b. Concurenţa multi-firme cu produs diferenţiat (monopolitică)
Realitatea şi teoria economică atestă existenţa unei forme de concurenţă care întruneşte caracteristicile concurenţei perfecte (complete) cu o excepţie, şi anume, omogenitatea produselor; de aceea, aceasta este înlocuită cu diferenţierea (eterogenitatea) acestora. Subiecţii economici realizează acest obiectiv într-o maniera reală prin îmbunătăţirea calităţii şi/sau, într-o manieră iluzorie, prin modul de prezentare, ambalare, reclamă, publicitate etc. Cumpărătorii au posibilitatea să aleagă marfa pe care o doresc, din genul dat de marfă.
Pe o piaţă de concurenţă monopolistă există, în acelaşi timp, o diferenţiere a produselor şi un număr mare de vânzători. Acest tip de concurenţă prezintă elemente prin care produsul se „înrudeşte” cu cele două forme diametral opuse: concurenţa perfectă, pe de o parte, şi monopolul, pe de alta. În esenţă, această formă de concurenţă se caracterizează prin următoarele trăsături:
- diferenţierea mărfurilor prin care producătorul încearcă să asigure o concordanţă tot mai mare a bunurilor pe care le oferă cu trebuinţele şi dorinţele consumatorului, urmărind prin aceasta să-şi atragă astfel o clientelă fidelă. După ce producătorul a reuşit să-şi diferenţieze în măsură suficientă produsul şi să-şi „creeze” propria clientelă, el îşi va putea alege simultan preţul şi cantitatea de marfă din marca al cărei monopol îl deţine (un monopol asupra unui segment al pieţei produsului pe care îl realizează);
- diferenţierea mărfurilor prin care producătorul încearcă să asigure o concordanţă tot mai mare a bunurilor pe care le oferă cu trebuinţele şi dorinţele consumatorului, urmărind prin aceasta să-şi atragă astfel o clientelă fidelă. După ce producătorul a reuşit să-şi diferenţieze în măsură suficientă produsul şi să-şi „creeze” propria clientelă, el îşi va putea alege simultan preţul şi cantitatea de marfă din marca al cărei monopol îl deţine (un monopol asupra unui segment al pieţei produsului pe care îl realizează);
- numărul vânzătorilor (producătorilor) este suficient de mare pentru ca deciziile şi acţiunile individuale să fie independente de ale celorlalţi;
- înlocuirea concurenţei prin preţuri, cu concurenţa prin produse - trăsătura fundamentală a acestei forme de concurenţă;
- intrarea unor noi firme este relativ facilă: această premisă este privită de unui economişti drept incompatibilă cu diferenţierea produselor; principalul argument este următorul: dacă consumatorii îşi manifestă preferinţele pentru produsele unei anumite firme, fluxul unor competitori este, în mod inevitabil, limitat;
- preţul de echilibru poate fi şi este, de regulă, mai mare decât cel al concurenţei perfecte şi, în orice caz, superior costului marginal.
Pentru că acest gen de concurenţă se desfăşoară între numeroşi ofertanţi şi o multitudine de cumpărători, ea este denumită şi concurenţă multi-firme cu produs diferenţiat.
Deşi, practicarea concurenţei prin produse este trăsătura fundamentală a concurenţei multi-firme, diferenţierea produselor este practicată frecvent şi de oligopoluri.
c. Concurenţa imperfectă
c. Concurenţa imperfectă
Orice situaţie în care nu avem de a face cu un monopol şi care nu se încadrează în tipologia concurenţei perfecte este definită drept concurenţă imperfectă. Acest mod de abordare ridică anumite probleme legate atât de modul de concepere a procesului concurenţial, cât şi de delimitarea anumitor forme concrete de concurenţă.
Principalele observaţii, ce se cer avute în vedere, se referă la următoarele aspecte:
- În ce măsură şi în ce condiţii monopolul elimină concurenţa?
- Este concurenţa monopolistă (multi-firme cu produs diferenţiat) o formă a concurenţei imperfecte sau o formă de concurenţă perfectă?
- Se suprapune conceptul de concurenţă monopolistă cu cel de concurenţă imperfectă şi, dacă da, în ce condiţii?
- Reprezintă oligopolurile singurele forme de concurenţă imperfectă?
Literatura economică contemporană tinde să accepte că teoria monopolului este compatibilă cu cea a concurenţei, că în anumite limite şi cu anumite condiţionări - pe care le vom prezenta ulterior - se poate vorbi de o concurenţă în condiţii de monopol; deci monopolul poate fi şi este privit ca o formă a unei concurente imperfecte.
Practica arată că, de cele mai multe ori, intensitatea de desfăşurare a procesului concurenţial nu se reduce, ci, în cele mai multe cazuri, este mai ridicată în condiţiile concurenţei multi-firme cu produs diferenţiat.
Efectele pozitive ale concurenţei, legate de nivelul preturilor, calitate, satisfacerea dorinţelor consumatorilor, progres tehnic ş.a. sunt cele mai vizibile, de asemenea, în astfel de situaţii.
Ca urmare, înclinăm a considera, având în vedere şi caracterul preponderent teoretic al modelului concurenţei perfecte, că, dacă concurenţa monopolistă nu reprezintă neapărat o formă a concurenţei perfecte (ceea ce am putea denumi concurenţa perfecta cu produs diferenţiat), ea reprezintă, cel puţin, una din cele mai apropiate forme de modelul concurenţei perfecte ce poate fi regăsită în viaţa economică reală. Conceptele de concurenţă monopolistă şi concurenţă imperfectă se suprapune şi în acelaşi timp se diferenţiază. Ele vizează aceeaşi zonă a economicului, respectiv situaţii intermediare între concurenţa perfectă şi monopol, din acest punct de vedere, anumiţi economişti punând semnul egalităţii între ele.
