3. Legea întruchipează o legătură generală esenţială, necesară şi nu una singulară, izolată. Ea este manifestarea generalului în universul natural şi social. Ex: Toţi producătorii de mărfuri, produc pentru a vinde şi pentru a obţine un câştig etc.
4. Legea este o legătură trainică, stabila. În ansamblul mişcărilor care se produc în lumea înconjurătoare există şi se menţin anumite raporturi care se dovedesc a fi stabile, trainice, durabile, care se repetă atât timp cât se menţin condiţiile în care au apărut. Ex: De fiecare data un corp introdus în apă este împins de jos in sus cu o forţă egala cu volumul de lichid care a fost dislocat etc.
5. Legea este o trăsătură, o relaţie probabilistă. Mult timp s-a susţinut şi mulţi specialişti susţin, şi în prezent, că legea obiectivă este o relaţie necesară absolută şi nu întâmplătoare. Trăsăturile menţionate sunt proprii tuturor legilor obiective, ele definesc şi caracterizează numai în parte legile economice.
Pentru întregirea caracterizării legilor economice este necesara prezentarea trăsăturilor specifice lor:
1. Câmpul specific de acţiune
Câmpul specific de acţiune al acestor legi este economia, viaţa economică, fenomenele, procesele şi relaţiile economice dintre oameni.
2. Fiind legi care guvernează economia, întruchipează legături esenţiale, necesare, generale, stabile, trainice şi probabile economice, esenţe şi necesităţi economice.
3. Modul specific de acţiune
În universul natural, în măsura în care se face abstracţie de intervenţia omului, acţionează agenţi inconştienţi, orbi, unii asupra altora, în al căror joc reciproc se manifestă legile obiective. În societate, deci şi în economic legile se manifestă prin activitatea oamenilor. Legile economice sunt legile activităţii economice; ele guvernează această activitate şi acţionează (se manifestă) prin intermediul ei.
4. Legile economice îşi modifică forma şi conţinutul mai repede, în perioade mai scurte de timp decât legile naturii. Realitatea atestă că forma se modifică adesea mai repede decât conţinutul.
4. Legile economice îşi modifică forma şi conţinutul mai repede, în perioade mai scurte de timp decât legile naturii. Realitatea atestă că forma se modifică adesea mai repede decât conţinutul.
5. Caracterul tendenţial mai accentuat decât al legilor naturii. Legile economice sunt legi probabiliste ale unor fenomene, procese şi relaţii cu caracter probabil şi nu legi ale relaţiilor pure, riguros determinate. Ele se înfăptuiesc numai cu o anumită aproximaţie, numai ca o tendinţă dominantă.
Legile descoperite şi formulate de ştiinţă, în cazul nostru legile descoperite de economia politică, nu trebuie identificate cu legile economice obiective. Primele reprezintă doar reflectarea mai mult sau mai puţin exacta a celor din urmă.
2.2. Sistemul legilor economice
Fiecare lege economică întruchipează o anumita legătură esenţială, necesară, generală, trainică, stabilă şi probabilistică. În virtutea acestui fapt, ea îşi are conţinutul său propriu şi o autonomie funcţională, acţională. Dar nici o lege economică nu acţionează în afara celorlalte legi. Ele se intersectează cu alte legi economice. Totalitatea legilor care acţionează în economic - privite în unitatea şi interacţiunea lor, constituie sistemul legilor economice.
Economia politică a descoperit numeroase criterii de grupare (clasificare) a legilor economice: timpul (durata) acţiunii, spaţiul economic al acţiunii, rolul îndeplinit în cadrul sistemului de legi etc.
Astfel, din punct de vedere al duratei, al generalităţii în timp, legile economice se pot grupa în:
1. Legi care acţionează în întreaga economie naţională, în toate ramurile ei, care s-ar putea numi legi macroeconomice. Ex.: legea acumulării; legea concentrării producţiei şi capitalului; legea cooperării; legea ofertei; legea cererii; legea interacţiunii dintre cerere şi oferte. Ele se mai numesc şi legi generale. Tot generale sunt şi legile comune tuturor sistemelor economice.
2. Legi care acţionează numai în perimetrul unor sfere ale economiei naţionale. Ex.: legile producţiei nemijlocite, legile repartiţiei, ale schimbului de mărfuri. Aceste legi pot să fie numite legi sectoriale sau legi particulare.
3. Unele legi economice acţionează numai la nivelul agenţilor economici ai entităţilor economice, deci în cadrul microeconomiei.
4. Odată cu formarea economiei mondiale (sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea) şi cu amplificarea legăturilor reciproce dintre economiile naţionale, unele legi economice şi-au mondializat câmpul de acţiune, au devenit legi mondoeconomice. Ex.: legea diviziunii muncii; legea cooperării; legea concurenţei; legea ofertei; legea interacţiunii dintre cerere şi oferta.
Din punct de vedere al rolului pe care îl îndeplinesc în mişcarea economică, legile care guvernează se pot grupa în:
1. Legi structurale. Ex.: legea diviziunii muncii; legea proporţionalităţii etc.
2. Legi funcţionale. Ex.: legea profitului; legile formării şi mişcării trebuinţelor etc.
3. Legi de dezvoltare. Ex.: legea acumulării; legea creşterii productivităţii muncii; legea economiei de factori de producţie (legea economiei de muncă) şi altele.
Fără a epuiza clasificarea legilor economice, menţionăm că tipologia legilor economice nu este absolută, ci relativă.
