Mihaela Minulescu

— Eysenck, 1959), conţinând scale pentru măsurarea nevrotismului şi a extraversiei-introversiei.

Eysenck Personality Inventory {E. PJ.

— Eysenck & Eysenck, 1964} care adaugă o scală L, „minciuna”, pentru a măsura disimularea a fost a treia probă realizată în două variante paralele pentru a permite testarea repetată a aceleiaşi populaţii. De asemenea, limbajul itemilor este ceva mai puţin pretenţios cu scopul de a fi accesibil ţi unor nivele mai puţin educate ale populaţiei.

Dintre modificările semnificative pe care 1e aduce EPI este completa independentă a celor două dimensiuni, extraversia şi nevrotismul (în MPI cele două prezentau o corelaţie uşoara). Desigur, scalele din MPI corelează puternic cu scalele similare ale EPI şi cu scalele chestionarului care va urma, EPQ, astfel că în fond cele trei chestionare sunt echivalente în privinţa evaluării celor două dimensiuni.

Interpretarea propriu-zisă a scalelor construite prin analiză factorială înseamnă, pentru Eysenck, să se meargă dincolo de statistică pentru a se încerca conectarea dimensiunilor atât cu datele teoretice cât şi cu cete experimentale de laborator. Respectiv, în modul de a înţelege cei doi factori, trebuie să se facă translarea de ia nivelul comportamental, sau fenotip, I? Cel constituţional/temperemental, sau genotip. În acest sens, introduce şi modelul bidimensional ai temperamentului, în care variaţia comportamentului se exprimă prin intersecţia introversiei cu instabilitatea emoţională. Astfel, avem următoarele structuri posibile, denumite de Eysenck prin clasicii termeni pentru temperamente: 1. Structura temperamentului coleric, care variază în funcţie Se gradul de manifestare al instabilităţii emoţionale (nevrotism) şi al extraversiei, şi cuprinde caracteristici gradate de I? Sensibil, neliniştit, agresiv, excitabi! Spre schimbător, impulsiv, optimist, activ; 2. Structura temperamentală sangvinică, care variază în funcţie de gradul de manifestare al extraversiei şi al stabilităţii emoţionale şi prezintă caracteristici gradate de ia sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de viaţă, fără griji, conducător; 3. Structura temperamentului flegmatic, care variază în funcţie de gradul de manifestare al stabilităţii emoţionale şi al introversiei, descriptibil prin caracteristici de I? Calm, mereu temperat, de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu, pasiv; Ă.structura temperamentului melancolic care variază în funcţie de gradul de manifestare al introversiei şi al instabilităţii emoţionale, descriptibil prin trăsături de I? Liniştit, nesociabil, rezervat, pesimist, spre sobru, rigid, anxios, plin de toane/dispoziţii labile.

Scala de minciună conţine 9 itemt care afirmă comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritate a populaţiei 1e încalcă frecvent în comportamentul informai. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege răspunsuri care afirma respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Scala a fost studiată prin cercetări detaliate (Eysenck, 1970, Eysenck, Nias, Michaelis, 1971) care au demonstrat unitatea ei factorială. Pe de altă parte, deşi se Intenţiona să evalueze gradul de disimulare, s-a descoperit că măsoară un factor stabil de personalitate care ar putea denota un anume grad de naivitate sociala (18).

Manipulând scorurile scalei L prin varierea condiţiilor experimentale de I? Motivaţie pentru disimulare I? Situaţia lipsei acestei motivaţii, Eysenck şi Michaelis descoperă că atunci când scorurile sunt joase, ceea ce înseamnă că subiectul nu disimulează şi logic testul ar trebui să aibe o scăzută fidelitate, empiric nu apar astfel de nivele scăzute şi, invers, nu apare o creştere a fidelităţii în situaţii de crescută disimulare. Mai mult, determină şi că dacă nu există condiţii care să predispună subiecţii spre disimulare corelaţiile dintre scalele N şi L devin foarte mici, chiar dispar, astfel că scala L poate fi utilizată pentru a măsura acel factor nedeterminat ce intervine influenţând răspunsul subiectiui şi care ar putea fi de exemplu naivitatea, capacitatea redusă de conştientizare, rigiditatea mentală.

Invers, când situaţia e de aşa natură încât disimularea intră în ecuaţie, corelaţia dintre N şi L este relativ mare, scala poate fi utilizată pentru a evalua gradul de disimulare. De obicei, într-un astfel de lot de subiecţi, 5% din scorurile înalte ar indica eliminarea acelor subiecţi, respectiv neinterpretarea scorurilor. De fapt, este necesar să se ia în consideraţie atât factorul vârstă cât şi nivelul general al scorului populaţiei respective; scala L descreşte cu vârsta ia copii, şi creşte cu vârsta I? Adulţi.

În acelaşi timp, se notează o creştere a scalei L I? Copii mici, în condiţii care nu suspectează disimularea, creştere datorată tocmai unui anume grad de naivitate mai mare şi unei capacităţi mai reduse de introspecţie (19).

Eysenck Personality Questionnaire (EPQ -Eysenck & Eysenck, 1975), introduce o nouă variabilă, denumita psihotism, P. Termenul, luat din psihiatrie, nu implică şi că scala nu se foloseşte pentru măsurarea unei dimensiuni normale a personalităţii prezentă în variate grade I? Toţi oamenii (20). Doar I? O foarte mică proporţie de oameni cu un nivel înalt de psihotism este posibil sä se dezvolte o psihoza în cursul vieţii. Termenul echivalent pentru psihotism este, I? Eysenck, duritate (tough-mindedness) şi este prima dată folosit în lucrarea The psychology of Polities, 1954 (21), cu referinţă I? Un set de atitudini care nu sunt legate de axa radicalism – conservatorism, dar se opun unor atitudini care implică sensibilitate $i consideraţie. Empiric, Eysenck determină o covarâere înaltă între scorurile ridicate I? Scala P şi scorurile ridicate! A scala de duritate în atitudini (22).

Eysenck consideră, extrapolând datele din cercetări anterioare privind psihotismul, ca schizofrenia este I? Un capăt extrem al dimensiunii P, care include de asemenea, I? Nivele înalte, criminalitate, psihopatie şi tulburări de tip maniaco-depresiv. Itemii scalei conţin caracteristici determinate I? Indivizi cu comportament antisocial, respectiv în primul rând trăsături antisociale, impulsive, sadice şi de nonconform ism, iar în al doilea rând ideafie de tip paranoid şi anhedonia. Un studiu asupra scalei realizează şi o sinteză a datelor de cercetare de după anii 90 (23) care au demonstrat scoruri ridicate I? Persoane cu o conduită antisocială, care consumă drog.

— Delincvenţi, criminali, în situaţia unor comportamente violente, a preferinţei pentru violentă în filme, a unor practici sexuale insecure, a unor practici sexuale sadomasochiste, a comportamentului şi ideaţiei suicidale, şi chiar în situafia unor deprinderi sărace de studiu. Mai mult, unele date indică că loturile de schizofreni şi psihotici nu au scoruri atât de înalte ca subiecţii antisociali, deşi sunt mat înalte ca majoritatea loturilor de control. Astfel sunt voci, precum Zuckerman, 1989 (24), care consideră că testul nu măsoară exact ceea ce denumeşte prin psihotism. Eysenck, 1992 (25), răspunde acestor critici în afara unor date de cercetare prin faptul că scorurile schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare; acasta din urmă evidenţiată mai ales prin scorurile înalte I? Scala L? MMPI. Aduce date de laborator cu valoare de probă indirectă, pentru a accentua faptul că subiecţii psihotici diferă de subiecţii normali printr-un număr de caracteristici asemănătoare celor prin care subiecţii cu scor înalt P, diferă de cei cu scor P scăzut.

Datele de cercetare indică diferenţe intersexuale pentru scalele N şi P: astfel: băieţii prezintă scoruri medii mai înalte decât media pentru populaţia feminină 1a scala P, probabil şi datorita a doi contributori asociaţi tradiţional atributelor masculinităţi, respectiv agresivitatea şi ostilitatea; iar fetele au scoruri mai înalte 1a scalele N şi L. S-? Construit şi o variantă a EPQ pentru copii, de I? 71a 15 ani, determinările normative prelucrându-se separat, pe loturi de băieţi şi fete.

H 1985 apare o variantă revizuită a scalei de psihotism (26).

În 1993 (27) într-un studiu amplu privind creativitatea ca produs al personalităţii, dar şt ca trăsătură sau stil creativ şi comportament orientat spre realizare, Eysenck grupează trei tipuri de variabile care intervin influenţând producţia creativă: 1. Variabile cognitive (inteligenta, cunoştiintele, deprinderile tehnice sau talentul specific); 2. Variabiie de mediu (factori politici şi religioşi, factori culturali, factori socio-economici şi educaţionali); şi 3. Variabile propriu-zise ale personalităţii (motivaţia internă, încrederea, nonconformismul şi originalitatea). Stilul cognitiv, conceput prin paradigma asociativă

(28), apare ca un produs al unui gradient asociativ liber, care permite realizarea în plan mental a unor asociaţii îndepărtate ce influenţează procesul de rezolvare/descoperire de probleme. Aceste asociaţi libere sunt în aceeaşi măsură caracteristice şi psihotismului; de exemplu în schizofrenii şi în psihozele funcţionale. Deosebirea ar consta în modul cum intervine instanţa critică, logică în amendarea acestor produse: în timp ce acest tip de procese suprainciuzive permit individului creativ să utilizeze asociaţii îndepărtate într-un mod constructiv, psihoticul este copleşit de acest tip de gândire nemaiputând sä 1e trateze într-un mod critic. Aceste aspecte îl fac pe Eysenck să trateze creativitatea ca înrudită cu trăsătura de psihotism. Experimente în cadrul teoriilor învăţării au demosntrat (Eysenck, 1993 (29) că atât psihoticii cât şi creativii prezintă (în diferite etape ale procersului creativ) procese de asociere suprainduzivä ce sunt posibile prin funcţionarea specifică a unor procese caracteristice de ancorare negativă, inhibiţie latentă şi un grad scăzut de activare corticală.

Eysenck consideră că numai o aborare convergentă a datelor din teoriile asupra personalităţii, din cercetărie experimentale şi cele privind învăţarea îi poate permite să depăşească o viziune strict descriptivă. Între geniu şi nebunie, diferenţele apar în termeni de gradient! (30).

Varianta românească a testului EPQ a fost experimentată în 1990 de Baban, Derevenco, Eysenck (27), sub forma unui chestionar de 79 de îtemi. S-au determinat datele statistice şi normative (media şi abaterea standard pentru ceie 4 scale ale testului) diferenţiate pe lot de bărbaţi (465 subiecţi) şi lot de femei (549).

4. NOTE BIBLIOGRAFICE

— Vezi nota 35, cap. Probleme de construcţie a chestionarelor de personalitate

— Singer 1, Loomis M., 1985, The Singer-Loomis Inventory of Personality, C. P. P., Pab Alto, p. 11.

— Eysenck H. J., 1947, Dimensions of Personality, Routiedge and Kegan, London, p.25

— Eysenck HJ., 1952, The scientific study of personality, Routiedge & Kegan, London, p.42

— Eysenck HJ., 1953, The structure of human personality, Wiley, New York, p. 319

— Eysenck HJ., 1967, The Biological Basis of personality, Charles C Thomas, Springfield IL

Eysenck HJ., 1975, The Measurement of Personality, Routiedge & Kegan, London

— Eysenck HJ., Eysenck S-B-G., 1975, Manual of the Eysenck

Personality Questionnaire, Univ. Of London Press, London, p. l 1

— Eysenck HJ., 1995, Construct validity of experimental studies of personality, Europ. Journ, of Persychological Assessment, 11, şup! 1, p.27

— Op. Cit.

— Op. Cit. 246 – 249

— Op. Cit. 247

— Op. Cit. 260

— Op. Cit. P. 217

15 Zuckerman, 1991

— Op. Cit, 1975, p. 11

— Eysenck M. W., 1994, Trăit anxiety: A modular approach, a VII-? Conferinţa a EAPP, Proceedings, p 60 – 61

— Op. Cit. 1975, p. l4

— Op. Cit. P. 315

— Op. Cit. P. 5

Eysenck HJ., 1954, The psychology of politics, Routiedge & Kegan, London

— Op. Cit. P.6

— Chapman J. P., Chapman L. J., Kwapil T. R., 1994, Does the Eysenck

Psychoficism scale predict psychosis? A ten year longitudinal study, Personality and Individual Differences, 17, 3, 369 – 375

— Zuckerman M., 1989, Personality and the third dimension: a psychobiological approach, Personality and Individual Differences, 10, 391 -

— Eysenck H. J., 1992, The definition and measurement of psychoticism.

Personality and Individual Differences, 13, 757 – 785

— Eysenck S. B. G., Eysenck HJ., Barret P., T985, A revised version of the psychoticism scale. Personality and Individual differences, 7, 21 – 29

— Eysenck HJ., 1995, Creativity as a product of intelligence and personality, în Salofske D. H., Zeidner M. (Eds), International Handbook of Personality and

Intelligence, Plenum, New York, 231 – 245

— Op. Cit., p.238

— Eysenck H. J.,! 993, Creativity and Personality: a theoretical perspective, în

Psychological Inquiry, 4, 147 – 246

— Op. Cit., p.244

— Baban A., Derevenco P., tysenck S. B. G., 1990, Testul EPQ, Revista de psihologie, 1, 37- 45

VII

INDICATORUL DE TIPOLOGIE MYERS-BRIGGS

PRMND STILURILE APRECIATIVE M. B. T. I.;

FORMELE G & F

Indicatorul de tip Myers-Briggs este un instrument de evaluare a personalităţii legat de psihologia analitică a lui C. GJung. Cercetările celor două autoare, K. Briggs şi I. Briggs-Myers, au pornit din anii 20 de I? Teoria jungiană a tipurilor psihologice publicată în Psychologische Typen, 1921.

Indicatorul de tip Myers-Briggs, MBTI, a fost publicat în 1962 (Myers). Nu era primul instrument construit pe baza teoriei jungienne, fiind precedat în 1942 de proba GW, sau Gray Wheelrights Jungian Type Survey publicată de Wheelright, Wheelright şi Buehler (1).

Testul MBTI este larg folosit atât în cercetare cât şi în psihologia aplicată.

MBTI este publicat sub trei forme (2): Forma F (166 itemi), forma G (126 item) şi o formă abreviată pentru auto-evaluare, forma AV (50 itemi). Formele complete, F şi G conţin atât itemi care evaluează propriu-zis tipul, cât şi itemi de cercetare. Hernii de evaluare a tipului sunt aproape identici pentru F şi G, dar în varianta G sunt rearanjaţi astfel ca acei itemi care au o validitate predictivä maximă sä apară I? Început, crescând astfel posibilitatea ca subiectul care nu ajunge să termine chestionarul să răspundă totuşi I? Itemii cei mai pertinenţi.

Forma G este varianta standard a MBTI, iar forma F este recomandată pentru consiliere sau cercetare, când psihologul doreşte sä discute cu subiectul problematica în detaliu. Cercetările curente se realizează mai ales cu ajutorul formei F pe loturi de subiecţi deosebiţi prin nivelele de performantă, sau loturi de subiecţi cu dificultăţi în plan emoţional, social ori fizic.

Testul nu are timp limită, dar se recomndă anumite precauţii în funcţie de tipurile de subiecţi care vor lucra I? Test în măsura în care, de exemplu:

— Tipurile introverte vor fi atente mai ales I? Aspectul de intimitate al unor itemi;

— Tipurile raţionale, dominate de gândire, vor fi sceptice, pentru că scepticismul este un aspect semnificativ pentru gândire

(rezistenta I? Probă poate fi depăşită prin încurajări de felul „aşteptaţi şi veţi vedea”);

— Tipurile intuitive vor avea nevoia să înţeleagă beneficiile posibile şi se vor simţi frustraţi mai ales de necesitatea de a alege între aâemative (pentru ei toate posibilităţile sunt interesante); tipurile afective pot fi uneori mai interesate de a face plăcere examinatorului decât să răspundă prin propriile preferinţe; tipurile senzoriale vor dori să ştie dacă informaţia va avea o valoare practică.

Se recomandă ca examinatorul să acorde atenţie particularităţilor acestor tipuri mai ales dacă apar comportamente de rezistenta, încercând să creeze o atmosferă propice pentru fiecare dintre subiecţiAceste aspecte sunt subliniate pentru ca itemii testului sunt transparenţi iar răspunsurile pot fi falsificate. Autorii testului acordă importantă deosebită capacităţii examinatorului de a mobiliza pe fiecare dintre subiecţi, conform psihologiei sale, I? A răspunde deschis. In acest sens, de exemplu, se recomandă ca în instructajul iniţial să i se precizeze clar subiectului că nu este vorba despre un test în sensul curent de probă, ci de un indicator tipologic.

1. PREZENTAREA CELOR 16 STRUCTURI TIPOLOGICE

Cele 16 structuri tipologice descrise prin testul M. B. T. I, se constituie I? Intersecţia dintre două dimensiuni. Dimensiunea introver5ie – extraversie înţeleasă ca o orientare fundamentală a psihismului care se manifestă complementar I? Nivelul ceior două instante complementre: conştientul şi inconştientul abisal. A doua dimensiune tine de modul dominant de a intra în relaţie cu informaţia, modalitatea logic-ratională, opusă celei iraţionale. Această ultimă modalitate este denumită de autorii testului „perceptivă” cu sensul că informaţia este recepţionată de subiect fără ca să o şi prelucreze raţional, să o „judece”. L? Nivelul modalităţii raţionale intră în acţiune două funcţii cognitive opuse: gândirea, funcţia care atribuie, şi afectivitatea, sau în termeni jungieni, simţirea, funcţia care dă valoare. Modalitatatea iraţională sau perceptivă se manifestă prin funcţia senzorială, care informează despre existenta unor aspecte ale realului fără a face inferenţe sau atribuiri şi, opusă ei, funcţia intuiţiei, care aduce informaţii care nu sunt nici rezultatul unor inferenţe, dar nici al unei cunoaşteri senzoriale; funcţia intuiţiei intervine mai ales prin aportul procesualitätii inconştiente (3).

Un alt specific al teoriei analitice este funcţionarea complementară şi în opoziţie atât a celor patru tipuri de procese denumite anterior senzaţie^ intuiţie, gândire logică şi simţire, cât şi a extraversieî şi introversiei ca modalităţi afitudinale de raportare I? Exterior. Astfel, de exemplu, unui conştient dominant extrovert îi corespunde un mod de orientare introvert al inconştientului; unui conştient care preferă funcţia gândirii ca instrument principal de cunoaştere, îi corespunde şi i se opune un inconştient care funcţionează dominant prin afectivitate; iar celelalte funcţii iraţionale vor putea fi prin exersare ontogenetică şi diferenţiere apropriate conştinfeî. In bună măsură progresul, evoluţia psihică, înseamnă, în termenii psihologiei analitice, o treptată diferenţiere a funcţiilor de cunoaştere prin asumarea şi exersarea lor în conştiinţă.

Această scurtă introducere ne permite să înţelegem cele patru scale după care este organizat testul MBTI: 1. Scala El, introversie-extraversie (prin care sunt introduse cele două tipuri de preferinţe sau orientări către lumea interioară şi exterioară); 2. Scala SN (care opune modalitatea senzorială celei intuitive de raportare I? Informaţie); 3. Scala TF (care indică modalităţile opuse de judecare a informaţiei, cea logic-ratfonalä „T” sau gândirea şi cea afectiv-ratională „F”, sau simţirea); 4. Scaia JP, care diferenţiază între stilul inferenţial (tendinţa de a judeca) „J”, care este descris ca atitudine dominant raţională a celor care au tendinţa de a trăi ordonat, planificat, cu dorinţa de a-şi controla viaţa, şi stilul iraţional, perceptiv „P”, al celor cărora 1e place să-şi trăiască viaţa într-un mod flexibil, spontan, mai degrabă încercând să înţeleagă viaţa decât sä o controleze.

Tipurile preferenţiale reprezintă modurile în care conştiinţa subiectului intră în relaţie cu realul, prin prisma funcţiei dominante şi a celei imediat următoare care de obicei este mai puţin diferenţiată, dar coexistă cu cea principală.

7. Tipul ESTJ – gândire de tip extrovert, cu senzorialitotea ca foncfie secundară

Acest tip de oameni utilizează gândirea pentru a administra realul: organizează proiecte, sunt logici, analitici. Obiectiv critici, greu de convins altfel decât prin raţiune. Centraţi mai ales pe muncă, mai puţin pe oameni. Fac un efort sistematic de a urma şi atinge scopurile plănuite şi orice schimbare în acest drum ales va însemna şi un efort de a schimba deliberat regulile după care se conduc. Preferă rezultate practice, concrete. Înclinaţi natural spre afaceri, industrie, producţie, construcţii ca domenii preferenţiale. Îşi asumă rapid riscul deciziei, chiar prea rapid în dauna examinării de detaliu, a înţelegerii.

Un astfel de tip este prea puţin sensibil fată de sentimentele celorlalţi şi, din acest punct de vedere, se bazează atât de mult pe logic încât pierde complet din vedere valorile sensibilităţii afective.

2. Tipul ENTJ – gândire de tip extrovert, cu intuiţia ca funcţie secundară

Preferă acţiuni de execuţie, planificarea pe termen lung. Asemeni ESTJ, sunt logici, analitici, se fixează pe idei mai degrabă decât pe oameni. Preferă să se raporteze I? Viitor, fac planuri, organizează modalităţi de rezolvare a proiectelor, sunt nerăbdători când e vorba de dezordine, insuficiente, duri când se înveşte ocazia. Propria viafă este condusă de un set de reguli sau judecăfi fundamentale despre realitate iar centrul de interes se află pe ceea ce este dincolo de prezent; evident, cunoscut. Interesul intelectual, spre deosebire de tipul ESTJ este direcţionat şi de intuiţie, ceea ce 1e susţine curiozitatea pentru idei noi, toleranta fafă de teorii, gustul pentru situafii problematice complexe; au nevoie de sarcini care sä! E stimuleze intuiţia şi manifestă o preferinţă spre acele activităţi de execuţie unde îşi pot pune în valoare capacitatea de a găsi şi introduce noi soluţii. Au tendinţa de a se asocia cu altf intuitivi, ceea ce 1e potenţează subestimarea detaliilor şi a realităţilor. Trec prea rapid spre decizii, nu fin cont de sensibilităţile şi sentimentele celorlalţi.

3. Tipul ISTP – gândire de tip introvert, cu senzorialifatea ca funcţie secundarii

Astfel de structuri îşi direcţionează gândirea pentru a căuta principiile care stau! A baza informaţiei senzoriale conştiente. Logici, analitici, greu de convins în afara raţiunii şi a faptelor solide. Preferă să organizeze fapte, dar nu oameni şi situafü. Social apar relativ timizi, curioşi, dar o curiozitate pasivă. Uneori pot fi atât de absorbiţi de lucrurile care îi interesează încât par rupţi de real. Liniştiţi, rezervaţi, în afara situaţiei în care vorbesc despre ceea ce îi pasionează. Adaptabili atâta vreme cât nu este violat un principiu în care cred. Îndemânatici, 1e place sportul, activitatea în aer liber, tot ceea ce convine senzorialităfii. În măsura în care şi-au dezvoltat simţul observării realităţii exterioare, pot manevra realităţile diferitelor situaţii în care se află; interesaţi să ştie cum şi de ce, sunt eficienţi în ştiinţele aplicate. C? Domenii preferenţiale sunt dreptul, marketingul, vânzarea, asigurările, statistica. De asemenea, sunt prea puţin sensibili I? Aspectele care fin de simţămintele altora fiind dominaţi de logic.

Înclinaţi sä amâne deciziile, sau chiar să rateze aplicarea lor practica dintr-o tendinţă de a nu face efort. Dacă nu reuşesc să judece precis un lucru, sau sunt dezinteresaţi de un anume aspect, nu se implică.

4. Tipul INTP – gândire de tip infrovert, cu funcţia secundară intuifia îşi folosesc preferenţial raţiunea pentru a descoperi principiile fundamentale ale oricărei idei conştiente. Se bazează pe raţiune pentru a dezvolta principii şi a anticipa consecinţe; logici, analitici, de asemenea critici în mod obiectiv. Se centrează mai ales pe idei. Preferă să organizeze mai degrabă idei şi cunoştinţe decât oameni sau fapte. Curiozitate ideativă.

În plan social, cu un cerc restrâns de prieteni atraşi mai ales de discutarea ideilor; absorbiţi de o idee pot uita sau ignora circumstanţele realului. Rezervaţi, dar comunicativi când este vorba de ideea preferată. Adaptabili, atâta cât nu este violat un principiu fundamental propriu. Interes pentru ceea ce este dincolo de aparent, de prezent, evident, cunoscut; o rapidă capacitate de a înţelege, intuitivi, cu o vie curiozitate intelectuală.

Eficienţi în ştiinţa pură, cercetare, matematică, inginerie, dezvoltându-se ca savanţi, profesori, în domenii precum economie, filosofie, psihologie.

Lipsa de contact cu lumea exterioară poate să! E creeze probleme legate fie de lipsa de experienţă concretă, practică, fie de comunicare. Se bazează pe gândirea logică în aşa măsură încât pot pierde din vedere lucruri care îi afectează fie pe ceilalţi, fie pe ei înşişi.