1. Mo-ment organi-zatoric
2. Cap-tarea atenţiei
-
Pregă-
tirea pentru tema nouă
-
4. Comu-nicarea noilor cunoş-tinţe
5. Apreci-erea, asocierea, genera-lizarea
7. Evalua-rea
8. Înche-ierea
|
Competenţa-cadru: 1. Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii
Subcompetenţe: Conştientizarea necesităţii cinstirii Sfintelor icoane.
Obiective operaţionale: Să cunoască temeiul cinstirii sfintelor icoane. Să argumenteze deosebirea dintre icoan[ şi idol. Că conştientizeze importanţa sfintelor icoane în viaţa creştinului.
Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, elevilor li se propune să privească icoana Domnului Iisus Hrsitos. Apoi li se adresează următoarele întrebări:
-Cine este reprezentat pe această icoană?
Voi, acasă aveţi icoane? Numiţi cîteva dintre icoanele pe care le aveţi acasă.
Unde sunt aşezate icoanele în casele creştinilor?(Pe peretele din partea de răsărit)
Ştiţi de ce icoanele şi bisericile sunt îndreptate spre răsărit?(Deoarece după cum mărturisesc Sfinţii Părinţi Grădina Raiului era aşezată spre răsărit, şi noi ne rugăm cu faţa spre răsărit ca să ne amintim că am fost izgoniţi din Rai şi că trebuie să trăim creştineşte ca Dumnezeu să ne i-a din nou în Împărăţia Sa.
Este bine ca icoanele în casele noastre să se bucure de o cinstire deosebită. În faţa lor trebuie să ardă o candeluţă cu ulei. Icoanele nu trebuie aşezate pe televizor, ci trebuie să aibă un colţişor al lor.
Astăzi noi vom afla de ce Biserica Ortodoxă cinsteşte sfintele icoane.
Existenţa icoanei ca obiect de cult se fundamentează pe întruparea Fiului lui Dumnezeu şi nevoia omului de cunoaştere a mesajului dumnezeiesc.
Dumnezeu nu poate fi reprezentat în fiinţa Sa divină, fiindcă este duh (Ioan 4, 24), ci în modul în care S-a arătat oamenilor prin Fiul Său: Acesta este chipul (icoană) lui Dumnezeu Celui nevăzut (Coloseni 1,15). Întrucît temeiul cinstirii icoanelor este realitatea întrupării Mîntuitorului, cei care nu acceptă cinstirea lor resping întruparea reală a Mîntuitorului: mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul (II Ioan 1, 7). Spre deosebire de icoană, în Sfînta Euharistie nu există chipul lui Hristos, ci Hristos Însuşi, Trup şi Sînge, care se oferă spre împărtăşire.
Reprezentările iconografice au la bază nevoia omului de concret şi de cunoaştere a lui Dumnezeu, Care S-a făcut cunoscut omului. Contemplarea vizuală, mărturisirea orală sau mesajul scris contribuie în egală măsură la cunoaşterea revelaţiei divine. În faţa icoanei, care este o prezenţă harică, omul trăieşte întîlnirea cu Domnul Iisus Hristos, Care, astfel, nu rămîne un simplu subiect de artă.
Cinstirea icoanelor nu este idolatrie
Icoanele nu sînt cinstite în mod idolatru, material, substanţial, ca „dumnezei", ci reprezintă persoana sfîntă al cărei nume trebuie indicat pe icoană. Icoanele trebuie să fie sfinţite şi, primind harul lui Dumnezeu, ele devin astfel prezenţe harice. Cinstirea acestora nu se concentrează nicidecum spre materialul din care sînt făcute, ci spre persoana reprezentată.
În vechime (perioada Vechiului Testament) păgînii îşi ciopleau statui pe care le numeau idoli şi despre care credeau că sînt chiar „dumnezei". Prin porunca a doua dată lui Moise, Dumnezeu a cerut oamenilor să nu se închine la idoli. Însă tot Dumnezeu a dat poruncă lui Moise să ridice cortul sfînt şi să cinstească altarul, chivotul Legii, sfeşnicul cu şapte braţe, heruvimii de aur (Ie-şire 20-40). Toate aceste lucruri erau socotite obiecte sfinte, iar cei care nu le arătau cinstea cuvenită puteau fi pedepsiţi chiar cu moartea.
Cultul icoanelor în Biserica Ortodoxă
Icoanele sînt un produs exclusiv al Bisericii Creştine şi fac parte din patrimoniul eclezial universal.
Primele icoane păstrate sînt cele descoperite în catacombe şi reprezintă chipul Mîntuitorului, chipuri de sfinţi sau aspecte din viaţa lor. Tradiţia atribuie Sfîntului Evanghelist Luca patru icoane reprezentînd-o pe Maica Domnului.
Atitudinea Bisericii faţă de cultul icoanelor s-a definitivat şi s-a nuanţat de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, în decursul istoriei Bisericii. Teologia icoanei a fost sistematizată în forma ei clasică de către Sfîntul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea). Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Niceea (787) a declarat iconoclasmul drept erezie şi a formulat învăţătura ortodoxă despre reprezentarea iconografică a Mîntuitorului, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor. În prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, se sărbătoreşte restabilirea definitivă a cultului icoanelor.
Icoana în viaţa creştinului
În istoria Bisericii apar menţionate icoane care sînt făcătoare de minuni, pentru că Dumnezeu le-a ales ca mijloace de manifestare a iubirii Sale, pentru credinţa foarte mare a celor care le cinstesc sau pentru că au fost pictate de către sfinţi. Aceste icoane făcătoare de minuni au o importantă semnificaţie pentru evlavia ortodoxă.
Icoanele au un rol deosebit de important în viaţa liturgică, în realizarea misiunii şi a educaţiei religioase. Redînd în imagini şi simboluri aspecte din Sfînta Scriptură şi din viaţa Bisericii, icoana este o fereastră spre Absolut, care orientează pe credincios spre comuniunea cu Dumnezeu. Icoana împărtăşeşte puterea nevăzută a lui Dumnezeu, prin mijlocirea celui reprezentat în ea şi prin cinstirea ei este cinstit cel reprezentat. Icoana este un mijloc de trezire, de menţinere şi de întărire a vieţii religioase, iar cinstirea ei îndeamnă la fapte bune şi la practicarea virtuţilor creştine.
„De pictor depinde numai aspectul tehnic al lucrării, dar întregul ei plan, dispoziţia şi compoziţia sa aparţin şi depind de Sfinţii Părinţi într-un chip foarte limpede" (Hotărîrea Sinodului al VII-lea Ecumenic, Niceea, 787).
Argumente biblice despre cinstirea sfintelor icoane
- Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (Facere 1, 26).
-
Templul lui Solomon era împodobit cu obiecte şi lucruri sfinţite (Regi. 6, 12-30).
-
Întruparea Domnului Iisus Hristos Care S-a făcut om şi icoana Tatălui (Evrei 1, 2-3).
-
Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 45).
Află mai mult
Cum să interpretăm o icoană
1. Prezentarea datelor generale referitoare la icoana aleasă pentru analiză: ce persoană sau eveniment biblic reprezintă, semnificaţia acestora, perioada în care a început să fie pictată, variante existente în iconografie pe aceeaşi temă, regiunea în care a fost pictată etc.
2. Observarea şi analiza globală a icoanei de către elevi, pe baza criteriilor indicate de către profesor.
3. Identificarea, pe baza conversaţiei în grup, a elementelor definitorii ale icoanei: respectarea canoanelor picturii bisericeşti, a învăţăturii de credinţă a Bisericii şi a aspectelor consemnate în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie.
Cu ajutorul profesorului, analizaţi icoana Coborîrii Domnului în iad, una dintre icoanele Învierii, pornind de la datele de mai jos.
Învierea Domnului a fost reprezentată în Ortodoxie prin două tipuri de icoane:
-
Icoana Femeilor purtătoare de mir venite la mormînt.
-
Icoana Coborîrii Domnului Iisus Hristos la iad. Icoana coborîrii Domnului Iisus Hristos în iad a fost pictată începînd cu secolul al VIII-lea.
„Ţîşnind ca o lumină, Hristos apare în icoană ca Domn al Vieţii şi al Luminii. Învingător al prăpastiei morţii, trupul Său înviat este însufleţit de Dumnezeul-Treime. Sfărîmînd porţile iadului întinse sub formă de cruce deasupra hăului, Hristos le calcă în picioare şi-l prinde cu putere pe Adam pe care-l smulge din întunericul morţii. De aici strînsa legătură între silueta lui Hristos Cel înviat şi cea a lui Adam pe care o ia cu Sine în propria Înviere. Cu Adam, toată omenirea ce-l moşteneşte este răscumpărată. Sleit de puteri, dat fiindcă este trezit din somnul morţii, Adam Îl priveşte bucuros, dar obosit, pe Eliberatorul Său. El întinde cealaltă mînă, rămasă liberă, într-o mişcare de întîmpinare şi totodată de rugăciune. Tot în prim plan, Eva îngenuncheată îşi ridică cu sfială mîinile acoperite de poala veşmîntului ei. În spatele ei se află Moise ţinînd în mîini tablele Legii, cei drepţi din Vechiul Testament şi cîţiva profeţi dintre cei care au prorocit despre venirea Mîntuitorului. La stînga, îmbrăcaţi în veşminte cu însemne regale, se află David şi Solomon într-o poziţie de întîmpinare şi rugăciune; în spatele lor se găseşte Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, trimis în iad ca să anunţe venirea Domnului Vieţii. El arată cu mîna pe Hristos Care adesea este înfăţişat ţinînd în mînă Sfînta Cruce, arma de biruinţă. Cuie şi zăvoare sînt împrăştiate deasupra prăpastiei întunecate a iadului a cărui intrare este scoasă în evidenţă de munţii foarte apropiaţi unii de alţii. Avînd un trup duhovnicesc, transfigurat, Hristos scapă legilor lumii, precum şi legii gravitaţiei, marcată de stricăciune şi moarte".
M. Queton, Icoana fereastră spre absolut
„Icoana femeilor purtătoare de mir venite la mormînt" cel mai adesea vedem doi îngeri înveşmîntaţi în alb, unul la cap, altul la picioare. Aceştia spun femeilor: Nu mai e aici; a înviat! Ei le arată mormîntul gol cu giulgiurile mortuare, acestea avînd chiar forma scutecelor copilului pe care-L vedem în Icoana Naşterii".
Paul Evdochimov, Arta icoanei - o teologie a frumuseţii
Dicţionar
Canoane - norme şi reguli privind viaţa morală, cultul, organizarea bisericească etc. instituite de Sfinţii Apostoli, de Sinoadele Ecumenice şi locale, de Părinţii Bisericii. Iconoclasm - erezie apărută la începutul secolului al VIII-lea care susţinea că icoana este idol.
Evaluare
1. Următoarea afirmaţie exprimă esenţa teologiei icoanei. Comentează pe scurt în ce constă aceasta.
„Dacă nu te închini icoanei, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, Care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul asemenea Lui".
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica
-
Identifică, cu ajutorul profesorului, pe baza analizei unor icoane, elementele specifice care le dau acestora identitate.
3.Comentează metaforele:
-
Icoana - fereastră spre Absolut.
-
Icoana - punctul de întîlnire dintre istorie şi eternitate.
4. Realizează, cu ajutorul profesorului, o comparaţie între icoana Înălţării Domnului şi un tablou religios pe aceeaşi temă.
5.Prezintă şi argumentează diferenţa de semnificaţie a cinstirii lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor, a Sfintei Cruci, a sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte.
6. Analizează diverse forme de necinstire a obiectelor sfinte în lumea modernă (de exemplu, purtarea crucii în ureche ca obiect de podoabă, tatuajul cu motive religioase etc.).
6. Identifică în fiecare dintre următoarele rugăciuni elemente de cinstire a persoanelor sfinte:
-
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi că nepricepîndu-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
-
Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit; nu Te mînia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută spre noi ca un milostiv şi ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi sîntem poporul Tău, toţi sîntem lucrul mîinilor Tale şi numele Tău Îl chemăm.
-
Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mîntuim prin tine din nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc.
De cîte ori ei (sfinţii şi îngerii) ni se fac văzuţi prin închipuirea în icoane, de atîtea ori se vor îndemna cei ce privesc la ele să pomenească şi să iubească pe cei închipuiţi pe dînsele şi să-i cinstească cu sărutare şi cu închinare respectuoasă, nu cu adevărată închinăciune dumnezeiască, care se cuvine numai Unicei Fiinţe dumnezeieşti, ci cu cinstire după acel mod, după care se dă cinstitei Cruci şi prin tămîiere şi prin aprinderea de lumînări, precum era pioasa datină veche. Căci cinstirea care se dă chipului trece la prototip şi cel ce se închină icoanei se închină fiinţei celei închipuite pe ea" (Hotărîrea Sinodului al VII-lea Ecumenic, Niceea, 787).
|
