1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

136. Ohaba Ponor, com. Pui, jud. Hunedoara

Punct: Bordu Mare

Cod sit: 90609.01
Colectiv: Ioan Andriţoiu - responsabil (Univ. Alba Iulia); Romică Pavel, Iosif Vasile Ferencz - responsabili sector, Daniela Drăghia (MCDR Deva)
Peştera se găseşte la SE de sat, în masivul Bordul Mare este lungă de 19 m şi are intrarea orientată spre S. Primele săpături au fost efectuate de J. Mallasz şi M. Roska, în anul 1923, cercetările continuând cu intermitenţe până în anul 1929. În timpul campaniei din 1925 a participat şi I. Moldovan. Materialul osteologic din aceste campanii a fost studiat de St. Gaal, care a reuşit să identifice 3 falange umane atribuite lui Homo primigenius Schwalbe. Săpăturile au fost continuate între anii 1954-1955 de către un colectiv condus de C. S. Nicolaescu - Plopşor. Din 1998 datorită stării avansate de degradare au fost efectuate săpături de salvare de către Romică Pavel, sub conducerea lui Marin Cârciumaru. Din 1999 au mai participat la săpături şi Iosif Vasile Ferencz şi Daniela Drăghia, sub conducerea lui Ioan Andriţoiu.

Cercetările noastre din ultimii ani au relevat în această grotă un strat de cultură post paleolitic de numai 10 cm, în care se regăsesc materiale datate în neolitic (cultura Precriş), perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni), epoca dacică şi din Evul Mediu, confirmând rezultatele cercetărilor mai vechi.

În ceea ce priveşte locuirea paleolitică în campaniile din 1999 şi 2000 a fost continuată secţiunea începută în 1998 până la atingerea patului de stâncă. Materialul rezultat fiind mult mai sărac decât cel din anul 1998 este constituit din diferite tipuri de racloare, precum şi dintr-un număr însemnat de aşchii atipice. Materia primă folosită la fabricarea uneltelor o reprezintă în proporţie de peste 95% cuarţitul, în proporţie de cca. de 5% fiind prezent opalul şi jaspul. Materialul osteologic puternic fragmentat aparţine în special speciilor: Ursus speleaus şi de bovideu. Piesele rezultat a fost înregistrat pe fişe analitice şi pe hârtie milimetrică la scara 1/10, pentru fiecare piesă fiind trecută adâncimea şi distanţa de la două din laturile caroului în care au fost descoperite. Piesele sunt păstrate în depozitul MCDR Deva.

Perieghezele efectuate în timpul campaniei din anul 1999, de către membrii colectivului de cercetare, deasupra peşterii, pe stânca numită “Bordul Mare”, au avut ca rezultat descoperirea în muşuroaiele de cârtiţă a numeroase fragmente ceramice specifice culturii Coţofeni. Ca urmare, un sondaj cu dimensiunile de 1x1 m a relevat aceeaşi bogăţie de materiale, la care s-au adăugat şi unele piese litice. Un alt sondaj cu dimensiunile de 1,5 x 1,5 m, efectuat pe “Bordul Mic” a relevat prezenţa stâncii, puternic alterate la 5 - 10 cm de la suprafaţa solului. Au fost descoperite în acest loc doar puţine fragmente ceramice atipice, care nu probează o locuire

În campania din vara anului 2000 a fost trasată o secţiune: S. 1, cu dimensiunile de 8 x 2 m, orientată E - V, urmărind investigarea unui mic platou situat pe culmea dealului, în apropierea sondajului efectuat în anul 1999. Secţiunea a fost împărţită în patru carouri, începând de la E. În primul carou stânca se găseşte imediat sub nivelul vegetal, în timp ce în carourile 2 şi 3 stratul de cultură se îngroaşă, atingând cca. 0,4 - 0,5 m. De la jumătatea celui de al patrulea carou panta se accentuează brusc, pe marginea ei putându-se observa o amenajare din bolovani, care par să delimiteze micul platou.

Materialul arheologic apare încă în stratul vegetal printre rădăcinile ierbii mărunte de munte, fiind prezentă o aglomerare de piese, mai ales ceramică, în primele trei carouri. Ceramica este specifică perioadei de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului, putând fi încadrată tipologic în faza a treia de evoluţie a culturii Coţofeni. În afara ceramicii, s-au mai păstrat bucăţi de lipitură de perete (sau/şi de podea). Materialul litic este reprezentat de două râşniţe din rocă vulcanică, un topor, păstrat fragmentar şi alte unelte de mici dimensiuni.

După caracteristicile descoperirii, se pare că avem de a face cu o locuinţă de suprafaţă ale cărei dimensiuni nu pot fi deocamdată precizate. Cercetările viitoare vor avea ca obiectiv investigarea întregii aşezări situate pe “Bordul Mare”. De asemenea, vor trebui investigate sistematic adăposturile situate sub stâncile “Bordului Mic”.

137. Oradea, jud. Bihor

Punct: Cetate

Cod sit: 26573.02
Colectiv: Adrian Andrei Rusu - responsabil (IAIA Cluj); Doru Marta (MTC Oradea); Vasile Mizgan (TransArheo Cluj)
Cetatea Oradiei este cel mai mare şi mai bine conservat obiectiv monumental fortificat, conservat în vestul României. Amplasamentul este în plin centrul oraşului. Cercetările sistematice au început din anul 1883, cu intermitenţe până în timpul primului război mondial. Au fost reluate din anul 1991, la solicitarea Direcţiei Monumentelor Istorice. Au continuat anual până în 1998. Acestea au fost reluate în anul 2000, în vederea restaurării. Este un complex de construcţii, realizate în sec. XVI - XVIII, peste altele, dezafectate şi îngropate în pământ, datând din sec. XI - XVI. Toată zestrea istorico-arhitectonică şi arheologică aparţine celui mai important centru cultural medieval din vestul României (patrimoniu romanic, gotic şi renascentist).

Obiectivele generale sunt grupate în două categorii: o cercetare sistematică, de natură să ducă la o cunoaştere generală; o cercetare subordonată restaurării corpurilor de clădiri (fortificaţii, bastioane, tronsoane de palate, biserici, construcţii locative diverse, anexe etc.). Obiectivul anului 2000 au fost doar sondajele de verificare a fundaţiilor şi racordurilor corpului denumit convenţional E (interiorul cetăţii, corpul de N al palatului princiar de sec. XVII, parţial prăbuşit).

Cele opt sondaje, repartizate pe toate punctele de interes arhitectonic, au întâlnit, de fiecare dată, situaţii noi. Drept urmare, nici stratigrafia (cu adâncimi de până la -4 m) nu este uniformă. S-au întâlnit clădiri dezafectate, pivniţe, urme ale unor cuptoare, ateliere de prelucrare a osului, un mormânt din cimitirul adiacent catedralei episcopale medievale. Toate piesele aparţin Muzeului Ţării Crişurilor Oradea. Se intenţionează efectuarea unor cercetări mai ample pentru a recunoaşte obiectivele care au fost doar întrevăzute, pentru a verifica subsolurile corpului, zona în care va fi instalat şantierul de restaurare.

Cele mai recente referinţe arheologice sunt cele din Crisia, XXIII, 1993, p. 59 - 84. O monografie arheologică este redactată, dar nu s-a publicat din lipsa mijloacelor financiare.