Academia de Studii Economice Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale Master Afaceri internaţionale Mediul international de afaceri -note de curs- autor Prof univ dr. Dumitru miron bucureşti 2010 Cap


B) Indicatorul Competitivităţii Afacerilor (Business Competitiveness Index – B.C.I.)



Yüklə 1,02 Mb.
səhifə8/20
tarix27.01.2018
ölçüsü1,02 Mb.
#40972
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   20

B) Indicatorul Competitivităţii Afacerilor (Business Competitiveness Index – B.C.I.)
Anual, sub patronajul Forumului Economic Mondial se întocmeşte Raportul Competitivităţii Globale (GCR), obiectivul fundamental al acestui Raport este acela de a evalua competitivitatea unui număr cât mai mare de ţări. În mod tradiţional GCR îşi orientează atenţia, asupra celor doi indicatori compoziţi cu care măsoară nivelul de competitivitate, al economiilor contemporane:


  • Primul indicator luat în considerare este Indicele Competitivităţii Afacerilor (Business Competitiveness Index - BCI), creat de Michael Porter de la Harward University şi introdus pentru prima dată în cadrul GCR din 2000.

  • Al doilea se numeşte Indicele de Creştere a Competitivităţii (Growth Competitiveness Index - GCI), care a fost formulat de Jeffrey Sachs de la Columbia University şi John McArthur de la The Eart Institute şi prezentat pentru prima dată în GCR din 2001-2002.

Cei doi indicatori combină datele disponibile din Executive Opinion Survey, un sondaj elaborat anual de Forumul Economic Mondial. Numărul de ţări analizate pentru raportul pe 2005/2006 a fost de 117. De remarcat ar fi şi faptul că ţările luate în discuţie totalizează 97,8% din PNB-ul mondial, deci practic cvasitotalitatea economiei mondiale.


Business Competitiveness Index (BCI) urmăreşte să analizeze două domenii esenţiale la nivel microeconomic, pentru mediul de afaceri: gradul de complexitate al strategiilor şi operaţiunilor derulate de companii şi calitatea mediului naţional de afaceri in care acestea funcţionează. Variabila dependentă folosită, de regulă, pentru dezvoltarea BCI este nivelul PIB/locuitor, ajustat însă la paritatea puterii de cumpărare. PIB/locuitor este unul dintre cei mai folosiţi şi mai eficienţi indicatori pentru reflectarea productivităţii naţionale şi totodată este strâns legat în timp de standardul de viaţă de care dispune o naţiune. El este un bun indicator de reflectare şi măsurarea competitivităţii microeconomice existente la nivelul tuturor ţărilor. Totodată el reflectă fundamentele structurale ale unei ţări, pe termen mediu şi lung. Totuşi el poate fi influenţat de o serie de factori particulari şi cu influenţă pe termen scurt cum ar fi calamităţile naturale, şocurile macroeconomice, modificare preţurilor în special în cadrul industriilor cu pondere mare în export.

Per ansamblu, cea mai competitivă naţiune rămâne tot SUA, care a împărţit în ultimii 7-8 ani primul şi cel de-al doilea loc cu Finlanda. Pe cel de-al treilea loc a urcat Germania, urmată de Danemarca, Singapore şi Marea Britanie.

Remarcabil este faptul că, din acest punct de vedere, şase din primele zece locuri la nivel mondial sunt ocupate de ţări membre ale Uniunii Europene, iar Elveţia este pe locul 7, ceea ce dovedeşte predominanţa relevantă a ţărilor europene în cadrul acestei ierarhii ce conţine 116 ţări. Nici noii membri UE nu stau foarte rău, aceştia ocupând locuri realtiv bune, cel mai bine situate fiind ţări precum – Estonia 26, Cehia 27, Slovenia 32 – dar mai au multe de făcut până vor atinge performanţele leaderilor grupării.

Din perspectiva primului criteriu care stă la baza calculării acestui indice, SUA rămân pe primul loc, iar dintre ţările europene, cel mai bine situate sunt: Germania locul 2, Danemarca locul 4, Elveţia locul 5, Marea Britanie locul 6, Suedia locul 7, Olanda locul 8, Finlanda locul 9 şi Franţa locul 10. Această ierarhie este relativ diferită, faţă de indicele global, dar conţine, în general, cam aceleaşi ţări de referinţă.

Cu privire la calitatea mediului naţional (intern) de afaceri, aici Finlanda este lider incontestabil, detronând SUA – locul 2 şi devansând alte ţări europene precum Danemarca locul 3, Germania locul 4, Marea Britanie locul 6, Elveţia locul 7, Olanda locul 8, Austria locul 9. Referitor la ţările care au aderat la UE începând cu anul 2004, progresele acestora în materie de mediu intern de afaceri sunt remarcabile, astfel Estonia ocupă locul 25, Cehia locul 27, Ungaria locul 32, Slovenia locul 35, Cipru locul 36, Slovacia locul 38, Lituania locul 41, Polonia locul 46. Interesant este si faptul că unele dintre acestea sunt mai bine situate din această perspectivă, decât unele ţări care sunt membre UE de mai mult timp, unele chiar de la constituirea CE – Italia locul 39, Grecia locul 40.

Referitor la România, ea ocupă locul 67 per ansamblu, la fel si în ceea ce priveşte calitatea mediului intern de afaceri şi locul 69 cu privire la eficienta strategiilor si operaţiunilor derulate de companii. Desigur, nici Bulgaria nu stă mai bine ea ocupând per ansamblu locul 78, respectiv poziţiile 71 în privinţa mediului de afaceri şi 82 referitor la strategiile companiilor, dar acest lucru nu poate reprezenta un succes pentru România, deoarece nu Bulgaria este punctul nostru de reper.


C) Indicele Creşterii Competitivităţii (Growth Competitiveness Index – G.C.I.)

Scopul esenţial al Growth Competitiveness Index este să analizeze potenţialul economiilor la nivel mondial, observând zonele de creştere economică sănătoasă pe termen mediu sau chiar lung. Indicele GCI este centrat pe trei elemente fundamentale:




  • competitivitatea mediului macroeconomic din fiecare ţară analizată

  • calitatea instituţiilor publice şi a politicilor promovate de acestea

  • eficienţa (pregătirea) tehnologică a fiecărei ţări.


Stabilitatea macroeconomică – ca prim element fundamental - este importantă pentru creşterea economică, chiar dacă, în mod evident, nu este adevărat faptul că, stabilitatea economică, de una singură, poate determina o rată înaltă a dezvoltării unei ţări. Dar, nu este mai puţin adevărat, că instabilitatea macroeconomică distruge orice speranţă de creştere economică. În condiţii de instabilitate, cu inflaţie ridicată firmele nu pot adopta decizii coerente. Sistemul bancar (element deosebit de important pentru creşterea economiei pe termen mediu şi lung) nu poate funcţiona în contextul unui deficit guvernamental enorm (în special ca urmare a forţării băncilor să împrumute bani sub nivelul ratei dobânzii de pe piaţă). Guvernele nu pot furniza servicii eficiente, dacă plătesc rate imense ale dobânzii la datoriile făcute în trecut, iar sectorul de afaceri suferă dacă taxele plătite de acesta sunt irosite de guvern.
Al doilea pilon al analizei cu ajutorul GCI, se referă la instituţiile publice . Deşi într-o economie de piaţă bogăţia (bunăstarea) este creată în cea mai mare parte de firmele private, acestea trebuie să opereze şi să intre în relaţii diverse, cu instituţii create şi administrate de către stat. Este important, spre exemplu, ca dreptul de proprietate să fie garantat prin lege sau să existe un sistem judiciar corect. Firmele consideră prea scump, sau chiar ineficient, să opereze în ţările în care corupţia este excesivă. O temă de cercetare incitantă în zilele noastre este tocmai încercarea de stabilire a măsurii, în care instituţiile influenţează dezvoltarea pe termen lung.
Al treilea element definitoriu al GCI, are în vedere progresul tehnologic. Una dintre principalele lecţii ale teoriei neoclasice de creştere economică este că pe termen lung o economie nu poate creşte în lipsa progresului tehnologic55. Diferenţa fundamentală dintre ţările bogate şi cele sărace nu este aceea că cetăţenii din ţările bogate consumă mai mult orez, pâine, carne sau lapte, ci în faptul că ei produc bunuri mai multe şi mai bune. Dacă ne situăm ca simpli observatori într-o ţară bogată – subliniază economistul W. Nordhaus - putem constata că multe dintre produsele existente pe piaţă au apărut doar cu câţiva ani în urmă, indiferent că este vorba de un computer, un televizor, un produs alimentar (modificat genetic sau nu). De cele mai multe ori vom observa că produsele existente acum pe piaţă, sunt mai ieftine decât erau în trecut56, iar calitatea lor a crescut în mod semnificativ.

În mod evident progresul tehnologic este motorul creşterii economice, iar motivul pentru care trebuie să gândim astfel este faptul că, pe termen lung creşterea economică nu este posibilă fără o îmbunătăţire a tehnologiilor.

Din acest punct de vedere, autorii GCI, împart ţările în economii inovatoare şi economii “imitative”. În prima categorie de ţări, creşterea economică este determinată de capacitatea lor deosebită de inovare, ţările fiind situate foarte aproape de frontierele tehnologice cele mai înalte, care există la nivel mondial. Ţările din a doua categorie depind fundamental din punct de vedere tehnologic de achiziţiile în domeniu, făcute din afară. Tabelul . reflectă tocmai acest lucru, punând în evidenţă, ţările cele mai inovative la nivel mondial. Ca urmare a diferenţei existente între aceste două categorii de ţări, indicele GCI se calculează diferit, alocându-se ponderi diferite, pentru unul sau altul dintre cele trei elemente. Astfel, pentru ţările inovatoare ponderile sunt:1/2 indicele tehnologic, ¼ indicele eficienţei instituţiilor publice şi ¼ indicele eficienţei mediului macroeconomic: Pentru a doua categorie de ţări indicele GCI se calculează pe baza următoarelor ponderi: 1/3 indicele tehnologic, 1/3 indicele eficienţei instituţiilor publice şi 1/3 indicele eficienţei mediului macroeconomic.

Cele trei elemente luate în considerare la calcularea indicatorului compozit, nu sunt independenţi unul de celălalt. Aşa după cum afirmă chiar autorii acestui studiu “aceşti trei piloni sunt intercorelaţi – instituţii puternice, de exemplu, sunt necesare pentru ca dezvoltarea tehnologică să aibă loc; o bază tehnologică sofisticată va contribui în mod evident la obţinerea unei stabilităţi macroeconomice de durată – … ”

Cele mai competitive 10 economii, conform acestui indice compozit sunt, în ordine: Finlanda, SUA, Suedia, Danemarca, Taiwan, Singapore, Islanda, Elveţia, Norvegia, Australia.

Din perspectiva Indicelui Tehnologic cele mai bine situate sunt SUA, Finlanda, Taiwan, Suedia, Danemarca şi Elveţia, ceea ce dovedeşte o buna poziţionare a ţărilor europene, din această perspectivă. Şi mai interesantă este, spre exemplu, plasarea Cehiei pe locul 22, înaintea Franţei locul 24, a Spaniei locul 27, Belgia, locul 28, Luxemburg 29, Grecia locul 37 sau Italia locul 44.

Referitor la eficienţa instituţiilor publice, Noua Zeelandă este lider, dar într-un clasament al primelor 10 ţări, cu excepţia locului 4 ocupat de Singapore şi a locului 10 ocupat de Australia, restul sunt numai ţări europene Danemarca, Islanda, Finlanda, Norvegia, Luxemburg, Germania, Elveţia. Statele Unite ocupă abia locul 18, ceea ce reprezintă o penalizare demnă de luat în seama de către Administraţia americană şi entităţile sale subordonate.

Ultimul criteriu luat în considerare, cel referitor la mediul macroeconomic, ne oferă o serie a „premianţilor” relativ surprinzătoare. Singapore ocupă primul loc după care urmează o tripletă europeană: Norvegia, Danemarca, Finlanda. Locurile 5 şi 6 sunt ocupate, oarecum surprinzător de Emiratele Arabe Unite şi Qatar.


În concluzie, ţările europene sunt bine poziţionate în clasamentele internaţionale referitoare la competitivitate în general şi cu privire la mediul de afaceri in particular. Ţările nord-europene par să fie câştigătorii detaşaţi ai acestei competiţii,la nivel european. Anumite caracteristici, precum un mediu macroeconomic sănătos sau instituţii publice transparente şi eficiente par să fie secretele reuşitei acestor ţări. Interesant este şi faptul că nivelul relativ ridicat al impozitelor percepute în aceste ţări le-ar împiedica pe acestea să se regăsească printre cei mai puternici competitori la nivel mondial sau nu le-ar da posibilitatea de a oferi propriilor locuitori unele dintre cele mai ridicate standarde de viaţă existente la nivel mondial.
Tabel 3.1- Principalele economii inovative


Ţara

Utilitatea medie anuală obţinută la 1 milion de persoane57

Locul

SUA

301,48

1

Japonia

273,40

2

Taiwan

241,38

3

Suedia

190,34

4

Elveţia

189,44

5

Israel

165,08

6

Finlanda

155,58

7

Germania

137,52

8

Canada

109,62

9

Singapore

97,62

10

Olanda

86,94

11

Luxemburg

82,59

12

Danemarca

80,38

13

Coreea

79,87

14

Belgia

70,10

15

Franta

67,59

16

Austria

65,43

17

Marea Britanie

64,29

18

Norvegia

53,78

19

Islanda

45,94

20

Australia

44,00

21

Noua Zeelanda

36,84

22

Irland

33,85

23

Hong Kong

33,29

24

Italia

30,49

25

Sursa: World Competitiveness Report

    1. Corelaţia dintre productivitate şi sectorul public

Politicile guvernamentale joacă un rol cheie în concretizarea competitivităţii şi în creşterea unei economii. Sectorul public se consideră că afectează productivitatea muncii dintr-o economie în două moduri:




  • În primul rând, sectorul public deţine o parte semnificativă din ansamblul economiei. În Suedia, care are cel mai ridicat nivel al angajaţilor publici din totalul lucrătorilor la nivelul UE-15, unu din trei slujbe aparţin acestui sector (vezi tabelul următor). În acelaşi timp, Olanda are cea mai mică pondere a angajaţilor publici dintre toate ţările comunitare, aproximativ doar unu din 10 angajaţi lucrând la stat. Astfel, în funcţie de mărimea activităţii guvernamentale, productivitatea muncii în sectorul public este unul dintre determinanţii importanţi ai productivităţii medii, înregistrate la nivel naţional.




  • În al doilea rând, organizarea şi funcţionarea guvernelor afectează productivitatea sectorului privat. Există, în principal, trei modalităţi prin care acţiunile guvernamentale pot avea un impact asupra productivităţii:




    • Nivelul de taxare (impozitare) – care are ca obiectiv finanţarea cheltuielilor guvernamentale. Totuşi, taxele influenţează preţurile în cadrul economiei şi astfel se contituie într-un stimulent sau nu, în ceea ce priveşti dorinţa de a munci mai mult sau de a se angaja în acţiuni antreprenoriale.

    • Cheltuielile guvernamentale - în domenii precum crecetarea, educaţia, dezvoltarea etc., influenţează dezvoltarea activităţilor economice. De exemplu, dezvoltarea industriei high-tech este în mod indubitabil corelată cu activitatea de cercetare şi depinde implicit de nivelul înalt de pregătire al forţei de muncă.

    • Existenţa reglementărilor – care să aibă drept scop corectarea distorsiunilor, garantarea drepturilor de bază ale funţionării unei economii şi protejarea consumatorilor ori a mediului înconjurător. În acelaşi timp însă, reglementările limitează libertatea de acţiune a indivizilor şi companiilor, presupunând de cele mai multe ori şi costuri suplimentare.

Tabel 3.2:Ponderea angajaţilor publici în totalul numărului de lucrători(2003)



ŢARA

Ponderea angajaţilor publici în total

UE - 15

16,7

Suedia

31,7

Danemarca

30,4

Finlanda

25,6

Franţa

23,0

Ungaria

17,8

Slovacia

21,1

Marea Britanie

18,8

Belgia

18,3

Portugalia

17,9

Polonia

17,4

Cehia

16,2

Italia

16,0

Luxembourg

15,4

Spania

15,0

Austria

12,9

Grecia

12,5

Irlanda

12,0

Germania

11,1

Olanda

11,0

SUA

15,7

Japonia

8,7

Yüklə 1,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin