Analitica secunda topica respingerile sofistice
Yüklə 3,07 Mb.
|
|
451 Opinia lui Aristotel este acceptabilă numai dacă facem din 1 şi atunci apa nu poate fi solidă, iar din solid esenţa pământului, şi atun lichefiat. 452 „în lemn" = în butoi. . jpS.^j 453 Dacă apa este esenţial un lichid, şi vinul este apă. dar nu ori ^^ care fermentează. Desigur, vinul fermentează nu datorită apei ce o conţin . factori. 402 TOPICA IV, 6, 127 a, b ; trebuie se poate constata în faptul că lucrurile care i une-Aceas J dat nu se deosebesc specific unele de altele, ca, j particip6 la SeI\]e albe. Un lucru alb nu se deosebeşte specific de ' fflP1"'lucrUn re speciile unui gen se deosebesc unele de altele. rXnS unui lucru-. asemenea, dacă respondentul a considerat un gen sau diferenţă456. Sunt mai mulţi termeni de sunt universaj aplicabili. Dacă fiinţa Deci „
Este de termen univ termen uni ^ ^ care sunt universaj aplicabili. Dacă fiinţa felul aces'a'r^ ^ CTen evident că ea va fi genul tuturor lucrurilor, deoa-^ t lrile Căci genul este enunţat despre ■ste^nunţată despre toate lucrurile. Căci genul este enunţat despre ■"altceva decât despre specii. Prin urmare, şi unul va fi o specie a tei Ar urma de aici că specia este enunţată despre toate lucrurile l d fiiţa şi unul sunt enunţate despre ■ tei Ar urm ira li se atribuie şi genul, deoarece fiinţa şi unul sunt enunţate despre absolut toate lucrurile, în timp ce specia trebuie să aibă o sferă mai restrânsă decât genul. Dar dacă respondentul a considerat termenul universal ca o diferenţă, diferenţa trebuie să aibă o sferă egală sau superioară sferei genului, egală — dacă şi genul este un termen universal, superioară — dacă genul nu este un termen universal. Mai departe, este de văzut dacă genul dat este în specie, ca în subiectul său; cum, de exemplu, albul în zăpadă. Este evident, în acest caz, că el nu este genul ei. Căci genul este enunţat numai despre specie ca subiectul lui457. Ar fi fost mai potrivit ca Aristotel să vorbească de specie în loc de gen, în vreme <* lucrurUe cărora le aparţine specia sunt indivizii. t^"^"^ Universa1"-textual " ..termen care urmează tuturor lucrurilor", deci T *,**'*tUturor lucrurilor. Scolastica a numit aceşti termeni, între care ™ °" > transcemlenta)ia. Aristotel- ace5(i termeni universali nu sunt nici '" Primul râT . 456 gennri.nicidiferentelaFeSte ^ Pe"trU Aristotel- ace5(i ter ea * transforma alt "n!a' ^ " f' gen> M trebui să fle g "* "strânsa, nu a'nn^'transCendentali'de exemplu, „u ni"!e«i a Totu?' unul" este euţt i l - 5i termeni universali nu sunt nici lt ' ^ " f' gen> M trebui să fle genul mturor lucrurilor- AP°'. "strânsa, nu a'nn^'transCendentali'de exemplu, „unul", într-o specie cu o sferă ni"!e«i este „unu|.. Ţa Totu?'. -unul" este enunţat şi el despre toate lucrurile: tot ce u va avea ^nul transcendental încă mai puţin este o diferenţă, căci atunci i eea?i sferă ca genul, sau o sferă mai largă, amândouă situaţii iî U"a ° Sf£ă i l U' albul datTn 'ci *•* afirmat rf i' el nU este gen'ci ; m accident a' zăpezii, nu genul ei. Genul nu este «i Organon I, Categorii 2,1a). 127 b
403 ARISTOTEL \ ^ Este de văzut, de asemenea, dacă nu cumva genul e specia, căci genul este enunţat în chip sinonim despre toat SUl Mai departe, este de văzut dacă, în cazul că şi spec !* un contrar, nu s-a aşezat contrarul mai bun în genul mai răi *5 ' de aici că celălalt contrar va fi aşezat în celălalt gen, fiindc" află în genurile contrare. Astfel, specia mai bună va sta în ge şi specia mai rea — în genul mai bun. De obicei, specia mai h "^ să se afle în genul mai bun. De asemenea, este de văzut d '^ aceeaşi specie, în cazul că se comportă la fel faţă de cele do v "^ nu a fost aşezată în genul mai rău în loc de genul mai bun- de dacă sufletul a fost definit ca mişcare460 sau ca mobil. Căci acela poate fi tot aşa de bine principiul repausului ca şi al mişcări' repausul este mai bun, sufletul trebuie să fie aşezat în acest gen Mai departe, să argumentăm folosindu-ne de cele douăasKr mai mult şi mai puţin461. Când respingem o teză, este de văzutik genul permite un grad mai mare, în timp ce specia nu-1 admite.nicu însăşi, nici ceea ce primeşte numele de la ea. Aşa, de exemplu.dj; virtutea permite un grad mai mare, atunci şi dreptatea şi omuldrtj-permit gradaţia, căci numim pe un om mai drept decât altul. Aşadar dacă un gen dat permite un grad mai mare, dar specia nu permite,k ea însăşi, nici ceea ce primeşte numele de la ea, atunci genul arătate este cel just462. De asemenea, dacă ceea ce pare a fi un gen în grad mai marea egal nu este gen, se înţelege de la sine că genul arătat nu este gen.Acs loc comun este util mai ales în cazurile în care se pare că despre sp 458 Vezi Organon I, Categorii 1, ! a, unde genul este atribuit sinonimspe"^ „animal" este atribuit sinonim speciilor de om şi bou. Acestea sunt sino „animalului". 459 Există deci două grupe de contrari: genuri contrare (de exemplu. speciile lor, care sunt de asemenea contrare (de exemplu, plăcere şi durere)■ luăm seama ca nu cumva specia mai bună (de exemplu, plăcere) să ne a, mai rău (de exemplu, răul). ,, ,, f 460 Cum mişcarea are mai multe specii, sufletul va fi o specie (automişcarea), căci scopul mişcării este repausul, iar repausul este mai ^i* 461 Urmează locurile comune de respingere, întâi, şi de stabilire, a multului şi mai puţinului la genuri. . __ de™ 4S2 Dacă genul comportă plusul şi minusul, dar specia nu comp gradaţia este paralelă la gen şi specie —, atunci genul indicat este nepo 404
TOPICA IV, 6, 127 b, 128 a *& dicate463, dar nu au fost deosebite unele de care din ele este genul. Aşa, de exemplu, ;>P^ ^^ ^ ?. hMu{^ de a fi dispreţuitţ se imte durere> iar pe de altă parte se ,, enunţa altele-^ „voieşte cUspreţui ^-— ^ adevăr> dacă ceea ce pare că se află, în fcl se examinează cazul speciei, dacă socoteşte dip ^ ^ adevăr, dacă ceea ce pare că se află, în o cofflParăm cU a !,] într-un gen dat, nu se află totuşi, este evident ** "* "TsScia dată nu se află în g>. atunci ca ni« ^ respingem 0 teză, trebuie să aplicăm regula arătată. secând o stabilim, nu se aplică locul comun, dacă atât genul, 128 a da permit Un grad mai mare. Căci şi în cazul că amândoi TLmvA un grad mai mare, nimic nu opreşte ca unul să nu fie celuilalt466. Astfel, frumos şi alb permit amândoi un grad mai are şi totuşi nici unul nu este genul celuilalt. Dimpotrivă, comparaţia genurilor unele cu altele şi a speciilor unele cu altele dă rezultate. Dacă, de exemplu, cutare lucru şi cutare alt lucru pare să fie gen în grad egal, atunci unul fiind gen, este şi celălalt. Tot aşa, când este vorba de mai mult sau de mai puţin; de exemplu, dacă genul stăpânirii de sine este capacitate mai mult decât virtutea, şi dacă virtutea este gen, atunci va fi şi capacitatea46'. Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi la specie. Dacă cutare lucru şi cutare lucru par să fie specii în grad egal ale unui anumit gen, atunci, unul fiind specie, este şi celălalt; iar dacă lucrul care pare 5 fie specie mai puţin este totuşi specie, atunci şi lucrul care pare să fie specie mai mult, este şi el specie. ai departe, pentru stabilirea unei teze, este de văzut, în cazul late nu numai o specie, ci mai multe şi diferite, dacă genul este esenţial despre lucrurile la care el se aplică. Este de la sine înţeles «a,
«4 , A?*lar, mai multe genuri. Se atribuie „esenţial" l Jla de a fi disp tu' n S man'e'* 'n Srat! eSa' sau mai mare, şi durerea 4 eMe genul adevărat n M ^ durerea este genul mâniei în chip egal sau mai mare, :SNf"nSt'e*a lui ' Danulala de a f, dispreţuit, cum susţine respondentul. Astfel este ca» comParâm două 11 care Par c^ se află în acelaşi gen. Dacă una din specii ai înalt într-un gen nu este totuşi, nu va fi SP^
încePut. T ' capaci itate specie oarecare să admită mai multul, n termen să fie genul celuilalt. 405 ARISTOTEL că atunci el va fi genul468. Dar, dacă s-a constatat că »en numai despre o singură specie, trebuie să vedem dacă n enunţat esenţial şi despre celelalte specii469. în acest c va fi că şi genul dat va fi enunţat despre mai multe s • "^ Deoarece unii socotesc că şi diferenţa este enunţată es ' "* specii, trebuie să distingem genul de diferenţă470. în acest' sPt întrebuinţa regulile elementare arătate mai sus, întâi, că senul ^ ^ mai largă decât diferenţa; al doilea, că pentru a exprima esenţa ° ^ este mai potrivit genul decât diferenţa lui (în adevăr, cine spun v ** este animal arată mai bine ce este omul decât acel care spune S umblă); al treilea, că diferenţa desemnează totdeauna o calitate a° în timp ce genul nu desemnează o calitate a diferenţei (în adevăr spune umblător descrie o calitate a animalului, dar cine spune animi nu descrie o calitate a umblătorului). în acest chip, deci, trebuie să deosebim diferenţa de gen.Deoarec; omul muzical, întrucât este muzical, poate să fie un fel de savanU muzica este un fel de ştiinţă; deoarece, mai departe, umblătorul est mişcat prin umblat, iar umblatul este un fel de mişcare471, atunci daci cercetăm în care gen trebuie să aşezăm ceva, se impune să procedăm:: felul arătat. Aşa, de exemplu, dacă trebuie să dovedim că ştiinţa ei' esenţial un fel de credinţă472, este de văzut dacă cel care ştie, întruci ştie, are o credinţă. Căci este evident că, în acest caz, ştiinţa trebuie* fie un fel de credinţă. Tot aşa vom proceda în celelalte cazun ■ mănătoare. 468 Dacă un gen este enunţat despre toate lucrurile date şi acestea conţin specii, genul va fi enunţat despre toate speciile; de exemplu, animal este en , toate lucrurile ce cad sub speciile om, cal, elefant, maimuţă etc. 469 Celelalte cazuri care nu sunt în discuţie. ilf^1 470 Acest pasaj, care continuă pe cel precedent, întăreşte locul eoni ^^ prin locul comun al diferenţei: şi diferenţa poate fi atribuită esenţial unei spe<- • genului. Genul este mai cuprinzător decât diferenţa (Sia 471 Dacă muzicianul este un fel de savant, de om de ştiinţă. atuncI' , It** o ştiinţă. în terminologia scolastică, este aici o trecere de la concret la cunoscut la mai puţin cunoscut. cer"10' 472 Credinţă sau certitudine = ihotic. Ştiinţa este o specie ^^^gcti^ convingerii, a concepţiei; termenul de credinţă, ca gen, nu are nici o con religios. 406
ceea ce este Şoarece este greu să deosebim de gen Mai depar^' en473, dar nu şi invers, dacă primul urmează nSecventul unuil terrn^ ^ ^ .^^ ^^ potolirii vântului îi 128 b totdeauna celui» • ^ n ă474
urme ază
j divin»»
numărului a urmează divizibilul, întrucât nu şi nu orice linişte este potolirea vântului); orice divin»» ^ ^ Jnşme Q prOpoziţie, trebuie totdeauna să atunci, când io ^ atribuţul care urmează primului. Dimpotrivă, dacă considerăn " ^ulează această propoziţie, nu trebuie să o concedăm jespondenti _ ^ ^ obiecta, de exemplu, că nefiinţa este totdeauna totdeauna, caa ^^ ^ devme (căcj ceea ce devine nu este, dar nu şi ^i ceea ce nu este nu devine întotdeauna), şi totuşi nefiinţa «nul devenirii. în adevăr, nefiinţa nu are absolut nici o specie475. Aşadar, în ce priveşte genul, trebuie să procedăm aşa cum am arătat™.
"*nue«L£ă logic estp cl . Menirea este c consecventui sau predicatul, sau atributul lui. *% nu are nici o sp^!^ UialeCtic Ca ° unitate a flintei şi nefiinţei, cu precizarea «le ^Pă ce s-au cerci;6 f' SCeea "U 6Ste Sen'dar fiin?atul are mai multe sPecii ■ lui (cartea a IV-a) u ' "rile c°mune ale accidentului (cărţile II şi III), apoi Jne-Propriul (cartea T£aza cercetarea celorlalte două predicabile cu locurile v'a) Şi definiţia (cărţile VI şi VII). 407 CARTEA a V-a Vom aprecia dacă termenul ales este propriu sau nu este propriuJ după următoarele locuri comune. Propriul este dat ca aparţinând unui subiect sau în sine şi totd» 76, sau prin raportare la altceva şi temporar479. Astfel, la om prep11 una
,478 477 în cartea I, cap. 5,102 a, propriul (to i'Siov) este considerat al doilea după definiţie. In cartea a V-a, propriul este cercetat în al treilea rând, du * p ţ n cartea a Va, propriul este cercetat în al treilea râ gen. Se ştie că la început definiţia, care va fi cercetată după propriu, este o difesnP propriului luat în sensul general de predicabil, care este valabil numai ^P* un ^ de aceea este convertibil cu el. Reamintim definiţia propriului în sensul restrâns^ cartea I, cap. 5: „Propriul este acel predicat care nu exprimă esenţa lucruH"'[W aparţine numai acestui lucru şi de aceea poate fi substituit lui". , > „In sine" sau „esenţial" (icaS1 oOto) este o noţiune capitală la Aris» de obicei accidentalului, aici opusă relativului (-rrpoc etipov). Propriul „totdea" este un propriu independent de cel „în sine". 479 Şi aici Aristotel recunoaşte doi proprii deosebiţi. Există dar P^^ deosebiţi: în sine, de totdeauna, raportat la altceva, temporar. EKfflP'ele c confirmă această diviziune. 408 este de e%
ă TOPICA V, 1, 12^b___________________________ -aracterul de a fi un animal blând de la "cu altul este, de exemplu, caracterul sufletului [ asa încât unul este făcut să comande481 şi iu 'totdeauna este, de exemplu, la Zeu caracterul L-elălalt^cU'f82 nemuritoare; în sfârşit, propriu temporar este, de Je a fi o flinţă ^caracterul de a se plimba într-un gimnaziu. U ui subiect în raport cu altceva ne oferă material pentru ""patru probleme483. Propriul pentru două probleme fardaşi atribut este afirmat despre un lucru şi este negat de exemplu, caracterul de a fi biped al omului în raport ie poate susţine şi că omul nu este biped şi că, dimpotrivă, este biped; în amândouă cazurile propriul este suprimat. Dar dacă nUJouă atrjbute proprii, unul este afirmat despre primul şi negat despre al doilea, iar celălalt, dimpotrivă, este afirmat despre al doilea şi negat despre întâiul, vom obţine patru probleme, ca, de exemplu, propriul omului în raport cu calul este că primul este biped, iar celălat patruped, în adevăr, putem încerca să dovedim şi că omul nu este biped şi că este de la natură patruped, şi de asemenea, calul este biped şi nu este padruped. în toate aceste cazuri, dovedirea suprimă caracterul propriu]. Propriul în sine este atribuit unui subiect când, faţă de toate lucrurile, n deosebeşte de ele. Astfel, propriul omului este caracterul de a fi fiinţă muritoare capabilă de a învăţa. blânde "*n'mal blând de la natură" (™ {âov iftupov cpuoei), celelalte animale fiind e pnn resaj şi prin domesticire, de aceea numite si „îmblânzite". Numai omul are *"*% ^s'"e d£ " f' bIând de la natură- PIu«Iob Influent '" "^ destinat să comande, a susţinut Platon mai ales în dialogul . platonică este încă vizibilă pe alocuri în Topica. Termenul platonic de « întâlneşte destul de des în lucrarea de faţă. ■ntebuinţat de Aristotel este de ţăov (animal) ca şi ia om. Poate da două sau patru probleme. Obţinem două probleme dacă ^P^"- Obţinem pâ" ^^ C" d°Uă 'UCrUri deosebite: -omul este biped", „calul nu *bite: ,.omm este bi d„ leme daca luărn d°uă atribute care aparţin la două lucruri ***** Ce'e patru proble' "^^ eSte PatruPed". "Omul nu este patruped"; „calul nu prin -omul nu este bi""!]"™ f'reSpinse în Patru feluri: "omul nu este biped" este ^ u este bT!]- P -mul nu este biped este ««k hiDU eS'e patmped" „ '^ ' "Ca'Ul este Patnjped", prin „calul nu este patruped"; 'P "°mul este Patruped"; „calul nu este biped", prin „calul 409
ARISTOTEL Propriul în raport cu altceva este ceea ce deosebest de toate lucrurile, ci de unele din ele bine definite. Astfel Un'" faţă de ştiinţă este că prima se întâlneşte în chip natural în m ^ *% ale sufletului, iar a doua numai în partea raţională484 si în ■Inu'tt^ această parte. ce Post Propriul prezent totdeauna este acel care este valabil" 129 a şi nu încetează niciodată, ca, de exemplu, caracterul viet^1*^ compusă din suflet şi corp. ■'de i Propriul temporar, în sfârşit, este acel care este valabil timp şi nu urmează cu necesitate din natura subiectului, ca de ^ obiceiul unor oameni de a se plimba în agora485. Propriul în raport cu altul este deosebirea caracteristică ne specie, sau în toţi indivizii şi totdeauna, sau în cei mai mulţi indi şi în cea mai mare parte din timp. Astfel, propriul omului faţă de cal pretutindeni şi totdeauna caracterul de a fi biped. Căci omul a totdeauna biped, calul — niciodată. Un propriu valabil pentru cei K mulţi indivizi şi în cea mai mare parte din timp este însuşirea ca pare raţională să comande, iar partea apetitivă şi irascibilă să se supună >. în toate împrejurările însă comandă partea raţională, ci uneorieas supune, iar partea apetitivă şi irascibilă nu se supune totdeauna, ci un«r ea comandă, anume când sufletul omului este vicios. Cei mai prielnici pentru logică486 sunt proprii în sine şi de toite una, precum şi proprii în raport cu altceva. Cum am spus înainte,piop în raport cu altceva ne oferă mai multe probleme. în adevăr,obţinem; necesitate două sau patru probleme, şi de aceea argumentele coiespe zătoare vor fi numeroase. Propriul în sine şi totdeauna adevăratpw obiect de discuţie în multe cazuri şi poate fi constatat în diferitejw1 în ce priveşte propriul în sine, el este discutat în multe cazuri, căci propriu trebuie sa aparţină subiectului în toate cazurile, aşa înc*P nu este caracterizat just dacă subiectul lui nu este prin el deosebi celelalte lucruri. în ce priveşte propriul de totdeauna, trebuie ce , schi: 484 Fiecare din cele trei părţi ale sufletului posedă virtutea sa; in * „partea raţională" (logistikon-ul) posedă ştiinţă. w, tr4inp*<* 485 Exemplul dat înainte era „plimbarea într-un gimnaziu"- adică ^^ef* o grădină afectată exerciţiului fizic. Noul exemplu vorbeşte de „agora i publică cu atribute ce nu se întâlnesc decât în cetăţile greceşti. ..logic' 486 Textual: „logici" (XoyiKâ) în cel mai înalt grad. Termenul « ••. ^ sensul particular de a fi „dialectic" sau de a fi bun pentru „discu. generală, nu specială, ştiinţifică, apodictică. 410 TOPICA V, 2, 129 a, b ■ dacă el nu aparţine, nu aparţinea şi nu va aparţine; 1 idt propriu ■ dacă el nu aparţine, nu apa mU]te timPuri' Ş1nutea fj considerat propriu. iuncaznuf P cercetăm prOpriul temporar numai în timpul Dacă, în star- V l prea multe argumente. Sub raport logic, pro- tiv, obţine a adevăra Propriul pe etăm pp
prea multe argumente. Sub raport logic, pro- oferă ^g^nţe numeroase şi bune. relativ trebuie să fie cercetat prin i atunci trebuie să luăm în seamă dacă el ap să.
^ priveşte proprii m sine şi de totdeauna, trebuie după următoarele locuri comune. în primul rând, trebuie cercetat dacă propriul a fost formulat corect 129 b sau incorect488. Pentru a ne lămuri asupra acestui punct, un prim loc comun este întrebarea dacă propriul a fost determinat prin termeni care sunt mai puţin cunoscuţi sau mai cunoscuţi, şi anume, pentru respingerea tezei, prin termeni mai puţin cunoscuţi, iar pentru stabilirea tezei, prin termeni mai cunoscuţi489. Este determinat prin termeni mai puţin loscuţi490, dacă propriul propus este absolut mai necunoscut decât :tul căruia îi este dat ca propriu. în cazul acesta, propriul nu a fost it corect. Căci noi formulăm propriul pentru a cunoaşte un lucru, el trebuie să fie redat prin termeni mai cunoscuţi. Numai aşa ra va fi cunoscut mai bine. Dacă, de exemplu, se spune că propriul ceta <« poate si c a Iv nu ^ deosebeşte prea mult de accident. Precum accidentul este unui '"cru dar fatâ ^ "" P0*"6 să aparţină, tot aşa un atribut poate fi faţă de ceva propriul 488 Admiţând -tC£Va ^ Să "U fie propriul aceiuia5' !ucru. ^necarevorcons^P™Prlul este «> real, noua cercetare este înşiruirea locurilor le ^evjiau dar i^ °a exP"marea propriului este sau nu corectă. O judecată poate ion > u*u poate să fîA t-x Dac| m u expnmată. te fi uşor respins de^ eXPnmat prin termeni mai puţin cunoscuţi decât subiectul, ""!■• el est mai uşor stahT a £ dat- f°nnularea ne U'wFormularea Precisă pledează pentru stabilirea justă a ^ c<>mun nenir, PTecisi ~ Pentru respingerea ca nejust a propriului dat. »**« respingerea tezei unui i propriu. 411 ARISTOTEL -~—. focului este ceea ce seamănă mai mult cu sufletul cu întrebuinţăm ca explicaţie sufletul, adică un termen 'ln acesţ -cunoscut decât focul (în adevăr, ştim ce este focul mai bi "^ P* sufletul)491, urmează că asemănarea cu focul nu a formul ^^ti proprie a focului. în al doilea rând, s-a săvârşit o eroare da " Qr^h propriului la cutare sau cutare subiect este mai puţjn cu P31 subiectul însuşi. Căci propriul trebuie să fie nu numai mai b' decât lucrul, ci şi apartenenţa sa la lucrul dat trebuie să f cunoscută. Cine nu ştie că propriul aparţine cutărui subiect nu * ^ dacă el aparţine numai acestuia. Deci, fie într-un caz, fie î 't"ac propriul rămâne nelămurit492. Cine a formulat, ca propriul f caracterul de a fi elementul prim în care sufletul îşi are de la naturi său, s-a folosit de un lucru mai puţin cunoscut decât focul însuşi de împrejurarea că sufletul îşi are sediul în el şi încă un sediu originar* De aceea nu formulăm corect propriul focului dacă spunem că focul ea elementul prim în care sufletul îşi are sediul natural. Dimpotrivă, când stabilim teza, trebuie să luăm seama daci propriul a fost formulat prin termeni mai cunoscuţi, şi anume w cunoscuţi în cele două feluri arătate mai sus494. Căci numai aşa propriii este formulat corect în raport cu subiectul dat. în adevăr, printre locuiii comune care stabilesc că propriul este formulat corect, unele ne aratâe propriul este formulat corect numai în această privinţă495, altek. dimpotrivă, formulează corect în chip absolut. Deoarece, de exemplu formulând ca propriul animalului „ceea ce posedă sensibilitate' .an indicat propriul în cele două feluri, adică în termeni mai cunoscup? printr-un propriu mai cunoscut, aşa încât am formulat corect, în a* privinţă, că propriul animalului este calitatea „de a poseda sensibili 491 Simţul realităţii inerent gândirii aristotelice se opune anticipat fundamentale a lui Descartes, că noi cunoaştem mai bine decât orice sufle ^ _^ 492 în primul caz, propriul este mai puţin cunoscut privit în sine, 1 al doilea, propriul este mai puţin cunoscut decât subiectul. . cor[C 493 Cosiderarea focului ca sediul prim al sufletului nu este un propn „sediul prim al sufletului" este o exprimare mai neclară decât focul- ^ 494 Mai cunoscut în sine, absolut, şi mai cunoscut decât subiectu ^ 495 „în această privinţă" (nara toOto), nu „absolut" («ttXuc), ^fţep mai cunoscut decât subiectul. Dacă ar fi absolut, propriul ar trebui in P totdeauna. 412
- este vorba de respingerea unei teze, trebuie să pupă aceea. daca^ul ăntie termenii întrebuinţaţi pentru propriu dacă no cUfflVa ă iar întreaga vorbire permite mai multe S m dacă chiar întreaga vorbire permite mai multe ^ propriul nu a fost formulat corect. Deoarece, ;Sl hT' a simţi" are mai multe sensuri, o dată „a avea , lua unexemp ^^ printr.o senzaţie"497, nu formulăm corect Yüklə 3,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|