Disciplina omileticii

Adaptarea la lucrurile tratate. Feluritele cuvântări îşi au specuificul lor, de care preotul trebuie să ţină seama nu numai în ce priveşte elaborarea, dar şi rostirea. Panegiricul de pildă reclama viociune, necrologul tristeţe. Ar fi ridicol preotul care în cuvântarea funebră ar folosi un ton vessel, iar în cuvântul de la o nuntă s-ar folosi de un ton trist şi înlăcrimat.


Adaptarea la momentul liturgic. Se ştie că anul bisericesc este spaţiul în intervalul căruia se actualizează întreaga operă de mântuire realizată de Domnul Hristos. Prin slujbele care umplu anul bisericesc, crediunciosii sunt ousi în prezenta unuia sau altuia din momentele mântuirii, sunt puşi în prezenţa unei fapte deosebite sau a unui adevăr izbăvitor. Prin slujbe, se actualizează o trăsătură sau alta din viaţa domnului, se transmit adevarurui de credinţă, se împărtăşesc haruri şi daruri.
Preotul e obligat ca în propovăduirea lui să ţină seama şi de momentul liturgic şi să vorbească ţinând cont de acest moment. De pildă, la Crăciun să nu predice despre lucruri care se potrivesc la Paşti sau invers, la Rusalii să predice în legătură cu tema sărbătorii, nu despre ceea ce ar fi potrivit la Ziua Crucii etc.


Adaptarea la timpul de care dispunem. E necesar să nu lungim prea mult cuvântările. Chiar când preotul cuvântător e talentat nu are voie să abuzeze de timpul ascultătorilor. Când slujba e mai lungă e necesar să-ţi încadrezi cuvântarea în minutele limitate care îţi rămân la dispoziţie.
Succesul unei predici e condiţionat în mare măsură şi de respectarea acestei reguli, predica să nu ţină mai mult de 10-15 minute. Experienţa arată greu că, în general, predica lungă e suportată greu, fiind expusă primejdiei de a rămâne fără ascultattori.


Permanența efortului de adaptare. Actul adaptării este cuprins în activitatea de pregătire a predicilor. După cum nimănui nu-i este îngăduit să rostească predici fără o pregătire prealabilă, la fel niciunui preot nu-i este permis să-şi elaboreze cuvântarea fără să şi-o adapteze la realităţile date. Nici chiar când e vorba de o predică întocmită şi rostită după toate regulile omiletice nu e permis să o repeţi în formă ei iniţială. În caz că vrea să-şi repete o predică sau alta, preotul e dator să şi-o revizuiască de fiecare dată, căci împrejurările nu sunt niciodată identice. Predicile vechi e necesar să fie mereu rafacute şi mereu adaptate în accord cu condiţiile mereu noi ale vieţii credincioşilor.