Drept civil

DREPTUL FAMILIEI ŞI LEGI SPECIALE
1. Minori. Legătura cu minorul. Modalitate de stabilire. Dreptul tatălui de a lua pe minor în domiciliul său

Chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani şi nu a menţinut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s-a stins dreptul părintelui şi, în aceeaşi măsură, al minorului, de a avea o relaţie firească, afectivă . Faptul că mijloacele de trai ale tatălui sunt mai modeste nu poate să constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor în domiciliul său, în perioada vacanţelor de iarnă şi de vară, nici în situaţia în care minorul locuieşte cu mama în străinătate. Menţinerea unei legături între minor şi tată numai în prezenţa mamei poate crea grave tensiuni între părinţi şi nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relaţie armonioasă, lipsită de inhibiţii, dimpotrivă programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părţi şi, cel mai probabil, ar sfârşi prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorului şi nu respectă dreptul la viaţa de familie protejat de art. 8 din CEDO.
Reclamanta D.I. a chemat în judecată pe pârâtul V.V. solicitând instanţei să i se încredinţeze minorul B.D., născut la data de 12.12.1999, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere majorate, în raport de venitul minim pe economie, începând cu data promovării acţiunii şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere restante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că din căsătoria cu pârâtul a rezultat minorul B.D., căsătoria a fost desfăcută prin acord, în anul 2003, fără ca instanţa să dispună cu privire la încredinţarea minorului.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 18.10.2004 pârâtul-reclamant a solicitat ca minorul sa fie încredinţat acestuia spre creştere şi educare şi să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului iar ulterior a solicitat instanţei încuviinţarea legăturii cu minorul de doua ori pe lună, de sâmbăta de la ora 10.00 până duminica la orele 12,00, o lună în perioada vacanţei de vară şi două săptămâni în perioada vacanţei de iarnă.

Prin sentinţa civilă nr. 2973/14.03.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova , în rejudecare, s-a admis acţiunea, s-a admis în parte cererea reconvenţională precizată.

S-a încredinţat mamei reclamante spre creştere şi educare minorul, a fost obligat pârâtul în la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 82 lei lunar. A fost obligată reclamanta să-i permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul, o data la 2 săptămâni, sâmbăta şi duminica, între orele 10⁰⁰-18⁰⁰, o lună în perioada vacanţei de vara şi 2 săptămâni în timpul vacanţei de iarnă, la domiciliul mamei reclamante.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat apel, iar prin decizia civilă 181 din 30.09.2008 a Tribunalului Dolj s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentinţa civilă în sensul că a fost încuviinţată legătura personală a apelantului-pârât cu minorul o lună în perioada vacanţei de vară şi 2 săptămâni în perioada vacanţei de iarnă, la domiciliul apelantului-pârât.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că reclamanta oferă minorului, în Italia, condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare unei creşteri şi dezvoltări armonioase a acestuia. S-a reţinut că reclamanta locuieşte împreună cu minorul, actualul soţ şi familia acestuia, într-o casă spaţioasă, unde minorul are o cameră proprie, este înscris la şcoala elementară, în clasa a IV-a, evaluarea cadrelor didactice fiind pozitivă.

În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a legăturii personale a apelantului cu minorul, s - a considerat că încuviinţarea legăturilor personale la domiciliul mamei ar afecta atât programul de viaţă al părţilor cât şi pe cel al minorului şi lipseşte de conţinut dreptul subiectiv al cărui exerciţiu devine formal de ambele părţi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că a fost soluţionată greşit cererea reconvenţională, deoarece pârâtul nu lucrează în Italia, nu a contribuit la creşterea minorului, are un comportament violent, nu are surse legale de venit şi nici un profil moral care să conducă la bune relaţii cu minorul. S-a arătat că deplasarea periodică a minorului la domiciliul tatălui poate afecta în mod negativ dezvoltarea psihică a minorului.

În drept, recurenta a invocat dispoz. art. 304 pct. 7, 8, 9 c.p.c.

Recursul s-a apreciat ca nefiind fondat.

Potrivit art. 43 alin 3 c.fam. părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Deşi textul nu menţionează expres, este aplicabilă regula instituită de art. 42 alin. 1 c.fam, în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu şi prin art. 2 din Legea 272/2004.

Apreciind asupra interesului minorului, instanţa trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viaţă personală a copilului şi a familiei sale, respectiv vârsta şi sexul minorului, relaţiile sale cu părinţii, afecţiunea pe care şi-o poartă reciproc, conduita părinţilor în societate şi faţă de minor.

În toate cazurile, instanţa trebuie să ţină seama de reglementarea dreptului la viaţa de familie aşa cum rezultă din art. 8 din CEDO şi cum este definit prin practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanţei, care ar împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială, protejată de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).

Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care ţin de legătura părinţilor cu copii trebuie să se ţină seama de interesele superioare ale copilului şi, în ipoteza în care contactele cu părinţii ar risca să ameninţe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autorităţile naţionale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părţilor ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 şi cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).

Curtea a denunţat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuieşte, care se opune la legătura dintre celălalt părinte şi minor şi a apreciat că statul are obligaţia de a lua măsurile adecvate şi suficiente pentru a fi respectate dispoziţiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituţie, instanţa de recurs apreciază că este în interesul minorului să ia legătura cu tatăl său în domiciliul acestuia.

Astfel, chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani şi nu a menţinut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s-a stins dreptul părintelui şi, în aceeaşi măsură, al minorului, de a avea o relaţie firească, afectivă cu tatăl, mai ales că în prezent minorul este la o vârstă când poate înţelege mai bine relaţiile părinţilor săi, are o oarecare capacitate de a discerne, şi trebuie să ştie că nu este abandonat de unul dintre părinţi.

Sentimentul că şi tatăl doreşte să îl vadă, că este iubit de ambii părinţi poate da minorului o mai mare siguranţă în planul afectiv, ajutându-l în evoluţia sa viitoare.

Nu s-a dovedit în cauză că tatăl ar fi avut un comportament violent cu minorul, că ar afecta prin manifestările sale viaţa şi sănătatea copilului, iar faptul că mijloacele sale de trai sunt mai modeste nu poate să constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor în domiciliul său.

Ambele părţi trebuie să înţeleagă că dacă intimatul se află în România, recurenta nu are nicio obligaţie de a-l aduce pe cheltuiala sa pe minor să îşi viziteze tatăl, toate aceste cheltuieli aparţinând exclusiv tatălui, iar mama recurentă are singura obligaţie de a nu se opune executării hotărârii.

Este de necontestat faptul că în familia actuală a mamei minorul are o dezvoltare bună, i se asigură toate condiţiile de viaţă, de studiu, este bine îngrijit, însă vizitarea tatălui în perioada vacanţelor de iarnă şi de vară, indiferent dacă acesta se află în Italia sau în România, nu afectează viaţa normală a minorului, chiar dacă nu va beneficia de aceleaşi condiţii materiale.

În plus, menţinerea unei legături între minor şi tată numai în prezenţa mamei poate crea grave tensiuni între părinţi şi nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relaţie armonioasă, lipsită de inhibiţii, dimpotrivă programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părţi şi, cel mai probabil, ar sfârşi prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorului şi nu respectă dreptul la viaţa de familie.

Apreciind că dispoziţiile art. 43 c.fam au fost corect aplicate şi că nu sunt fondate criticile aduse, că nu există motive de nelegalitate a deciziei în sensul art 304 c.p.c., recursul se va respinge ca nefondat.

(Decizia nr. 139 din 09 februarie 2009 - Secţia Civilă pentru Cauze cu Minori şi Familie.)
2. Dreptul bunicilor de a păstra legătura cu nepoţii. Justificarea calităţii procesuale active.
Ceea ce trebuie să se observe, cu consecinţele juridice necesare, este că acţiunea a fost introdusă şi de bunică, adică de o ruda căreia legea ii impune, în anumite situaţii, obligaţii egale cu ale părinţilor.

Obligaţiile de mai sus impun în mod firesc recunoaşterea in mod corelativ a dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepotul lor, ca şi părinţii acestuia, drept care chiar dacă nu ar fi fost prevăzut anume de lege pentru părinţi, ar fi trebuit recunoscut atât lor cât şi bunicilor, ca o consecinţă firească a legăturii de sânge şi morale a familiei, ce se exprimă atât prin legăturile de afecţiune dintre aceştia, cât şi a ajutorului material reciproc dintre ei în cazurile arătate de lege.

Afectivitatea dintre bunici şi nepoţi constituie baza legăturii dintre aceştia, ori ea nu poate fi realizată decât prin menţinerea unei apropieri între ei, a dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepoţii lor, contribuind, în felul acesta şi ei la educarea nepoţilor, temeiul juridic constând în dispoziţiile art.1 şi 2 din Codul familiei, aşa cum s-a arătat, cât şi în spiritul şi concepţia legii.
Prin sentinţa civilă nr. 3223 din 13 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Slatina, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei G.L.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantele G.D şi G. L în contradictoriu cu pârâtul Ţ.B.

S-a încuviinţat ca reclamantele să aibă legături personale cu minora Ţ.M.A, cu luarea acesteia de la domiciliul pârâtului şi obligaţia de a o aduce înapoi, conform programului stabilit de instanţă.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, care a criticat soluţia pentru nelegalitate, susţinând că intimata reclamantă G.L nu are calitate procesuală activă, deoarece doar părinţii minorei au dreptul şi obligaţia corelativă de a se ocupa de creşterea şi educarea copilului lor minor.

Prin decizia civilă nr.259 din 9 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Ţ.B

S-a reţinut că în ceea ce priveşte calitatea procesuală a intimatei reclamante G.L s-a apreciat că în mod justificat instanţa de fond a respins excepţia, concluzionând că minora are dreptul de a păstra legături personale, nu numai cu părintele căruia nu i s-a încredinţat minora, respectiv mama minorei dar şi cu rudele apropiate – în virtutea relaţiilor de familie, fiind în interesul minorei să păstreze şi să consolideze relaţiile de rudenie, bunica maternă fiind rudă în linie directă, conform dispoziţiilor art. 14 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul Ţ.B. arătând că bunica minorei nu are calitate procesuală activă atâta vreme cât părinţii sunt în viaţă sau nu sunt decăzuţi din drepturi.

Recursul este fondat în privinţa încuviinţării legăturii cu minora, nefiind întemeiate criticile referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei.

Codul familiei nu conţine referiri exprese la dreptul bunicilor de a avea legături personale cu nepoţii lor, în sensul în care există prevederi referitoare la părinţi, printre care şi art.43 alin.3 din cod.

Există, însă, dispoziţii ale codului, cu caracter general, cum sunt acelea referitoare la familie şi rudenie (art.1-2 şi art.45 şi urm.), care implică şi pe bunici, precum şi prevederi exprese în privinţa unor obligaţii ale acestor categorii de rude şi anume dispoziţiile referitoare la pensia de întreţinere ce datorează nepoţilor (art.86), din care rezultă concepţia legii privitor la ocrotirea familiei, într-un sens mai larg, cuprinzând toate persoanele care descind una din alta sau dintr-un autor comun, între care există o comunitate de sânge.

Deci legea nu exclude pe bunic de a contribui – alături de părinţi, în primul rând obligaţi –la creşterea nepoţilor, la dezvoltarea lor fizică, morală şi intelectuală, în concordanţă cu solidaritatea ce caracterizează noţiunea de familie.

Solidaritatea familiei trebuie să-şi găsească expresia juridică nu numai în sprijinul material ce bunicii sunt obligaţi expres prin lege a-l da pentru crearea condiţiilor necesare creşterii şi dezvoltării nepoţilor, ci şi în sprijinul moral de care bunicii sunt capabili, viaţa relevând că nepoţii, de regulă, au nevoie de afecţiunea, sprijinul, îndrumarea acestor categorii de rude apropiate.

O modalitate de sprijin din partea bunicilor este şi aceea de a vizita pe nepoţi, şi, dacă sunt condiţii, de a-i lua cu ei, în cadrul unui program ce trebuie stabilit, în fiecare caz concret, astfel încât să existe o deplină concordanţă între îndatoriri şi, corelativ, drepturi, fără nici o prejudiciere a intereselor minorului.

Ceea ce trebuie să se observe, cu consecinţele juridice necesare, este că acţiunea a fost introdusă şi de bunică, adică de o ruda căreia legea ii impune, în anumite situaţii, obligaţii egale cu ale părinţilor.

Obligaţiile de mai sus impun în mod firesc recunoaşterea in mod corelativ a dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepotul lor, ca şi părinţii acestuia, drept care chiar dacă nu ar fi fost prevăzut anume de lege pentru părinţi, ar fi trebuit recunoscut atât lor cât şi bunicilor, ca o consecinţă firească a legăturii de sânge şi morale a familiei, ce se exprimă atât prin legăturile de afecţiune dintre aceştia cât şi a ajutorului material reciproc dintre ei în cazurile arătate de lege.

Afectivitatea dintre bunici şi nepoţi constituie baza legăturii dintre aceştia, ori ea nu poate fi realizată decât prin menţinerea unei apropieri între ei, a dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepoţii lor, contribuind, în felul acesta şi ei la educarea nepoţilor, temeiul juridic constând în dispoziţiile art.1 şi 2 din Codul familiei, aşa cum s-a arătat, cât şi în spiritul şi concepţia legii.

Bunicii având dreptul de a cere să aibă şi să păstreze legături personale cu nepoţii lor, au implicit legitimare procesuală activă, fiind vorba de obţinerea, pe calea justiţiei, a unui drept recunoscut prin lege.

Astfel în virtutea relaţiilor de familie si potrivit art.14 din Legea 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului, este în interesul minorei să păstreze şi să consolideze aceste relaţii, bunica maternă fiind rudă în linie directă.

Cu atât mai mult aceasta se impune, cu cât, lipsa acestor relaţii poate într-adevăr determina dezechilibre emoţionale minorei, şi pentru a-i asigura totodată acesteia un climat de dezvoltare echilibrat şi normal, prin încurajarea acestor relaţii cu rudele fireşti. (Decizia civilă nr.70/21.01.2009 - Secţia Civilă pentru Cauze cu Minori şi Familie.)
3. Minori. Dreptul copilului de a-şi cunoaşte rudele şi a întreţine relaţii personale cu acestea. Obligaţia corelativă a părinţilor de a nu împiedica relaţiile personale dintre fraţi decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Potrivit art. 14, alin.1, din Legea 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

Alin.2 al aceluiaşi articol reglementează dreptul copilului de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar ultimul alineat prevede în mod expres că părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii şi surorile, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Este adevărat că dispoziţiile legale mai sus citate se referă la drepturile copilului, care pot fi însă analizate şi în cadrul unui demers judiciar cu acest obiect declanşat de celelalte persoane expres menţionate de text.

Prin urmare, dreptul copilului de avea legături cu persoanele enumerate se analizează în strânsă corelaţie cu obligaţia părinţilor de a nu împiedica derularea acestora, decât în situaţii excepţionale validate de instanţa de judecată.

Această concluzie este în deplină concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO în aplicarea art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, relaţiile dintre fraţi intrând fără îndoială în sfera de reglementare a acestui articol.
Prin sentinţa civilă nr. 3586/29.05.2008, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 3638/311/2008, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta O. E. D., în contradictoriu cu pârâtul O. D., dispunându-se obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei de a avea legături personale cu minora O. A. D are în realitate un scop şicanatoriu, străin interesului superior al copilului, aceasta nefăcând dovezi conform dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond a dat o interpretare eronată probatoriilor, neţinându-se cont de dispoziţiile art. 14 din Legea 272/2004, care recunoaşte şi ocroteşte dreptul copilului de a avea legături personale şi contacte directe cu părinţi, rudele ori alte persoane faţă de care minorul a dezvoltat legături de ataşament.

Prin decizia civilă nr.298 din 22 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3638/311/2008, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă O. E. D. împotriva sentinţei civile nr. 3586/29.05.2008 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 3638/311/2008, în contradictoriu cu intimatul pârât O. D. , s-a schimbat sentinţa în sensul că s-a admis acţiunea şi s-a încuviinţat ca reclamanta să aibă legături cu minora O. A. D., născută la data de 17.03.2000, săptămânal, duminica între orele 17,00 – 18,00 la domiciliul pârâtului din Slatina, str. Mărăşeşti, nr. 3, judeţul Olt, în prezenta pârâtului.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că este întemeiată solicitarea reclamantei de a dezvolta relaţii personale cu minora, sora sa, cu care a convieţuit până la decesul mamei lor, opunerea tatălui în îngrijirea căruia se află minora, fiind nejustificată.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că atât art. 43, alin.3, Codul familiei, cât şi dispoziţiile din legea specială nr. 272/2004 se referă expres la dreptul copilului de a menţine relaţii personale cu anumite categorii de persoane, şi nicidecum la dreptul acestora din urmă de a avea contact cu minorul, astfel că acţiunea de faţă este inadmisibilă. În subsidiar, a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale care consacră principiul interesului superior al copilului, care trebuie să primeze în luarea oricărei decizii care-l priveşte, din probele administrate rezultând că reclamanta , prin comportamentul său necorespunzător, ar avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării morale şi intelectuale a minorei.

A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Tribunalului Olt, în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.

Recursul s-a apreciat a fi nefondat, şi potrivit art. 312, Cod pr. civ, s-a respins, pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile, în raport de probele administrate.

Potrivit art. 14, alin.1, din legea 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

Alin.2 al aceluiaşi articol reglementează dreptul copilului de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar ultimul alineat prevede în mod expres că părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii şi surorile, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Este adevărat că dispoziţiile legale mai sus citate se referă la drepturile copilului, care pot fi însă analizate şi în cadrul unui demers judiciar cu acest obiect declanşat de celelalte persoane expres menţionate de text.

Prin urmare, dreptul copilului de avea legături cu persoanele enumerate se analizează în strânsă corelaţie cu obligaţia părinţilor de a nu împiedica derularea acestora, decât în situaţii excepţionale validate de instanţa de judecată.

Această concluzie este în deplină concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO în aplicarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, relaţiile dintre fraţi intrând fără îndoială în sfera de reglementare a acestui articol.

Instanţa de contencios european a statuat constant că în ilustrarea noţiunii de viaţă de familie, se are în vedere legătura biologică şi juridică, peste care se suprapune o relaţie legală sau factuală personală apropiată (cauza Lebbink contra Olandei, hotărârea din 1 iunie 2004).

În speţă, între surori există atât o legătură biologică şi juridică , cât şi legături reale, efective de ataşament create in urma convieţuirii, iar interzicerea brutală a relaţionării dintre ele de către tată, în contextul în care mama a decedat, iar minora este lipsită de afecţiunea maternă, nu poate fi decât în dezinteresul copilului.

Consideraţiile expuse de recurentul pârât privind pretinsa lipsa de moralitate a reclamantei şi situaţia sa şcolară ( universitară) nu pot fi reţinute de către Curte ca reprezentând motive temeinice apte, în viziunea art. 14 din Legea 272/2004, să afecteze dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, întrucât primul motiv invocat nu s-a probat în cauză, iar cel de-al doilea nu constituie un impediment pentru obstrucţionarea de către un părinte a relaţiilor dintre fraţi, nivelul de pregătire profesională a unuia dintre ei neputând constitui o condiţie pentru exercitarea dreptului de realaţionare.

În plus, Curtea apreciază că modalitatea adoptată de Tribunal, de a permite ca reclamanta să aibă legături personale cu minora o oră pe săptămână, în domiciliul tatălui pârât şi în prezenţa acestuia, constituie o garanţie pentru neprejudicierea interesului superior al copilului, prin asigurarea posibilităţii tatălui de a supraveghea derularea interacţionării dintre surori.

Prin urmare, s-a apreciat în mod corect, din perspectiva alineatului ultim al art. 14 din legea 272/2004, că nu există motive temeinice pentru ca tatăl să se opună exercitării relaţiilor personale dintre surori, criticile formulate de pârât fiind neîntemeiate, iar recursul s-a respins ca nefondat, potrivit art. 312, cod pr. civ.

(Decizia nr. 61/20 ianuarie 2009 - Secţia I Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie).