4.2. Tipologia trebuințelor. Sistemul trebuințelor
Trebuinţele omului sunt multiple deoarece formele lor de manifestare, reale şi concrete, în viaţă sunt la rândul lor multiple. Privite în totalitatea şi interrelaţiile lor, trebuinţele umane alcătuiesc un sistem – sistemul trebuinţelor.
În funcţie de principalele criterii care stau la baza grupării trebuinţelor, putem avea următoarea clasificare a trebuinţelor:
În funcţie de principalele criterii care stau la baza grupării trebuinţelor, putem avea următoarea clasificare a trebuinţelor:
a. după natura sau conţinutul lor trebuinţele pot fi: fizice (naturale), sociale, intelectuale (spirituale).
b. după purtătorii trebuinţelor: individuale, de grup, la nivelul societăţii.
c. după intensitatea cu care se manifestă : cu intensitate mică, medie, mare.
d. după frecvenţa manifestării lor în timp: zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale, anuale, multianuale sau permanente, periodice, rare.
e. după urgenţa satisfacerii: de urgenţa I, a II-a, a III-a etc.
f. după gradul de extindere: locale, regionale, naţionale, mondiale.
g. după rolul trebuinţelor în viaţa socială: fundamentale (de bază), secundare, terţiare.
Una dintre trăsăturile trebuinţelor este dinamismul. Ca urmare tabloul trebuinţelor se completează sistematic cu trebuinţe noi ocupat de ele în cadrul sistemului trebuinţelor a permis ierarhizarea acestora. În funcţie de elementele menţionate, trebuinţele pot fi ierarhizate schematic, în general, pe patru nivele:
1. Nivelul I cuprinde trebuinţe fizice (fundamentale) pe care se construiesc celelalte nivele. În esenţă acestea sunt trebuinţele automenţinerii şi perpetuării speciei umane care constau în hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, apărarea sănătăţii etc.
2. Nivelul al II – lea cuprinde trebuinţele fizice, mijlocite de nivelul de dezvoltare economică şi de relaţiile sociale. Ele vizează calitatea hranei, a îmbrăcămintei, modul de hrănire, moda vestimentar, gradul de confort al locuinţei etc.
3. Nivelul al III – lea cuprinde trebuinţele sociale propriu-zise, în accepţiunea restrânsă a termenului. Este vorba de trebuinţele social-economice, social-politice, social-comunicative, social-etnice.
3. Nivelul al III – lea cuprinde trebuinţele sociale propriu-zise, în accepţiunea restrânsă a termenului. Este vorba de trebuinţele social-economice, social-politice, social-comunicative, social-etnice.
4. Nivelul al IV – lea cuprinde trebuinţele intelectuale, trebuinţe de cunoaştere ştiinţi fico-tehnică, estetice, formarea profesională, educarea şi îmbogăţirea orizontului cultural.
Intensitatea cu care se manifestă trebuinţele slăbeşte, se reduce pe măsură ce acestea sunt satisfăcute şi se stinge atunci când se atinge punctul maxim de saţietate. Continuarea consumului după acest punct, conduce la apariţia unei stări dezagreabile.
4.3. Interesele economice
Una din problemele majore ale teoriei şi practicii economice, şi nu numai a lor, este fără îndoială problema intereselor economice. Interesele economice constituie subiectul unor ample dezbateri şi controverse teoretico-metodologice încărcate cel mai adesea cu doze mai mari sau mai mici de ideologie.
Psihologii folosesc adesea termenul de interes pentru a desemna instinctele, dorinţele, sentimentele care îndeplinesc rolul de motor afectiv al vieţii şi totalitatea stărilor, acţiunilor şi relaţiilor vieţii.
Unii sociologi înţeleg interesele ca unitate a obiectivului şi subiectivului. Momentul obiectiv al interesului îl constituie starea subiectului, iar momentul subiectiv – forţele ideale impulsionate, adică motivele conştientizate ale activităţii umane. Obiectivele acestor motive reprezintă însăşi conţinutul intereselor. Potrivit altor păreri, tot de sorginte sociologică interesele reprezintă trebuinţe conştientizate şi de aceea, ele – interesele – includ în conţinutul lor momentul complicat al trecerii de la obiectiv la subiectiv adică reflectarea obiectivului în conştiinţa oamenilor.
Unii economişti şi sociologi văd în interese numai forme de manifestare a trebuinţelor. Potrivit acestei viziuni interesele au caracter obiectiv atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul formei, atât sub aspectul genezei, cât şi sub aspectul existenţei. Nu interesul este unitatea obiectivului şi a subiectivului ci procesul de înfăptuire, de realizare a sa. Această viziune pare cea mai apropiată de adevăr. În concordanţă cu aceasta interesele economice reprezintă forme de manifestare a trebuinţelor economice.
Unii economişti şi sociologi văd în interese numai forme de manifestare a trebuinţelor. Potrivit acestei viziuni interesele au caracter obiectiv atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul formei, atât sub aspectul genezei, cât şi sub aspectul existenţei. Nu interesul este unitatea obiectivului şi a subiectivului ci procesul de înfăptuire, de realizare a sa. Această viziune pare cea mai apropiată de adevăr. În concordanţă cu aceasta interesele economice reprezintă forme de manifestare a trebuinţelor economice.
Subiecţii şi purtătorii intereselor economice sunt tot indivizii, diferitele micro, macro şi alte comunităţi umane şi structurilor instituţionalizate.
Interesele economice ocupă un loc aparte în cadrul vieţii economico-sociale şi îndeplinesc un rol deosebit de activ în cadrul acesteia. Ele constituie piese importante ale resortului „motor” al economiei împreună cu trebuinţele, scopurile, contradicţiile interne şi cu alte piese. Interesele îndeplinesc rolul de impuls nemijlocit, de forţă motrice nemijlocită şi de cauză principală imediată a activităţii economico-sociale, a muncii, a producţiei sociale.
