Aspecte ale istoriei bisericii

ISTORIA BIMILENARĂ A BISERICII
Odată cu apariţia umanităţii sau mai precis cu crearea protopărinţilor noştii se poate spune că s-a inaugurat şi prima biserică: familia. Sensul sacru al Bisericii este definit de orice însemnă comunitate religioasă. În sensul adunării, multiplicitatea însemnă în termeni religioşi biserică. Istoria Bisericii coincide şi ea atât în Vechiul cât şi în Noul Testament cu istoria umanităţii în sens duhovnicesc. Toată creaţia este chemată de a fi o Biserică şi acest lucru este cel mai bine reprezantat în arhitectura bisericilor ortodoxe. Arhitectura bisericii nu reprezintă o idee abstractă ci mai cu semă aduce aminte de sofianizarea materiei, de înduhovnicirea ei. Materia în sine nu mai are un mod grosier de fiinţare. Se spune că în cazul Bisericilor ortodoxe arhitectura converge înţelepciune. În acest sens devine extrem de important dacă mesajul Bisericii primare a fost păstrat intact şi în ce măsură au mai fost adăugate şi supraadăugate mesaje auxiliare şi subsidare primului mesaj creştin. Aceasta este o problemă destul de spinoasă cercetătorului critic al istoriei creştine. În acest sens este interesant primul articol al prezentului volum care îşi propune să dezbată la nivel cărturăresc problema etosului patristic din Biserica ortodoxă actuală, mai precis mesajul părinţilor Bisericii ortodoxe. Astfel Biserica nu este numai apostolică ci este şi patristică. În sensul ecclesiologic Biserica este temelia adevărului.

Părinţii nu au teologhisit în maniera aristotelică ci în duhul apostolilor. Prezentul volum este un compendiu de diferite studii ale aceluiaşi autor scrise la diferite date pe aceiaşi temă. Tematica diferă în gen dar este omogenă în aspectul clasic al dezbaterii subiectelor de interes teologic. Vechiul Tesmant este şi el o bază a revelaţiei care nu a fost trecută cu vederea de părinţii Bisericii Ortodoxe. Biserica Ortodoxă este noul Israel sau mai bine spus noul popor ales al lui Dumnezeu. Toate profeţiile Vechiului Testament au fost împlinite în Noul Testament. Vechiul Testament nu numai că a fost îmlinit dar a fost şi înnoit. O anumită trăsătură a lui provine şi din metoda de interpreatre. În general este recunoscută ca şi metodă de interpretare utilizată de Biserica Ortodoxă, metoda alegorică prin care un sens al scripturii este înţeles în sens duhovnicesc. Scriptura are de oferit umanităţii un mesaj universal. El se adresează tuturor generaţiilor.

Un alt studiu important este cel referitor la conceptul de creaţie în teologia lui Sfântului Atanasie cel Mare. Atanasie este cel care pune în contradicţie creştinismul cu păgânismul. Gândirea greacă veche concepea un univers imutabil şi peren în care pantismul era sursa cauzei sale. Concepţia biblică este radical diferită. Dumnezeu este autorul cosmosului şi nu un principiu impersonal adus în existenţă să creeze. Atanasie prezintă aici superioritatea concepţiei creştine faţă de restul conceptelor despre creaţie ale epocii patristice. Tot pe această linie se mai înscrie şi articolul despre eshatologie în epoca patristică.

Un alt studiul al acestui compediu se referă la Sfântul Ioan Hristosom ca şi la un profet al milosteniei în care sunt evocate caracteriticile predicii şi vieţii sfântului Ioan Hrisostom. Tot în domeniul patristic mai trebuie menţionate studiile patristice despre controversa antopomrofită din deşertul egiptean şi caraterizarea vieţii şi a învăţăturii avei Afu din Pamdje.

Mai sunt evocate în acest volum şi anumite aspecte de ordin istoric al misiunilor ruseşti şi ale lucrării de misionarizare a Bisericii ruse.

Prezentul volum se încheie cu o istorie a ecumenismului ortodox din secolul al nouăsprezecelea.

Radu Teodorescu