Darul lui Dumnezeu pentru noi

Acum câţiva ani, când Larry al nostru care tocmai împlinise 33 de ani, şedea în curtea din spatele casei, privind la gardurile vecinilor, i-a venit o idee. Ce-ar fi să cumpere câteva baloane meteorologice, să le umfle cu heliu şi să le lege de scaunul său… Îşi imaginase că astfel s-ar fi ridicat şi el vreo zece metri de la pământ şi şi-ar fi putut “vizita” vecinii “ascunşi” după toate acele garduri înalte şi compacte. Ca măsură de precauţie, în cazul în care s-ar fi înălţat prea mult de la sol, s-a gândit să-şi procure şi o puşcă, cu care să mai împuşte din baloane şi să rezolve rapid situaţia. Zis şi făcut! Larry şi-a cumpărat vreo patruzeci de baloane, le-a umplut cu heliu, s-a aprovizionat cu rezerve serioase de unt de alune, şi-a luat puşca la mână şi a rugat nişte prieteni să lege baloanele de scaun şi… ţuşti! a ţâşnit pur şi simplu cu scaunul înspre cer. Nu plutea la câţiva metri deasupra pământului ci s-a pomenit dus la mai mult de un kilometru. Ar fi vrut să împuşte din baloane, dar abia atunci a realizat că treaba e destul de serioasă, s-ar fi putut dezechilibra şi să cadă pur şi simplu în cap. Un pilot care efectua o cursă de agrement cu mai mulţi turişti a raportat turnului de control că vede un şezlong plutind în derivă prin aer. Vă imaginaţi ce faţă ar fi făcut cei de la sol la o astfel de ştire. Dar turiştii?! Cum ar fi fost pilotul-ghid să spună: “Iar acum, dacă priviţi în partea dreaptă, puteţi observa un… scaun plutitor, cu ocupantul său, un mare devorator de unt de alune…”

Oricât ar fi părut de comic, lucrurile erau în realitate mai mult decât alarmante. Larry Walter intrase chiar în panică pentru viaţa sa. În orice caz, conducerea aeroportului a sistat orice zbor şi a trimis mai multe elicoptere să recupereze… scaunul ambulant. Când Larry a fost adus în sfârşit în siguranţă pe pământ, o mare de oameni îl aşteptau, echipaje de poliţie, reporteri de televiziune şi tot felul de curioşi. Un reporter i-a înfipt un microfon în faţă şi a intervenit: “Am trei întrebări să îţi pun. Prima: ţi-a fost frică?”

“Ce fel de întrebare e asta?” a sărit Larry cu replica. “Cui nu i-ar fi frică?!” A doua întrebare suna astfel: “Veţi mai încerca o astfel de experienţă?” Larry a răspuns automat “Nu!” În final reporterul a încheiat cu ce-a de a treia întrebare: “Ce v-a determinat să faceţi un asemenea lucru?” “Ei, bine - a fost răspunsul lui Larry - nu poţi doar să stai pur şi simplu!”

Concluzii: Când te bazezi pe judecata proprie şi ignori înţelepciunea lui Dumnezeu, nu poţi ajunge bine!

Versete adiţionale: Proverbe 1:7; 2:1-11; 13:16, 26:12; Daniel 2:19-23; 1Corinteni 14:20; Efeseni 1:17; 4:14; Iacov 1:5-7

Ascultarea

Forţă pentru viitor

În fiecare toamnă în timpul perioadei de împerechere, în Alaska au loc luptele de elani, Aceştia se luptă cu toată puterea lor unii împotriva altora şi îşi izbesc coarnele, singura lor armă, de cele ale inamicilor. Dacă un elan îşi rupe un corm, înfrângerea lui este sigură. Aproape de fiecare dată câştigă, elanul cel mai viguros, cu coarnele cele mai puternice. Din acest motiv, bătălia este pregătită încă din vară când se inaugurează o adevărată perioadă de antrenament. Aceasta ţine toată vara şi este o perioadă în care elanii manâncă încontinuu. Cei care au parte de cea mai bună dietă de întărire a musculaturii şi coarnelor, mai mult ca sigur că vor ajunge să-i învingă pe cei care nu sunt hrăniţi corespunzător şi consecvent până la începerea bătăliei. Aceştia din urmă vor intra în luptă cu un trup lipsit de putere şi nişte coarne slabe, fapt pentru care vor fi cu uşurinţă dominaţi şi înfrânţi.

Concluzii: Pentru a căpăta putere spirituală ai nevoie să te hrăneşti continuu cu o “dietă” sfântă, care constă în citirea Cuvântului, rugăciune şi părtăşie cu ceilalţi creştini.

Versete de referinţă: 1Corinteni 3:1-3; Efeseni 4:14-16; Evrei 5:11-14; 1Petru 2:1-3.

Ascultarea

De când mă ştiu am făcut asta!

În timp ce se plimba un bărbat a observat o santinelă, plasată într-un loc unde aparent nu era nimic de păzit, aşa că, curios din fire, s-a apropiat de santinelă şi a întrebat ce păzesc., Din poziţia lor de drepţi, soldaţii i-au răspuns: “Noi nu ştim; ni s-a ordonat să stăm aici şi aicea stăm!” Aşa că omul s-a dus la căpitan şi a întrebat cum se face că e plasată o santinelă într-un loc unde nu e nimic de păzit?!? “Nu ştiu - i-a răspuns căpitanul - eu urmez doar ordinele!” Această întâmplare i-a trezit însă curiozitatea şi căpitanul a mers la superiorii lui să elucideze misterul. Superiorii habar n-aveau nici ei de ce era postată o santinelă în acea zonă, aşa că s-au adresat regelui. Regele era la fel de pe din afara problemei, aşa că şi-a chemat consilierii să-l lămurească. După o scurtă cercetare înţelepţii regatului s-au întors la rege cu răspunsul. “Majestate - i s-au adresat ei - am aflat din cercetări că acum o sută de ani, Ecaterina cea Mare, a plantat în acel loc un arbust de trandafir şi a dispus să fie păzit fără întrerupere de către o santinelă. Trandafirul s-a uscat acum vreo optzeci de ani, dar soldaţii au rămas în continuare să facă de santinelă…

Concluzii: Să nu faceţi niciodată ceva doar pentru că aşa s-a făcut dintotdeauna. Mai bine staţi şi judecaţi de fiecare dată ce ar dori Dumnezeu să faceţi în respectiva situaţie.

Versete de referinţă: Exod 17:1-6; Numeri 20: 1-12; Psalm 127:1; Romani 12: 1,2; Efeseni 5:15-17.

Angajamentul

Puiul şi porcul

Într-o zi porcul de la ferma lui John vorbea cu puiul, locatar al aceleiaşi ferme: “Auzi, ce-am putea face pentru stăpânul nostru, ca să-i arătăm aprecierea de care se bucură?…” “Nu ştiu! - a răspuns puiul - tu cam la ce te gândeşti?” După ce au căzut câteva clipe pe gânduri, puiul a venit primul cu propunerea. “Ce-ai zice de o omletă foarte gustoasă, din ouă şi şuncă?…” Porcul s-a gândit un moment după care a ripostat vehement: “Pentru tine e uşor să vorbeşti pentru că nu presupune decât un mic sacrificiu, dar pentru mine înseamnă un angajament total.”

Concluzii: Viaţa de credinţă nu ne cheamă la sacrificii mărunte; ea presupune un angajament total.

Versete de referinţă:

Matei 10:37-39; 16:24-26; Marcu 8: 34-38; Luca 14:25-33; Romani 12:1,2; Filipeni 1:21

Angajament

Scrisoare de la un comunist

În timp ce vizita Mexicul un student de la Universitate a descoperit că adepţii comunismului sunt animaţi de sentimente reale de dedicare totală cauzei lor. La scurt timp după această constatare el i-a scris o scrisoare logodnicei lui prin care o anunţa printre altele că rupe logodna.

Noi comuniştii suntem victimizaţi cel mai mult în lume. Suntem împuşcaţi, spânzuraţi, linşaţi, alungaţi, închişi şi ucişi în închisori, ridicularizaţi şi concediaţi din slujbele noastre. Se caută ca în orice fel să fim batjocoriţi. Un procent important dintre noi suferă crime abominabile sau închisoarea. Trăim într-o sărăcie lucie. Donăm partidului nostru orice ban care îl câştigăm şi este în plus faţă de ceea ce avem nevoie pentru stricta supravieţuire. Noi, comuniştii, nu avem nici timp nici bani pentru prea multe filme sau concerte şi nici pentru mese la restaurant, case decente sau maşini noi. Am fost descrişi ca fanatici şi suntem fanatici! Viaţa noastră are un singur ţel: comunismul şi lupta pentru răspândirea lui. Noi comuniştii avem o filozofie de viaţă conform căreia nimic nu ne poate cumpăra. Avem o cauză pentru care luptăm, un scop definit în viaţă. Ne punem eul propriu în slujba umanităţii şi dacă părem că suferim sau că viaţa pe care o ducem este grea şi nemiloasă, ne consolăm cu gândul că, într-o mică măsură, fiecare dintre noi, contribuim la o omenire mai bună, mai dreaptă şi mai adevărată. Pentru un singur lucru mi-aş da viaţa: cauza comunistă. Este suflarea mea, religia, pasiunea, dragostea, este nevasta mea, amanta, pâinea şi carnea pe care o mănânc. Ziua muncesc pentru comunism iar noaptea îl visez. Îmi ia tot timpul, aşa că nu-mi permit să mai am prieteni, aventuri sau chiar simple conversaţii fără ca să mă raportez la această forţă care îmi conduce şi călăuzeşte viaţa. Judec oamenii şi cărţile în funcţie de ceea ce simt faţă de comunism şi ce atitudine iau vis a vis de acesta. Oricând aş merge la închisoare pentru ideile mele şi sunt gata chiar să îmi dau foc în piaţa publică pentru comunism.

Concluzii: Creştinii au nevoie de aceeaşi dedicare pe care o au comuniştii în propaganda lor.

Versete de referinţă: Fapte 4:13-20; 2Corinteni 4:2-18; Efeseni 6:19-20; Filipeni 1:20-21

Angajare

Cine poate fi mai important decât preşedintele?

Într-una din bisericile din Memphis activa o femeie pe nume Pauline Port. Această femeie îndrăgită de toţi nutrea sentimente deosebite de compasiune şi dragoste faţă de oameni, în special faţă de aceia care nu ştiau citi sau scrie. La vârsta de 88 ani, ea s-a implicat alături de Frank Laubach într-o misiune de alfabetizare a oamenilor. Devenise chiar foarte cunoscută în acest sens. Şi oricum, ea nu empatiza doar cu cei care nu cunoşteau carte ci, în general cu toţi cei care treceau prin situaţii dramatice şi erau descurajaţi. Avea totodată o dragoste înnăscută faţă de cei care nu-L cunoşteau pe Cristos şi care îşi petreceau timpul departe de biserică. Avea o credinţă plină de bucurie şi optimism şi i-ar fi putut conduce pe oameni la Cristos. Preşedintele Bush în persoană, recunoscându-i meritele a dorit să-i înmâneze un premiu acordat tuturor acelora implicaţi în activităţi umanitare. Aşa că preşedintele planificase să ajungă la Memphis şi să ia masa cu Pauline, ocazie cu care să-i înmâneze premiul. A invitat-o să-l întâlnească în data cutare la ora cutare, dar ce credeţi că a făcut Pauline? Această femeie mărunţică i-a răspuns preşedintelui că regretă dar nu va putea veni deoarece exact în acea zi şi-a programat o vizită la închisoare, pentru a propovădui Evanghelia celor încarceraţi. Iar pentru ea un angajament este un angajament şi nu-l încalcă pentru nimic în lume.

Concluzii: Când îţi iei un angajament faţă de Cristos n-ar trebui să permiţi nimănui să intervină între tine şi angajamentul luat.

Referinţe biblice: Psalm 31:23; 37:28; Eclesiastul 5: 4,7; Isaia 61: 1; Matei 5:37; Iacov 2.1-4,8,9.

Mulţumire sufletească

Cine a schimbat preţurile?

Verset cheie: Matei 6:21

Se povesteşte despre doi copii care, din glumă, într-o noapte au spart un magazin. N-au distrus şi n-au furat nimic, doar au schimbat preţurile produselor. Vă puteţi imagina haosul care a urmat a doua zi la deschiderea magazinului, când clienţii au găsit inele cu diamante la doar 10 $, cremă de ras la 300 $, un calculator de buzunar la 500 $, umbrele de 1000 $ şi coliere cu 5 $.

Concluzii:

Este foarte uşor ca şi în viaţa să încurcăm preţurile, dând o importanţă prea mare pe lucrurile materiale şi în acelaşi timp, punând un preţ prea mic pe relaţia cu Dumnezeu.

Versete adiţionale: Proverbe 23:4,5; Matei 6: 19-21,33; Luca 12:32-34; Efeseni 4:17-24; Coloseni 2:6-10, 17-19; Evrei 13:5; 1ioan 2:15-17.

Credinţă

Mai este cineva acolo sus?

Verset cheie 2Corinteni 5:7

Într-o bună zi, un om se plimba pe marginea unei prăpăstii adânci, când piciorul i-a alunecat, s-a dezechilibrat şi a căzut. În cădere a reuşit să se apuce de o creangă foarte fragilă ieşită din crăpătura stâncii. Se ţinea disperat, cu ambele mâini, de respectiva creangă, în timp ce încerca să “evalueze” situaţia: până sus era o cale lungă şi aproape imposibil de ajuns, până jos, la fel, parcă şi mai mult şi mai periculos. Nu i-a mai rămas decât să se roage. Nu era capabil în acele clipe de rugăciuni elaborate, în fraze alese şi lungi, tot ceea ce putea face era să strige: “Doamne, dacă eşti acolo, ajută-mă!”

O voce s-a auzit coborând de sus: “Sunt aici, fiul meu. Nu-ţi fie teamă!” Omul a rămas mut de tăcere la început, apoi, după ce şi-a revenit a strigat cu mai mare îndrăzneală: “Poţi să mă ajuţi? Poţi să mă ajuţi?” Dumnezeu i-a răspuns din nou: “Da, fiul meu, pot! Dar trebuie să crezi. Ai credinţă în mine?” “Da Doamne, cred!” a răspuns, abia mai ţinându-se de creangă, omul. Dumnezeu l-a mai întrebat o dată: “Crezi cu adevărat în Mine?” “Da Doamne, cred cu adevărat!” a fost răspunsul bărbatului. Atunci Dumnezeu i-a spus: “Uite ce vreau să faci… Vreau să dai drumul crengii şi să ai încredere în Mine!”

Omul a privit îngrozit la prăpastia care se căsca dedesubtul lui, s-a uitat la stâncile abrupte de deasupra şi cu ultimele puteri a strigat: “Mai este cineva acolo sus?…”

Concluzii:

Sunt momente când trebuie să faci un pas mare în credinţă, dând drumul la toate frâiele pe care tu le ţii şi lăsându-L pe Dumnezeu să preia controlul, chiar dacă tu nu ştii ce va urma.

Referinţe biblice:

Psalm 18:1-6; Isaia 12:2; Matei 8:23-27; 17:20; Marcu 6:4-6; Ioan 14:12-14; Evrei 11; iacov 2:14, 17, 18.

Credinţa

Cred

Verset cheie: Evrei 11:1

În 30 iunie 1858, Charle Blondin, unul dintre cei mai vestiţi echilibrişti, a întins o sârmă peste cascada Niagara. Oameni din toată America şi din Canada au venit să asiste la demonstraţie. Când Blondin a făcut primul pas pe sârmă, o rumoare a cuprins întreaga populaţie; se păşea, cum s-ar spune, deasupra morţii şi tot ceea ce avea acrobatul la îndemână era o vergea de nici doi metri lungime, cântărind ceva mai puţin de un kilogram. Ultimul pas, pentru că a sosit şi momentul în care traversarea s-a încheiat, a atras după el uralele entuziaste ale mulţimii care nu contenea să strige: “Blondin! Blondin!” Blondin şi-a ridicat mâinile cerând puţină atenţie, apoi s-a adresat celor prezenţi: “Câţi dintre voi credeţi că sunt capabil să fac acest drum cu cineva pe umerii mei?” La început un singur om a strigat: “Eu cred!”, apoi s-a mai încumetat unul: “Şi eu cred!”, apoi încă unul şi încă unul, până când într-un final toată mulţimea striga într-un glas: “Credem! Credem! Credem!”

“Bun! a intervenit Blondin, deci toţi credeţi… Acum ascultaţi-mă cu atenţie: cine ar fi dispus să încerce?” O tăcere de mormânt s-a aşezat peste mulţime, va să zică, toţi credeau că Blondin poate traversa cascada cu cineva în spinare, dar nimeni nu vroia să-şi rişte viaţa… Acrobatul a arătat cu degetul spre o persoană, apoi spre alta, spre încă una, întrebând pe fiecare în parte: “N-ai vrea să te urci pe umerii mei şi să trecem împreună peste cascadă?” Toţi se codeau, ezitau, până când Blondin s-a adresat managerului său, dl. McDougle, care nici n-a stat pe gânduri şi a urcat pe umerii vestitului echilibrist. Cu foarte mare grijă, calculând fiecare pas, traversau împreună cascada, când dintr-o dată, cablul a început să se balanseze într-o parte şi alta, periculos de tare. Oamenii priveau înmărmuriţi, neştiind că de fapt, un angajat al unei case de pariuri, care pariase că Blondin nu va reuşi să-şi ducă exerciţiul până la capăt, a tăiat unul dintre cablurile auxiliare, care îl ţineau pe cel principal întins la maxim. Blondin s-a oprit chiar la mijlocul distanţei, l-a dat jos pe McDougle de pe umerii săi şi privindu-l fix în ochi i-a spus: “Dacă vrei să ajungem în siguranţă pe malul celălalt, trebuie să renunţi la a mai fi McDougle. Gata! Tu nu mai eşti tu! Tu eşti o parte din mine şi tot ceea ce trebuie să faci e să… nu mai faci nimic. Eu voi face totul, tu doar sprijină-te pe umerii mei. Orice mişcare prin care vei încerca să te ajuţi, ne va fi fatală…” McDougle înţelegând mesajul, s-a urcat din nou pe umerii lui Blondin, s-a lăsat în seama lui şi astfel au ajuns în siguranţă pe malul celălalt.

Concluzii:

Credinţa este mai mult de a crede cu mintea. Este o convingere sădită adânc în inimă, care te face să acţionezi.

Referinţe biblice:

Psalm 18; Isaia 12:2; Matei 8: 23-26; 14:22-32; 17:20; Ioan 14: 12; 2Corinteni 4:18; Galateni 3:11-14; Evrei 11:1-39; Iacov 2:14-26.

Suferinţa

Cei patruzeci de martiri de la Sebaste

Verset cheie: 2Timotei 2:11

Erau odată patruzeci de soldaţi toţi membri ai faimoasei Legiuni a XII-a a Imperiului roman şi toţi creştini. Într-o zi căpitanul le-a spus că imperatorul Licinius a dat un edict prin care cere tuturor soldaţilor să aducă câte un sacrificiu zeilor păgâni. La auzul acestora creştinii au răspuns: “Puteţi să ne retrageţi dreptul de a mai activa în armata romană, puteţi chiar să ne omorâţi, dar jertfe zeilor păgâni nu vom aduce nicidecum.” Era în plină iarnă a anului 320 D. H., când căpitanul le-a cerut să îşi scoată hainele şi să mărşăluiască dezbrăcaţi până la piele pe un lac îngheţat. Ori se vor închina zeilor, renunţând la Cristos, ori vor muri. Toată noaptea cei patruzeci de creştini au stat strânşi la un loc, cântând şi astăzi încă celebrul cântec “Martiri pentru Cristos”. Unul câte unul au sfârşit îngheţaţi. Spre dimineaţă unul dintre cei patruzeci, şi-a pierdut curajul şi a cedat, întorcându-se pe ţărm. Un ofiţer din gardă, despre care nimeni nu ştia că este creştin, urmărind această scenă, brusc şi-a părăsit locul, s-a dezbrăcat de haine şi a pornit pe lacul îngheţat, mărturisind în gura mare că şi el este de a lui Cristos şi preferă să moară alături de ceilalţi decât să se mai închine zeilor. A doua zi soare strălucea pe cer şi în larg puteau fi văzute trupurile celor patruzeci de martiri care din dragoste pentru Mântuitorul lor au ales să moară decât să dea înapoi.

Concluzii:

Dacă eşti gata să suferi pentru Cristos, chiar să înfrunţi moartea, fii sigur că într-o zi vei domni alături de El.

Versete de referinşă:

Daniel 3; Fapte 7:54-8:3; Filipeni 1:20-21; 2tesaloniceni 1: 4-10; 2Timotei 2:11-13; 4:1-8; Evrei 11: 32-40; Iacov 1:12; 1Petru 3:14; Apocalipsa 12:10,11.

Suferinţa

beneficiile suferinţei

Verset cheie Romani 5:3,4

Un bărbat ţintuit la pat din cauza unei boli, a zărit pe pervazul ferestrei un cocon, care ducea lupta naturală şi oarecum impresionantă a transformării într-un minunat fluture. Bătălia dura de ore bune şi bărbatul impresionat de suferinţă s-a gândit să ia o foarfecă şi să lărgească puţin “poarta”. Ce-a obţinut? Fluturele a ieşit mai repede, dar fără culoare iar de zbor nici vorbă. Aripile ciuntite l-au purtat înspre pământ, în loc să-l înalţe înspre cer. Lupta era menită să-l împlinească, să-i dea culoare, frumuseţe, să-i întărească aripile, dar lupta fiind curmată, toate au rămas la jumătate şi fluturele a trebuit să-şi petreacă scurta lui viaţă zbătându-se în praf. Şi când te gândeşti că ar fi trebuit să zboare pe aripile curcubeului…

Concluzii

Deşi uneori ne-am dori să trecem peste luptă şi suferinţa care o implică, tocmai această bătălie ne întăreşte credinţa.

Referinţe biblice:

Romani 5:3-5; 2Timotei 4:5-8; Evrei 10:32-36; 12:1,2,10; Iacov 1:2-4,12; 2Petru 1:5-8; Apocalipsa 2:19.

Povestea lui Charlie Lubin

Verset cheie: Galateni 6:9

Charlie Lubin a făcut o prăjitură cu brânză grozavă. Reuşise atât de bine şi era atât de încântat de ea încât s-a hotărât să îşi deschidă o patiserie în nordul oraşului. Mergea atât de bine afacerea cu prăjituri cu brânză că omul nostru a mai făcut un pas şi a mai deschis o patiserie, de data aceasta în partea de sud a oraşului. Din păcate acesta n-a prea mers şi într-un final s-a ajuns, inexplicabil, la falimentul ambelor patiserii.

Într-o noapte Charlie Lublin stătea în dormitorul lui, neputând să adoarmă, cu o delicioasă prăjitură cu brânză în faţă, gândindu-se că prăjitura lui e totuşi foarte bună şi ar trebui să încerce din nou s-o introducă pe piaţă. Aşa că a redeschis prima patiserie iar după o vreme şi pe cea de-a doua. A mers ce-a mers, dar din nou afacerea s-a dat la fund şi Charlie Lubin a falimentat pentru a doua oară. Câteva luni mai târziu, omul se afla în sufrageria lui, savurându-şi prăjitura. “E extraordinară!” îşi repeta continuu “O prăjitură nemaipomenită!” Şi-a redeschis prima patiserie, apoi pe cea de-a doua şi acelaşi dezastru. De patru ori a trebuit Lubin să ajungă la faliment. Nu s-a lăsat descurajat, doar ştia că prăjitura creată de el este extraordinară! S-a gândit să-i dea numele fiicei sale Sara Lee. A deschis din nou patiseria şi de data aceasta a dat lovitura, devenind cea mai mare patiserie din lume.

Concluzii:

Perseverenţa este răsplătită de Dumnezeu.

Referinţe biblice:

Romani 5:1-5; 1Corinteni 15: 58; 2Corinteni 4:1; Evrei 12:1-3; Iacov 1:2-4, 12: 2Petru 1:5-8.

Oferă-le şi altora ceea ce ţi-ai oferi şi ţie

Verset cheie: Galateni 6:7,8

Un muncitor constructor foarte apreciat a fost angajat de şeful său pentru a-i construi o casă. Avea toată libertatea la îndemână ba mai mult dorinţa expresă a “beneficiarului” a fost să nu facă nici un rabat de la calitate, oricât de mulţi bani ar însemna aceasta. Putea aşadar cumpăra cele mai scumpe materiale şi apela totodată la cei mai renumiţi meşteri. Dar ce s-a gândit omul nostru?! De cât timp lucrează în această firmă, ani la rând n-a precupeţit nimic din timpul şi efortul său pentru a-şi mulţumi şeful şi ce-a primit în schimb? Nimic, nici măcar o vorbă bună, ce să mai zicem de un cât de mic premiu… Era momentul să îşi facă oarecum “dreptate” şi să “economisească” nişte bani pentru el, cumpărând materiale ieftine, pe care să le declare ca achiziţionate la preţuri exorbitante. Diferenţa şi-o băga în buzunar. În loc să apeleze la cei mai buni specialişti, a căutat meşteri de mâna a doua, pe care să-i plătească pe măsură. Când casa a fost terminată, se putea “mândri” cu lemn de cea mai proastă calitate, ciment ieftin şi instalaţii procurate de la fier vechi. În ziua cea mare a inaugurării şeful său l-a chemat în biroul său pentru a-i mulţumi şi a-l asigura de întreaga sa apreciere pentru munca depusă în toţi aceşti ani de când era angajat.În final i-a spus că de mult se gândise de-a lungul timpului să-l răsplătească în vreun fel, dar n-a ştiut exact cum. Acum însă ştie. “Ca recunoştinţă pentru sârguinţa de care ai dat dovadă, pentru corectitudine, fidelitate, perseverenţă, îţi fac cadou tocmai casa pe care ai construit-o!”

Concluzii:

Nu încerca să trişezi în viaţa ta, crezând că oricum nimeni nu te vede; în cele din urmă vei culege ceea ce ai semănat.

Versete adiţionale:

Osea 10:12,13; Matei 7:12 (de asemenea Luca 6:31); Matei 10:26; Romani 1:1-11; 2Corinteni 9:6; Coloseni 3:23,24.

Regele tău

Verset cheie: 1Corinteni 10:31

Cu mulţi ani în urmă o trupă de menestreli colindau oraşele, cântând şi dansând, pentru a-şi câştiga astfel cele necesare traiului. Oricum, n-o duceau prea bine financiar, vremurile erau grele, oamenii săraci, nu-şi permiteau să-şi cheltuiască puţinele lor economii pe concerte şi distracţii. Ca în fiecare seară, membrii trupei s-au adunat înainte de reprezentaţie, pentru ultima repetiţie. Erau obosiţi, ba mai mult, descurajaţi, şi unul dintre ei chiar a propus: “Să nu deschidem deseară; ce rost are?! Oricum şi pe vreme bună vin puţini oameni, darămite pe un viscol ca acesta?! Nu va fi nimeni!” Un coleg i-a ţinut şi el partea: “Şi eu sunt de aceeaşi părere. Mai multă oboseală decât câştig… Să ne odihnim în seara asta…” Liderul trupei a fost însă de altă părere: “Ştiu că sunteţi descurajaţi, la fel cum suntem toţi, dar nu putem să ţinem cortina trasă deoarece avem o responsabilitate faţă de aceia care s-ar putea să vină. Chiar dacă am aveau un singur spectator doar, pentru el trebuie să dăm tot ceea ce avem mai bun. Aşa că, sus fruntea şi la treabă!” Încurajaţi de aceste cuvinte din suflet rostite, menestrelii au cântat şi dansat cu foc, cu toate că era doar o mână de oameni… După spectacol liderul şi-a adunat din nou trupa, pentru a le citi un bilet pe care îl primise de la unul din puţinii spectatori din seara aceea. “Mulţumesc pentru acest deosebit de frumos spectacol.” Dedesubt o semnătură simplă: “Regele vostru”

Concluzii:

Tot ceea ce faci să faci ca pentru Dumnezeu.

Versete de referinţă:

Matei 25:34-45; Coloseni 3:17; 1Petru 4:10,11

Numai aplauzele lui Dumnezeu

Verset cheie: Coloseni 3:23,24

Era odată un mare pianist care concerta pe marile scene ale lumii. Era cunoscut, apreciat şi oamenii se înghesuiau la concertele lui. Într-o seară, la finalul concertului toţi spectatorii se ridicaseră în picioare şi îl aplaudau la nesfârşit. Un singur om, un venerabil bătrânel, din primul rând, stătea pe scaun şi nu aplauda. Pianistul s-a retras ropote de aplauze dar cu ochii plini de lacrimi. “Ce s-a întâmplat?” l-a întrebat nedumerit managerul său “De ce plângi?” “L-ai văzut pe bătrânul din primul rând, care n-a schiţat un gest, n-a mişcat un deget?” l-a întrebat pianistul. “Şi, ce-i cu asta, el era unul singur; sute de oameni au fost însă impresionaţi!” “Da - a adăugat pianistul - dar bătrânelul acela era compozitorul şi pentru mine persoana cea mai importantă, pentru că dintre toţi, numai el ştia cum ar fi trebuit să sune piesa…”