Situaţia în care oferta îşi păstrează caracterul de automicitate, iar cererea este redusă la un număr restrâns de agenţi economici, poartă denumirea de oligopol
Situaţia în care oferta îşi păstrează caracterul de automicitate, iar cererea este redusă la un număr restrâns de agenţi economici, poartă denumirea de oligopol.
Oligopolurile reprezintă forme tipice de concentrare a producţiei şi a capitalurilor.
Oligopolurile reprezintă forme tipice de concentrare a producţiei şi a capitalurilor.
Explicaţia apariţiei şi dezvoltării lor este - în principal - legată de puterea economică, în special în legătură cu piaţa ce însoţeşte creşterea dimensiunii muncii, firme în ritmuri superioare creşterii ramurii şi de existenţa şi manifestarea economiilor de scară.
Oligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a pieţei, datorită faptului că o creştere a volumului producţiei peste o anumită limită, nu mai asigură o scădere a costurilor şi, deseori, nici măcar menţinerea acestora la nivelele anterioare şi, ca urmare, firma oligopolistă nu este stimulată pentru a încerca obţinerea poziţiei de monopol. Astfel de cazuri sunt - în general - denumite oligopoluri naturale.
Principalele forme de oligopol evidenţiate în literatura economică sunt:
a. în funcţie de existenţa sau absenţa diferenţierii produselor, se vorbeşte de oligopol pur şi oligopol diferenţiat; dacă produsele sunt identice (ciment, otel sau aluminiu) avem de a face cu o situaţie de oligopol pur. Interdependenţele reciproce vor fi mai mari în acest caz, pentru că orice eventuală modificare a preţului unei firme va produce cu certitudine efectele substanţiale asupra vânărilor concurenţilor şi îi va determina pe aceştia să reacţioneze; fundamentată pentru situaţiile de oligopol pur este concurenta prin preţ; pe de alta parte, în condiţiile oligopolului cu produse diferenţiate modificările de preţ vor avea în mai mică măsură un efect direct asupra celorlalţi competitori; cu cât gradul de diferenţiere este mai ridicat, cu atât mai redusă va fi dependenţa reciprocă; situaţiile de oligopol diferenţiat caracterizează o mare parte din economie, incluzând majoritatea produselor industriale de larg consum;
b. dacă se are în vedere modul de manifestare a legăturilor reciproce, respectiv gradul de coordonare, se întâlnesc oligopoluri bazate pe înţelegeri directe (complet coordonate), oligopoluri bazate pe coordonare spontană sau tacită (parţial coordonate) şi oligopoluri fără coordonare; înţelegerile directe presupun negocierea şi încheierea unor acorduri explicite între concurenţi (formale sau oficiale) - carteluri şi sindicate - sau de caracter informal sau secret; astfel de acorduri cresc stabilitatea oligopolului în măsura în care - altfel - firmele ar putea doar să-şi bazeze propriile acţiuni preponderente pe estimarea erorilor de comportament ale concurenţilor; acordurile pot avea în vedere - exclusiv - nivelul preţurilor sau atât preţurile de vânzare, cât şi nivelul producţiei; se poate avea în vedere regula stabilirii preţurilor funcţie de o anumită firma (firma lider, iar preţul astfel convenit poartă numele de preţ director) sau acceptarea unor metode unitare de determinare a preturilor care să conducă şi la o uniformizare a preţurilor.
b. dacă se are în vedere modul de manifestare a legăturilor reciproce, respectiv gradul de coordonare, se întâlnesc oligopoluri bazate pe înţelegeri directe (complet coordonate), oligopoluri bazate pe coordonare spontană sau tacită (parţial coordonate) şi oligopoluri fără coordonare; înţelegerile directe presupun negocierea şi încheierea unor acorduri explicite între concurenţi (formale sau oficiale) - carteluri şi sindicate - sau de caracter informal sau secret; astfel de acorduri cresc stabilitatea oligopolului în măsura în care - altfel - firmele ar putea doar să-şi bazeze propriile acţiuni preponderente pe estimarea erorilor de comportament ale concurenţilor; acordurile pot avea în vedere - exclusiv - nivelul preţurilor sau atât preţurile de vânzare, cât şi nivelul producţiei; se poate avea în vedere regula stabilirii preţurilor funcţie de o anumită firma (firma lider, iar preţul astfel convenit poartă numele de preţ director) sau acceptarea unor metode unitare de determinare a preturilor care să conducă şi la o uniformizare a preţurilor.
Fixarea ofertei poate viza stabilirea unor cote fixe de producţie şi/sau vânzarea pentru fiecare firmă, pe o anumita piaţă sau împărţirea pieţelor de desfacere (fiecare firmă putând beneficia de o poziţie de monopol de piaţă sau pe segmentul de piaţă ce ia revenit). O variantă a stabilirii de cote de producţie o reprezintă sistemul cotelor fixe pentru majoritatea participanţilor şi stabilirea unei cote variabile („tampon”) pentru o anumită firmă (de regulă firma lider), situaţie în care aceasta îşi va creşte sau restrânge producţia şi oferta funcţie de fluctuaţiile cererii, de o asemenea manieră încât să menţină preţul pieţei la un anumit nivel prestabilit.
Totuşi, în mod obişnuit, oligopolul presupune mai degrabă o coordonare spontană decât acorduri directe. Fiecare firmă ia în considerare, pur şi simplu, „răspunsul”, aşteptând din partea concurenţilor, vis-a-vis de propriile acţiuni, şi îşi stabileşte propriile politici comerciale în funcţie de, şi în concordanţă cu acestea. Atâta timp cât fiecare firmă urmează această cale, preturile şi nivelul producţiei vor fi stabilite la nivele acceptabile pentru toţi.
În aceste cazuri pot apare doua tipuri de relaţii concurenţiale:
În aceste cazuri pot apare doua tipuri de relaţii concurenţiale:
existenţa şi „acceptarea” unei firme lider a cărei influenţă este dominantă (determinată de dimensiunea şi ponderea sa în cadrul unei pieţe, ramuri, în raport cu celelalte, încrederea pe care o inspiră etc.);
cooperare valutară (fără cadrul organizaţional, acorduri sau firmă lider) determinată de interese comune, etica afacerilor şi toleranţă reciprocă.
