1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare


Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]



Yüklə 4,41 Mb.
səhifə2/139
tarix28.10.2017
ölçüsü4,41 Mb.
#19357
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   139

3. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]


Cod sit: 60892.08
Colectiv: Ion Barnea - consultant ştiinţific; Alexandru Barnea (IAB, FIB) responsabil; Monica Mărgineanu - Cârstoiu, Adriana Panaite, Liana Oţa (IAB); Gheorghe Papuc, Cătălin Dobrinescu (MINAC); Mihai Ionescu, Robert Constantin (MA Mangalia); Severus Ionescu (FIB); studenţii: Florentina Ghemuţ, Valentin Bottez, Mircea Dabâca, Daniela Ispas, Natalia Toma, Cătălin Bojică, Cătălin Pavel, Andrei Pănoiu, Iuliana Enulescu, Ana-Maria Ghica, Alina Neagu, Cristina Nedelcu, Alexandru Codescu, Olga Mocanu, Ionuţ Bocan, Eugen Paraschiv (FIB)

Sector Basilica D

Cercetarea desfăşurată în iulie - august 2000 s-a concentrat în câteva puncte din aria basilicii paleocreştine D, numită “cu transept” în lucrările mai vechi, unde, pentru început, am reconstituit grafic, spre o recapitulare generală, dar şi pentru o mai bună înţelegere personală şi de către întreaga echipă a situaţiilor arheologice anterior acumulate, schiţa tuturor intervenţiilor de până în 1999 inclusiv: secţiuni, casete, sondaje împreună cu schema planimetrică a rezultatelor obţinute. Schiţa a cuprins, ca instrument practic de lucru, atât interiorul cât şi spaţiul perimetral al basilicii D.



Scopul cercetărilor întreprinse în anul 2000 a fost nu atât o extindere în suprafaţă a săpăturilor şi prin urmare obţinerea unor informaţii noi, cât racordarea rezultatelor anterioare şi a celor la zi pentru o privire şi înregistrare (inclusiv grafică) de ansamblu a evoluţiei acestui segment foarte important al oraşului roman.

Prin degajări noi parţiale, dar mai ales prin redesfacerea şi curăţarea mai multor secţiuni şi casete, precum şi prin înlăturarea unor martori dintre secţiuni, s-au putut face numeroase constatări noi, reconfirmări sau infirmări, dar şi multe descoperiri noi.

În mai multe puncte ca de pildă în C. 19, la N, S. 11b, la E de basilică, S. 2, în narthex, la S şi la N ş. a., s-au descoperit din nou, dar tot în poziţie secundară, fragmente de tuburi de apeduct din lut ars, mai ales din cele de capacitate relativ mare, cu diametrul de cca. 9 cm, precum şi un rest de apeduct din acelaşi material, distrus dar in situ, în extremitatea de E a S. 11b, orientat NE - SV. Anterior, la N de absida basilicii şi imediat la E de zidul edificiului, a fost descoperit pe locul lui, în C. 6, un fragment dintr-un canal de scurgere amenajat din dale de piatră (calcar) şi câteva fragmente de cărămizi, cu direcţia de la SV către NE şi a cărui poziţie îl arată ca demontat (tăiat) de la fundarea zidului corespunzător (de E, nava de N) al basilicii D.

Totodată s-a văzut acum mai clar că absida basilicii D (ultima ei fază) a tăiat un zid din blochete de calcar legate cu mortar orientat N - S care, imediat la N de absidă (în dreptul a cca. 45 grade pe arcul de cerc), era prevăzut, pe când funcţiona, cu o intrare, fostul prag apărând tăiat de absidă cam la jumătatea fostei intrări.

În extremitatea de E a S. 11a şi b, degajarea suprafeţei dintre aceste secţiuni a arătat existenţa unui acces între cele două încăperi de zidărie cu mortar slab şi mai mult lut, foarte larg, de cca. 56-146 cm, cifre înregistrate în funcţie de cele două ziduri paralele şi parţial lipite unul de altul de la V, pe direcţia N - S. Ca şi la Dinogetia, într-o fază corespunzând secolului V, se pare că există şi la Tropaeum Traiani, în acest punct care nu este singular, o încăpere zidită într-o alta ceva mai mare, cu zid din piatră legată cu mortar slab (practic, la curăţarea de acum, pământ). O curiozitate aparte o reprezintă descoperirea în S. 2, către S, a unei prelungiri (de verificat în continuare rostul ei) de peste 3 m lungime a fundaţiei identificate anterior a zidului nartexului primei basilici D (v. şi mai jos), adică mult către S faţă de limita de S a zidului E - V al basilicii (D nr.1 şi nr.2). Aceasta ar putea însemna o utilizare de la început a acestuia pentru o mare anexă la S de basilica iniţială. Situaţia nu poate fi clarificată prin vreo analogie mai clară şi doar alte sondaje şi secţiuni, oricum, săpături sistematice, vor putea clarifica problema aceasta surprinzătoare.

În degajarea martorilor dintre S. 5 - 7 şi S. 7 - 8 au apărut mai multe piese din marmură: trei fragmente mici din coloane, un fragment din decoraţia cu frunze de acant puternic ajurată a unui capitel corintic (probabil teodosian) şi două fragmente din marginea profilată pe ambele feţe a unor (unei) plăci de cancelli.

La degajarea dinspre S de atrium se observă (aproape sigur confirmată) existenţa unui acces, larg de cca. 1,22 m, dinspre anexele de la S în chiar atrium-ul basilicii. Tot la atrium, dar de astă dată către V şi mai ales prin observarea mai atentă a detaliilor din S. 12f, redegajată şi extinsă perpendicular în exterior pe extremitatea de S a zidului de V al atrium-ului, se naşte ipoteza privind două etape şi totodată dimensiuni diferite ale atrium-ului, mai extins spre V într-o primă etapă (probabil), sau oricum, având poate şi ulterior un portic exterior pe latura de V, rezultat în urma dezafectării segmentului corespunzător din atrium.

Pe de altă parte, am continuat între timp şi alte observaţii, ca de pildă la incintă şi în exteriorul acesteia. Cea mai importantă este înregistrarea, în săpătura deja începută mai de mult de colega Ioana Bogdan Cătăniciu, a porţii mici de la N, care, potrivit observaţiilor lui Severus Ionescu, în prezenţa subsemnatului, va fi avut lărgimea de cca. 1,15 m. La curăţarea efectuată pe loc s-a putut observa utilizarea îndelungată a porţii prin uzura specifică a blocurilor de calcar de la prag, precum şi scoaterea de blocuri de talie, mai ales din parament, datorată epocii medievale timpurii.

Fără a fi definitive, se impun câteva concluzii: au existat în acest punct, unde se află ruinele basilicii D, două basilici succesive construite din temelii şi datând din sec. IV - V şi V - VI cel mai devreme, mai curând poate doar din sec. V, pentru că aceea din a doua jumătate a sec. IV, azi dispărută, dacă va fi existat aici, trebuia să fi fost cu mult mai mică decât cea vizibilă azi; a doua basilică are la rândul ei două faze; ambele au avut o decoraţie arhitectonică din marmură destul de bogată; prima basilică, astăzi parţial identificabilă, a fost construită în interiorul unui edificiu dezafectat datând cel mai probabil din epoca Principatului şi făcând parte din zona monumentală a forului, pe atunci într-o poziţie mai înaltă decât cea vizibilă azi. Acest edificiu avea un sistem de încălzire cu hipocaust (erau poate băi sau doar dispunea de băi) - din acest edificiu se păstrează mai clar o parte din zidul de E, la E de basilică, şi absida pavată cu cărămizi de la S, refăcută şi probabil utilizată de basilică pentru nevoi specifice; ca şi la Dinogetia, în perioada refacerilor din sec. V se observă ici-colo reconstruirea unor case (încăperi) în interiorul celor mai vechi şi ruinate. Este o perioadă de decădere a calităţii vieţii urbane, de constatat între sfârşitul sec. IV şi a doua jumătate a sec. V, după care începe un reviriment, dar într-o măsură şi manieră diferite de sec. II - IV p. Chr.

Cercetările arheologice desfăşurate în septembrie 2000 la Basilica D (cu transept) în sectorul D al cetăţii Tropaeum Traiani au urmărit, ca şi în campaniile anterioare, clarificarea din punct de vedere stratigrafic, a raportului dintre ruinele basilicii D, cu fazele ei şi construcţiile anterioare (aşa cum a rezultat din cercetările anilor precedenţi, basilica a fost ridicată în interiorul unui edificiu mai mare, distrus la sfârşitul sec. IV - începutul sec. V). Lucrările s-au desfăşurat la S de basilică; aici au fost reluate secţiuni mai vechi (S. 7 - 10) şi au fost trasate trei noi casete şi o secţiune.

În zona secţiunilor nr. 7 - 10 au fost demontaţi martorii; ne-am oprit pe ultimul nivel arheologic (pământ galben, bine bătătorit), la o adâncime de -0,50 m de la nivelul actual de călcare. În secţiunile 9 - 10 era vizibil un zid (grosime 0,6 m; blochete mici legate cu pământ), orientat aproximativ NE - SV, păstrat mai bine spre latura estică a S. 10. După demontarea martorului dintre S. 10 şi S. 9 şi curăţarea acestui zid, a reieşit clar că el are forma unei “abside”, mult mai largi, care pare să o dubleze pe cea deja cunoscută, care aparţine edificiului mai vechi în care s-a construit basilica, dar care a funcţionat ca anexă a basilicii (această absidă se află la S de transept; a fost pusă în evidenţă de cercetări mai vechi, din 1993 - 1994). Nivelul pe care ne-am oprit după demontarea martorilor apare foarte bine păstrat între cele două abside. Deoarece absida cea nouă intra în profilul S. 8’, am trasat o nouă secţiune, perpendiculară pe vechea absidă (denumită S. 8', cu dimensiunile de 2 x 3,5 m). S. 8 a fost trasată pentru a vedea dacă absida se continuă şi ce direcţie are.

În S. 2.1 a fost curăţat zidul adosat zidului basilicii; lângă acesta, chiar în profil, apar trei lespezi mari de piatră, aşezate una în continuarea celeilalte.

În S. 2.2 ne-am adâncit până la -1,9 m. Aici, în profil, apar ca şi în S. 2.1, trei lespezi de piatră, aşezate în continuarea celor din S. 2.1. În interiorul secţiunii apar două ziduri suprapuse, orientate E - V şi trei ziduri orientate N - S. Cel mai vechi zid orientat E - V reprezintă închiderea celui orientat N - S din S. 2.1. La adâncimea la care ne-am oprit pe grund apare un rest de pavaj (zid ?), unde a fost găsită şi o monedă.

În S. 2.3 ne-am adâncit până la -1,05 m, până la un strat de pământ galben-lutos (steril arheologic).

În S. 2 au fost înregistrate grafic profilele (S. 2.1, S. 2.2 şi S. 2.3) şi grundurile (S. 2.2, S. 2.3).

Comparând rezultatele obţinute în S. 2 cu ceea ce s-a putut observa după curăţarea secţiunii S. 3, putem presupune că avem o anexă a basilicii, ce comunică cu atrium-ul, cu două încăperi şi cu cel puţin două faze de evoluţie (la fel cu fazele bazilicii ?).

La S de atrium, pe o suprafaţă curăţată încă din campania din iulie - august 2000, a fost trasată C. 21, cu dimensiunile 3 x 5 m. Iniţial, ne-am adâncit în această casetă până la ultimul nivel arheologic, apoi în toată suprafaţa cuprinsă între S. 3, zidul de S al atrium-ului, limita actuală a săpăturii în sectorul D (la extinderea spre sud, la adâncimea de -0,6 m a fost găsită o monedă), şi zidul adosat atrium-ului în colţul de SV, orientat spre S şi care separă această zonă de cardo.

Nivelul pe care ne-am oprit aici este asemănător cu cel dintre cele două abside (S. 9 - S. 10).

În S. 8', la adâncimea de -0,2 / -0,3 m, apare un strat de dărâmătură, care nu ne permite să spunem nimic despre traseul absidei. În aceste condiţii, am lăsat un martor de 1 m şi ne-am extins spre S cu o casetă (S. 8' P, 2 x 2 m); aici, la adâncimea de -0,1 m apare aceeaşi dărâmătură compactă ca şi în S. 8', iar pe colţul de SV al casetei apare un pavaj de cărămidă foarte bine păstrat, care coboară chiar în colţul casetei, până la - 0,2 / -0,25 m. Apariţia acestui pavaj ne-a determinat să trasăm, lăsând un martor de 1 m; extindere spre sud) o nouă casetă (S. 8' PP; 2 x 2 m) în care, la adâncimea la care în S. 8' P a apărut pavajul, aici nu mai apare nimic asemănător. Aceste două casete S. 8' P şi S.8' PP au fost acoperite, urmând să fie reluate în campaniile următoare.

În actualul stadiu al cercetărilor arheologice în acest punct, putem presupune că între cele două abside era un spaţiu de circulaţie pe lângă basilică, cea de-a doua absidă (al cărei traseu nu-l cunoaştem decât pe o mică porţiune) putând reprezenta limita edificiului basilical.

Al doilea punct avut în vedere în această campanie a fost S. 2, reluată şi adâncită până la -1,9 m. Aici apărea încă din campania din iulie - august a.c. un zid perpendicular pe cel de S al basilicii, orientat spre S şi al cărui traseu şi închidere nu erau vizibile. În momentul adâncirii în S. 2 au apărut două ziduri orientate E - V astfel că, dinspre zidul basilicii spre S, S. 2 a fost împărţită în trei secţiuni mai mici: S. 2.1, S. 2.2 şi S. 2.3.

În S. 2.1. a fost curăţat zidul adosat zidului bazilicii; lângă acesta, chiar în profil apar 3 lespezi mari de piatră, aşezate una în continuarea celeilalte.

În S. 2.2 ne-am adâncit până la -1,9 m . Aici în profil apar ca şi în S. 2.1 trei lespezi de piatră, aşezate în continuarea celor din S. 2.1. În interiorul secţiunii apar două ziduri suprapuse orientate E - V şi trei ziduri orientate N - S. Cel mai vechi zid orientat E - V reprezintă închiderea celui orientat N - S din S. 2.1. La adâncimea la care ne-am oprit în grund apare un rest de pavaj (?) / zid(?) , unde a fost găsită şi o monedă.

În S. 2.3 ne-am adâncit până la -1,05 m oprindu-ne pe un strat de pământ galben, lutos.

În S. 2 au fost înregistrate grafic profilele (S. 2.1, S. 2.2, S. 2.3) şi grundurile (S. 2.2, S. 2.3).

Comparând rezultatele obţinute în S. 2 cu ceea ce s-a putut observa după curăţarea secţiunii S. 3 putem presupune că avem o anexă a bazilicii, ce comunică cu atrium-ul, cu două încăperi şi cu cel puţin două faze de evoluţie (la fel cu fazele bazilicii).

La S de atrium, pe o suprafaţă curăţată încă din iulie - august 2000, a fost trasată C. 21. Iniţial ne-am adâncit în această casetă până la ultimul nivel arheologic, apoi în toată suprafaţa cuprinsă între S. 3, zidul de S al atrium-ului, limita actuală a săpăturii în sectorul D (la extinderea spre sud, la adâncimea de -0,6 m a fost găsită o monedă) şi zidul adosat atrium-ului în colţul de S - vest, orientat spre sud, şi care separă această zonă de cardo. Nivelul pe care ne-am oprit aici este asemănător cu cel dintre cele două abside (S. 9 - S. 10). Cercetarea în această zonă va continua în campania viitoare.

Abstract:

A. During the archaeological campaign from July - August 2000 we have focused our attention in a number of points of the basilica D. The purpose of our research was not only an extension of diggings to obtain new information but also to conect old results with the new one, for establishing a general view concerning the general evolution of this part of the Roman town. At the actual stage of investigation we can emphasize some conclusions which are not definitively: there were here, where the ruins of the basilica are, two basilicas built successively from the foundations and dated earliest in the 4th - 5th and 5th - 6th centuries A.D., maybe only from the 5th century, because the one from the second half of the 4th century A.D. (entirely destroyed today) had to be smoller then the one visible today; the second basilica has two phases of construction, both of them with marble decoration (rich enough); the first basilica was build inside of a construction from the early Roman period which belongs to the monumental area of the forum; this construction has a hypocaustum (maybe were the baths or only a part of it was a bath).

B. In September 2000 we have concentrated our attention in three points of the basilica: S. 9 - 10, S. 2 and C. 21 (south of the atrium of the basilica). In S. 9 - 10 we found a stone wall like an “apse” bigger than the one already known (this belongs to the construction inside which a basilica was built; she was used like an annexe for the basilica; the apse was discovered in 1993 - 1994). Comparing the results from S. 2 with those from S. 3 we can presume that what we have here is an annexe of the basilica connected with the atrium; the annexe had two rooms and at least two phases of development.

In C. 21 we have to continue the research during the next campaign because at present we have not enough elements to describe the evolution of the annexe south of the atrium.

Sector Platou Est

Colectiv: Alexandru Barnea - responsabil (IAB, FIB); Margareta Arsenescu, Cristian Olariu, Carol Căpiţă (FIB); studenţii: Florentina Ghemuţ, Valentin Bottez, Mircea Dabâca, Daniela Ispas, Natalia Toma, Cătălin Bojică, Cătălin Pavel, Andrei Pănoiu, Iuliana Enulescu, Ana-Maria Ghica, Alina Neagu, Cristina Nedelcu, Alexandru Codescu, Olga Mocanu, Ionuţ Bocan, Eugen Paraschiv (FIB)


În perioada 15 - 29 iulie 2000 s-a desfăşurat campania de săpături arheologice sistematice pe platoul situat în faţa porţii de E a cetăţii Tropaeum Traiani
. Această campanie se înscrie în seria celorlalte cinci campanii şi a avut drept scop extinderea cercetărilor începute în 1993.

Având în vedere situaţiile concrete înregistrate în campaniile din 1998 şi 1999, s-a preferat deschiderea unei secţiuni (S. 5) situată perpendicular pe ultima cronologic deschisă (S. 4), în 1998 şi epuizată în 1999, lăsând un martor stratigrafic cu lăţimea de 1 m şi desfăşurată pe lungimea de 14 m (lăţimea secţiunii a fost de 2 m). Totodată, având în vedere rezultatele înregistrate în urma unor repetate periegheze pe acelaşi platou, s-a efectuat şi un sondaj stratigrafic - SJ. I (cu dimensiunile de 6 x 2 m) situat la cca. 100 m NE de secţiunea 5.

Rezultatele cercetărilor au confirmat stratigrafia generală stabilită pentru zona ce urmează a fi cercetată exhaustiv în următorii ani, cu unele observaţii privind situaţia înregistrată în sondajul SJ. I.

Adâncimea maximă până la care s-a ajuns, intenţionându-se surprinderea stratului de lut, steril din punct de vedere arheologic, a fost în S. 5 de 2,20 m. Situaţia arheologică înregistrată în S. 5 se prezintă în felul următor:

1. Stratul vegetal, cu grosimea de max. 0,35 m, conţinea, aşa cum era de aşteptat, ceramică fragmentară, de factură romană (sec. II - IV) şi fragmente de ţigle şi olane.

2. Sub stratul vegetal, până la adâncimea de -0, 55 / -0,65 / -0,75 m, au fost înregistrate mai multe situaţii concrete: astfel, în carourile 1 - 3, a fost surprinsă o podea marcată şi de resturile unei vetre uşor albiate, cu diametrul de 0,6 m, podea ce fusese înregistrată ca atare în S. 4 din 1998; acest nivel de călcare suprapune un altul, similar, vizibil în profilul secţiunii pe o lungime de peste 5 m. Podelele menţionate erau din lut negru bine bătătorit, cu grosimea de 0,03 / 0,05 m şi o consistenţă extrem de mare. Cele două nivele sunt marcate de material ceramic de factură locală, lucrată cu mâna, dar şi de factură elenistică (partea inferioară a unei amfore de Sinope, ceramică fină cu firnis negru sau ceramică comună), oase de animale, zgură, fragmente de chirpici, cărbune. În caroul 1, la adâncimea de -0,65 m a fost surprinsă o groapă, de formă circulară, care a fost secţionată şi înregistrată ca atare (complexul 19). Conţinutul gropii era alcătuit din ceramică lucrată cu mâna (un vas globular cu înălţimea de 6,2 cm şi diametrul gurii de 12,5 cm), partea inferioară a unei amfore de Sinope, ceramică lucrată la roată, lustruită, fragmente mici de chirpici, urme de arsură, inclusiv pe unele fragmente ceramice şi un os de animal cu urme evidente de lustruire (cu lungimea de 22 cm) şi de uzură pe una dintre feţele lungi, care avea la un capăt o perforaţie (patină ?). Adâncimea maximă până la care a fost surprinsă groapa, înregistrată ca o groapă menajeră, care conţinea şi cenuşă, depusă sub forma unei lentile în partea sa inferioară, a fost de -1,15 m faţă de nivelul actual de călcare.

3. În carourile 1 - 2, de la adâncimea de cca. -1,4 m a fost surprins în profil, dar şi în grund, un bordei cu dimensiunile de 2,40 x 1,90 m, săpat în lut galben, pereţii prăbuşindu-se peste conţinutul acestuia în momentul distrugerii. Acesta conţinea ceramică fragmentară, lucrată în special cu mâna, dar şi la roată, de factură locală (fragmente din partea inferioară şi din pereţii unui chiup, cu urme de ardere secundară) şi de import (ceramică cu firnis negru), fragmente mari de zgură, chirpici, cărbune. În partea inferioară, au fost surprinse în profil şi două urme de pari. Adâncimea maximă atinsă a fost de -2,5 m faţă de nivelul actual de călcare, iar partea inferioară a locuinţei a fost înregistrată la adâncimea de -2,2 m.

4. La limita unor lentile cenuşoase, situate sub nivelul de călcare înregistrat la adâncimea de -0,65 m, a fost surprinsă o groapă în formă de clopot a cărei limită inferioară a fost înregistrată la -2,05 m. Înregistrată în grund la -0,9 m, groapa se continua în profilul de SV, fapt constatat şi ulterior desenării profilului martorului de SV, când s-a încercat extragerea unor oase încastrate în profil, dar care aparţineau unui animal (cal), depus în groapă alături de material ceramic fragmentar (ceramică lucrată la roată, de factură locală) şi de 12 obiecte cu formă aproximativ circulară (8 întregi şi 4 fragmentare) cu diametre cuprinse între 6,5 - 7,5 cm, lucrate dintr-un lut de proastă calitate, uscate la soare şi care au pe una dintre feţe o impresiune alveolară cu diametrele cuprinse între 3 şi 3,5 cm. Unele dintre acestea au urme de ardere secundară pe partea opusă celei cu alveolă. Semnificaţia acestor obiecte rămâne încă incertă, cu toate că este evidentă depunerea acestora odată cu animalul, pe care-l apreciem ca fiind întreg şi care urmează a fi dezvelit în totalitate în campania viitoare. De notat şi faptul că aceste obiecte au fost depuse în zona capului calului, iar toată zona, până la nivelul de -0,75 m, era impregnată cu cărbune de lemn.

5. Stratul de lut galben a fost înregistrat la -0,75 (SE) / -2,2 m (NV). Încadrarea cronologică a straturilor de cultură puse în evidenţă în campania 2000 este în linii mari cuprinsă în secolele IV / III - II a. Chr. şi II - III p. Chr., dar trebuie avut în vedere că în straturile cu material scurs sau răscolit de lucrările agricole există şi ceramică tipică pentru secolul IV p. Chr.

Sondajul stratigrafic (SJ. I) efectuat la cca. 100 m NE faţă de secţiunea S. 5 a atins o adâncime de -0,6 m de la nivelul actual de călcare. Au fost identificate trei straturi:

- stratul vegetal (0 / -0,25 / -0,38 m) care conţinea material ceramic amestecat, sedimentul fiind afectat de drumul contemporan aflat în apropiere (7 m);

- strat gălbui prăfos; adâncime -0,25 / -0,38 - 0,48 m; au fost identificate urmele unei podele (în caroul N), o groapă (delimitată de fragmente ceramice lucrate la roată şi oase de porc) cu umplutură prăfoasă;

- strat gălbui lutos (- 0,48 până la -0,6 m) cu o vatră circulară delimitată de pietre (diametrul de 0,4 - 0,5 m); de notat este faptul că toate straturile au fost afectate de lucrările agricole (o lamă neolitică fragmentară a fost identificată la limita dintre stratul vegetal şi cel gălbui prăfos); atât vatra, cât şi podeaua (prima datată în sec. V - IV p. Chr., cea de-a doua în sec. III a. Chr.) sunt fragmentare şi rupte din context.



Datarea straturilor puse în evidenţă este în linii mari cuprinsă în sec. IV - III a. Chr. pentru primul strat şi V - IV a. Chr. pentru cel de-al doilea.
Abstract
During the archaeological campaign from July - August 2000 we have opened a new section named S. 5 perpendicular on section S. 4 (campaign 1998 - 1999). We made also a stratigraphycal sounding at about 100 m NE from S. 5.

The results of our researches have confirmed the general stratigraphy, but we have made some new observations concerning the situation observed in the stratigraphycal sounding. The archaeological levels are dated between 4th - 3rd - 2nd B.C. and 2nd - 3rd A.D. in the settlement and those from the stratigraphycal sounding between 4th - 3rd B.C. and 5th - 6th A.D.

In the future campaign, we want to foccuse our attention on the most important discovery made in our settlement; respectively some circular ceramics objects placed around the head of a horse - a structure we do not know its significance.

We shall continue our research in this area during the next years.


Sector Poarta Nord

Colectiv: Ioana Bogdan Cătăniciu (IAIA Cluj)


Cercetările de la poarta răsăriteană mi-au permis să stabilesc existenţa încă la începutul secolului II p. Chr. a unui zid de incintă1 cu o poartă cu turnuri pătrate2, puţin ieşinde faţă de linia zidului. Această primă incintă construită în opus quadratum
la nivelul N. II, databil prin materialul ceramic la începutul secolului II p.Chr.3 a fost incendiată şi apoi refăcută; materialul numismatic din nivelul fazei refăcute indică pentru incendiu o dată anterioară lui Septimius Severus4, ori ştim că atacul costobocilor din 170, a afectat municipiul Tropaeum Traiani, victimă căzând şi unul din duumviri - L. Fufidius Lucianus5.

După atacurile din vremea lui Marcus Aurelius se consideră necesar o întărire a fortificaţiei la intrarea de E cu o Binnenhoff adosată turnurilor porţii spre interior. Oraşul roman se bucură în secolul III de o prosperitate vizibilă în bogăţia materialelor descoperite în straturile intersectate prin cele câteva sondaje efectuate până la pământul viu. Aria oraşului cuprinsă de ziduri în epoca Principatului este încă prilej de discuţii, ipoteza noastră bazată pe rezultatele inedite ale săpăturilor din sectorul sudic şi pe interpretarea fotografiei aeriene din 1973, este contestată, iar cercetări exprese pentru confirmarea ei nu am reuşit să programăm.



În absenţa datelor pozitive privind incinta timpurie pe celelalte trei laturi şi dimensiunile municipiului, trebuie să accentuăm absenţa urmelor acesteia în structurile incintei “constantiniene” de pe laturile de V şi sud.

Poarta de vest, restaurată în pripă, fără un studiu arheologic complet, este aparent întru totul asemănătoare porţii de est; ca şi în structura turnului de S T. 22, se poate constata că sub nivelul de construcţie sunt puse în fundaţie piese arhitectonice de la mari monumente anterioare; diferenţa esenţială este că la poarta de V nu s-au descoperit urme ale unei porţi anterioare. Sondajul pe care l-am făcut a putut aduce doar elemente privind o eventuală întrerupere a lucrărilor în faza de construcţie la nivelul fundaţiilor, în zona de contact dintre curtină şi turnul nordic. Această constatare poate fi susţinută doar pentru că pe curtina dintre porţile de V şi de S s-a pus în evidenţă o fază de construcţie, databilă după mijlocul secolului III şi pentru că ea se regăseşte şi la turnurile T. 4 şi T. 13 sau la incintă în dreptul poternei de lângă turnul T. 19

Fundaţii din piatră brută legată cu mortar au fost descoperite între turnurile existente. Planul acestor turnuri este semicircular, mai degrabă late decât lungi, axul perpendicular pe incintă fiind de cca. 10 m, iar cel paralel depăşind 11 m; fundaţiile de o masivitate remarcabilă sunt de cca. 3,95 m late, mult adâncite în pământul viu şi sprijinite de o reţea de pari de lemn înfipţi în lut, peste ei aruncându-se numai piatră brută pe o adâncime de -0,8 / -0,9 m şi abia după această fundaţie seacă s-a umplut groapa de fundaţie cu piatră legată cu mortar pe o înălţime de cca. 0,6 m. Această structură s-a putut constata datorită faptului că s-a oprit construcţia fundaţiilor, încă înainte de a se ajunge la nivelul de călcare al constructorilor, iar la reluarea lucrărilor de construcţie, aceste fundaţii scoase din proiect au fost folosite ca sursă de piatră de construcţie, căci pământul galben adus ce acoperă fundaţiile abandonate umple şi groapa de scoatere a pietrei din frontul turnurilor. Această serie de descoperiri permite să se afirme că punerea în operă a proiectului iniţial de construcţie al curtinei de SV între cele două porţi a fost abandonată şi după o vreme reluarea lucrărilor a însemnat şi schimbarea proiectului.

Pe incinta de N, turnul T. 4 este la capătul nordic al cardo maximus şi am început o cercetare, prin reluarea unor săpături de la începutul secolului, practicate şi ele pentru a căuta o eventuală poartă; pentru incinta constantineană lipseşte o poartă majoră; dar noi presupunem că municipium-ul, de plan dreptunghiular avusese o poartă şi pe această latură în epoca post traiană. Turnul T. 4 nu fusese săpat decât în vecinătatea intrării în turn şi am avut şansa să golim circa jumătate din interiorul nederanjat; sub turn nu am descoperit faza traiană a unei incinte, ci doar o fundaţie abandonată, contemporană cu cea de pe curtina de vest, sector sud. Turnul T. 4 s-a dovedit a fi de formă semicirculară mult alungită, iar incinta a fost construită pe un nou traseu, chiar pe marginea pantei; (Vitruvius, I, 10, 5 - fundaţia trebuie săpată până când se ajunge la pământul tare; 8 - incinta trebuie trasată de-a lungul unui teren râpos).

Cercetările în punctul ales de noi s-au dovedit deosebit de fructuoase deoarece am intersectat cardo şi am descoperit o poartă de mici dimensiuni care a funcţionat până la sfârşitul vieţii în cetate. Deci Tropaeum Traiani are ca toate oraşele de tip castrens porţi pe cele patru laturi, la fiecare din capetele celor două drumuri principale - cardo şi decumanus maximus.

Cercetarea porţii de N a început în 1999, prin îndepărtarea dărâmăturilor care o blocau. Abia în 2000, cu fondurile obţinute prin Comisia Naţională de Arheologie de la Ministerul Culturii am putut obţine primele date despre această poartă. Dintru început trebuie spus că cercetarea s-a limitat de fapt la îndepărtarea masivului strat de dărâmătură şi mortar care acoperea întreaga suprafaţă dintre turnul T. 4 şi incintă în exterior şi poarta propriu-zisă, ca urmare a faptului că în Evul Mediu timpuriu s-a desfăşurat un proces amplu de demantelare a întregii incinte prin prelevarea blocurilor de parament. În stratul de dărâmătură am descoperit câteva fragmente ceramice de tip Dridu şi un foarte frumos vârf de lance, destul de corodat de şederea îndelungată în stratul de mortar.

Demantelarea a afectat în întregime paramentul incintei şi la V de poartă chiar şi emplectonul, care s-a păstrat la o înălţime mult mai mică. Suntem de părere că în momentul în care s-a început demantelarea era încă vizibil că aici era o poartă, pentru că aceasta a fost şi ea demantelată în întregime şi de o parte şi de cealaltă a incintei până la nivelul de călcare din ultima fază de funcţionare.

Poarta s-a construit în imediata vecinătate a turnului T. 4 şi avea şi menirea să rezolve o schimbare de direcţie a traseului incintei, care la V de poartă primeşte direcţia E - V, după ce de la colţul de NE avusese o direcţie dictată de configuraţia terenului, orientare spre NNV.



Poarta situată la 1 m de colţul incintei cu turnul T. 4 este lată de 1,4 m şi a avut în acestă formă două momente constructive. Pragul inferior, al primei faze de construcţie s-a păstrat spre exterior şi este alcătuit dintr-o lespede de mari dimensiuni, care păstrează la exterior spre V lăcaşul în care se rotea axul porţii cu un singur batant. Poarta închisă se asigura cu o bârnă de lemn (21 x 29 x 180 cm) al cărei lăcaş s-a păstrat în emplectonul de la răsărit de poartă, pe o lungime de 1,4 m la care se adaugă şi cei 0,40-0,45 m care trebuie să fi fost din blocuri ecarisate, ale căror urme s-au păstrat în mortarul de peste fundaţia porţii. Bârna se afla la înălţimea de 0,9 m peste nivelul pragului din această fază. La un moment dat poarta a fost refăcută, pragul ei ridicându-se cu cca. 0,30 m; pragul acestei faze - cu semnele evidente ale unei îndelungi folosiri, fără reparaţii - se păstrează doar spre interior şi a fost construit peste un strat de pământ şi pietre de mici dimensiuni, printre care am descoperit mai mulţi nummuli de secolul V. Cercetările pe care le vom desfăşura în continuare îşi propun să caute traseul incintei traiane, câţiva metri mai spre interior.
Note:
1. Op. cit. p.48 sqq.

2. Ephemeris Napocensis, II, 1992, p. 193 - 206.

3. Tropaeum Traiani, I, p. 180 - 182, pl.146 - 148.

4. Loc.cit., p. 51.

5. Em. Popescu, Studii Clasice, VI, 1964, p. 192 sqq, dar şi alţi locuitori - CIL III, 14214, 12.

Yüklə 4,41 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   139




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin