Ministerul educaţiei, cercetării și inovării



Yüklə 326,84 Kb.
səhifə21/29
tarix09.01.2022
ölçüsü326,84 Kb.
#94701
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   29

Anexa 7.3


Întreţinerea componentelor hardware interne

1. Noţiuni generale

Componentele interne ale unui calculator degajă o cantitate importantă de căldură în timpul funcţionării acestuia. Principalele componente care produc căldură sunt transformatorul sursei de alimentare, procesorul, hard disk-ul, unitatea CD-ROM şi placa video.

Un alt factor care afectează disiparea căldurii produsă de calculator este praful care datorită atracţiei electrostatice şi gravitaţiei are tendinţa de a se acumula pe componentele interne ale calculatorului. Praful depus pe o suprafaţă (de exemplu pe placa de baza sau pe placa video) acţionează ca un izolator termic reducând schimbul de căldură între suprafaţa respectivă şi mediul înconjurător. Ca urmare suprafaţa respectivă nu va putea să transfere o parte din caldură către mediul ambiant şi este posibil ca piesa căreia ii aparţine suprafaţa în cauză să devină în timp instabilă în funcţionare.

Mediul ambiant în care se află calculatorul are o importanţă deosebită în funcţionarea optimă a acestuia. Calculatorul este un aparat a cărui răcire se face cu aer adus din mediul înconjurător. Acest aer pătrunde în carcasă prin micile găuri care există pe panourile acesteia.

Este indicat să păstrăm temperatura mediului ambiant din camera în care se află calculatorul la valori rezonabile, de până la 25 de grade Celsius. De asemenea nu trebuie să supunem calculatorul la variaţii mari de temperatură pentru că există posibilitatea ca acestea să producă defectarea unora dintre componente. De exemplu dacă pe timp de iarnă, având calculatorul oprit am uitat geamul deschis la cameră timp de 1-2 ore şi temperatura a scăzut mult este recomandat să lasam temperatura să revină la valori de peste 15-16 grade Celsius inainte de a porni calculatorul.

Cu cât aerul din camera în care se află calculatorul este mai curat, cu atât calculatorul va funcţiona mai bine. Aceasta înseamnă că trebuie să aspirăm în mod regulat praful din cameră şi să nu permitem fumatul în cameră.

2. Materiale  necesare

Pentru asigurarea unei întreţineri corecte a calculatorului avem nevoie de câteva cârpe de bumbac curate, uscate şi care să nu lase scame. De asemenea avem nevoie de o soluţie de detergent lichid care să fie compusă din apă şi săpun sau un detergent folosit pentru spălarea vaselor. În fine este posibil să avem nevoie şi de o mică pensulă de pictură curată (nefolosită) şi moale care ne va ajuta să curăţăm praful din zone mai greu accesibile.

Un accesoriu util este şi un aspirator (sau mai bine un miniaspirator) care să poată inversa fluxul de aer, adică să fie capabil să sufle aerul. Nu este indicat să ţinem dispozitivul prin care suflăm aerul (furtun, de ex.) foarte aproape de suprafaţa care trebuie curăţată, mai ales dacă viteza curentului de aer este mare.

3. Precauţii

Un calculator care nu a fost curăţat de multă vreme poate avea la interior o cantitate mare de praf şi ca urmare este bine să ne luăm câteva precauţii care să ne asigure că nu ne vom periclita sanatatea. Este bine să folosim nişte ochelari de plastic etanşi (de exemplu nişte ochelari de schi) pentru a evita să ne intre praful în ochi. Dacă nu avem astfel de ochelari trebuie pur şi simplu să închidem ochii atunci când suflăm praful de pe componente. De asemenea trebuie să evităm cât putem de mult să inhalăm o cantitate mare de praf.

Atunci când suflăm cu ajutorul unui aspirator praful din interiorul carcasei sau de pe piesele calculatorului trebuie să facem operaţia respectivă în exteriorul casei sau pe balcon (pentru ca acest praf să nu rămână în încăperea în care se află calculatorul) şi de asemenea să fim atenţi la direcţia fluxului de aer în aşa fel încât să nu inspirăm noi praful ridicat de pe componente.

4. Curăţarea  suprafeţelor

Toate suprafeţele murdare (panourile carcasei calculatorului, carcasa monitorului, etc.) trebuie mai întâi şterse de praf cu o cârpă uscată şi abia apoi curăţate cu o soluţie de apă călduţă şi detergent lichid.

Trebuie ţinut minte faptul că soluţia de apă călduţă şi detergent (sau apă şi săpun) nu se pune direct pe piesa curăţată ci pe cârpă cu care curăţăm. Pentru suprafeţele de plastic putem folosi şi alcool sanitar (spirt) care are avantajul că se evaporă foarte repede, dar care nu curăţă atât de bine ca soluţia de apă şi detergent lichid.

 


Yüklə 326,84 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin