- Raport statistic, între capitalul în funcțiune ți venitul care se obține cu el.
11.2.2. Productivitatea investițiilor
Noțiunea de „productivitate a investițiilor” a fost introdusă în teoria economică prin contribuția americanului EVSEY DOMAR (David Evsey Domar, Essays in the Theory of Economic Growth, Oxford University Press, New York, 1957).
El aprecia: „Pentru ocuparea deplină a forței de muncă, este necesar ca ritmul de creștere a venitului să fie egal cu produsul dintre înclinația marginală spre economisire și productivitatea medie a investițiilor”.
Adică: Știm că:
Prin urmare: unde:
σ – productivitatea medie a investițiilor, arată câte unități de venit se obțin cu o unitate de capital în funcțiune;
σm – arată cu câte unități crește venitul la creșterea cu o unitate a capitalului (sau la o unitate de capital investită).
Acest indicator, în expresie medie sau marginală, indică o sporire a eficienței când are tendință crescătoare.
Acest indicator, în expresie medie sau marginală, indică o sporire a eficienței când are tendință crescătoare.
11.2.3. Multiplicatorul investițiilor
Multiplicatorul a căpătată o largă circulație în literatura economică în special după apariția lucrării lui John Maynard Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, în 1936.
John Maynard Keynes privește teoria multiplicatorului ca pe o parte integrantă a concepției sale referitoare la ocuparea mâinii de lucru.
„În împrejurările date, scrie Keynes, se poate stabili un raport determinat, care urmează a fi definit multiplicator, între venit și investiții ... între volumul total al ocupării mâinii de lucru și volumul de ocupare direct legat de investiții”. (John Maynard Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, București, 1970, pag. 140).
„Multiplicatorul, arată Keynes, ne spune că atunci când are loc un spor al investițiilor globale, venitul va crește cu o mărime care este de „M” ori mai maredecât sporul de investiții”. (John Maynard Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, București, 1970, pag. 141).
Deci, de unde: și cum: , avem:
Simplificând cu obținem: , unde: - înclinația marginală spre consum
Deci, , unde M arată efectul multiplicator al investițiilor asupra venitului.
Deci, , unde M arată efectul multiplicator al investițiilor asupra venitului.
Cum însă, rezultă că „M” este direct proporțional cu înclinația marginală
spre consum (Ex: dacă Y = 10; C = 9; S = 1; rezultă M = 10; și deci Y = 10 I, dacă C = 8; Y = 5I; dacă C = 7; Y = 3,33I etc), .
Deci, cu cât va fi mai mare partea din venit (și din sporul venitului) alocată consumului, cu atât multiplificator va fi mai mare. Sau, cu atât se consumă mai mult din venit, cu atât o investiție mai mică va crea un venit mai mare și invers.
Multiplicatorul investiților este invers proporțional cu înclinația marginală spre economisere
. Deci, cu cât va fi mai mare partea economisită din venit (și din sporul venitului), cu atât multiplicatorul va fi mai mic și invers. Sau, cu cât se economisește mai mult din venit, cu atât eficiența investițiilor va fi mai mică și invers.
Într-o economie rațională se pot întâlni următoarele relații: pentru că:
Y = C, înseamnă că tot venitul național se consumă;
Y = S, înseamnă că tot venitul național se economisește.
Acceleratorul sau „coeficientul de accelerație” sau „principiul acceleratorului” – variații de vocabular care reflectă și anumite deosebiri de interpretare – exprimă și măsoară efectul creșterii venitului asupra investițiilor, oferind, astfel, o explicație teoretică asupra evoluției acumulării de capital. Iată de ce unii economiști definesc „teoria principiului accelerației” ca „teorie completă a investițiilor”. (James S. Duesenberry, Business Cycles and economic growth, MeGraw-Hill, New York, 1958, pag.31).
În sens larg, teoria acceleratorului face ca investiția să depindă de proporția în care evoluează venitul. Specialiștii apreciază că investiția viitoare depinde de evoluția venitului, de rata scontată a profitului. Dacă întreprinzătorii se așteaptă ca ritmul de creștere al cererii pentru produsul lor să fie egal, în perioadele următoare, cu cererea pe care tocmai au înregistrat-o, și ca partea de profit să rămână neschimbată … ei vor investi într-un fel care va corespunde modelului pur al acceleratorului. (Theories of economic growth, by Bert F. Hoselitz și alții, capitolul semnat de H. J. Burton, pag. 285).
Acceleratorul a fost introdus în economia politică de americanul John Maurice Clark, în anul 1917. (Gheorghe Popescu, Neoclasicismul economic (Marginalismul), Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996).
sau
unde:
It – investiția dorită în anul t;
Yt+1, Yt – venitul anului t+1 și al anului t;
A – acceleratorul.
Astfel, A exprimă investiția anului t, necesară pentru obținerea creșterii dorite a venitului în perioada (t; t+1). La prima vedere între A și Cm nu există nici o deosebire, dar analiza mai atentă relevă că:
