Drept penal



Yüklə 0.69 Mb.
səhifə1/10
tarix16.04.2018
ölçüsü0.69 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10


Curtea de Apel Constanta

SECTIA PENALĂ

PRACTICA DE CASARE

SEMESTRUL I/2004

2004

DREPT PENAL

PARTEA GENERALĂ

1.- Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Beţia. Condiţii.................... pag. 5

2.- Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Caz fortuit........................... pag. 6

3.- Cauză care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării.

Prescriptie......................................................................................................... pag. 8

4.- Fapta există................................................................................................... pag. 9

5.- Fapta este prevăzută de legea penală........................................................... pag.11

6.- Fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni........................ pag.12

7.- Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Art.181 cod penal................................................................................................. pag.15

8.- Liberare condiţionată..................................................................................... pag.27

9.- Minoritatea. Măsuri educative....................................................................... pag.30

10.- Măsuri de siguranţă. Confiscare specială..................................................... pag.31

11.- Pedeapsă. Inividualizare. Reducere. Criterii ............................................... pag.32

12.- Pedeapsă. Individualizare. Suspendarea condiţionată a

executării pedepsei închisorii. Revocare.............................................................. pag.33

13.- Pedeapsă.Individualizare. Suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei închisorii............................................................................. pag.35

14.- Pedeapsă. Individualizare. Suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei închisorii. Nelegalitate........................................................ pag.41


PARTEA SPECIALĂ

1.- Inselăciune. Legea CEC-ului. Incadrare juridică............................................... pag.42

2.- Omor calificat. Omor. Incadrare juridică........................................................... pag.44

3.- Tentativă la infracţiunea de omor calificat.

Vătămare corporală gravă. Incadrare juridică........................................................ pag.46

4.- Trafic de persoane. Proxenetism. Incadrare juridică......................................... pag.49


5.- Vătămare corporală gravă. Lovituri sau alte violente....................................... pag.51

6.- Vătămare corporală. Tentativă la infracţiunea de omor.................................... pag.52

7.- Perversiuni sexuale. Incadrare juridică............................................................. pag.54

8.- Viol.Incadrare juridică....................................................................................... pag.60




DREPT PROCESUAL PENAL
PARTEA GENERALĂ

ACTIUNEA PENALĂ

1.- Achitare. Fapta nu există.................................................................................... pag.63


2.- Achitare. Fapta nu este prevăzută de legea penală............................................. pag.64


3.- Achitare. Fapta nu a fost săvârşită de inculpat.................................................. pag.66


4.- Achitare. Faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale

infracţiunii.............................................................................................................. pag.76


ACTIUNEA CIVILĂ

1.- Despăgubiri civile. Bunul gajat ........................................................................ pag. 83

2.- Despăgubiri civile. Titlu executoriu. Hotărâre judecătorească civilă................ pag. 84

3.- Măsuri preventive. Probe. Interpretare lege. Inlocuirea măsurii

arestării preventive. Revocare................................................................................. pag. 85
PARTEA SPECIALA

1.- Amânarea executării pedepsei închisorii. Condiţii............................................ pag. 96

2.- Casare cu trimitere spre rejudecare pentru soluţionarea fondului cauzei....... pag. 97

3.- Compunerea instanţei...................................................................................... pag.107

4.- Intreruperea executării pedepsei închisorii. Condiţii...................................... pag.109

5.- Prezentarea materialului de urmărire penală.................................................... pag.111

6.- Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a

ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată............................................. pag.112

7.- Recurs inadmisibil............................................................................................. pag.115

8.- Recurs inadmisibil. Apel tardiv......................................................................... pag.117

9.- Restituirea cauzei la procuror............................................................................ pag.120
10.- Revizuire. Neîndeplinirea cerinţelor art.399 cod pr.penală.

Consecinţe............................................................................................................... pag.132



DREPT PENAL

PARTEA GENERALĂ


1.- Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Beţia. Condiţii.

Starea de beţie nu poate constitui o circumstanţă atenuantă, de vreme ce aceasta nu a intervenit independent de voinţa inculpatului.

Prin sentinţa penală nr.1147/25.04.2003 pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr.926/2003, în temeiul art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g,i cod penal cu aplic.art. 37 lit.a cod penal, art. 74 lit.c cod penal, cu ref.la art. 76 lit.c cod penal, a fost condamnat inculpatul BPA, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

In temeiul art.61 cod penal s-a menţinut liberarea condiţionată prin executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr.2709/20.12.2002 a Judecătoriei Tulcea.

S-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 cod penal pe durata prev.de art. 71 cod penal.

Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale, a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr.289 din 7 oct.2003, pronuntată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr.2653/2003.

Impotriva ambelor hotărâri, declară recurs inculpatul, motivat pe situaţia că instanţele nu au avut în vedere la individualizarea pedepsei, criteriile prev.dee art. 72 cod penal, respectiv împrejurarea că era sub influenţa băuturilor alcoolice şi această stare i-a afectat discernământul.

Verificând din oficiu motivele de recurs, constată a fi nefondat.

Din probele administrate rezultă că inculpatul B.P.A., în seara de 18.01.2003, prin folosirea de chei potrivite, a deschis autoturismul părţii vătămate BM, stationat într-un loc public, de unde a sustras bunuri în valoare de 1.000.000 lei.

Inculpatul a fost surprins imediat după săvârşirea faptei, fiind urmărit pănă la locuinţa acestuia.

Starea de beţie – despre care inculpatul pretinde că se afla, nu poate constitui o circumstanţă atenuantă, de vreme ce, starea de betie nu a intervenit independent de voinţa acestuia.

Starea de recidivă, atrasă de condamnarea anterioară pentru fapte de aceeaşi natură, relevă faptul că inculpatul nu beneficiează de circumstanţe atenuante, dar şi faptul că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 72 şi art.52 cod penal.

Cum instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt, încadrare în drept şi vinovăţia inculpatului, aspecte care nu au fost invocate în recursul declarat şi cum nu se constată alte motive de recurs care să conducă la admiterea acestuia, urmează a fi respins, ca nefondat.



Decizia penală nr.2/P/6 ianuarie 2004


2.- Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Caz fortuit.

Cerinţele art.47 cod penal sunt întrunite atunci când accidentul soldat cu vătămarea corporală a victimei s-a datorat unor împrejurări imprevizibile şi care nu au putut fi preîntâmpinare de inculpat.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr.1038 din 24.04.2003, în baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penală rap.la art.10 lit.2 cod pr.penală în referire la art.47 cod penal a achitat pe inculpatul B.F.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.184 al.2 şi 4 cod penal.

Pentru a se pronunţa astfel s-a retinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 15.05.2002, inculpatul B.F.D aflat la volanul autoturismului marca „Nissan Blue Bird”ce rula pe B-dul 1 Mai (vechi) din municipiul Constanţa, din directia Poarta 6 către Poarta 5 Port pe banda a II-a a sensului de deplasare cu viteza de 49 km/h.

In zona blocului PF8, pe trotuarul din stânga, raportat la direcţia de deplasare a autoturismului condus de inculpat, pietonul E.N. în vârstă de 95 ani decide să se angajeze în traversarea carosabilului printre două autovehicole parcate, fără a se asigura corespunzător.

Sesizând că pietonul îşi continuă deplasarea şi dorind să evite impactul, inculpatul a acţionat brusc sistemul de frânare,cu consecinţa blocării rotilor directoare.Ca urmare a acestei manevre autoturismul a continuat să se deplaseze pe direcţia înainte şi uşor la stânga, pietonul fiind lovit cu partea frontală stângă.

Victima a fost transportată la spital de către conducătorul auto, ulterior acesta revenind la locul producerii accidentului.

Raportul de constatare medico-legal efectuat în cauză a concluzionat că partea vătămată a suferit în urma impactului vătămări ce au necesitat pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.897 din 18.11.2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu motivarea că prima instanţă a pronunţat o solutie legală şi temeinnică.

In termen legal împotriva acestor hotărâri Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta a declarat recurs, prin care solicită casarea acestora prin admiterea recursului şi condamnarea inculpatului, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi raportat la data comiterii infracţiunii, inculpatul să beneficieze de gratiere.

Din motivele scrise de recurs rezultă că, nu ne aflăm sub incidenta art.47 Cod penal, deoarece probele administrate în cauză, au demonstrat fără dubiu atât culpa inculpatului, cât şi a părtii vătămate în producerea accidentului.

Nu rezultă care ar fi fost obligatiile inculpatului şi ce reguli de circulatie au fost încălcate din lecturarea recursului, dar se arată că partea vătămată este o femeie în vârstă, a apărut dintre două autoturisme stationate pe banda I a sensului de mers a inculpatului, situaţie în care vizibilitatea inculpatului era partial redusă, dar se impută inculpatului că acesta putea şi trebuia să prevadă apariţia unei persoane pe carosabil, deşi în zona respectivă nu era o zonă sub incidenta indicatorului trecere de pietoni.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentintelor pronunţate în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

In mod corect instanta de fond şi de apel, a retinut că în cauză inculpatul nu se face vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni din culpă, fiind aplicabile în speţă disp.art.47 Cod penal.

In privinţa rezultatului produs, urmare a accidentului auto, în care a fost implicat inculpatul, acesta nu l-a conceput, nu l-a urmărit şi s-a datorat numai conduitei imprudente a părtii vătămate, E.N. care în momentul angajării în traversarea B-dului 1 Mai (vechi) din municipiul Constanţa, având direcţia de deplasare dinspre Poarta 6 către Poarta 5.

Din raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, rezultă că, apariţia stării de pericol a fost determinată de acţiunea pietonului, respectiv a părtii vătămate, de angajare în traversarea carosabilului prin loc nemarcat nesemnalizat şi fără a se efectua o asigurare corespunzătoare privind siguranta efectuării acestei acţiuni.

In ceea ce priveste inculpatul, se retine că acesta conducea autoturismul cu o viteză de 49 km/h inferioară vitezei admisă în localităţi.

In cursul cercetării judecătoresti s-a mai efectuat un raport de expertiză tehnică care concluzionează că accidentul putea fi evitat de partea vătămată, dacă se asigura la traversarea drumului public.

Analizând probele tehnice administrate în cauză şi declaratiile inculpatului, martorilor, în mod corect instanta de fond ca de altfel şi cea de apel au stabilit că ne aflăm în situaţia unei împrejurări fortuite imposibil de prevăzut de către inculpat raportat la configuratia drumului unde a avut loc accidentul.

Pe cale de consecinţă, cum nu s-au constatat alte nulităţi de natură a duce la casarea celor două hotărâri, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b cod pr.penală, urmează a se respinge recursul declarat de parchet, ca nefondat.

Decizia penală nr.181/P/12.03.2004


3.- Cauză care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării. Prescriptie.

Împlinirea termenului de prescripţie specială, ori câte întreruperi au intervenit, calculat conform art.124 cod pr.penală, înlătură răspunderea penală.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr.1019 din 23.04.2003, în baza art.11 pct.2 lit.a – art.10 lit.b/1 Cod pr.penală a achitat pe inculpata BM, pentru săvârşirea infracţiunii de ocupare abuzivă a unei locuinţe din fondul locativ de stat înainte de încheierea contractului de închiriere, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.1 din Decretul-Lege nr.24/1990, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpata B.M. născută la data de 10.12.1964, este absolventă a 10 clase, necăsătorită, are un copil minor, lucrează ca factor poştal la Compania Naţională Poşta Română. Din motive subiective, în luna ianuarie 1994, inculpata a ocupat spaţiul situat la etajul 1 al imobilului situat în municipiul Constanţa, str.Stefan cel Mare nr.63, pe care ulterior a refuzat să-l părăsească.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi partea civilă R.A.E.D.P.P.Constanţa.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.853 din 31 octombrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

In temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală a achitat pe inculpata B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de ocupare abuzivă a unei locuinte din fondul locativ de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.1 din Decretul Lege nr.24/1990.

In temeiul art.379 pct.1 lit.b cod pr.penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă R.A.E.D.P.P.Constanţa împotriva aceleaşi sentinte penale.

In termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin care critică hotărârile pronunţate sub aspectul nelegalităţii, în sensul că, în cauză se impune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia raspunderii penale.

Examinând legalitatea şi temeinicia recursului declarat, curtea constată că recursul este fondat şi în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d cod pr.penală cu ref.la art.385/9 pct.17/1 Cod pr.penală urmează a fi admis şi va casa în totalitate sentinţa şi decizia penală.

Inculpata B.M. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, pentru fapta comisă în luna ianuarie 1994, constând în aceea că a ocupat spatiul situat în Constanta, str.Stefan cel Mare nr.63 pe care ulterior a refuzat să-l părăsească.

Pentru această infracţiune, legea nr.24/1990 prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani sau amendă.Potrivit art.122 lit.d Cod penal, termenul de prescripţie a raspunderii penale este de 5 ani.

Potrivit art.124 Cod penal, prescriptia înlătură răspunderea penală, ori câte întreruperi au intervenit, dacă termenul de prescriptie prevăzut în art.122 este depăşit cu încă jumătate.

Cum fapta este comisă de inculpată în luna ianuarie 2004, în cauză a intervenit prescripţia raspunderii penale, întrucât au trecut peste 7 ani şi jumătate.

In aceste condiţii în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d cod pr.penală cu ref.la art.385/9 pct.17 /1 cod pr.penală, se va admite ca fondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, casează ambele hotărâri şi în temeiul art. 11 pct.2 lit.b cu ref.la art.10 lit.g cod pr.penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B.M., ca urmare a intervenirii prescripţiei raspunderii penale.

Decizia penala nr.106/P/17.02.2004

4.- Fapta există

Fapta inculpatului de a-l ameninţa pe minor că îl va duce la sediul poliţiei, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt între rude, pentru a-l determina să-i dea o sumă de bani, lucru ce s-a realizat, constituie infracţiunea de şantaj.

Prin sentinţa penală nr.639, pronunţată în data de 13.03.2003,în dosarul penal nr.2371/2002, Judecătoria Constanţa, în baza act.ll pct.2, lit. " a" cod procedură penală, raportat la art.l0 lit."d" cod procedură penală, a achitat pe inculpatul G.V.pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.194 alin.l Cod penal.

In baza art.11 pct.2, lit."a" cod procedură penală, raportat la art.10 lit."c" cod procedură penală, a achitat pe inculpatii P.S şi S.A., pentru săvârşirea infractiunii prevăzută de art.194 alin. 1 cod penal.

Pentru a-i achita pe inculpaţi judecătoria, deşi a reţinut că la 29 mai 2002 G.V. a perceput şi primit de la minorul G.I.D. 3.000.000 lei pentru a nu-l conduce la poliţie, din care a dat câte 1.000.000 lei colegilor săi, P.D. şi S.A., a concluzionat că fapta primilor doi nu a inspirat victimei o temere reală şi astfel lipseşte acesteia latura obiectivă pentru a constitui infracţiunea de şantaj. In ce-l priveşte pe inculpatul S.A., judecătoria a concluzionat că acesta nu a asistat la discuţia purtată de G.V. cu minorul G.I.D., despre fuga acestuia de acasă cu banii sustraşi de la părinţii săi, astfel că inculpatul nu are calitatea de participant la infracţiunea de şantaj, chiar dacă a primit 1.000.000 lei.

Tribunalul Constanta, prin decizia penală 751 din 25 septembrie 2003 (dosar 1466/2003) a respins ca nefondat apelul procurorului, însuşindu-şi întru-totul motivarea primei instanţe.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a atacat cu recurs ambele hotărâri pronunţate în cauză, pe care le-a criticat pentru aprecierea greşită a probelor administrate în dosar şi i-a achitat greşit pe inculpaţi.

Curtea a examinat hotărârile recurate şi în raport de probele existente în cauză, a constatat întemeiate criticile formulate, astfel că urmează să caseze cele două hotărâri în totalitate şi să-i condamne pe inculpaţi.

Din probe rezultă cu certitudine că la 29 mai 2002 inculpaţii erau încadraţi ca agenţi de pază la S.C "R.G." S.A Bucureşti, Sucursala Constanta şi au fost repartizaţi să asigure paza Staţiei CF Constanţa. In jurul orelor 11.00, S.A. şi P.D. l-au observat pe o bancă din staţia CF, pe minorul G.I.D. ce consuma băuturi alcoolice. P.D- l-a condus pe minor în vederea legitimării, la biroul ce-l aveau în staţie.

In biroul agenţilor de pază, minorul a declarat că nu are acte de identitate asupra sa şi le-a relatat că a fugit de acasă, fără ştirea părinţilor, de la care a sustras şi o sumă de bani.

Când în birou a venit şi G.V., şeful de tură al celorlalţi inculpaţi, a preluat el discuţia cu minorul, căruia i-a adus la cunoştinţă că trebuie să-l conducă la sediul Poliţiei TF Constanţa. Luând cunoştinţă de intenţia inculpaţilor, minorul a oferit acestora bani din cei pe care îi arătase anterior acestora, moment în care S.A. a părăsit biroul.

La revenirea în birou, după circa 10 min. S.A. a constatat lipsa minorului, iar G.V. i-a relatat, că l-a lăsat să plece după ce le-a dat câte 1.000.000 lei. Astfel, S.A. a luat 1.000.000 lei de la G.V.

Din examinarea textului (art.194 alin. 1 din cod penal) care reglementează infracţiunea de şantaj, rezultă că infracţiunea respectivă este fapta "de a constrânge o persoană prin violenţă sau ameninţare pentru a da, a face ceva, faptă comisă pentru a dobândi în mod injust un folos", de către autorul constrângerii.

Probele existente în cauză ce susţin starea de fapt expusă, dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpaţii au luat cunoştinţă despre fuga de acasă a minorului G.I.D, cu o sumă de bani sustrasă de la părinţii săi.

Când inculpaţii au adus la cunoştinţă minorului, că-l vor conduce la poliţie, obligaţie ce le revenea în temeiul art.5 din Legea 18/1996, acesta din urma le-a oferit o sumă de bani pe care au şi primit-o prin intermediul lui G.V.

Deci, inculpaţii l-au ameninţat pe G.I.D. că-l vor duce la poliţie, exercitând asupra acestuia o constrângere morală, ceea ce l-a determinat să le dea banii (3.000.000 lei). In aceste condiţii, inculpaţii l-au şantajat pe G.I.D. să le dea bani, pentru a nu da în vileag fapta de furt între rude, dacă l-ar fi dus la poliţie, organ ce putea declanşa cercetarea penală a minorului pentru infracţiunea de furt în condiţiile art.210 din cod penal. Această activitate a inculpaţilor de a dobândi în mod injust un folos material, prin constrângerea minorului, obligat astfel să le dea bani, constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, săvârşită cu intenţie de către cei deduşi judecăţii. Curtea, concluzionează astfel că G.V., P.D. şi S.A. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.194 alin.2 cod penal, în condiţiile circumstanţelor agravante prevăzute de art.75 lit."a" din codul penal. In baza textelor citate, Curtea îi va condamna pe inculpaţi la câte 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, sancţiune ce corespunde pericolului social al faptei, în raport de împrejurările în care a fost comisă (circumstanţe agravante); consecinţa ce a avut-o

(o pagubă de 3.000.000 lei).



Decizia penală nr.38/P/20.01.2004

5.- Fapta este prevăzută de legea penală

Analiza în timp a gradului de absorbţie a alcoolului în sânge, stabilită ştiinţific de către Comisia pentru interpretarea alcoolemiei din cadrul I.M.L. „Mina Minovici” Bucuresti, dovedeşte că inculpatul prezenta la ora depistării sale o alcoolemie de peste 1 gr%o.

Astfel, fapta inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, este prevăzută de legea penală.

Prin sentinţa penală nr.518 din 27 februarie 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.1877/2002, în baza art.3 7 alin. 1 din decretul nr.328/1966 republicat, cuu aplic.art.13 cod penal, a fost condamnat inculpatul V.D., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

In baza art.81 cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 cod penal.

Prin decizia penală nr.700 din 9 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.698/2003, în baza art.379 pct2 lita cod pr.penaIă, s-a admis ca fondat apelul inculpatului V.D., s-a desfiinţat sentinţa penală nr.518/2003 a Judecătoriei Constanţa şi rejudecând s-a dispus, în conformitate cu art.ll pct2 lita rap.la art.l0 lit.b cod pr.penaIă, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infractiunii prev.de art.37 alin.l din Decretul nr.328/1966, republicat, cu aplicarea art.13 cod penal.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată, prevederile art.81, art.82 cod penal,

art.359 şi art.191 cod pr.penaIă.

Împotriva deciziei penale nr. 700/9 .09 .2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa, declară recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, considerând-o nelegală şi netemeinică, având în vedere că s-a dat o greşită interpretare probelor administrate, în faza de urmărire penală şi la. instanţa de fond, în special cu privire la cantitatea de alcool ingerată de inculpat, a concluziilor puse de expertizele efectuate, motiv pentru care solicită casarea deciziei pe11.ale şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

Verificând din oficiu motivele de recurs, constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infractiunii prevăzute de art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 republicat.

S-a reţinut că pe data de 29 iulie2002, în jurul orei 18,00, organele de poliţie au oprit la un control de rutină pe inculpat, care conducea autoturismul Dacia cu nr.de înmatriculare B-24-NWY, care circula pe B-dul Aurel Vlaicu.

In urma te stării cu fiola "Drager" s-au identificat prezenţa valorilor de alcool, stabilind o alcoolemie de 0,76 mI.II, iar în urma reco1tării probelor biologice s-a constatat la proba 10 alcoolemie de 1,30 gr.%o, iar la cea de-a doua o alcoolemie de 1,50 gr."%o.

Inculpatul nu a contestat că a condus autoturismul după ce a consumat alcool, dar în declaraţiile date, acesta face referiri diferite cu privire la alcoolul consumat. Astfel, în faza de urmărire penală, arată că a consumat 2 pahare de bere, la instanţa de fond 1 litru de bere, iar expertiza medico-legală efectuată la cererea inculpatului are în vedere consumul a 200 mI. votcă şi două sticle cu bere.

Instanţa de apel, reţinând cantitatea de alcool consumat nu a măsurat: greutatea corporală, data, ora recoltării primei probe de sânge, ce se poate aprecia că între orele 18 - 18,45, avea teoretic o alcoolemie în creştere de la 0,70 - 0,90%0, aşa cum se face referire de către Comisia pentru interpretarea alcoolemiei din cadrul Institutului de Medicină legală "Mina Minovici" Bucureşti - prin expertiza efectuată. ­

Având în vedere că inculpatul nu a declarat de la început cantitate a de alcool pe care a consumat-o şi numai la remarca făcută de Institutul de Medicină Legală ­că un consum de două pahare de bere nu poate produce o alcoolemie de 1,30%0, inculpatul a completat declaraţia, arătând că a consumat 200 ml. votcă.

Din probe nu rezultă ora fixă până când a consumat alcool, dacă a mâncat sau nu, luându-se în vedere doar declaraţia inculpatului.

Faţă de faptul că la ora 18,15 când inculpatul a fost supus probei alcooltest ­vaporii de alcool au atestat consumul de alcool de 0,76 gr.%O, la primul test care a avut loc la ora 18,45 (după 30 de minute) a rezultat o alcoolemie de 1,30 gr.%O, acceasta fiind în creştere doar cu 0,20 gr.%O la ora 19,45, când a rezultat 1,50 gr.%o.

Analizând retroactiv gradul de absorbţie a alcoolului în sânge - de la ora 19,45 când inculpatul a prezentat o alcoolemie de 1,50 gr.%O, până la ora 18,45 când a rezultat 1,30 gr.%o şi până la ora depistării sale 18,15 - ştiinţific rezultă că alcoolemia era de peste 1 gr.%O.

Faţă de aceste considerente, urmează a reţine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.3 7 alin. 1 din Decretul nr.328/1966 republicat.

Decizia penală nr.54/P/20.01.2004



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə