Georges Dumezil

—

3. CELE TREI FLAGELURI ÎN iâGVEDA.

Se poate urca mai înapoi în preistoria celor 'trei flageluri' funcţionale: astă temă era uzuală la cei mai vechi indieni ca şi în Iran. Mai multe iuri par să conţină astfel de formule. Din nefericire, dacă deprecaţiile, unetriple, sunt frecvente în Rgveda, vocabularul flagelurilor este imprecis şi mai adesea este cu neputinţă de stabilit dacă cutare sau cutare ţine strict cutare funcţiune. Unul din cele mai bune exemple se găseşte în VIII, 18” unde poetul îi roagă pe Ăditya:

22 Collection Bude, I, 1920. P. 87.

23 în afară de discutarea unei utilizări necuvenite a acestei dualităţi, Kratylos, IV, 1959, p- -110 (vezi, mai sus, p. 413, n. 13), vezi mai sus, p. 428, glosa la Senchus Mor, 'mort de mosau foamete'.

, 'fireţi departe boala (dmâvam), departe nereuşita rituală (sridham), departe duşmănia (du) Boala, îmlva, loveşte unul din aspectele cele mai însemnate ale funcţiuni a treia, sănătatea (gemenii Năsatya sunt nişte vindecători şi fără îndoială ci jiumele lor asta şi înseamnă). Accidentul sau eşecul desemnat prin srâdh est de prima funcţiune: din celelalte 15 exemple ale acestui substantiv în Rgvedi (5 în legătură cu Soma, 3 cu Agni, 3 cu Ăditya, 2 cu Uşas, faţă de° numa cu Indra şi 1 cu Măruţii), 7 permit să i se precizeze valoarea (2 în legătur I cu Soma: IX, 27, 1 şi 6, 22; cele 3 cu Agni, cele 2 cu Uşas, unul, VII.81 6 lămurind pe celălalt) şi de fiecare dată este un accident sau un eşec ritua (în sacrificiu, în cântare.), ca şi în cazul celor 3 exemple precizabile din 4 ale verbului sridh- (1,. Renou, Journal Asiatique, CCXXXI, 1939, p. 165, n 2). Cât despre durmati, din celelalte 18 exejnple ale cuvântului (6 referindu-s la Indra, 1 la Măruţi, 1 la Rudra, 1 la Aditya, 2 la Soma, 3 la Agni, 1 1 Srhaspati, 1 la As'vini, 1 la Pământul-Mamă, 1 la pietrele care zdrobesc soma) 10 (primele 10) arată că poate fi vorba de o duşmănie vădit războinică, pe car un nume de armă ofensivă o lămureşte de mai multe ori (I, 129, 6 şi X 134, 5, la Indra: vadhaih şi didyâvah; VII, 65, 9, la Măruţi: didyum; I] 33, 14, la Rudra: hetih; VIII, 57, 15, la Ăditya: sâruh). Este deci plauzib să se creadă că dmâva, sridh şi durmati se repartizează pe tabloul celor tn funcţiuni.

O variantă a acestei formule se citeşte în RV, X, 63, 122S, în care Vis've deva sunt rugaţi să abată boala (âmivam), orice lipsă sau greşeală în ofran dă (ânăhutim) şi diverse forme de agresiune: vătămare din partea celui c vrea să dăunez. E (ărătim. Aghăyatâh), ostilitatea (sau duşmanul, dvesah)2' RV, V, 14, 7, enumera nenorocirile de care Măruţii îl feresc, 'fie că est îşi sau răjan', pe favoritul lor: Acela nu este nici învins nici ucis (nd. Jâyate,. Nd hanyate.), nu face o greşeală ritt ală, nu este răsturnat, nu are daune (nd sredhati nd vyathate nâ risyati), bogăţiile şi mijloace] sale de trai nu se istovesc (năsya răya upa datyanti nârdyah) – acela, rşi sau răjan, pe cai voi îl binecuvântaţi.

Primul vers este limpede de a doua, iar al treilea de a treia funcţiune în al doilea, ris- 'a suferi daune', este foarte general, însă sridhcum s-i văzut, desemnează eşecul ritual, iar vyath- 'a fi zguduit', se aplică în moi special regelui care îşi pierde regatul (V, 37, 427).

Aplicată nu tot unei colectivităţi, ci unei persoane şi mai puţin simetric (primul element nu este un flagel), o temă diferită dar apropiată apare într-ui poem al Eddei, Skirnismâl. Zeul Ereyr, îndrăgostit nebuneşte de uriaşa Gerdi a trimis la ea pe slujitorul său Skimir, cu misiunea de a o convinge şi a iaduce. Sarcina nu este uşoară şi curând Skimir trebuie să recurgă la mijloac extreme. Primele două sunt ineficace, al treilea hotărâtor: ele se înscriu îi ordinea 3, 2, 1 pe tabloul celor trei funcţiuni. El încearcă mai întâi zadarni u Strofa este completată cu o formulă generalizatoare, cu cuvântul imprecis dmhas [cumpăni ^anghie]: Ăditya, apăraţi-ne de dmhas „.

25 L. Renou, Etudes vediques et pănineennes, IV, 1958, p. 117; eu însumi, în mod independenl ratylos, IV, 1959, p. 109, n. 3.

' înainte de un ultim vers care generalizează cererea de ocrotire într-un urii sărman, o 'larg ocrotire'.

27 Poate trifuncţional: regele care sacrifică binele lui Indra nd vyathate. Ă stavanair dja) nanti vrtrdm, kseti ksitih (răd. Hsay-& locui în pace şi prosperitate') subhdgo năma puşyan [n *ste răsturnat. Îl copleşeşte cu laude pe ucigaşul lui Vrtra (Indra). Îşi stăpâneşte palatul c „idestulat în era lui Kali].

^B '- Mit şi epopee rofele 19-22) să-i cumpere (kaupa) dragostea prin daruri de aur (algoln, golz); apoi (str. 23-25), nu mai puţin zadarnic, ameninţă s-o decapiteze yfud hoggva) cu sabia (maeki); în sfârşit (str. 26-t37), o sorteşte în chip gic nenorocirii ('Te voi lovi cu nuieluşa care supune, tamsvendi. Am mers jădurea umedă să aduc nuieluşa vrăjită, gambantein. Eu gravez împotriva runa Purs şi cele trei litere: Lascivitate, Nebunie furioasă, Nerăbdare.') şi ea cedează de îndată (str. 38: 'Fii sănătos, tinere, heill ves sveinn „ rul, sabia, nuieluşa vrăjită împreună cu incantaţia sunt instrumentele cele i aşteptate ale acţiunii la fiecare din cele trei niveluri funcţionale28.

Aceste formule, sau aceste vorbiri, sau aceste drame care grupează trei teluri sau trei moduri de acţiune dăunătoare ţinând fiecare de una din funcţinu sunt deci rare în largul lumii indo-europene. Chiar dacă mai multe sunt redactare relativ recentă, ele prelungesc în principiul lor un tip indo-eurom rămas viu mult timp în folclor, în aspectele lăturalnice ale vieţii sociale pă ce tripartiţia încetase să cârmuiască ordinea publică şi religia. Ele ne r poate fireşti şi susceptibile de a fi reinventate în orice clipă, în afara oriei tradiţii. Este totuşi un fapt că nicăieri în afara societăţilor indo-europene, i în lumea veche, nici în Extremul Orient, nu a fost până acum identificat enunţ echivalent. Desigur, se pot nota, în diverse locuri, enumerări, chiar ide de calamităţi, dar ele nu sunt de acest model: în starea actuală a dosarusupravieţuiri sau reveniri la viaţă, formulele construite pe cele trei funcţiuni aân limitate la lumea indo-europeană, iar în cadrul ei sunt numeroase. Este e o întâmplare că aceste expresii ale unei ideologii uifuncţionale se găsesc mai şi numai în societăţile în care abundă, uneori în poziţie dominantă, alte presii ale aceleiaşi ideologii?

'Aventura lui Lludd şi a lui Llevelis', cu toată epoca târzie a versiunii păstrate, ne duce aslfel într-un foarte vechi trecut, ideologic şi formular.

88 Acestui şir de ameninţări îi corespunde şirul de artificii prin care, în cartea a treia dina Danorum a lui Saxo Grammaticus, Othinus, vrind să obţină dragostea Rindei, sau cel puţin ibilitatea de a-i face un fiu care să poată răzbuna moartea lui Balderus, încearcă mai întâi, în a de războinic, să o seducă prin strălucirea unor victorii (IV, 1, reluat în 4); apoi în chip de fteşugar, prin giuvaere (IV, 2-3); nereuşind cu aceste două procedee, o aduce pe fată în stare liurare printr-un descântec scris (cortice carminibus adnotato [cu versuri scrise pe coajă de copac]), ifârşit, se înfăţişează ca femeie-medic şi profită de această calitate pentru a o viola (IV, 5 –) ist text 'lungeşte' fără îndoială o materie mai simplă, orânduită după aceeaşi schemă ca şi îtiinţările lui Skimir (un poem scaldic spune că zeul a recurs la magie, la seidr, vezi, mai sus, 132, n. 13, pentru a o poseda pe Rindr: J. de Vries, Altgermanische lâeligionsgeschichte*, H* 7, p. 80).

Capitolul IV CONCLUZII ŞI PROBLEME.

Singura concluzie pe care aş vrea s-o enunţ este că trebuie continuat munca: este necesar totodată să se adune documentele şi să se reflecteze făi grabă asupra învăţămintelor care poate că se desprind din această adunări Dacă se poate crede că marile căi de cercetare sunt deja trasate, rămî cu siguranţă de recunoscut multe expresii ale structurii tripartite în preajm epopeilor, în folcloruri ca şi în obiceiuri, unele lămurindu-le pe celelalte1. Sputut nota că abia în 1965 Archer Taylor a ştiut să identifice, în alegere fiilor lui Wilhelm Cuceritorul, un corespondent occidental la alegerea fiilor h FerLdon [din opera] lui Firdusi; că în 1964 Atsuhiko Yoshida a interpreta ornamentarea scutului lui Ahile limpede totuşi de îndată ce i s-a admis foi mula; că în 1961 Alwyn şi Brinley Rees au publicat frumoasa lor carte Celt; Heritage, Ancient Tradition în Irelani and Wales, plină de demonstraţii şi şi gestii indo-europene; şi imensele folcloruri slave şi baltice ascund fără îndoial mărturii preţioase. Voi sfârşi deschizând unul din aceste şantiere ale viitorulu Mai mulţi dintre noi, în mod independent, Yoshida, eu însumi, am fo; impresionaţi de conformitatea unei secţiuni a literaturii epice a bâlinelor c structura celor trei funcţiuni. Foarte deosebite de eroii de la curtea lui Vlad mir-Soarele*, trei personaje, de altfel eterogene, constituie ceea ce epoca romat tică numea bucuros 'eroii primitivi', acei star sie bogatyri2.

Mai întâi Volx, sau Vol'ga, a cărui întreagă gestă este consacrată, cui bine spun H. M. Chadwick şi N. Kershaw Chadwick3: to the story of h mtellectual gifts and protean character on the one hand, and to his practic; exploits on the other' [povestirii darurilor sale intelectuale şi firii sale proteic; de o parte şi isprăvilor sale practice pe de alta]; de fapt, la vânătoai sau la război, el triumfă prin magia şi deşteptăciunea sa; el este totodată ş; Eian şi principe-războinic: 'El se instrui în viclenii, în îndemânări, spune u Unul din savanţii cei mai competenţi pentru această cercetare comparativă, Myless Dillo „i nu şi-a publicat rezultatele. V. şi Alwyn D. Rees, 'Modern Evaluations of Celtic Narratii radition', Proceedings of the International Congress of Celtic Studies, 1963, p. 31 – 61.

Vladimir, fiul lui Sviatoslav, mare cneaz al Kievului (980-1015).

Tr + Prezentare comodă a documentelor este dată, cu un comentariu ponderat, de Reinho (nr i? Atm' Die Volksdichtung der Grossrussen, I. Das Heldenlied (die Byline), 1935; p. 215-21

1 15. Volei) Vc (. CU. R”. RiA OZA OC7/'. On OQ Q-4'+- OQ, f_OQG/nr 17 TloS Lied VO

„, '} Volch VseslavjeviC, 254-267 (nr. 20-23, Sviatogor), 234-239 (nr. 17, Dos Lied vo Wnderbaren Pflueer.

Baren Pfluger). * The Growth of Literature, II, 1936, p. 33 (Volx), 29 (Svj atogor), 33 (Mikula).

4j rt (Rybnikov, nr. 384) şi în toate feluritele limbi' (obuLalsja %t'rostjatn idrostjamjvsjakim jazykam raznyim).

Apoi Svjatogor, care 'ressembles the giant of folk-tales, whose character: ms to consist wholly of vast strength' [seamănă uriaşului din poveştile pulare, a cărui natură pare să consiste în întregime dintr-o nemăsurată pu. E], o putere care îl stânjerieşte ca o povară şi care a făcut să fie asimilat Samson: 'Nimeni nu este în stare să se măsoare cu Svjatogor în putere atât puterea curge în vinele sale ca un copil zburdalnic' (ne s kem Svjatou silo] pomerjat'sja, a sila-to pro Hlockam tak zivcikom i perelivaetsja, Rybniv, nr. 86).

În sfârşit Mikula, 'primarii y endowed with the characteristics of a peaât – physical force, speed and skill în husbandry', 'the glorification of isant ideal' [mai cu seamă înzestrat cu caracteristicile unui ţăran – forţă ică, iuţeală şi pricepere în cultura câmpului], [glorificarea idealului ţărănesc], este plugarul prin excelenţă, oratay-oratajusko (Rybnikov, nr. 3), plugarul cruntului rusesc: Plugarul ară ogorul, îndeamnă vita de povară, taie brazdele de la o margine la alta, smulge rădăcini şi pietre şi toate pietrele mari le răstoarnă din brazdă.

Plugarul are o iapă şargă, plugarul are un plug de arţar, plugarul are şleauri de mătase. Ceea ce se povesteşte despre aceşti 'Titani', cum se mai spune, cel puţin; pre ultimii doi, a fost răsucit în toate sensurile de generaţii de folclorişti istorici ai literaturii şi concluzia acestei critici prelungite este că episoadele e constituie bâlinele lor – de altfel recente: cea mai veche poate fi din olul al XlV-lea – au fost legate artificial plecând de la anumite izvoare, bună parte identificabile. În Revue des etudes slaves din 1931 şi 1932, Andre^ zon, după alţii, i-a redat astfel pe Mikula5, apoi pe Svjatogor6, inconsistenlor, neantului lor. În plăcuta prezentare a 'Bâlinelor ruse' pe care a făcut-o, în 1932, în Revue des cours et conferences, el a rezumat cu un fel de voioşie ste operaţii despre care credea că reprezintă o distrugere definitivă7: Dacă este cel puţin îndoielnic că Volga poate fi identificat cu Oleg Veăci, din Cronică, cine ira fi ispitit să recunoască în prodigiosul plugar Mikula [Seljaninovic pe Iisus cu plugul din unul apocrifele cele mai răspândite? Şi iată totodată pe unul din eroii zişi primitivi că scapă famititanilor.

Bâlina lui Svjatogor, odinioară socotită cea mai apropiată de zilele următoare creaţiunii, educe la tema femeii închise într-un cufăraş, la povestea uriaşului caucazian Mukkara, pe care rges Dumevil l-a întinerit de curând în cartea sa despre narţi, la Dialogus de morte, sau la Disde l'âme et du corps şi, pentru rest, la istoria biblică a lui Samson; şi iată că încă un. N ne părăseşte în acelaşi timp în care încă o bâlină este recunoscută drept târzie. Aceasta nu este totuşi decât prima parte a cercetării. Să-l luăm de exemplu Svjatogor. Toate izvoarele, descoperite de un secol încoace, pe care Mazon mumeră pentru cele patru episoade ale bâlinei, sunt într-adevăr verosimileă esenţialul este dincolo de acest inventar: de ce aceste teme, cu un eonii şi de origini atât de variate, au fost reunite în jurul acestui personaj? Răs-

4 Pesni sobrannyja P. N. Rybnikovym, ed. A 2-a, în 3 tomuri de A. E. Gruzinskij, Moscova,)-1910. Primul tom cuprinde n-rele 1 – 102. Ediţia întâi, mai puţin fericit orânduită, apăruse; tomuri de la 1861 la 1867.

6 'Mikula, le prodigieux laboureur', Revue des îtudes slaves, XI, 1931, p. 149-170. 'Svjatogor, ou Saint-Mont le geant', ibid., XII, 1932, p. 160-201.

7, I/es bylines russes', Revue des cours et conferences, 30 martie 1932, p. 673-694; pasajele. Te sunt la p. 691 şi 692.

I punsul este uşor: toate – sau cel puţin cele trei care sunt frecvente de-a lungul variantelor, a patra, cea a căsătoriei eroului, nefiiad notată decât o dată ('inovaţia locală şi fără răspândire', zice Mazon, Svjat., p. 176) – folosesc statura sa înaltă sau puterea sa supraomenească. Trebuie deci să credem că poeţii care, în secolele XIV şi XV, au grupat cele trei motive erau călăuziţi de acest fapt, limpede şi simplu şi fără îndoială tradiţional: Svjatogor este un uriaş cu o putere nemăsurată'. În cursul epocilor precedente, coloraţiile, afabulaţiile acestui fapt putuseră varia după ocazii, gusturi şi contacte literare: noi nu le citim decât pe cele din urmă, cele care au fost fixate înainte ca provinciile ruse, în afară de coloniile din extremul Nord, să uite figurile epice cele mai populare. În acelaşi fel se reînnoiesc, se înlocuiesc în repertorii, însă mereu orientate în acelaşi sens, poveştile cu Marius* sau cu Nasreddin Hodj, poveştile vânătoreşti sau cu preoţi. Mazon (Svjat., p. 196) scrie: 'Svjatogor, cum s-a putut vedea, deţine din împrumuturi diverse tot ceea ce îi atribuie tradiţia: doar numele său îi este propriu'. Acest lucru nu este exact: mai important decât orice, orientând totul, este tipul său, definiţia sa.

Este deci remarcabil că, în fruntea creaţiilor lor eroice, autorii de bâline şi-au dat astfel osteneala sa înveşmânteze cu proaspăta lor erudiţie – apocrife, teme de poveşti, rămăşiţe de istorii – trei tipuri şi numai trei: şamanul-şef al unei druzina [ceată], uriaşul puternic şi ţăranul.

— Adică, în forma ce se putea aştepta la un popor slav, vechea structură trifuncţională.

Desigur, aceşti trei eroi nu sunt prezentaţi în structură, ei nu se întâlnesc deloc, nici chiar doi câte doi, decât prin 'transformare secundară' (Mazon, Svjat., p. 166: Svjatogor şi Mikula): mai mulţi critici cred că acel Vol'ga care apare frecvent la începutul bâlinei lui Mikula nu este Volx-Vol'ga despre care este vorba aici şi al cărui tip este diferit8. Totuşi, o dată cel puţin9, ei au fost asemuiţi sistematic, Samson dublându-l pe Svjatogor, pentru a alcătui lista 'ânzestraţilor' cu care -fiecare în parte, mai ales din. Cauza tipului său – Il'ja de Murom va trebui să se ferească a se măsura: Pelerinii rătăcitori spun: Tu, Il'ja, vei fi un mare erou şi moartea nu ţi-e scrisă în bătălie.

Bate-te cu orice erou şi cu orice călăreaţă cutezătoare.

Numai nu te duce să lupţi cu Svjatogor eroul: I chiar şi pământul îl poartă anevoie (ego i zemlja na sebe îerez silu nosit). Nu te duce să lupţi cu Samson eroul: el are pe cap şapte fire de păr de înger. Nu te bate nici cu seminţia lui Mikula: maica-ţărâna umedă (matuska syra-zemlja) îl iubeşte. Şi iarăşi, nu-l înfrunta pe Vol'ga Seslav'ic: nu prin putere (ne siloju) te va prinde, ci prin şiretenie, prin deşteptăciune (xitrostju-mudrostju).'.

Lârou comic al anecdotelor provensale.

U., Se întâmplă totuşi ca zeflemelele pe care Mikula le adresează tovarăşilor lui Vol'ga silui ie 8a însuşi să-i atingă în ceea ce constituie însuşirea deosebită, 'funcţiunea' lui Volx-Vol'ga, rtjmtăc? Unea' mudrost'. La Rybniko, nr. 3 (v. 130, 149; p. 13, 14): 'Ah, Vol'ga Svjatoslaviav. Viteaza ta druhna nu este isteaţă (nemudraja) „, 'Neghiobule (glupyj) Vol'ga Svjatostnat „Rybnikov, nr. 51, p. 318-319; textul, care provine de la Leontij Bogdanov (primul inforvets°r'. Destul de redus, al lui Rybnikov) este transcris în rânduri continue, deşi este, vizibil, în p, ^u Aceasta variantă se află tradusa în franceză în Louis Jousserandot, Les Bylines russes, 1928,

— 38 şi adaptată de Prancisque d'Armade, Heros Mgendaires de la Russie, fără dată (anterior Explicaţia cea mai simplă este că, la fel ca oseţii, ruşii din evul mediu strează în ideologia lor cele trei tipuri de bărbaţi care întruchipau cele trei acţiuni şi că skomoroxi* n-au avut decât să-i întinerească, să-i îmbogăţească. Noi aventuri caracteristice. Pentru a preciza mai mult, ar trebui să avem recare cunoştinţe despre literatura populară sau semi-populară a acestor veari de abia istorice: nu avem niciuna, astfel că operele skomoroxi-lor, îonA formă, au aparenţa, cu siguranţă înşelătoare, de creaţii ex nihilo. Dar se.re că la sfârşitul evului mediu, în părţile Novgorodului dacă nu ale Uralului i produs astfel un fel de reanimare comparabilă cu cea care, puţin mai înainl, înspre părţile Atlanticului, plecând poate de la vechile concepţii ale celor, produsese teoria mai sistematică şi plină de viitor a celor 'Trei Stări io îi 1914), p. 132. În cele mai multe din numeroasele variante ale 'vindecării lui Il'ja' aceste s„ iri de prudenţă apar de asemenea, insă adversarii de evitat nu sunt nicăieri în totalitate ca a'c' * Jongleri, măscărici, poeţi recitatori – totul laolaltă, ca şi menestrelii Apusului medieval- 10 Jean Batany, 'Des 'Trois Fonctions' aux 'Trois fitats' '*, Annales, Economies Socutis C” sations, 1963, p. 933 – 938; Joiil Grisward, sub acelaşi titlu, în La Nouvelle Ecole, 21 – 22, 1?' ^j 973, p. 81 – 82, ţinând seama de părerea diferită a lui Georges Duby, care a fost dezvoltată aP i Guerriers et paysans, VII' -XII' sidcle, premier essor de Veconomie europeenne, 1973, îndeos i. 187-191. Daniel Dubuisson continuă cercetările privind o posibilă filiaţie a teoriei medievale P înd de la sistematizări celtice.

CONCLUZII FINALE.

Iată-ne la capătul acestei rapide plimbări de-a curmezişul unui domeniu pe care alte timpuri l-ar fi numit 'ânţelepciunea indo-europenilor'. Căci, într-adevăr, despre aceasta este vorba: prin numeroase expresii, întotdeauna aceeaşi explicaţie a lumii şi a oamenilor îşi desfăşoară aspectele şi consecinţele în articularea, armonioasă sau defectuoasă, a celor trei funcţiuni. _Au fost întrevăzute foarte puţine prototipuri indo-europenetmsă felurile în care societăţile istorice care vorbesc limbi izvorâte din indo-europeană şi-au prelucrat moştenirea, înainte de a o uita, aproape toate, au fost bogat ilustrate cu exemple.

Deşi principala motivare a unor astfel de studii, în ajunul primelor călătorii interplanetare, este de a ajuta să se recunoască o anumită ordine în frământările seculare ale spiritului uman, ar fi prematur să se deducă din aceste texte comentate concluzii generale. Mă voi mărgini să semnalez foarte pe scurt câteva căi reflecţiei cititorului.

Explicaţia indo-europeană a lumii nu este decât unul din visurile fără număr ale umanităţii, fără a fi cumva, după conţinutul ei, un vis privilegiat. Dar ea este oarecum privilegiată prin condiţiile observării, prin înlănţuirea unor împrejurări care a făcut ca popoarele moşten-'toare ale indo-europenilor să joace în istorie – în cea adevărată – înainte de regresul lor actual şi, pare-se, de apropiata lor abdicare, un rol atit de precoce, atât de îndelungat, atât de considerabil şi atât de continuu înregistrat: în nici un alt caz nu avem prilejul de a urmări, uneori t: mp de milenii, aventurile aceleiaşi ideologii în t sau zece comunităţi omeneşti care au păstrat-o după completa lor separare.

Tabloul pe care îl alcătuiesc aceste creaţii când le alăturăm atestă înainte de toate fertilitatea spiritului omenesc: dilatate într-un poem enorm sau conden-

*te în cele câteva pagini ale unei nuvele, ele sunt toate imprevizibile şi îşi 'Uanţează în toate direcţiile învăţătura comună. Este oare util să se propună clasificare a lor? Poate, aşa cum este util să se facă o tablă de materii, ayică ştiind că orice clasificare estompează esenţialul, mişcarea şi de asemenea ^a în aceasta, ar trebui luate în consideraţie toate expresiile tripartiţiei funcţioţfe împreună, cele mitologice cu cele epice, date fiind paralelismul şi legătu-

2 lor. În mod provizoriu, cea mai puţin artificială pare să fie următoarea.

Diferenţa principală, servind drept cadru tuturor celorlalte, ar fi că, în

^Urnite cazuri – cele mai numeroase – structura se exprimă în, sau în raport

; ^ tot atâtea personaje (sau grupuri de personaje) distincte, câte funcţiuni au aspecte de funcţiuni) sunt de pus în valoare şi că, în altele, ea se exprimă sau în raport cu, un singur personaj. Înăuntrul tiecăreia din aceste divimi s-ar deosebi cazurile în care funcţiunile acţionează simultan şi cele în re ele intervin succesiv.

I. Fiecare funcţiune este reprezentată de un personaj sau de un grup ^e rsonaje, aceşti reprezentanţi având între ei raporturi de poziţie sau de acţiulle nforme raporturilor logice ale funcţiunilor corespunzătoare:

1. Personajele sunt contemporane, raporturile fiind: o colaborare constantă), un conflict constant (P), un conflict evoluând în colaborare (y), o simpla arhizare sau punerea în valoare a funcţiunii superioare (S): a) Reprezentanţii funcţiunilor sunt indivizi: fraţii Păndava (a) [cf. lista zeilor funcţionali îi lor]; ti'. I lui Jemsâd, fiii lui Wilhelm Cuceritorul, cei trei' fraţi din legendele de tipul celei a luî Vrlincourt, personajele din Punyavantajătaka (p); b) Reprezentanţii funcţiunilor sunt grupuri: cele trei familii narte (p); protoromanii (Romulus) uscii (I/ucumon), sabinii (Tatius) (f) [cf. Asii şi Vanii].

2. Personajele se succed, raportul lor reducându-se la anumite opoziţii în. E tipuri: a) Reprezentanţii funcţiunilor sunt indivizi: cei patru regi preetrusci ai Romei, primii regi a Ynglingasaga şi din Gesta Danorum, cei din Orhomenos.

B) Reprezentanţii funcţiunilor sunt grupuri: 'neamurile' lui Hesiod.

ÎI. Funcţiunile privesc toate un singur personaj, fie că el le reuneşte în fiinţa i sau în experienţa sa (avantaje, încercări, flageluri), fie că alege una din ele cu iminarea celorlalte:

1. Cumulare a funcţiunilor: a) Simultan: Kolaxais luând, Batraz primind toate odoarele funcţionale; Draupadî soţie unica fraţilor Păndava [cf. zeiţa trivalentă]; S? Tana în povestea celor trei căsătorii ale lui Uryzmaeg; b) Progresiv: Romulus mai întâi păstor (asociat lui Remus), apoi luptător (asociat lui I^ucuon), în sfârşit suveran fondator al cultelor lui Iuppiter (asociat lui Tatius); IJudd îndurând una ipă alta cele trei năpaste ale insulei Britania.

2. Alegerea unei funcţiuni dintre cele trei care se oferă: prircipele-păstor Paris; păstorul din a”u-ul vacilor.

III. Funcţiunile sunt reprezentate de personaje deosebite dar omonime:; le trei Macha irlandeze [cf. dedublarea zeiţei *Friyyo în Frigg şi Freyja].