Analitica secunda topica respingerile sofistice



Yüklə 3,07 Mb.
səhifə44/68
tarix02.03.2018
ölçüsü3,07 Mb.
#43918
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   ...   68

în al treilea rând563, trebuie să cercetăm subiectele înseşi, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă propriul dat este propriul subiectului afirmativ. în acest caz, acelaşi termen nu va fi şi propriul subiectului negativ. Şi tot aşa, dacă termenul propus este propriul subiectului negativ, el nu va fi propriul subiectului afirmativ. De exemplu, deoarece însufleţit este propriul animalului, el nu va fi propriul non-animalului.

La stabilirea tezei, dacă propriul dat nu este propriul subiectului afirmativ, el va fi propriul subiectului negativ. Dar acest loc comun ne

562 Al doilea caz: două predicate şi două subiecte, când afirmate, când negate.

563 Al treilea caz: acelaşi atribut poate fi afirmat sau negat despre subiecte diferite (subiect afirmativ sau negativ).

432

TOPICA V, 7, 136 a, b



în eroare564. Căci termenul pozitiv nu este propriul subiectului Hv565 si nici termenul negativ nu este propriul subiectului afir- 136 b ■ 566 ln adevăr, termenul afirmativ nu aparţine unui subiect negativ, ■ termenul negativ poate aparţine, ce e drept, unui subiect afirmativ,

• 567


dar nu ca propnu ■.

După aceea, trebuie să cercetăm membrii unei diviziuni568, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă, în realitate, nici un membru al diviziunii nu este propriul vreunuia din ceilalţi membri. In acest caz, termenul propus nu poate fi propriul lucrului pentru care este propus ca propriu. Bunăoară, deoarece caracterul de a fi o vietate perceptibilă nu este propriul nici unei vietăţi muritoare, caracterul de a fi o vietate inteligibilă nu poate fi propriul Zeului569.

La stabilirea tezei, trebuie să observăm dacă vreun membru restant al diviziunii este propriul fiecăruia din membrii diviziunii. în acest caz, termenul restant va fi, de asemenea, propriul acelui membru, căruia, după spusa întrebătorului, nu poate să-i fie propriu. De exemplu, este propriul prudenţei de a fi, de la natură, virtutea părţii raţionale a sufletului, şi tot aşa este propriul fiecăreia din celelalte virtuţi de a fi virtuţile unei anumite părţi a sufletului. De aceea, propriul stăpânirii de sine va fi, de la natură, să fie virtutea părţii apetitive a sufletului570.

564 Eroarea constă în a face dintr-un termen afirmativ propriul unui subiect negativ şi, invers, dintr-un termen negativ, propriul unui subiect afirmativ.

565 Nu putem spune, de exemplu: „a fi virtuos este propriul non-omului".

566 Nu putem spune, de exemplu: „a nu fi virtuos este propriul omului".

„A nu fi virtuos" poate fi predicatul „animalului", dar nu ca propriu, căci multe lucruri nu sunt virtuoase; propriul însă nu se aplică decât unui singur lucru.

Diviziunea platonică are doi membri coordonaţi; de exemplu: muritor, nemuritor. In exemplul ce urmează se iau patru membri, care sunt câte doi membri ai unei diviziuni. Dacă primul nu este propriul celui de-al treilea, nici al doilea nu va fi propriul celui de-al patrulea.

Cei patru membri sunt: sensibil şi inteligibil (o diviziune); muritor şi zeitate (a doua diviziune).

Cei patru termeni sunt aici: prudenţa şi stăpânirea de sine, de o parte, partea raţională şi partea apetitivă a sufletului, de altă parte. Dacă propriul prudenţei este de a fi, e naturâ, virtutea părţii raţionale, tot aşa propriul celorlalte virtuţi este de a fi, de la natură, virtutea uneia din cele trei părţi ale sufletului.

433

ARISTOTEL



După aceea, trebuie să cercetăm termenii derivaţi, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă termenul derivat al propriului dat nu este propriul unui derivat al subiectului571. în acest caz, celălalt termen derivat nu va fi nici el propriul celuilalt termen derivat. De exemplu, deoarece adverbul „în chip moral" nu este propriul adverbului „în chip drept", nici „moralul"572 nu va fi propriul „dreptului".

La stabilirea tezei, trebuie să luăm seama dacă un termen derivat al propriului dat este propriul unui derivat al subiectului. în acest caz, şi celălalt termen derivat va fi propriul celuilalt termen derivat. De exemplu, deoarece „pedestru cu două picioare" este un propriu al omului, tot aşa este propriul omului caracterul de a fi „pedestru cu două picioare"573. Dar trebuie să cercetăm nu numai derivaţiile termenului în discuţie, ci şi opuşii lor, cum am arătat, de asemenea, la locurile comune de mai înainte574. Astfel, la respingerea unei teze, trebuie să luăm seama dacă derivaţia din opusul propriului dat nu este propriul derivaţiei din opusul subiectului. în acest caz, derivaţia celuilalt opus nu va fi nici ea propriul derivaţiei din celălalt opus. De exemplu, deoarece adverbul „în chip moral" nu este propriul lui „în chip drept", adverbul „în chip imoral" nu va fi nici el propriul lui „în chip nedrept".

La stabilirea tezei, trebuie să observăm dacă derivaţia opusului propriului dat este propriul derivaţiei din opusul subiectului dat. în acest caz, derivaţia celuilalt opus va fi propriul derivaţiei din alt opus. Bunăoară, dacă „cel mai bun" este propriul „bunului", şi „cel mai rău" este propriul „răului".

După aceea, trebuie să cercetăm lucrurile care se aseamănă575, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă ceea ce se aseamănă cu

571 La „derivaţie", de asemenea, se iau patru termeni, din care al doilea este derivat din primul („moral"), iar al patrulea — din al treilea („drept"). Un termen este adjectiv, iar celălalt este adverb.

572 „Moral" este traducerea lui to iotXov (în sens propriu: „frumos").

573 „Derivaţia" are aici sensul de „cazuri": întâi, genitivul, al doilea, dativul.

574 De exemplu, cartea a H-a, cap. 9, 114 b.

575 La drept vorbind, lucrurile care se aseamănă sunt lucrurile care se află în aceeaşi proporţie sau „analogie". Exemplele ce urmează au patru termeni în raport de asemanar sau de analogie, doi câte doi.

434

TOPICA V, 7, 136 b, 137 a



nul dat nu este, în realitate, propriul a ceea ce se aseamănă cu

W ctul în acest caz, celălalt lucru care se aseamănă nu va fi nici el

riul asemănătorului. De exemplu, deoarece arhitectul, în ceea ce

'veste construirea unei case, se aseamănă cu medicul, în ceea ce

•veste restabilirea sănătăţii, şi deoarece caracterul de a restabili

"nătatea nu este propriul medicului, atunci şi caracterul de a construi o

casă nu este propriul arhitectului.

La stabilirea tezei, trebuie să cercetăm dacă ceea ce se aseamănă cu propriul dat este propriul a ceea ce se aseamănă cu subiectul. în acest caz si celălalt lucru asemănător va fi propriul asemănătorului. De exemplu, deoarece medicul, în ce priveşte capacitatea de a restabili sănătatea, se aseamănă cu gimnastul, în ce priveşte capacitatea de a restabili puterea muşchilor, urmează că propriul gimnastului este ca­racterul de a restabili puterea muşchilor şi de aceea propriul medicului este acel de a restabili sănătatea.

După aceea, trebuie să cercetăm lucrurile identice576, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă atributul identic faţă de două subiecte nu este, în realitate, propriul subiectului care se comportă identic cu subiectul în discuţie. în acest caz, atributul identic faţă de cele două subiecte nu va fi nici propriul subiectului care, faţă de el, este identic cu primul subiect577. în schimb, dacă atributul identic faţă de două subiecte este propriul subiectului care, faţă de el, este identic cu subiectul în discuţie, atunci el nu va fi propriul lucrului faţă de care a fost formulat ca fiind propriul său578.

[Bunăoară, deoarece prudenţa este identică faţă de frumosul moral şi urâtul moral, întrucât ea este ştiinţa amândurora, şi de aceea propriul prudenţei nu este de a fi ştiinţa frumosului moral, atunci propriul

Noul loc comun se deosebeşte de cel precedent prin aceea că termenii comparaţi nu mai sunt patru — doi câte doi — ci trei, fiindcă unul este un predicat identic pentru două subiecte.

Textul este obscur. El vrea să spună că, în ipoteza că un atribut este identic

pentru două subiecte date, dacă atributul nu va fi propriul unuia, el nu va fi nici al celuilalt.

Dacă atributul identic este totuşi propriul unui subiect, nu va fi propriul celuilalt,

»n că orice lucru are propriul său, care nu poate fi şi al altuia. Exemplul ce urmează

ne oarecare lumină asupra acestui loc comun, unul din cele mai dificile. Am zis

.. arecare lumină", fiindcă structura exemplului este alta decât a teoriei de mai înainte. în

P ce înainte se vorbea de acelaşi atribut pentru două subiecte, exemplul vorbeşte de

Uă atribu'e pentru acelaşi subiect.

137 a


435

ARISTOTEL

prudenţei nu va fi nici de a fi ştiinţa urâtului moral. Dar dacă este propriul prudenţei de a fi ştiinţa frumosului moral, nu poate fi propriul ei de a fi ştiinţa urâtului moral.] Căci nu este posibil ca identicul să fie propriul mai multor lucruri5W. La stabilirea tezei, acest loc comun nu găseşte nici o aplicaţie, căci identicul, fiind unul, este totuşi comparai cu mai multe subiecte.

După aceea, la respingerea tezei, trebuie să luam seama daca predicatul exprimat prin verbul „a fi" nu este, în realitate, propriul subiectului exprimat prin verbul „a fi". în acest caz, nici distrugerea nu va fi propriul subiectului exprimat prin verbul „a fi distrus", nici devenirea nu va fi propriul subiectului exprimat prin verbul „a deveni"580. De exemplu, deoarece nu este propriul omului de a fi un animal, nu va fi nici propriul devenirii sale de a deveni animal, nici al distrugerii sale de a se distruge animalul. Cum am procedat de la existenţă la devenire şi la distrugere, tot aşa vom conchide de la devenire la existenţă şi distrugere, ca şi de la distrugere la existenţă şi devenire.

La stabilirea tezei, trebuie să observăm dacă subiectul exprimat prin verbul „a fi" are un propriu exprimat prin verbul „a fi". în acest caz, şi subiectul exprimat prin verbul „a deveni" va avea ca predicat un propriu exprimat prin verbul „a deveni", şi subiectul exprimat prin verbul „a fi distrus" va avea ca predicat un propriu exprimat prin verbul „a fi distrus". De exemplu, deoarece propriul omului este de a fi muritor581. va fi propriul devenirii omului caracterul de a deveni muritor, iar propriul distrugerii omului caracterul de a fi distrus. Tot aşa, cum am spus, la

579 Exemplul are următorul conţinut. Prudenţa (po'vT)ai<;) este ştiinţa (âirioTrjun) binelui (a frumosului moral) şi a răului (a urâtului moral). Dacă acum propriul prudenţei este de a nu fi ştiinţa binelui, ea nu va fi nici ştiinţa răului. Căci ea are raport de identitate cu amândouă. Dar dacă propriul prudenţei este de a fi ştiinţa binelui, urmează că nu poate fi şi acel de a fi ştiinţa răului, căci aceiaşi lucru nu poate fi propriu) a două lucruri — este împotriva definiţiei propriului. Şi totuşi propriul prudenţei este de a fi ştiinţa binelui şi a răului, fiindcă ştiinţa este convertibilă cu ştiinţa binelui şi a răului. Acest loc comun serveşte deci numai respingerii, nu şi stabilirii, deoarece nici un termen nu este propriul a două lucruri, şi încă a unor lucruri contrarii.

580 într-o exprimare greoaie, locul comun trece de la „a fi" la „a fi distrus" şi ,-a deveni", precum şi invers. Exemplul lămureşte şi de data aceasta gândul lui Aristotel Dacă predicatul „a fi" nu este propriu subiectului „fiinţă", nici predicatul „a fi distrus" sau „a deveni" nu este propriul „distrugerii" sau „devenirii".

581 Termenul grec pentru „muritor", aplicat numai la om, este ftpoToc, spre deosebire de 8vt)toc care înseamnă tot „muritor" aplicat la toate animalele.

436

TOPICA V, 8, 137 a, b



. a tezej trebuie să conchidem deopotrivă de la devenire şi dis- 137 b 6 a re la exjstenţă şl la tot ceea ce decurge din raportarea acestor noţiuni. Apoi trebuie să cercetăm Ideea unui lucru582, pentru a vedea, la ' serea unei teze, dacă propriul dat nu aparţine Ideii sau nu-i aparţine Ideea lucrului al cărui propriu este dat. în acest caz, ceea ce a fost f rmulat ca propriu nu este propriul adevărat. Bunăoară, deoarece carac-rul de a fi în nemişcare aparţine omului în sine, nu întrucât este om, ci întrucât este Idee, nu poate fi propriul omului caracterul de a fi în

nemişcare.

La stabilirea tezei, trebuie să luăm seama dacă propriul îi aparţine Ideii, şi anume dacă îi aparţine întrucât ea este Ideea lucrului despre care nu s-a formulat propriul583.

Căci, în acest caz, ceea ce nu trebuie să-i aparţină ca propriu este totuşi propriul lucrului. De exemplu, aparţine animalului în sine, şi anu­me, întrucât este animal, caracterul de a fi compus din suflet şi corp; de aceea va fi propriul animalului caracterul de a fi compus din suflet şi corp584.

8

După aceea, trebuie să cercetăm mai multul şi mai puţinul, mai întâi la respingerea tezei, pentru a vedea dacă ceea ce este mai mult un anume predicat nu este, în realitate, propriul a ceea ce este mai mult subiectul corespunzător. în acest caz, ceea ce este mai puţin un anumit predicat nu va fi nici el propriul a ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător; nici ceea ce este mai puţin585 un anumit predicat nu va

Aristotel aplică locul comun al propriului şi la teoria platonică a Ideilor: ceea <-e nu aparţine Ideii nu aparţine nici lucrului care participă la Idee, dar ceea ce aparţine Ideii ca Idee nu aparţine necesar şi lucrului subordonat Ideii (dacă Ideea de om este imobilă nu înseamnă că şi omul concret este imobil).

583


Este propriu oricărei Idei de a fi imutabilă, de a fi în repaus.

Este un propriu necesar al animalului în sine, ca animal, nu ca Idee, de a fi "n compus de materie şi suflet. La omul în sine, la Ideea de om. repausul, imutabilitatea aparţuieMeii de om, nu omului ca atare.

De la comparativul de mai înainte se trece Ia superlativ.

437
ARISTOTEL

fi propriul a ceea ce este cel mai puţin subiectul corespunzător, nici ceea ce este cel mai mult un anumit predicat nu va fi propriul a ceea ce este cel mai mult subiectul corespunzător, nici, în sfârşit, un predicat pur şi simplu586 nu va fi propriul unui subiect pur şi simplu. Bunăoară, deoarece caracterul de a fi mai colorat nu este propriul a ceea ce este mai mult corp587, nici ceea ce este mai puţin colorat nu va fi propriu! a ceea ce este mai puţin corp, nici caracterul de a fi simplu colorat — propriul a ceea ce este pur şi simplu corp.

La stabilirea tezei, trebuie să observăm dacă ceea ce este mai muit un anumit predicat este propriul a ceea ce este mai mult subiectul corespunzător. în acest caz, şi ceea ce este mai puţin un anumit predicat va fi propriul a ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător, şi ceea ce este cel mai mult un anumit predicat este propriul a ceea ce este cel mai mult subiectul corespunzător, iar ceea ce este predicatul pur şi simplu este propriul a ceea ce este subiectul pur şi simplu. Bunăoară, caracterul de a simţi mai mult este propriul a ceea ce este mai viu, caracterul de a simţi mai puţin va fi propriul a ceea ce este mai puţin viu, caracterul de a simţi cel mai mult va fi propriul a ceea ce este cel mai viu, caracterul de a simţi cel mai puţin va fi propriul a ceea ce este cel mai puţin viu, în sfârşit, caracterul de a simţi pur şi simplu va fi propriul a ceea ce este viu pur şi simplu.

De asemenea, trebuie să conchidem de la termenul luat pur şi simplu la termenii determinaţi mai sus588. De aceea, la respingerea tezei, trebuie să luăm seama dacă atributul luat în sensul pur şi simplu nu este, în realitate, propriul subiectului luat în sensul pur şi simplu. în acest caz, ceea ce este mai mult un anumit predicat nu va fi propriul a ceea ce este mai mult subiectul corespunzător, nici ceea ce este mai puţin un anu­mit predicat nu va fi propriul a ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător, nici ceea ce este cel mai mult un anumit predicat nu va fi propriul a ceea ce este cel mai mult subiectul corespunzător, nici, în sfârşit, ceea ce este cel mai puţin un anumit predicat nu va fi propriul a ceea ce este cel mai puţin subiectul corespunzător. Aşa, de exemplu,

586 Predicatul „pur şi simplu" (dirXi5c) este termenul pozitiv, fără comparaţie şi superlativ.

587 Aristotel nu explică ce înseamnă „a fi mai mult corp".

588 pe )a pUr şi simpiu (pozitiv) se trece la comparativ (mai mult sau mai puţin) şi la superlativ (cel mai mult şi cel mai puţin).

438

TOPICA V, 8, 137 b, 138 a



ml de a fi virtuos nu este propriul omului, de aceea caracterul de caracterul u ^ ^

fi mai virtuos nu este propriul a ceea ce este mai mult omMy.

La stabilirea tezei, trebuie să vedem dacă predicatul pur şi simplu

te propriul subiectului pur şi simplu. în acest caz, ceea ce este mai

uit un anumit predicat va fi propriul a ceea ce este mai mult subiectul orespunzător, ceea ce este mai puţin un anumit predicat va fi propriul

ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător, ceea ce este cel mai nutin un anumit predicat va fi propriul a ceea ce este cel mai puţin subiectul corespunzător, iar ceea ce este cel mai mult un anumit predicat va fi propriul a ceea ce este cel mai mult subiectul corespunzător. Bunăoară, propriul focului este de la natură de a se îndrepta în sus, de aceea propriul a ceea ce este mai mult foc va fi de la natură de a se 138 a îndrepta mai mult în sus590. în acelaşi chip trebuie să procedăm din celelalte puncte de vedere591.

în al doilea rând592, la respingerea tezei, trebuie să luăm seama dacă ceea ce ests mai mult un propriu nu este, în realitate, propriul a ceea ce este mai mult subiectul corespunzător. în acest caz şi ceea ce este mai puţin propriu nu va fi propriul a ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător. De exemplu, caracterul de a percepe este mai propriu animalului decât este caracterul de a şti propriul omului. Dar caracterul de a percepe nu este propriul animalului, de aceea nici caracterul de a şti nu este propriul omului.

în schimb, la stabilirea tezei, trebuie să luăm seama dacă ceea ce este mai puţin propriu este propriul a ceea ce este mai puţin subiectul corespunzător. în acest caz, ceea ce este mai mult propriu va fi propriul a ceea ce este mai mult subiectul corespunzător. Bunăoară, caracterul de a fi, de la natură, blând este mai puţin propriu al omului decât este caracterul de a fi viu un propriu al animalului. Dar este propriul omului

Nu este propriul omului de a fi virtuos, fiindcă există şi oameni vicioşi. De aceea nici „a fi mai virtuos" nu este propriul lui „a fi mai mult om". Dar există oare „a fi mai mult om", aşa cum există „a fi mai mult viu?" Aristotel nu-şi pune întrebarea aici. El ştie însă că substanţele, esenţele nu comportă un mai mult sau un mai puţin.

Focul are ca „loc natural" stratul superior al lumii sublunare, după pământ şi aer, şi cel mai aproape de eter.

Putem trece de la orice termen, nu numai de la pozitiv la comparativ şi superlativ, la toţi ceilalţi termeni.

592 î


In acest loc comun nu se mai compară un singur atribut cu un singur subiect, c> două atribute şi două subiecte.

439


AR1ST0TEL

caracterul de a fi blând, de aceea şi propriul animalului va fi caracterul de a fi viu.

în al treilea rând593, la respingerea tezei, trebuie să luam seama dacă propriul nu aparţine, în realitate, lucrului căruia se spune că îi aparţine mai mult. In acest caz, propriul nu aparţine nici lucrului căruia se spune că îi aparţine mai puţin. Dar dacă este propriul celui dintâi din aceştia, nu este propriul celuilalt. Bunăoară, caracterul de a fi colorat este propriul mai mult al suprafeţei decât al corpului. Dar dacă nu este propriul suprafeţei, nu este nici al corpului. în schimb, dacă este un propriu al suprafeţei, nu va fi propriul corpului.

Dimpotrivă, la stabilirea tezei, acest loc comun nu poate fi aplicat, fiindcă este imposibil ca acelaşi atribut să fie propriul mai multor lucruri.

în al patrulea rând594, la respingere, trebuie să avem în vedere dacă ceea ce aparţine mai mult unui lucru ca propriul sau, în realitate nu-i aparţine. în acest caz, nu-i va aparţine nici ceea ce pare că este mai puţin propriul său. Aşa, de exemplu, sensibilul pare că este mai propriu animalului decât divizibilul, dar sensibilul nu-i este propriu; deci nici divizibilul nu-i poate fi propriu.

La stabilirea tezei, trebuie să fim atenţi dacă ceea ce este mai puţin propriu unui lucru va fi propriul său. în acest caz, îi va fi propriu şi ceea ce este mai mult propriul acestui lucru. Bunăoară, capacitatea de a percepe este mai puţin propriul animalului decât caracterul de a fi viu. Dar capacitatea de a percepe este propriul animalului, de aceea şi caracterul de a fi viu trebuie să fie propriul său595.

După aceea, trebuie să cercetăm proprii care aparţin în chip egal lucrurilor596. întâi, la respingerea tezei, trebuie sa luăm seama dacă ceea

593 De data aceasta, se compară un atribut cu două subiecte, de exemplu, „a fi colorat" — faţă de suprafaţă şi faţă de corp.

594 Comparaţia se face acum între un subiect şi două atribute, de exemplu, „animalul" pare a avea ca propriu atât „sensibilul", cât şi „divizibilul", în grade deosebite, în adevăr, „divizibilă" poate fi şi linia, nu însă şi „sensibilă" în sensul strict al cuvântului. Dar şi „sensibilul" nu este ceva propriu „animalului", căci este propriu oricărui „corp".

595 Exemplele sunt date cu titlul de ipoteze, nu de expresie fidelă a realităţii, căci ceva mai înainte (138 a) susţinea că animalul nu are ca propriu capacitatea de a percepe, în timp ce acum i se atribuie ca propriu această capacitate.

596 Aristotel cercetează, în cele ce urmează, atributul sau atributele ce aparţin în chip egal ca propriu. Şi aici el examinează cele trei cazuri: a) comparaţia a două subiecte şi două atribute; b) comparaţia a două atribute şi a unui subiect; c) comparaţia a doua subiecte şi a unui singur atribut, fie pentru respingere, fie pentru stabilire.

440


TOPICA V, 8, 138 a,b

"n chip egal propriu nu este, în realitate, un propriu al lucrului °- a îi este propriu în chip egal. în acest caz, şi ceea ce este propriu în

egal nu va fi propriul lucrului căruia îi este propriu în chip egal.

A bunăoară, dacă părţii apetitive a sufletului îi aparţine ca propriu

caracteiul de a dori, întocmai cum părţii raţionale îi aparţine ca propriu

9 direa dar dacă părţii apetitive nu-i este propriu caracterul de a dori,

ftunci nici gândirea nu este proprie părţii raţionale.

La stabilirea tezei, trebuie să observăm dacă ceea ce este propriu în chip egal este propriul lucrului căruia îi este propriu în chip egal. în acest caz, şi ceea ce este în chip egal propriu va fi propriul lucrului căruia îi este propriu în chip egal. De exemplu, părţii raţionale îi este în chip 138 b egal propriu caracterul de a fi primul subiect al prudenţei, întocmai cum părţii apetitive îi este în chip egal propriu caracterul de a fi primul subiect al dorinţei. Deoarece este propriul părţii raţionale caracterul de a fi subiectul prim al prudenţei, tot aşa propriul părţii apetitive este caracterul de a fi subiectul prim al stăpânirii de sine.

în al doilea rând597, la respingerea tezei, trebuie să luăm seama dacă ceea ce este propriu în chip egal598 nu-i este, în realitate, propriu, în acest caz, nu-i va fi propriul lucrului ceea ce îi este propriu în chip egal. Bunăoară, este în chip egal propriul omului caracterul de a vedea şi caracterul de a auzi. Dacă însă nu este propriul omului caracterul de a vedea, atunci nu va fi propriul omului nici caracterul de a auzi.

La stabilirea tezei, trebuie să ţinem seama dacă ceea ce este propriu în chip egal este propriul lucrului dat. în acest caz, ceea ce este propriu în chip egal este propriul lucrului dat. Astfel, bunăoară, este în chip egal propriul sufletului de a fi primul subiect al părţii apetitive ca şi al părţii raţionale. Dacă propriul sufletului este de a fi primul subiect al părţii apetitive, atunci trebuie să fie propriul sufletului şi de a fi subiectul prim al părţii raţionale.


Yüklə 3,07 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   ...   68




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin