Drept international privat (dip) cursul 1 Raporturile juridice de drept intl privat

Partea specială a Dreptului Internaţional Privat

(Normele conflictuale în diferite ramuri ale dreptului internaţional privat)

9. 
   Normele conflictuale de drept civil referitoare la starea civilă şi capacitatea persoanei fizice
   

Regula : potrivit art. 11 din legea 105/1992: „Starea si capacitatea persoanei fizice impreuna cu relaţiile de familie formeaza statutul persoanei fizice si sunt carmuite de legea naţională a acelei persoane fizice, cu exceptia cazurilor in care prin dispozitii speciale se prevede altfel”

Continutul acestei norme conflictuale il formeaza statutul persoanei fizice iar legatura este data de naţionalitatea persoanei fizice.
Notiunea de nationalitate este interpretata in art. 12 din legea 105/1992 care dispune : „legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoanei in cauza ”. Aceasta lege poarta numele de lex patriae, cetatenia fiind punctul de legatura pt aceasta normă conflictuală.
Legea 105/1992 stabileste si anumite norme speciale in art 12. Se prevede astfel ca determinarea si proba cetateniei se fac in conformitate cu legea statului a carui cetatenie se invoca. (institutia calificarii : calificarea cetateniei se face dupa lex fori)

Pt. argumentul de stabilitate: cetăţenia este o calitate dobândită prin lege, pe baza unor formalităţi

Pt. argumentul de certitudine: cetăţenia se demonstrează printr-un document public, precum B.I./C.I./paşaport
Art 12 alin. 2 din legea 105/1992 prevede că: „ legea nationala a cetateanului român care, potrivit legii straine este considerat ca are si o alta cetatenie, este legea româna. Din aceasta dispozitie legala rezultă ca in cazul in care un cetatean roman are si o cetatenie straina, lui i se va aplica legea romana, indiferent de celelalte cetatenii.
In schimb, daca un strain are mai multe cetatenii, legea lui nationala va fi considerata legea statului in care isi are domiciliul sau, in lipsa acestuia, resedinta.
Excepţii: legea 105/1992 reglementează şi alte puncte de legătură referitoare la cetăţenia şi capacitatea persoanei fizice. Astfel, daca o persoană fizică nu are nici o cetatenie (apatrid), instanta va aplica, dupa caz, lex domicilii sau, in lipsa, legea resedintei. Aceste 2 elemente se aplica numai in subsidiar, regula fiind ca legea care va guverna starea si capacitatea va fi legea cetateniei.
Domeniul de aplicare a statutului persoanei fizice

Definiţie: determinarea instituţiilor de drept şi a raporturilor juridice care intra in continutul normei conflictuale privind statutul persoanei fizice.
Determinarea domeniului de aplicare a unei norme conflictuale (în speţă statutul persoanei fizice) este o problema de calificare şi de interpretare a conţinutului normei conflictuale respective, pentru a vedea ce materii juridice se includ acolo. Calificarea şi interpretarea se va face dupa legea instantei sesizate.

Legea forului ne arata materiile care se subsumeaza statutului civil al persoanei fizice.

Institutiile juridice care intra in domeniul de aplicare a legii statutului persoanei fizice sunt:
1. starea civila a persoanei fizice = ansamblul elementelor personale care izvorasc din acte si fapte de stare civila, de care legea leaga anumite efecte juridice şi care servesc pentru identificarea persoanei fizice in familie si in societate.

Sunt supuse normei conflictuale lex patriae urmatoarele calitati (probe), care intra in continutul starii civile:

- filiatia (daca persoana are filiatia stabilita sau nu, daca e copil din casatorie sau din afara casatoriei, tuturor acestor aspecte fiindu-le aplicabila legea nationala)

- casatoria

- adoptia

- rudenia

- afinitatea

NU intra în statutul persoanei fizice, deci sub incidenta legii nationale:

• 
  intocmirea actelor si faptelor de stare civila, aceste aspecte fiind probe de forma a actului vor fi supuse legii locului intocmirii actului („locus regit actum”);
  
• 
  competenţele agentului instrumentator – sunt probe care vor fi supuse legii autorităţii
  

2. capacitatea civila a persoanei fizice (de folosinţă sau de exerciţiu)

a. capacitatea de folosinţă.

Începutul si incetarea capacitatii de folosinta sunt guvernate de legea nationala a persoanei fizice (sunt probe de statut al persoanei fizice). Conţinutul capacităţii de folosinţă este dat de aptitudini generale şi abstracte de a avea drepturi şi obligaţii – deci nu este guvernat neapărat de legea naţională.

Incapacitatile de folosinta reprezinta exceptii si trebuie expres prevazute de lege. Astfel, avem:

• 
  incapacităţile de folosinţă cu caracter de sanctiune civila (de ex. decaderea din drepturile parintesti) - supuse legii personalis (legea natională a persoanei in cauză).
  

• 
  incapacităţile de folosinţă cu caracter de ocrotire, care se împart în :
  

incapacităţi de folosinţă absolute opozabile erga omnes (opereaza intre persoana îngrădită si toate celelalte persoane). Aceste incapacitati sunt supuse legii nationale a persoanei ocrotite, deoarece ele sunt prevazute de lege in considerarea particularitatilor incapabilului. (Ex: incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune prin donatie sau testament, sau incapacitatea minorului intre 16 -18 ani de a dispune prin testament de mai mult de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune ca major).
incapacităţi de folosinţă relative (opereaza intre persoana ocrotită si persoane determinate). Aceste incapacitati sunt legate de un act juridic si nu de o anumita persoana si de aceea ele nu vor fi supuse legii nationale a persoanei ocrotite, ci legii actului juridic. (contract, succesiune etc.)
Ex : incapacitatea minorului de a dispune prin testament sau donatie in favoarea tutorelui său; incapacitatea medicului / preotului / farmacistului de a primi donatii sau legate de la persoana pe care a tratat-o de ultima boala (de care a murit). Aceste incapacitati sunt supuse legii donatiei sau, dupa caz, legii testamentului.

Incapacitatea sotilor de a incheia contracte de vânzare - cumpărare intre ei.

b. capacitatea de exerciţiu

Este supusa legii nationale a persoanei fizice (art. 11 din legea 105/1992). Aceasta guverneaza inceputul, continutul capacităţii de exercitiu, incapacitatea de exercitiu si incetarea capacităţii de exerciţiu.

Tot legea nationala guverneaza sanctiunea incalcarii incapacităţii de exercitiu. In acest sens legea nationala ne arata cazurile de nulitate, felurile nulitatii, persoanele care pot invoca nulitatea, precum şi conditiile in care ea poate fi invocata.
EXCEPTIE de la aplicarea legii personale, normal competente cu privire la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice: TEORIA INTERESULUI NATIONAL - reglementata in dreptul român in art. 17 din legea 105/1992.

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT (DIP)
CURSUL 6
Aplicarea teoriei interesului naţional, ca excepţie de la legea naţională, este legiferată în dreptul român de art. 17 din legea 105/1992, care prevede că: „persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului său, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate opune această cauză de nevalabilitate celui care l-a socotit, cu bună credinţă, ca fiind deplin capabil, în conformitate cu legea întocmirii actului.”

În acelaşi sens, art. 11 din Convenţia de la Roma se precizează: „într-un contract încheiat între persoane aflate în aceeaşi ţară, o persoană fizică care este capabilă în termenii legii acestei ţări poate invoca incapacitatea sa ce decurge din altă lege doar dacă la momentul încheierii contractului co-contractantul ştia de această incapacitate sau nu o cunoştea ca urmare a neglijenţei sale.”

S-a pornit de la o speta lider: speta LIZARDY (1869). Un cetatean mexican care locuia la Paris a cumparat de la un bijutier francez bijuterii de mare valoare pe care urma sa le plateasca prin mai multe cambii pe care le-a emis cu acea ocazie. Cand la scadenta bijutierul a prezentat cambiile, Lizardi (cetateanul mexican) a invocat nulitatea contractului de vanzare - cumpărare, aratand ca la data incheierii respectivului contract, desi el era capabil potrivit legii franceze, NU era totusi capabil potrivit legii nationale (mexicane). Instantele franceze au fost sesizate cu nulitatea contractului de vanzare - cumpărare pt incapacitatea bazata pe o lege straina. Aplicand lex patriae, instanta franceza urma sa faca aplicarea dreptului mexican, drept care il considera pe Lizardi drept incapabil. Instantele franceze insa nu au facut aplicarea legii mexicane, considerand ca aceasta situatie ar leza interesele nationalului francez, deoarece s-ar prejudicia un cetatean francez de buna-credinta in momentul incheierii actului.

Instantele franceze au inlaturat de la aplicare lex patriae si au aplicat dreptul francez, conform caruia cetateanul mexican avea capacitate de exercitiu, instituindu-se astfel aceasta exceptie de la aplicarea legii personale normal competente.

Conform art. 17 din legea 105/1992 coroborat cu art. 11 din Convenţia de la Roma (1980) rezultă că pentru a aplica teoria interesului naţional (excepţia de la aplicarea legii personale) trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile:
1. persoana sa fie lipsita de capacitate de exercitiu sau să aibă capacitate de exerciţiu restrânsă potrivit legii sale nationale, lex patriae, dar sa fie capabila potrivit legii locului unde s-a întocmit actul
2. actul sa fie intocmit in tara forului
3. cocontractantul local sa fi fost de buna credinta. Acesta sa nu fi cunoscut si in mod rezonabil nici sa nu fi putut cunoaste cauza de nevalabilitate, adica incapacitatea strainului.
4. anularea actului sa fie de natura a produce un prejudiciu nejustificat cocontractantului national
Daca aceste 4 conditii sunt intrunite cumulativ, lex patriae va fi inlaturata si in locul ei se aplica lex loci actus (legea locului incheierii actului).
Pt aplicarea teoriei interesului naţional, in literatura de specialitate s-au incercat mai multe argumentări:

• 
  unii autori au incercat sa o asimileze unei situatii de ordine publica, dar (opinia prof.:) nu suntem in prezenta unei exceptii de ordine publica, pt ca nu suntem in prezenta unui efect al legii straine.
  
• 
  un alt argument porneste de la necunoasterea scuzabila a legii straine de catre cetateanul national.
  
• 
  imbogatirea fara justa cauza a cetateanului strain
  
• 
  ideea erorii comune si invincibile (error communis facit jus).
  

Legea româna a avut ca scop ocrotirea bunei credinte (acesta este temeiul teoriei interesului naţional in dreptul român).

II. Normele conflictuale privind persoanele juridice

Art 41 din legea 105/1992 stipulează că: „ statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa nationala.”

Continutul acestei norme conflictuale: statutul organic al persoanei juridice

Legatura normei conflictuale : naţionalitatea persoanei juridice respective

Legea aplicabila : legea naţională a persoanei juridice (legea societatii / lex societatis)

Norma conflictuală lex societatis este imperativă, nu se poate deroga de la ea, dar punctul de legătură (naţionalitatea) rămâne la îndemâna fondatorilor.
1.Naţionalitatea persoanei juridice este legătura normei conflictuale şi plasează statutul organic în sfera unuia din sistemele de drept în prezenţă

Determinarea naţionalităţii este o problemă de calificare a legăturii normei conflictuale şi este supusă legii forului – lex fori (legea instanţei sesizate).

In cazul in care lex fori este legea romana, trebuie vazute criteriile de determinare a nationalitatii persoanei juridice conform dreptului român.

In dreptul român exista mai multe criterii pentru a determina naţionalitatea persoanei juridice, astfel:

• 
  criteriul general, de drept comun
  
• 
  criterii speciale de determinare a nationalitatii.
  

Criteriul de drept comun: art 40 din legea 105/1992 care precizează că: „persoana juridică are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social” => in dreptul român criteriul general pt stabilirea nationalitatii este sediul social al persoanei juridice.

Sediul social e stabilit potrivit actului constitutiv => in dreptul român sediul social este si sediul statutar.

Pentru a fi un criteriu de drept comun, sediul social trebuie sa indeplineasca 2 conditii:

1. sa fie serios; per a contrario, daca nu e serios, e fraudulos, actul constitutiv urmand a fi anulat sau lipsit de efecte juridice.

2. sa fie real, adica sa nu fie fictiv, adica sa nu existe o simulatie prin fictivitate.
Criteriul sediului social pt persoana juridică e validat si de cele 2 acte normative fundamentale in materia persoanei juridice: legea 31/90 privind societăţile comerciale si OG 26/ 2000 privind asociatiile si fundatiile. Totodată, criteriul sediului social este larg aplicat în tratatele de asistenţă juridică încheiate de România şi în relaţiile de cooperare economică internaţionale.
In dr anglo-saxon, in ceea ce priveste stabilirea nationalitatii persoanei juridice avem teoria incorporarii: persoana juridică are nationalitatea statului unde s-a inregistrat.
Criterii speciale au diferit de-a lungul istoriei; se aplică în situaţii particulare dpdv juridic.
Aceste criterii sunt stabilite prin acte normative speciale, ca de ex. art. 25 al Convenţiei de la Washington din 1965 pt reglementarea diferendelor relative la investiţii, care prevede determinarea nationalitatii dupa criteriul controlului: „persoana juridică care posedă naţionalitatea statului parte la litigiul referitor la o investiţie poate fi considerată de către părţile litigante ca aparţimând unui alt stat, din cauza controlului exercitat asupra acesteia de către interese străine.”

Aplicând acest criteriu special se considera ca o persoană juridică are nationalitatea statului de pe al carui teritoriu se exercita controlul asupra acelei persoane juridice.

De regula, controlul se apreciaza dupa cetatenia/ nationalitatea asociatilor, provenienta capitalului social sau cetatenia / nationalitatea organelor de conducere.

Ex: când în litigiu sunt implicate filialele din România ale unor firme străine

Criteriul controlului in dreptul român este intalnit in cazul conventiilor internationale la care Romania e parte, precum:

Convenţia de la Washington din 1965 pt reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoanele altor state (România a aderat in 1975)

Acordul dintre Romania si Israel din 1999 pt promovarea si protejarea reciproca a investitiilor : o societate comercială este considerata straina daca e controlata de pe teritoriul celuilalt stat.
Legea aplicabila persoanei juridice cu mai multe sedii, in state diferite

Art 40 (3) din legea 105/1992: „determinant pt identificarea nationalitatii este sediul social real = locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii societatii, chiar daca hotararile sunt adoptate potrivit directivelor transmise de asociati din alte state.”

Legea aplicabila statutului organic al sucursalelor/ filialelor

Art. 41 (2) şi (3) din legea 105/1992 stipulează că: statutul organic al sucursalelor infiintate de o persoană juridică din alta tara e supus legii nationale a acelei persoane juridice. Statutul organic al sucursalei e supus legii nationale a societatii mama deoarece sucursala NU are personalitate juridica.

In schimb, statutul al filialei e supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o. Filiala are o proprie lege nationala deoarece ea are o personalitate juridica distincta de societatea mama.
Legea aplicabila in cazul fuziunii unor pers jur de nationalitate straina

Art 46 din legea 105/1992 spune că: fuziunea e valabila numai daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de ambele legi naţionale aplicabile statutului lor organic (condiţii de fond şi de formă).

Legea aplicabila in cazul schimbarii nationalitatii persoanei juridice

Legea romana nu contine o reglementare speciala sub acest aspect. Totusi, literatura de specialitate a considerat ca aici trebuie aplicata, prin analogie, reglementarea de la fuziunea persoanelor juridice  trebuie respectate conditiile prevazute de ambele sisteme de drept.

2. Domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoanei juridice

Statutul organic este conţinutul normei conflictuale.

Elemente componente:

1. 
   Capacitatea persoanei juridice
   

In legatura cu capacitatea de folosinţă - elementele constitutive ale persoanei juridice, modalitatile de înfiinţare (naşterea capacităţii de folosinţă), continutul capacitatii de folosinta (încheierea de acte juridice, principiul specialităţii capacităţii de folosinţă) şi încetarea persoanei juridice.
In legatura cu capacitatea de exercitiu - intereseaza aspecte privind constituirea si atributiile organelor de conducere, relatiile intre organele de conducere si persoana juridică însăşi & puterile de reprezentare.

2. 
   modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat;
   
3. 
   drepturi şi obligaţii ce decurg din calitatea de asociat;
   
4. 
   modul de alegere si functiile organelor de conducere;
   
5. 
   reprezentarea persoanei juridice prin organele proprii;
   
6. 
   răspunderea persoanei juridice şi a organelor sale faţă de terţi (contractual şi delictual), doar dpdv. societar – condiţiile răspunderii sunt supuse legii contractului/delictului;
   
7. 
   modificarea actelor constitutive;
   
8. 
   dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.
   

III. Normele conflictuale privind bunurile (statutul real)
STATUTUL REAL - ansamblul elementelor care conturează regimul juridic aplicabil bunurilor - este supus de regula legii locului situării bunului (lex rei sitae sau lex situs).

Art. 49 legea 105/1992: „posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sunt carmuite de legea locului unde acestea se afla (bun mobil) sau sunt situate (bun imobil), afara numai dacă, prin dispozitii speciale, se prevede altfel.

Aplicarea legii situarii bunului (lex rei sitae) este o reglementare clasică în dreptul român. Fostul art. 2 alin. (1) Cod Civil, abrogat prin legea 105/1992, cuprindea: „numai imobilele aflatoare pe teritoriul României sunt supuse legii romane, chiar posedate de straini”.

Normele conflictuale privind statutul real sunt, in principiu, imperative. Exceptie – testament.

Domeniul de aplicare a legii statutului real (art.50)
Legea statului pe teritoriul caruia se afla bunul carmuieste:

1. 
   bunurile asupra carora pot exista drepturi reale si clasificarea acestor bunuri in functie de criteriile admise de lege (mobile/imobile, corporale/incorporale etc.);
   

2. drepturi reale care pot exista asupra bunurilor (dr. de proprietate+dezmembrămintele);

3. modurile şi conditiile de dobândire, transmitere şi stingere a drepturilor reale.

Distingem astfel:

• 
  Modalitaţile specifice de dobândire (uzucapiunea, accesiunea, ocupaţiunea), precum şi de stingere a drepturilor reale sunt supuse legii situării bunurilor.
  
• 
  Modurile nespecifice (contract, testament) sunt supuse legii locului situării bunului sau altor legi, după cum e vorba de aspectele lor reale ori de aspecte de altă natură.
  

Aspecte reale:

• 
  condiţiile de naştere a dreptului real (înscrierea în CF);
  
• 
  momentul transmiterii proprietăţii;
  
• 
  suportarea riscului lucrului;
  
• 
  formele de publicitate ale contractului prin care se transmite bunul.
  

Alte aspecte (supuse altor norme conflictuale):

• 
  capacitatea de a încheia contractul (supusă lui lex patriae/lex domicilii);
  
• 
  condiţiile de formă ale contractului (legea locului încheierii contractului);
  
• 
  condiţiile de fond şi efectele contractului (lex contractus);
  

4. formele de publicitate privind bunurile în anumite cazuri (supuse legii aplicabile la data şi locul unde se indeplinesc).

5. conţinutul drepturilor reale (prerogativele pe care aceste drepturi le confera titularilor lor) şi modul de exercitare a acestor prerogative.
Lex rei sitae va guverna:

- atributele/prerogativele pe care aceste drepturi le confera titularului lor, precum şi limitele acestora;

- dreptul de urmărire şi de preferinţă al creditorilor cu garanţii reale;

- modul de exercitare a prerogativelor;

- modalităţile juridice al dreptului de proprietate.

6. mijloacele de apărare a drepturilor reale (actiunile reale). Ex: regimul juridic aplicabil acţiunii în revendicare;

7. posesia şi actiunile posesorii;

8. obligaţii propter rem (constituie un accesoriu al dreptului real);

9. obligaţiile scriptae in rem – aspectele reale sunt supuse legii situarii bunului, iar aspectele contractuale pot fi supuse şi altor legi;

10. modurile de urmarire si de executare silita asupra bunurilor.

EXCEPŢII de la aplicarea legii locului situării bunului, pt. anumite categorii de bunuri aflate în situaţii speciale:

- bunurile aflate în curs de transport;

- mijloace de transport;

- titlurile de valoare (cambia, biletul la ordin, conosamentul);

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT (DIP)
CURSUL 7

IV. Normele conflictuale privind moştenirea (art. 66)
Art. 66 din legea 105/1992: „moştenirea e supusa unei legi diferite in functie de obiectul ei” – bunuri mobile/imobile. Astfel, pentru bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, mostenirea e guvernata de legea nationala (lex patriae) pe care persoana decedata o avea la data mortii. In acest caz se face aplicarea principiului „mobilia secundum personam”(bunurile mobile urmeaza persoanele).

Pentru bunurile imobile, mostenirea e supusa legii locului situării bunului, unde fiecare imobil din masa succesorala e situat (lex rei sitae).

Notiunea generala care desemneaza legea aplicabila mostenirii e cea de lex succesionis.
Domeniul de aplicare a legii moştenirii
1. momentul deschiderii succesiunii. E de remarcat faptul ca legea succesiunii se aplica numai pt. momentul/ data deschiderii succesiunii, nu si pt. locul deschiderii succesiunii.
2. persoanele cu vocatie succesorală. Legea succesiunii guverneaza vocatia succesorala care reprezinta una din conditiile esentiale pt. a putea mosteni, alături de capacitatea succesorală şi lipsa nedemnităţii succesorale.

1. 
   Legea aplicabilă succesiunii
   

1. 
   Devoluţiunea legală – legea succesiunii este cea care stabileşte:
   

• 
  sfera persoanelor chemate la moştenirea legală
  
• 
  ordinea chemării lor
  
• 
  reprezentarea succesorală
  
• 
  determinarea cotelor de moştenire
  
• 
  rezerva succesorală
  
• 
  calitatea disponibilă?
  
• 
  drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
  

2.