Patriarhia Alexandriei. Până la întemeierea Constantino-polului, Patriarhia de Alexandria, cel mai vechi scaun patriarhal, ocupa locul al II-lea după Roma. Controversa monofizită de la mijlocul secolului al V-lea a dus la scindarea Patriarhiei alexandrine în două grupuri: melkiţii care au recunoscut hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451) şi copţii, constituiţi într-o nouă Biserică (Biserica Egipteană Coptă).
După cucerirea Egiptului de către arabi (secolul VII), Biserica a fost greu încercată, clerul şi credincioşii fiind persecutaţi de islamişti; s-au înregistrat treceri forţate Ia islamism, s-au dărâmat biserici, au fost ucişi slujitori şi creştini.
Până spre secolele XI-XIII, Patriarhia Alexandriei, care reprezenta pe creştinii melkiţi, a folosit ritul copt, după care a revenit la ritul bizantin. Datorită numărului scăzut de credincioşi, în secolele X VI-XVIII, patriarhul ortodox al Alexandriei a rezidat mai mult la Constantinopol decât în Egipt.
Din secolul al V-lea, funcţionează în Egipt două patriarhii: Patriarhatul Ortodox Copt, în fruntea căruia se află în prezent Sanctitatea Sa Şenuda al III-lea, cu reşedinţa la Cairo şi Patriarhatul Grec - Ortodox condus de Petru al VII-lea, Patriarh al Alexandriei şi Papă al întregii Africi întronizat la 9 martie 1997. Această a doua patriarhie, care are în jurisdicţie 14 mitropolii în Africa, a iniţiat o amplă misiune la africanii din Ghana, Camerun, Zair şi Kenya. Fostul patriarh Partenie al III-lea (1987-1996), care a vizitat şi Biserica Ortodoxă Română, a decedat Ia 23 iulie 1996.
În prezent, jurisdicţia Patriarhiei Alexandriei se întinde asupra Egiptului, Sudanului, Tunisiei, Congo-ului, Keniei, Camerunului şi Africii de Sud, numărând cea 70.000 de credincioşi. Sediul Patriarhiei este în Alexandria (Egipt).
Dostları ilə paylaş: |