Căile teologiei ruse

Domaşniaia beseda (a se vedea mai jos nota 262). Din cauza caracterului ei întunecat şi sceptic, în special în legătură cu instituţiile Bisericii, Bukharev a negat publicaţia. Aceasta l-a înfuriat pe Askochenschi, care a lansat nişte proteste violente al Academia din Sank Petersburg şi când jurnalul a fost în cele din urmă trimis tiparului în 1858 a inclus un sumar denunţător a lucrării O pravoslavii a lui Bukharev în care a fost acuzat de o erezie ticăloasă. El s-a apărat într-un articol în Syn otechestva, dar Askochensckii l-a presat cu protestele lui împotriva comentariilor lui la Apocalipsă, pe care Bukharev care acum era deja retras la Mănăstirea Sfântul Nikitin din 1862 a considerat-o lucrarea fundamentală a vieţii lui. Când autorităţile în 1863 au decis să nu o publice el a renunţat la voturile monahale şi s-a căsătorit. Restul vieţii şi l-a petrecut în sărăcie, dar Bukharev a continuat să publice lucrări despre exegeza Vechiului Testament şi să adauge materiale la tratatul său despre Apocalipsă.

685 Iacobinii au fost o facţiune în revoluţia franceză influenţată în special de Iluminism. A acuza pe cineva de „iacobinism” însemna a deroga înclinaţia lor prin asocierea ei cu un raţionalism excesiv şi nişte idei revoluţionare.

686 Ca şi Supra Procurator al Sfântului Sinod pentru douăzeci de ani, contele Nicolae Alexandrovici Pratasov (1799-1855) a adus controlul guvernului asupra Bisericii la cele mai mari înălţimi. Pratasov a fost un ofiţer de cavalerie retras care a mers la muncă pentru Ministerul Educaţiei şi ca şi cenzor principal al comisiei din 1834. El a dobândit repede o mare influenţă asupra educaţiei seculare şi în 1836 a obţinut puterea sa în Biserică, transformând-o într-un departament al Statului. A se vedea mai jos, pp. 239 ff.

687 Nikanor Brovkovici (1827-1890) a fost un filosof şi un om bisericesc al unei generaţii mai târzii. Educat în Academia din Sank Petersburg, a predat acolo şi a slujit ca rector la câteva seminarii, pe lângă Academia din Kazan. Mai târziu în viaţă a devenit Arhiepiscop de Kherson şi Odessa. Este cunoscut pentru câteva articole polemice scrise împotriva viziunilor sale despre romancierul Lev Tolstoi şi principala sa lucrare filosofică, influenţată de Platon şi Leibniz, Pozitivnaia filosofiia i sverkhchuvstvennoe bytie (Sank Petersburg, 1857-1888).

688 Dmitrii Ivanovici Rostislavov (1809-1877), un fiu de preot, a predat matematică şi fizică mai mulţi ani la Academia din Sank Petersburg şi a participat la o serie de conferinţe publice libere organizate de profesori ruşi în Riazan în anii 1850 şi 1860. A scris câteva articole despre stadiul contemporan al afacerilor Bisericii, în special educaţia religioasă care a cauzat o senzaţie din cauza etosului ei protestant şi a tonului critic. Între ei sunt O dukhovnykh uchilişchakh, scrisă la o comisie oficială dar controversată încât a putut fi publicată numai în Leipzig în 1860, Chernoe i beloe dukhovenstvo v Rossii (1865-1866) şi Opyt izsledovaniia ob imuşchestvakh i dokhodakh monastyrei (Sank Petersburg, 1876), un atac la bogăţia mănăstirilor. El a contribuit în diferite jurnale şi a lăsat nişte Note interesante, publicate după moartea sa în Russkaia Starina din 1880 până în 1895.

689 Celebrul istoric Serghei Mikhailovici Soloviov (1820-1879) a predat istoria rusească la Universitatea din Moscova pentru ultimii 23 de ani din viaţa lui Filaret, pe când deja el s-a stabilit permanent în Moscova. Titlul autobiografiei sale este Moi zapischii dlia detei moikh, a, mozhhno, i dlia druikh (Sank Petersburg, fără dată).

690 Se pare că Dostoievschi l-a avut pe Eliseev în minte când a creat remarcabilul caracter Rakitin. [Nota autorului]. Grigorie Zakharovici Eliseev (1821-1891) a predat Istoria Bisericii Ruseşti alte subiecte la Academia din Kazan până în 1854. În acel an el a părăsit facultatea şi a mers să trăiască în Siberia, lucrând pentru guvernul provincial. În 1858 s-a mutat în Sank Petersburg unde şi-a început activitatea jurnalistică, mai întâi în asociaţie cu Chernişevschi şi Dobroliubov şi după propriul lui drept a devenit liderul mişcării populiste [Narodnichestvo].

691 Alexei Ştefanovici Homiakov (1804-1860) este cel mai bine cunoscut dintre liderii slavofili din vest. Pe de altă parte, Soloviov, a fost un „occidentalizator” moderat. Homiakov şi-a trăit marea majoritate a vieţii în Moscova fără nici o responsabilitate oficială, dedicându-şi timpul scrierilor şi grupurilor de discuţii. El este privit de mulţi ortodocşi ca şi un mare teolog laic. A se vedea A. Gratieux A.S. Homiakov şi mişcarea slavofilă, tradusă din franceză de Elisabeta Meyendorff (două volume, Nordland).

692 Expunătorul „teologiei pectorale,” Johann Wilhelm Neander (1789-1850) a fost născut David Mendel, un evreu. El s-a convertit la creştinismul protestant în timp ce era student la Halle şi a predat la Universitatea din Heidelberg şi Berlin. A fost un teolog de o tradiţie pietistă, câştigându-şi renume ca şi istoric bisericesc, publicând o istorie bisericească în şase volume (1826-1852) şi lucrări despre Iulian Apostatul şi Ioan Hrisostom, între alţii.

693 A se vedea mai sus, nota 143.

694 A se vedea mai sus, nota 24.

695 Ucenicii lui Paisie Velicicovski (1722-1794); a se vedea mai sus, capitolul IV, secţia VII, „Redeşteptarea monahismului rus.”

696 Moise Antipov Platonov, a se vedea nota 106; Meletie Leontevici, a se vedea nota 145.

697 William Palmer (1811-1879), o faţă bisericească anglicană care a predat la Oxford. A devenit interesat de Biserica ortodoxă şi a fost activ în special în promovarea întra-comuniunii cu ea şi pentru acest motiv a călătorit de două ori în Rusia, în 1840 şi 1842. Subsecvent el s-a întors critic la Biserica Anglicană şi în 1855 s-a convertit la romano catolicism şi s-a mutat în Roma pentru a studia şi scrie arheologie. Între lucrările lui scrise sunt Armonizarea doctrinei anglicane cu cea a Bisericii de Răsărit (1846), Note cu privire la o vizită în Biserica Rusiei (publicată mai întâi în 1882) şi cele şase volume intitulate patriarhul şi ţarul (1871-1876), o colecţie de materiale despre Nicon şi Alexei Mihailovici.

698 Despre „Preferinţa duhovnicească” a doamnei Tatarinova a se vedea mai sus, nota 90.

699 Despre Johann Arndt, a se veda capitolul IV, nota 80.

700 Iov (1750-1823), un al doilea nepot al favoritului Caterinei cea Mare, Grigorie Potemkin, a trăit pentru câţiva ani după ce a fost tuns în Iaşi şi a fost stareţul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului în Basarabia. În 1793 a fost hirotonit vicar al Arhiepsicopului de Ekaterinoslavl, a devenit Arhiepiscop de Minsk şi Volynia (unde este pomenit pentru muncă extensivă la construcţia Bisericii şi o administraţie eficentă a diocezei lui) în 1796 şi în 1812 a revenit în Ekaterinoslavl ca arhiepiscop.

701 Filaret (1773-1841) a fost egumen la Glinschi-Bogorodichnyi pustyn în regiunea Uralilor şi a fost puternic responsabil pentru renaşterea ei duhovnicească. El a compus reguli pentru mănăstiri şi a publicat în 1824 o lucrare intitulată Prostrannoe pouchenie k novopostrizhennmo monakhu. Despre el mai există o biografie, Zhitie blazhennoi pamiati startsa, vozobnovitelia Glinskoi pustyni, Igumena Filareta (Sank Petersburg, 1860).

702 Blaise Pascal (1623-1662) şi-a început cariera ca şi matematician şi specialist în fizică şi a făcunt nişte contribuţii de durată în aceste domenii. Mai târziu în viaţă s-a concentrat asupra unor scrieri filosofico-religioase, în special în apărarea janseniştilor, a căror doctrină ascetică dură se asemăna cu calvinismul până la un anumit nivel (ei au fost condamnaţi în bula papală Unigenitus din 1705) scrierile lui Pascal Lettres provinciales şi Pensées au avut influenţă asupra unor gânditori vestici ca Rousseau, Henri Bergson şi existenţialiştii.

703 Greller şi Allen au fost într-o călătorie misionară pentru Societatea prietenilor care i-a luat în 1818-1820 în Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Constantinopol şi insulele greceşti. William Allen (1770-1843) a fost chimist de profesie şi a participat la societăţile filantropice populare în Anglia din vremurile lui. Când Alexandru a venit în Londra în 1814 Allen a fost introdus lui ca şi un „quaker model.” El s-a întâlnit cu Alexandru în timpul acestei călătorii şi din nou în Viena în 1822. Ştefan Grellet, născut Etienne Grellet du Mabillier în Franţa în 1773, a avut o tinereţe aventurieră. A fost arestat şi condamnat la moarte la revoluţia franceză dar a reuşit să scape şi a navigat în America de Sud. În 1795 s-a mutat în New York şi a început o afacere, s-a alăturat Societăţii Prietenilor, apoi a mers în Filadelfia şi a devenit un cleric quaker. A efectuat câteva călătorii misionare prin America de Nord şi Europa şi s-a întâlnit cu Alexandru în 1814 în Anglia. Grellet a murit în 1855 în New Jersey.

704 Potopul din 1824 l-a imortalizat în lucrarea literară Călăreţul de bronz a lui Puşkin. Epidemia de holeră a început în munţii Caucaz în anii 1820 şi prin 1830 a pătruns în Rusia centrală şi s-a răspândit în Sank Petersburg şi Polonia. Au fost pierdute peste 100,000 de vieţi, în special din cauza incompetenţei tratării epidemiei. A se vedea Roderick E. McGrew, Rusia şi holera, 1823-1832 (University of Wisconsin Press, 1965).

705 Filaret Gumilevschi, Arhiepiscop de Chernigov. A se vedea mai sus, nota 68.

706 Această peşteră a fost într-o mănăstire în Betheleem unde Ieronim (340-420) a produs Vulgata.

707 Smaragd (Alexandru Kryzhanovschi, mort în 1863) a fost Arhiepiscop de Riazan. El a fost angajat într-o corespondenţă detaliată şi extensivă cu, între alţii, Inochentie Borisov şi I. F. Gluşkov. Aceste scrisori conţin multe observaţii valabile despre contemporanii vremurilor lui.

708 Ernst-Friederich Karl Rosenmuller (1768-1835) a fost un ebraist german luteran şi profesor de limbi orientale la Universitatea din Leipzig. Principalele sale lucrări sunt Scholia in Vetus Testamentum (Leipzig, 1788-1835), Handbuch der biblischen Altrtumskunde (Leipzig, 1823-1831) şi Analecta arabica (Leipzig, 1825-1828).

709 Pentru De Sacy a se vedea mai jos nota 102. Pentru Fenelon a se vedea capitolul IV, nota 112; pentru Francis de Sales a se vedea acest capitol, nota 15; despre Ioan Mason a se vedea capitolul IV, nota 122.

710 Despre Johann Arndt, a se vedea capitolul IV, nota 80. Despre Toma de Kempsis a se vedea mai sus, nota 17. Antonie Hornbeck (1641-1697) a fost un german care s-a mutat în Anglia şi a devenit pastor anglican şi a abandonat scrierile populare devoţionale.

711 A se vedea capitolul IV, nota 72.

712 Fedor Alexnadrovici Golubinschi (1797-1854) a studiat la Seminarul din Kostroma şi la Academia din Moscova, unde a devenit un profesor extrem de popular de filosofie pentru mai mulţi ani. El a stat în centrul cercului dedicat discuţilor teistice filosofice. Deşi nu a publicat mai nimic, studenţii lui au tipărit Conferinţele lui din notele care au început în 1868.

713 Despre Inochentie Desniţchi a se vedea mai sus, nota 84; pentru Evgraf a se vedea p. 202; pentru Inochentie Smirnov a se vedea nota 47.

714 Ioachim Semenovici Kochetov (1789-1854) a fost profesor la Academia din Sank Petersburg din 1814 până în 1851, decanul catedralei Sfinţii Petru şi Pavel şi el a mai predat într-un liceu alexandrin. În 1823 a publicat prima lucrare despre teologia morală în ruseşte, Cherty deitel’nago uchenia very, care a trecut prin cinci ediţii şi mai târziu a publicat manualul Nechertanie khrisitnaschikh obiazannostei. Un membru al Academiei de Ştiinţe din 1841, a contribuit mult la dicţionarul bisericesc ruso-slavon, slujiind ca editor al câtorva volume.

715 Christian Weisman (1677-1747) a fost un profesor pietist de la Stuttgart şi Tübingen. Istoria sa principală a fost Introductio in memorabilia ecclesiastica historiae sacre Novi Testamenti, maxime vero saeclorum primorum et novissimorum (2 volume, Stuttgart, 1718-1719). Friederich Spanheim (1632-1701) a predat teologie la Heidelberg şi Leiden. Lucrarea sa Summa historiae ecclesiasticae a apărut în 1689. Cezar Baronius (1538-1607) a fost un istoric catolic bisericesc precum şi cardinal. Lucrarea sa Annales ecclsiastici (1588-1607) a fost un răspuns la Secolele magdenburg. Lucrarea Centuriae Magdenburgenses, tipărită între 1559 şi 1574, a fost prima mare istorie a Bisericii Protestante. În special lucrarea lui Matthias Placius Illyricus, care conţinea un etos puternic luteran, dar a fost importantă pentru introducerea unor metode avansate de erudiţie.

716 Pentru date bibliografice a se vedea Filaret Amfitearov mai sus, nota 122.

717 A se vedea capitolul IV, nota 61.

718 Campengius Vitringa (1659-1722) a fost un cărturar vetero-testamentar danez reformat şi un istoric bisericesc. Principala sa lucrare este comentariu într-un volum dublu la Isaia (1714-1720), care a fost puternic influentă între comentatorii protestanţi de mai târziu.

719 A se vedea mai sus, nota 146.

720 Despre Filaret, a se vedea mai sus, nota 68. Alexandru Vasilievici Gorschi (1812-1875) a fost preot şi rector la Academia din Moscova. Deşi nu a devenit monah el a trăit într-un stil monahal şi a fost cunoscut mai mult pentru evlavia lui decât pentru erudiţia lui. Cursul său de la Academie, Istoriia evangeliskaia i tezrkvi apostoskoi, la fel ca şi restul cărţilor lui de educaţie, nu l-a publicat din cauza modestiei. Gorschi a compilat, la sugestia lui Filaret, o Opisanie slavianskikh rukhopisei Moskovskoi Sinodal’noi Biblioteki, care a slujit ca şi un ghid important pentru istorici.

721 A se vedea mai sus, nota 146.

722 Alexandru al II-lea (1818-1881) a luat tronul în timpul Războiului din Crimea în 1855. După ce a extricat Rusia de aceste dezastru a început să promoveze „marile reforme” (a se vedea nota 253). Alexandru a sponsorizat aceste reforme din cauza faptului că a recunoscut necesitatea lor mai decât faptul că a fost mai puţin autocratic în duh decât tatăl său Nicoale I. După 1866 a fost decis mai conservativ, în special în nominaţiile lui faţă de mai multe posturi guvernamentale, în timp ce în aceiaşi vreme viziunilor unor grupuri disensioniste din Rusia, care erau din ce în ce mai radicale, s-au întărit. În cele din urmă Alexandru a fost asasinat de un membru al unei organizaţii teroriste denumită Voinţa poporului.

723 Hebraische Gramatik a lui Heinrich Friedrich Wilhelm Genesius (1786-1842) care a fost mai întâi tipărită în Halle în 1813 şi care a trecut prin 13 ediţii în timpul vieţii autorului. Fiind multă vreme profesor de limbi orientale la Universitatea din Halle, el a publicat şi Hebraisches und Chaldaisches Handwörtrbuch (Leipzig, 1810-1812) şi Thesaurus philologico-criticus linaguae Hebrae et Chaldaeae Veteris Testamentis (Leipzig, 1829-1858).

724 Dmitri Pavlovici Runici (1780-1860) a fost curatorul districtului şcolii din Sank Petersburg din 1821 până în 1826. Un colaborator la planurile obscurantiste ale lui Magniţchi despre educaţie (a se vedea mai sus, nota 127), el a condus o campanie de curăţire a unor profesori orientaţi spre vest la Universitatea din Sank Petersburg. La urcarea pe tron, Nicolae l-a înlocuit la scurt timp. Runici a fost mason şi a deţinut o corespondenţă interesantă cu Novikov, Lopuhin, V.M. Popov şi alţii, publicând Russkii Arkhiv, 1870-1871.

725 Glaube, Liebe und Hoffnung a fost o lucrare catehetică publicată în 1813 de Johann Bernard Draeseke (1774-1849). El a fost episcop de Saxonia din 1832 şi în special un predicator remarcat care a expus un creştinism umanistic, încercând să reconcilieze raţionalismul cu pietismul.

726 Petru Bartenev (1829-1873) a fost un student de la Universitatea din Moscova şi un membru al facultăţii în diviziunea istorico-filologică. El a făcut o mare contribuţie la erudiţia istorică rusească printr-un număr de colecţii de documente istorice şi a fost întemeietorul din 1863 a jurnalului Russkii Arkhiv.

727 Despre Zhukhovschi a se vedea capitolul IV, nota 114; pentru generalul Merder a se vedea mai sus, nota 141.

728 Marianus Dobmayer, a fost un teolog bavarez, influenţat în special de ideile lui Scheilling. Date lui sunt 1753-1805.

729 Johan Ernst Schubert (1717-1774) a fost un teolog german,. Între multele sale lucrări doctrinare sunt şi Compendiu teologic dogmatic (Helstedt şi Halle, 1760) şi Institutiones theologiae dogmaticae (Leipzig, 1749). El a scris un manual despre teologia morală care a fost tradus în rusă de Iakov Arsenev (a se vedea mai jos).

730 A se vedea mai sus, nota 138.

731 A se vedea capitolul IV, nota 43.

732 Prin 1860 Macarie (1816-1882) a fost unul dintre cei mai respectaţi şi influente figuri ecclesiale şi teologi din Rusia. Născut Mihail Petrovici Bulgakov, el a participat la Academia din Kiev, a devenit un monah acolo şi predat Istoria Bisericii Ruseşti şi istoria civilă. În 1842 el s-a transferat la Academia din Sank Petersburg ca şi profesor de teologie şi mai târziu a devenit rector. În această perioadă principalele sale lucrări istorice şi teologice au apărut: primul volum a masivei Istoriia russkoi ţerkvi a apărut în 1847, prima parte a celor cinci volume Bogoslovie dogmatischeskoe a apărut în 1849 şi în 1854. Macarie a publicat Istoria russkago raskola staroobriadstva. Pe lângă aceasta a scris un număr mare de lucrări mai mici, a fost un contribuitor obişnuit la câteva jurnale şi din 1854 un membru al Academiei de Ştiinţe. În 1857 a devenit Arhiepiscop de Tambov şi i-a urmat lui Kharkov şi Litovsk, în cele din urmă devenit mitropolit de Moscova în 1879. A se vedea F. Titov, Macarie Bulgakov, mitropolit moskovschi (Kiev, 1859). Lucrările teologice ale lui Macarie sunt discutate mai jos, pp. 255-261.

733 Ivan Mihailovici Skoţov (1795-1863) a predicat la Academia din Sank Petersburg şi mai târziu a fost profesor de filosofie la Academia din Kiev şi profesor de teologie la Universitatea din Moscova. El a publicat două cărţi binecunoscute de drept canonic, Zapiski po tserkovnomu zakonovedeniiu (a patra ediţie, Kiev, 1871-1874) şi O vidakh i stepeniakh rodstva (Kiev, 1864), la fel ca şi popularul Katekhizicheskiia poucheniia (Kiev, 1854). Corespondenţa sa cu Inochentie Borisov a fost publicată de N. I. Barsov în Trudy kievskoi Akademii, 1882-1883.

734 A se vedea nota 134.

735 Ambrozie Podobedov (1742-1818), la un anumit moment predicator şi prefect la Academia din Moscova şi capul Mănăstirii Novospasschi, s-a ridicat prin rânduielile episcopale în timpul domniei Caterienei a II-a, devenind mitropolit de Novgorod şi Sank Petersburg în 1791. El este compilatorul lucrării Sobranie pouchitelnykh slov (Moscova, 1810) şi a făcut nişte lucrări importante cu muzica bisericească rusă.

736 Carl Gottlieb Hofmann (1703-1777) a fost un predicator german şi profesor de teologie în Wittenberg. Principalale sale lucrări exegetice sunt Introductio in lectionem Novi Testamenti şi Institutiones theologiae exegeticae in usum academicarum paelectionum adornatae.

737 Un student al lui Michaelis şi Buddeus, John Jacob Rambach (1693-1735) a predat la Universitatea din Halle. În teologia lui a combinat premisele pietismului cu metodele filosofiei Wolffiane. Cea mai bine cunoscută lucrare a sa a fost Betrachtunden despre viaţa şi moartea lui Hristos, publicată în colecţia Betrachtungen über das ganze Leiden Christi und die sieben letzen Worte des gekreuzigten Jesu (Basel, 1865). Rambach a fost un poet şi imnograf popular.

738 Ioann Dobrozrakov (1790-1872) a predat oratorie şi teologie în Sank Petersburg şi a slujit ca şi bibliotecar al Academiei. Un membru în comitetul cenzorilor din 1824, a devenit rectorul academiei doi ani mai târziu. În 1830 şi-a început cariera episcopală în Penza, a fost mutat în Nizhnii-Novgorod în 1835 şi în 1847 a urmat arhiepiscopului de Don şi Novocherkassk.

739 A se vedea nota 192.

740 Bruno Franz Leopold Lieberman (1759-1844), un iezuit, a fost şeful şcolii teologice din Mainz. Lucrarea sa Institutione theologiae este o abordare antiraţionalistă a teologiei romano catolice.

741 Un student al lui Rambach, Heinrich Klee (1800-1840) a predat istoria Bisericii, filosofie şi teologie. El este pomenit pentru Die Beichte (Mainz, 1827), Lehrbuch der Dogmengeshichte (2 volume, Mainz, 1837-1838) şi Katholische Dogamtic (3 volume, Mainz, 1835).

742 Friedrich Brenner (1784-1848) a fost un teolog german romano-catolic şi un apologist. Principalele sale lucrări sunt Katholische Dogmatik (1828-1829) şi Generelle dogmatik oder; Fundamentirung der katholischen speculativen theologie (1844).

743 Titlul rusesc este Bogoslovia nravstvennaia ili khristianskiia nastavleniia v kotorykh iasono i tverdo dokazany dolzhnosti khristianina, v obshchestvennom ili grazhdanskom, v domashenem ili tsejovnom sostoianii nakhodiashchagosia (Moscova, 1804). Iacov Arsenievici Arsenev (1768-1848) a predat latină, retorică şi filosofie la Seminarul din Kostroma şi timp de mai mulţi ani a fost preot la catedrala Usspenschi din Kostroma.

744 Parfenie Sopkovschi (1716-1795) a predat retorică la seminarul din Novgorod şi a fost mai apoi prefect şi rector acolo. În 1759 a fost numit vicarul episcopului de Novgorod şi din 1761 a slujit ca şi episcop de Smolensk şi ca membru în Sinod.

745 Leitfaden zu Vorlisung über die Pastoral-theologie (1782). Franz Giftschüz (1784-1788) a fost profesor de teologie la Universitatea din Viena.

746 Mai întâi de toate un lingvist, Ivan Ivanovici Dmitrevschi a fost student la Academia din Moscova şi a predat aici până în 1805. A mai slujit ca şi traducător pentru Sfântul Sinod şi a publicat traduceri din Sfântul Clement (1781) şi filosoful Isocrate (1789).

747 Ştefan Dimitrievici Nechaev (1792-1860) a fost mai întâi directorul districtului şcolar din Tula şi a slujit în Cancelaria Imperială a lui Nicolae I. Mai târziu a devenit senator. El a purtat o corespondenţă valabilă cu Filaret al Moscovei, a publicat