarea socială a inculpatului. Este, deci, mai mult decât o prezentare a unor date factuale, care pot exista în dosarul penal al inculpatului, provenind din alte surse (anchete sociale, expertize medico-legale). În acest context, este important să amintim că responsabil de ceea ce se întîmplă pe parcursul interviurilor, deci de conducerea discuţiei spre scop, este consilierul de reintegrare socială şi supraveghere. Astfel, urmărind scopul evaluării (anunţat în prealabil intervievatului), nu este recomandat să răspundem nediscriminativ tuturor solicitărilor clienţilor (ex. îţi cere să-l asculţi vorbind despre toate probleme pe care le-a avut până în prezent, detaliat), aceasta ducând uneori la pierderea firului roşu al interviului. Dacă inculpatul doreşte să continue relaţia profesională şi după finalizarea referatului de evaluare, îi vom spune care sunt condiţiile în care i se poate oferi asistenţă şi consiliere şi de către cine, urmând a face o planificare a acesteia.
Toate aceste metode pot fi folosite, în proporţii diferite, în investigarea fiecarui caz, cu menţiunea că, în acest tip de evaluare, observaţia nu este o metodă distinctă (observaţia directă sau indirectă a comportamentului infracţional al persoanei) ci o metodă integrata interviului, având ca ţintă comportamentul nonverbal al persoanei şi corelarea informaţiilor, astfel obtinute, cu cele relatate verbal de către persoana în cauză. - stabilirea SURSELOR DE INFORMAŢII. De obicei, primul demers pe care îl realizează consilierul de reintegrare, dupa ce i-a fost încredinţat cazul, este studierea dosarului penal, care este şi prima sursă de informaţii. Cu privire la întâietatea acestui demers faţă de acela al intervievării persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, există opinii contradictorii în randul specialiştilor şi practicienilor. Polemica are la baza considerentul potrivit căruia, preponderenţa informaţiilor despre infracţiune, obţinute din dosarul penal, anterior intervievării persoanei, generează prejudecăţi şi sentimente negative, care survin în atitudinea consilierului de reintegrare şi în obiectivitatea interviului. Practica scoate, însă, în evidenţa avantaje obiective ale studierii dosarului înaintea intervievării persoanei, constând în obţinerea unor informaţii concrete folosite pentru conturarea unor repere în procesul de culegere a informaţiilor. Astfel, informaţiile obţinute din dosarul penal pot fi folosite pentru stabilirea unei liste preliminare a surselor de informaţii dezirabile, în timpul interviului cu inculpatul, putându-se verifica relevanţa şi accesibilitatea acestor surse, precum şi completa aceasta listă. De asemenea, informaţiile furnizate de dosarul penal pot reprezenta o baza în planificarea interviului cu persoana, în realizarea planului şi ghidului de interviu adaptate specificului cazului. Poate, cel mai important argument este acela al facilitării conducerii interviului de către consilierul de reintegrare, menţinerii lui în sfera autenticităţii informaţiilor vehiculate şi al posibilităţii confruntării informaţiilor, prezentate de persoană, cu informaţiile existente în dosarul penal, în cazul în care acestea sunt contradictorii. Acest fapt facilitează obţinerea unor informaţii cu un grad mai mare de autenticitate şi o economie de timp, în raport cu situaţia în care contradicţiile ar fi sesizate în timpul studierii dosarului penal, dacă aceasta se va face doar ulterior intervievării persoanei, fiind necesară reluarea procesului de intervievare. Acest pragmatism al abordării nu poate exclude riscul real ca informaţiile despre infractiune, obţinute din dosarul penal, să activeze prejudecăţi ale consilierului de reintegrare şi să genereze o atitudine discriminatorie faţă de persoana care a comis infracţiunea, însă acest risc poate fi evitat printr-un exerciţiu de autoanaliză, pe care consilierul de reintegrare trebuie să-l practice cu regularitate, pentru a-şi conştientiza prejudecăţile faţă de persoanele cu care lucrează, conştientizare necesară în întreaga activitate profesională nu doar în cazul evaluării pentru întocmirea referatului de evaluare. O soluţie, în acest caz, poate fi studierea dosarului cu câteva zile înaintea realizării interviului, lăsâd timp pentru decantarea informaţiilor şi atenuarea subiectivităţii. Revenind la selectrea surselor de informaţii, important este, nu numărul surselor accesate ci relevanţa lor, în raport cu situaţia actuală a persoanei. De exemplu, este irelevantă intervievarea dirigintelui din şcoala primară în cazul în care, persoana pentru care se întocmeşte referatul de evaluare, este un adult, cu excepţia situaţiei în care se evidenţiază un patern de comportament care s-a format în acea perioadă şi investigarea debutului acestuia este absolut necesară pentru calitatea evaluării. Aceste cazuri sunt excepţii rar întâlnite, în general, pentru acest tip de evaluare acordându-se atenţie antecedentelor apropiate de momentul comiterii faptei. În modul de selectare a informaţiilor trebuie avută în vedere şi obiectivitatea acestora şi realizarea unui echilibru între sursele cu un grad crescut de subiectivitate, datorat relaţiei lor cu persoana în cauză (parinţi, prieteni), şi cele cu mai mari şanse de obiectivitate (din mediul şcolar, în cazul minorilor, din cel profesional în cazul adulţilor, vecini, alţi profesionişti care cunosc persoana - asistenţi sociali, medici psihiatri, poliţistul de sector, etc ). O sursă de informaţii, care poate fi avuta în vedere, sunt documentele şi înregistrările existente în arhiva altor instituţii cu care a venit în contact persoana, atunci când acestea sunt relevante în raport cu momentul evaluării şi cu obiectul acesteia. Astfel de documente pot fi fişe medicale, dosare de asistenţă socială, caracterizări ale profesorilor sau ale superiorilor de la locul de muncă, etc. În privinţa caracterizărilor, trebuie avut în vedere gradul de subiectivism, pe care acestea îl pot implica şi autenticitatea oricărei informaţii se verifică numai corelând-o cu informaţiile obţinute din celelalte surse. În cazul în care, o sursă de informaţii prezintă o perspectivă care nu se regăseşte în celelalte surse, în cazul în care consilierul o consideră importantă, se poate menţiona în referat făcându-se precizarea că aceasta nu este confirmată de celelalte surse de informaţii. -stabilirea timpului pe care îl avem la dispoziţie pentru realizarea evaluării. Este cunoscut faptul că referatul trebuie predat instanţei de judecată în termen de 14 zile de la înregistrarea solicitării la serviciul de reintegrare. În interiorul acestui termen, consilierul de reintegrare trebuie să-şi planifice culegerea informaţiilor, analiza lor şi readactarea referatului de evaluare. Pentru atingerea scopului referatului de evaluare, se conturează câteva arii de investigare:
După ce am parcurs această etapă, a planificării evaluării vom avea o imagine asupra temelor de atins pe parcursul întrevederilor şi putem să ne pregătim (în acest moment) pentru colectarea datelor. In urmatoarele pagini ale ghidului vom face referire la evaluarea elementelor cuprinse de aceste arii de investigare şi la cadrul teoretic care ne va ajuta în acest demers al nostru, prezentând, în acest scop, două modele de analiză care sunt utilizate preponderent în munca cu infractorii.
Trebuie acordată atenţie informaţiilor care sunt relevante, se analizează acei factori care au avut impact asupra comportamentului său infracţional. De exemplu, se prezintă problemele de sănătate ale membrilor familiei numai în condiţiile în care aceste probleme au interferat cu funcţionarea socială, în parametri normali a persoanei, luând forma unor frustrări sau nevoi resimţite puternic de persoana în cauză, pentru a căror soluţionare a recurs la metode ilicite. Un aspect important este analiza sistemului de valori al persoanei şi factorii care au contribuit la formarea acestui sistem de valori: familia, prietenii, anumite experienţe de viaţă, etc. În privinţa grupului de prieteni este important să se analizeze locul pe care îl ocupă în grup (ex. lider, marginalizat, model, etc) nevoile pe care i le satisface grupul de prieteni ( socializare, valorizare, afecţiune, etc) şi felul în care acesta compensează carenţe ale mediului familial, în special în cazul minorilor şi tinerilor. În acest context, este important să se analizeze gradul de influenţabilitate al persoanei şi modul în care grupul de prieteni îi influenţează decizia dezvoltării şi menţinerii comportamentului infracţional. Analiza acestor factori se face în dublu sens, atât acela al identificării în rândul acestor condiţii sociale, a factorilor care favorizează comportamentul infracţional, dar şi a identificării factorilor protectivi, care pot fi antrenaţi ca resurse pentru reintegrarea sociala a persoanei. Există un subcapitol distinct în structura referatului de evaluare, destinat enunţării celor două tipuri de factori ( „Factori care influenteaza sau care pot influenţa conduita generala a persoanei”), însă aceştia trebuie evidenţiaţi în acest capitol de analiză, astfel încât enunţarea lor într-o manieră sintetică în subcapitolul menţionat, să decurgă logic din analiza mediului social.
În acest caz, este important să se acorde atenţie modului în care explicaţiile persoanei asupra comportamentului său se leagă de această ipoteză. În ceea ce priveşte modelele teoretice, care ne pot ajuta în realizarea unei analize a comportamentului infracţional, vă vom prezenta doua modelele de evaluare, aparţinând orientării cognitiv- comportamentale: modelul ABC – de analiză funcţională a comportamentului şi modelul ABC care evidenţiază relaţia gândire – emoţie – comportament, insistând asupra inter-relaţionării acestora şi a influenţelor lor reciproce. Aceste două modele sunt cel mai des folosite în lucrul cu persoanele care au comis infracţiuni şi sunt prezentate în literatura de specialitate ca fiind cele mai relevante pentru acest tip de activitate. Ele pot fi completate cu elemente ale altor teorii (ex. programare neurolingvistică, analiza tranzacţională, etc).
A (antecedents) – B (behavior) – C (consequences) Modelul este focalizat asupra identificării naturii relaţiei dintre antecedente, comportament şi consecinţele acestuia. Prin antecedente pot fi înţelese elementele care constituie contextul în care s-a produs comportamentul infracţional sau care precedă producerea sa. Antecedente ar putea fi considerate toate evenimentele care formează istoria de viaţa a persoanei, însă a cuprinde în evaluare toate aceste evenimente este un obiectiv care excede unei evaluări orientata către un scop bine definit, în cazul nostru întocmirea referatului de evaluare pentru instanţa de judecată. Teoria face distincţie între antecedentele apropiate şi cele îndepărtate în timp de momentul comiterii infracţiunii. Nu este nici posibil nici nu este de dorit să fie cuprinse în evaluare toate detaliile privind antecedentele îndepărtate în timp de momentul comiterii infracţiunii, însă, uneori cunoaşterea antecedentelor îndepărtate oferă indicii despre situaţiile care pot precipita comportamentul infracţional în viitor şi pot oferi repere cu privire la antecedentele apropiate care trebuie analizate. Atenţie trebuie acordată, cu precădere, antecedentelor apropiate în timp – evenimente care au avut loc imediat înainte de producerea comportamentului analizat. Aceste evenimente pot fi: o situaţie (ex. o cearta), un anumit loc (ex. o sala de clasă), un anumit moment al zilei, prezenţa, afirmaţiile sau acţiunile unei persoane sau grup de persoane.
Relaţii de reciprocitate similare pot funcţiona, între cogniţie şi acţiune, precum şi între emoţie şi acţiune. Este important să avem în vedere faptul că, comportamentul observabil (cel exterior) şi comportamentul neobservabil (interior, intim) funcţionează în reciprocitate. Consecinţele se referă la faptul că o acţiune a unei persoane produce efecte asupra sa şi asupra celorlalţi. Ca şi în cazul antecedentelor, se poate face distincţie între consecinţele apropiate şi cele îndepărtate de momentul producerii comportamentului infracţional. Consecinţele apropiate sunt rezultatele imediat observabile ca urmând unui comportament specific. Consecinţele îndepărtate sunt cele care apar dupa o perioadă de timp de la producerea comportamentului specific. Astfel, afirmaţii certe pot fi făcute doar cu privire la consecinţele imediate, despre cele îndepărtate putându-se vorbi numai cu probabilitate. Consecinţele unui comportament infracţional pot fi:
Orice comportament produce consecinţe care sunt percepute de un individ ca dezirabile sau indezirabile, în funcţie de această percepţie, el tinzând să le obţina sau să le evite. Cum putem utiliza acest model? În timpul interviului este important să urmărim identificarea celor trei componente ale modelului: A semnificând antecedentele comportamentului (ce anume s-a întâmplat imediat înaintea declanşării comportamentului, care au fost modificările din mediul extern/intern care le-au determinat); B fiind comportamentul ţintă (infracţional), curent şi circumstanţele în care acesta s-a produs, iar C reprezintand consecinţele acestui comportament, care au fost acestea (imediate şi/sau pe termen lung; pozitive sau negative), care a fost impactul comportamentului infracţional asupra propriei persoane şi a mediului imediat. Observând reacţiile clientului şi notând toate informaţiile legate de infracţiunea curentă putem răspunde la întrebarea: de ce această persoană, a comis această infracţiune, exact în acel context particular, în acel moment, cu acele persoane, asupra acelei victime? Acest model poate fi aplicat şi pentru a obţine date referitoare la trecutul infracţional şi, mai mult, pentru a observa dacă există similarităţi în ceea ce priveşte contextul/modalitatea săvârşirii infracţiunilor, cu alte cuvinte putem identifica în acest fel existenţa unui patern comportamental. Raportat la trecutul infracţional, antecedentele (A) pot fi identificate pornind de la factorii statici, urmărindu-se atât informaţiile privitoare la infracţiunile/condamnările anterioare, cât şi la istoria comportamentală a celui evaluat. Se compară comportamentul infracţional prezent (B) cu cele anterioare (în ceea ce priveşte contextul în care aceste comportamente au avut loc, dacă există similarităţi sau diferenţe) şi consecinţele (C) acestuia cu cele ale comportamentelor infracţionale anterioare. Ulterior, se analizează informaţiile obţinute, în funcţie de rezultatele cercetărilor/studiilor de specialitate cu privire la comportamentul infracţional.
O schemă provenită din coroborarea celor două modele de evaluare poate arăta astfel: Antecedente – Comportament – Consecinţe A - B - C Sentimentele a lovit cu cutitul moartea victimei Gandurile victima consecinte pentru familia Convingerile victimei condamnat la 12 ani inchisoare
Vom prezenta în continuare câteva particilarităţi de evaluare, pentru două dintre categoriile de clienţi care necesită o pregătire atentă din partea consilierului. 1. Evaluarea minorilor are câteva caracteristici aparte datorită particularităţilor de dezvoltare cognitivă şi socială ale acestora. În ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă, adolescenţa este caracterizată de aplicarea abilităţilor de gândire logică nu doar asupra obiectelor concrete, dar şi asupra ideilor despre ceea ce este posibil, trecând astfel, conform teoriei lui Piaget în stadiul operaţiilor formale. În al doilea rând, adolescenţii devin capabili să gândească despre relaţii prin concepte construite mintal, concepte abstracte care sunt construite din concepte mult mai concrete. Având posibilitatea de a cunoaşte despre modul de gândire al altora, acum devin conştienţi despre posibilitatea ca aceştia pot să-i perceapă negativ.
O dată cu avansarea în următoarele două stadii, în perioada moralităţii convenţionale, judecăţile morale sunt bazate pe standardele internalizate care apar din experienţa concretă în lumea socială. Se concentrează deci fie asupra opiniilor altora, fie asupra legilor formale. În stadiul al treilea, orientarea către conformism, scopul acţiunii este acela ca ceilalţi să le aprobe; acţiunile sunt motivate mai mult de teama de dezaprobare actuală sau ipotetică decât de teama de pedeapsă. Baza judecăţilor morale se mută înspre a-şi îndeplini datoria aşa cum este aceasta prescrisă de legile societăţii. Îngrijorările despre o posibilă dezonoare sau a răului concret pe care-l poate cauza altora înlocuieşte teama de dezaprobarea celorlalţi în situaţia orientării spre autoritate (sau lege şi ordine). Moralitatea post-convenţională sau principială transcende raţionamentul convenţional şi începe a se concentra asupra principiilor mai abstracte subiacente binelui şi răului. În cel de-al cincilea stadiu, orientarea spre contracte sociale, scopul este acela de a menţine funcţionarea bună a societăţii. Pot fi luate în considerare legi particulare pentru că ele lasă oamenii să trăiască împreună într-o armonie rezonabilă. La acest stadiu acţiunile sunt motivate de dorinţa de a menţine respectul de sine şi respectul egalilor. Ierarhia principiilor reprezintă ultimul stadiu al judecăţii morale identificat de Kohlberg, iar scopul este acela de a lua decizi pe baza celui mai relevant principiu moral. La acest nivel al gândirii regulile societăţii sunt integrate cu dictate ale conştiinţei pentru a produce ierarhia principiilor morale. Îngrijorarea ţine în acest caz de evitarea auto-condamnării pentru violarea propriilor principii. Studiile arată că dezvoltarea morală este mai lentă decât cea cognitivă, astfel încât, raţionamentul preconvenţional (stadiile 1 şi 2) este caracteristic copiilor până la vârsta de 9 ani, iar cel moral (stadiile 3 şi 4) este caracteristic majorităţii adolescenţilor şi adulţilor. Un studiu longitudinal arată că stadiul 3 apare în perioada adolescenţei şi apoi se observă un declin, in timp ce stadiul 4 creşte rapid în adolescenţă şi tinereţe. Probabil doar o minoritate ajunge la nivelul post-convenţional descris de Kohlberg. Pentru o mai bună înţelegere a modelului, vezi Anexa 1 (exemplu adaptat după Kohlberg, 1969, de către Sruofe, L.A. ş.a, 1992). Ideea de bază de care trebuie să ţinem seama atunci când evaluăm minorii este aceea că adolescenţii se schimbă mult într-o perioadă scurtă de timp şi este foarte periculos ca ei să ajungă timpuriu în sistemul de justiţie, acesta fiind un factor important al recidivei, prin efectele negative pe care le are asupra vieţii acestora. De aceea trebuie evaluat atent nivelul maturităţii lor, pentru că adolescenţa reprezintă perioada de formare a identităţii lor, perioada în care, din punct de vedere social se dezvoltă cel mai mult. Aşa cum arată studiile din ultimele decade, ţinând seama de provocările cărora adolescenţii trebuie să le facă faţă, problemele cele mai frecvente care pot să apară sunt: consumul excesiv de drog, sarcinile şi depresia. Dacă în această perioadă se interpun factori criminogeni, atunci probabilitatea apariţiei unui comportament infracţional creşte. Ţinând seama de toate caracteristicile prezentate mai sus, planificarea evaluării minorilor este esenţială; iată câteva aspecte la care să ne gândim atunci când pregătim evaluarea:
[………] 1.2. Stabilirea relatiei profesionale cu clientul Relaţia profesională consilier - persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se desfăşoară într-un cadru procedural şi etic, determinat prin reglementările legislative, metodologia şi etica specifice activităţii de reintegrare socială şi supraveghere în România. Sub aspect procedural acest cadru se află în plin proces de dezvoltare şi determinare datorat procesului major de reformă sub semnul căruia se află în prezent legislaţia şi practica penală. Conform Legii 129 / 2002 privind aprobarea şi completarea OG 92 / 2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare spcoală şi supraveghere se desprind câteva reglementări privind desfăşurarea în timp a relaţiei cu clientul, în cazul activităţii de întocmire a referatelor de evaluare solicitate de instanţele de judecată. Astfel, după înregistrarea solicitării, adresate de instanţa de judecată serviciului, pentru întocmirea referatului de evaluare, şeful serviciului va desemna un consilier de reintegrare responsabil pentru culegerea informaţiilor şi întocmirea referatului de evaluare. Consilierul desemnat să întocmească referatul de evaluare trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea termenelor de timp stabilite de lege, după cum urmează:
Din punctul de vedere al spaţiului de desfăşurare a relaţiei dintre consilierul de reintegrare desemnat să întocmească referatul de evaluare şi persoana pentru care s-a solicitat referatul, există câteva locaţii în care se pot desfăşura întâlnirile între aceştia în scopul culegerii informaţiilor necesare întocmirii referatului:
Fiecare dintre aceste locuri de desfăşurare a întâlnirilor dintre consilierul de reintegrare şi persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare prezintă un anumit specific. În cazul în care locul de desfăşurare a întâlnirii cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare stabilit este biroul serviciului de reintegrare socială, consilierul de reintegrare trebuie să acorde atenţie câtorva aspecte privitoare la crearea unei ambianţe favorabile desfăşurării în bune condiţii a interviului. Astfel, consilierul trebuie să se asigure că sunt înlăturate, pe cât posibil sursele de zgomot, care ar distrage atenţia persoanei intervievate de la cursul interviului. În măsura în care serviciul dispune de un spaţiu special destinat desfăşurării interviului, înainte de a stabili ora interviului, consilierul de reintegrare este bine sa se consulte cu ceilalţi colegi pentru a se asigura că, în aceeaşi perioadă de timp, nu este programat un alt interviu. De asemenea, consilierul este bine să întrerupă funcţionarea telefonului fix sau mobil şi să-şi anunţe colegii cu privire la faptul că în acea perioadă se desfăşoară un interviu, pentru a nu fi întrerupt. În condiţiile în care consilierul are indicii cu privire la agresivitatea crescută a persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare şi consideră că se expune unui pericol de a fi agresat în timpul interviului, poate lua măsuri de precauţie, lăsând în funcţiune telefonul fix şi cerând unui coleg să sune sau să intre în încăpere pentru a se asigura că totul este în regulă. Este indicat ca încăperea destinată desfăşurării interviurilor să fie dotată cu minimul o masă si două scaune, acestea fiind aşezate pe colţul mesei şi nu de o parte şi de cealaltă a ei pentru a se evita, astfel, crearea barierelor fizice în comunicarea dintre consilier şi persoana intervievată şi pentru a se evita situaţia de confruntare, indusă de poziţionarea faţă în faţă a interlocutorilor. Pentru a putea controla durata interviului, fără a se uita prea des la ceasul de mână, situaţie care ar putea fi stânjenitoare pentru persoana intervievată, creându-i acesteia impresia că nu este ascultat cu interes sau că ar trebui să îşi întrerupă relatarea, consilierul este bine să se asigure că există un ceas aşezat pe perete sau pe masă astfel încât să fie vizibil fără efort. În condiţiile în care, serviciul nu dispune de un spaţiu special destinat desfăşurării interviurilor şi acestea au loc în aceeaşi încăpere care serveşte drept spaţiu pentru birourile consilierilor de reintegrare, consilierul trebuie să ia câteva măsuri care să asigure un minimum de confort persoanei intervievate din punctul de vedere al confidenţialităţii şi să nu fie distras de stimulii din jur. Astfel, se poate dovedi utilă aşezarea scaunului persoanei intervievate astfel încât aceasta să stea cu spatele spre ceilalţi consilieri din încăpere. În cazul în care interviul se desfăşoară la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, consilierul de reintegrare are într-o mai mică măsură posibilitatea de a interveni în amenajarea spaţiului de desfăşurare a interviului, însă poate cere celorlalţi membri ai familiei să îl lase singur cu persoana intervievată, evitând astfel posibila reţinere a persoanei intervievate de a relata anumite aspecte legate de relaţiile din cadrul familiei sau de comiterea infracţiunii, în prezenţa altor membri ai familiei sale. De asemenea, se evită deturnarea cursului interviului prin intervenţiile celorlalţi membri ai familiei aflaţi în încăpere. În situaţia în care consilierul obţine informaţii din dosarul penal sau din alte surse de informaţii asupra agresivităţii persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, există posibilitatea de a se deplasa, la domiciliul acesteia, însoţit de un coleg. Dacă, astfel de semnale sunt recepţionate de consilier, imediat după primul contact cu clientul sau cu un membru al familiei sale, care ar putea fi violent, în locul pătrunderii în locuinţa acestuia şi continuării interviului, este mai potrivită invitarea persoanei la biroul serviciului de reintegrare pentru desfăşurarea interviului, într-un mediu care oferă siguranţă. Dacă persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul poliţiei sau în penitenciar, în cele mai multe cazuri, consilierul de reintegrare va fi acompaniat în timpul desfăşurării interviului de către un lucrător de poliţie, respectiv un subofiţer responsabil cu paza. Acest fapt ar putea crea disconfort persoanei intervievate şi …asupra calităţii informaţiilor obţinute. Din motive legate de regulamentul de ordine interioară al instituţiilor menţionate şi de siguranţa deţinerii, acest inconvenient, cel mai adesea nu poate fi depăşit, însă şi în acest caz, poate fi redus prin invitarea persoanei intervievate să se aşeze cu spatele la cea de a treia persoană sau prin rugămintea adresată poliţistului sau subofiţerului de a supraveghea desfăşurarea interviului din capătul încăperii opus locului unde se desfăşoară interviul sau chiar de la intrarea în încăpere, astfel încât să fie posibilă intervenţia sa în cazul în care este necesară fără a afecta în prea mare măsură desfăşurarea interviului. Aceste inconveniente pot fi diminuate datorită dezvoltării unei relaţii de colaborare între consilierul de reintegrare şi poliţistul sau subofiţerul responsabil cu paza, astfel încât reuşita interviului să fie obiectivul comun al ambilor profesionişti. Pentru aceasta este necesară cunoaşterea şi respectarea de către consilierul de reintegrare a regulilor privitoare la accesul în cadrul acestor instituţii şi la conduita faţă de persoanele arestate sau deţinute. Conform protocolului de colaborare încheiat între direcţia Generală a Penitenciarelor şi Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei, interviul pentru întocmirea referatului de evaluare pentru o persoană aflată în arest sau detenţie în penitenciar se desfăşoară cu participarea unui educator din cadrul serviciului cultural-educativ din cadrul penitenciarului. În acest caz, datorită similarităţilor privind tipul de relaţie profesională care se dezvoltă între cei doi profesionişti şi persoana intervievată, educatorul poate participa activ la desfăşurarea interviului, favorizând procesul de culegere a informaţiilor.
De altfel, setul de principii şi valori prezintă similarităţi faţă de cel utilizat în profesiile socio-umane, care au ca obiectiv central oferirea de asistenţă şi sprijin individului pentru o funcţionare socială normală, dar şi deosebiri faţă de acesta, deosebiri impuse de latura coercitivă a activităţii de reintegrare socială a persoanelor care au comis infracţiuni şi de orientarea acestei activităţi către protejarea comunităţii. Este vorba despre un set de principii şi valori care relevă dualitatea “suport – control” a activităţii de reintegrare sociala şi supraveghere. Principiile şi valorile se însuşesc de către consilierii de reintegrare în cadrul studiilor universitare şi programelor de pregătire profesională iniţială şi continuă şi se dezvoltă în experienţa practică a acestora. Interiorizate, aceste principii şi valori se concretizează în atitudini ale consilierilor de reintegrare socială faţă de persoanele cu care dezvoltă o relaţie profesională şi în cultura organizaţională a serviciilor de reintegrare sociala şi supraveghere. Vom face referire în cadrul acestui ghid, la principiile şi valorile relevante, cu deosebire pentru componenta activităţii de reintegrare socială şi supraveghere, căreia îi este destinat ghidul şi anume întocmirea referatelor de evaluare, cu menţiunea că, aceste principii se aplică întregii activităţi de reintegrare socială, însă ar trebui completate cu altele pentru a reconstitui întregul cadru etic al acestui domeniu de activitate . Astfel, unul dintre principiile importante în activitatea de întocmire a referatelor de evaluare este onestitatea. Aceasta se regăseşte în atitudinea consilierului de reintegrare faţă de persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare, încă din stadiul dezvoltării relaţiei profesionale, în modul în care consilierul de reintegrare îi prezintă clientului rolul său şi al referatului de evaluare, posibilitatea pe care acesta o are de a refuza colaborarea cu consilierul de reintegrare şi consecinţele pe care le va avea acest refuz (consemnarea în cadrul referatului de evaluare a refuzului de a colabora), precum şi precizarea limitelor confidenţialităţii. Este bine cunoscut faptul că, informaţiile pe care ni le furnizează persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare sunt confidenţiale, însă limitele acestei confidenţialităţi sunt clar determinate şi trebuie aduse la cunoştinţa persoanei în cauză. Informaţiile oferite consilierului de reintegrare stau la baza unei evaluări şi sunt menţionate în referatul de evaluare, în măsura relevanţei lor, referat care este ataşat dosarului penal. Pesoanele care au acces la acest dosar sunt judecătorul, procurorul de şedinţă, personalul auxiliar şi părţile implicate împreună cu avocaţii acestora. Strâns legat de acest principiu şi derivând din el este principiul respectării dreptului la autodeterminare al persoanei cu care lucram în calitate de consilieri de reintegrare. Persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare cunoscând modul în care va fi folosit referatul de evaluare şi informaţiile cuprinse în acesta, limitele confidenţialităţii şi posibilitatea sa de a refuza să colaboreze cu consilierul de reintegrare, va avea posibilitatea de a lua o hotărâre cu privire la acceptarea colaborării pentru întocmirea referatului de evaluare şi cu privire la informaţiile pe care le oferă consilierului de reintegrare. Acest lucru este important pentru ca acesta să nu-şi formeze false aşteptări faţă de consilierul de reintegrare şi rolul acestuia, aşteptări care, ar genera o serie de frustrări şi sentimente negative ale persoanei faţă de consilierul de reintegrare, precum şi pierderea încrederii faţă de acesta, într-o etapă care poate reprezenta doar un stadiu iniţial în relaţia consilierului de reintegrare cu persoana în cauză, în cazul în care aceasta, după finalizarea procesului penal, va fi încredinţată în supravegherea serviciului de reintegrare. Respectul se regăseşte într-o atitudine politicoasa a consilierului de reintegrare faţă de persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare, de valorizare şi de nediscriminare a acesteia datorită comportamentului său sau apartenenţei sale la o anumită etnie sau categorie socială. Acceptanţa se regăseşte, într-o atitudine nonpunitivă a consilierului de reintegrare, în stadiul de evaluare acesta încercând sâ înţeleagă comportamentul persoanei şi nu să-l judece, iar ulterior, în stadiul de consiliere pentru schimbarea comportamentului, într-o atitudine care relevă faptul că nu persoana este indezirabilă ci un anumit comportament al său este indezirabil social. Aceste principii acţionează nu declarativ ci, interiorizate de către consilierul de reintegrare socială, ele se află în spatele comportamentului său profesional şi îl ajută pe acesta să dezvolte o relaţie profesională eficientă cu clientul şi să rezolve, uneori, conflictul de valori generat de bipolaritatea suport –autoritate, specifică activităţii de reintegrare socială. În stadiul iniţial al activităţii de reintegrare socială, de evaluare pentru întocmirea referatului de evaluare pentru instanţă, atitudinea suportivă se exprimă prin crearea unui cadru în care, persoana pentru care s-a solicitat referatul, se simte confortabil, prin utilizarea ascultării active, cu toate elementele sale (empatie, parafrazare, reflectare, sumarizare), prin evitarea judecaţilor de valoare, etc. Autoritatea este dată de rolul consilierului de reintegrare socială de profesionist în cadrul sitemului de justiţie penală, care realizează o evaluare concretizată într-un document oficial, referatul de evaluare, care este înmânat instanţei şi utilizat în scopul individualizării pedepsei care va fi aplicată persoanei. Ambele atitudini (suportivă şi autoritară) se relevă din comportamentul verbal – informaţiile pe care consilierul le oferă persoanei, modul în care conduce interviul, tipurile de intrebări pe care le utilizează- corelat cu comportamentul nonverbal – postura corpului, privirea, mimica, gestica, modulaţia vocii, tonul, ţinuta vestimentară. Toate aceste elemente vorbesc despre noi şi despre profesionalismul nostru şi determină, în parte, atitudinea şi reacţiile pe care le obţinem din partea clientului. In cele mai multe cazuri, persoanele cu care lucrăm, se află pentru prima dată într-o relaţie profesională de acest tip, noi oferindu-le în acest caz un model de comportament, iar reuşita interviului depinde şi de modul în care reuşim să transmitem, prin comportamentul nostru verbal şi nonverbal, diferenţa dintre acest gen de relaţie şi alt gen de relaţii cu care ei sunt obişnuiţi ( ex. discuţie cu un prieten, flirt, etc). Experienţa profesională ne arată că în activitatea pe care o desfăşoară, consilierii se confruntă uneori cu situaţii aflate la limita relaţiei profesionale cu clientul. Acest ghid îşi propune a vă oferi posibilitatea să meditaţi asupra acestor probleme, să găsiţi soluţii pe care să le discutaţi ulterior în echipă, să le selectaţi pe cale mai potrivite, conform principiilor şi valorilor profesiei, astfel încât atunci când vă veţi confrunta cu ele să aveţi în minte câteva repere care să vă ajute.
2. vi se oferă flori (din grădină sau cumpărate) ; 3. sunteţi serviţi cu băutură, cafea la domiciliu ; 4. sunteţi invitat la o cafea, într-un bar ; 5. sunteţi invitat să derulaţi interviul în parc ; 6. vă întâlniţi întâmplător pe stradă, iar clientul adoptă o atitudine prea informală, foarte jovial sau dimpotrivă, nepoliticos, arogant (ex. “hai să mă conduci până în staţie, să mai stăm de vorbă”) ; 7. clientul vă cere numărul de telefon personal, adresa, sau vă întreabă chestiuni personale în timpul interviului ; 8. clientul vă face complimente referitoare la competenţa profesională, la ajutorul pe care i-l oferiţi, la aspectul fizic ; 9. clientul vine prea des la birou, cerându-vă sprijinul în orice situaţie, nejustificat uneori ; 10. după încheierea relaţiei profesională vine la birou şi vă solicită sprijinul în continuare ; 11. clientul vă promite că vă oferă mai multe date referitoare la infracţiune sau comportamentul său dacă nu le utilizaţi în referatul de evaluare ; 12. vă daţi seama că clientul vă place sau s-a îndrăgostit de dumneavoastră ; 13. realizaţi că dumneavoastră sunteţi îndrăgostit/ă de el/ea ; 14. sunteţi ameninţaţi direct sau prin intermediul altora. Discutaţi în echipă care dintre răspunsurile dumneavoastră la întrebările anterioare consideraţi că reflectă comportamente care corespund deontologiei profesionale? 2.4. Elaborarea referatului de evaluare şi calitatea acestuia Elaborarea referatului de evaluare Dupa culegerea informaţiilor necesare, ne aflăm în momentul elaborării referatului de evaluare. Este momentul în care estimăm riscul de recidivă şi identificăm nivelul motivaţiei pentru schimbarea comportamentului infracţional. Estimarea riscului de recidiva este un proces continuu. Presupune elaborarea unor predicţii cu privire la posibilitatea apariţiei comportamentului infracţional, frecvenţa acestor manifestări, tipul de comportament şi posibilele victime ale acestui comportament. Neexistând în România un instrument validat pe populaţia românească şi acreditat pentru a fi utilizat, evaluarea riscului stă, o dată în plus, sub semnul „posibilităţii”, „incertitudinii”. Pentru a estima riscul de recidivă folosim informaţiile prezentate în capitolele anterioare ale referatului de evaluare, rezultatele analizei datelor factuale, legate de mediul social al persoanei pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare şi de istoria de viaţa a acesteia, cât şi rezultatele analizei realizate în capitolele privind comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei şi factori ai conduitei generale a persoanei. În procesul de estimare a riscului trebuie avut în vedere faptul că există două tipuri de factori care influenţează comportamentul persoanei:
Factorii dinamici sunt ţinta intervenţiei pentru schimbarea comportamentului şi reducerea riscului de recidivă. Ambele tipuri de factori (statici şi dinamici) se pot constitui în factori precipitatori sau inhibitori ai comportamentului infracţional. Se analizează şi se menţionează ca atare, la capitolul factori ai conduitei generale. În privinţa factorilor precipitatori dinamici, se apreciază intervenţia care este necesară pentru diminuarea lor. În acest sens, se evaluează motivaţia pentru schimbare a persoanei pentru care se întocmeşte referatul de evaluare şi potenţialul (resursele) pentru schimbare al acesteia şi al mediului (programe, servicii, reţea de suport social). În urma analizei acestor elemente se estimează riscul de recidivă, care se prezintă în referatul de evaluare, în unul din cele trei nivele: scăzut, mediu (riscul există, însă, poate fi ţinut sub control prin interventia specializată) şi ridicat (riscul este iminent). Identificarea motivaţiei pentru schimbare Interviul motivaţional este utilizat ca instrument de lucru în stabilirea motivaţiei pentru schimbare şi a stadiului în care se află persoana evaluată, din punct de vedere motivaţional. Acest model a fost creat iniţial de Prochaska şi DiClemente pentru comportamentul adictiv (consumul de alcool) fiind preluat apoi şi în munca cu infracorii. Aşa cum se ştie, modelul postulează existenţa mai multor stadii motivaţionale în care se poate afla o persoană cu un comportament-problemă: precontemplare, contemplare, decizie, acţiune, menţinere, cădere/ recădere. Scopul principal al utilizării inteviului motivaţional este acela de a ajuta clienţii să-şi dezvolte motivaţia pentru schimbare, trecând într-un stadiu superior, fapt care le oferă posibilitatea de a realiza schimbarea comportamentală pe care o doresc. În faza întocmirii referatelor de evaluare, utilizăm această metodă pentru identificarea stadiului motivaţional în care se află clientul, în ceea ce priveşte comportamentul infracţional. Aceasta, alături de identificarea factorilor de risc şi a celor protectivi, ne ajută la estimarea perspectivelor de reintegrare socială. Aspectul important care trebuie reţinut este că aplicăm modelul fiecare grup de factori crimonogeni în parte, încercând să identificăm specific nivelul motivaţiei pentru schimbare (ex. relaţii interpersonale, consum de alcool, şcolarizare etc.). Acest lucru devine foarte important în momentul în care identifici şi planifici intervenţia cea mai adecvată pentru modificarea comportamentală urmărită. Primii paşi în această direcţie trebuie realizaţi pentru rezolvarea problemei pentru care clientul se află în stadiul motivaţional cel mai avansat. Motivul este acela că şansele de succes sunt mai mari, iar clientul poate vedea destul de repede modificările dorite, lucru care-i va menţine sau spori încrederea în sine şi dorinţa de schimbare. Acţiunile întreprinse de către client în direcţia schimbării sunt luate în considerare la estimarea perspectivelor de reintegrare socială, iar precizarea lor în acest capitol pot oferi judecătorului date utile în procesul de individualizare a pedepsei.
Selectarea din multitudinea şi varietatea de informaţii culese, a informaţiilor relevante (cele care au legatură cu comportamentul persoanei şi cu situaţia în care el se află în prezent). Trebuie avută în vedere diferenţa între referatul de evaluare întocmit pentru minori şi cel întocmit pentru o persoană adultă. Astfel, pentru o persoană adultă, nu este relevant comportamentul său şcolar, de vreme ce a absolvit în urma cu câţiva ani, important este, insa, nivelul său de pregătire şcolară şi profesională. De asemenea, nu este foarte relevantă relaţionarea cu familia de origine şi nu este necesar să fie prezentată situaţia fraţilor, etc., dacă persoana nu locuieşte împreună cu aceştia. Se va menţiona, însă, relaţia cu aceştia, în cazul în care familia face parte din reţeaua de suport social al persoanei. În condiţiile în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare este un adult care şi-a intemeiat propria familie, relaţiile din cadrul acesteia vor face, în principal, obiectul evaluării. Este importantă urmărirea firului logic al referatului, astfel încât, concluziile prezentate în capitolele referitoare la „comportamentul persoanei înainte şi după comiterea infracţiunii” şi la „perspectivele de reintegrare în comunitate” să îşi aibă justificarea în informaţiile prezentate în capitolul „Date despre persoana inculpatului” şi să decurgă logic din acestea. Conform prevederilor O.G. 92/2000, referatul de evaluare trebuie să fie prezentat clar, coerent şi concis, respectându-se structura referatului şi conţinutul fiecărui capitol. Pentru a îndeplini aceste condiţii, este recomandat ca referatul să nu depasească 4 pagini. Un referat care cuprinde un număr mare de pagini riscă să nu-si atingă scopul, pe de o parte datorită faptului că, solicitând mult timp pentru a fi citit, ar putea deveni o simplă formalitate, iar pe de cealaltă parte, în cazul în care ar fi citit, din amalgamul de informaţii oferite, ar deveni dificilă evidenţierea informaţiilor cu adevarat relevante din cuprinsul referatului. Limbajul utilizat trebuie sa fie unul profesional (nu se va folosi un stil specific naraţiunii), simplu dar nu simplist, accesibil, neabuzând de jargonul profesional şi folosind citate din afirmaţiille persoanelor intervievate numai atunci când este necesară evidenţierea unor aspecte importante. Consilierul de reintegrare care elaborează referatul de evaluare trebuie să evite folosirea în referat a unui limbaj discriminatoriu, care lasă să transpară anumite judecăţi de valoare sau credinţe personale ale consilierului, care ar putea declanşa anumite prejudecăţi persoanei care îl citeşte. Perspectivele de reintegrare în societate trebuie să fie realiste, bazate pe potenţialul şi motivaţia pentru schimbare a persoanei, incluzând demersurile care trebuie făcute, programele în care ar trebui inclusă persoana, instituţiile care le pot derula, sistemul de suport social al persoanei şi alte resurse comunitare, care ar trebui activate pentru a facilita reintegrarea sociala a acesteia. Calitatea referatului de evaluare este dată de respectarea, atât a regulilor de întocmire a acestuia (structură, colectarea informaţiilor, evaluarea, analiza, sinteza şi redactarea lor etc.), cât şi de respectarea principiilor şi a valorilor profesionale, acestea constituind premisele unui referat profesionist, obiectiv. Este bine de reţinut că referatul de evaluare este întocmit pentru a fi prezentat judecătorului sau procurorului, ambii având acces şi la alte surse de informaţii, dintre care cea mai importantă este inculpatul. Astfel încât, o evaluare subiectivă, care ia în considerare doar perspectiva inculpatului, fără a o confrunta cu alte surse relevante de informaţii (în afara familiei, care de multe ori are tendinţa de a prezenta doar informaţiile care arată inculpatul într-o lumină favorabilă), va determina scăderea credibilităţii noastre, ca profesionişti. 2.6. Impactul referatului de evaluare În cadrul unui exerciţiu de grup desfăşurat în cadrul seminarului “Activitatea la instanţă şi referatul de evaluare”, care a avut ca scop indentificarea impactului referatului de evaluare asupra părţilor implicate în procesul penal, participanţii au identificat aceste parţi ca fiind:
Vom încerca să prezentăm, în continuare o sinteza a aspectelor identificate de participanţii la curs, cu privire la impactul pe care îl poate avea referatul de evaluare asupra fiecăreia dintre părţile menţionate. Astfel, persoana pentru care s-a întocmit referatul de evaluare resimte, în cea mai mare măsura impactul acestui referat, într-o manieră pozitivă sau negativă, în funcţie de proporţia mai multor elemente. În primul rând, pentru această persoană, relaţia profesională cu consilierul de reintegrare, ipostaza de a fi evaluat, poate fi o experienţă diferită de experienţele anterioare ale persoanei, oferindu-i-se prilejul de a discuta despre sine, de a încerca să înţeleagă şi să îşi explice propriul comportament. Din acest motiv, interviul cu consilierul de reintegrare, poate constitui primul pas către trecerea la un stadiu motivaţional superior cu privire la schimbarea comportamentului infracţional. În cazul în care, consilierul de reintegrare reuşeşte stabilirea unei relaţii profesionale cu persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare, conform criteriilor care au fost deja menţionate, în care acesta se simte valorizat şi înţelege corect scopul acelui demers, sunt şanse mari ca impactul referatului şi al întregului proces de evaluare să fie unul pozitiv. În cazul în care, însă, acesta, nu a înţeles corect scopul referatului şi rolul consilierului, dezvoltând aşteptări nerealiste (de exemplu, aşteptarea de a i se întocmi un referat favorabil), persoana ar putea percepe această experienţă ca fiind negativă. De asemenea, pentru familia persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, aceasta ar putea fi o ocazie de a acorda atenţie acestei persoane, încercând să-i înţeleagă comportamentul, cauzele care l-au provocat şi cum ar putea fi schimbat acest comportament. Este, în acelaşi timp o ocazie pentru membrii familiei de a-şi conştientiza rolul pe care îl pot avea în reintegrarea socială a persoanei, de a-şi asuma o responsabilitate în acest sens şi de a se implica activ în acest proces. În cazul în care referatul de evaluare cuprinde informaţii relevante şi o analiză obiectivă a acestora, el poate veni în sprijinul judecătorului care soluţionează cauza, favorizând o mai buna cunoaştere a inculpatului din punct de vedere psiho-social şi a posibilităţilor acestuia de a se reintegra in societate, putând utiliza aceste informaţii pentru individualizarea pedepsei. Impactul poate fi negativ, în cazul în care referatul nu îndeplineşte standardele de calitate, fie datorită limbajului folosit, lipsei de obiectivitate sau a înţelegerii greşite, de către consilier, a rolului referatului de evaluare, acesta cuprinzând aprecieri cu privire la vinovaţia sau nevinovaţia inculpatului, opinii sau recomandări adresate instantei, cu prinvire la hotărârea care ar trebui luată în cauză sau transformându-se într-o pledoarie pentru inculpat. Trebuie să avem în vedere, în acest sens, faptul că referatul de evaluare are „rol consultativ şi de orientare” (O.G. 92 /2000) şi nu acela de a adresa recomandări instanţei cu privire la modul de soluţionare a cauzei. Pentru a-şi păstra obiectivitatea, consilierul de reintegrare responsabil de caz, trebuie să ştie că hotărârea aparţine instanţei, evitând, astfel, auto-responsabilizarea excesivă cu privire la sentinţa aplicată. Referatul de evaluare reprezintă „ o carte de vizită” pentru serviciul de reintegrare în cadrul căruia a fost întocmit, oferind o imagine cu privire la competenţa şi profesionalismul consilierilor de reintegrare. [………]
Valentin Schiaucu Mirela Nedelcu [………]
Yüklə 0,61 Mb. Dostları ilə paylaş:
|