Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Sora noastră Frăsina

Am citit cele comunicate de dincolo. Ţi le trimit îndreptate după gramatică şi pe unde era nevoie şi după conţinut.

Îţi preţuiesc darul ce ţi-a dat Dumnezeu, însă grijă trebuie să avem amândoi. Din învăţătura Părinţilor reiese că trebuie să ne ferim de fapte neobişnuite, precum sunt vedeniile, comunicările şi altele. De ce? Pentru că în ele se pot strecura şi înşelăciuni. Diavolul ia un chip şi zice că-i Hristos şi aşa mai departe. Părinţii ştiu slăbiciunea firii omeneşti uşor de amăgit.

Preoţii au datoria de a cerceta duhurile. Şi pe ce vom cunoaşte? Pe roade. Deci, dacă în sufletul tău sporeşte smerenia, dragostea de Biserică, iubirea de oameni, ascultarea de preoţi, nu eşti în înşelare, ci în adevăr.

Dacă însă încolţeşte în sufletul tău o părere de sine, precum că eşti sfântă, eşti aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a alunecat în înşelăciune.

Aşa mi se pare din câte mi-au spus chiar preoţii, că ar fi alunecat şi Petrache (Lupu n.n.) de la smerenie. Deci sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulţi cu dar s-au pierdut ieşind de sub povaţa cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă şi te numeşte că vei fi sfântă şi sfânta sfintelor - chiar dacă acolo vei ajunge, cum a ajuns şi Maria Egipteanca  totuşi mă pune pe gânduri. Lauda pe mulţi i-a făcut să se afume la minte cu mândrie. Deci ori de câte ori vei mai auzi cuvântul acesta de laudă, adă-ţi aminte de păcatele tale şi te apără de primejdia părerii de sine.

Văd că şi eu mă pomenesc lăudat. Îmi roşeşte obrazul de ruşine ştiindu-mi căderile şi dând din căderi în căderi. Dacă nu fac slujbă, după cum vedeţi - e şi de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului. Şi cel puţin în faţa conştiinţei să nu mă făţărnicesc.

Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană şi pentru mine şi de tare mult folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept.

Apără-te şi tu aşa.

Nu dau sfaturi şi porunci Stăpânei, dar strig neputinţa noastră, a mea şi a ta, şi mărturisim că primejdia dă târcoale şi sfinţilor, de cum nouă păcătoşilor.

Fugi chiar de lauda Maicii Domnului.

(Dacă îndreptarea asta, din părintească purtare de grijă, te bucură, e semn bun - dacă te înţeapă puţin, e părerea de sine - mândria - care se dă de gol.)

Dorul şi ţinta noastră e mântuirea şi nu vedenia. Sufletul e aşa de înclinat după bucurii, încât se lipeşte de bucuria vedeniei - chiar bună - şi nu învaţă că liberarea e a nu dori nimic, decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.

Cu îndreptări de felul acesta - dupa poveţele Părinţilor - darul tău se va desăvârşi încât să-ţi placă tot ceea ce vine din părintească purtare de grijă.

Saul L-a văzut pe Domnul pe drumul Damascului, totuşi 1-a trimis la o slugă smerită a Sa din Damasc, acoperind darul cu smerenie. După 14 ani de osteneală, după răpirea în Rai, acelaşi Pavel a simţit trebuinţa să arate propovăduirea sa celorlalţi Apostoli, nu cumva „să fi alergat în deşert”. Aceasta nu era o îndoială a sa, ci era o ocrotire a lui Dumnezeu, era dulama smereniei, care păzeşte de cădere.

De cădere s-au temut toţi sfinţii. Prin urmare, vezi şi tu să nu iei sus lauda şi să te trezeşti pe jos. Asta ţi-o spune un slujitor mai păcătos al Maicii Domnului.

Suntem înjugaţi cu neputinţa tocmai ca să nu cădem. Deci cu cât te vei vedea şi mai nevrednică în cugetul şi-n viaţa ta, cu atât eşti mai aproape de adevăr şi mai ferită de primejdii. Întru cunoştinţa neputinţei se săvârşeşte darul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, vorbind cu oamenii, să nu faci caz cu neputinţele tale. Nici cu neputinţele nu e bine să ne prea lăudăm. Şi asta e o plăcere păcătoasă, dovedind iubire de sine.

N-am răgazul să-i scriu mai pe larg şi Părintelui Grovu, de aceea du-i scrisoarea asta şi vezi ce părere are. L-aş ruga să lucreze pe faţă şi sub ştirea Mitropolitului. El nu se prea învoieşte la lucrul lui Petrache, nici la cel de aici, deşi nu se opune, însă când e vorba de a vorbi pe la adunările Oastei, cred că s-ar învoi. Deci să-ţi ceară Părintele Grovu încuviinţarea de la Vlădica de a vorbi la Oaste. În Biserică scrie că femeia să tacă. Deci nu stricăm cele scrise. V-a motiva cererea cum va şti şi, pe căile rânduite, îţi va aduce încuviinţarea.

Am vrut să te cruţ de îngrămădirea oamenilor, fiindcă ei doresc să afle viitorul ăsta pământesc, ce-o mai fi, ce-o mai veni, şi cu asta tot samă de nimica e. Să-i îndrumi la Biserică, la căile curăţiei de păcate. Să nu li se pară destul că au vorbit cu tine sau cu mine.

Transformarea omului e ceea ce trebuie, din rău - bun, din păcătos - mai curat, din slab la minte - mai cuminte, din om vechi - om nou, - omul lui Dumnezeu, smerit, iubind pe toţi oamenii şi iubind pe Dumnezeu şi toată lumea sfinţilor mai mult decât viaţa sa.

Cu părintească iubire şi purtare de grijă,

Arsenie.
Roagă-te pentru toată lumea.
18. II. `46