Georges Dumezil

Această apropiere cu siguranţă nu era iluzorie, dar ce învăţăminte ne: ea? Din 1953 relevasem, între cele trei mărturii luate două câte două, corespondenţe mai speciale, la care a treia nu participa. Astfel, numai catele lui Indra şi ale lui Heracles, ai căror făptaşi sunt pe deplin responsabili, acţiuni separate, imediate, automate, pe când ale lui Starcatherus, ree S*e unui blestem împotriva căruia n-are nici o putere, n-au astfel de otuşi şi^ aici acordul comportă o diferenţă gravă: pe când Indra îşi cesiv, fără reparare intercalară, cele trei resorturi ale fiinţei sale (enerătreplritl-a^ă' f°r^ă fizică” frumuseţe) şi tinde astfel în mod continuu, linear, nimicirea^ sa provizorie după al treilea păcat şi a treia pierdere, dimpoua' Şi apoi 'boala' lui Heracles se vindecă total, fiecare după o aduce mt? ^^ mentală şi fizică i se restabileşte şi numai al treilea păcat îl î ultimă t°-re-al Cărei unic remediu e o moarte voită. În schimb, prin aceasâc care prirrM^^'-81'11101111^ §reacă e mai apropiată de structura scandinavă odată savâr t facinora n-au efecte supărătoare, dar în care Starcatherus, ofere. De bi ~ °el de al treilea are o singură idee, o singură dorinţă, să se Qa voie, săbiei unui ucigaş ales de el. Într-un cuvânt, amploarea r ne îndemna să credem – de unde titlul dat încercării din 1956 cadrul general al 'celor trei păcate ale războinicului' trebuie pus °Ştenirii indo-europene şi că fiecare din cele trei societăţi l-a foloaependent, în mod original.

3i totuşi, între Starkadr-Starcatherus şi Heracles, dincolo de acest cadru ral, apar corespondenţe foarte precise: nu numai moartea lor voită, ci lor de viteji care fac dreptate, rătăcitori prin lume; ajutorul răsplătit pe 1 solicită şi-l obţin de la un tânăr prieten pentru felul de moarte pe care u ales; şi mai ales, la începutul acţiunii lor, cele două divinităţi antagoniste le fixează sau comandă destinul şi care se nimeresc să fie divinităţile primeouă funcţiuni în liste canonice bine cunoscute: Odinn şi Pârr, Hera şi Atena, îtrezăreau astfel 1-niile generale ale unei intrigi comune, în care cele trei; e nu mai erau decât o concordanţă printre altele. Dar cum trebuia interprelcest amplu acord la care India nu participa?

L, a drept vorbind, dosarul comparativ era oarecum dezechilibrat prin simfapt că doi eroi umani se aflau confruntaţi cu un zeu: păcatele lui In, înt mitologie, ale lui Starkadr şi ale lui Heracles sunt epopee. Aceasta, denu exclude comparaţia, dar exista o circumstanţă şi mai supărătoare. Unii i n-au putut să nu observe că documentul indian folosit era un Purăna, ar preţiosul Mărkandeyapurăna, care a păstrat şi alte elemente cu siguranrhaice, dar pe care ne-ar plăcea să-l sprijinim aici cu o versiune epică; acă un text din Mahăbhârata expune, într-adevăr, o teorie a decadenţei îdra în acelaşi sens, lipseşte din el tocmai ce ar fi important, tema celor -ăcate. Nu se poate deci exclude ipoteza că un autor relativ târziu ar fi sisizat pactele, sau cel puţin câteva păcate ale lui Indra – noţiune bine cută încă din literatura vedică în proză, ca şi aceea a 'pierderilor' sufe-e zei – în cadrul celor trei funcţiuni, cadru sugerat de sfârşitul poveştii, ilirea fraţilor Păndava de către zeii acestor funcţiuni.

În mod mai general, ideea că un războinic, om sau zeu, comite succesiv m păcat spectaculos, în fiecare din cele trei zone (sociale, morale, chiar ce) definite de cele trei funcţiuni nu e atât de singulară încât să nu fi fi reinventată în mod independent, în mai multe locuri, în mai multe soi, unde ideologia celor trei funcţiuni rămânea vie şi dominantă. Totul de de context. Or, contextul 'păcatelor lui Indra' în Mărkandeyapurăna ti diferit de contextul păcatelor lui Starkadr şi Heracles. Al treilea termen nparaţiei fiind astfel slăbit şi poate secundar, nu rămâneau faţă în faţă saga şi Diodor – cu marja de nedeterminare pe care o comportă, penrice studiu comparativ, un dosar redus la două mărturii.

N altă parte a sa, studiul din 1953 cerea un supliment de cercetare. În le_ i cu Starkadr ni se păruse firesc şi simplu ca, depăşind tema celor trei' i, să interpretăm ansamblul carierei sale şi anume bazându-ne pe Saxo Gramas: nu e el singurul care prezintă în întregime – fiecare cu conţi' său şi în mod foarte clar – tabloul celor trei facinora pe care textele: he islandeză nu fac decât să le anunţe? Am preferat deci naraţiunea lui în alte momente din saga în care nu e de acord cu naraţiunea islandeză, i ales într-un moment foarte important deoarece este unul din cele înln afară de tema celor trei păcate, legenda lui Heracles şi cea a lui Starprezintă o concordanţă specială: relaţiile eroului cu două divinităţi care presează de el în moduri diferite, Hera 'şi Atena, Odinn şi Porr. În consestarkadr a fost considerat ca un 'erou al lui Porr', specie rarisimă, bilă speciei 'eroului odinic', reprezentată din abundenţă. Într-adevăr, în povestirea lui Saxo, pare a fi în întregime binefăcător faţă de Starus, de vreme ce unica dar decisiva sa intervenţie este de a corecta naşmonstruoasă a eroului şi de a-i da o înfăţişare de om, condiţie a carierei sale prestigioase, pe când Othinus, pe lângă incontestabile binefaceri, este pţ deplin răspunzător de fatalitatea care pătează cu trei crime această carieră Interpretarea aceasta a întâmpinat mai multă opoziţie decât aprobare, iai critici binevoitori, ca regretatul meu prieten Jan de Vries şi Edward O. G. furville Petre, au obiectat că mărturia cea mai veche, aluzia făcută de un scald din secolul al IX-lea la o tradiţie evident curentă în epoca sa, nu se înţelege decât admiţând, în acord cu Gautrekssaga şi împotriva lui Saxo, că Porr a omorât într-adevăr un uriaş numit Starkadr care nu poate fi, după cum spune saga, decât un 'prim Starkddr', bunicul eroului.

Era deci necesară revizuirea unei soluţii atât de contestabile, care era întărită totuşi de analiza lui Heracles: prigonit de Hera, protejat de Atena într-un context în care aceste două zeiţe sunt realmente, în mod diferenţial, Suverana şi I^uptătoarea, eroul grec nu e oare fratele acestui Starcatherus pe care suveranul magician Othinus nu-l favorizează decât pentru a obţine prima crimă şi căruia războinicul ThoV i-a dat întâi chipul de cm lăsându-i o putere de uriaş?

* Studiul celor 'trei păcate ale războinicului' a rămas astfel, timp de aproape două lustre, grevat de o dublă incertitudine: şi în privinţa valorii documentului indian şi în privinţa sensului care trebuie dat destinului eroului scandinav şi, prin urmare, asemănării pe care cariera sa o prezintă cu aceea a lui Heracles. Neapărând nici un element nou de decizie, de arbitraj, nu era cazul să se continue dezbateri în care, nici dintr-o parte nici din cealaltă, nici un argument nu putea fi decisiv. Cum se întâmplă deseori, soluţia a apărut pe făgaşul unei cu totul alte cercetări.

Din 1947, de la descoperirea făcută de Stig Wikander asupra fondului mitic al Mahăbhăratei, nu încetasem să-i explorez numeroasele şi importantele consecinţe, atât pentru interpretarea poemului însuşi, cât şi pentru utilizarea comparativă a mitologiei foarte arhaice care se descoperea sub transpunerea epică. De mai multe ori, cercetarea a dus la descoperirea unor corespondenţe remarcabile între această mitologie paravedică, adesea prevedică şi mitologia scandinavă: astfel, acel Dyauh care acţionează în filigran prin Bhişma, ct naşterea lui extraordinară şi roiul lui în dinastie*, se întâlneşte cu Heimdall-Rigi din Edda, iar 'bătălia eshatologică' acoperită de bătălia de la Kurukşetra* n-are paralelă mai apropiată decât Ragnarbk. Foarte curând s-a impus atenţie: un personaj, atât pentru că părea, prin natură, să aparţină altei perioade; mitologiei indiene, cât şi pentru că se preta totuşi, mai ales în rolul său de salva tor în extremis, unor comparaţii precise cu mitologia scandinavă: Krşna şi prin el, Vişnu. Esenţialul din ceea ce cred că pot prezenta în această privinţ; se află în Mit şi epopee, I, în ultimul capitol al primei părţi (Nimicire ş renaştere), dar o problemă atât de vastă nu poate fi epuizată şi nici măcar^ circumscrisă, în câţiva ani. Krşna, mai exact cel din Mahăbhârata, trebuie să fw observat nu numai în rolul lui general de sfătuitor şi protector al fraţilor Pan dava, ci în toate intervenţiile sale particulare. Raportul lui deosebit de strân cu Arjuna; libertatea pe care o are şi numai el, de a autoriza şi de a sugeri comportări îndoielnice, minciuni chiar, fără a se pângări; participarea lui 1j 0 bătălie în care, totuşi, nu luptă; perechea prost 'asortată' pe care o for

* Vezi voi. I, p. 123 şi urm. * Ibid. P. 157 şi urm.

Ază cu fratele său Balarăma şi multe alte ciudăţenii solicită reflecţia şi ervă fără îndoială comparatistului surprize fericite. Într-un moment al acescercetări, deja lungă şi totuşi abia începută, Krşna i-a furnizat lui Starkadr şi prin el lui Heracles – 'fratele' indian al cărui loc îl ocupa în mod nepont Indra.

În cartea a Ii-a din Mahabhârata, Krşna are prima intervenţie importantă viaţa fraţilor Păndava. Îl îndeamnă pe Yudhişthira, cel mai mare dintre aparent împăcat cu antipaticii săi veri, fiii lui Dhrtarăşţra, să celebreze sălciul de înscăunare regală care, în acest context, capătă şi o valoare impeă: Yudhişthira va fi nu numai un rege în regatul său, ci şi suzeran recunosde toţi regii din India. Prin sfaturile sale şi prin mai multe acţiuni, Krşna duce într-adevăr preliminariile şi îndeplinirea riturilor. Mai ales, înlătură ia obstacole de altfel solidare: înainte de ceremonie, un rege concurent; începutul ceremoniei, ceea ce se cheamă de curând un contestatar. Acesta se neşte Sis'upăla şi povestea sa ciudată e redată cu mare amănunţime. Pe ea işteptam.

Între 25 ianuarie şi 15 martie 1962, în şapte conferinţe la College de France, încercat să domesticesc acest personaj de neîmblânzit. De atunci studiul progresat. Dau aici bilanţul actual.

Capitolul I STARKADR

/

1. TEXTELE.

Romanul lui Starkadr este păstrat în două documente considerabile, dint care unul este însoţit de un grup restrâns de mărturii scurte, fragmentare, ca nu-i adaugă nimic important. Conţinuturile acestor două documente sunt foar inegale.

Unul a fost redactat în veche islandeză1 de către un autor bine informat as pra vechilor tradiţii şi păstrează, desprinzându-se din proză, un poem în care es presupus a se exprima eroul însuşi. Din păcate perioada de viaţă acoperi de acest poem şi de această povestire este limitată: nu merge decât de la m terea lui Starkadr până imediat după prima sa crimă. Numai această perioa* îl interesa pe sagamadr, pentru care Starkadr nu era decât o figură accesoi într-o carte care avea cu totul alt subiect: într-adevăr, el ne este prezent la începutul 'versiunii lungi' din Gautrekssaga, cu ocazia povestirii despre] gele Vikarr, prietenul şi prima lui victimă, el însuşi episodic. Redactarea care o avem la dispoziţie datează fără îndoială din secolul al XlII-lea, sau chi al XlV-lea, dar toată lumea e de acord că ea consemnează cu fidelitate un mater: vechi şi, în special, că ceea ce adaugă ea la poemul pe care-l citează şi explic Vikarbălkr, nu este o invenţie gratuită, ci o tradiţie transmisă corect.

Celălalt document se găseşte în Gesta Danorum ale lui Saxo Grammatici (născut în jur de 1150, mort după 1216). El evocă viaţa, sau mai degra cele trei vieţi complete ale lui Starcatherus, repartizate pe cărţile a Vi-a (ca V-VIII), a VH-a (cap. V şi XI) şi a VlII-a (cap. VI şi VIII); după opir

1 Gautrekssaga, cap. 3-7, este citată ia ediţia lui Wilhelm Ranisch, Palaestra, Xl, 1900,

— 34. Asupra acestei saga, vezi Jan de Vries, Altnordische Literaturgeschichte, II, 1942, p. 45c

57. Poemul, Vikarsbdlkr, conţine 32 de strofe, care sunt strofele 6-36 din saga; se găseşte, flote critice şi vocabular, în Andreas Heusler şi Wilhelm Ranisch, Eddica Minora, 1903, p. 38-'

} ciuda afirmaţiilor acestor autori, p. XXX-XXXI, nu există nici un motiv categoric pentru a o k H3Că strofele! 6-23 (= saga 21 -28) ar fi interpolate. Principalul text conex este Hervararst c” Heidreks konungs, ed. Jon Helgason, 1924, I, p. 1 – 2, cu variante fără importanţă pentru pov reasupra folclorului, sau pseudofolclorului, local despre Starkahr (morminte etc), vezi articc oarte interesant al lui Valter Jansson, Medelpadssăgnerna om Starkotter', Îngermanland-Medelp ţsbok for Văstemorrlands Lăns Hembygdsforbund, 1935, p. 57-69; şi, de asemenea, Arvid Enqv.

Markotters grav i Wattiom, Medelpad', Mi”) ieH ocJ Foistejac, XXIX, 1942, p. 1-11; Dai Asiund, 'Tuna Socken', Det gamla Medelpad, III, 1946, p. 39-41 (,. Starkodders saga berăttad cn 92-ârig bâtsman').

Gesta Danorum sunt citate după împărţirea din ediţia lui J0rgen Olrik şi Hans Raeder, 19 im^i* lui Saxo' vezi introducerea la La Saga de Hadingus, 1953 (= Du tnythe au roman, 19 „producerea ia prima parte).

Ilizibilă a lui Paul Hermann3, aceste cărţi au fost compuse aproape ulti cadrul primelor nouă, zise şi 'cărţi mitologice'. Textul e întrerupt de n ^^ se poeme, unele în hexametri*, altele în metri lirici, toate atribuite UQle~ şi parafrazând, de bună seamă, poeme în vechea islandeză. Sursele lui ^r°a' pot fi determinate dar, fie ele scrise sau orale, e neîndoielnic că a 1 ° o saga, sau pe mai multe, din care nu s-a păstrat până azi nici o iucr^ Dblema este în ce măsură le-a înţeles şi, de asemenea, în ce măsură le-a^111^ icat cu bună ştiinţă. Pentru partea care corespunde episodului din Gautreks ^ xo e foarte sumar şi cele două naraţiuni sunt divergente asupra unor ri ^a' portante. I Ucte Legenda a fost comentată din abundenţă. Menţionarea şi uneori discut: rărilor dinainte de 1921 poate fi găsită în Paul Hermann, Erlăuterungen^ i ersten neun Buchem der dănischen Geschichte des Saxo Gratnmaticu? R îi, Kommentar, 1922, p. 417-467, 488 (al doilea facinus!), 552-568 p' i Tmann a făcut el însuşi un nou comentariu atent dar viciat de ideea precon U tă de a nega unitatea de ansamblu şi de a îmbucătăţi peste orice liraif': erpretarea. Principalele studii care au urmat au fost: Hermann Schneidpa rmanische Heldensage, II, 1, 1933, p. 143-183; Jan de Vries, Die Starkadsaee' rmanisch-Romanische Monatschnft, 36 (N. F., 5), 1955, p. 281-297; a doua rte din lucrarea mea Aspects de la fonction guerriere, 1956, având ca anexă xaminare a articolului lui J. de Vries (reluată, puţin modificată şi fără această icuţie, în Heur et malheur du guerrier, 1969, partea a Ii-a); punerea la punct ui Jan de Vries în recenzia la Aspects, în Beitrăge zur Geschichte der deutschen rache und Litteratur, 78, 1957, p. 458-471; Edward O. G. Turville Petre, yth and Religion în Scandinavia, 1964, p. 205-211.

Studiul comparativ care urmează, dacă este corect, schimbă în mod consirabil punerea problemei şi chiar datele ei. Să urmărim întâi, fragment cu frag-; nt, legenda lui Starkadr în diversele ei variante şi să vedem ce poate sura, dacă nu demonstra, critica internă.

2. NAŞTEREA, DESTINUL ŞI PRIMA CRIMĂ A LUI STARKADR.

Autorul episodului inserat în Gautrekssaga cunoaşte două personaje numite arkadr. Primul, bunicul eroului, era un gigant monstruos, înzestrat cu patru rechi de braţe. _ El a răpit o fată, iar tatăl acesteia a apelat la zeulJ? Orr s-o elibereze. Porr l-a ucis pe răpitor şi a adus-o pe fată înapoi la tatăl eu ir era însărcinată. A adus pe lume un băiat frumos, cu părul negru, o fnnj întregime omenească ce moştenise de la tatăl său o forţă extraordinara. Imit numele de Storvirkr. El a luat în căsătorie o prinţesă din Hâlogalau a avut de la ea un fiu pe care l-a numit, conform obiceiului, după numele du lui acestuia, Starkadr4.

3 Aceste cărţi, cu siguranţă posterioare, cărţilor istorice' X-XVI (de Ia Harald-dinte a ^ 6-986, până la Knud VI, 1182-1202), ar fi fost compuse între 1202 şi 1216, în ordin ', V; VI, VII, II, I, VIII; IX.

* în original: alexandrini'. Are decâ'

* în cartea lui Hermann Schneider se poate găsi bibliografia anterioară, care nu m rănline,. Interes istoric. Vechiul studiu al lui Johann Ludwig Uhland, aşa naturalist cum es; ^ggg) îeânţeles, unul dintre cele mai interesante: Der Mythus von Thâr nach nordischen U'oI1 gelle' luat în Uhland's Schriften zur Geschichte der Dichtung und Sage, VI, ed. De Adelbert ^uni1' 68, p. 101-110. Este încă util de reflectat asupra lui Karl Miillenhoff, Deutsche A'^daforsch”'h (ed. A 2-a, 1908, de Max Roediger), p. 301-356; Gustav Neckel, Beitrăge zur ^ ^ siarkiP it Exhursen zur Heldensage, 1908, p. 351 – 358; Axei Olrik, Danmarks Heltedigtnmg, Cum moartea regelui Vikarr este tot ce vrea să povestească autorul epi-i iui el insistă asupra legăturilor stabilite între Starkadr şi Vikarr încă rima tinereţe. Deoarece Storvirkr fusese ucis de Haraldr, regele din Agdesl Starkadr a fost crescut de către acesta din urmă, împreună cu fiul Vikarr. Haraldr fiind învins şi omorât la rândul său de către regele din 'daland, Herpjofr, acesta a luat ca ostateci pe fiii multor înalţi demnitari, nd cu micul Vikarr, iar unul din oamenii lui Herpjofr, Grani, numit şi ni-păr de cal', Hrosshârsgr ani, care locuia în Hor daland, în insula Fenhring, I la el, ca pradă, pe Starkadr, care avea trei ani. Copilul a rămas nouă X. Grani şi s-a făcut mare şi puternic ca un uriaş. Atunci l-a ajutat pe ' t nul său Vikarr să-şi redobândească regatul şi a rămas în preajma lui înne-rtm'ndu-l în multe expediţii glorioase şi fiind copleşit de acesta cu onoruri5. Dar cineva avea gânduri sumbre în legătură cu cei doi prieteni: Odinn, j suprem. Într-adevăr, Odinn îl destinase pe regele Vikarr să-i fie jertfit victimă într-un sacrificiu uman şi îl alesese pe Starkadr să fie sacrificatorul, i din punctul de vedere al oamenilor actul pe care-l va comite Starkadr este condamnabil şi constituie o trădare, să ne ferim de a fi tot atât de severi i punctul de vedere al zeului şi să nu-l plângem pe Vikarr: destinul unei dctime omeneşti oferite lui Odinn, prin spânzurare şi lovitură de lance îndeosebi, e de plâns': ea sporeşte în mod onorabil ceata imensă de einherjar cărora nu li se pare timpul prea lung nici în chefurile din Valhbll unde sunt oaspeţii ilui, nici pe pajiştile învecinate unde, între două ospeţe, se dau lupte înacum lipsite de riscuri. A fi jertfit lui Odinn echivala cu moarteape îpul de luptă, râvnită de orice germanic de neam bun. Atât de mult râvmtă, încât scandinavii imaginaseră un fel de sacrament pentru a-i salva, cât mai sne, pe aceia care aveau nenorocul unei morţi naturale, de bătrâneţe sau de ală: povestirea istoricizată oferită de Heimskringla (Ynglingasaga) despre mnia 'regelui' Odinn spune că acesta instituise un 'semn al lăncii', o zgâriei care, practicată asupra unui muribund, îi asigura fericirea eternă care mod normal, nu trebuia să rezulte decât dintr-o lovitură mortală primiţi la duşman. Cu atât mai mult războinicul, regele sacrificat zeului, de buni sau nu, era asigurat de o viaţă de apoi planturoasă şi violentă. Cât despre J pe care Odinn îl va sili pe Starkadr să-l comită, nu numai că nu an e supărătoare pentru erou, nici în lumea aceasta nici în cealaltă, dar ilt, zeul îşi îmbracă porunca într-o serie de binefaceri atât de evident* întem tentaţi să ne îndoim de caracterul ei criminal, deşi e declarat cum procedează sau, mai degrabă, a procedat zeul şi anume începânc sshârsgrani, care şi l-a apropiat pe Starkadr şi l-a crescut cu atâti acces, nu e nimeni altul decât o întruchipare omenească a zeului. Ci e, acest Mentor aşteaptă o împrejurare favorabilă pentru a-i cere Tele i sau fapta în vederea căreia l-a ales*. Clipa soseşte în cap. VII7, când unei expediţii de vikingi, flota cu pânze a lui Vikarr este multă vremi den gatni

*, în Anz^tsf^°ljurigr°ekke' 1910, cu recenzia, foarte slabă (mai ales p. 180), a lui Andrea (.

„C^Tati' P- 66-67 =arP, *Al^elaedli, 3r^!

TT 'Cap. 3 yy., deutsches Alterlum und deutsche Literatur, XXXV, 3, 1911, p. 169-183.

'Redaktion') ' ' „ Saga Heidreks konungs ins vitra, ed. Christopher Tolkien, 1960, apendic ^aţ.

— J L' ' ' „7.

Luzie? P' 13~27- în care Telemah, fiul lui Odiseu, este îndemnat de zeiţa. 28 – 3J W utor' preceptorul tânărului, să-i ucidă pe peţitorii Penelopei.

Obilizată, lângă o insuliţă, de căderea totală a vântului. Durata acestui neins este atât de mare încât regele şi tovarăşii săi recurg la o consultaţie maă pentru a-i determina cauza. Răspunsul este că Odinn vrea ca un om din nată să-i fie jertfit prin spânzurare. Se trage la sorţi şi cel desemnat este; ele. Armata rămâne în tăcere şi amână deliberarea pe a doua zi. Într-adevăr ' e puţin lucru să-ţi ucizi regele, chiar ca sacrificiu şi, de altfel, cum să-i i pe Vikarr, stăpân pe expediţie şi liber să renunţe la ea, să se ofere ca: timă pentru a asigura un succes la care nu va mai lua parte?

Atunci intervine Hrosshârsgrani. În toiul nopţii îl trezeşte pe Starkadr duce cu barca pe ţărmul insuliţei şi-l conduce prin pădure la un luminiş ie are loc un Ping, o 'adunare a poporului', straniu: mulţime de fiinţe chip de om stau îngrămădite în jurul a douăsprezece jilţuri înalte, dintre e unsprezece sunt deja ocupate de zeii principali. Dezvăluind cine este, Odinn aşează pe al doisprezecelea şi anunţă că la ordinea de zi se află fixarea îtinului lui Starkadr. De fapt totul se reduce la un duel, magico-oratoric re Odinn şi Porr. Acesta din urmă, luând cuvântul îndată, declară ca nu ite voi binele unui tânăr al cărui bunic era un gigant pe care a trebuit 1 omoare şi a cărui bunică, pe când era fată, îl preferase # pe acest gigant, Porr, 'Porr al Aşilor!' în concluzie, meneşte un prim destin, rău: Starkadr va avea copii8. Odinn stabileşte o compensaţie: Starkadr va avea trei vieţi om9. Dar Porr ripostează: Va comite o ticăloşie, nidingsverk, în fiecare din 10. Şi duelul continuă: Va avea întotdeauna, spune Odinn, cele mai bune ne şi cele mai bune haine.

— Nu va avea, spune Porr, nici pământ nici tmri funciare.

— Odinn: Va avea bunuri mobile.

— Porr: Nu-i vor fi nicio-; ă îndeajuns.

— Odinn: Va avea noroc şi izbândă în fiece luptă.

— Porr!

Primi câte o rană gravă în fiece luptă.

— Odinn: Va avea darul poeziei al improvizaţiei.

— Porr: Va uita tot ce va fi compus.

— Odinn: Va fi cut nobililor şi celor mari.

— Porr: Va fi urât de poporul de rând.

Planurile de viitor se opresc aici. Zeii ratifică fără dezbatere propunerile 3r doi, şedinţa ia sfârşit şi Hrosshârsgrani îl aduce pe Starkadr înapoi către ăbii. Ca plată pentru ajutorul adus îi cere fără ocolişuri săi-l 'trimită' pe e, adică să facă în aşa fel încât regele să se pună în situaţia de a fi saicat: el însuşi se va îngriji de rest. Starkadr, recunoscând că trebuie să tească, acceptă. Iar zeul înmânează o lance omului care-i este de acum înainte aplice, 'spunându-i că această lance va avea înfăţişarea unei tulpini de tres- ' (reyrsproti).

A doua zi de dimineaţă sfetnicii regelui se adunară şi ajunseră la următoarea hotărâre: se săvârşi o închipuire de jertfă. Starkadr a fost cel care a rânduit toate amănuntele. Se aflau nprejurimi un brad şi un soi de butuc chiar dedesubtul unei ramuri deosebit de subţiri. Cum itarii tocmai tăiaseră şi jupuiseră un viţel pentru masă, Starkadr luă maţele, se sui pe butuc, târnă de ramură ca o frânghie şi rosti: 'Rege, spânzurătoarea ţi-e gata, nu pare din cale afara jrimejdioasă; vino încoace şi-ţi voi pune funia de gât'. Regele răspunse: 'Dacă cele pregătite iânt mai primejdioase decât par, cred că nu-mi vor face nici un rău. Dar dacă altfel stau Inert' soarta va hotărî ce se va întâmpla'. Apoi se sui pe butuc. Starkadr îi trecu în jurul gitului ele de viţel, coborî de pe butuc şi-l lovi pe rege cu trestia spunând: 'Acum te dăruiesc In”

8, Îlfhildr, m65. Irfo5. Ur Starkass, kaus fouur at syni sinum hundvisan jotun heldr enn Asavof; kapa_ek pat Starkasi, at hann skal hvârki eiga son ne dâtlur, ok enda svâ oett şina.

', Pat skapa ek honum, at hann skal lifa prjd manzaldra'.

10, Hann skal vinna ni&ingsverk d hverjum mannzaldri'. Tema celor trei niăingsverk a fost spusă asupra spadei Tyrfingr şi a posesorului ei Svafrlâmi iu Hervararsaga (mai sus, p. 461.), 2, p. 3.

Octinii11'. În acelaşi timp dădu drumul ramurii. Trestia se prefăcu într-o lance care-l străpunse regebutucul i se răsturnă sub picioare, în timp ce maţele de viţel se făceau ca răchita de jar ramura se înălţa târându-l pe rege în frunziş. Aşa pieri Vfkarr. X, oc, se chemă de atu Vikarsh61mar: insuliţele lui Vikarr'. În urma acestei fapte, Starkadr ajunse nesuferit popori sj trebui să fugă din Hordaland.