Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Paulina Ghiţulescu

Consider că a sosit timpul când toţi suntem chemaţi să ne amintim de adevăratele minuni pe care le-am trăit vreme îndelungată.

Era în anul 1973, când paşii mei au fost îndreptaţi spre biserica din satul Drăgănescu (25 km vest de Bucureşti). Parohul bisericii era preotul Savian Bunescu. Biserica era în renovare totală, o bisericuţă mică (acum mare…), o bisericuţă veche (între timp, nouă…). La poartă erau brazii de pază, ce tămâiau cu parfumul lor drumul, intrarea şi cimitirul din faţa bisericii. În interiorul bisericii erau ridicate schele pentru a uşura lucrarea Părintelui Arsenie Boca. Zi de zi era urcat pe schele şi picta. De la înălţime, pictând, cânta cu noi Sfânta Liturghie. Harul era foarte mare, turma de credincioşi, de asemenea. Făgăraşul şi Bucureştiul era nelipsit de la sfintele slujbe.

Părintele Arsenie Boca era căutat şi iubit de toţi. De sus ne privea şi ştia suferinţele fiecăruia. După terminarea Sfintei Liturghii se oprea, acolo unde era cazul… Vorbea din privire. Era blând, dar şi foarte sever cu păcatele. De multe ori îmi era teamă să-1 privesc. În faţa lui nu puteai ascunde trecutul sau prezentul. De la caz la caz, spunea şi viitorul. Ne dădea sfaturi pentru a ne vindeca de durerile noastre. Era un sfânt printre noi!

Ştia gândul nostru şi toate discuţiile noastre de pe drum. Când ajungeam la biserică ne dojenea: „Mă, să nu mai judecaţi pe «conducător», căci el este pus de Dumnezeu şi numai El îl poate judeca”. Eu eram aceea care am zis pe drum: „Doamne, cum îl mai rabzi, demolând bisericile?”.

S-a întâmplat o defecţiune electrică la biserică. Părintele Arsenie nu mai putea picta fără lumină. Eu aveam un student la electronică în gazdă, pe nume Dan Bogdan, fiul doctorului veterinar Bogdan din Bacău. El era foarte priceput la toate. L-am rugat să meargă la Drăgănescu şi să vadă ce se poate repara După ce a făcut toate corecţiile, a găsit unul din reflectoare cu becul ars. L-a luat acasă ca model pentru a-1 cumpăra din Bucureşti. Becul era pe bază de halogen şi mult mai scump decât celelalte. Eu i-am dat ultimii bani din casă (urma să primesc pensia peste câteva zile). L-am rugat să cumpere şi să meargă la Drăgănescu să-l ducă, dar să nu ia nici un ban, căci dacă ia, să nu mai vină acasă! Când a ajuns cu becul, Părintele Arsenie 1-a întâmpinat: „Ce ai, făcut, măi? I-ai luat ultimii bani de pâine! Du-te la părintele Bunescu să-ţi dea banii pe bec şi să-i duci femeii!”. „Nu, Părinte, că nu mai am ce căuta acasă. Aşa mi-a zis: nu vreţi să aibă parte de lumină sus?”.

După 15 ani de lucru, pictura se apropia de sfârşit. Urma sfinţirea bisericii. Am fost aproape de părintele Savian Bunescu, şapte fraţi de credinţă care ne-am unit prin legământ să ne rugăm unii pentru alţii, indiferent unde ne vom găsi şi să lucrăm în „via Domnului”. A fost o perioadă foarte grea, cu mari ispite şi încercări. Eu am propus fraţilor să contribuim fiecare, după posibilităţile noastre (toţi eram pensionari) şi să cumpărăm material pentru veşmintele părintelui Savian, pentru dveră, Sfânta Masă şi iconostas. Am rugat pe parintele Bunescu şi pe Părintele Arsenie să ne dea măsurile. Au intrat în Sfântul Altar, au măsurat, apoi am întrebat ce culoare să fie. A fost tăcere… Eu am propus un galben pastel (precum spicele de grâu), dar Părintele Arsenie a spus: „Alb-argintiu”. Am plecat la Mănăstirea Ţigăneşti cu fratele Andrei Gâlea, pe atunci trecut de 60 de ani, fost judecător, fiu de preot din Sibiu. Ajunşi la mănăstire am vorbit cu Maica Stareţă rugând-o să ne ajute să înfrumuseţăm biserica pentru sfinţire. Am dat măsurile şi culoarea, dar ispita nu a lipsit. Ne-a adus materialul în minus cu câţiva metri: „Atât ne-a mai rămas… “, ne-a spus. Ne-am întristat, am făcut amândoi rugăciunea minţii, rugând pe Părintele Arsenie să ne ajute. Eram sigură că Părintele lucra asupra noastră din nevăzut! Deodată, Maica Stareţă ne întreabă: „Pentru ce biserică?”. Noi i-am povestit totul şi când a auzit de Părintele Arsenie, a chemat o maică şi i-a spus să se ducă în depozit să caute şi să taie metrajul dorit. Se face socoteala şi când ne-a spus suma, noi nu aveam atâţia bani. Am spus că lăsăm cât avem şi că venim a doua zi cu restul de bani şi luăm materialul. „Nu, îl luaţi acum! Ce este plus, este din partea mănăstirii pentru biserică. Rugăm pe Părintele Arsenie să nu ne uite şi pe noi în rugăcinilile Sfinţiei sale”, a spus Maica Stareţă. Când am ajuns la Drăgănescu la biserică, Părintele Arsenie, cu un zâmbet, ne-a spus: „Ce aţi pătit, mă?”. Veşnimtele părintelui Bunescu şi toate celelalte au fost confecţionate de doamna Vicol Anişoara din Bucureşti.