Ministerul educaţiei, cercetării şi inovării

Învăţăminte în urma analizei marilor avarii
Marile avarii prezentate, dar mai ales cele din Italia (28 septembrie 2003) şi cea din nord – estul SUA (14 august 2003) prezintă un ”tipar comun”. În ultimii 50 ani aceste sisteme au fost dezvoltate în scopul de a asigura o asistenţă mutuală între subsistemele naţionale incluzând utilizarea în comun a rezervelor de capacitate de generare şi într-un anumit sens în scopul de a optimiza utilizarea resurselor de energie prin posibilitatea realizării schimburilor de energie electrică între subsisteme. Dezvoltarea pieţei de energie electrică cu un nivel ridicat de schimb de energie între subsistemele interconectate a condus practic la schimbarea topologiilor sistemelor întrucât, iniţial, ele nu au fost concepute pentru un asemenea ”stil de operare”. Aceasta i-a determinat pe operatorii de sistem de transport să utilizeze integral capacitatea sistemului astfel încât, acestea funcţionează foarte aproape de limitele de securitate impuse. Aceste ultime două evenimente majore trebuie privite în acest context.
• În ambele avarii nu au fost revizuite managementul sistemului electroenergetic şi nici procedurile de operare sau automatica de sistem astfel încât ele să se poată potrivi în mod corespunzător cu noua stare topologică. În ambele situaţii, un incident relativ frecvent (un scurtcircuit între o linie electrică şi un arbore) nu a fost raportat la timp operatorilor şi ca urmare el nu a fost tratat cum trebuie, ajungându-se la o cascadă dezastruoasă de evenimente. Aceasta subliniază faptul că operatorii nu dispun de metode suficient de performante pentru estimarea riscului. Sunt necesare deci evaluări ale securităţii realizate on-line şi, de asemenea, de evaluări dinamice;
• În Italia, un raport UCTE arată că deşi primul incident s-a produs în Elveţia a fost necesară intervenţia în timp util a operatorului italian pentru a rezolva problema. Însă operatorul italian nu are o privire de ansamblu directă asupra evenimentelor ce au loc în celelalte ţări şi a trebuit să fie informat prin telefon de către operatorul elveţian;
• Sistemului electroenergetic american însă îi lipseşte un dispecerat central care să poată coordona efectiv activităţile operatorilor. Deşi NERC a lansat o propunere în acest sens a întâmpinat însă opoziţia câtorva operatori zonali. În plus funcţionarea defectuoasă a unui echipament critic (estimatorul de stare), care ar fi trebuit să acţioneze ca o referinţă comună pentru operatorii implicaţi într-un asemenea eveniment, a fost un factor cheie ce a condus la ieşirea din funcţiune a sistemului;
• În cazul Italiei, restaurarea s-a bazat pe o interdependenţă critică de infrastructură. După două ore rezervele de urgenţă ale câtorva componente informaţionale vitale şi ale echipamentului de comunicaţii au ieşit din funcţiune. Aceasta a necesitat trecerea la utilizarea unor alte rezerve pentru comunicaţii realizate prin satelit şi la operarea manuală a tuturor echipamentelor de comutaţie ceea ce a făcut ca procesul de restaurare să fie mai greoi şi mai lung;
• În cazul sistemului american restaurarea a fost chiar mai lungă şi mai anevoioasă din cauza complexităţii şi dimensiunilor extinse ale avariei, a multitudinii de actori implicaţi şi a insuficienţelor automaticii de sistem.