Da’ noi n-aveam scame de astea, ne durea-n paişpe de politică şi de Ceaşcă, n-aveam în sfeclă decât dixtracţia, adică macheală, gagicăreală şi muzici



Yüklə 445 b.
səhifə7/13
tarix24.12.2017
ölçüsü445 b.
#35897
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13



Prima atestare a argoului românesc este lista de cuvinte pe care o publică umoristul N.T. Orăşanu, în 1860, în revista Coarnele lui Nichipercea şi în 1861, în volumul Întemniţările mele politice. Orăşanu îşi foloseşte experienţa carcerală pentru a furniza prima culegere de lexic argotic. Lista lui cuprinde destul de multe cuvinte populare sau standard, devenite prin metaforă argotisme (cânepă „păr”, purcea „ladă”, sticlete “soldat sau dorobanţ” etc.), dar şi un număr consistent de termeni împrumutaţi din ţigăneşte (barosan, gagiu, lovele, mardeală, mol, a pili, topardos etc.), care s-au păstrat în uz până astăzi. Mai efemere s-au dovedit a fi metaforele vieţii cotidiene, eliminate de schimbarea obiectelor sau a sistemului tradiţional de referinţă (ochi de vulpe „galbeni”, picior de porc „pistol”, zapciu „câine”). Lista lui Orăşanu cuprinde câteva câmpuri specializate, indicate ca atare (jargonul jucătorilor de cărţi) sau deductibile din conţinut: limbajul hoţilor de buzunar sau al găinarilor, care folosesc poptoarca („cheia”), pentru a deschide piţigoiul („lacătul”), care pândesc fie teaşca („punga”), fie păsările de curte: lumânări („gâşte”), cocoane („găini”) şi barosani („curcani”).

  • Prima atestare a argoului românesc este lista de cuvinte pe care o publică umoristul N.T. Orăşanu, în 1860, în revista Coarnele lui Nichipercea şi în 1861, în volumul Întemniţările mele politice. Orăşanu îşi foloseşte experienţa carcerală pentru a furniza prima culegere de lexic argotic. Lista lui cuprinde destul de multe cuvinte populare sau standard, devenite prin metaforă argotisme (cânepă „păr”, purcea „ladă”, sticlete “soldat sau dorobanţ” etc.), dar şi un număr consistent de termeni împrumutaţi din ţigăneşte (barosan, gagiu, lovele, mardeală, mol, a pili, topardos etc.), care s-au păstrat în uz până astăzi. Mai efemere s-au dovedit a fi metaforele vieţii cotidiene, eliminate de schimbarea obiectelor sau a sistemului tradiţional de referinţă (ochi de vulpe „galbeni”, picior de porc „pistol”, zapciu „câine”). Lista lui Orăşanu cuprinde câteva câmpuri specializate, indicate ca atare (jargonul jucătorilor de cărţi) sau deductibile din conţinut: limbajul hoţilor de buzunar sau al găinarilor, care folosesc poptoarca („cheia”), pentru a deschide piţigoiul („lacătul”), care pândesc fie teaşca („punga”), fie păsările de curte: lumânări („gâşte”), cocoane („găini”) şi barosani („curcani”).



George Baronzi foloseşte o bună parte din cuvintele culese de Orăşanu în romanul său Misterele Bucureştilor, apărut în 1862. Dialogurile dintre hoţi, mai ales cele din închisoare, sunt presărate cu argotisme, explicate în note de subsol, dar nu totdeauna folosite cu naturaleţe în replici. În 1871, Baronzi publică volumul Limba română, în care reia, cu unele adăugiri, lista lui Orăşanu.

  • George Baronzi foloseşte o bună parte din cuvintele culese de Orăşanu în romanul său Misterele Bucureştilor, apărut în 1862. Dialogurile dintre hoţi, mai ales cele din închisoare, sunt presărate cu argotisme, explicate în note de subsol, dar nu totdeauna folosite cu naturaleţe în replici. În 1871, Baronzi publică volumul Limba română, în care reia, cu unele adăugiri, lista lui Orăşanu.

  • I. M. Bujoreanu, Mistere din Bucureşti, 1862

  • Cuvinte argotice izolate, intrate ulterior în limbajul colocvial, apar în teatrul lui Vasile Alecsandri: mucles, în forma mocles – „dar nu spuneţi nimănui: mocles!” (Agachi Flutur, 1863), sanchi, în forma sanche: „se încercase a face, sanche, o revoluţie” (Haimana, 1871), puşchi, a oftica, a se fasoli etc. N. Filimon evocă, în nuvela Nenorocirile unui slujnicar (1861), o serie de termeni argotici pentru închisoare: bobârlău, tumurluc, pârnaie, hârdău (v. pârnaie).

  • Ion Creangă: a o paşli, a furlua, a şparli, a hali, a se cărăbăni, baftă, sanchi.

  • I. L. Caragiale: gogoşi, a încălţa („a păcăli”), tinichea, catifea etc.



Liviu Rebreanu, cu nuvela Golanii (1910), Tudor Arghezi cu Poarta neagră (1930), evocare a experienţei sale de detenţie, Mateiu I. Caragiale, cu Craii de Curtea Veche (1926-1927). Poezia lui Arghezi, din Flori de mucigai, conţine teme şi imagini din mediul carceral, dar foarte puţine elemente de argou propriu-zis. Multe argotisme se întâlnesc la scriitori ca I. Pelz, care evocă lumea periferiei evreieşti, sau G.M. Zamfirescu, romancier al mahalalei bucureştene.

  • Liviu Rebreanu, cu nuvela Golanii (1910), Tudor Arghezi cu Poarta neagră (1930), evocare a experienţei sale de detenţie, Mateiu I. Caragiale, cu Craii de Curtea Veche (1926-1927). Poezia lui Arghezi, din Flori de mucigai, conţine teme şi imagini din mediul carceral, dar foarte puţine elemente de argou propriu-zis. Multe argotisme se întâlnesc la scriitori ca I. Pelz, care evocă lumea periferiei evreieşti, sau G.M. Zamfirescu, romancier al mahalalei bucureştene.

  • în 1957 apare romanul Groapa, al lui E. Barbu

  • - Paul Goma

  • - generaţia ’80

  • - un ciclu de poezii scrise la mijlocul anilor ’50 de Nichita Stănescu – „Cântece la drumul mare”, publicat postum abia după 1990, sub titlul Argotice (Stănescu 1992).

  • - Dragoş Bucurenci, Adrian Schiop, Ionuţ Chiva, Alexandru Vakulovski, Ioana Bradea, Dan Lungu,

  • George Astaloş, în Cânturi de ocnă (versuri publicate în volum în 1999, însoţite de mini-glosare argotice).


  • Yüklə 445 b.

    Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin